CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA RĂZBOIULUI RECE

CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA RĂZBOIULUI RECE

        Al Doilea  Război Mondial s-a sfârșit cu capitularea necondiționată a Germaniei și Japoniei, la câteva luni una după cealaltă.Verdictul era total și irevocabil.Dintre învingători,doi, -S.U.A.și U.R.S.S.-,erau ridicați la rangul de superputeri.

   Prăbușirea Axei și secătuirea forțelor puterilor europene pun față în față cele două superputeri.Câtva timp s-a crezut,cu multă naivitate,că acestea aveau să se-nțeleagă pentru a reorganiza lumea.Dar,necesitatea de a lupta împotriva unui dușman comun nemaiexistând, „Marea Alianță”nu întârzie să se dizolve și acest fapt va exercita,curând,influențe nefaste asupra situației internaționale,manifestate prin conflicte mai mult sau mai puțin „calde”în diferite regiuni ale Terrei.Căci,într-adevăr,cea mai importantă consecință a celui de-al Doilea Război Mondial a fost Războiul Rece,care a durat aproape o jumătate de secol,începând din 1945,deci aproape de 10 ori mai mult decât durata războiului mondial însuși.

     Acest război rece este numit de unii istorici drept al Treilea Război Mondial,de un tip aparte însă.Căci așa cum observa marele filosof englez Thomas Hobbes „războiul nu constă numai în bătălii sau în actul de a lupta,ci și într-o perioadă de timp în care dorința de a supune prin luptă este suficient de puternică”.Indiscutabil,Războiul Rece a fost o astfel de perioadă.Generații întregi au crescut în umbra temerii de un război nuclear global care,așa cum se credea,putea să izbucnească în orice moment și să devasteze omenirea.Chiar și cei care nu credeau că vreuna dintre părți are intenția,în mod serios,s-o atace pe cealaltă,considerau că era greu să nu fie pesimiști,întrucât există un binecunoscut principiu:„Dacă ceva poate să meargă rău, mai devreme sau mai târziu, va merge rău!”Cu cât trecea timpul,cu atât apăreau tot mai multe lucruri care ar fi putut să meargă rău, atât din punct de vedere tehnologic, cât și politic,și,să sfârșească într-o confruntare nucleară devastatoare,confruntare care putea să nu aibă loc,totuși,și această apreciere se baza pe presupunerea că numai teama de distrugerea mutuală sigură va împiedica pe una sau pe alta dintre cele două părți să dea semnalul mereu gata pentru sinuciderea planificată a civilizației.Aceasta nu s-a întâmplat dar,vreme de 40 de ani,a părut o posibilitate zilnică.

     Sursele războiului rece au inclus mai multe elemente culturale și ideologice,dar,acesta a fost,în primul rând, o luptă pentru putere și o consecință a unor calcule greșite.De altfel lipsa de înțelegere este veșnic atotputernică în relațiile intermaționale,după cum subliniază istoricul englez Robert Southern!În cazul Războiului Rece,cei doi „protagoniști”,-S.U.A. și U.R.S.S.-,se temeau unul de celălalt.Temerile au fost,în mare măsură,vădit exagerate!De exemplu americanii credeau că armata sovietică ar putea înainta din Germania mai departe în Vest sau că partidele comuniste ar putea prelua puterea în Franța,în Italia sau în orice altă parte.Într-adevăr,victoriile sovietice asupra armatei germane în ultimii 2 ani războiului mondial,le-au adus militarilor sovietici o reputație teribilă care,ascundea de fapt epuizarea Uniunii Sovietice,cauzată de pierderile enorme de vieți omenești (peste 20 de milioane de morți!),de distrugerea obiectivelor industriale și ale bazei agricole și de ruinarea economică, în general.Armata sovietică era capabilă,într-adevăr, să-și impună autoritatea în Europa de Centrală și de Est,dar ideea c-ar putea înainta până la Atlantic,așa cum se zvonea,sau c-ar încerca măcar acest lucru,era o prostie!În mod asemănător,posibilitățile partidelor comuniste din Occident erau mult exagerate datorită fricii.Chiar și-n Franța,unde Partidul Comunist avea cam 800000 de membrii și profita din plin de greutățile postbelice ale Franței,acest partid a trebuit să-și încerce norocul în alegeri.De altfel,era foarte clar,mai ales în urma înțelegerilor de la Yalta,că,dacă,ar fi căutat să câștige puterea prin alte mijloace,cum se-ntâmpla,din păcate, în Estul Europei,toate partidele comuniste din Europa Occidentală s-ar fi izbit de opoziția armatei.

