TITULARIZARE-ISTORIE 2020; REZOLVAREA SUBIECTELOR!

TITULARIZARE - ISTORIE 2020; REZOLVAREA SUBIECTELOR!

SUBIECTUL I (30 de puncte):

A.    Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos: „La 23 martie 1821, o armată austriacă intră în Neapole [...] şi dă semnalul unei reacții violente care se extinde repede în Lombardia şi în Piemont. În martie 1821, în Piemont s-a declanșat o mișcare revoluționară inițiată de studenții torinezi și de garnizoana din Alexandria, care l-a obligat pe bătrânul rege Victor Emmanuel să abdice în favoarea fratelui său, Carol Felix, și să încredințeze regența vărului său, Carol Albert [...]. Încă din primele zile ale lunii aprilie, acțiunea conjugată a soldaților lui Carol Felix, refugiat la Modena, și a trupelor austriece care au fost chemate în ajutor, pune capăt tentativei liberalilor piemontezi.” (S. Berstein, P. Milza, Istoria Europei).

Pornind de la sursa dată, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Scrieți o relație istorică de cauzalitate stabilită între două informaţii selectate din sursa dată, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). 1 punct

 2. Menţionaţi o cauză și două consecințe ale unei mișcări revoluționare est-europene din Sudul Dunării, desfășurate în primele trei decenii ale secolului al XIX-lea. 3 puncte

3. Prezentați comparativ câte un fapt istoric desfășurat în Franța, respectiv în statele germane, în cadrul Revoluției din 1848-1849, stabilind o asemănare și o deosebire dintre aceste fapte. 8 puncte

B. Elaborați, în 1-2 pagini, o sinteză referitoare la evoluția României în perioada 1947-1951, având în vedere:

- menționarea unui fapt istoric desfășurat în România, în 1947;

- menționarea a două fapte istorice, din domeniul cultural-religios, desfășurate în 1948 de statul român și a câte unei caracteristici a fiecăruia dintre acestea;

- prezentarea a două fapte istorice desfășurate de statul român în perioada 1949-1951 și precizarea unei asemănări și a unei deosebiri dintre aceste fapte istorice.

Notă: Se punctează și evidenţierea relaţiei cauză-efect, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea limitei de spaţiu. 18 puncte

Rezolvare:

SUBIECTUL I.  A:

1.Relația istorică de cauzalitate se poate stabili între următoarele două informații:

Cauză: „La 23 martie 1821, o armată austriacă intră în Neapole (…) și dă semnalul unei reacții violente care se extinde repede în Lombardia și în Piemont.”

Efect: „(…), acțiunea conjugată a soldaților lui Carol Felix, (…), și a trupelor austriece (…), pune capăt tentative liberalilor piemontezi.”

Rolul: Cauza aleasă de noi pune în lumină acțiunea dură de reprimare de către trupele austriece a mișcării revoluționare declanșate de societatea masonică a carbonarilor. Carbonarii urmăreau eliberarea Italiei de sub controlul Austriei, - „control” legiferat în urma hotărârilor Congresului de la Viena, din 1815 -, și unificarea acesteia. Mișcarea revoluționară a carbonarilor a fost prost organizată, diversele grupări necoordonându-și acțiunile, aspect care a ușurat represiunea austriacă. Efectul - în Piemont, represiunea declanșată de către Carol Felix a fost facilitată de prezența trupelor austriece. Regele Piemontului/Regatului Sardiniei nu era de acord cu planurile carbonarilor privitoare la un stat italian republican, organizat după modelul impus de revoluția franceză din 1789. Acest fapt nu înseamnă că Regatul Piemontului nu dorea unificarea Italiei. Dimpotrivă! Să nu pierdem din vedere că, în cele din urmă, procesul de unificare al Italiei va fi declanșat în 1859 la inițiativa Piemontului prin Cavour.

2. Una dintre cele mai importante acțiuni revoluționare declanșate în sudul Europei, în primele trei decenii ale secolului XIX, a fost cea coordonată de către societatea masonică greacă „Eteria”. Ea urmărea, ca principiu general, eliberarea popoarelor balcanice de sub dominația Imperiului Otoman, prin cooperare cu Rusia. De altfel, societatea a fost înființată pe teritoriul Rusiei, în 1814. Dominația otomană devenise foarte apăsătoare în prima parte a secolului - în Principatele Române, domniile fanariote deveniseră de nesuportat. Împoptriva otomanilor se ridicase la luptă și poporul sârb, - acțiunile lui Karageorge și Miloș Obrenovici. Totuși, Eteria urmărea, în special, eliberarea Greciei, și pentru acest lucru era gata să accepte extinderea influenței Rusiei în Balcani, dar mai ales asupra Principatelor, așa după cum reiese din corespondența dintre conducătorul Eteriei Alexandru Ipsilanti și domnitorul Moldovei Mihail Șuțu, și el membru al Eteriei. Mulți reprezentanți ai popoarelor supuse otomanilor nu cunoșteau aceste planuri - Tudor Vladimirescu este un bun exemplu. Tudor a ales pentru un timp să colaboreze cu Eteria, dar dându-și seama  de scopurile reale ale Eteriei a intrat în conflict cu aceasta și avea să fie ucis din ordinul generalului „judecător” Caravia.

  Așadar, cauza luptei era determinată de accentuarea dominației otomane în regiune. În ceea ce privește consecințele, desprindem două:

Prima: deși mișcarea eteristă a fost înfrântă, ea a accentuat războiul grec pentru independență. În final, Grecia va deveni independentă în anul 1830. Indirect, ca urmare a mișcării eteriste și temându-se de continuarea revoltelor, în Principate, Imperiul Otoman reinstaurează domniile pământene, iar pentru Serbia se va accepta o largă autonomie.

