MISIONARII CREȘTINI ÎN LUMEA NOUĂ - PURTĂTORI DE LUMINĂ SAU DE ÎNTUNERIC?

MISIONARII CREȘTINI ÎN LUMEA NOUĂ - PURTĂTORI DE LUMINĂ SAU DE ÎNTUNERIC?

     Pe la începutul secolului XVI, emisfera vestică a fost numită Lumea Nouă. Când Columb a descoperit-o în 1492, el a găsit acolo oameni care o populau de milenii. Însă atunci era prima dată când amerindienii luau contact cu creștinismul. Ce avea să însemne aceasta pentru Lumea Nouă?

      Timp de secole, Biserica Romano-Catolică exercitase un control absolut asupra vieții europenilor. Ea a stabilit norme și a dictat reguli aproape în orice domeniu al activității umane, inclusiv în guvernare. O astfel de colaborare a Bisericii cu Statul, - alianță care dăduse naștere cruciadelor -, a ajuns să domine și Lumea Nouă.

         În a doua sa călătorie, din 1493, Columb a fost însoțit de un grup de călugări special aleși pentru convertirea băștinașilor. Începând din acel moment, conchistadorii europeni și preoții misionari au lucrat umăr la umăr pentru a cuceri Lumea Nouă. Misionarii nu vedeau nimic greșit în faptul de a folosi colonialismul conchistadorilor, dar și al Portugaliei, ca pe un instrument pentru propagarea religiei lor.

     Totuși, treptat, unii misionari au început să-și exprime dezaprobarea pentru politica de rară violență dusă de cuceritorii spanioli și portughezi , precum și pentru faptul că Biserica părea să aprobe fățiș o astfel de politică. De exemplu, un preot și misionar dominican pe nume Bartolomeo de Las Casas a ajuns să-și exprime profundul dezgust față de metodele barbare folosite. El a făcut apeluri repetate la guvernul Spaniei în favoarea amerindienilor, motiv pentru care guvernul i-a dat numele de „apărătorul indienilor”. Însă eforturile sale au fost întâmpinate cu un amestec de reacții. Unii l-au numit cruciat, profet, slujitor al lui Dumnezeu și văzător, în timp ce alții l-au numit trădător, paranoic, anarhist și pre-marxist!

      La început, misionarii au încercat să desființeze vechile ritualuri amerindiene, dar, treptat, acestora li se va permite, tacit, să-și mențină convingerile și practicile păgâne, sub motiv că, astfel se va face mai ușor convertirea. Această situație a permis, până-n zilele noastre, afirmarea unui creștinism catolic „particular” în America Latină, creștinism impregnat, mai ales în lumea rurală, cu multe practici bizare, sub acoperământ catolic. De pildă în cartea „Man, Myth and Magic” se spune că „practicile din cadrul multor sărbători creștine întâlnite la indienii sierra din Peru sunt reminiscențe ale învățăturilor incașe”. La rândul său lucrarea „The Cambridge History of Latin America” explică faptul că indienii mexicani au luat din creștinism „acele elemente care se potriveau cu propriile lor necesități spirituale și ceremoniale și le-au îmbinat cu elemente din credința lor strămoșească”.

        Sosirea misionarilor protestanți nu a schimbat prea mult lucrurile, deși aceștia au depus eforturi mult mai serioase spre  a orienta creștinismul amalgamat al amerindienilor spre creștinismul biblic.

       Concluzia este clară: misionarii creștini au adus prea puțină lumină spirituală în Lumea Nouă. Ba mai mult, s-a ajuns ca misionarii catolici și protestanți să se acuze unii pe alții de apostazie, imperialism și alte lucruri, fapt care a contribuit din plin la confuzia spirituală din mintea multor amerindieni. Rămâne de văzut în ce măsură viitorul va aduce mai multă lumină asupra creștinismului amalgamat din multe zone ale Americii Latine. La acest lucru ar trebui să contribuie și o mai mare culturalizare, dezvoltare economică, dar multe regiuni latino-americane sunt scufundate în săracie și superstiție. În unele zone s-a ajuns chiar la îmbinarea unor învățături creștine cu practici religioase africane, datorate aducerii sclavilor negrii. De exemplu, în Cuba, dar și-n alte zone ale Americii Centrale, - Jamaica, de pildă -, sfinților catolici li se atribuie roluri de „vraci”, de vrăjitori în toată puterea cuvântului!