      Și-n tabăra sovietică avem o serie de calcule greșite care au dus la Războiul Rece.Stalin,care era deja un bătrân închis într-un adevărat „bantustan”ideologic și politic și care vedea pretutindeni numai dușmani,revenise la teama sa veșnică conform căreia „aliații ” săi din Vest,capitaliști,vor crea o nouă „Marea Alianță”,exclusiv occidentală de astă dată,în care ar fi inclus și Germania de Vest,pentru a se împotrivi U.R.S.S.-ului și,chiar,pentru a declanșa un nou război mondial contra comunismului!Teama era vădit exagerată pentru că statele capitaliste erau ruinate,cu excepția S.U.A.,de război,și chiar și S.U.A. se resimțeau și nu erau nici pe departe în stare să declanșeze un război mondial anticomunist!

    Particularitatea bizară a Războiului Rece a fost că,obiectiv vorbind,n-a existat niciun pericol iminent de război nuclear global.Mai mult chiar,în pofida retoricii apocaliptice a ambelor părți,guvernele celor două superputeri acceptau distribuția globală a puterii de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial,adică S.U.A. asupra Vestului Europei iar U.R.S.S. asupra Estului Europei.În Europa, liniile de demarcație fuseseră trasate în 1943 la Teheran și-n 1945 la Yalta,atât prin înțelegerile secrete realizate la nivel înalt între Roosevelt,Stalin,Churchill,cât și-n virtutea faptului că numai U.R.S.S. putea realmente să învingă Germania.

      Situația din afara Europei era mai puțin clară,cu excepția Japoniei unde,de la bun început,S.U.A. au instituit o ocupație militară unilaterală,care excludea nu numai U.R.S.S.-ul,dar și pe oricare alt aliat occidental.Problema era că sfârșitul vechilor imperii coloniale era previzibil,dar,orientarea viitoare a noilor state postcoloniale nu era câtuși de puțin clară.De altfel,tocmai lumea postcolonială va fi și zona în care cele două superputeri au continuat,pe tot parcursul Războiului Rece,să concureze pentru a câștiga sprijin și influență,motiv pentru care aceasta a fost și zona fricțiunilor majore dintre ele și cea în care au izbucnit,cel mai des,conflictele armate.

ROMÂNIA ȘI CONFLICTELE REGIONALE ÎN SECOLUL XX

ROMÂNIA ȘI CONFLICTELE REGIONALE ÎN SECOLUL XX

       În secolul XX au avut loc multe conflicte regionale.În unele România s-a implicat doar diplomatic,în altele a intervenit militar.

      La începutul secolului, de pildă, Balcanii au continuat să fie „butoiul cu pulbere” al Europei.Astfel,între anii 1912-1913 s-au desfășurat două războaie balcanice.Față de primul război România a fost neutră, însă în cel de-al doilea s-a implicat militar contra Bulgariei, pentru păstrarea echilibrului de forțe în Balcani. Se ridică problema dacă n-ar fi fost mai bine ca țara noastră să se limiteze strict la asigurarea echilibrului și să nu anexeze Cadrilaterul.Chestiunea este controversată.În „buna”tradiție a istoriografiei românești ni s-a tot spus că noi niciodată n-am fost agresori, că tot ce-am făcut în trecut a fost bine, a fost justificat.O fi fost bine că i-am transformat pe bulgari în inamici luându-le Cadrilaterul?Dincolo de discuțiile contradictorii pe această temă se impune o întrebare-De ce am ținut morțiș să avem Dobrogea întreagă de vreme ce, prin tratativele de pace de după Primul Război Mondial,din cadrul Conferinței de Pace de la Paris (1919-1920) am renunțat,fără prea multe regrete, fără să ne dăm de „ceasul morții”, la Banatul-Torontal în favoarea Serbiei și la nordul Maramureșului în favoarea Cehoslovaciei? În fond, în Cadrilater existau prea puțini români.În schimb, chiar și-n zilele noastre, în nordul Maramureșului și-n Torontal (Banatul sârbesc de astăzi) există, încă, un mare număr de români.Să mai amintim,-oare o fi necesar?-,de valea Timocului unde și astăzi locuiesc câteva sute de mii de așa-ziși „vlahi” și a cărei chestiune România nu a ridicat-o în acele timpuri și n-o ridică nici astăzi.

