IISUS - CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA! (Partea a noua).

 

IISUS - CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA! (Partea a noua)

43: Ilustrări despre Împărăție:

MATEI 13:1-53 MARCU 4:1-34 LUCA 8:4-18:

IISUS FACE ILUSTRĂRI DESPRE ÎMPĂRĂȚIE:

 Se pare că Iisus se află în Capernaum când îi mustră pe farisei. Mai târziu în aceeaşi zi, El iese din casa unde stă şi merge la Marea Galileii, aflată în apropiere, unde se adună mulţimi de oameni. Iisus se urcă într-o barcă, se îndepărtează de ţărm şi începe să-i înveţe pe oameni despre Împărăția Cerurilor folosind mai multe ilustrări sau parabole. Ascultătorilor lui Iisus le sunt cunoscute multe dintre cadrele sau situaţiile menţionate de El, fiindu-le mai uşor să înţeleagă anumite aspecte privitoare la Împărăție. Mai întâi, Iisus vorbeşte despre un semănător care seamănă sămânţă. Unele seminţe cad de-a lungul drumului şi sunt mâncate de păsări. Altele cad pe locuri stâncoase, unde nu este mult pământ. Rădăcinile plantei nu se pot dezvolta bine deoarece solul nu este adânc, iar plantele abia încolţite sunt arse de soare şi se usucă. Alte seminţe cad printre spini, care înăbuşă plantele tinere când acestea răsar din pământ. Iar altele cad pe pământ bun şi dau rod: „una o sută, alta şaizeci şi alta treizeci” (Matei 13:8). Într-o altă ilustrare, Iisus compară Împărăția cu un om care seamănă sămânţă. În acest caz, indiferent dacă omul doarme sau este treaz, seminţele cresc „fără ca el să ştie cum” (Marcu 4:27). Acestea cresc de la sine şi dau rod, pe care omul îl poate secera. Iisus face apoi o a treia ilustrare despre semănat. Un om seamănă sămânţă bună, dar, „în timp ce oamenii dorm”, un duşman seamănă neghină în mijlocul grâului. Sclavii stăpânului îl întreabă dacă să smulgă neghina. El le răspunde: „Nu, ca nu cumva, strângând neghina, să smulgeţi din rădăcină şi grâul odată cu ea. Lăsaţi-le să crească împreună până la seceriş şi la vremea secerişului le voi spune secerătorilor: Strângeţi mai întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca să fie arsă, apoi duceţi-vă să strângeţi grâul în hambarul meu” (Matei 13:24-30). Mulţi dintre ascultătorii lui Iisus ştiu cum se cultivă pământul. El face referire şi la alt lucru bine cunoscut de auditoriul său: mica sămânţă de muştar. Aceasta creşte şi devine un pom atât de mare, încât păsările se pot adăposti în ramurile lui. Iisus spune privitor la această sămânţă: „Împărăția Cerurilor este asemenea unui grăunte de muştar pe care un om l-a luat şi l-a semănat în ogorul lui” (Matei 13:31). Iisus nu predă o lecţie de botanică, ci face o ilustrare cu privire la o creştere impresionantă, arătând cum ceva foarte mic poate deveni foarte mare. Apoi Iisus vorbeşte despre un proces pe care mulţi dintre ascultătorii săi îl cunosc. El aseamănă Împărăția Cerurilor cu plămădeala „pe care o femeie a luat-o şi a ascuns-o în trei măsuri mari de făină” (Matei 13:33). Deşi plămădeala este ascunsă, adică amestecată cu făina, ea face să dospească tot aluatul, producând o creştere considerabilă şi schimbări care nu pot fi observate uşor. După ce face aceste ilustrări, Iisus le dă drumul mulţimilor şi se întoarce la casa în care stă. Nu după mult timp, discipolii vin la El deoarece vor să înţeleagă semnificaţia ilustrărilor sale.

DISCIPOLII ÎNŢELEG ILUSTRĂRILE LUI IISUS: Discipolii l-au mai auzit şi înainte pe Iisus făcând ilustrări, dar acum este prima oară când foloseşte atât de multe. Ei îl întreabă: „De ce le vorbeşti în ilustrări?” (Matei 13:10). Un motiv pentru care Iisus face aceasta este că astfel împlineşte o profeţie biblică. În Evanghelia după Matei se spune: „Nu le vorbea fără ilustrări, ca să se împlinească ce se spusese prin profetul care a zis: Îmi voi deschide gura în ilustrări şi voi vesti lucruri ascunse de la întemeierea lumii.” (Matei 13:34, 35; Psalmul 78:2 - T.M.). Iisus foloseşte ilustrări şi dintr-un alt motiv. Acestea pot dezvălui atitudinea oamenilor. Cei mai mulţi îl caută pe Iisus doar pentru că-l privesc ca pe un povestitor bun şi pentru că face miracole. Ei nu-l consideră Domnul lor de care trebuie să asculte şi pe care trebuie să-l urmeze cu abnegaţie (Luca 6:46, 47). Nu vor să-şi schimbe concepţiile şi modul de viaţă. Nu, ei nu vor ca mesajul să-i influenţeze în asemenea măsură. Răspunzând la întrebarea discipolilor, Iisus le spune: „De aceea le vorbesc în ilustrări, pentru că, deşi privesc, privesc în zadar şi, deşi aud, aud în zadar şi nu înţeleg. Şi cu ei se împlineşte profeţia lui Isaia, care zice: … Inima acestui popor a ajuns insensibilă.” (Matei 13:13-15; Isaia 6:9, 10). Aceste cuvinte nu se aplică însă la toţi cei care îl aud pe Iisus. El explică: „Fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud. Căci adevărat vă spun că mulţi profeţi şi oameni drepţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi, dar nu le-au văzut, şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, dar nu le-au auzit” (Matei 13:16, 17). Cei doisprezece apostoli şi alţi discipoli loiali sunt receptivi la mesajul lui Iisus. De aceea, Iisus spune: „Vouă vă este dat să înţelegeţi tainele Împărăției Cerurilor, dar acelor oameni nu le este dat” (Matei 13:11). Întrucât ei doresc cu sinceritate să înţeleagă învăţăturile sale, Iisus le explică ilustrarea despre semănător. „Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu”, spune Iisus (Luca 8:11). Pământul reprezintă inima unei persoane. Aceste informaţii sunt esenţiale pentru a înţelege ilustrarea sa. Referitor la sămânţa semănată în pământul bătătorit de la marginea drumului, Isus explică: „Diavolul … ia cuvântul din inima lor, ca să nu creadă şi să nu fie salvaţi” (Luca 8:12). Sămânţa semănată pe locul stâncos îi reprezintă pe oamenii care primesc cuvântul cu bucurie, dar nu lasă ca acesta să pătrundă adânc în inima lor. Ei se poticnesc „când vine un necaz sau o persecuţie din cauza cuvântului”. Da, „în timp de încercări”, poate când întâmpină opoziţie din partea familiei sau a altora, ei renunţă (Matei 13:21; Luca 8:13). Ce se poate spune despre sămânţa care cade printre spini? Iisus le zice discipolilor că aceasta se referă la oamenii care au auzit cuvântul, dar sunt copleşiţi de „îngrijorările acestui veac” şi se lasă înşelaţi de „puterea amăgitoare a bogăţiilor” (Matei 13:22). Ei au avut cuvântul în inima lor, însă acesta este înăbuşit şi devine neroditor. Ultimul tip de sol menţionat de Iisus este pământul bun. Acesta se referă la cei care aud cuvântul şi îl acceptă în inima lor, înţelegându-i pe deplin sensul. Drept urmare, ei „aduc rod”. Totuşi, din cauza unor împrejurări precum vârsta înaintată sau problemele de sănătate, nu toţi pot da rod în aceeaşi măsură; unul dă o sută, altul şaizeci şi altul treizeci. Într-adevăr, cei ce sunt binecuvântaţi în serviciul adus lui Dumnezeu sunt „cei care, după ce au auzit cuvântul cu o inimă curată şi bună, îl păstrează şi aduc rod cu perseverenţă” (Luca 8:15). Cât de impresionaţi trebuie să fie discipolii care l-au căutat pe Iisus ca să le explice învăţăturile sale! Acum ei înţeleg în profunzime ilustrările lui Iisus. El vrea ca discipolii să înţeleagă ilustrările sale pentru a putea şi ei să le împărtăşească altora adevărul. „Oare este adusă lampa ca să fie pusă sub baniţă sau sub pat?”, întreabă Iisus. „Nu este ea adusă ca să fie pusă pe lampadar?” De aceea, Iisus dă următorul sfat: „Cine are urechi de auzit să audă” (Marcu 4:21-23).

