CHESTIUNEA CRIZEI ENERGETICE.

 

CHESTIUNEA CRIZEI ENERGETICE

1. Criza energetică e artificială, dar va dura până când țara va fi pusă la pământ!

 De câteva săptămâni ni se tot spune pe toate canalele că este criză energetică uriașă. În contrapartidă, am văzut că, în mod aleatoriu, nu organizat, dar masiv, românii de pe internet spun că nu este criză energetică, pentru că dacă ar fi, spre exemplu, Nibiru la Costinești s-ar închide, nu ar continua în fiecare seară din cele 45 dedicate, iar Untoldul de la Cluj nu s-ar fi ținut. Vă rog să rețineți, din punct de vedere tehnic, o cifră: 20.000 MW este puterea instalată a Sistemului Energetic Național, adică o putere de care am putea beneficia dacă am fi în stare, dacă am fi vrednici. Doar o treime din această putere instalată se află în uz în ultimii ani. Însă, le reamintesc tuturor, mai ales jurnaliștilor, că, la începutul acestui an, ANRE, acea organizație cu sinecuriști care reglementează energia din România, ne-a anunțat în mod consolidat, cu cifre - erau sfătoși și preciși - că România, la nivelul finalului lui 2025, beneficia de 19.200 MW putere instalată, dar că în acest an, 2026, prin punerea în funcțiune parțial sau total a centralelor pe gaz, precum cele de la Iernut și Mintia, se vor adăuga vreo 1.400 până la 2.000 MW, așa că, în orice caz, în absolut orice scenariu, acest an al crizei mari, 2026, se va închide într-un mod confortabil pentru România, pentru exportul de energie al României, cu o putere instalată, repet, de peste 20.000 MW. Ba chiar erau atât de optimiști încât ne spuneau că nu va fi nicio problemă, că, la final de an, Cernavodă, despre care se tot vorbește, cu centrala nucleară, va fi închis vreo 2 ani de zile, dar asta nu va cauza absolut nicio problemă: va fi retubat și retehnologizat sistemul de la Cernavodă, ca să ne mai țină încă vreo 30 de ani. Astea sunt realități, sunt date publice, pe care orbii din presă nu le văd. Ca și concluzie, să știți că, guvernul nostru, puterile de orice fel, au luat în calcul nu oprirea centralei de la Cernavodă din cauza secetei, care e acum pe tapet, ci oprirea în mod calculat, pentru că nu aveam absolut nicio problemă să o oprim pentru retehnologizare. De ce? Pentru că până în acest moment trebuiau să fie puse în funcțiune vreo 2.000 MW putere la centralele de la Iernut, Mintia și în alte părți. Adică de 5 ori mai mult decât cei 400 MW pentru care se vaită toată lumea că se opresc din cauza secetei. Cred că v-am convins. Dacă nu, puteți să studiați în mod individual.

 Apare întrebarea: de ce se mimează această criză energetică și nu se explică în mod corect ce se întâmplă? Pentru că, până când noi stăm cu săbiile, nu ale lui Damocles, ci ale lui Fitch și Moody’s, agențiile de rating financiar, deci până când noi stăm cu aceste săbii ale lui Fitch și Moody’s deasupra capetelor noastre tâmpe, activele României, de stat sau private, să se deprecieze în mod susținut și accelerat. Cum? Pe fondul percepției că aceste active, indiferent ce ar fi ele, nu sunt sustenabile din punct de vedere energetic într-o țară care, de la o zi la alta, poate să intre în blackout. Asta este concluzia și este foarte simplă. Lăsați analizele cu SIDEX-ul sau șantierul naval Mangalia, care nu se vând, dom’le, nu se vând. De ce nu se vând? Pentru că asasinii economici internaționali vor să le ia pe gratis! Las ca exemplu, ca să vă dați seama despre ce vorbesc: un hotel al unui român, al lui George Copos sau al lui Mohamed Murad, că tot e vară, hotelul ăla, unul dintre ele, ar valora, astăzi, 5, 7, 10 milioane. Însă, într-o țară în care nu se știe dacă mai e curent de pe o zi pe alta, prețul de evaluare scade cu cel puțin 30-40%, dacă nu mai mult. Și hotelul ăla de 5 milioane, să zicem, nu va mai costa atâta, va costa 3, sau mai puțin. Cine este interesat de această devalorizare a activelor românești? Păi ăștia despre care vă vorbesc - asasinii economici internaționali, ăștia, șefii de la Moody’s, de la Fitch, că tot ei sunt șefi și acolo. Da, dar tot ei sunt șefi și la Bruxelles, sunt șefii politicienilor de la Bruxelles, care șefi de la Bruxelles sunt șefii politicienilor noștri.

 Am ajuns să fim, noi românii, un popor de struți. Ținem capul în nisip, de frică, crezând că astfel scăpăm. Da, da, și ni se vede fundul acesta de popor fricos, un fund mare, cam cât puterea instalată de 20.000 de megawați, pe care nu suntem lăsați, nu vrem, nu putem să o punem în funcțiune. Ce rușine de popor am ajuns! Mă și gândesc cum râd de noi toți prin lume: tu, ca popor, tu, ca român, să fii în pericol de blackout. Copilașii tăi, nepoții, rudele, părinții tăi să fie în acest pericol, care este unul groaznic. Gândiți-vă la spitale, gândiți-vă la oameni bolnavi, gândiți-vă la oameni singuri. E ceva groaznic.

 Presa? Păi presa este aceeași care, în plandemie, vă sfătuia de zor să vă vaccinați, că e bine să vă vaccinați și că noi, ăștia care v-am zis să nu vă vaccinați, suntem niște idioți patentați. Ei spuneau acele lucruri pe banii de la guvern. Erau mituiți din taxele noastre. După aceea, aceeași presă ne-a spus să mergem la război cu Ucraina, împotriva rușilor. Erau cu „Slava!” tot pe bani. Iar acum se isterizează de criza energetică, aceiași moderatori și moderatoare, aceleași televiziuni de știri. Criza energetică, vai ce problemă! Stânca! Barja! Nici nu mai știu, se încurcă în termeni, cred că n-au văzut în viața lor, stânci or fi văzut, dar barje nu știu dacă au văzut. Băi, copiii durerii din presă, cei care învățați pe de rost fără să pricepeți cum funcționează o centrală, o hidrocentrală, o termocentrală, vedeți la rândul vostru ce a declarat ANRE-ul la începutul acestui an apropo de sistemul energetic integrat al României și atunci o să vă schimbați concluzia și, dacă veți fi lăsați, puteți să emiteți corect pentru cei care vă urmăresc. Ați putea spune adevărul românilor îndobitociți înainte să le vină sorocul.

 Servitorii asasinilor economici internaționali sunt ei, politicienii. Și cei din Guvern, și cei din Parlament, care se prefac, din când în când, că sunt în sesiune. Guvernul Bolojan l-a scos la rampă pe Bușoi. Era clar și conform cu teoria mea că totul este premeditat, că doar Bușoi putea să fie scos în față. De ce? Cine e Bușoi? Păi vă spun eu, în afară de ceea ce ați aflat de la diverși jurnaliști din presă, mai întregi la minte: el este fostul șef al Comisiei de Energie din Parlamentul European, ca europarlamentar. Este cel care trebuia arestat în locul grecoaicei în scandalul Qatar. L-au scăpat securiștii români și apoi l-au pus în România secretar de stat la Energie exact pentru astfel de momente în care acest Bușoi vine și explică, ingenuu, dar atât de nesimțit, că, vezi, Doamne, termocentralele pe cărbune sunt un pericol pentru România. Nu mai extind. UDMR tace, ca de fiecare dată când treaba e groasă și sunt și ei vinovați, de USR nu-mi pierd vremea să mai vorbesc. PSD-ul este supărat, se încordează la televiziuni, este activ, se concentrează la problemă, dar, din nefericire, cam atât!  

 În fine, peste noi toți, plutind în imponderabilitatea sa naturală, Nicușor Dan nu se preocupă de criza energetică. Nici așa, nici altfel. Nu ne zice nici că e o criză și un pericol de blackout, dar nu ne spune nici adevărul, să-i pună la zid pe cei care mimează această criză energetică. L-a interesat însă foarte, foarte tare să ne expună public, printr-o declarație de avere publicată, că Mirabela Grădinaru, consoarta sa, nu este atât de bogată precum o bănuiau unii răutăcioși. Asta a fost preocuparea lui în aceste momente. Și, oh da, serviciile secrete, cele care servesc patria, e clar că sunt în vacanță. Ele se activează de obicei numai când este rost de fonduri guvernamentale sau private pentru buzunarele lor, deci când este rost de bani.

 Țineți minte, prieteni, ce v-am spus: criza energetică este artificială, da, dar se poate implementa fără probleme și va dura până când țara asta, România, va fi pusă pe butuci, pentru ca să fie devalorizate activele private sau de stat. Dar cele private se referă inclusiv la casele sau proprietățile pe care voi le aveți, nu numai la afacerile private. Prin atitudinea lor, românii arată că sunt un popor de struți, fricoși, conduși lesne prin intermediul oamenilor asasinilor economici internaționali.