A doua: creșterea influenței Rusiei în regiune. Aceasta, deși a dezavuat mișcarea eteristă, își va impune un control serios în regiune, iar asupra Principatelor își va întări „protectoratul” în urma Tratatului de la Adrianopol, din 1829.

3. Un fapt istoric important survenit în revoluția franceză de la 1848 la reprezentat instaurarea guvernului liberal moderat condus de A. Lamartine. Această guvernare își va încălca promisiunile privitoare la introducerea de largi reforme sociale și politice. Mai mult, a desființat „Atelierele Naționale” create pentru a asigura locuri de muncă muncitorimii. A urmat revolta muncitorilor, care va fi reprimată de armata condusă de generalul Cavaignac.

 Un fapt istoric relevant pentru revoluția de la 1848 din statele germane - revoluția urmărea atât realizarea de reforme liberale, cât și unificarea Germaniei. Se va crea Parlamentul Unificării de la Frankfurt. Și în statele germane, reformele au avut caracter moderat.

  Între cele două fapte istorice observăm atât o asemănare cât și o deosebire. Asemănarea: venirea la putere a unor guverne care nu au satisfăcut revendicările privitoare la introducerea unor reforme radicale de reorganizare a societății. Mai mult, au utilizat forțele armate pentru a învinge forțele prea radicale, situație care a înlesnit în Franța venirea la putere a lui Ludovic Bonaparte, care va instaura un regim autoritar.

Deosebirea: dacă în Franța revoluția urmărea lărgirea cadrului democratic, în statele germane ea urmărea și unificarea națională. Aceasta era demult realizată în Franța. Însă proiectul de unificare al Germaniei sub forma unui Imperiu organizat în jurul Prusiei a eșuat din cauza opoziției regelui Wilhelm al Prusiei, deoarece proiectul era „prea liberal”!

B: Stalinizarea României - anii 1947-1951:

   În urma înțelegerilor secrete din cei „Trei mari”, România a trecut în sfera de influență a Uniunii Sovietice. Procesul de stalinizare al României se va amplifica odată cu instaurarea guvernului Petru Groza, în 6 martie 1945. Acest guvern va aplica strict „reformele” pentru „instaurarea noii societăți”. Remarcăm, printre altele, înființarea „Tribunalelor Populare” și a „Sovromurilor”. Regele Mihai I a încercat să se opună comunizării prin „greva regală”. Însă, după recunoașterea guvernului Groza de către puterile occidentale, nu a mai putut să se opună „construirii noii societăți”. De altfel, un fapt determinant pentru comunizarea țării a avut loc în 1947 - înlăturarea Monarhiei constituționale și proclamarea Republicii Populare Române - 30 decembrie 1947. Din acest moment, România evoluează strict în cadrul trasat de URSS.

  Procesul de „făurire a noii societății” cunoaște în 1948 evoluții importante în plan cultural-religios. În acest sens, se desprind două fapte determinante pentru „spiritul” ideologiei comuniste, anume:

Primul: desființarea Bisericii Greco-Catolice. Deși regimul se declara apărător al drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv al dreptului la libertatea de conștință, în realitate a promovat educația „materialist-dialectică” ateistă a societății. Dacă în privința Bisericii Ortodoxe regimul s-a „mulțumit” să o pună sub controlul său, în ceea ce privește Biserica Greco-Catolică, aceasta a fost desființată prin „revenirea ei în sânul Bisericii mamă”. Regimul comunist nu putea tolera prezența unei Biserici supuse Statului Papal și, care, era foarte greu de supus controlului statului ateist.

Al doilea fapt: Legea Învățământului prin care s-au introdus manualele unice, desființându-se ideea manualelor alternative, și, a fost „reorganizată” Academia Română. Manualele unice au impus, în sfera disciplinelor socio-umane, viziunea unică a statului totalitar. S-a pus capăt libertății de opinie specific manualelor alternative.

  Instaurarea „noii societăți” nu putea fi făcută fără aplicarea strictă a măsurilor represive împotriva „dușmanilor poporului”. Astfel, în perioada 1949-1951, avem o prigoană deosebit de dură contra „chiaburilor”, a intelectualilor și oamenilor politici „burghezi”. Astfel, anul 1949 marchează începutul colectivizării agriculturii, fapt istoric care va zdruncina din temelii satul românesc. Țăranii „mijlocași”, - chiaburii -, vor fi diabolizați și vânați fără milă. Tot în acești ani, apar și se întăresc organele de represiune organizată: Miliția „Populară” și Securitatea - alt fapt istoric care a avut mare importanță în acțiunea de represiune. Între cele două fapte istorice reamarcăm atât o asemănare cât și o deosebire. Asemănarea: colectivizarea a lovit în țărănime, alte categorii sociale nefiind vizate direct. Deosebirea este clară! - Miliția și Securitatea au acționat pentru lichidarea „dușmanilor poporului”, indifferent de categoria socială din care făceau parte aceștia.

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte):

A. Citiţi afirmaţia următoare:

„Viața politică a Țărilor Române a fost dominată în secolul al XVI-lea de îmbinarea dintre

luptele interne, generate de alternativa regim autoritar sau putere nobiliară, și opțiunea între

suzeranitatea otomană și cooperarea cu Habsburgii.‟

(M.Bărbulescu, D.Deletant, K.Hitchins, Ş.Papacostea, P.Teodor, Istoria României)

Răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Exprimaţi-vă opinia faţă de afirmaţia de mai sus. 2 puncte

2. Argumentaţi, în aproximativ două pagini, opinia exprimată, având în vedere:

- prezentarea a două fapte istorice (precizarea faptului şi menționarea a trei caracteristici ale

acestuia) relevante pentru susţinerea opiniei;

- evidenţierea relaţiei cauză-efect prin utilizarea conectorilor corespunzători, utilizarea limbajului

istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice, structurarea argumentării elaborate și respectarea limitei de spaţiu. 13 puncte.