BINECUVÂNTAŢI CU ŞI MAI MULTĂ INSTRUIRE: După ce Iisus le explică ilustrarea despre semănător, discipolii vor să cunoască mai multe. „Explică-ne ilustrarea despre neghina din ogor”, îl roagă ei (Matei 13:36). Cerând aceasta, discipolii manifestă o atitudine total diferită de a celorlalţi oameni din mulţimea adunată pe ţărm. Acei oameni au auzit învăţăturile lui Iisus, dar nu au avut dorinţa de a afla semnificaţia ilustrărilor sale şi modul în care se aplică ele. Ei s-au mulţumit cu o explicaţie sumară a adevărurilor la care făceau referire ilustrările. Iisus realizează un contrast între auditoriul de pe ţărm şi discipolii săi, care sunt dornici să înveţe. El spune: „Fiţi atenţi la ce auziţi. Cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura, ba vi se va şi adăuga” (Marcu 4:24). Discipolii iau seama la cele auzite de la Iisus. Ei sunt interesaţi de lucrurile spuse de El şi le acordă atenţie într-o măsură mare, fiind binecuvântaţi cu mai multă instruire, cu mai multă lumină spirituală. Răspunzându-le discipolilor la întrebarea referitoare la ilustrarea despre grâu şi neghină, Iisus explică: „Semănătorul seminţei bune este Fiul Omului; ogorul este lumea; cât despre sămânţa bună, aceştia sunt fiii Împărăției, iar neghina sunt fiii celui rău; duşmanul care a semănat-o este Diavolul. Secerişul este sfârșitul acestui veac/acestei lumi, iar secerătorii sunt îngerii” (Matei 13:37-39). După ce menţionează ce reprezintă fiecare aspect din ilustrarea sa, Iisus descrie deznodământul. El spune că, lasfârșitul lumii, secerătorii, sau îngerii, îi vor separa pe creştinii falşi, asemănători cu neghina, de „fiii Împărăției”. „Cei drepţi” vor fi strânşi şi, în cele din urmă, vor străluci „în Împărăția Tatălui lor”. Iar „fiii celui rău” vor fi distruşi/trimiși în iad/ulterior, în iazul de foc; de aceea, pentru ei „va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 13:41-43). Iisus îi binecuvântează pe discipolii săi cu mai multă cunoştinţă făcându-le alte trei ilustrări. Mai întâi, El spune: „Împărăția Cerurilor este asemenea unei comori ascunse într-un câmp, pe care un om a găsit-o şi a ascuns-o. Apoi, de bucurie, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără câmpul acela” (Matei 13:44). Iisus continuă: „Împărăția  Cerurilor este şi asemenea unui negustor voiajor care caută perle scumpe. Când a găsit o perlă de mare valoare, a plecat, a vândut imediat tot ce avea şi a cumpărat-o” (Matei 13:45, 46). Prin ambele ilustrări, Iisus scoate în evidenţă dispoziţia unei persoane de a face sacrificii pentru ceea ce este cu adevărat preţios. Negustorul vinde imediat tot ce are pentru a obţine perla de mare valoare. Exemplul referitor la o perlă de mare valoare este uşor de înţeles pentru discipolii lui Iisus. Iar omul care găseşte o comoară ascunsă într-un câmp vinde şi el tot ce are pentru a intra în posesia ei. În ambele situaţii, se poate obţine ceva valoros, ce merită dobândit şi preţuit. Sacrificiile făcute de cei doi bărbaţi din ilustrări pentru a obţine acele lucruri de valoare pot fi comparate cu sacrificiile pe care le face o persoană pentru a-şi satisface necesităţile spirituale (Matei 5:3). Unii dintre cei care aud aceste ilustrări au dovedit deja că sunt dispuşi să facă eforturi mari ca să-şi satisfacă necesităţile spirituale şi să fie cu adevărat continuatori ai lui Iisus (Matei 4:19, 20; 19:27). În final, Iisus aseamănă Împărăția Cerurilor cu un năvod care adună tot felul de peşti (Matei 13:47). Când peştii sunt separaţi, cei buni sunt păstraţi în vase, dar cei răi sunt aruncaţi. Iisus spune că la fel va fi şi lasfârșitul lumii: îngerii îi vor separa pe cei răi de cei drepţi. Iisus însuşi desfăşura un fel de pescuit spiritual când i-a chemat pe primii săi discipoli să fie „pescari de oameni” (Marcu 1:17). Însă El precizează că ilustrarea despre năvod se aplică în viitor, „la sfârșitul lumii” (Matei 13:49). Aşadar, apostolii şi alţi discipoli care îl ascultă pe Iisus îşi pot da seama că în viitor se vor întâmpla lucruri deosebit de interesante. Cei care au auzit ilustrările spuse de Iisus când se afla în barcă primesc şi mai multă lumină spirituală. Iisus arată că este dispus să le explice discipolilor săi deoparte toate lucrurile (Marcu 4:34). El este „asemenea unui om, stăpânul unei case, care scoate din tezaurul său lucruri noi şi vechi” (Matei 13:52). Făcând aceste ilustrări, Iisus nu-şi etalează aptitudinile de predare, ci le împărtăşeşte discipolilor săi adevăruri care sunt asemenea unei comori preţioase. Iisus este într-adevăr un „învăţător public/rabin” ca nimeni altul!

44: Iisus potoleşte o furtună pe mare:

MATEI 8:18, 23-27 MARCU 4:35-41 LUCA 8:22-25:

IISUS LINIŞTEŞTE O FURTUNĂ PE MAREA GALILEII:

 Iisus a avut o zi lungă şi obositoare. La lăsarea serii, El le spune discipolilor săi: „Să trecem pe celălalt ţărm”, care se află pe partea opusă oraşului Capernaum (Marcu 4:35). Pe ţărmul estic al Mării Galileii se află ţinutul gherasenilor, care aparţine regiunii Decapole. Oraşele din această regiune sunt centre ale culturii greceşti, deşi aici locuiesc şi mulţi evrei. Plecarea lui Iisus din Capernaum nu trece neobservată. Şi alte bărci pornesc în această călătorie (Marcu 4:36). De fapt, celălalt ţărm nu este foarte departe. Marea Galileii este un lac mare cu apă dulce, care are o lungime de aproximativ 21 de kilometri şi o lăţime maximă de circa 12 kilometri. Însă lacul este destul de adânc. Deşi este un om perfect, Iisus se simte obosit, întrucât desfăşoară o activitate intensă. Prin urmare, după ce părăsesc ţărmul, El se întinde în partea din spate a bărcii, îşi pune capul pe o pernă şi adoarme. Unii dintre apostoli ştiu să conducă o ambarcaţiune, însă călătoria nu va fi uşoară. Marea Galileii este înconjurată de munţi, iar temperatura de la suprafaţa apei este adesea destul de ridicată. Uneori, mase de aer rece dinspre munţi coboară spre mare, iar, când intră în contact cu suprafaţa caldă a apei, se produc în mod neaşteptat furtuni violente. Acest fenomen are loc şi acum. În scurt timp, valurile izbesc cu putere barca. Aceasta începe să se umple de apă, iar apostolii sunt în pericol (Luca 8:23). Dar Iisus nu se trezeşte. Apostolii se luptă cu disperare să ţină barca sub control. Nu este prima oară când sunt surprinşi de o furtună. Dar acum situaţia este diferită. Temându-se pentru viaţa lor, ei îl trezesc pe Iisus şi îi spun: „Doamne, salvează-ne, că pierim!” (Matei 8:25). Discipolii se tem că se vor îneca. Iisus le spune: „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” (Matei 8:26). Apoi ceartă vântul şi spune mării: „Taci! Potoleşte-te!” (Marcu 4:39). Vântul năprasnic se opreşte, iar marea devine calmă. În evangheliile lor, Marcu şi Luca menţionează mai întâi că Iisus potoleşte în mod miraculos furtuna şi după aceea amintesc lipsa de credinţă a discipolilor. Cât de impresionaţi trebuie să fie discipolii! Tocmai au văzut cum o furtună cumplită s-a potolit, aşternându-se apoi o linişte desăvârşită. Discipolii sunt cuprinşi de o mare frică şi îşi zic unii altora: „Cine este oare acesta de-l ascultă până şi vântul şi marea?”. În cele din urmă, ei ajung teferi pe celălalt mal (Marcu 4:41-5:1). Probabil că bărcile care au pornit pe mare odată cu ei au reuşit să se întoarcă pe ţărmul vestic. Este încurajator să ştim că Fiul lui Dumnezeu are putere asupra forţelor naturii. Când Iisus va fi Împărat al pământului, în timpul Împărăției de o mie de ani, toţi oamenii vor trăi în siguranţă, întrucât nu vor mai avea loc dezastre naturale.