2. Cum am ajuns din exportatori de energie, importatori de neputință?

 Există o întrebare pe care nimeni nu pare dispus să o pună. Cum este posibil ca o țară care producea energie pentru o industrie uriașă să aibă astăzi emoții în privința propriului consum, deși industria energofagă a fost în mare parte desființată? Unde s-a rupt lanțul? Nu, răspunsul nu este că România a rămas fără resurse. Încă avem gaze naturale și hidrocentrale. Avem energia nucleară de la Cernavodă. Avem vânt, soare și unul dintre cele mai diversificate mixuri energetice din Europa. Suntem însă vulnerabili. Înainte de 1990 exista un sistem energetic integrat. Nu era perfect. Era produsul unei economii centralizate, cu toate limitele și rigiditățile ei. Avea însă o logică pe care astăzi am pierdut-o. Minele alimentau termocentralele. Conductele alimentau rafinăriile și centralele pe gaze. Rețelele electrice deserveau marile platforme industriale. Petrolul, gazele, cărbunele, energia electrică și transportul lor făceau parte din aceeași arhitectură strategică. Statul gândea sistemul ca pe un organism viu. După 1990 am confundat reforma cu dezmembrarea. În loc să modernizăm ceea ce era depășit, am demolat. În loc să reconstruim, am improvizat. În locul unei strategii naționale, am avut, de prea multe ori, strategii de mandat. Ani la rând s-au închis mine, termocentrale, rafinării, combinate petrochimice și platforme industriale. Unele trebuiau restructurate, fără îndoială. Altele deveniseră nerentabile. Dar fiecare închidere ar fi trebuit urmată de o investiție nouă, de o capacitate modernă, de o alternativă. Prea des, alternativa a rămas doar pe hârtie. Au urmat privatizări care au avut rezultate foarte diferite. Unele au salvat companii și au adus investiții. Altele au rămas asociate, în percepția publică, cu lipsa de transparență, cu promisiuni neonorate, cu active strategice înstrăinate fără beneficii proporționale pentru stat și cu dispariția unor capacități industriale. În prea multe cazuri, interesul pe termen lung al României a părut subordonat intereselor de moment. Între timp, consumul industrial s-a prăbușit. Siderurgia, petrochimia, metalurgia și industria chimică nu mai consumă nici pe departe energia de altădată. Și atunci apare întrebarea firească: dacă avem un consum mai mic, de ce avem mai multe probleme? Pentru că energia nu înseamnă doar cantitate. Înseamnă continuitate. Astăzi, o parte importantă a producției vine din surse regenerabile. Este un pas necesar și firesc. Dar soarele nu strălucește la comandă. Vântul nu bate după programul de consum. În orice sistem modern, această variabilitate trebuie compensată. Cu ce? Cu centrale flexibile. Cu hidrocentrale cu acumulare prin pompaj. Cu baterii de mare capacitate. Cu rețele inteligente. Cu investiții făcute la timp. Nu se pot construi sute de megawați în eolian și fotovoltaic fără construirea, în același timp, a infrastructurii care să le susțină. Nu se poate produce un excedent de energie la prânz care să fie folosit automat seara. Energia electrică nu se depozitează în fire. Ea trebuie consumată pe loc sau stocată în instalații speciale, iar România are încă prea puține asemenea capacități. La fel de grav este că s-a pierdut viziunea integrată asupra întregului sector energetic. Petrolul merge într-o direcție - gazele în alta. Energia electrică și ea în altă direcție. Transportul prin conducte are propriile priorități. Rețelele electrice altele. Fiecare companie își urmărește propriile obiective, fiecare minister își prezintă propriile planuri, fiecare guvern își rescrie propriile priorități. Din păcate, prea mulți ani România a înlocuit planificarea strategică cu improvizația administrativă. A tolerat întârzieri, proiecte abandonate, investiții amânate și decizii contradictorii. Iar acolo unde lipsa de competență s-a întâlnit cu interese private sau cu suspiciuni persistente de corupție, nota de plată a fost achitată de cetățeni și de economie. O națiune care nu mai controlează coerent modul în care își produce, își transportă, își stochează și își valorifică energia riscă să descopere, prea târziu, că lipsa viziunii este o problemă mai gravă decât lipsa resurselor.

TITULARIZARE-ISTORIE 2026; VARIANTĂ DE REZOLVARE.

 

TITULARIZARE-ISTORIE 2026; VARIANTĂ DE REZOLVARE

 

SUBIECTUL I (30 de puncte):

 A. Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

„Dând o foarte mare importanță educației, Erasmus, Thomas Morus sau Rabelais [...] preconizează stimularea curiozității copilului, încrederea în capacitatea sa de a discerne, o  educație a corpului şi a minții, o instituție bazată totodată pe principiile lumești şi pe cele morale şi religioase. Educat în felul acesta, omul nou va putea sfătui pe prinți şi datorită cunoștințelor sale va putea să îndrepte lipsurile şi abuzurile puterii. Critica pe care o fac umaniștii societății în care trăiesc este într-adevăr nemiloasă, fie că este vorba de tarele Bisericii (Elogiul Nebuniei a lui Erasmus), de instituțiile care favorizează abuzurile prinților sau de moravurile societății (Utopia lui Thomas Morus). (S. Berstein, P. Milza, Istoria Europei). 

Pornind de la sursa dată, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Scrieți o relație istorică de cauzalitate stabilită între două informaţii selectate din sursa dată, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). 1 punct

2. Menţionaţi o cauză și două consecințe ale stabilirii scaunului papal la Avignon, în secolul al XIV-lea. 3 puncte

3. Prezentați o asemănare și o deosebire dintre Reforma religioasă din spațiul german și aceea din Franța. 4 puncte

4. Prezentați două aspecte referitoare la Renașterea artistică în spațiul Peninsulei Italice, în secolele al XV-lea - al XVI-lea. 4 puncte

5. Analizați, prin prezentarea a două fapte istorice, rolul marilor descoperiri geografice în evoluția Europei occidentale din secolele al XV-lea - al XVI-lea. 5 puncte

B. Citiţi afirmaţia următoare:

„Europa occidentală va încerca în anii de după război [Al Doilea Război Mondial] să se redreseze şi să-şi asigure supraviețuirea folosindu-se succesiv sau simultan de ajutorul american şi de dorinţa de unificare manifestată de unii dintre conducătorii săi.‟ (S. Berstein, P. Milza, Istoria Europei).

Argumentaţi, în una-două pagini, opinia dumneavoastră referitoare la afirmația dată, prin prezentarea a trei fapte istorice.

Notă! Se punctează formularea opiniei, precizarea faptelor istorice şi menționarea a câte două caracteristici ale fiecăruia, utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice/logice, structurarea argumentării și respectarea limitei de spaţiu. 13 puncte. 

Rezolvare - subpunctul A:

1. Relația istorică de cauzalitate se poate stabili între următoarele două informații: cauza: „Dând o foarte mare importanță educației, Erasmus, Thomas Morus sau Rabelais (…) preconizează stimularea curiozității copilului, încrederea în capacitatea sa de a discerne, o educație a corpului și a minții, (…)”; efectul: „Educat în felul acesta, omul nou va putea sfătui pe prinți și datorită cunoștințelor sale va putea să îndrepte lipsurile și abuzurile puterii”. Rolul acestor informații: cauza, selectată de noi, pune în evidență critica dură a umaniștilor față de educația medievală dogmatică și scolastică, foarte îndepărtată de preocupările oamenilor, ale societății în general. Efectul, selectat de noi, evidențiază faptul că umaniștii puneau accent pe o educație bazată pe valorile estetice, politice, morale, sociale, civice ale Antichității clasice greco-romane. O astfel de edeucație era total opusă celei medievale și ajuta la formarea unui om preocupat cu adevărat de societate, capabil să înțeleagă problemele acesteia și să contribuie la rezolvarea lor. 

2. O cauză - încercarea Papei Bonifaciu al VIII-lea de a impune controlul universal al Bisericii Romano-Catolice, inclusiv în Franța unde Biserica era deja, în mare parte, sub controlul regalității. Astfel, el încerca să declanșeze noi cruciade cu participarea, în special, a Angliei și a Franței.

Două consecințe: prima - regele Filip al IV-lea cel Frumos (1285-1314) îl va lua captiv pe Papă la Avignon. Astfel se va declanșa așa-numita „captivitate babilonică a Bisericii” care va dura 70 de ani. Nemaiputând dicta în Europa, Papalitatea va deveni un fel de monarhie centralizată, care își exercita controlul asupra bisericilor locale. A doua - Papalitatea de la Avignon va decădea moral și spiritual foarte grav, devenind „cloaca unde vin toate gunoaiele universului. Aici Dumnezeu este disprețuit, banul adorat”, după cum o caracteriza umanistul italian Francesco Petrarca. În fapt, captivitatea babilonică a Bisericii Romano-Catolice a marcat începutul crizei acestei Biserici care va duce, în cele din urmă, la declanșarea Reformei Protestante.

3. Asemănarea - în ambele țări, Reforma Protestantă a cuprins toate categoriile sociale, inclusiv o bună parte a nobilimii. În Franța, familiile nobiliare Bourbon, Coligny, Montmorency, de pildă, au trecut la Reformă. În Germania o mare parte dintre nobili au îmbrățișat ideile lui Martin Luther mai ales datorită secularizării averilor Bisericii, pe care Reforma o impunea, ce se făcea în beneficiul lor. Deosebirea - în Germania s-a răspândit lutheranismul care avea drept idee de bază mântuirea prin credință, prin har, nu prin fapte bune. În Franța, în schimb, s-a răspândit calvinismul ce avea ca idee de bază predestinarea - Dumnezeu hărăzește unora mântuirea și viața veșnică în Rai iar altora Iadul și chinurile veșnice. Reușita în viață era semnul alegerii. Calviniștii francezi s-au numit hughenoți de la termenul german „Eidgenoseen” - „legat prin jurământ”. 