Rezolvare: Secolul XVI în istoria românilor:

  Început sub semnul  morții marelui Ștefan, secolul XVI va cunoaște, la sfârșitul său, cea de-a doua mare personalitate a Evului Mediu românesc, Mihai Vitaezul, întâiul unificator al Țărilor Române. Acest secol a înregistrat o agravare extremă a dominației otomane. De altfel, domnia lui Soliman Magnificul, - 1521-1566 -, a marcat apogeul puterii otomane, care a făcut să planeze, mai ales asupra Moldovei și Țării Românești, primejdia transfărmării în pașalâcuri. Această primejdie a devenit acută în câteva momente: după ocuparea Ungariei; după înfrângerea și uciderea domnitorului moldovean Ioan Vodă cel Cumplit; în contextul în care unii domnitori au fost total supuși otomanilor - cazul lui Mihnea Turcitul, trecut la religia islamică.

  Pentru acest secol remarcă două fapte istorice relevante.

  Primul: agravarea dependenței față de Imperiul Otoman. Acest fapt prezintă trei trăsături:

1 - creșterea accelerată a obligațiilor financiare și materiale față de otomani. De exemplu: în perioada 1570-1580, tributul/haraciul Țării Românești depășește 100000 de galbeni, iar cel al Moldovei peste 60000 de galbeni. Pe lângă această situație, se înregistrează sume absolute uriașe pentru cumpărarea domniei. Astfel, în Țara Românească se va ajunge la suma record pentru timpurile medievale - 3450000 de galbeni, sumă egală cu valoarea a 700 de sate! Se vor adăuga diverse alte prestații în bunuri și în bani care depășeau, de multe ori, valoarea tributului.

2 - rapida schimbare a conducătorilor Țărilor Române. Poarta otomană va schimba des domnitorii Moldovei și ai Țării Românești pentru a le controla politic total. Totuși, unii domnitori au avut domii mai lungi: Alexandru Lăpușneanu, Pătrașcu cel Bun, Mircea Ciobanul etc.. În Transilvania, otomanii au fost mai precauți, acordând o mai largă autonomiei politică Principatului, și, neschimbându-i pe principi la fel de des.

3 - creștearea dependenței față de Imperiul Otoman a însemnat și importante pierderi teritoriale. De exemplu: Bugeacul cu Tighina, Brăila, Lipova și Timișoara. Aceste pierderi se adăugau mai vechilor raiale: Turnu, Giurgiu, Chilia, Cetatea Albă.

Al doilea: reacția clasei politice autohtone față de creșterea dependenței otomane. Și pentru acest fapt istoric remarcăm trei trăsături.

1 - clasa politică, - nobiliară în Transilvania, boierească în Țara Românească și Moldova -, a căutat alianțe externe antiotomane. Așa au procedat, printre  alții, Neagoe Basarab, Radu de la Afumați, care au încercat să alieze Țara Românească cu Habsburgii; Petru Rareș, domn al  Moldovei, se va alia, pe rând, cu Ioan Zapolya, - susținut de Poarta Otomană -, apoi cu Ferdinand de Habsburg contra otomanilor. Alți domnitori au pedepsit drastic tentativele boierimii de a organiza rezistența antiotomană - Alexandru Lăpușneanu și Mircea Ciobanul au săvârșit masacre odioase în rândul boierilor, calificate de către Nicolae Iorga drept „crime de tip barbar asiatic”. În Transilvania, nobilimea se va împărți în două partide - partida turcofilă și partida habsburgică, ce își vor disputa controlul asupra Principatului, luptându-se între ele, pe fondul domniei foarte slabe a lui Ioan Sigismund Zapolya.

2 -  încercarea unor conducători locali de a organiza lupta comună a celor trei Țări Românești. Aceste încercări vor contribui la o adevărată unitate politică a celor trei țări. Remarcăm în mod deosebit acțiunile lui Petru Rareș, domn în două rânduri al Moldovei, și ale lui Ioan Sigismund Zapolya, principe al Transilvaniei. Petru Rareș va ajunge să stăpânească efectiv Ardealul iar în cea de-a doua domnie voia să organizeze o Dietă care să hotărască unirea Transilvaniei cu Moldova! Ioan Sigismund dorea să conducă toate cele trei Țări Românești sub pretextul refacerii Regatului Daciei!

3 - accentuarea legăturilor politice, economice, culturale dintre cele trei Țări Românești. Aflate sub suzeranitate otomană, indirect, între cele trei țări se vor strange legăturile pe multiple planuri, aspect care va contribui la realizarea sub domnia lui Mihai Viteazul a unirii politice a Țărilor Române. Printre legăturile politice remarcăm: domnitori munteni și moldoveni care dețin posesiuni în Transilvania. Exemple: Geoagiul, Vurpărul, Vințul de Jos, deținute de către Neagoe Basarab și Radu de la Afumați - domnitori munteni; Ciceiul, Cetatea de Baltă, Rodna, Bistrița deținute de către Petru Rareș - domnitor moldovean. După înfrângerea domnitorului moldovean Ioan Vodă cel Cumplit, domnia Moldovei va fi preluată de către Petru Șchiopul - primul Basarab pe tronul Mușatinilor! Dintre legăturile culturale este suficient să amintim că, lucrările lui Coresi au circulat peste întreg spațiul românesc, contribuind la impunerea limbii române literare. În privința legăturilor economice sunt de amintit schimburile dintre cele trei Țări efectuate prin orașul Brașov - „Piața Comună a Evului Mediu românesc”!

