LUMEA GREACĂ LA SFÂRȘITUL SECOLULUI AL V-LEA Î. H. (Acest articol constituie rezovarea Subiectului II, punctul B al examenului de Titularizare-Istorie, sesiunea 2017.)

LUMEA GREACĂ LA SFÂRȘITUL SECOLULUI AL V-LEA Î.H.

(SUBIECTUL II, PUNCTUL B AL EXAMENULUI DE TITULARIZARE-ISTORIE, SESIUNEA 2017).

PUNEREA ÎN CONTEXT (CONTEXTUALIZARE):

    Secolul V Î.H. a fost denumit, pe drept cuvânt, de către istorici „secolul atenian”. Atena în urma a numeroase reforme, -exemplu: reformele lui Pericle-, a devenit stat democratic, în contrast cu Sparta, marea sa rivală, ce va rămâne stat oligarhic.

   Perioada cuprinsă între războaiele medice și războiul peloponesiac a fost denumită, convențional, pentekontaetia - perioada celor 50 de ani (480-431 Î.H.). Această perioadă separă războaiele medice (cele mai importante operațiuni militare) de războiul peloponesiac.

  Deși Atena a părut a fi triumfătoare prin consolidarea hegemoniei sale asupra multor polisuri grecești, în realitate, chiar după crearea Ligii de la Delos, va începe declinul ei, după cum corect observă istoricul Finley, cunoscut specialist în istoria Greciei antice!

    Așadar, după războaiele medice, va începe declinul, inițial greu de sesizat, al Atenei, declin ce va fi oficializat după înfrângerea în războiul peloponesiac.

  Declinul este marcat prin două fapte istorice esențiale: hegemonia ateniană și războiul peloponesiac.

PREZENTARE/ARGUMENTARE:

    PRIMUL FAPT ISTORIC - hegemonia ateniană. După sfârșitul războaielor medice, numeroase cetăți grecești, - în special cele de pe țărmul vestic al Asiei Mici -, se temeau de un nou posibil atac persan. Ca urmare, cetățile au propus Atenei crearea unei alianțe. Alianța va fi reprezentată de Liga de la Delos, constituită în anul 478 Î.H.. Această ligă, teoretic, avea la bază egalitatea tuturor cetăților membre. În realitate, Atena era cea care conducea, impunându-și hegemonia.

     Hegemonia ateniană prezintă trei trăsături:

*prima: Atena își impune modelul său democratic de conducere, aspect pozitiv, în esență. În realitate, democrația ateniană nu acorda drepturi decât cetățenilor atenieni. În aceste condiții, cetățenii din celelalte polisuri nu beneficiau de drepturi, mai ales în aspectele politice generale care priveau Liga, deși exista un Consiliu al Ligii, dar acesta se afla sub controlul Consiliului celor 500 de la Atena. Această situație va alimenta, în timp, puternice resentimente contra Atenei. Anticipăm - în războiul peloponesiac numeroase cetăți vor abandona alianța cu Atena.

*a doua: puterea pe care a căpătat-o Atena nu a fost gestionată corect, chiar de către Atena însăși! În această cetate vor continua frământările politice, iar atenienii bogați, care întrețineau pe cheltuială proprie navele Ligii, doreau să aibă controlul puterii politice. Mai mult, marele Pericle, cel care a desăvârșit organizarea democratică a Atenei, va fi ales, neîntrerupt, între 443 și 429 Î.H., prim strateg. Acest aspect aruncă o serioasă umbră de îndoială privitor la modul în care se făceau aceste alegeri. De asemenea, în funcțiile politice puteau ajunge oameni simpli, nepregătiți pentru asemenea responsabilități, și, care, de multe ori, au luat decizii ce au slăbit Atena. Ba mai mult, unii dintre aceștia nu aveau nicio autoritate reală în față bogaților. Cazul lui Cleon, care ajunge prim-strateg în 425 Î.H., și pe care bogătanii îl sfidau cu nonșalanță, este simptomatic.

*a treia: ocupată cu frământările interne, Atena nu reușește să împiedice Sparta în a câștiga popularitate prin promisiuni acordate diverselor cetăți că le va sprijini să se elibereze de sub controlul Atenei. Pentru a împiedica posibilele defecțiuni și a-si asigura controlul deplin asupra Ligii, Atena găsește de cuvință ca, sub pretextul unui nou posibil atac persan, să mute tezaurul Ligii din templul lui Apollo de la Delos, la ... Atena, în anul 454 Î.H.. Acest aspect a tulburat multe cetăți care, pe drept cuvânt, se-ntrebau cum mai puteau avea vreun control asupra tezaurului și de ce acest tezaur să fie mutat numaidecât la Atena și nu în altă parte? A fost simplu, astfel, pentru Sparta să ducă o propagandă contra Atenei și „imperialismului” său și să câștige numeroase polisuri de partea ei, cărora le promitea eliberarea. Ce putea face Atena pentru a preîntâmpina acțiunile Spartei, când mutase chiar tezaurul Ligii la ... Atena!?