4. Primul aspect - Renașterea italiană a pus în prim-plan frumusețea omului văzut ca o giință perfectă sau care tinde spre perfecțiune. La baza acestei concepții estetice se aflau valorile culturii clasice grecești fondate pe ideea „omul este măsura tuturor lucrurilor”, așa cum afirmase Protagoras. Astfel, umaniștii italieni s-au întrecut în areda frumusețea corpului uman, în a reda o ființă umană capabilă să exprime sentimewtele, bucuriile, tristețile xieții omenești. Exemplul cel mai elocvent este Michelangelo, creatorul statuilor Moise, David, Sclavii, Pieta la Roma și a sculpturilor reprezentând pe Lorenzo-Gânditorul și Giuliano-Acțiunea, Amurgul și Aurora, Ziua și Noaptea, pentru Capela Medici din Florența. Al doilea aspect - umaniștii italieni au pus bazele desenului tridimensional, a unei picturi care să respecte proporționalitatea încadrării în spațiu a elementelor componente ale unei compoziții - „Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci, „Școala din Atena” a lui Raffaello Sanzio etc.. 

5. Marile descoperiri geografice au marcat fundamental evoluția Europei Occidentale, dar și a întregii lumi, în secolele XV-XVI. Putem argumenta această afirmație prin prezentarea a două fapte istorice relevante. Primul - europenii au aflat că civilizația creștină cu centrele sale fundamentale, - Ierusalimul, Constantinopolul, Roma -, nu era singura formă de existență a indivizilor socializați. Ei constatau, pe viu, că există și alte forme originale, deosebite de organizare  a civilizației: India Marilor Moghuli. China Dinastiei Ming, Japonia shogunilor, civilizațiile precolumbiene. Au mai aflat că existau religii ca budismul, hinduismul, confucianismul mult mai vechi decât creștinismul și care aveau milioane de adepți. Al doilea - europenii au luat în stăpânire cele două Americi de unde au adus în Europa mari cantități de metale prețioase, mai ales aur. Această situație a provocat „revoluția prețurilor”, punând bazele, totodată, comerțului mondial. Astfel, marile descoperiri geografice au avut consecințe economice, politice, cultural, religioase, ștințifice uriașe. În lupta cu marea, navigatorii au obținut mari succese, contribuind la nașterea civilizației globale.

 Subpunctul B: Europa Occidentală după cel de-al Doilea Război Mondial:

 Statele Europei Occidentale s-au confruntat, în anii imediat următori celui de-al Doilea Război Mondial, cu mari probleme legate de refacerea economiilor ruinate de război. În calea redresării stăteau dificultăți deosebite datorate lipsei resurselor financiare necesare. De situația existentă puteau profita partidele comuniste susținute de Uniunea Sovietică pentru a prelua puterea. Mai ales Franța și Italia se confruntau cu această primejdie deoarece partidele comuniste din aceste țări erau foarte puternice - cel francez, de exemplu, avea aproximativ 800 000 de membrii. Pentru a preîntâmpina această evoluție dar și pentru a redresa Europa SUA vor lansa Planul Marshall. Așadar, în evoluția Europei Occidentale imediat după reăzboi constatăm un prim fapt istoric esențial - Planul Marshall. Acest plan a fost inițiativa secretarului de stat american George Marshall și a fost prezentat la Universitatea Harvard. Planul era adresat, inițial, tuturor statelor europene, inclusiv celor est-europene și Uniunii Sovietice. Își propunea lichidarea „sărăciei, disperării, foametei și a haosului”. Însă statele est-europene și URSS au respins planul, temându-se de creșterea influenței americane asupra lor. Planul, printre altele, prezintă două caracteristici. Prima - a contribuit la refacerea rapidă a economiilor vest-europene, care au beneficiat de un neașteptat suport financiar de peste 13-14 miliaarde dolari investiții americane publice. plus alte miliarde investiții private, împrumuturi etc.. A doua - pentru a coordona unitar și eficient ajutorul financiar, americanii au cerut vest-europenilor să creeze un organism unic. S-a înființat Organizația de Cooperare Economică Europeană, azi OCED. Acest organism a influențat indirect și inițierea procesului de integrare europeană. Al doilea fapt istoric relevant este, așadar, declanșarea procesului de integrare europeană. Statele vest-europene au declanșat procesul de integrare europeană în dorința de a pune capăt conflictelor dintre ele, mai ales, între cele două state devenite inamici tradiționali, Franța și Germania. Și pentru acest fapt istoric putem identifica două trăsături. Prima - printr-o serie de tratate, - exemplu: Tratatul de la Roma -, s-au pus bazele celor trei comunități europene: CECO, CEE/Piața Comună și EUROATOM. Importanță deosebită a avut CEE care va constitui, mai târziu, baza creării UE. Prin constituirea acestor comunități s-au realizat pași importanți în cooperarea economică, științifică, culturală, în circulația liberă a persoanelor și a bunurilor etc.. A doua trăsătură - „cei 30 de ani glorioși”. Declanșarea procesului de integrare europeană ca și Planul Marshall au ajuatat statele vest-europene să cunoască o mare dezvoltate economică, - așa-numita perioadă a „celor 30 de ani glorioși”. În acești 30 de ani a apărut „statul-providență”, s-au investit sume considerabile în educație, cultură, știință, turism, construcția de locuinșțe. S-au afirmat „miracolele economice” vest-german, francez, italian. Această evoluție economico-socială va constitui baza pentru o integrare politică mai serioasă și pentru extinderea CEE cu noi membrii, - exemplu: Marea Britanie, Danemarca, Spania, Grecia etc..

 În baza acestei succinte prezentări, suntem de acord cu opinia exprimată de cei doi istorici S. Berstein și P. Milza. Într-adevăr, Europa Occidentală s-a redresat cu ajutorul Planului Marshall lansat de americani și prin mobilizarea forțelor și energiilor proprii declanșate de integrarea europeană.

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte):

Elaborați, în trei - cinci pagini, o sinteză referitoare la evoluția politică a spațiului românesc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, având în vedere:

- menționarea a două fapte istorice referitoare la români, desfășurate în deceniul șase al secolului al XIX-lea și a câte unei consecințe a fiecăruia pentru Principatele Române;

- precizarea câte unui fapt istoric din anii 1862-1863, respectiv din anii 1864-1865, care au loc în statul român și prezentarea unei deosebiri și a unei asemănări între acestea;

- menționarea a două acțiuni de politică internă desfășurate în statul român, în perioada 1875-1885 și a câte unei cauze a fiecăreia dintre acestea;

- menționarea a două curente cultural-ideologice din spațiul românesc de la începutul secolului al XX-lea și a câte două caracteristici ale fiecăruia dintre acestea;

- prezentarea politicii externe a României în perioada 1913-1916, respectiv în perioada 1917-1920, utilizând câte două fapte istorice pentru fiecare perioadă.

Notă: Se punctează și evidenţierea relaţiei de cauzalitate, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice, utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea sintezei elaborate, respectarea limitei de spaţiu.

Rezolvare: Evoluția statului român modern în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul secolului XX:

 În perioada cuprinsă între 1859-1920 statul românesc a parcurs o foarte interesantă evoluție în plan intern și s-a evidențiat și-n relațiile internaționale.

 În deceniul VI al secolului XIX a avut loc unirea Principatelor, - anul 1859. Unirea Principatelor a fost esențială pentru evoluția ulterioară a României, fiind etapa fundamentală pentru obținerea independenței și pentru realizarea Marii Uniri. La unirea Principatelor au concurat, orintre altele, două fapte istorice fundamentale. Primul - războiul Crimeei și înfrângerea Rusiei. Războiul Crimeei a dus la înfrângerea Rusiei, aspect ce a făcut posibilă transformarea problemei unirii Principatelor într-o problemă europeană. S-a organizat Congresul de Pace de la Paris, din 1856, care a prezentat pentru Principate o importanță deosebită. Printre altele, Congresul a hotărât constituirea în Principate a două căimăcămii ce trebuiau să organizeze alegerile pentru Adunările ad-hoc, care aveau să arate voința românilor în chestiunea unirii. Faptul istoric evedențiat prezintă o consecință foarte importantă - Congresul a înlăturat protectoratul rusesc asupra Principatelor, impunând garanția colectivă a celor 7 Mari Puteri. La vremea respectivă nu se putea pune problema independenței, dar garanția colectivă ne scutea de noi intervenții militare externe, deoarece oricare mare putere ar fi dorit să intervină în Principate trebuia să obțină acordul celorlalte. Cum între cele 7 Mari Puteri  (Anglia, Franța, Turcia, Rusia, Austria, Prusia, Sardinia/Piemont) existau multe neînțelegeri, nu se putea ajunge la un acord între ele privind intervenția militară, în special din partea Rusiei, Turciei și Austriei, - cea mai bună situație pentru noi. Al doilea fapt istoric fundamental - dubla alegere a luji A.I. Cuza. Adunările ad-hoc au dorit unirea sub un principe străin, dar Marile Puteri, în 1858, au impus Convenția de la Paris ce oferea românilor o unire trunchiată. În noul stat ar fi trebuit să existe două parlamente, două guverne, două capitale, doi domnitori. Dar Convenția nu a specificat că aceeiași persoană n-ar fi putut fi aleasă domn în ambele Principate. Consecința fundamentală a acestei scăpări, și, bineînțeles, consecința faptului istoric scos în evidență de către noi, a fost politica „faptului împlinit”. Românii au ales ca domn pe A.I. Cuza în ambele Principate, mai întâi în Moldova, apoi în Țara Românească.

