TITULARIZARE ISTORIE 2018. REZOLVAREA SUBIECTELOR.

TITULARIZARE ISTORIE 2018 - REZOLVAREA SUBIECTELOR

SUBIECTUL I (30 de puncte):

A. Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

„Regele [Ludovic al XIV-lea] de drept divin, deţinând puterea doar de la Dumnezeu - fără

mijlocirea papei -, pretinde să aibă drepturi asupra bunurilor Bisericii. Împins de nevoile războiului,

extinde în 1673, de capul său, «regala» asupra acelor dioceze franceze care fuseseră scutite -

cam jumătate. În cazul în care este vacant, va încasa veniturile temporale ale oricărui episcopat

până la instalarea noului episcop. Conflictul care decurge de aici cu Roma este ocazia publicării

Declaraţiei celor Patru Articole, în 1682. În strânsă legătură cu regele, Adunarea clerului din Franţa

declară puterea civilă independentă de judecata Bisericii, proclamă superioritatea conciliilor asupra

papei, neagă infailibilitatea sa. Conflictul se adânceşte şi abia în 1693, sub Innocentiu XII, Ludovic

XIV renunţă la cele Patru Articole, în schimbul extinderii regulei asupra tuturor episcopatelor din

regat.” (Istoria universală)

Pornind de la sursa dată, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Scrieți o relație istorică de cauzalitate stabilită între două informaţii selectate din sursa dată,

precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). 1 punct

2. Menţionaţi o cauză și două consecințe ale revocării Edictului de la Nantes, de către regele

precizat în sursă. 3 puncte

3. Prezentați comparativ câte un fapt istoric referitor la absolutismul din secolele al XVI-lea – al

XVII-lea, din Anglia, respectiv din Rusia, stabilind o asemănare și o deosebire dintre aceste

fapte. 8 puncte

B. Elaborați, în 1-2 pagini, o sinteză referitoare la evoluția Principatelor Române în prima jumătate

a secolului al XIX-lea, având în vedere:

- menționarea unui fapt istoric desfășurat în Moldova, în primele două decenii ale secolului al

XIX-lea;

- prezentarea a două documente internaționale adoptate în deceniul trei al secolului al XIX-lea și

precizarea unei asemănări și a unei deosebiri dintre prevederile referitoare la Principatele

Române, înscrise în aceste documente;

- menționarea a două acțiuni politice, din perioada 1835-1840, desfășurate în Țara

Românească și a câte unei caracteristici a fiecăreia dintre acestea.

Notă: Se punctează și evidenţierea relaţiei cauză-efect, respectarea succesiunii cronologice/logice a

faptelor istorice, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea limitei de spaţiu. 18 puncte

REZOLVARE:

I.A.1: Relația de cauzalitate poate fi stabilită între următoarele informații:

Cauza: „Regele ( Ludovic al XIV-lea ) de drept divin (...) - pretinde să aibă drepturi asupra bunurilor Bisericii.”

Efectul: „Conflictul care decurge de aici cu Roma este ocazia publicării Declarației celor Patru Articole, în 1682.”

       Relația istorică de cauzalitate scoasă în evidență are următorul rol: 

Cauza: Absolutismul monarhic pretindea că monarhul are autoritatea absolută în stat, această autoritate fiind dăruită de către Dumnezeu. În baza unei asemenea justificări, nicio o instituție cu autoritate de pe Pământ nu i se putea opune suveranului deoarece acest lucru însemna opoziție implicită contra lui Dumnezeu!

          Absolutismul monarhic controla, sau dorea să controleze, totul, inclusiv instituția Bisericii. Astfel, în Franța, Ludovic al XIV-lea a realizat, în mod clar acest lucru. Plecând de la exemplul altor regi francezi din trecut, mai ales de la pilda regelui Filip al IV-lea cel Frumos, inițiatorul captivității „babilonice” a Papilor la Avignon -, regele nu a permis Papei niciun amestec în treburile Bisericii din Franța. De aici a rezultat și faptul că regele Ludovic al XIV-lea avea dreptul exclusiv de a hotărî asupra bunurilor Bisericii, așa cum arată citatul scos în evidență de noi.