   AL DOILEA FAPT ISTORIC: - războiul peloponesiac. Acesta a contribuit la zdrobirea și decăderea Atenei. El prezintă trei trăsături esențiale, anume:

*prima: Sparta și „Liga Peloponesiacă” (condusă de Sparta) au cerut, propagandistic, evident, eliberarea cetăților din Liga maritimă de la Delos. Atena ar fi putut da curs acestei cereri tocmai pentru a contracara propaganda spartană. Dar Atena a pierdut această ocazie, condamnând „ingerințele” spartane în „treburile interne” ale Ligii! A furnizat, astfel, un pretext perfect pentru spartani pentru a declanșa războiul în calitate de „eliberatori”! Atena a comis, astfel, o greșală strategică și de imagine absolut catastrofală!

*a doua: conflictul acesta, numit „război peloponesiac” (431-404 Î.H.), este văzut de unii istorici ca un război între democrație și totalitarism (totalitarismul fiind reprezentat de oligarhia spartană), făcându-se analogii cu războaie din Epoca Contemporană! În opinia noastră, analogia este forțată, neavenită chiar! În primul rând, Atena avea o democrație ce acorda drepturi doar cetățenilor, nu și metecilor (străini așezați în oraș) și sclavilor, iar cetățenii celorlalte polisuri nu erau consultați în problemele Ligii. Avem de-a face, în realitate, cu un război de hegemonie, vizând dominația asupra lumii grecești. Aceasta este trăsătura fundamentală a războiului peloponesiac! Mai mult, atenienii vor dori să cucerească diverse cetăți, aliate Spartei, cazul cel mai elocvent fiind Siracuza. Dacă Atena avea scopuri drepte în acest război, dacă nu avea dorințe de expansiune, și, Sparta era cetate „rea” în mod absolut, de ce a dorit să atace și să ocupe Siracuza, o cetate simbol al tiraniei și care nu avea de ce să participe la acest război, doar de dragul Spartei? De altfel, flota ateniană a suferit o înfrângere devastatoare - un „Stalingrad al războiului peloponesiac”, după cum se exprimă unii istorici moderni! Bineînțeles, cele expuse mai sus, nu scuză acțiunile Spartei, mai ales, alianța cu Imperiul Persan contra Atenei, alianță care a abandonat cetățile grecești de pe țărmul vestic al Asiei  Mici, în frunte cu Miletul, din nou în mâinile perșilor! Această acțiune spartană a fost numită, pe drept cuvânt, „marea trădare” - grecii îi chemau în ajutor pe perși contra altor greci!

*a treia: multe cetăți grecești din Liga de la Delos au abandonat Atena, aspect care demonstrează  că aceste cetăți așteptau doar un pretext pentru a se răzvrăti contra Atenei. Că, apoi, hegemonia ateniană va fi înlocuită cu cea spartană, mult mai rea, este neesențial pentru moment. Este clar că, Atena nu a vrut să știe de nemulțumirile polisurilor aliate și nu a dorit să le acorde egalitatea de drepturi. De altfel, când în 387 Î.H. se va constitui a doua Ligă maritimă sub egida Atenei, pentru o vreme aceasta va ține cont de învățămintele trecutului și, într-adevăr, va acorda drepturi egale celorlalte cetăți. Din păcate, ulterior, Atena va avea din nou „impresii” de hegemon, fapt care va conduce la declanșarea „războiului aliaților” (357-355 Î.H.). Pe moment, părăsită de aliați, atacată de spartani în alianță cu perșii, Atena va capitula. În cetatea democrației se va instaura „regimul celor 30 de tirani”, -o cruntă dictatură! Umilirea Atenei era deplină. „Mesagera” democrației ajunge să fie condusă de tirani! 

   Din faptele istorice prezentate, suntem de acord cu cele afirmate de autorii lucrării „Istoria Europei”, - S. Bernstein, P. Milza. Într-adevăr, rivalitatea permanentă cu Sparta, dar și cu alte cetăți, chiar aliate, stă la originea decăderii Atenei în ultima treime a secolului V Î.H..