 După dubla alegere a lui A.I. Cuza, au urmat intense contacte diplomatice pentru ca Marile Puteri garante să recunoască atât dubla alegere cât și unirea deplină. În cele din urmă, ambele obiective au fost atinse. În contuinuare, pentru evoluția statului român au fost foarte importante reformele din timpul domniei lui Cuza. De pildă, pentru anii 1862-1863, remarcăm un fapt istoric deosebit de important - adoptarea Legii secularizării averilor mănăstirești, mai ales ale mănăstirilor închinate. Aceste averi totalizau aproximativ 25% din pământul țării: Această lege a secularizării s-a adoptat chiar cu acordul boierimii conservatoare din Adunare. Legea a fost alcătuită de guvernul Mihail Kogălniceanu. Același guvern a propus și alte reforme extrem de necesare României - exemplu: Legea rurală. Această situație a dus la accentuarea opoziției conservatorilor față de M. Kogălniceanu și votul de blam contra guvernului său. Însă A.I Cuza nu a acceptat votul Adunării și va instaura regimul autoritar. Așadar, un al doilea fapt istoric foarte important pentru evoluția României în anii 1864-1865 a fost lovitura de stat a lui Cuza de la 2/14 mai 1864. După lovitura de stat, Cuza a organizat un plebiscit popular pentru aprobarea acțiunii sale. El a motivat că a trebuit să instaureze regimul autoritar datorită neîmpăcatei opoziții conservatoare din corpurile legiuitoare care îl împiedica să introducă reformele de care România avea nevoie. După lovitura de stat vor fi adoptate, printre altele, Legea electorală și Legea rurală. Între cele două fapte istorice putem remarca atât o desosebire, cât și o asemănare. Deosebirea - Legea secularizării averilor mănăstirești a fost adoptată pe calea parlamentară normală. După lovitura de stat, reformele au fost introduse prin voința personală a domnitorului Cuza. Asemănarea - reformele cele mai importante, - amintitele deja legi ale secularizării, electorală, rurală -, au fost adoptate în perioada când în fruntea guvernului se afla M. Kogălniceanu.

 Opoziția contra lui Cuza, formată din liberalii radicali (roșii) și conservatori, s-a accentuat tot mai mult în cursul anului 1865, iar la 11 februarie 1866, printr-un complot pus la cale de C. A. Rosetti cu sprijinul direct al lui I.C. Brătianu, a conservatorilor și a unor unități militare, Cuza a fost înlăturat de la putere și trimis în exil. Va fi ales ca domn al României, la capătul unei intense activități diplomatice, prințul german Carol I de Hohenzollern Sigmaringen.

 În prima parte a domniei acestuia România își va obține independența de stat în urma participării la războiul ruso-turc din 1877-1878 și a hotărârilor Congresului de la Berlin din 1878. Ca urmare, au intervenit schimbări esențiale în statutul internațional al României. În perioada 1875-1885, au avut loc în plan intern numeroase acțiuni menite a consolida statul român. Ne vom referi la două dintre ele. În 1881 România s-a proclamat Regat. La baza acestei acțiuni a stat tocmai noul statut de independență al statului român. De altfel, încă din septembrie 1878, Carol I primise titlul de Alteță Regală. Întărirea pozițiilor monarhiei s-a făcut și prin adoptarea de către Parlament a Legii domeniilor Coroanei prin care familia regală a fost împroprietărită cu 12 proprietăți însumând peste 118 000 hectare teren arabil și păduri. O a doua acțiune a fost proclamarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române față de Patriarhia de la Constantinopol, în anul 1885. O cauză foarte importantă a acestei acțiuni a fost întărirea independenței României și-n plan religios prin scoaterea Bisericii Ortodoxe Române de sub o autoritate străină. Statul român se consolida, așadar, politic și religios.

 În plan cultural-ideologic, la începutul secolului XX s-au afirmat două curente. Primul - modernismul sau europenismul. Acest curent promova deschiderea spre Europa. A fost reprezentat în plan politic de către PNL. Evidențiem doupă caracteristici ale acestuia. Prima - adoptarea modelului occidental în toate aspectele sale: politic, economic, cultural, social etc.. Aceasta era considerată singura cale de dezvoltare firească a României. A doua caracteristică - impunerea, cu orice preț,a acestui model occidental a dus la apariția „formelor fără fond”. Cultura și civilizația occidentală introdusă în spațiul românesc nu avea și suportul unei evoluții normale a societății românești. Majoritatea populației românești locuia la sate, era slab educată și nu avea suficientă conștință civică și politică pentru a înțelege implicațiile adânci ale modelului occidental liberal. De aceea, putea fi foarte ușor manipulată de demagogi politici, mai ales din rândurile radicalilor din PNL. Al doilea curent cultural-ideologic a fost tradiționalismul, reprezentat în plan cultural prin sămănătorism iar în plan politic de Partidul Conservator. Și acest curent prezintă, printre altele, două caracteristici esențiale. Prima - reprezentanții curentului considerau că modernizarea României trebuia să țină cont de tradițiile și specificul societății românești. Schimbările trebuiau făcute în paralel cu modernizarea profundă a societății, până la nivelul celor de jos, pentru a nu duce la acele „forme fără fond” - imitații de tip occidental peste fond românesc înapoiat. Expresia „forme fără fiond” a aparținut lui Titu Maiorescu, fondatorul Junimii. Tradiționaliștii au fost, de altfel, puternic susținuți de către Societatea Junimea de la Iași. În această societate se găseau marile noastre perosnalități culturale: Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Ion Creangă etc.. Sămănătorismul a fost promovat, în special, de către istoricul Nicolae Iorga, care vedea în civilizația românească o continuatoare firească a celei bizantine și, cu atât mai mult, trebuia evitată o occidentalizare excesivă străină de sufletul românesc. Iorga împreună cu A.C. Cuza, - un strănepot al lui A.I Cuza -, a pus bazele Partidului Naționalist Democrat, atașat realizării deplinei unități statale a națiunii române. A doua caracteristică - curentul tradiționalist a concentrat în jurul său aproape întreaga intelectualitate de marcă a societății românești: Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Ion Creangă, Titu Maiorescu, Ioan Slavici etc.. De altfel, în PC se regăseau cele mai de seamă personalități ale culturii românești. Chiar N. Iorga a fost inițial membru al PC. Acest aspect nu trebuie să ducă la concluzia că acești intelectuali nu doreau modernizarea României, dar considerau că aceasta nu trebuie să fie de suprafață, ci profundă, și acest proces de modernizare cerea timp, nu se putea face peste noapte.

 Tot la începutul secolului XX România s-a evidențiat mult mai serios și-n planul relațiilor internaționale. Putem ilustra această afirmație printr-o serie de  fapte istorice care au privit politica externă a României. Astfel, în perioada 1913-1916 remarcăm două fapte istorice importante. Primul - implicarea României în cel de-al doilea război balcanic. Războaiele balcanice au izbucnit în 1912. Față de primul război balcanic, România a păstrat neutralitatea. La puțin timp după primul război balcanic, între foștii aliați au intervenit neînțelegeri cu privire la împărțirea unor teritorii. Bulgaria, de exemplu, dorea întreaga Macedonie. Ea va declanșa cel de-al doilea război balcanic, atacând Serbia și Grecia. În aceste condiții, România a intrat în conflict pentru „restabilirea echilibrului de forțe în Balcani”. Bulgaria a fost nevoită să ceară pace. Pacea a fost încheiată la București. Cu această ocazie, România a obținut sudul Dobrogei sau Cadrilaterul. Cum Bulgaria fusese susținută fățiș de Austro-Ungaria, participarea României la cel de-al doilea război balcanic a fost interpretată de mulți contemporani ca o ruptură față de Puterile Centrale. Al doilea fapt istoric - la începutul Primului Război Mpndial, România, deși aliată cu Puterile Centrale, și-a declarat neutralitatea. Această neutralitate a durat până-n vara anului 1916, când România a intrat în război de partea Antantei. Pentru perioada 1917-1920 evidențiem alte două fapte istorice. Primul - victoriile armatei române din vara anului 1917. După campania militară dezastruoasă a anului 1916 și retragerea în Moldova, victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz au reprezentat un moment strălucit în istoria militară a românilor. Din păcate, evoluțiile din Rusia au făcut ca rezultatele acestor victorii să fie practic anulate. Rusia Sovietică va ieși din război iar, în aceste condiții, România a fost nevoită să „încheie” pacea catastrofală, de tip „cartaginez” - după cum s-au exprimat unii contemporani, de la Buftea-București, din mai 1918. Totuși, victoriile Antantei din 1918 au dus la reintarea României în război, permițându-i să participle la victoria finală contra Germaniei. Totodată, în cursul anului 1918 s-a desăvârșit unitatea națională a românilor, - au avut loc actele de unire de la Chișinău, Cernăuți și Alba-Iulia. S-a făurit România Mare. În acest context, remarcăm cel de-al doilea fapt istoric - lupta diplomatică de la Paris, din 1919-1920, pentru recunoașterea Marii Uniri. Actele de unire din 1918 trebuiau recunoscute de către Marile Puteri învingătoare. Pentru aceasta, la Conferința de Pace de la Paris, din 1919-1920, delagația română a dus o luptă foarte dură. Se va remarca prim-ministrul Ion I.C. Brătianu, care a plecat de la Conferință pentru că nu putea accepta semnarea tratatului cu Austria și pe cel al minorităților deoarece conțineau prevederi ce loveau în independența și suveranitatea României. Se mai adăugau și nemulțumiri față de diversele propuneri de frontieră dintre România și Ungaria. În primele luni ale anului 1920 se va remarca activitatea diplomatică a lui Alexandru Vaida Voevod de la Londra și Paris, precum și acțiunile diplomatice energice ale Reginei Maria. În cele din urmă, cu toate limitele și neajunsurile lor, rezultate din politica de forță și dictat a Marilor Puteri, tratatele de pace din 1919-1920 au recunoscut actele de unire ale românilor.