Efectul: a fost evident. Conflictul cu Roma i-a dat posibilitatea regelui Ludovic al XIV-lea să publice „Declarația celor Patru Articole”, din 1682. Această declarație a consacrat oficial Biserica Galicană. Cele Patru Articole erau:

1 - regele este independent de Papă;

2 - conciliul cardinalilor este superior Papei;

3 - Sfântul Scaun trebuie să respecte legile statului francez;

4 - Papa nu este infailibil decât prin consimțământul Bisericii Universale/Catolice.

       Aceste Patru Articole se bazau pe Concrdatul din 1516, prin care regele Franței hotăra în teritoriul acestei țări în problemele Bisericii. Astfel cele Patru Articole au întărit poziția Franței de principală apărătoare a Bisericii Catolice, mai importantă decât Papalitatea, galicanismul reprezentând o formă de catolicism moderat!

I.A.2: Contextul: după Edictul de la Nantes (!598) dat de către regele Henric al IV-lea de Bourbon, tensiunile religioase în Franța nu au încetat. Dimpotrivă! Biserica Romano-Catolică prin intermediul Ordinului Dragonilor a organizat așa-numitele „dragoniade” care vizau reconvertirea cu forța a hughenoților la catolicism. Mai mult, copiii hughenoților au fost botezați forțat în religia romano-catolică. Conflictele religioase erau pe punctul de a exploda. (pentru informații suplimentare privitoare la Ordinul Dragonilor și dragoniade, lecturați un alt articol de pe blog: ”Hughenoții și fuga lor către libertate” ).

         Dezvoltare/Argumentare:  În aceste condiții, în timpul regelui Ludovic al XIV-lea, - modelul monarhului absolutist în secolul XVII -, monarhia nu a tolerat divizarea religiaosă a Franței, și, astfel, sus-numitul rege a revocat Edictul de la Nantes prin Edictul De la Fontainebleau, din 1685. Astefl, el a dorit să asigure forțat unitatea religioasă a Franței. Așadar, cauza revocării Edictului de la Nantes a fost reprezentată de dorința regelui Ludovic al XIV-lea de pune capăt diviziunii religioase din sânul societății franceze și de a asigura unitatea religiaosă a țării! 

          Au rezultat, aproape imediat, două consecințe:

Prima: hughenoții au părăsit masiv Franța, în favoarea Țărilor de Jos, Prusiei, Angliei etc.. Ei erau oameni activi: negustori, bancheri, proprietari de manufacturi. Acest fapt a slăbit serios economia Franței, fiind și el o cauză a crizei financiare ce va lovi Franța după moartea „Regelui Soare”.

A doua: totuși poziția Franței se va întări în „frontul Contrareformei”. Franța și-a reafirmat rolul de cel mai important apărător al Catolicismului, chiar dacă într-o variantă mai moderată, a Galicanismului. Cu alte cuvinte, a crescut semnificativ poziția și superioritatea regelui Franței în fața Papalitității! Această situație se va accentua tot ami mult pe viitor.

          Totuși, încălcarea gravă a libertății religioase va duce la afirmarea de către gânditorii și filozofii francezi, tot mai mult, a ideii libertății de conștiință a oamenilor. Unii istorici consideră actul revocării Edictului de la Nantes drept o cauză îndepărtată a dezvoltării filozofiei iluministe; pot fi dați ca exemple: William H McNaill; John Mitchell Ontario. 

I.A.2: Context: Absolutismul monarhic este etapa finală a unui proces istoric din evoluția unor state europene: Anglia, Franța, Spania, Rusaia. Acest proces istoric începe odată cu centralizarea și unificarea politică a statelor. El caracterizează secolele XVI - XVII.