  Toate aceste legături vor pregăti lupta antiotomană a lui Mihai Viteazul.

 

 În concluzie, suntem de acord cu opinia exprimată de către autorii lucrării „Istoria României”. Într-adevăr, viața politică a Țărilor Române în secolul XVI a fost o pendulare aproape permanentă între regimul autoritar, - cazul domniilor lui Alexandru Lăpușneanul, Ioan Vodă cel Cumplit etc. -, sau puterea nobiliară, - cazul Transilvaniei în timpul lui Ioan Sigismund Zapolya -, și opțiunea între suzeranitatea Imperiului Otoman și cooperarea cu Habsburgii. Facem totuși și o precizare - în anumite momente unii conducători locali au încercat și o alianță cu Polonia ca o altă contrapondere față de creșterea controlului otoman.

B. Citiţi afirmaţia următoare:

„În Italia, «pacea trunchiată» dă naștere unei crize politice şi sociale care, în octombrie

1922, ia sfârșit prin venirea lui Mussolini la putere.‟

(S. Berstein, P. Milza, Istoria Europei)

Răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Exprimaţi-vă opinia faţă de afirmaţia de mai sus. 2 puncte

2. Argumentaţi, în aproximativ două pagini, opinia exprimată, având în vedere:

- prezentarea a două fapte istorice (precizarea faptului şi menționarea a trei caracteristici

ale acestuia) relevante pentru susţinerea opiniei;

- evidenţierea relaţiei cauză-efect prin utilizarea conectorilor corespunzători, utilizarea

limbajului istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice,

structurarea argumentării elaborate și respectarea limitei de spaţiu. 13 puncte.

Rezolvare: Ascensiunea fascismului în Italia:

 Primul Război Mondial a pus la grea încercare Italia. Deși mai săracă decât alte țări considerate Mari Puteri, participarea la război fusese disproporționat de costisitoare și adesea lipsită de succes. Războiul a pus și mai clar în evidență inegalitățile sociale. Odată cu pacea, s-a instalat o profundă criză politică, socială și economică. De asemenea, pacea le-a adus italienilor mari dezamăgiri iar multe țeluri naționaliste au fost spulberate. Dezamăgiți și nemulțumiți de situația existentă, mulți italieni au început să se îndepărteze de regimul democratic-parlamentar și să caute o altă cale de a depăși criza în care se afla țara. Mulți au văzut în fascism această cale! Evoluția Italiei este pusă în evidență de două fapte istorice relevante pentru acea perioadă, anume:

Primul: ascensiunea efectivă a fascismului. Faptul este evidențiat de trei trăsături:

1 - pe fondul crizei, s-au amplificat nemulțumirile diverselor categorii sociale: țărani, muncitori, intelectuali, soldați demobilizați; se făcea simțiț, pe acest fond, ecoul revoluției bolșevice din Rusia. Mișcarea comunistă era în ascensiune. Astfel, mari cercuri industrial-bancare, - Ansaldo, Confindustria -, vor sprijini masiv mișcarea fascistă. Mussolini promitea soluții la toate problemele Italiei, care depășeau cu mult posibilitățile reale de realizare a lor în practică.

2 - Benito Mussolini a înființat Fascio Italiano di Combattimento în ideea de a instaura „statul totalitar”, după cum el însuși afirma! Acest stat urma să redea Italiei gloria imperială a Romei Antice. Denumirea de fascii provine de la fasciile, - mănunchiuri de nuiele -, lictoriilor din vechea Romă, simboluri ale puterii și unității. Cu alte cuvinte, el promitea poporului Italian declanșarea unor mari campanii militare care să refacă Imperiul Roman, în beneficiul Italiei umilite și nedreptățite de foștii aliați.

3 - instrumentul utilizat de Mussolini pentru a acapara puterea a fost reprezentat de „cămășile negre”, - forțe paramilitare fasciste -, care au răspândit teroarea generală împotriva celor care îndrăzneau să se opună „noului destin măreț al Italiei”, - după cum afirma chiar „Il Duce”.

Al doilea: larga acceptare de către italieni a ideologiei fasciste! Este o realitate istorică ce pare astăzi greu de înțeles. Cum a fost posibil acest fapt? Iată trei trăsături, tot atâtea răspunsuri, care ar putea explica această realitate:

1 - umiliți de faptul că Aliații nu au satisfăcut revendicările teritoriale ale Italiei, dându-i  acesteia doar teritoriile „irredente” din fosta Monarhie Austro-Ungară, dar nu și teritorii slave din Balcani precum și teritorii coloniale mai întinse în Africa, italienii s-au simțit instinctiv atrași de mesajul lui Mussolini privitor la „dreptul legitim” al Italiei de a reface Imperiul Roman și de a juca astfel un rol dintre cele mai însemnate pe scena mondială.

2 - ideologia fascistă, deși nega liberalismul, capitalismul, democrația-parlamentară, totuși, nu-și propunea desființarea proprietății private, - urmând ca aceasta să fie sub controlul „corporațiilor”, organizate, teoretic, după modelul breslelor medievale -, nu dorea anihilarea unor întregi categorii sociale sau a unor grupuri entice, cum s-a întâmplat în regimurile bolșevic și nazist. Astfel, deși pare de mirare azi, mulți ani regimul fascist a părut a fi, mai degrabă, un regim parlamentar-autoritar!! Cu timpul, aceste iluzii se vor spulbera.