 În concluzie, așa cum se desprinde și din această succintă prezentare, statul român a parcurs între 1859-1920 un drum greu, anevoios, dar care a fost încununat cu mari realizări, - unirea Principatelor, independența, proclamarea Regatului, modernizarea țării, desăvârșirea unității naționale. Din acest punct de vedere, această perioadă este una dintre cele mai stălucitoare din istoria națiunii române.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte):

Următoarele secvențe fac parte din programele școlare pentru disciplina istorie:

A. Competențele specifice sunt însoțite de exemple de activități de învățare, care constituie modalități de organizare a activităţii didactice în scopul realizării competențelor. Programa școlară propune, cu caracter de exemplu, diferite tipuri de activităţi de învăţare, care integrează strategii didactice şi care valorifică experienţa concretă a elevului. În conformitate cu legislaţia în vigoare, cadrul didactic are libertatea de a utiliza exemplele de activităţi de învăţare pe care le propune programa şcolară, de a le completa sau de a le înlocui [...]. 

Competenţe specifice

2.3. Stabilirea de asemănări şi deosebiri referitoare la evenimente/procese istorice, pe baza unor surse diferite

- descrierea unor surse istorice în vederea stabilirii asemănărilor şi deosebirilor pe baza unui plan dat

- compararea informaţiilor provenite din surse istorice diferite

- realizarea unor texte despre fapte/procese/personaje istorice, pe baza unor surse diferite, subliniind asemănările şi deosebirile

Domenii de conţinut Conţinuturi şi studii de caz

6. Geto-dacii - Geţii şi dacii. Rânduieli, obiceiuri, credinţe

- Burebista şi Decebal; războaiele daco-romane (Programa școlară pentru disciplina Istorie, clasa a V-a, OMENCȘ nr. 3393 / 28.02.2017)

B. Competenţe specifice Conţinuturi

1.2 Formularea de argument referitoare la un subiect istoric

5.2 Încadrarea unui eveniment sau a unei serii de evenimente într-un context cronologic 

STATUL ŞI POLITICA

· Organizarea statelor moderne

Probleme de atins: “Revoluţia glorioasă”, constituirea SUA, Revoluţia franceză [...] (Programa școlară pentru clasa a X-a – Istorie, OMEC nr. 4598/31.08.2004)

1. Prezentați formarea/dezvoltarea competenței specifice din secvența A, având în vedere:

- exemplificarea formării/dezvoltării competenței specifice 2.3. (menționarea unei metode didactice, a modului de organizare a activității, a trei resurse didactice materiale și a patru sarcini de lucru date elevilor, utilizând informație istorică din Conţinuturi şi studii de caz);

- elaborarea unui nou exemplu de activitate de învățare pentru formarea/dezvoltarea

competenței specifice 2.3., pe baza secvenței A;

- menționarea unui motiv referitor la opțiunea pentru exemplul de activitate de învățare

elaborat, evidențiind relația competență specifică - activitate de învățare.

2. Evaluați competențele specifice din secvența B, având în vedere:

- proiectarea a doi itemi obiectivi, de tip diferit (câte unul pentru fiecare competență specifică), precizând, pentru fiecare, competența evaluată, tipul de item din această categorie și utilizând informație istorică din Conţinuturi;

- proiectarea unui item semiobiectiv care evaluează ambele competențe specifice, precizând tipul de item din această categorie și utilizând informație istorică (diferită față de aceea folosită la itemii anteriori) din Conţinuturi. 

Notă: Se punctează şi corectitudinea ştiinţifică a informaţiei istorice utilizate la subpunctele 1. și 2., respectiv răspunsurile corespunzătoare itemilor.

Rezolvare - Subpunctul 1:

 Pentru formarea/dezvoltarea competenței specifice 2.3 din secvența A se poate folosi metoda cadranelor. Această metodă permite esențializarea/sintetizarea conținuturilor pe care le are în vedere tema despre geto-daci. Activitatea didactică se va organiza pe 4 grupe, având în vedere faptul că metoda cadranelor presupune 4 sarcini de lucru repartizate în cele 4 cadrane. Câte o sarcină de lucru va reveni fiecărei grupe. Pentru documentarea elevilor, profesorul poate avea în vedere 3 resurse didactice materiale. Exemple: lucrările „Getika” a lui Iordanes, „Geographia” a lui Strabon, pentru războaiele daco-romane din timpul împăratului Traian se pot folosi informațiile din lucrarea istoricului latin Dio Cassius prezentate în diferite sinteze de istorie a românilor, deoarece lucrarea respectivă s-a păstrat fragmentar. Ca sinteze de istorie a românilor, pot fi avute în vedere, printre altele desigur: „O istorie sinceră a poporului român”, autor Florin Constantiniu, „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”, autor Neagu Djuvara etc.. Bineînțeles, pot fi avute în vedere imagini, documentare despre Columna lui Traian și Monumentul de la Adamclisi. Pentru documentare suplimentară s-ar putea recomanda și lucrarea „Burebista și epoca sa”, autor Ion Horațiu Crișan. Sintetizând, în privința resurselor didactice materiale pot fi alese, orientativ, din cele prezentate mai sus, următoarele 3: „Geographia” lui Starbon, „O istorie sinceră a poporului român” a lui F. Constantiniu, documentare/imagini despre Columna lui Traian și Monumentul de la Adamclisi.

 Sarcinile de lucru date celor 4 grupe de elevi, corespunzătoare celor 4 cadrane, pot fi:

Grupa 1 - Cadran 1: Alcătuiți o sinteză privitoare la gradul de dezvoltare al societății geto-dacice, pe baza scrierilor autorilor antici, - exemplu: „Geographia” lui Strabon -, și a lucrărilor de istorie a autorilor contemporani, - exemplu: „O istorie sinceră a poporului român” de F. Constantiniu -, și stabiliți asemănările și deosebirile privind aprecierile autorilor respectivi referitoare la rânduielile, obiceiurile, credințele geto-dacilor;

Grupa 2 - Cadran 2: Realizați o prezentare a politici interne și externe a lui Burebista, pe baza surselor istorice indicate și emiteți aprecieri/judecăți de valoare despre realismul/nonrealismul politicilor lui Burebista - exemplu: implicarea în războiul civil dintre generalii și conducătorii politici romani Caesar și Pompei;

Grupa 3 - Cadran 3: Comparați gradul de dezvoltare militar, economic, politic al geto-dacilor de la Burebista la Decebal, pe baza surselor istorice și a imaginilor de pe  Columna lui Traian, și evidențiați aspectele pozitive și negative al evoluțiilor din societatea geto-dacă petrecute în timpul celor doi regi;

Grupa 4 - Cadran 4: Alcătuiți o sinteză despre politica de alianțe a regelui Decabal, - exemplu: alianța cu regele parților Pacorus -, și stabiliți, pe baza surselor istorice, dacă această politică a fost realistă sau nu, dacă a contribuit la acutizarea neînțelegerilor cu romanii și dacă a oferit împăratului Traian noi argumente pentru declanșarea celui de-al doilea război contra lui Decabal.

 Un alt exemplu de activitate de învățare potrivit pentru formarea/dezvoltarea competenței specifice 2.3 din secvența A este: Alătuiți un portofoliu digital cu informații din surse Multimedia privind tema: Geto-dacii: societate, stat, regalitate, războaiele cu romanii. Un motiv fundamental pentru alegerea acestei activități de învățare îl constituie faptul că elevii de azi petrec mult timp în mediul online, nu mai sunt foarte interesați de lecturarea cărților, de prezentări pe bază de expunere și sunt mult mai atrași de sursele Multimedia. În acest sens, pe Internet se găsesc numeroase informații despre geto-daci. Problema intervine în momentul în care trebuie să dovedească spirit critic deoarce preiau, în prea multe situații, informațiile de pe Internet fără să le analizeze. De aceea profesorul trebuie să urmărească atent realizarea portofoliilor digitale ale elevilor, nu numai referitoare la termatica despre geto-daci, ci la oricare altă tematică. Profesorul va trebui să atragă atenția elevilor asupra așa-numitei „dacopatii”, exemplificând cu site-uri care îi prezintă pe geto-daci ca vorbind limba română, ca fiind stămoșii tuturor popoarelor indo-europene, care îl prezintă pe Zamolxis ca fiind un precursor al lui … Iisus etc.. Pentru o mai bună orientare a elevilor profesorul le poate sugera documentarea pe site-uri ca: didactica.ro, ora de istorie.ro, prenzi, școală 9.net etc.. Pe astfel de site-uri ei pot găsi numeroase lecții despre geto-daci, însoțile și de unele filmulețe documentare. Astfe, sub atenta îndrumare a profesorului, elevii vor alcătui portofoliile digitale, observând și sintetizând și numeroasele asemănări și deosebiri în aprecierea societății și a statului geto-dac, a războaielor cu romanii, aflete în diverse surse Multimedia.

Subpunctul 2:

 Pentru evaluarea competenței specifice 1.2 din secvența didactică B se poate utiliza ca item obiectiv itemul de tip pereche/asociere.

A. Revoluția franceză                                                         

B. „Revoluția glorioasă”

C. „Declarația drepturilor omului și cetățeanului”

D. Modelul politic american

  

1. modelul tipic de republică prezidențială

2. documentul fundamental al revoluției franceze

3. exemplul clasic de revoluție burgheză 

4. epilog al revoluției engleze

 

a. stă la baza unor documente din prezent - exemplu: „Declarația universală a drepturilor omului” 

b. a asigurat triumful parlamentarismului britanic

c. a cunoscut mai multe etape - exemple: dictatura iacobină, Convența Thermidoriană etc..

d. a influențat major gândirea liberală din secolul XIX.

Rezolvare:

A-3-c; B-4-b; C-2-c; D-1-d.

 Itemul de tip perechi/asociere formulat pe 3 coloane prin asociere de idei este, în opinia noastră, singurul tip de item obiectiv ce poate fi folosit pentru evaluarea unei competențe specifice care urmărește formularea de argumente pe un subiect istoric.