         Absolutismul monarhic susține dreptul monarhilor de a deține puterea absolută în state. Această doctrină era argumentată de o serie de gânditori ai epocii, într-o serie de lucrări: Jean Bodin: „Cele 6 cărți ale Republicii”, Jacques Benigne Bossuet: „Orațiuni funebre” etc..

       Dezvoltare/Argumentare: în ceea ce privește chestiunea în discuție, atât în Anglia, cât și în Rusia, Monarhia are alături Adunarea Stărilor. În Anglia, aceasta se numește „Parlament” iar în Rusia „Zemski Sobor”. Parlamentul a apărut încă din 1265. Zemski Sobor apare în timpul Țarului Ivan al IV-lea cel Groaznic, mai precis, în anul 1549. În ambele țări, cele două Adunări reprezintă puterea, teoretic, puterea legislativă. Ele trebuiau să aprobe legile. Aceasta este asemănarea. Dar lucrurile se opresc clar aici! În vreme ce Parlamentul englez avea autoritate serioasă, în Rusia, Soborul era mai mult decorativ! Așadar, monarhia absolutistă engleză era șubredă, avea nevoie de acordul Parlamentului pentru aprobarea impozitelor, pentru a deține o armată permanentă. Parlamentul englez își baza autoritatea pe „Magna Charta Libertatum” din 1215. Tudorii englezi aveau o autoritate discutabilă; orice încercare a acestora dea sfida Parlamentul provoca o reacție dură a acestuia. Mai departe, în vremea Stuarților, lucrurile vor degenera foarte puternic, ajungându-se, în final, la Revoluție!

       În Rusia, în schimb, monarhia absolută capătă caracter de despoție orientală, lucru de neconceput în Anglia! Soborul nu va avea nicio autoritate reală în stat. Se va ajunge chiar ca el să fie convocat foarte rar, aspect evidențiat încă din timpul domniei lui Mihail I Romanov. Mai mult, va fi desființat de către țarul Petru I cel Mare! Mai târziu, Ecaterina I cea Mare ca convoca o altă Adunare cu un alt nume - Zemstvo! Ne-am putea imagina oare ce s-ar fi întâmplat în Anglia dacă Parlamentul ar fi fost înlocuit cu o altă Adunare cu un alt nume? 

I.B: Fundamentele României Moderne (1801 - 1848/1850):

Contextualizare: În prima jumătate a secolului XIX, Principatele Române au evoluat sub influența raporturilor de forțe din sud-estul Europei dintre cele două Puteri: Rusia și Imperiul Otoman. Această realitate istorică a afectat în mod contradictoriu Principatele. Moldova pierde Basarabia prin Pacea de la București din 1812; se accentuează dependența față de Rusia, dependență și mai evidentă în urma semnării Tratatului de la Adrianopol și consacrată maxim prin Regualamentele Organice. Autonomia Principatelor va fi grav încălcată.

          Totuși, în Principate s-a amplificat evoluția spre modernitate. Se dezvoltă cultura națională prin contribuția unor mari oameni de cultură ca de pildă Gheorghe Lazăr  și Gheorghe Asachi, ca să nu mai amintim de cărturarii generației pașoptiste; se afirmă tot mai puternic conștiința națională a românilor, acest aspect fiind evidențiat de mișcările reformiste ale marilor boieri - în unele memorii aceștia cereau unirea principatelor -, de revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, de frământările create de societățile secrete, - cum a fost cea condusă de Ion Câmpineanu, de generația pașoptistă. apoi a urmat revoluția de la 1848 în care generația pașoptistă românească și-a dovedit deschiderea spre modernitate, spre spiritul european reformator. De aceea putem afirma că, în această perioadă s-au pus fundamentele României Moderne!

Dezvoltare/Argumentare: Se poate argumenta această aserțiune cu o serie de fapte și acțiuni istorice.