45: Iisus are putere asupra multor demoni:

MATEI 8:28-34 MARCU 5:1-20 LUCA 8:26-39:

IISUS SCOATE DEMONI ŞI ÎI TRIMITE ÎNTR-O TURMĂ DE PORCI:

 Când ajung pe uscat după ce supravieţuiesc unei furtuni puternice pe mare, discipolii sunt şocaţi de ceea ce văd. Doi bărbaţi extrem de violenţi, amândoi demonizaţi, ies dintr-un cimitir din apropiere şi aleargă spre Iisus. Unul dintre ei atrage în mod deosebit atenţia, probabil pentru că este mai violent şi de mai mult timp posedat de demoni. Bărbatul este vrednic de milă. Umblă gol şi, „noapte şi zi, stă în morminte şi pe munţi, ţipând şi crestându-se cu pietre” (Marcu 5:5). Modul în care se manifestă inspiră groază, astfel că oamenilor le este teamă să treacă pe drumul pe unde umblă el. Unii au încercat să-l lege, dar bărbatul a rupt lanţurile şi a sfărâmat obezile cu care îi erau imobilizate picioarele. Nimeni nu-l poate stăpâni. După ce bărbatul se apropie de Iisus şi cade la picioarele sale, demonii care îl stăpânesc îl fac să strige: „Ce-am eu de-a face cu tine, Iisus, Fiul Dumnezeului Preaînalt? Te pun să juri pe Dumnezeu că nu mă vei chinui”. Iisus demonstrează că are autoritate asupra demonilor, poruncind: „Ieşi din omul acesta, spirit necurat!” (Marcu 5:7, 8). În realitate, acest om este stăpânit de mulţi demoni. Când Iisus întreabă: „Care îţi este numele?”, i se răspunde: „Numele meu este Legiune, pentru că suntem mulţi” (Marcu 5:9). O legiune romană era alcătuită din mii de soldaţi; prin urmare, mulţi demoni îl chinuie pe acest om, găsind plăcere în suferinţa lui. Ei îl imploră pe Iisus „să nu le poruncească să se ducă în abis”. Se pare că demonii îşi dau seama ce îi aşteaptă atât pe ei, cât şi pe conducătorul lor, Satan (Luca 8:31). În apropiere paşte o turmă de aproximativ 2 000 de porci, animale necurate potrivit Legii, pe care evreii nu trebuie nici măcar să le aibă. Demonii zic: „Trimite-ne în porci, ca să intrăm în ei” (Marcu 5:12). Iisus îi lasă să intre în porci. Atunci, toţi cei 2 000 de porci se reped peste povârniş în mare şi se îneacă. Văzând aceasta, păzitorii turmei de porci merg în grabă în oraş şi în ţinutul din jur ca să le dea de veste oamenilor. Aceştia vin să vadă ce s-a întâmplat. Când sosesc, observă că bărbatul din care au ieşit demonii este bine şi se comportă normal. Surprinzător, omul este îmbrăcat şi stă la picioarele lui Iisus. Cei care aud despre ce i s-a întâmplat bărbatului sau care îl văd sunt cuprinşi de teamă, neştiind cum i-ar putea afecta pe ei acest miracol. De aceea, îi cer lui Iisus să plece din regiunea lor. Când Iisus se urcă în barcă şi se pregăteşte să plece, omul care a fost demonizat îl imploră să-i permită să meargă cu el. Dar Iisus îi spune: „Du-te acasă la rudele tale şi spune-le tot ce a făcut Domnul pentru tine şi cum a avut îndurare faţă de tine” (Marcu 5:19). De obicei, Iisus le porunceşte celor pe care îi vindecă să nu spună nimănui despre miracolul înfăptuit deoarece nu doreşte ca oamenii să-şi formeze o părere despre El pe baza unor relatări senzaţionale. În acest caz, cel ce a fost demonizat reprezintă o dovadă vie a puterii lui Iisus şi va putea să le depună mărturie oamenilor la care Iisus nu are posibilitatea să ajungă. De asemenea, mărturia lui ar putea pune capăt eventualelor comentarii negative referitoare la pierderea turmei de porci. Astfel, bărbatul pleacă şi începe să vorbească în Decapole despre ce a făcut Iisus pentru el.

TITULARIZARE ISTORIE 2022 - VARIANTĂ DE REZOLVARE!

 

TITULARIZARE ISTORIE 2022 - VARIANTĂ DE REZOLVARE! 

SUBIECTUL I (30 de puncte):

A. Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

„Oficial, Augustus nu este decât Princeps, adică primul în Senat și în stat. În realitate, «Împăratul» dispune de toate puterile. Puterea militară, grație titlului de Imperator, și imperium-ului proconsular, care îi conferă comanda supremă a armatei și guvernarea provinciilor ocupate militar.Puterea civilă, prin exercitarea puterii tribuniciare și, când dorește, a fostelor magistraturi (consulatul, cenzura). În sfârșit, puterea religioasă, datorită funcțiilor sale de Mare Pontif și titlurilor divine de Caesar și Augustus. [...] În anul 2 î.e.n., Senatul îi decernează titlul de «Părinte al patriei». După el, toți succesorii vor lua aceleași titluri și vor putea, din această cauză, să-și exercite aceeași putere absolută.” (S. Berstein, P. Milza, Istoria Europei).

Pornind de la sursa dată, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Scrieți o relație istorică de cauzalitate stabilită între două informaţii selectate din sursa dată, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). 1 punct

2. Menţionaţi o cauză și două consecințe ale Pax Romana. 3 puncte

3. Prezentați o asemănare și o deosebire dintre organizarea politică a Imperiului Roman în timpul lui Dioclețian, respectiv lui Constantin cel Mare. 4 puncte

4. Prezentați două consecințe politice ale evenimentelor istorice desfășurate în secolul al V-lea, în Europa Occidentală. 4 puncte

5. Analizați, prin prezentarea a două fapte istorice, rolul religiei creștine în evoluția lumii bizantine, în secolele al VII-lea - al XI-lea. 5 puncte

B. Citiţi afirmaţia următoare:

„În paralel cu Războiul Rece, decolonizarea va da naștere unui proces rapid de descompunere a imperiilor coloniale europene de peste mări.‟ (I. Geiss, Istoria lumii). 

Argumentaţi, în aproximativ două pagini, opinia dumneavoastră referitoare la afirmația dată, prin prezentarea a trei fapte istorice. 

Notă! Se punctează formularea opiniei, precizarea faptelor istorice şi menționarea a câte două caracteristici ale fiecăruia, utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice/logice, structurarea argumentării și respectarea limitei de spaţiu. 13 puncte

Rezolvare:

SUBIECTUL I. A:

1. Relația de cauzalitate se poate stabili între următoarele informații:

Cauza: „Oficial, Augustus nu este decât Princeps, (…). În realitate, „Împăratul” dispune de toate puterile.”

Efectul: „După el, toți succesorii vor lua aceleași titluri și vor putea, din această cauză, să-și exercite aceeași putere absolută.”

 Rolul fiecăreia dintre aceste informații este: cauza selectată de noi pune în evidență statutul superior al lui Octavian față de ceilalți membrii ai Sanatului. Titlul de „Princeps” îl desemna pe primul dintre senatori, dar în cazul lui Octavian va duce la întărirea puterii sale. Știm că, Octavian „renunțase” la putere, declarând că „a restaurat libertatea Republicii. Eu mă retrag.” Senatul, pe o cale constituțională, îi acordă acest titlu, apoi, treptat, și pe celelalte, ca mulțumire pentru rolul său! Se va produce astfel o transformare radicală în privința exercitării puterii, a cărei semnificație reală scapă contemporanilor. Efectul arată cum această putere aproape absolută, - nu suntem de  acord cu formula din text -, se va transmite următorilor împărați, epoca Principatului fiind o succesiune de Dinastii.

2. O cauză importantă a „Pax Romana” a reprezentat-o dezvoltarea economică a provinciilor imperiului începând cu secolul II. Dezvoltarea a fost facilitată de politica fiscală a împăratului Hadrian care a redus datoriile acestora către Roma și a încurajat procesul de urbanizare, orașele devenind centre meșteșugărești foarte importante. De altfel, de la sfârșitul secolului I d.H., centrul vieții economice nu va mai fi Italia, ci provinciile, aspect subliniat de către Plinius cel Bătrân, citat de Stelian Brezeanu. „Pax Romana” va avea, printre altele, două consecințe foarte importante: prima: în această perioadă este facilitat procesul de romanizare, unele populații mergând până la abandonarea limbii materne în favoarea limbii latine; a doua: impriul devine o federație de cetăți în frunte cu Roma. Acest aspect arată, în realitate, slăbiciunea imperiului în timpul Principatului - el nu avea o conducere centralizată și niciun raport clar între Împărat și Senat. După anarhia militară, de altfel, în imperiu se va instaura o monarhie absolută numită Dominat.