 Pentru evaluarea competenței specifice 5.2 se poate utiliza ca item obiectiv itemul dihotomic/cu alegere duală.

 Care dintre următoarele afirmații sunt adevărate, - vor fi notate cu A -, și care sunt false, - vor fi notate cu F - ?

1. Revoluția americană a reprezentat exemplul tipic de revoluție burgheză. F

2. Revoluția franceză a influențat prin ideile sale, - exemplu: suveranitatea poporului -, întregul secolul XIX, cunoscut drept „secolul națiunilor”.  A

3. „Revoluția glorioasă” a avut loc între 1642-1649.  F

4. Revoluțiile burgheze au marcat decisiv evoluția lumii la sfârșitul secolul XIX și începutul secolului XX.   A

5. Unele aspecte/urmări ale revoluțiilor burgheze, - menținerea sclaviei negrilor în SUA, teroarea ca metodă de guvernare în Franța -, au influențat negativ istoria lumii până târziu în secolul XX.     A.

 Pentru evaluarea ambelor competențe specifice din secvența B poate fi utilizat ca item semiobiectiv itemul întrebări structurate.

 Plecând de la următoarele afirmații:

1. „Revoluțiile burgheze, dincolo de anumite scăderi, reprezintă fundamentul pentru evoluția lumii moderne.”

2. „Revoluția franceză este mama revoluției noastre.” - Lenin.

 Rezolvați cerințele:

1. Enumerați câteva dintre „scăderile” revoluțiilor burgheze.

2. De ce revoluția engleză este considerată o revoluție moderat-conservatoare iar cea franceză radicală?

3. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, degenerarea revoluției franceze și explicați, astfel, de ce Lenin considera că această revoluția a fost mama revoluției bolșevice.

4. Dați exemple de mari evenimente istorice ale secolului XIX influențate de ideile revoluțiilor burgheze.

Rezolvare:

1. Printre „scăderi”, în fapt, aspecte negative, menționăm: menținerea sclviei negrilor în SUA, votul electoral foarte restrictiv în Anglta, teroarea ca mijloc de guvernare în Franța.

2. Revoluția din Anglia nu a dus la transformări radicale, ci a înlăturat doar obstacolele în calea afirmării politice și economice a burgheziei. Revoluția franceză, în schimb, a cunoscut momente radicale, exemple: dictatura iacobină, „desființarea” religiei creștine și înlocuirea ei cu așa-zisul cult al Rațiunii sau al Ființei Supreme.

3. Revoluția franceză a degenerat în sensul radicalizării ei extreme în timpul dictaturii iacobine. Liderii iacobini, - Robespierre, Danton, Marat, Saint Just ș.a. -, au impus dictatura puterii executive asupra celei legislative și teroarea ca mijloc de guvernare în ideea de a asigura trimful revoluției asupra reacțiunii interne și externe și pentru a instaura o „Republică rigoristă a virtuții”, după planurile lui Robespierre. Printre momentele bizare ale dictaturii iacobine se numără faimoasa „Lege a suspecților”, adoptată la 17 septembrie 1791, și care a permis ca, într-o singură zi, să fie arestați și executați circa 5 000 de „suspecți”. Altă bizarerie - desființarea religiei creștine și impunerea cultului Rațiunii sau al Ființei Supreme. Acest cult era sărbătorit după calendarul republican care înlocuia calendarul creștin. Astfel de acțiuni, ca și altele, nu mai aveau nimic în comun cu prima fază a revoluției franceze, ci semănau destul de bine cu viitoarele idei ale revoluției bolșevice din Rusia. Bolșevicii ruși, - „agenții istoriei”, cum s-au autonumit -, au lovit puternic în Biserică, ei promovând ateismul. Nicio legătură, cu ideile iacobine, nu-i așa? Iar „suspecții” din timpul guvernării iacobine au fost un exemplu de „bună practică” revoluționară pentru conceptul stalinist de „dușmani ai poporului”. Simple coincidențe ar spune unii! Într-adevăr, Lenin avea dreptate - revoluția franceză a fost mama celei bolșevice. Le-a aratat bolșevicilor cum să procedeze cu religia creștină, cu „dușmanii poporului”. Ne întrebăm - dacă Franța ar fi fost un stat mult mai mare, cam de dimensiunea Rusiei europene, ce amploare ar fi putut avea crimele iacobinilor? Cu ce sunt iacobinii mai buni decât bolșevicii ruși? Cu ce ar fi mai bun un iacobin ca Hebert, care spunea: „Suspecții sunt peste tot și pretutindeni, chiar și în rândurile noastre”, decât Stalin care vedea „dușmani ai poporului” peste tot?

4. Evenimente ale secolului XIX influențate de revoluțiile burgheze: revoluțiile pașoptiste, formarea unor noi state naționale în baza ideii dreptului popoarelor la viață națională liberă etc..                                                                                                                                                     

DIVERSE - Partea a treisprezecea.

 

DIVERSE - Partea a treisprezecea

54. Breitspurbahn: „trenul imposibil”:

 În anii 1930 și 1940, regimul nazist a fost marcat nu doar de război și ideologie, ci și de proiecte megalomanice de reconstrucție a Europei sub dominația Germaniei. Printre cele mai spectaculoase și nerealiste planuri s-a numărat Breitspurbahn, o cale ferată gigantică imaginată de Adolf Hitler pentru a conecta marile orașe ale „Reichului de o mie de ani” prin trenuri de o dimensiune făraăprecedent. Ideea s-a născut în contextul ambițiilor arhitecturale și urbane uriașe ale regimului. Hitler visa la o „Germanie imperială” redesenată monumental, iar arhitectul său favorit, Albert Speer, a contribuit la planuri grandioase pentru noua capitală Berlin: săli de adunare colosale, arcuri de triumf uriașe și bulevarde concepute să exprime puterea absolută a statului. În acest context, o rețea feroviară „pe măsură” părea o extensie logică a aceleiași viziuni. Proiectul tehnic a fost susținut în special de inginerul Fritz Todt, care considera că ecartamentul standard european era depășit și insuficient pentru transportul de masă al viitorului imperiu. Soluția propusă era radicală: un ecartament de 3.000 mm, de peste două ori mai mare decât cel standard. Speciștii din domeniul feroviar au criticat dur ideea, avertizând că o astfel de rețea ar fi complet incompatibilă cu restul Europei. Hitler a respins însă obiecțiile cu cinism, sugerând că Europa însăși va ajunge oricum sub control german. Planurile Breitspurbahn mergeau mult dincolo de logistică. Era vorba de o viziune imperială asupra mobilității. Zone precum Ucraina sau bazinul Volgăi erau văzute ca viitoare regiuni agricole ale imperiului nazist, integrate într-un sistem economic controlat de la centru. Trenurile în sine erau concepute ca adevărate „palate mobile”. Vagoanele ar fi avut două niveluri, lățimi de câțiva metri și înățimi de până la șapte metri. Un singur tren ar fi putut depăși jumătate de kilometru și transporta între 2.000 și 4.000 de pasageri. În interior erau prevăzute facilități extravagante: restaurante, cinematografe, băi, frizerii și chiar saune. Practic, nu era vorba doar de transport, ci de o experieță de lux mobilă, menită să rivalizeze cu navele transatlantice. Puterea locomotivelor propuse era, de asemenea, impresionantă pentru epocă, depășind cu mult capacitatea locomotivelor diesel moderne standard. Inginerii au experimentat variante pe abur, diesel-electric sau turbine cu gaz, încercând să găsească soluții pentru o infrastructură care, în practică, depășea limitele tehnologice ale timpului. Totuși, proiectul nu a trecut niciodată de stadiul de planificare și machete. Odată cu izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, resursele economice și industriale ale Germaniei au fost redirecționate către front. Proiectele civile grandioase au fost abandonate, iar Breitspurbahn a rămas un simbol al ambiției disproporționate față de realitate. După înfrângerea Germaniei naziste și invazia Aliată în Europa, ideea unei rețele feroviare gigantice a dispărut complet din planurile oficiale. Astăzi, Breitspurbahn este privit ca un exemplu clasic de inginerie utopică în slujba propagandei politice: un proiect care spune mai multe despre obsesia pentru putere și imagine decât despre nevoile reale ale transportului.

55. „Marele Ger” care a devastat Europa:

