duminică, 21 mai 2017

EVOLUȚIA ROMÂNIEI DUPĂ 1989 - ASPECTE GENERALE.

EVOLUȚIA ROMÂNIEI DUPĂ 1989 - ASPECTE GENERALE

     După evenimentele din decembrie 1989, societatea românească a evoluat spre democrație. Au fost puse bazele pluralismului politic, condiție esențială pentru o participare reală a cetățenilor la viața politică. Prin Decretul-lege nr. 8 din 31 decembrie 1989 s-a autorizat funcționarea partidelor politice. Au fost reactivate, astfel, vechile partide P.N.L. și P.N.Ț. și, de asemenea, au apărut un număr mare de partide noi, care s-au confruntat în primele alegeri libere fixate pentru data de 20 mai 1990.
    Dezbaterea politică a fost tensionată în condițiile lipsei de experiență politică. În cele 4 luni până la alegeri (ianuarie-mai), s-au conturat cele două forțe politice specifice democrației: puterea reprezentată de Frontul Salvării Naționale ( constituit încă în timpul evenimentelor din decembrie 1989) și opoziția ce avea în frunte P.N.L. și P.N.Ț., devenit P.N.Ț.C.D..
  Evoluția spre un regim democratic a trecut prin momente foarte dificile, precum conflictul interetnic de la Târgu-Mureș, din martie 1990 și evenimentele de la București din 13-15 iunie 1990, care au alterat atmosfera politică internă și au afectat grav imaginea externă a României.
  Alegerile din 20 mai 1990 au fost câștigate de F.S.N., iar liderul său, Ion Iliescu, a devenit președinte al României. Parlamantul ales în mai 1990 s-a transformat în Adunare Constituantă. El va adopta Constituția din 1991. Aceasta a fost aprobată de electorat prin referendum, la 8 decembrie 1991. Constituția introducea drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului și separarea puterilor în stat.
    F.S.N., care a preluat puterea în decembrie 1989, a guvernat țara și după alegerile din mai 1990. Această formațiune s-a scindat în 1992 în două partide: o grupare condusă de Ion Iliescu a înființat un partid ce se va numi, ulterior Partidul Democrației Sociale din România (P.D.S.R.) iar cealaltă grupare condusă de Petre Roman va forma Partidul Democrat (P.D.).
    Principalele probleme cu care s-au confruntat toate guvernele postdecembriste au fost cele legate de democratizarea reală a societății, restructurarea economiei, privatizarea acesteia și, pe aceste baze, crearea economiei de piață.
     Declarația-program a guvernului Petre Roman, guvern rezultat după alegerile din mai 1990, insista pe restructurarea și privatizarea industriei, pe reforme care să favorizeze trecerea la economia de piață, liberalizarea prețurilor etc..Procesul restructurării s-a dovedit foarte dificil. Programele destul de ambițioase s-au lovit, în procesul de aplicare de multiple greutăți determinate de lipsa experienței, de menținerea unor vechi mentalități, de lipsa de responsabilitate a clasei politice românești.
    Ce-a de-a doua forță politică, conturată în această perioadă, a fost Convenția Democrată, care a reunit forțele de dreapta, mai ales P.N.L. și P.N.Ț.C.D.. Constituirea opoziției a fost dificilă. Pe de o parte, partidele istorice au acționat separat, iar, pe de altă parte, a existat o reacție de respingere din partea populației, care își formase o imagine negativă despre aceste partide. S-au vehiculat lozinci precum: „Vin moșierii”, „Nu ne vindem țara”,- aluzii la retrocedarea proprietăților funciare și la procesul de privatizare cu ajutorul investitorilor străini, lozinci pe care particele istorice n-au fost capabile să le contracareze eficient cu argumente raționale. De aceea, la alegerile din mai 1990, opoziția nu a reușit să obțină decât un procent nesemnificativ de voturi. În timp, ea s-a consolidat. Printr-o critică dură la adresa P.D.S.R.-ului, care acâștigat și alegerile din 1992 și a cărui guvernare l-a avut ca prim-ministru pe Nicolaie Văcăroiu, acuzat de neocomunism, precum și prin propunerea unui program electoral extrem de ambițios - „Contractul celor 200 de zile”-, Convenția Democrată a câștigat alegerile din 1996. Împreună cu P.D. și U.D.M.R. a format guvernul. Președinte al României a devenit Emil Constatinescu.