3. O asemănare - puterea imperială este una absolută, aspect ilustrat și prin formula „Dominus et Deus” - „Stăpân absolut și Zeu”. De la termenul „dominus” provine denumirea Dominatului. O deosebire - în vremea lui Dioclețian se crează Tetrarhia, conducerea imperiului fiind împărțită între doi Auguști și doi Caesari - aceștia fiind locțiitorii celor doi Auguști. În schimb, Constantin cel Mare va pune capăt tetrarhiei și va conduce singur.

4. În secolul V au avut loc migrațiile popoarelor germanice și formarea regatelor barbare ale acestora. Aceste evenimente au avut importante consecințe. Iată două dintre ele: prima - Imperiul Roman de Apus s-a prăbușit în anul 476, când Odoacru/Odivacar a cucerit Roma, înlăturându-l pe Romulus Augustulus, un copil de 13 ani. A doua -  Imperiul Roman de Răsărit va supraviețui căderii celui de Apus și se va considera singurul continuator legitim al vechiului imperiu. Chiar și pentru conducătorii barbari din vestul Europei Constantinopolul va rămâne capitala singurului imperiu roman universal, „cetatea care împărățește”. În concepția elitelor barbare, autoritatea Constantinopolului se extindea și asupra regatelor din vestul Europei. De aceea, conducători barbari ca Odoacru și Theodoric cel Mare și-au luat titlul de regi, nu de împărați!

5. Spre deosebire de vechiul imperiu roman, Imperiul Roman de Răsărit/Imperiul Bizantin a fost de la început un imperiu creștin. Biserica a jucat un rol esențial în afirmarea ideologiei imperiale a acestui imperiu, puține state, de-a lungul istoriei, având o concepție mai absolutistă asupra puterii în stat față de acest imperiu. Un fapt istoric esențial demonstrează această realitate, astfel: odată cu grecizarea imperiului, la începutul secolului VII, împărații primesc titlul de „Basilei”, care, în concepția creștină a acestui imperiu, însemna că, împărații erau „unșii lui Dumnezeu pe pământ”, acest fapt fiind recunoscut ca atare de către Biserică. Reprezentările împăraților și împărăteselor în arta religioasă prezintă aurore în jurul capului întocmai ca apostolii și sfinții creștini. Un alt fapt istoric reliefează rolul creștinismului în evoluția lumii bizantine - de-a lungul istoriei Imperiului Bizantin, Biserica a fost supusă autorității statului, luând naștere „cezaropapismul”, - termenul nu are legătură cu Papalitatea așa cum s-ar putea crede! Împărații își impun controlul asupra Bisericii. Această realitate istorică este pusă în evidență în timpul „luptelor hristologice” când împărații stabilesc ce este ortodoxie și ce este erezie, dar, mai eles, în timpul „mișcării iconoclaste”. Mișcarea iconoclastă a avut loc între secolele VIII-IX. La capătul ei, deși cultul icoanelor a fost reintrodus definitiv, puterea imperială și-a întărit și mai puternic controlul asupra Bisericii.

B: Decolonizarea: După cel de-al doilea război mondial rolul marilor puteri europene, - Marea Britanie și Franța, în special -, s-a redus dramatic. Au apărut două superputeri, - SUA și URSS -, care în fapt au împărțit Europa în două sfere de influență, între care se va desfășura războiul rece. Pe acest fond, popoarele din colonii și-au intensificat lupta pentru eliberare națională. Marile Imperii coloniale se vor descompune, aspect care va redimensiona geopolitic lumea postbelică. Această realitate istorică o putem evidenția prin prezentarea trei fapte istorice importante. Primul - intensificarea mișcărilor de eliberare din colonii a dus la apariția a două poziții în raport cu această mișcare. Astfel, Marea Britanie a acceptat independența fostelor colonii pe cale pașnică în timp ce Franța a încercat să-și mențină coloniile, implicându-se în războaie pustiitoare, ca în Indochina și Algeria, pe care le va pierde. Marea Britanie va reuși să creeze Commonwealthul/Comunitatea Britanică pe Națiuni, care va reuni aproape toate fostele colonii în timp ce în Franța războaiele din colonii vor duce la o gravă criză politică. Pe acest fond, apare „a Cincea Republică”, în frunte cu Charlles de Gaulle. Apariția Commonwealthului și a celei de-a Cincea Republicii Franceze le putem considera ca fiind o primă caracteristică acestui fapt. A doua caracteristică - în fostele colonii franceze, cu mici excepții, s-au instaurat regimuri dictatoriale, unele de-a dreptul absurde - cazul „Imperiului” din Republica Centrafricană! Unele regimuri au avut chiar trăsături comuniste. În fostele colonii britanice s-au instaurat regimuri democratice, este drept cu multe lipsuri și improvizații. Explicația acestei realității ar pute fi: reacția ostilă a popoarelor din coloniile franceze față de atitudinea Franței a dus la „căutarea” unor modele de dezvoltare diferite de cel al Franței, în timp ce, atitudinea britanică a dus, dimpotrivă, la o încercare a fostelor colonii de a deveni democratice după modelul fostei metropole. Al doilea fapt istoric: superputerile au sprijinit lupta de eliberare a coloniilor, dar în moduri diferite. Astfel, URSS dorea să exporte modelul comunist, în timp ce, SUA, de fapt, doreau să slăbească pozițiile puterilor coloniale europene, nu neapărat să exporte democrația! Aceasta este o primă caracteristică/trăsătură a acestui fapt istoric. O a doua trăsătură - în unele din fostele colonii cele două superputeri s-au confruntat militar indirect, sprijinind diverse grupări care le promovau interesele. Așa s-a întâmplat în Angola, Burundi, Nigeria, - conflictul cu regiunea separatistă Biafra -, Etiopia etc.. Al treilea fapt istoric: redimensionarea geopolitică a lumii postbelice, afirmată mai sus. Acest fapt a presupus: cele mai multe foste colonii au aderat la „Mișcarea de Nealiniere”, respingând împărțirea lumii în sfere de influență și blocuri politico-militare. „Mișcarea de Nealiniere”  a fost inițiată de Iugoslavia condusă de Tito, care respingea controlul sovietic. O altă caracteristică - statele postcoloniale s-au pronunțat pentru respectarea independenței și suveranității oricărui popor, sprijinind astfel continuarea luptei pentru decolonizare. Acest aspect a fost evidențiat în Conferința de la Bandung, în formarea Organizației Unității Africane, în sprijinirea adoptării de către ONU a Rezoluției 1514/1960 prin care s-a subliniat necesitatea absolută a abolirii colonialismului. Din cele prezentate, se poate ușor constata adevărul conținut în afirmația formulată de către istoricul Immanuel Geiss.

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte):

Elaborați, în trei - cinci pagini, o sinteză referitoare la spațiul românesc în secolele al XVII-lea - prima jumătate a secolului al XIX-lea, având în vedere:

- menționarea a două fapte istorice referitoare la spațiul românesc, desfășurate în prima jumătate a secolului al XVII-lea și a câte două caracteristici ale fiecăruia dintre acestea;

- prezentarea vieții religioase din spațiul intracarpatic între anii 1661-1700, respectiv între anii 1731-1770, utilizând câte două fapte istorice pentru fiecare perioadă;

- precizarea a două evenimente istorice referitoare la spațiul românesc extracarpatic, desfășurate în perioada 1720-1800 și prezentarea unei deosebiri și a unei asemănări între acestea;

- menționarea a două fapte istorice desfășurate în spațiul românesc, în primele două decenii ale secolului al XIX-lea și a câte unei cauze specifice fiecăruia dintre acestea;

- menționarea a două acțiuni politice care au loc în Țara Românească, în deceniul cinci al secolului al XIX-lea și a câte unei consecințe a fiecăreia dintre acestea. 

Notă: Se punctează și evidenţierea relaţiei de cauzalitate, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice, utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea sintezei elaborate, respectarea limitei de spaţiu.