 Iarna anului 1709 a intrat în istorie ca una dintre cele mai cumplite catastrofe climatice din Europa modernă timpurie. Cunoscută sub numele de „Marele Ger din 1709”, această perioadă de frig extrem a afectat aproape întreg continentul, de la Atlantic până în Rusia, provocând foamete, tulburări sociale și schimbări economice profunde. Deși Europa era obișnuită cu ierni reci în contextul asa-numitei „Mici Ere Glaciare”, evenimentele din 1709 au depășit cu mult orice experiență recentă. Debutul a fost brusc și devastator. În noaptea de 5 spre 6 ianuarie 1709, temperaturile au scăzut dramatic în doar câteva ore. Râuri majore precum Sena, Tamisa sau chiar porțiuni din Marea Baltică au înghețat complet. În multe regiuni, solul a devenit atât de tare încât era imposibil de lucrat, iar copacii crăpau literalmente din cauza frigului. Mărturiile contemporane descriu păsări cazând din zbor și animale domestice murind în grajduri. Franța a fost una dintre cele mai afectate țări. Sub domnia lui Ludovic al XIV-lea, regatul traversa deja dificultăți economice din cauza războaielor costisitoare, în special Războiul de succesiune la tronul Spaniei. Gerul din 1709 a distrus recoltele și a compromis semănăturile de primăvară. Prețul cerealelor a explodat, iar foametea a devenit larg răspândită. Se estimează că sute de mii de oameni au murit în Franța în urma combinației de frig și lipsă de hrană. Nici în Europa Centrală și de Est, situația nu a fost mai bună. În Polonia și în teritoriile Sfântului Imperiu Roman, zăpezile abundente și temperaturile extreme au paralizat comerțul și transporturile. În Rusia, cronicile consemnează temperaturi atât de scăzute încât chiar și băuturile alcoolice înghețau în pahare. Ironia face ca această perioadă să coincidă cu etape importante ale Marele Război Nordic, afectând logistica armatelor și contribuind indirect la slăbirea unor forțe militare. Cauzele exacte ale acestui episod extrem au fost mult timp dezbătute. Astăzi, cercetătorii îl plasează în contextul mai larg al Micii Ere Glaciare, o perioadă caracterizată prin temperaturi medii mai scăzute în emisfera nordică, aproximativ între secolele al XIV-lea și al XIX-lea. Unele studii sugerează că activitatea solară redusă - cunoscută sub numele de „Minimul Maunder” - ar fi contribuit la aceste condiții. De asemenea, erupțiile vulcanice din anii anteriori ar fi putut injecta particule în atmosferă, reducând radiația solară și accentuând răcirea. Impactul social a fost devastator. Foametea generată de distrugerea recoltelor a dus la creșterea mortalității și la migrații interne. În unele regiuni, populația rurală și-a abandonat gospodăriile în căutarea hranei. În orașe, autoritățile au fost nevoite să intervină prin distribuirea de ajutoare sau prin controlul prețurilor, deși aceste măsuri au fost adesea insuficiente. Tulburările sociale nu au întârziat să apară, iar tensiunile dintre clase s-au amplificat. Din punct de vedere economic, Marele Ger din 1709 a provocat un adevărat șoc. Agricultura, principalul sector al economiei europene de atunci, a suferit pierderi masive. Comerțul a fost blocat de drumurile impracticabile și râurile înghețate. În unele regiuni, criza a avut efecte pe termen lung, contribuind la schimbări în practicile agricole și la diversificarea culturilor, pentru a reduce riscul unor dezastre similare. Interesant este că acest episod a avut și consecințe culturale. Iarna extremă a fost consemnată în jurnale, cronici și opere literare, devenind un simbol al fragilității umane în fața naturii. În același timp, a stimulat reflecții asupra relației dintre om și mediu, anticipând într-un fel preocupările moderne legate de climă.

56. OGAS: „internetul” sovietic:

 În plin Război Rece, Uniunea Sovietică avea în plan un proiect revoluționar: o rețea națională de calculatoare care să administreze întreaga economie în timp real. Proiectul, cunoscut sub numele de OGAS (Sistemul Automatizat Național pentru Calcul și Procesarea Informației), ar fi putut transforma radical modul în care funcționează un stat modern. Însî, în ciuda potențialului uriaș, inițiativa a eșuat din cauza proverbialei birocrații comuniste. Ideea a apărut la începutul anilor 1960, când inginerul sovietic Anatoli Kitov a propus utilizarea calculatoarelor pentru a rezolva una dintre cele mai mari probleme ale economiei planificate: birocrația excesivă și circulația lentă a datelor. Într-un sistem în care deciziile depindeau de rapoarte venite din întreaga țară, întârzierile și erorile erau inevitabile. Kitov a imaginat o rețea de calculatoare conectate între ele, capabile să colecteze și să proceseze rapid informații despre producție, resurse și forța de muncă. În viziunea sa, acest sistem ar fi redus drastic aparatul administrativ și ar fi crescut eficiența economică. Proiectul a fost însă considerat prea radical. Conducerea sovietică a ezitat să implementeze reforme care ar fi dus la reducerea puterii ministerelor și a funcționarilor. Deși unele computere au fost introduse în economie, ideea unei rețele naționale a fost abandonată temporar. În 1962, matematicianul și ciberneticianul Viktor Gluskov a reluat conceptul și l-a dus la un nivel mult mai ambițios. El a propus o rețea ierarhică de centre de calcul, conectate la nivel național: un nod central la Moscova, centre regionale și mii de terminale locale în fabrici și instituții. OGAS nu era doar o rețea de calculatoare, ci un sistem complet de management economic. Acesta ar fi permis monitorizarea în timp real a producției, ajustarea planurilor economice și distribuirea eficientă a resurselor. Mai mult, Gluskov a anticipat concepte care aveau să devina realitate abia decenii mai târziu: plăți electronice, evidențe digitale și chiar o formă de economie fără numerar. Proiectul se baza pe principiile cierneticii, o știință care studiază modul în care sistemele se autoreglează prin feedback. Deși inițial respinsă în URSS ca „pseudoștiință burgheză”, cibernetica a fost reabilitată în anii 1950 și a devenit fundamentul unor inițiative inovatoare precum OGAS. Ministerele și instituțiile statului au perceput rețeaua ca pe o amenințare directă. Un sistem centralizat de date ar fi redus controlul lor asupra informației și ar fi făcut inutile anumite structuri administrative. Într-un regim în care puterea era strâns legată de controlul informației, această perspectivă era inacceptabilă. Construirea unei rețele naționale de calculatoare necesita investiții masive în infrastructură, echipamente și personal specializat - resurse limitate în economia sovietică. În plus, unii economiști au criticat proiectul, considerându-l prea costisitor și riscant. O altă problemă majoră era că OGAS nu putea funcționa parțial. Sistemul necesita o reformă completă a modului de gestionare a economiei. Fără schimbări la nivel central, optimizările locale nu aveau sens. După cum observa un director de fabrică la acea vreme, orice ajustare a producției ar fi afectat întregul sistem de planificare, rigid și dificil de modificat. În anii 1970, proiectul a fost redus semnificativ. Au fost implementate doar sisteme informatice regionale sau sectoriale, dar visul unei rețele naționale integrate a fost abandonat treptat. Viktor Gluskov a continuat să susțină ideea până la moartea sa, în 1982, însă fără succes.

NOUTĂȚI DIN ... SECURISTAN.

 

NOUTĂȚI DIN … SECURISTAN

1. PNL intră în derivă și plătește finalmente pentru comportamentul politic reprobabil din regimurile Băsescu și Iohannis.

 PNL-ul s-a rupt! Nu este pentru prima dată după 1990, dar, acum, prieteni, treaba este mai gravă, deoarece, în acești ultimi 35 de ani, PNL-ul și-a pierdut pe drum și ideologia, atât de solidă în afirmare, „partid național și liberal”, dar s-au pierdut pe drum și liderii relevanți. Nu mai găsiți astăzi, la vârful PNL-ului, oameni care să fie asociați cu ideea de prestanță, de autoritate politică. De ce spun că s-a rupt? Pentru că n-a existat niciun document de rupere, de excludere, până în acest moment. E foarte simplu: dacă Ilie Bolojan, după discuțiile și manifestările foarte recente, rămâne, în perioada următoare, la șefia partidului, cei care i s-au opus sau i se vor opune vor fi eliminați. Atunci, aceștia vor forma alte grupări politice. Invers, dacă Bolojan va fi dat jos, eventual, imediat după învestirea guvernului Veștea, atunci Bolojan va pleca către un pol politic de opoziție, împreună cu USR-ul, alături de fidelii liberali pe care i-a strâns în timp, care, însă, vor fi mult mai puțini decât cei care au votat în favoarea lui zilele trecute. E de salutat un asemenea eveniment politic de rupere a PNL-ului? Clar că da! De ce? Pentru că, în guvernările Băsescu și Iohannis, PNL a jucat rolul parazitului politic care s-a îndestulat în urma acceptării și susținerii tuturor porcăriilor pe care cei doi președinți, de tristă amintire, le-au săvârșit! Așadar, puteți concluziona că, acum, liberalii sunt la momentul (tardiv, oricum) al necesarului decont.

 Ce ar fi de comentat, după ședința recent a PNL? Lătratul strident al „buldogului” Vasile Blaga, în calitatea sa de emblemă a securiștilor vechi, aciuați în politică de 35 de ani, care, acum, acești securiști își exersează limbile pe dosul grăsuț al lui Ilie Bolojan. Ar mai fi de reamintit, după ședință, curajul (exprimat destul de timid și, clar, tot tardiv) al unor oameni politici care, până ieri, își uitaseră menirea: Gorghiu, Pauliuc, Thuma, Petcu, Predoiu, Rareș Bogdan; acesta din urmă are, în plus, meritul că s-a exprimat și public contra lui Ilie Bolojan, în fața presei, înaintea ședinței. Aceștia, și încă câțiva, au reușit, finalmente, să treacă peste șantajele țintite asupra lor. Ce să zic? Nu este puțin lucru în SECURISTAN! În fine, rețineți (sau dacă nu, neapărat să le căutați, dacă nu le-ați văzut) imaginile cu fețele celor ce au mai rămas alături de Bolojan la finalul ședinței, mulți dintre ei necunoscuți publicului. Mulți dintre noi, pur și simplu, nu știm cine sunt acești oameni. Atât de multă treabă au făcut în politică! Fețele lor exprimau faptul că ei știau că fac o prostie, știau că sunt parte dintr-un simulacru ce le va rupe partidul, dar umili, înghițind în sec, palizi, cu ochii bulbucați, și-au acceptat rolul, în tot acest cortegiu funerar al lui Bolojan. Imaginea este lugubră, ba chiar și grețoasă. Există, însă, un adevăr în spatele acestei imagini: ȘANTAJUL! Cei din spatele lui Bolojan sunt puternic șantajați. Desigur că nu trebuie să vă stârnească mila sau compasiunea, deoarece cu toții au fapte reprobabile serioase la activ. Atunci când au fost aleși în BPN, această structură de conducere a PNL, tocmai astfel au fost selecționați: care a furat din banii statului, care are dosar de informator la Securitate, care mai ține vreo 2-3 amante pe lângă nevastă, care e LGBT-ist nedeclarat și așa mai departe. Puteți să vă închipuiți: orice este de șantajat la adresa lor, este oaste de strânsură prin șantaj. În final vă spun, referitor la PNL: să nu uitați că susținătorii de bază ai lui Bolojan sunt numiții Kovesi și Coldea, adevărații stăpâni ai dosarelor de șantaj, care știu bine să acționeze pe post de brute atunci când e cazul, iar, acum, este un astfel de caz la PNL.