3 - fascismul nu a demonizat religia creștină, nu și-a propus anihilarea acesteia, precum și a oricăror altor credințe religioase, - cum s-a întâmplat în URSS sau în regimul nazist unde religia creștină era considerată „produsul misticismului popoarelor inferioare”. Dimpotrivă, regimul fascist a încheiat un Concordat cu Vaticanul, la Laterano, în 1929, prin care Statul fascist a recunoscut legitimitatea Statului Papal iar Papa a recunoscut regimul fascist. Mai mult, cu această ocazie, Papa a declarat: „L-am înapoiat pe Dumnezeu Italiei și am redat Italia lui Dumnezeu!” Fără cuvinte!

   În concluzie, din cele expuse, suntem de acord cu opinia formulată de cei doi istorici S. Berstein și P. Milza. Într-adevăr, criza politică și social a facilitate instaurarea fascismului în Italia, - într-un mod„ legitim”, adăugăm noi. Cu trecerea anilor, discrepanța dintre idei și fapte va duce la nașterea mișcării de rezistență antifascistă, însă aceasta este o altă poveste.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte):

Următoarele secvențe fac parte din programele școlare pentru disciplina istorie:

A. Competenţe specifice

2.1. Prezentarea unei teme istorice prin valorificarea informaţiilor oferite de diverse surse

2.2. Argumentarea unei opinii referitoare la un fapt istoric prin utilizarea informaţiilor provenite

din diferite surse

Domenii de conţinut Conţinuturi şi studii de caz

4. Etnogeneza

românească

- Dacia romană. Romanizare. Creştinism

- Aşezarea slavilor la sudul Dunării. Romanitatea orientală.

- Poporul român – popor romanic.

(Programa școlară pentru disciplina Istorie, clasele a V-a - a VIII-a, OMENCȘ nr. 3393 / 28.02.2017)

B. Competenţe specifice Conţinuturi

3.1. Recunoaşterea asemănărilor şi

diferenţelor dintre sine şi celălalt, dintre

persoane, dintre grupuri

5.4. Realizarea de analize comparative

referitoare la spaţii şi perioade istorice

RELAȚIILE INTERNAȚIONALE

Expansiunea europeană

• Probleme de atins: Călătorii şi descoperirea

noilor lumi, imperii coloniale în secolele XVIXVII

(Programa școlară pentru clasa a IX-a – Istorie, OMECT nr. 3458/09.03.2004)

Pornind de la secvențele de mai sus, prezentați formarea/dezvoltarea și evaluarea

competențelor specifice date, având în vedere:

- prezentarea utilizării unei metode grafice pentru formarea/dezvoltarea competenței 2.1 din secvența A (precizarea unei resurse didactice, a modului de organizare a clasei și

exemplificarea a două sarcini de lucru date elevilor, utilizând informație istorică din Conţinuturi);

- prezentarea utilizării dezbaterii, ca metodă didactică, pentru formarea/dezvoltarea competenței 2.2 din secvența A (menționarea a două caracteristici ale metodei, precizarea modului de organizare a clasei, exemplificarea a două teme de dezbatere formulate pe baza informației istorice din Conţinuturi);

- menționarea a trei deosebiri dintre evaluarea inițială și evaluarea sumativă;

- prezentarea unei metode de evaluare complementară/alternativă, adecvate secvenței B;

- proiectarea unui item obiectiv care evaluează competența 3.1 din secvența B, utilizând

informație istorică din Conţinuturi;

- proiectarea a doi itemi (unul semiobiectiv și unul subiectiv) astfel încât fiecare să evalueze ambele competențe din secvența B, utilizând informație istorică din Conţinuturi.

Notă: Se punctează şi răspunsurile corespunzătoare itemilor, respectiv corectitudinea ştiinţifică a informaţiei istorice.

Rezolvare:

  O metodă grafică adecvată pentru formarea și dezvoltarea competenței 2.1 din secvența A este explozia stelară. Această metodă permte formularea unei serii de întrebări care au caracter euristic, investigative, permițând analizarea unor problem istorice controversate, cum sunt cele referitoare la etnogeneza românească, mai ales aspectele legate de continuitatea dacă-romană la nord de Dunăre. Se pleacă de la o serie de întrebări de tipul  Ce? Cum? Când? Unde? De ce? putându-se ajunge la întrebări tot mai complexe. (*Trebuie reprezentată grafic o stea, greu de realizat aici.*). Pentru a fi posibilă investigația de către elevi, li se pun acestora la dispoziție diverse resurse. Considerăm foarte potrivită folosirea ca bază de documntare a unei resurse bibliografice - „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”, autor Neagu Djuvara. Această lucrare este cu atât mai folositoare elevilor datorită așa-numitului „decalog al continuității” - 10 argumente în favoarea continuității daco-romane la nord de Dunăre. Profesorul va organiza elevii în grupe, al căror număr poate varia. În cazul nostru vom opta pentru 4. Acestor grupe, profesorul le va distribui două sarcini de lucru. O primă sarcină va presupune răspunsuri adecvate la o serie de întrebări specifice exploziei stelare iar o a doua sarcină va consta în realizarea unui portofoliu privitor la etnogeneza românească. Se le luăm pe rând.

Prima sarcină: fiecare grupă va formula răspusuri la următoarele întrebări: Ce semnificație are pentru continuitatea daco-romană la nord de Dunăre termenul „biserică”? - se va avea în vedere faptul că, doar în limba română și în limba retroromană este present acest termen, derivat din latinescul „basilica”. Cum s-a desfășurat romanizarea dacilor? - se vor avea în vedere factorii romanizării. Când a avut loc procesul de formare al poporului roman și al limbii române? - se va avea în vedere perioada cuprinsă între secolele III-IX/X. Unde s-au format poporul roman și limba română? - se va avea în vedere spațiul romanității orientale, elevii trebuind să argumenteze și modul în care s-a realizat romanizarea dacilor liberi. De ce venirea slavilor marchează etapa finală a etnogenezei românești? - elevii vor argumenta în ce a constat influența exercitată de către slavi și de ce totuși aceștia nu i-au asimilat pe romanicii de la nord de Dunăre, așa cum au reușit în mare parte cu populația romanică de la sud de Dunăre.