            După Primul Război Mondial și crearea României Mari,diplomația românească a luptat pentru păstrarea status-quoului teritorial impus la Paris-Versailles (1919-1920). În acest sens, țara noastră s-a angajat total de partea blocului antirevizionist,-am intervenit,de exemplu,în Ungaria,cucerind Budapesta-,de partea Societății Națiunilor, a Angliei și Franței.Însă acest fapt nu a împiedicat catastrofa din 1940 când România Mare s-a prăbușit,încât nu putem să nu ne-ntrebăm-De unde atâta încredere în tratatele scrise,care sunt o oglindă a unor raporturi de forțe la un anumit moment? Oare nu se-nțelesese că tratatele îți pot fi favorabile la un moment-dat și complet defavorabile în alt moment?România a arătat,așadar, o încredere oarbă în forța Angliei și a Franței,în hotărârea acestora de a interveni pentru menținerea tratatelor și, practic, n-a făcut nimic serios pentru întărirea ei militară pentru a face față unor evoluții neconforme cu așteptările.Nu putem să nu remarcăm chiar o anumită naivitate jenantă a diplomației românești interbelice. De pildă,discursul lui Nicolae Titulescu din 16 Martie 1933 din fața Parlamentului.În acest discurs, Titulescu afirma că: „ Atunci când pacea este amenințată nu se răspunde cu război ci cu organizarea păcii.”Chiar așa!?Rămâi, cum se spune,fără cuvinte în fața unei asemenea „mostre” de înțelepciune!Alt exemplu,care denotă, pe lângă naivitate, și lipsă de gândire strategică pe termen lung-agresiunea Italiei contra Abisiniei/Etiopiei din 1935-1936 și poziția aceluiași Titulescu.Se găsise Titulescu să fie foarte principial cu dreptul internațional în timp ce Anglia și Franța se puseseră de acord cu Mussolini să împartă Etiopia!De altfel Italia ne-a plătit-o cu „vârf și îndesat”, atunci când a susținut Ungaria în chestiunea Transilvaniei,impunând,alături de Germania, Dictatul de la Viena!De prea multe ori noi românii suntem acuzați,ba chiar ne și autoacuzăm,c-am jucat la „mai multe capete”!Ne prefacem oare că nu observăm „pragmatismul”Marilor Puteri?

      Făcând un salt în timp,ajungem în perioada postbelică.În politica externă,România a evoluat,până-n anii 60,strict în linia impusă de Moscova.De exemplu, a încurajat și sprijinit intervenția sovietică în Ungaria, în 1956. Ulteriror, în contextul conflictului sovieto-chinez pentru controlul lumii comuniste,România va începe o politică externă,dacă nu independentă,cel puțin autonomă.De pildă, poziția României față de conflictul dintre Israel și statele arabe-războiul de 6 zile, din Iunie 1967-;România a menținut relațiile diplomatice atât cu statele arabe,cât și cu Israelul, în ciuda poziției Uniunii Sovietice.Cel mai puternic exemplu l-a constituit discursul lui Nicolae Ceaușescu prin care a condamnat invazia trupelor „Pactului de la Varșovia”în Cehoslovacia-1968.Putem discuta mult și bine asupra motivelor reale ale acestei politici,dar nu se poate tăgădui că ea a adus României un prestigiu cert,oglindit și de vizitele președinților americani Richard Nixon (1969) și Gerald Ford (1975)