Rezolvare: Spațiul românesc între secolul XVII-prima jumătate a secolului XIX:

 În această prerioadă de timp, spațiul românesc a cunoscut afirmarea luptei de emancipare națională a românilor; de altfel, răstimpul cuprins între 1601-1821 reprezintă, în concepția multor istorici, Epoca Premodernă a românilor, ce se caracterizează prin apariția și dezvoltarea conștiinței naționale a acestora. Această realitate istorică poate fi susținită de multitudinea de evenimente, fapte și evoluții istorice care au marcat perioada. Astfel:

 În prima jumătate a secolului XVII se evidențiază două fapte istorice importante. Primul: lupta contra creșterii influenței elementelor grecești la conducerea Țării Românești și a Moldovei, influență încurajată de către Poarta Otomană. Această influență greacă începe în timpul domniei lui Radu Mihnea în Țara Românească, se accentuează în timpul domniilor lui Alexandru Iliaș și Leon Tomșa. Boierimea autohtonă declanșează lupta contra acestor elemente grecești și va reuși, în cele din urmă, să impună la domnie pe Matei Basarab în Țara Românească și pe Vasile Lupu în Moldova. În timpul acestor domnitori, printre altele, este introdusă limba română în serviciul religios al Bisericii Ortodoxe și se intensifică apariția de cărți în limba română. Al doilea fapt: Transilvania se bucura de o mai largă autonomie politică din partea otomanilor. Această situație s-a datorat dorinței Porții ca Transilvania să se implice în războiul de treizeci de ani contra Habsburgilor. Această autonomie a fost favorabilă, însă, pentru toate cele trei Țări Românești, deoarece în acest timp se vor încheia o serie de tratate sub oblăduirea principilor ardeleni Gheorghe Rakoczi I și Gheorghe Rakoczi al II-lea. Acești principi au încheiat tratate cu Matei Basarab, Vasile Lupu, dar și cu alți domnitori ulteriori - exemplu: Radu Mihnea al III-lea cel Mare. Prin intermediul respectivelor tratate, cele trei Țări Românești își consolidau autonomia față de Imperiul Otoman, dar, totodată, principii ardeleni doreau să unească aceste țări într-un Regat Dacic, considerându-se conducătorii legitimi ai acestui regat! Astfel, au contribuit, fără să vrea, la intensificarea legăturilor dintre cele trei țări și la afirmarea politică a românilor.

 În continuare, mișcarea de emancipare națională a românilor cunoaște evoluții importante în Transilvania, în special, pe plan religios. Astfel, după ocuparea habsburgică a Transilvaniei, înregistrăm o serie de aspecte. Pentru perioada 1661-1700 remarcăm două fapte istorice. Primul: prin „Diploma Leopoldină” din 1691 se recunoșteau patru religii recepte: catolicismul, lutheranismul, calvinismul, unitarianismul, ortodoxia fiind în continuare „tolerată”. Al doilea: Habsburgii, dorind să-și consolideze controlul asupra Transilvaniei și să învingă opoziția nobilimii maghiare, i-au încurajat pe românii ardeleni să adere la Biserica Greco-Catolică, cu promisiunea că „uniții” vor avea aceleași drepturi ca și națiunile privilegiate și religiile lor recepte. Uniatismul a fost acceptat de către mitropoliții Teofil și Atanasie Anghel în anii 1697-1698. De asemenea, și alți protopopi au acceptat uniatismul. Deși apariția Bisericii Greco-Catolice în Transilvania i-a divizat religios pe români, totuși greco-catolicismul va contribui decisiv la afirmarea națiunii române din Transilvania. Lupta națională se afirmă puternic în perioada 1731-1770. Au loc două fapte istorice importante. Primul: activitatea lui Innocențiu Micu Klein. Acesta, în calitate de Episcop Greco-catolic și de membru al Dietei, a formulat primul program politic național al românilor. El cerea egalitatea românilor, indiferent de confesiune, cu celelate națiuni din Transilvania. La baza revendicărilor sale a așezat argumentația originii latine, vechimii și continuității românilor pe aceste meleaguri. Cererile sale au fost expuse și într-un „Supplex Libellus” înaintat împărătesei Maria Tereza. Totuși, el va fi exilat la Roma, până la moarte. Al doilea fapt: în urma intensificării mișcprii naționale a românilor, va fi  numit un nou episcope ortodox în Transilvania - un sârb, Vasile Novacovici. Se restabilea, astfel, Episcopia Ortodoxă din Transilvania, desființată după apariția Bisericii Greco-Catolice. Mai târziu, va avea în frunte un român, pe Vasile Moga - 1809.

 În continuare, pentru lupta națională a românilor, remarcăm în spațiul extracarpatic, în perioada 1720-1800, două evenimente importante - participarea voluntarilor români la războaiele ruso-austro-ruse dintre 1736-1739 și 1768-1774. Primul: războiul dintre 1736-1739; în timpul acestui război, boierii din Țara Românească și Moldova au întrevăzut în Rusia un sprijin în lupta pentru înlăturarea dominației otomane. Mai mult, între Rusia și boierimea moldovenească s-a încheiat un acord prin care Rusia promitea independența Moldovei! La sfârșitul războiului, Oltenia a revenit Țării Românești - ea fusese ocupată de Habsburgi în 1718. Al doilea: războiul dintre 1768-1774; în urma acestui război s-a încheiat Tratatul de la Kuciuk-Kainardji. Acesta a prevăzut pentru cele două țări românești extracarpatice un început de edificare a statutului lor internaționl. Se prevedeau clar obligațiile față de Poartă, care nu mai puteau fi stabilite arbitrar. De asemenea, se prevedea deschiderea de consulate rusești la Iași și București. Prin intermediul consulilor, Rusia va prezenta planuri de unificare a celor două țări românești într-un Regat al Daciei condus de un prinț din familia imperială rusă. Astfel, Rusia va contribui, fără să dorească evident acest lucru, la întărirea legăturilor dintre cele două țări și la afirmare clară a idei de unire a acestora într-un singur stat - idee expusă limpede de marele boier muntean Mihail Cantacuzino într-un memoriu din 1772. Între cele războaie observăm o asemănare - Rusia se afirmă ca „protectoare” a creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman, susținând, sus și tare, drepturile acestora, deci și pe cele ale românilor din Principate. Există și o deosebire clară: războiul din 1768-1774 a contribuit prin tratatul de la Kuciuk-Kainardji la începutul edificării statutului internațional al Principatelor, în timp ce, războiul din 1736-1739 nu s-a încheiat cu așa ceva, având loc doar revenirea Olteniei înapoi la Țara Românească.

 Începutul secolului XIX a marcat o serie de evoluții negative pentru spațiul românesc. Cea mai gravă a fost reprezentată de anexarea Basarabiei de către Rusia în 1812. Chiar și în aceste condiții au continuat și s-au amplificat acțiunile pentru emanciparea națională a românilor. Acest aspect este pus în evidență de două fapte istorice importante. Primul: în cele două Principate se accentuează acțiunea boierimii autohtone de a trimite memorii marilor puteri. În aceste memorii se cereau, printer altele, înlăturarea domniilor fanariote și respectarea autonomiei Principatelor conform prevederilor din capitulațiile încheiate cu Poarta Otomană. Printre cele mai importante memorii se remarcă cel al lui Dimitrie I.Sturdza intitulat „Plan sau formă de oblăduire republicească-aristo-democraticească”. Boierimea autohtonă devenea tot mai conștientă de faptul că nu putea înlătura domniile fanariote decât prin ajutorul forțelor sociale de jos, ale „plebei”. În această direcție se va înscrie și încercarea de atragere în aceste acțiuni a „comandirului de panduri” Tudor Vladimirescu. Un al doilea fapt: în Transilvania înregistrăm apogeul activității reprezentanților „Școlii Ardelene”. La acest aspect a contribuit în special marea răscoală din 1784 care a impus intelectualilor români transilvăneni necesitatea absolută de a se implica total în lupta de emencipare a românilor. Important este și amănuntul că, în 1809 în fruntea Episcopiei Ortodoxe este numit un român, Vasile Moga, aspect amintit și mai sus.

 Spre sfârșitul perioadei de timp, ce constituie obiectul atenției noastre, remarcăm două acțiuni politice desfășurate în țara Românească, în deceniul V al secolului XIX. Prima: constituirea societății masonice „Frăția”, în 1843. Aceasta cuprindea reprezentanți ai românilor din toate țările românești, exemplu: Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri, Timotei Cipariu, George Barițiu, Ion Ghica, Mihail Kogălniceanu etc.. Societatea va elabora practic programul revoluției pașoptiste din Țara Românească, parțial și pe cel al revoluției din Moldova, - se pare că „Asociația patriotică” reprezenta filiala moldovenească a „Frăției”. De asemenea, în cadrul filialei de la Paris a „Frăției”, - „Societatea studenților români” -, Nicolae Bălcescu a formulat progarmul național al românilor: „Românismul este steagul nostru. Sub el trebuie să-i aducem pe toți românii.”. La baza activității „Frăției” a stat, așadar, îndeplinirea țelurilor fundamentale ale românilor: unirea și independența. Independența urma să fie obținută în etape, mai întâi, trebuind să fie înlăturat protectoratul Rusiei. A doua acțiune: activitatea guvernului provizoriu din timpul revoluției pașoptiste din Țara Românească. La baza activității guvernului provizoriu a stat „Proclamația de la Islaz” ale cărei obiective au fost inspirate, în mod evident, de programul „Frăției”. Printre altele, reprezentanții guvernului provizoriu au sprijinit ideea unirii tuturor românilor într-o singură țară. Mai mult, la propunerea revoluționarului ardelean Augst Treboniu Aurelian ar fi urmat să se desfășoare la București un „Congres general cu reprezentanți ai tuturor românilor”.