A doua sarcină: pentru realizarea portofoliului, elevii vor alcătui o serie de referate, proiecte, comunicări care vor acoperi următoarele problem: Romanizarea dacilor; Romanitate și Creștinism la Dunărea de Jos; Factorul slav și etnogeneza românească; Romanitatea românilor între știință și politică. Se observă că, resursa bibliografică indicată acoperă foarte bine aceste problem, - reamintim „decalogul continuității”!

  Explozia stelară se poate reprezenta grafic și sub altă formă - organizatorul grafic herringbone map. De asemenea, ea poate să se formuleze cu ajutorul tehnicii investigative 5W+H.

  Pentru formarea și dezvoltarea competenței 2.2 din secvența A este foarte potrivită metoda dezbaterii. Dezbaterea poate fi organizată în contextul expunerii/prelegerii, prin examinarea unei teme și argumentarea acesteia de elevi alături de profesor - aceasta este o primă caracteristică a metodei. A doua caracteristică - are caracter formative pentru că, elevii sunt cei care analizează, dezbat sau combat diverse ipoteze, idei, emit păreri și formulează concluzii.

 Pentru secvența didactică, ce face obiectul atenției noastre, este foarte utilă Dezbaterea de tip Philips 6-6. Profesorul va organiza clasa în grupe de câte 6 elevi, fiecare grupă urmând a avea un lider-raportor. Aceste grupe vor avea de rezolvat, în timp de 6 minute, două teme referitoare la etnogeneza românească, anume:

1 - Cum a avut loc romanizarea dacilor liberi? Elevii vor trebui să găsească, în 6 minute, argument pertinente care să demonstreze că și dacii liberi au intrat, treptat, în procesul de romanizare.

2 - În ce fel se pot respinge „argumentele” lui Roesler? Elevii vor prezenta dovezi în favoarea continutății daco-romane la nord de Dunăre, respectând același interval de 6 minute.

  Este important de subliniat faptul că, lucrarea indicată de noi ca resursă bibliografică nu trebuie să fie privită ca un fel de dogmă! Dimpotrivă! Se pot indica elevilor și alte lucrări pe care să le consulte în parallel. Exemple: „O istorie sinceră a poporului roman”, autor Florin Constantiniu; „Istorie și mit în conștința românească”, autor Lucian Boia; pentru cunoașterea punctului de vedere maghiar este utilă lucrarea „Ungurii”, autor Paul Lendvai. Compararea punctelor de vedere din aceste lucrări asigură îndeplinirea principiului multiperspectivității din programa școlară la obiectul istorie.

  După ce fiecare grupă a găsit răspunsuri argumentate la cele două problem, liderii grupelor expun concluziile, și, apoi, va avea loc dezbaterea finală în care se va implica și profesorul. În etapa elaborării soluțiilor în cadrul fiecărei grupe, profesorul nu se implică!

Trei deosebiri între evaluarea inițială/predictivă și evaluarea sumativă/finală:

1 - evaluarea inițială se efectuează la începutul unui program de instruire, permițând profesorului să verifice stadiul de pregătire al elevilor, să observe punctele tari dar și pe cele slabe ale acestora, să prevadă șansele de succes ale instruirii pe care o va desfășura. Evaluarea sumativă spre deosebire este o evaluare de bilanț al instruirii; ea indică rezultatele obținute la sfârșitul unei perioade de învățare: semestru, an școlar, ciclu de învățământ/ de studio. Și aceasta poate evidenția punctele tari și cele slabe ale elevilor, dar nu mai are în vedere ameliorarea acestora, ci ea cuantifică/certifică rezultatele bune sau slabe ale elevilor.

2 - evaluarea inițială permite profesorului să stabilească o metodologie adecvată de lucru, determinând instruirea diferențiată, pentru ca toți elevii să atingă performanțele cerute de programa școlară. Evaluarea sumativă pleacă de la premiza că aceste performanțe au fost, întretimp, atinse, și va certifica rezultatele. Aici facem o precizare utilă: performanțele elevilor pot fi diferențiate pe nivele. Exemple: nivelul 1 - excelentă; nivelul 2 - așteptată; nivelul 3 - medie: 50-60% din cea cerută de programa școlară prin standardele naționale de performanță. Cu alte cuvinte, evaluarea sumativă este o evaluare global, holistică a capacităților elevilor în funcție de competențele generale șo de cele specifice din programa școlară.

3 - evaluarea inițială este utilă pentru stabilirea unui program de recuperare cu acei elevi care un stadiu de pregătire inițial slab. Evaluarea sumativă poate permite acest lucru dacă profesorul va face, în prealabil, 3 sau 4 ore de recapitulare și sistematizare a materiei predate. Acest aspect depinde însă de numărul de ore pe săptămână. În cazul unei ore pe săptămână este foarte dificilă realizarea orelor de recapitualre și sistematizare, astfel încât, evaluarea sumativă nu prea mai lasă loc astăzi recuperării unor carențe în instruirea elevilor. 

  O metodă de evaluare complementară/alternativă adecvată pentru secvența didactică B este metoda RAI - Ridică-Aruncă-Întreabă. Această metodă oferă posibilitatea elevilor să-și pună întrebări unii altora, verificându-și singuri nivelul cunoștințelor. Se folosește o minge de mici dimensiuni ca mijloc didactic. RAI este o metodă de tip joc didactic, în cadrul căreia vor rămâne în joc doar elevii care cunosc foarte bine tematica lecției sau a lecțiilor - când se face evaluarea unui întreg capitol. Pentru secvența didactică B elevii pot pune o serie de întrebări, ca de exemplu:

1 - Cum apreciezi nivelul de dezvoltare al civilizațiilor asiatice, - India, China -, față de cel al civilizației occidentale europene?