           Mai facem un salt în timp și ajungem în perioada postdecembristă.Și-a această perioadă au avut loc conflicte,unele dintre ele devastatoare-ex.războiul civil din Iugoslavia.Romănia s-a implicat în rezolvarea războiului civil din această țară;a respectat embargoul asupra armelor,în timp ce,Mari Puteri,ca de exemplu Germania și Rusia,l-au încălcat grav,-Germania în favoarea Croației, Rusia în favoarea Serbiei.În ce privește participarea noastră la campania organizată de NATO contra Serbiei,din1999,unii dintre compatrioții noștri au acuzat-o,susținând că am avut relații deosebite cu sârbii.Aceștia ar trebui să se gândească și să analizeze mai profund realitatea istorică ,renunțând la lozinci.Dau un exemplu-în contextul disputei pentru Banat,de la sfârșitul Primului Război Mondial,sârbii oupaseră la un moment-dat întregul Banat,și, începuseră execuții publice la Timișoara contra românilor!Încă o dată îi amintim pe frații noștri din Timoc,pe vlahi,pe care „minunații”noștri „prieteni”sârbi nu-i recunosc ca fiind români.De așa prieteni mai bine lipsă!

        România a încercat să ae implice și-n rezolvarea conflictului dintre Moldova și regiunea separatistă transnistreană,dar a fost și este clar faptul că Marile Puteri nu țin seama de România și,este foarte posibil ca acest conflict să se-ncheie defavorabil Moldovei! 

          Cât privește Irakul ne-am situat orbește de partea S.U.A. chiar și atunci când acestea au acționat militar în 2003 fără un mandat clar din partea ONU și-n contextul în care unele țări ca Franța n-au fost convinse,pe drept cuvânt de altfel,de basmele maericane privind diabolicele arme de distrugere în masă ale lui Saddam.Poate că,într-adevăr, România a pierdut,ca să-l citez pe președintele de atunci al Franței Jacques Chirac, „o bună ocazie de a tăcea”și de a nu-și mai afirma ,atât de tare, slugărnicia față de S.U.A.. 

             Cât privește actualul conflct dintre Ucraina și Rusia,deși el depășește tematica materialului de față,considerăm că este ,încă, prea devreme să ne pronunțăm în mod categoric,dar poate că ar fi cazul să nu uităm ce scria fostul secretar de stat și diplomat american Henry Kissinger: „Atunci când situația o va impune,unele state vor fi sacrificate,asemeni unor pioni.”La ce „pioni” s-o fi referit?O fi vorba,nu-i așa,de Germania, Marea Britanie,Franța,Italia etc.?

SECULARIZAREA ȘI CREDINȚELE RELIGIOASE.

SECULARIZAREA ȘI CREDINȚELE RELIGIOASE 

    În lumea contemporană, unul dintre principalele fenomene este cel de secularizare.Fenomenul acesta semnifică mai mult decât simpla separare a statului de religie;are în vedere și confiscarea bunurilor și averilor cultelor precum și respingerea „sacralității” exagerate,-considerată „medievală”-,a explicațiilor de sorginte religioasă pentru fenomenele din natură.Fenomenul n-a afectat doar spațiul creștin,ci a pătruns și-n alte spații necreștine-ex.: Turcia prin reformele lui Mustafa Kemal, Japonia șintoistă unde modernismul este,poate, mai exagerat decât în multe țări europene.

   Originile secularizării se află departe în Iluminism și Revoluția franceză,care au proclamat separarea religiei de stat,libertatea gândirii.Ulterior, revoluția industrială și progresele științei vor contribui și ele.

 Secolul XX a accentuat la maxim fenomenul,datorită extinderii laicizării în știință,cultură,învățământ.De altfel, progresele științei au făcut să pară naive explicațiile de natură religioasă privitoare la geneza Universului și a Lumii în 6 zile a câte 24 de ore.Și războaiele cu iz religios,care au continuat și-n secolul XX,au accentuat secularizarea-ex.:conflictele dintre creștini și musulmani din Liban,Nigeria,Sudan(de altfel,în 2011,Sudanul s-a scindat în două state- unul musulman în Nord,și,altul creștin în Sud),conflictele foarte grave din subcontinentul indian dintre hinduși și musulmani,care au dus la separarea Indiei în India hindusă și Pakistanul musulman,atentatele islamiste ale Al-Qaeda și ale „Statului Islamic”etc..