 Din toate cele prezentate se observă că, într-adevăr, perioada 1601-1850 a fost decisivă pentru apariția și afirmarea națiunii române, pentru apariția și afirmarea programului politic național, îndeplinit parțial în secolul XIX - Unirea Principatelor și Independența.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte).

 Următoarele secvențe fac parte din programele școlare pentru disciplina istorie: 

A. Competenţe specifice

2.2. Argumentarea unei opinii referitoare la un fapt istoric prin utilizarea informaţiilor provenite din diferite surse

3.1. Valorificarea experiențelor istorice oferite de acțiunea personalităților/grupurilor în contexte istorice variate 

Domenii de conţinut Conţinuturi şi studii de caz

9. România secolelor XX-XXI

- România şi Primul Război Mondial. Marea Unire din 1918

(Programa școlară pentru disciplina Istorie, clasa a VIII-a, OMENCȘ nr. 3393 / 28.02.2017) 

B. Competenţe specifice Conţinuturi

2.3 Analizarea factorilor politici, sociali, economici, culturali care alcătuiesc imaginea unei societăţi

2.4 Recunoaşterea continuităţii, schimbării şi a cauzalităţii în evoluţia socială 

STATUL ŞI POLITICA

•Regimuri politice în perioada interbelică

Probleme de atins: regimuri democratice, fascismul, nazismul, comunismul (Programa școlară pentru clasa a X-a - Istorie, OMEC nr. 4598 / 31.08.2004)

1. Prezentați activitatea didactică desfășurată pentru secvența A, având în vedere:

- precizarea câte unei metode didactice adecvate pentru formarea/dezvoltarea fiecăreia dintre cele două competențe specifice;

- exemplificarea formării/dezvoltării uneia dintre competențele specifice prin metoda pentru care ați optat (menționarea a trei resurse didactice și a trei sarcini de lucru date elevilor, utilizând informație istorică din Conţinuturi şi studii de caz);

- menționarea a două avantaje și a două limite ale utilizării probelor orale ca metodă de evaluare. 

2. Evaluați competențele specifice din secvența B, având în vedere:

- proiectarea unui item obiectiv care evaluează una dintre competențele specifice, precizând tipul itemului și utilizând informație istorică din Conţinuturi;

- proiectarea unui item semiobiectiv care evaluează ambele competențe specifice, precizând tipul itemului și utilizând informație istorică din Conţinuturi, diferită de aceea de la itemul obiectiv.

Notă: Se punctează şi corectitudinea ştiinţifică a informaţiei istorice utilizate la subpunctele 1. și 2., respectiv răspunsurile corespunzătoare itemilor.

Rezolvare 1:

 Pentru formarea/dezvoltarea competenței specifice 2.2 din secvența A este foarte utilă metoda Cubului. Pentru competența 3.1 este utilă metoda SVA. Metoda Cubului este una dintre cele mai adecvate metode pentru formarea/dezvoltarea competențelor de argumentare și analiză. Astfel, pentru competența 2.2 se poate proceda în felul următor: profesorul prezintă, mai întâi, resursele didactice necesare. Acestea pot fi: bibliografice - exemple: „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”, autor Neagu Djuvara, „O istorie sinceră a poporului român”, autor Florin Constantiniu, „România - 1866-1947”, autor Keith Hitchins; resurse digitale - lecții de istorie de pe platformele Prezi, Didactica.ro, Enciclopedia României.ro etc.; resurse bazate pe documente istorice - Documente privind istoria românilor/DIR. Va împărți, apoi, elevii în trei grupe, fiecărei grupe urmând să-i revină câte-o sarcină de lucru. Metoda Cubului pentru competența 2.2 poate fi formulată astfel:

1. Descrieți situația României în perioada anilor 1914-1916!

2. Comparați modul de operare al armatei române din 1916 cu cel din 1917!

3. Asociați următoarele noțiuni istorice/termeni și personalități: campanile militară, misiune militară franceză, Crucea Roșie, Regina Maria, Alexandru Averescu etc., într-un eseu cu tema: „Campania militară a anului 1917”!

4. Aplicați cunștințele de istorie universală privitoare la anul 1918 și explicați cum anume situația internațională  a favorizat Marea Unire!

5. Analizați documentele Marii Uniri!

6. Argumentați, pro sau contra, afirmația: „România Mare  a fost rezultatul bacșișului oferit de Antantă aliatului român”!

 Întrucât metoda Cubului prezintă 6 sarcini la fel de importante, acestea pot fi împărțite elevilor pe principiul o grupă-două sarcini. Sarcinile pot fi alese de către grupele de elevi sau pot fi distribuite aleatoriu de către profesor. Pentru rezolvarea lor, elevii vor consulta resursele indicare de profesor și vor realize referate, comunicări sau proiecte.

 În ceea ce privește competența specifică 3.1, formarea/dezvoltarea acesteia pein metoda SVA, iată o prezentare pe scurt: mai întâi, elevii vor nota în rubrica „Știu” tot ceea ce cred că știu despre personalitățile care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri - exemplu: acțiunile unor personalități ca Ion I.C. Brătianu, Regina Maria la Conferința de Pace etc.; apoi, vor scrie în rubrica „Vreau să știu” ce vor dori să cunoască/să știe - exemplu: Cum putem folosi experiența luptei oamenilor politici români la Conferința de Pace din 1919-1920 pentru promovarea și apărarea intereselor României astăzi? La final, în rubrica „Am învățat” vor scrie concluziile la care au ajuns în urma cercetării serselor istorice.

 În ceea ce privește probele orale ca metodă de evaluare - evaluarea orală este o formă a conversației didactice. Întrebările din cadrul conversației didactice pot fi de tip catehetic sau de tip euristic. Acest tip de probe pot avea atât avantaje cât și dezavantaje. Astfel, pot fi menționate două avantaje: primul - întrucât numărul de ore de istorie pe săptămână este redus, de regulă o oră pe săptămână, se pot face importante economii de timp. Probele de evaluare scrisă necesită ore în acest sens, astfel încât, există riscul ca profesorul să nu aibă suficiente ore rămase pentru parcurgerea întregii programe. Al doilea avantaj: elevii pot fi evaluați direct în ceea ce privește capacitățile lor de exprimare orală într-un limbaj științific specific istoriei. Prezentăm și două dezanataje serioase: primul: nu există bareme controlabile; evaluarea răspunsurilor oferite de elevi depinde mult de subiectivitatea profesorului. Al doilea: tipul de întrebări poate determina răspunsuri bazate pe „toceala mecanică”, specifică conversației catehetice, sau, răspunsuri care necesită descoperirea adevărului istoric, specifice conversației euristice.

2. Pentru evaluarea competenței specifice 2.3 din secvența B este foarte nimerit itemul de asociere/perechi. Acest item face parte din categoria itemilor obiectivi și pentru a fi mai concludent se vor utiliza asocieri pe trei coloane. Astfel:

A. comunismul                                   a. Benito Mussolini

B. statele democratice                       b. triumful rasei ariene

C. nazismul                                          c. New Deal

D. fascismul.                                        d. Stalin

                                                               e. Adolf Hitler

                                                               f. dușmanii poporului.

1. modelul suedez

2. gulag

3. marșul asupra Romei

4. legile de la Nuremberg.

 

Răspusul așteptat/corect + punctajul:

A-d,f-2  - 30 puncte;

B-c-1     - 15 puncte;

C-b,e-4  -30 puncte;

D-a-3     - 15 puncte.

Notă: se acordă 10 puncte din oficiu.

 Pentru evaluarea ambelor competențe specifice din secneța B este foarte util itemul întrebări structurate. Acest tip de item face parte din categoria itemilor semiobiectivi. În fapt, poate cuprinde atât întrebări cât și cerințe. În formularea itemului se pleacă de la un text-suport. Astfel:

 Citiți cu atenție textul următor:

 „Victoria marilor puteri democratice în primul război mondial și înfrângerea imperiilor cu regimuri politice autoritare sau absolutiste a determinat răspândirea democrației în multe state din Europa. În unele state democrația s-a consolidat, în altele aceasta a fost foarte slabă și sub influența unor factori interni și externi a sucombat cedând locul unor regimuri politice de tip autoritar sau totalitar.”

                         - Constantin Bușe, Mihai Sorin Rădulescu - manual de istorie, clasa a XI-a.