2 - Ce impresii aveau europenii despre amerindieni la începutul marilor descoperiri geografice și cum au evoluat ulterior aceste impresii?

3 - Care a fost atitudinea aztecilor și a incașilor față de omul alb?

4 - Compară atitudinea europenilor față de civilizațiile precolumbiene cu cea manifestată față de civilizațiile asiatice! Ce concluzii desprinzi?

5 - Cum apreciezi atitudinea misionarilor creștinătății față de civilizațiile din alte spații geografice?

6 - Ce putem învăța din comportamentul europenilor față de amerindieni, negrii africani, mai ales în contextul zileleor noastre marcete de așa-numita „politică corectă”? etc..

  Un item obiectiv adecvat pentru evaluarea competenței 3.1 din secvența B este itemul-perechi/de asociere. Dată fiind complexitatea competenței, profesorul, pentru atingerea acesteia, va avea în vedere asocierea unor perechi de idei desfășurate pe trei coloane. Astfel se vor verifica capacități superioare ale domeniului cognitiv - comprehensiunea, aplicarea, analiza, sinteza. Prin îmbinarea ideilor/noțiunilor istorice din cele trei coloane, se va evalua, în special, capacitatea elevilor de a face mici sinteze relevante pentru conținutul intitulat „Expansiunea europeană”, putându-se astfel evalua în mod relevant competența 3.1.

A - răspândirea creștinismului              1 - budismul, taoismul, confucianismul

B - Imperiul Marilor Moghuli                2 - era o civilizație mult superioară celei europene

C - religii orientale                                   3 - n-a putut opri violența și prejudecățile europe-

D - exterminarea                                          -nilor față de amerindieni

                                                                     4 - prin muncă forțată a amerindienilor și a scla-

                                                                         -vilor negri

                                                                     5 - ocupa o bună parte a Indiei.

a - a fost efectuată cu success în Americi și în Filipine

b - mai ales în cazul minelor de la Potosi - azi, în Bolivia

c - i-a întimidat pe europeni grație puterii sale militare

d - dintre care, budismul părea mai apropiat de creștinism.

Răspusurile așteptate: A - 3 - a          - 20 puncte;

                                          B - 2,5 - c       - 30 puncte;

                                          C - 1 - d          - 20 puncte;

                                          D - 4 - b         - 20 puncte.

Notă: se acordă 10 puncte din oficiu.

   Pentru evaluarea ambelor competențe, - 3.1 și 5.4 -, din secvența B, se pot folosi următorii doi itemi:

a.Item semiobiectiv - întrebări-structurate:

  Citiți următorul text: „Descoperirea noilor lumi a fost un șoc imens pentru europeni. Se distrugea imaginea lumii cu trei continente și era amenințată credibilitatea Bibliei deoarece aceasta nu pomenea nimic despre popoarele din Americi și despre originea lor. Europenii se vor comporta cu aceste populații extem de barbar. În contrast, pe continentul Asiatic, au fost întâlnite civilizații mult superioare celei europene, ca Imperiul Marilor Moghuli din India și China dinastiei Ming.”

   Pornind de la acest text, rezolvați următoarele cerințe și întrebări:

1 - Exemplificați modul de comportament al europenilor față de civilizațiile amerindiene și exprimați-vă opinia despre următoarea afirmație: „Modul în care s-a comportat Europa față de civilizațiile amerindiene  arunact o pată uriașă asupra zestrei ei spirituale, care afectează și-n zilele noastre politica internațională.” - 20 puncte;

2 - Comparați nivelul de dezvoltare a l civilizației europene cu cel al civilizațiilor asiatice și explicați de ce unele dintre aceste civilizații asiatice erau mult mai avansate. - 30 puncte;

3 - Cum s-a schimbat imaginea despre amerindieni de la Cristofor Columb la conchistadori și ce anume a determinat schimbarea acestei imagini? - 20 puncte;

4 - De ce, în zilele noastre, marii navigatori, - Cristofor Columb, Vasco da Gama etc. -, sunt considerați „părinți ai colonialismului european”? Este justificată această apreciere? - 20 puncte.

Notă: se acordă 10 puncte din oficiu.

Răspusurile așteptate/de control:

1. Europenii n-au văzut în populațiile amerindiene nimic altceva decât niște primitivi care trebuiau extorcați prin orice mijloace de bogățiile lor. Nenumărați europeni au căutat să extragă maximul de profit de pe urma amerindienilor. În acest context, suntem de accord cu afirmația conform căreia zestrea spirituală a Europei a fost pătată grav de acest comportament inuman. Este și mai clar ilustrat acest fapt în contextual în care europenii doreau să-i creștinizeze pe amerindieni, adică să le impună o religie care predica, printer altele, iubirea față de aproapele tău, ajutorarea celor slabi, valori care veneau în conflict direct cu faptele lor. În zilele noastre, problemele generate de descoperirea Americilor sunt viu dezbătute de o parte și de alta a Atlanticului, mai ales datorită „politicii corecte”:

2. Nivelul de dezvoltare al unor civilizații asiatice din India, - Imperiul Marilor Moghuli -, și China, era mult superior celei europene. Mulți călători europeni au rămas uluiți de forța militară a acestor state, de marile lor orașe, - unele cu o populație de circa 500000 de locuitori. Explicația acestui avans este relativ simplă - după prăbușirea Imperiului Roman de Apus și în contextual migrațiilor barbare, Europa a cunoscut așa-numitul Ev Mediu Întunecat în care civilizația  a regresat foarte mult, în timp ce, în cazurile Chinei și al Indiei nu s-a întâmplat acest lucru.