     În asemenea condiții nu-i de mirare că foarte mulți oameni au ajuns să facă o confuzie gravă între ideea/conceptul de religie și religia instituționalizată/organizată,ai cărei reprezentanți,de prea multe ori,au adus grave deservicii religiilor,prin faptele săvârșite.Să nu ne mire că unii oameni au ajuns să afirme că „religia este ca un drog”,sau că „există religii bune și religii rele”,sau să se roage astfel:„Izbăvește-ne Doamne de cei care cred în Tine!”

    Mai mult, în unele state,chiar democratice,religia instituționalizată tinde să devină un instrument al statului,promovându-se ideea că doar anumite religii și confesiuni creștine ar fi adevărate,celelalte,pe cale de consecință,ar fi false;astfel religia sau confesiunea proclamată singura adevărată promovează secularizarea ,dar la adresa celorlalți!Și-n România asistăm la astfel de acțiuni-ex.:„românii care nu sunt creștini-ortodocși sunt trădători de neam și țară!-idee promovată chiar și de părintele Cleopa în unele scrieri de-ale sale.În context,ne întrebăm cum rămâne cu reprezentanții Școlii Ardelene,care erau greco-catolici!?În S.U.A.,de asemenea,se afirmă că neoprotestantismul este confesiunea creștină a viitorului,singura în masură să asigure progresul Umanității, pe linia unor idei promovate, la vremea lui, de către Max Weber,care susținea că protestantismul este cel mai adecvat pentru a asigura triumful capitalismului.Fără îndoială,astfel de idei trebuie respinse categoric!

    În lumea actuală, pe fondul secularizării și modernizării, al „ieșirii” din cadrul „ideilor învechite”,-inclusiv în plan religios-, religiile încearcă să se adapteze-ex.:Biserica Romano-Catolică în urma hotărârilor Conciliului Vatican II.Totuși, mulți creștini consideră societatea actuală,secularizată și desacralizată,împreună cu toate tehnologiile ei,drept o întruchipare a „Babilonului cel Mare”din Apocalipsă;mai mult,până și cardurile de sănătate sunt considerate drept „peceți”ale Anticristului!

    Mai bine adaptate la lunea modernă par a fi cultele creștine neoprotestante.Ele cunosc,în epoca noastră,o explozie uluitoare-sunt câteva mii numai în S.U.A., unde fiecare individ își poate înființa propria Biserică,deoarece amendamentul I la Constituția americană garantează libertatea religioasă în mod absolut!Cultele acestea nu sunt legate de vreo tradiție „sacerdotală ancestrală”cu origini „istorice”și ,astfel,își pot adapta ușor serviciile religioase la „necesitățile”lumii actuale secularizate.E drept, unele „adaptări”sunt,cel puțin, curioase,apreciate, totuși, ca fiind deschizătoare de noi „orizonturi”spirituale.Avem astfel:

*„creștinismul de cafenea”- o formă „relaxantă” de creștinism,adaptată tinerilor deloc impresionați de mistica liturgică a Bisericilor tradiționale;

*avem parte de rock-ul creștin,foarte apreciat în S.U.A.;

*manifestări la limita bizarului:„vindecări miraculoase”,țopăieli, dansuri,„profeții colective”-urmare a „revărsării”,desigur, a Duhului Sfânt;

* o altă manifestare este „Evanghelia Prosperității”- o confesiune la mare trecere în S.U.A.-„Bateți și vi se va deschide!Cereți și vi se va da!”- strigă, în cor, „creștinii prosperi”;

*mai putem remarca și existența rastafarianismului-Biserica națională în Jamaica cu muzica sa tradițională- regge!