   Guvernarea C.D.R., dintre 1996-2000, se va dovedi un dezastru. Partidele istorice au trădat speranțele electoratului într-o schimbare profundă a societății. Ba au procedat și ele la aceleași lucruri pentru care acuzaseră P.D.S.R.-ul, cum ar fi politizarea aparatului de stat. Ca urmare, alegerile din 2000 aveau să consemneze victoria zdrobitoare a P.D.S.R.-ului iar Ion Iliescu redevenea președinte. Tot ca urmare a dezastroasei guvernări, P.N.Ț.C.D.-ul, văzut de electorat ca principalul responabil, nu a mai intrat în Parlament!
     Guvernarea Iliescu-Năstase dintre 2000-2004 avea să fie una extrem de coruptă. A apărut atunci sintagma de „baroni locali”- lideri ai P.D.S.R.-ului care se comportau discreționar în județele în care erau prefecți sau președinți ai consiliilor județene ori primari de mari orașe. Aceștia erau adevărați vătafi, după expresia chiar a lui Iliescu! Un exemplu edificator este cel al lui Mischie de la Gorj. În aceste condiții, aspectele pozitive ale guvernării: creșterea economică accelerată, aderarea la NATO, încheierea negocierilor de aderare la U.E.. n-au mai contat în ochiii electoratului și-n 2004 Alianța Dreptate-Adevăr (Alianța D.A.) formată din P.N.L. și P.D. a constituit un guvern împreună cu Partidul Umanist (ulterior, Partidul Conservator) și U.D.M.R.. Președinte a devenit Traian Băsescu. 
    Guvernarea Alianței D.A. s-a dovenit un grav eșec. Au existat puternice conflicte între P.N.L. și P.D., între Băsescu și premierul Tăriceanu. S-a ajuns la retragerea de la guvernare a P.D.-ului, moment din care guvernul Tăriceanu a guvernat cu sprijinul parlamentar al P.S.D.-ului (noua denumire a P.D.S.R.-ului).
     În 2007 s-a produs evenimentul mult așteptat al aderării Romăniei la U.E.. Din păcate, tot în acest an a izbucnit criza economică mondială.
     În România, criza economică a fost ținută sub preș între 2007-2009. Mai mult, în campania pentru alegerile prezidențiale din 2009, Traian Băsescu spunea: „Se pare că ieșim din criză.” Câtă dreptate a avut s-a văzut în mai 2010, când tot el a anunțaț măsuri severe de austeritate!
     Între 2009-2012, țara a fost condusă de un guvern P.D. (devenit P.D.L.) în frunte cu premierul Emil Boc, perceput ca un simplu servant al lui Traian Băsescu. Regimul Băsescu-Boc a fost perceput ca un regim autoritarist, deosebit de corupt. Un simbol profund negativ al acestul regim a fost Elena Udrea. În cele din urmă, în 2012, guvernul P.D.L. a fost drastic sancționat de electorat. Guvernarea a revenit unei alianțe formate de P.S.D. și P.N.L., numită Uniunea Social Liberală.
     Această alianță s-a destrămat în 2014. în contextul aproprierii alegerilor prezidențiale din acel an. Aceste alegeri vor fi câștigate clar de candidatul P.N.L., Klaus Johannis.
   În 2015, după teribilul moment „Colectiv”, premierul P.S.D.-ului Victor Ponta și-a prezentat demisia împreună cu întregul guvern. Astfel, Klaus Johannis a reușit să impună un așa-zis guvern de tehnocrați, condus de Dacian Cioloș. „Performanțele” acestui guvern au facilitat victoria zdrobitoare a P.S.D.-ului în alegerile parlamentare din decembrie 2016. Această guvernare pare, cel puțin până-n prezent, să cunoască o erodare incredibilă pe fondul unor acțiuni anti-justiție ce au provocat mari proteste populare. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile în continuare.
    Ce putem constata analizând evoluția postdecembristă a României? Câteva lucruri sunt clare, anume:
- sub pretextul restructurării și privatizării, economia a fost, practic distrusă;
- corupția a luat un avânt uriaș; în contextul în care cea mai mare parte a populației a sărăcit, politicienii au acumulat averi foarte mari;
- toate partidele importante s-au perindat la guvernare și sunt responsabile de situația în care a ajuns România. Este absurd să auzi cum aceste partide se învinovățesc unul pe altul de parcă n-ar fi guvernat deloc;
- peste 3 milioane de români au emigrat, privând tară de forță de muncă activă și calificată;
- dacă în 1990 România nu mai avea, de bine ,de rău, datorie externă, în prezent, ea se apropie de 100 miliarde de euro (avem în vedere atât datoria publică cât și pe cea privată). Măcar dacă s-ar fi realizat ceva cu banii împrumutați!
    Ce se mai poate spera în aceste condiții? Este o întrebare cu răspuns greu de dat!

2 comentarii:

DIVERSE - Partea a noua.

  DIVERSE - Partea a noua 36. Etapele războiului de 30 de ani: 1. Revolta din Boemia şi războiul german (1618-1625):   Această revoltă...