 Plecând de la text, răspundeți/rezolvați întrebările/cerințele:

1. Ce factori au facilitat instaurarea regimurilor totalitare în Italia și Germania? - 30               puncte;

2. Prezentați, pe scurt, soluțiile aplicate de unele state democratice pentru a ieși din Marea Criză. - 20 puncte;

3. Care au fost trăsăturile cele mai severe ale regimului sovietic în timpul lui Stalin?

 - 30 puncte;

4. Enumerați câteva trăsături ale anilor nebuni”. - 20 puncte.

Notă: se acordă 10 puncte din oficiu.

Răspunsurile așteptate:

1. Factori: în Italia - nemulțumirea majorității poporului italian pentru faptul că Italiei nu i se satisfăcuseră revendicările teritoriale din Balcani pe care Antanta i le promisese pentru a o convinge să intre în război pe partea ei; agravarea crizei economice post-război și incapacitatea guvernului de a găsi soluții; dorința fasciștilor dar și a majorității italienilor de a „reface” Imperiul Roman!

În Germania - cosecințele dramatice ale Marii Crize au permis naziștilor să ofere „soluții” pentru rezolvarea lor; sprijinul oferit de mari concerne industriale care a permis naziștilor să desfășoare o campanie electorală extrem de costisitoare; cercuri politice occidentale au sprijinit pe naziști să preia puterea deoarece au văzut în ei o stavilă în calea extinderii comunismului.

2. Printre soluții s-au remarcat: politica de „New Deal” în SUA, promovată de către președintele Franklin Delano Roosevelt. Această politică a permis intervenția statului în economie pe baza principiilor neoliberalismului. Printre măsurile din cadrul „New Deal” amintim: Legea de refacere a industriei, moratoriul național bancar, înființarea Administrației Lucrărilor Publice etc.. În Suedia, guvernul social-democrat a impus măsuri de protecție socială în paralel cu cele de încurajare a economiei; aceste măsuri au consacrat „modelul suedez” al statului social, ce s-a menținut decenii la rând, până relativ recent.

3. Printre cele mai severe aspecte/trăsături amintim: colectivizarea și foametea pe care a generat-o, mai ales în Ucraina - holodomorul, epurarea „dușmanilor poporului” - milioane de oameni au fost trimiși în gulag, cultul personalității lui Stalin care a luat proporții grotești etc..

4. Trăsături: politici sociale; consum de masă; răspândirea jazzului, charlestonului, tangoului; cumpărarea de acțiuni de către un număr foarte mare de cetățeni și speculațiile bursiere; avântul cinematografiei și al sportului profesionist; „febra” automobilului; comercializarea Crăciunului și răspândirea „cultului” lui Moș Crăciun etc.. 

DĂ ÎNAPOI „MAREA RESETARE”?

DĂ ÎNAPOI „MAREA RESETARE”?

 În foarte stângistul ziar american Newsweek a apărut un editorial devastator care pornește de la protestele agricultorilor olandezi pentru a ajunge rapid la esența crizei actuale: ruptura dintre clasele conducătoare și popoarele lor. Multe sunt meritele acestui articol al lui Ralph Schoellhamer, pe care nu mă feresc să îl numesc excepțional. Unul dintre ele este teribilul avertisment că, de dragul unor scopuri ideologice, poate fi distrusă întreaga civilizație occidentală. Găsim aici și o menționare a modului în care a fost folosită politic pandemia COVID pentru a interzice protestele, a controla masele și a grăbi agenda Marii Resetări. Celor care ar fi tentați, în mod firesc poate, să comenteze că nu se face primăvară cu un articol, le răspund  că nu este vorba doar de acest articol (repet, realmente excepțional): în toată presa mainstream se constată o înmulțire semnificativă a pozițiilor critice la adresa țelurilor Marii Resetări, a arhitecților și zidarilor ei. Cum presa aceasta este în continuare controlată strâns de corporații angrenate până deunăzi în aceeași fantasmagorică operă de Distrugere și Reconstrucție (Build Back Better) ca și politicienii, ideologii și miliardarii din spatele lor, este greu de crezut că această schimbare de ton este rezultatul unei „eliberări de conștiință” spontane a ziariștilor din marile trusturi. Logica ne spune că este vorba, mai degrabă, de o indicație DICTATĂ de sus. Cât de SUS, este greu de spus. După cum sunt greu de apreciat semnificațiile acestei metamorfoze și efectele ei asupra agendei elitelor mondiale. Dă înapoi Marea Resetare? Își schimbă chipul și strategia? Încearcă să treacă de partea poporului, încercând să-l facă părtaș/complice? Este o manevră de diversiune, un hocus pocus mediatic care să distragă atenția de la  alte manevre încă și mai toxice? Asistăm la o luptă intestină în rândul globaliștilor, așa cum o indică pozițiile recente ale lui Henry Kissinger și Joseph Stiglitz? Un lucru este cert: actualele mișcări sociale din Olanda împotriva Dictaturii Climatice, după cele înregistrate împotriva Dictaturii COVID în întregul Occident, nu sunt inutile. Dictatura nu este o fatalitate. Omenirea nu este condamnată fără speranțe. Dimpotrivă, oamenii pot și au datoria să lupte pentru Libertatea lor. Orice reacție de împotrivire îi sperie pe Marii Resetatori. Îi face să își realizeze condiția precară: lupta cu propriul popor este riscantă și poate sfârși rău. De cele mai multe ori, în băi de sânge. Iată articolul din Newsweek al lui Ralph Schoellhamer, „O revoltă populară împotriva elitelor se întinde în toată lumea”: O revoltă populară a clasei muncitoare împotriva elitelor și a valorilor lor se află în curs de desfășurare și se întinde în toată lumea. Se înregistrează o rezistență tot mai mare din partea claselor de mijloc și de jos împotriva a ceea ce Rob Henderson a numit „credințele de lux” ale elitelor, în timp ce oamenii obișnuiți percep tot mai clar răul pe care aceastea îl provoacă lor și comunităților lor. Primele semne ale acestei revolte populare au apărut în februarie, când Canadian Trucker Convoy i-a opus pe șoferii de camioane din clasa muncitoare „clasei purtătorilor de laptop” care dorea să impună măsuri COVID-19 tot mai restrictive. Ați văzut aceste semne și în victoria guvernatorului statului Virginia, Glenn Youngkin, care s-a prezentat în campania electorală ca un apărător al drepturilor pe care părinții trebuie să le aibă în educația copiilor și care a câștigat zdrobitor la periferii și în zonele rurale. Puteți vedea aceste semne și în susținerea tot mai mare a alegătorilor americani hispanici pentru Partidul Republican, care se poziționează tot mai mult ca anti-progresist și pro-clasa muncitoare. Cea mai recentă manifestare este cea din Olanda, sub forma protestelor agricultorilor împotriva noilor reglementări de mediu care îi vor ruina. Peste 30.000 de agricultori olandezi s-au ridicat pentru a protesta împotriva guvernului, ca urmare a noilor limite de azot care îi obligă să reducă radical emisiile de azot cu până la 70% în următorii opt ani. Aceasta i-ar forța pe agricultori să folosească mai puține îngrășăminte și chiar să reducă numărul șeptelului. În timp ce marile ferme au posibilitățile ipotetice de a îndeplini aceste obiective și pot trece la îngrășăminte fără azot, acest lucru este imposibil pentru micii agricultori, care au cel mai adesea asociații familiale. Noile reglementări de mediu sunt atât de extreme încât ar obliga numeroase persoane să pună lacătul pe fermele lor, inclusiv unele care fac această meserie de trei sau patru generații. În semn de protest, agricultorii blochează drumurile și refuză să își mai livreze produsele lanțurilor de supermarketuri. Acest lucru a dus la penurii grave, în special de ouă și lapte printre alte produse alimentare. Însă efectul va fi unul global. Olanda este al doilea mare exportator agricol mondial, după Statele Unite, ceea ce face din țara cu aproximativ 17 milioane de locuitori o superputere alimentară. Date fiind lipsurile de produse alimentare deja existente pe plan mondial, rolul agricultorilor olandezi în cadrul lanțului mondial de aprovizionare nu a fost niciodată mai important ca acum. Dar dacă credeți că guvernul olandez ține cont de asta și își ia toate măsurile pentru a asigura ca oamenii să aibă ce să pună pe masă, vă înșelați. Între securitatea alimentară și lupta împotriva „schimbării climatice”, guvernul olandez a optat în favoarea celei din urmă. Cel mai frustrant este că guvernul este perfect conștient că ceea ce le cere agricultorilor îi va lăsa pe mulți dintre ei fără mijloacele de a-și mai câștiga existența. De fapt, inițial, guvernul avea de gând să aplice aceste măsuri într-un ritm mult mai lent - până când un proces intentat de grupările ecologiste în 2019 a determinat o accelerare a agendei. Reacția membrilor din sectorul agricol a fost masivă și continuă din 2019 încoace, însă apariția pandemiei de COVID-19 a permis guvernului premierului Mark Rutte să interzică manifestațiile în 2020 și 2021. Odată cu reluarea protestelor anul acesta, autoritățile au trecut și ele la o atitudine mai agresivă. S-au înregistrat arestări și chiar focuri de armă trase de poliție, dintre care unul a fost foarte aproape de a ucide un protestatar de 16 ani. Majoritatea olandezilor simpatizează cu agricultorii, nu cu guvernul. Sondajele actuale arată că Partidul Fermierilor, format cu doar trei ani în urmă, ca reacție la noile reglementări, ar câștiga 11 locuri în Parlament, dacă alegerile ar avea loc astăzi (în prezent, nu deține decât un loc). În plus, Uniunea Pescarilor Olandezi s-a alăturat public protestelor, blocând porturile cu nave de pescuit și afișând pancarte pe care scrie: „Eendracht maakt Kracht” („Unirea face puterea”). În timp ce olandezii obișnuiți sunt de partea agricultorilor, elitele olandeze se comportă cam la fel cum au făcut-o în Canada sau în Statele Unite. Și nu doar elitele din guvern. Presa refuză până să și relateze despre manifestații și, atunci când o face, îi numește pe agricultori extremiști. De unde această ruptură? Orice sondaj serios din redacțiile europene, din Germania până în Olanda, arată că schimbarea climatică este un subiect mai important pentru ziariști decât pentru oamenii de rând. Asta nu înseamnă că cetățeanul obișnuit nu este interesat de schimbările climatice, ci doar că are bunul simț de a înțelege că distrugerea fermei lui pentru ca obiectivele climatice să fie atinse în 2030 în loc de 2035 nu va influența în mod real clima planetei. La urma urmei, Olanda nu reprezintă decât 0,46% din emisiile mondiale de CO2, și deși o reducere ar fi de dorit, ea nu ar fi decisivă în lupta contra schimbării climatice în următorii opt ani. Poate că asta dă satisfacție elitelor, dar face și ca mari părți din populație să își vadă nivelul de trai prăbușindu-se și existența economică pusă în pericol de Stat pentru rațiuni ideologice. Occidentul se află în prezent într-o situație critică, din cauza faptului că obiectivele ideologice sunt puse în aplicare pe seama claselor de mijloc și de jos. Fie că este vorba de șoferii de camioane din Canada, de agricultorii din Olanda, de companiile de petrol și gaze din SUA, ideologia, iar nu știința sau dovezile clare, este cea care dictează agenda, răsplătind elitele și sărăcind clasa muncitoare. Până la urmă, există riscul ca politicile climatice să facă din Europa ce a făcut marxismul din America Latină. Un continent, unde există toate condițiile pentru o prosperitate generală și un mediu sănătos, va sărăci și se va ruina din niște motive ideologice. Când se va trage linie, și oamenii și climatul se vor afla într-o situație mai proastă decât în prezent.