   „Noua religiozitate”,care poate fi considerată și un fel de protest al tineretului,care nu se mai regăsește în formele tradiționale de închinare,-unele rămase neschimbate din Evul Mediu-,este, în mod cert,o formă de spiritualitate care nu pare a fi în conflict cu secularismul statelor moderne;neoreligiozitatea admite că Biserica sau,la modul general, religia organizată,nu trebuie să dețină averi(deși Evanghelia Prosperității este în contradicție evidentă cu acest aspect), clădiri somptuoase drept lăcașuri de cult,-închinarea putând fi făcută și-n case particulare-;ba,mai mult,admite „îmbinarea spirituală”cu idei din alte religii-ex.:budismul.De altfel, în budism există un curent ce-l consideră pe Iisus un mare maestru buddha!S-a mesr până acolo încât unii budiști au anunțat descoperirea mormântului lui Iisus în India, în 2011,în timp ce,alți budiști au anunțat că acest mormânt se află în Japonia-țară unde există și o comunitate budistă importantă!

    În raport cu lumea secularizată există credințe și religii care par a avea multe de pierdut,ex.:Islamul (de unde și fenomenul fundamentalismului islamist),credințele care ridică edificii somptuoase de cult,provocând iritarea populației,Hinduismul cu bizara sa închinare la vacă etc.!

    Pe fondul evoluțiilor pro sau antireligioase,există, din ce în ce,mai mulți oameni care cosideră că adevărata credință în Dumnezeu este în suflet,în inimă,asemeni lui Elvis Presley,și, pe care secularizarea cu impactul ei asupra religiei,nu-i mai afectează!

  

„Când nu îndeamnă la luptă religia este ca un drog,ce paralizează conștiința și-i îndepărtează pe oameni de realitate,umplându-le mintea cu fantasmagorii.Sub influența lor, oamenii devin înguști,superstițioși,plini de ură și de frică (...). Există religii bune și religii rele.

                                                                          -Start your own Religion-

  

-Cu ocazia reuniunii internaționale de la Assisi,Italia,în 1986,un corespondent al ziarului „Financial Times”a scris:„Izbăvește-ne Doamne de cei ce cred în Tine!”- 

       

IUGOSLAVIA ÎNTRE UNITATE ȘI DESTRĂMARE

IUGOSLAVIA ÎNTRE UNITATE ȘI DESTRĂMARE

    „Iugoslavia între unitate și destrămare”reprezintă o temă complexă în cadrul istoriei Balcanilor,o temă care invită,în modul cel mai serios cu putință,la reflecție și luare aminte!Într-adevăr „între unitate și destrămare”este expresia care definește cel mai bine istoria fostei Iugoslavii! Orice om rațional ar trebui să se-ntrebe:Cum a fost posibil ca Iugoslavia să ajungă de la speranțele mari pe care le trezise nașterea ei ca stat(inițial sub numele de „Regatul Sârbilor,Croaților și Slovenilor),la dramatica ei destrămare?Este o întrebare duficilă la care nu se pot da răspunsuri simpliste și unilaterale de genul:sârbii sunt vinovați sau croații sau musulmanii etc.

     Conflictele etnice din Iugoslavia sunt o consecință,printre altele,a neînțelegerii de către locuitorii spațiului ex-iugoslav a concepției moderne despre națiune.În această privință,atât în Balcani cât și-n Iugoslavia,s-a făcut mereu confuzia între națiune și popor.Din acest motiv foarte mulți locuitori ai Balcanilor au manifestat și manifestă în continuare un veritabil exclusivism „național”față de alte etnii,neacceptând,cu alte cuvinte,ideea națiunii civice,adică ideea de națiune văzută ca o comunitate de cetățeni,locuitori ai unui stat,egali în drepturi,indiferent de religie,convingeri politice și origine etnică!Consecința acestei denaturări a concepției despre națiune a dus la nașterea „națiunii etnice”!

  Actualmente zona Balcanilor prezintă un interes special pentru Europa datorită mai multor factori.Astfel,după prăbușirea regimurilor comuniste,drumul către integrarea în U.E. a părut deschis,cu toate dificultățile care trebuiau depășite.Totuși,unele cercuri occidentale au clare interese ce vizează rămânerea Balcanilor la un stadiu de subdezvoltare economică,la stadiul de simplă piață de desfacere pentru produsele occidentale,și,astfel,contribuie la accentuarea frustrărilor din această regiune.