2. Ilie Bolojan, în epicentrul unei duble fracturi:

 Pe scurt, o fractură în propriul partid, provocată de el și în care apele se despart, și nu este deloc exclusă ruperea PNL. O a doua fractură, la fel de gravă, s-a declanșat între același Ilie Bolojan și președintele numit (pentru cunoscători), Nicușor Dan. Este un adevărat balamuc politic. Iar efectele, pe multiple planuri, le vom vedea în curând. Până atunci însă, să încercăm să le anticipăm. Pentru prima dată în istorie, PNL acționează în Parlament pentru a bloca numirea unui premier al propriului partid. Au mai avut loc incidente în cazul lui Florin Câțu, dar în niciun caz de o asemenea natură. La PSD însă, există două precedente care au descalificat pentru o bună perioadă de timp acest partid: Mihai Tudose și Sorin Grindeanu. Decapitarea propriului premier sau împiedicarea unui candidat de premier de a se prezenta cu succes în Parlament reprezintă mișcări politice de tip sinucigaș. Operație care se va deconta pe termen lung, chiar după ce Ilie Bolojan nu va mai fi nici președinte de partid, nici președinte de Senat. A doua operație, în care din nou Bolojan se află în epicentru, este declanșată de Nicușor Dan și gestionată în mod dezastruos de premierul demis prin votul Parlamentului. Președintele numit, Nicușor Dan, forțat de împrejurări să devină „jucător”, a comis un gest unic în analele bătăliilor politice din România. A numit peste capul partidului, nici măcar consultându-l sau anunțându-l pe liderul acestuia, un candidat de premier liberal. Și nu unul oarecare. Un vicepreședinte al partidului, un lider politic cu vechime, experimentat și care niciodată până în prezent nu a devenit, precum mulți alții, controversat. Împins în arenă, acesta este pus în situația să lupte. Lupta lui Adrian Veștea a început în condiții stranii și confuze. El a fost informat cu patru zile mai devreme de momentul în care s-a aflat oficial că Nicușor Dan îl va desemna premier și, având rezervele sale față de Ilie Bolojan, a omis să îl informeze de acest lucru pe președintele partidului. Sau pe alți colegi din stafful PNL. A doua situație pe care a creat-o - o greșeală, cum se spune în tenis, neforțată - este că a mai făcut două afirmații care se pot lăsa cu consecințe. Prima, că în calitate de premier va îndeplini programul lui Ilie Bolojan. Dacă programul era atât de bun, cum Dumnezeu s-a ajuns într-o asemenea criză, soldată în final prin demiterea premierului? Este limpede că Adrian Veștea săvârșește o gravă eroare politică, anunțând că va călca pe urmele lui Bolojan. A doua mișcare greșită este că anunță din start că va refuza să facă o alianță cu PSD în vederea creării unei majorități parlamentare. Ori, fără o asemenea alianță, nu are nicio șansă, chiar dacă va beneficia în totalitate de sprijinul PNL. Dincolo însă de aceste considerații, care rămân în picioare și își vor produce efectele în zilele următoare, PNL se confruntă cu o situație de fapt mult mai gravă decât cea generată de numirea drept candidat de premier a unei persoane pe care președintele partidului o refuză cu vehemență. Adrian Veștea este, până una alta, nu numai un politician fără pată, nu numai o persoană ajunsă pe merit în stafful de conducere al partidului, ci și un lider apreciat nu numai de ceilalți vicepreședinți, ci și, sau mai ales, de edilii locali. Se petrece sub ochii noștri un fenomen extrem de interesant pe care unii analiști l-au anticipat. Ridicarea liderilor locali, a edililor locali, a primarilor și a președinților de consilii județene împotriva administrației centrale. Este un fenomen care are loc la nivel național și care, în final, a condus la moțiunea de cenzură de succes împotriva lui Ilie Bolojan. Ea a avut loc sub presiunea administrațiilor locale, în special a primarilor, care, la rândul lor, s-au aflat sub presiunea cetățenilor. Acum asistăm la același fenomen în interiorul Partidului Național Liberal. Admitând prin absurd că Ilie Bolojan va încerca, așa cum a amenințat, să îl dea afară din partid pe Adrian Veștea - execuție pentru care ar fi silit să convoace congresul partidului -, el va pierde spectaculos și la scenă deschisă, întrucât de partea lui Adrian Veștea vor fi cei mai mulți primari și președinți de consilii județene, nemulțumiți de modul în care Ilie Bolojan a gestionat treburile statului și ale administrațiilor locale, și mai puțin din partizanat politic în raport cu premierul desemnat. Într-un discurs altfel extrem de interesant și, în fine, suficient de curajos și de incisiv, Rareș Bogdan a comis totuși o gravă eroare, afirmând că, indiferent de starea de nervozitate existentă, partidul nu se va rupe. Ba se va rupe, și fisurile se văd deja. Și încă la vârf. O majoritate a vicepreședinților partidului, la vot deschis, s-a plasat de partea lui Adrian Veștea. Și un număr constituind o masă critică de membri ai staffului restrâns al partidului.

 Pentru Ilie Bolojan, începutul sfârșitului a început atunci când, în urma greșelilor grave pe care le-a săvârșit, a aroganței dovedite și a lipsei de empatie față de cetățeni, a fost demis prin moțiune de cenzură. În curând va avea loc repriza a doua a acestui meci politic, în care Bolojan va pierde covorul de sub picioare și, din păcate pentru PNL, partidul se va scinda. O parte urmând să se alieze - poate chiar să fuzioneze - cu USR, formând un partid prezidențial. Ceea ce va mai rămâne din PNL, pentru a supraviețui, va trebui să se sprijine pe Adrian Veștea, fie în situația în care acesta va câștiga, fie în situația în care acesta nu va primi voturile necesare în Parlament și inevitabil partidul va deveni prizonierul PSD.

3. De ce nu se spune că România va colapsa economic în câteva luni dacă nu trece de Parlament un guvern legitim?!

 România a ajuns, în 2026, să fie de facto și să fie considerată bolnavul Uniunii Europene din punct de vedere economic. România este un stat bogat în resurse naturale care nu sunt accesibile țărilor din Occidentul european, resurse naturale pe care asasinii economici internaționali le vânează demult, iar acum, în decursul guvernării Bolojan, trebuiau să și desăvârșească opera: să preia aceste resurse, dacă se poate pe gratis, dacă nu, pe bani mărunți. În același timp, toți suntem la curent cu amenințarea agențiilor internaționale de rating financiar, care ne pot duce peste noapte la categoria „junk”, acolo de unde vom mai ieși, prieteni, doar după ce vom fi bine devalizați de resursele naturale despre care vă vorbeam mai devreme. De ce nu se spune public că România este într-o asemenea situație? Cine să spună? Bolojan, care ar trebui să o facă, în calitate de premier, nu poate, pentru că el este chiar cel pus la volanul prăbușirii României. Nicușor Dan, pe de altă parte, președintele României, nu o afirmă, pentru că dacă ar afirma-o, ar anula și bruma de credibilitate externă pe care o mai avem. Liderii politici să o facă? Păi ei sunt co-autorii. Unii au făcut-o din prostie, alții din lăcomie, mulți au fost șantajați ca să facă așa ceva sau să tacă, nearătând situația disperată din punct de vedere economic. Banca Națională a României nu poate, pentru că este complice; da, am înțeles că printr-un consilier secundar, terțiar, Mugur Isărescu, mai dă câte un semnal de responsabilitate, din când în când, dar asta doar ca să nu se spună că nu face nimic. Să vă explice analiștii economici la televizor? Nu pot, pentru că nu vor mai fi primiți să se exprime public și nu-și vor mai lua banii. Așa că să fiți convinși de următorul lucru: ne despart doar câteva săptămâni de un moment de prăbușire economică, venită, în principal, din cauza scăderii drastice a consumului la nivel național, deoarece consumul a fost singurul motor al așa-zisei creșteri economice, în ultimii ani. Din cauza creșterii taxelor, a inflației, a scăderii puterii de cumpărare, toate desăvârșite de către guvernarea Bolojan, să pricepeți că am intrat, deja, într-o spirală a decăderii economice bruște, spirală dublată, în paralel, de retragerea intempestivă a unor fluxuri financiare internaționale importante care existau în România, care sunt trase de pe piața românească.

 Nu vă amăgiți. Guvernul Veștea sau oricare altul nu poate rezolva situația în niciun caz. Dar un nou guvern învestit, care ar avea toate drepturile, poate demara schimbarea direcției de involuție a României, poate negocia în mod legitim amânări de verdicte financiare negative, dar și amânări de plăți pe piețele financiare. Un asemenea guvern ar putea câștiga timp, în care interval am putea avea șansa să construim, dacă avem și noroc, niște parteneriate geo-economice care să ne poată salva la limită de un dezastru economic și, astfel, să reușim să nu avem soarta Greciei, cu precizarea, prieteni, că, în cazul României, căderea va fi mult multiplicată față de căderea grecească. De fapt, ca să aveți o imagine realistă: de căzut cu siguranță vom cădea. Se pune problema doar câte etaje anume vom cădea și dacă ne mai putem opri decăderea între etaje înainte să ne facem praf.