3. Cristofor Columb și oamenii săi i-au apreciat foarte mult pe „indieni”, considerându-i „frumoși la trup și la suflet”, precum și „complet lipsiți de răutate”. A fost apreciată foarte mult bunăvoința „indienilor” față de ei. Mitul „bunului sălbatic” va predomina în rândurile europenilor o perioadă de timp. Din păcate, conchistadorii vor ajunge ulterior să-i considere pe amerindieni ființe inferioare care n-aveau nici măcar suflet! Această idée era susținută și „argumentată” chiar și de un celebru umanist spaniol - Juan Gines de Sepulveda. Schimbarea de imagine a fost consecința dorinței europenilor de îmbogățire, astfel încât, trebuiau găsite „argumente” care să justifice exterminarea „sălbaticilor fără suflet”!

4. În zilele noastre, „politica corectă” afectează judecata obiectivă asupra trecutului. Marii nevigatori și descoperitori de noi spații geografice nu pot fi învinuiți pentru apariția ulterioară a imperiilor colonial. În plus, să nu pierdem din vedere nicio clipămotivul marilor descoperiri geografice - dorința europenilor de a avea un comerț lesnicios cu Orientul, mai ales cu India. De aceea, probabil, Cristofor Columb îi idealiza oarecum pe „indienii” din America Centrală, crezând că ei sunt parte a Indiei, despre care europenii aveau o imagine idealizată de multă vreme.

b. Item subiectiv - eseul structurat: 

 Realizați în aproximativ două pagini un eseu structurat intitulat „Europa și noile lumi”, respectând următoarele cerințe:

1 - Factorii care au înlesnit marile descoperiri geografice                                    - 20 puncte;

2 - Impactul „noilor lumi” asupra Europei                                                               - 20 puncte;          

3 - Urmările marilor descoperiri pentru civilizațiile precolumbiene               - 30 puncte;

4 - Misionarismul creștin în alte spații geografice                                                  - 20 puncte.

Notă: se acordă 10 puncte din oficiu. 

Răspunsul așteptat/de control: Europa și noile lumi:

 Nevoia europenilor de a extinde comerțul cu Orientul, - desfășurat anevoios datorită prezenței otomane și arabe -, i-a determinat să caute noi rute navigabile, înfruntând pericolele navigației pe oceane.

  Marile descoperiri geografice au fost înlesnite de o serie de factori, ca de exemolu: apariția caravelei, - un nou tip de corabie -, comerțul de cabotaj desfășurat de către Portugalia de-a lungul țărmurilor de nord și nord-vest ale Africii din timpul regelui Henric al II-lea Navigatorul, - 1380-1460 -, îmbunătățirea hărților geografice.

 Cele mai însemnate descoperiri au fost cele realizate de către Cristofor Columb, - descoperirea Americii -, Vasco da Gama, - un nou drum commercial spre India prin circumnavigația Africii -, Fernando Magellan, - care a întreprins prima expediție în jurul lumii.

 Pentru Europa descoperirea noilor lumii a reprezentat un șoc puternic. Se distrugea imaginea lumii formată din trei continente; europenii descopereau fațete noi, originale de organizare a unor spații geografice cunoscute vag, - cele din India, China -, sau deloc până atunci, - civilizațiile precolumbiene, regatele Africii negre -. Deasemenea, descopereau alte religii, - budismul, taoismul, confucianismul -, mult mai vechi decât creștinismul și având milioane de adepți.

  Dacă față de civilizațiile asiatice, - Imperiul Marilor Moghuli, din India, China dinastiei Ming, Japonia shogunilor -, europenii și-au dat seama de inferioritatea lor și că orice încercare de cucerire a acestor civilizații este sortită eșecului, în schimb, față de civilizațiile precolumbiene s-au purtat cu brutalitate extremă. În vaste teritorii din Americi, europenii i-au supus pe băștinași la un regim de muncă inuman, - de exemplu numai în minele de la Potosi, azi în Bolivia, în timp de 50 de ani, au murit 50 de milioane de amerindieni! Europenii îi considerau pe amerindieni o rasă inferioară și chiar ființe fără suflet, care trebuiau exterminate. Acest tratament inuman a aruncat o pată profund negativă asupra zestrei spirituale a Europei. Deasemenea, în Americi au fost aduși milioane de sclavi negrii din Africa, care vor fi supuși aceluiași tratament barbar. Astfel, civilizațiile precolumbiene au fost distruse iar vaste spații din Americi vor face parte din marile imperii coloniale europene.

 Împotriva acestui tratament barabar au încercat să reacționeze misionarii creștini. Un exemplu lăudabil este Bartolome de Las Casas care a reușit să impună desființarea sclaviei amerindienilor în coloniile spaniole. Și alți misionari au militat pentru drepturile amerindienilor, în special iezuiții.

  În Asia, unii misionari au încercat să introducă creștinismul în India, China și Japonia, fără a avea prea mult success. S-a remarcat Francisco Xavier. Japonia se va izola față de influențele occidentale, inclusiv față de creștinism, vreme de mai multe secole.

 Misionarismul nu a reușit să domolească violența barbară a europenilor. Prin comportamentul lor, europenii și-au încălcat grav valorile și principiile pentru care pretindeau că luptă să le răspândească în noile spații geografice, în special, valorile religiei creștine. Ei au demonstrat o profundă aversiune față de „păgânii” din aceste spații, incapacitate de a manifesta o cât de minimă toleranță și omenie față de amerindieni și negrii africani, aspect care  afectează și în zilele noastre relațiile internaționale, mai ales în contextual „politicii corecte”.