    Un alt factor care a atras,în mod deosebit,atenția asupra Balcanilor, a fost reprezentat de sângeroasa și violenta destrămare a Iugoslaviei,un stat federal cu o structură multietnică complexă, stat care părea a fi o adevărată Peninsulă Balcanică în miniatură,înglobând oameni de etnii și religii diferite.Evenimentele care s-au petrecut la finalul secolui trecut în spațiul ex-iugoslav, au resuscitat unele prejudecăți occidentale de genul Balcanilor priviți ca fiind „butoiul cu pulbere”al Europei, ca fiind „spațiul evadat din civilizație„, o veritabilă „văgăună„ a civilizației, un tărâm al învrăjbirii, al înapoierii,al urii interetnice,al naționalismelor exclusiviste.Ca urmare a evenimentelor sângeroase din fosta Iugoslavie,termenul „balcanizare” a mai câștigat un sinonim-„iugoslavizare”!În condițiile dramaticului război civil din Iugoslavia,Europa Vestică și-a adus aminte,subit, că Balcanii au reprezentat o față a unei Europe întunecate și sălbatice,un simbol al unui trecut marcat de intoleranță și crunte conflicte între popoare,trecut ce se considera a fi fost  depășit.

    O trăsătură specifică a civilizației continentului nostru o constituie intensitate maximă cu,care sunt trăite ideile!S-a spus,de altfel,că întreaga filosofie europeană nu-i altceva decât o notă de subsol la filosofia lui Platon,și, acesta,paradoxal pentru unii,prea atotștiiutori în lumea de azi,un grec,și,deci, un „balcanic”!El era de părere că lumea noastră nu este decât o reflectare palidă a lumii perfecte,care era,în viziunea sa, lumea ideilor!Europenii au trăit, cu mare aprindere, o serie de idei:ideea iluministă,ideea reformei protestante,ideea revoluției industriale,ideea fascistă,ideea comunistă,ideea...balcanică!Pentru europenii prea civilizați ai Apusului,ideea balcanică este reflectarea cea mai perfectă a barbariei!Deși, nu putem să nu ne întrebăm dacă barbaria balcanică a putut depași barbaria sclaviei negrilor,barbaria masacrării indienilor americani,barbaria nazistă etc.,toate aceste barbarii datorate,cum lesne se poate observa,prea „civilizatului”Occident!Privite lucrurile „balcanice”din acest unghi,fanatismul halucinant al ustașilor croați sau al Gărzii de Fier din România nu este un fenomen mai puțin european decât teroarea iacobină din timpul Revoluției Franceze sau teroarea Inchiziției catolice!

   Trebuie,așadar, înainte de a se rosti sentințe și de a se lua decizii, să ne coborâm la rădăcinile adânci ale fenomenelor istorice!Așa cum fiecare om vine „din copilăria lui”,-cum spunea Antoine de Saint Exupery-, orice popor vine din istotia lui,orice țară trebuie să meargă înainte asumându-și trecutul cu toate spaimele,nădejdile,victoriile și înfrângerile lui.Din acest punct de vedere, înainte de apronunța sentința în ceea ce privește ex-Iugoslavia, înainte de a considera Iugoslavia drept o Uniune Sovietică în miniatură, să căutăm să înțelegem resorturile adânci ale iugoslavismului!