POPOARELE VOR ÎNNEBUNI!

 

POPOARELE VOR ÎNNEBUNI!

 În Ieremia 25:15-16 citim următoarele: „Căci aşa mi-a vorbit Domnul Dumnezeul lui Israel: Ia din mâna Mea acest potir plin cu vinul mâniei Mele şi dă-l să-l bea toate neamurile la care te voi trimite. Vor bea şi se vor ameţi şi vor fi ca nişte nebuni la vederea sabiei pe care o voi trimite în mijlocul lor!” Vedem astăzi cum pe popoarele occidentale pune stăpânire un soi de nebunie, în timp ce agenda „trezirii”, a corectitudinii politice este impusă în toate domeniile sociale. Agenda aceasta este în mod specific ostilă față de orânduirea creată de Dumnezeu privind partea bărbătească și partea femeiască și față de revelarea de către Dumnezeu a naturii Sale unice, de Creator, Răscumpărător și Judecător, pe care o descoperim pe paginile Bibliei. Pe măsură ce adevărul lui Dumnezeu este batjocorit și respins de cei aflați la putere, un duh de nebunie se revarsă peste ei, peste cei care conduc poporul spre distrugere. Un exemplu concret al acestei stări de lucruri a avut loc în Senatul și Congresul Statelor Unite. Ședințele celui de-al 117-lea Congres au fost inaugurate printr-o rugăciune corectă din punct de vedere politc, înălțată de Emanuel Cleaver, un pastor ordinat al bisericii metodiste unite. El a deschis sesiunea rugându-se în numele unui zeu hindus și răstălmăcind cuvântul Amin pentru a promova egalitatea de gen. Deși rugăciunea sa abunda în teme, terminologie și referințe creștine, Cleaver a încheiat-o invocând divinitățile „multor credințe diferite”, sugerând că toate ar fi la fel. „Cerem aceste lucruri în numele Domnezeului monotheist, a lui Brahma și a dumnezeului cunoscut sub multe nume, în multe credințe diferite,” a rostit Cleaver. De fapt, Brahma este căpetenia zeilor în sistemul religios politeist hindus. A încheiat apoi rugăciunea prin cuvintele „Amen și A-woman”, ca și cum grupul de litere „men” din „Amen” ar fi cumva un termen sexual și, în consecință, ar fi o atitudine patriarhală și bigotă să folosești cuvântul „men” în rugăciune! Firește că „Amen” își trage rădăcina dintr-un termen semitic uzual ce are sensul de „Așa să fie”. Este folosit în liturghiile iudaică, creștină și islamică și îl găsim în limbile ebraică, greacă, latină și arabă (pe lângă engleză și multe alte limbi). Din perspectivă lingvistică, cuvântul nu are nicio legătură cu termenii englezești pentru bărbat și femeie. Dar cine a spus că a fi corect din punct de pedere politic ar avea ceva de-a face cu adevărul și realitatea? Dimpotrivă, adesea corectitudinea politică are la bază negarea realității sau, în cazul de față, ignorarea completă a unui cuvânt uzual. Dar, ca să nu se lase mai prejos, democrații din Camera Reprezentaților și-au dezvăluit noile reguli „centrate pe viitor”, printre care se numără viitoarele:  „Potrivit clauzei 8(c)(3) din regula XXIII, termenii de gen precum „tată, mama, fiu, fiică, frate, soră, unchi, mătușă, văr drept, nepot de unchi, nepoată de unchi, soț, soție, socru, soacră, ginere, notă, cumnat, cumnată, tată vitreg, mamă vitregă, fiu vitreg, fiică vitregă, frate vitreg, soră vitregă, nepot, nepoată” vor fi înlăturați.” „În locul lor se vor folosi termeni precum: „părinte, copil, frate, fratele părintelui, văr primar, copilul fratelui, partener de căsnicie, părinte prin alianță, fiu prin alianță, frate prin alianță, părinte vitreg, copil vitreg, frate vitreg sau nepot.”” Așa arată, deci, viitorul? Asta înseamnă să fii incluziv? Cel mai pertinent răspuns a fost cel al unui republican din Camera Reprezentanților, Kevin McCarthy, care a scris pe Tweeter :  „Ce prostie! Semnat: un tată, fiu și frate.” Bine spus. Chiar că este o mare prostie. Dar deși este ușor să ne batem joc de o asemenea propunere stupidă, lucrurile devin foarte serioase când constatăm că instituții guvernamentale majore doresc să înlăture în totalitate limbajul specific de gen. Conform zicalei, asta nu prea miroase a bine. S-ar putea ca deznodământul să semene cu cel din Canada, unde a fost promulgată o lege ce sancționează drept discurs de instigare la ură refuzul de conformare la preferințele transgender. În anul 2019, un cetățean canadian a fost implicat într-o dispută legală cu privire la dorința fiicei sale de a face tranziția spre sexul masculin. Instanța de judecată a decis nu doar că tatăl nu are drept să se amestece în decizia fiicei de a primi tratamente hormonale, dar chiar i-a interzis să i se adreseze cu prenumele feminin primit la naștere sau să folosească pronume de gen feminin cu referire la ea, până și în cadru privat, sub sancțiunea arestării imediate! Deci, oricît de caraghioasă ar părea rugăciunea încheiată cu  „A-woman” și oricât de absurde ar fi regulile „incluzive în ce privește genul” ale Camerei Reprezentanților, ar trebui să le privim ambele cu maximă seriozitate și să spunem „Nu, câtă vreme am și eu un cuvânt de spus”. La fel și în România - contra useriștilor promotori ai acestor aberații trebuie să le răspundem dur! Chiar violent de va fi cazul!