  La 1 decembrie 1918 se constituia la Belgrad Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor.Dacă „balcanizarea este înțeleasă ca un fenomen al conflictelor interetnice exacerbate,care determină fărâmițarea continuă a teritoriilor în entități din ce în ce mai mici și mai puțin viabile, „iugoslavizarea”în forma sa inițială era exact opusul balcanizării.Iugoslavia reprezenta,parcă, o altă față a Balcanilor,căci iată atâtea popoare păreau a fi gata să trăiască laolaltă în cadrul aceluiași stat.Ce speranțe a trezit acel moment!-speranțe revigorate din nou în timpul regimului titoist!Tito poate fi bănuit de orice,chiar de faptul că i-ar fi avantajat pe croați în dauna sârbilor,dar nu poate fi bănuit că n-ar fi iubit Iugoslavia!Și totuși cum s-au sfârșit speranțele toate!Dacă,după tragedia cel de-al Doilea Război mondial,și ne referim aici la masacrarea sârbilor de către așa zisul „Stat Croat Independent”condus de diabolicul Ante Pavelici,Iugoslavia a găsit resursele interne să supraviețuiască,chiar dacă în formă comunistă,-dar,ajunși aici,trebuie să arătăm celor „atotcunoscători” și „atotjudecători”din Occident,că,totuși comunismul iugoslav nu a semănat deloc cu cel existent în U.R.S.S.,motiv pentru care Stalin l-a ostracizat pe Tito pentru abaterile sale de la „ortodoxia”comunistă-,după moartea lui Tito,Iugoslavia a cunoscut un declin uluitor și greu de înțeles care a determinat spulberarea,fără drept de apel,a visului iugoslav în tragicul război civil din anii 90 ai secolui XX,cu lungul său cortegiu de masacre,violuri,distrugeri,purificări etnice etc..Într-adevăr,ce speranțe mari au existat și ce deziluzii profunde au creat în final aceste speranțe!

  Orice s-ar spune spațiul ex-iugoslav,prin complexitatea lui etnică și religioasă, este un simbol al Balcanilor,iar aceștia,prin conflictele repetate între popoare,religii și idealuri naționale,par a fi o...Europă în miniatură!Nu este lipsit de importanță să amintim că prin acest spațiu al popoarelor sud-slave trece granița care desparte creștinătatea ortodoxă de cea catolică.Sârbii și croații,aceste popoare atât de apropiate din punct de vedere etnic,istoric și cultural,sunt „dușmani naturali”ireconciliabili și pe teren religios,sârbii fiind ortodocși iar croații catolici și este de-a dreptul inutil să mai amintim faptul că,factorul religios a jucat un rol devastator în conflictele interne din fosta Iugoslavie!Ca să nu mai amintim faptul că așa-zișii bosnieci sunt,de fapt,sârbi și croați trecuți la Islam! 

    Totuși,pentru a împiedica izbucnirea de noi conflicte în ex-Iugoslavia și în mult încercata regiune a Balcanilor,lumea occidentală,dacă dorește să-și demonstreze superioritatea față de Balcani,ar face bine să înceteze cu invectivele la adresa Balcanilor și să sprijine cu adevărat aceste popoare în dezvoltarea lor economică și democratică și nu să le considere doar un teatru unde trebuie încercate diverse „experimente”sau simple consumatoare de produse occidentale!

    Americanii spun că au un vis-„visul americam”!Europenii clamează mereu că ei au „memorie”! Din nefericire, memoria europenilor a fost de prea multe ori scurtă!Europenii n-au încetat să repete trecutul cu dramele lui, la o scară din ce în ce mai halucinantă!De aceea europenii trebuie să-și cunoască bine istoria pentru ca memoria lor să nu mai fie scurtă,ci că constituie temelia unui viitor mai bun!Din păcate actuala „globalizare”își propune,din ce în ce mai clar,să nu mai aloce un loc important istoriei, să nu-i mai „încarce” pe oameni,să-i „elibereze” de povara istoriei,și ne putem întreba ,firesc, unde va duce această „strategie”?Ce se urmărește?Se dorește „balcanizarea/iugoslavizarea”extinsă în întreaga Europă?În folosul cui?Se dorește „cernerea”societății europene? Ne vine greu să încercăm să răspundem la aceste întrebări! 

    În încheiere,considerăm că locuitorii fostei Iugoslavii ar trebui să reflecteze serios la toate câte s-au întâmplat și să răspundă onest la următoarea întrebare:Cu ce s-au ales în urma masacrelor,epurărilor etnice,distrugerilor,sutelor de mii de victime,zecilor de mii de femei violate,nenumăraților copii orfani și a milioanelor de refugiați?Oare nu putea exista și o altă cale de separare,în afara celei date de „dreptul forței”,cum s-a întâmplat în cazul fostei Cehoslovacii?Și să mai răspundă la o întrebare-Cu ce cred ei că au înlocuit Iugoslavia?