          De pildă, în primele două decenii ale secolului XIX, în Moldova, ca și în Țara Românească de altfel, se amplifică mișcarea reformatoare a marii boierimii. Acesta este o fapt istoric deosebit de semnificativ, deoarece, spre deosebire de țări din Occident, la noi oamenii politici liberali vor proveni din rândurile marilor boieri, mai rar din rândurile burgheziei, aceasta în Principate fiind slab dezvoltată. Remarcăm în mod deosebit memoriul marelui boier Dimitrie I. Sturdza, intitulat „Plan sau formă de oblăduire republicească-aristo-democraticească, datând din anul 1802. În acest memoriu se propunea instituirea unui Divan alcătuit din „Divanul mare, Divanul pravilnicesc și Divanul de Jos, existența acestora două urmând a fi constituită din deputații trimiși de țară ce închipuiesc icoana unui norod slobod!” 

        Mișcarea reformistă va ajunge la cel mai înalt grad, din această perioadă a primelor două decenii, în vremea domnitorului fanariot Scarlat Calimachi. Acesta elaborează „Codul Calimachi” - 1817. Era vorba de un cod civil și comercial care reprezenta o adaptare a altor coduri - austriac, parțial cel napoleonian -, la realitățile din Moldova. Așadar, putem aprecia, per ansamblu, ca pozitiv acest fapt istoric al existenței mișcării reformiste a marii boierimi.

        În continuare, Principatele Române vor fi afectate de încheierea în deceniului III al secolului XIX a două documente internaționale între Rusia și Imperiul Otoman: Convenția de la Akkerman (1826) și Tratatul de la Adrianopol (1829). Ambele documente au contribuit la conturarea statutului internațional al Principatelor. În principiu ele au întărit autonomia față de Poartă și au slăbit monopolul comercial otoman.

        Între cele documente putem remarca o asemănare în privința Domniei. Domnitorii celor două Principate urmau să fie aleși dintre boierii pământeni. De ce este importantă această chestiune? Să ne amintim că în deceniile anterioare, marii boieri moldoveni și munteni ceruseră stabilitatea domniei pe cel puțin 7 ani, înainte de a îndrăzni să ceară revenirea la domniile pământene! Acum, ambele documente consacrau alegerea unor domnitori pământeni! Dar, între cele două documente există și o deosebire foarte interesantă! Anume: în Convenția de la Akkerman domnitori urmau să fie aleși pe 7 ani, pe când, în urma Tratatului de la Adrianopol, - avem în vedere „Actul dezvoltător pentru Principatele Dunărene”, al acestui Tratat -, ei urmau să fie aleși pe viață!

          Ulterior, deși , Tratatul de la Adrianopol și apoi Regulamentele Organice consacrau autonomia Principatelor, Rusia va încălca foarte dur acest drept. Mai ales prin impunerea „articolului adițional” la Regulamentele Organice!

          În Moldova, opoziția a fost ca și inexistentă datorită domniei autoritare a lui Mihail Sturdza. În schimb, în Țara Românească, opoziția a fost foarte puternică! „Articolul adițional” a fost respins, dar va fi impus, apoi, brutal de către baronul Ruckmann, consulul Rusiei la București. Ca urmare, în perioada 1835-1840, opoziția față de Regulamentele Organice în general, și, față de „protectoratul ” Rusiei în special, va lua forma unor acțiuni secrete de tip masonic. Vor fi constituite o serie de societăți de acest gen.

       O astfel de societate a fost cea condusă de Ion Câmpineanu. Ea este cunoscută drept „Partida Națională”. Gruparea lui Câmpineanu avusese cel mai important rol în respingerea „articolului adițional”. Această grupare elaborează la 1 noiembrie 1838 două documente extrem de importante: „Actul de unire și independență” și „Osăbitul act de numire al suveranului românilor”. În aceste documente, pentru prima dată în secolul XIX, se asumă oficial de către o societate politică unirea Principatelor și independența acestora! Mai mult, se cerea chiar unirea tuturor românilor, din toate provinciile ( inclusiv Transilvania și Basarabia ), într-un singur stat! Aceasta este o primă acțiune politică foarte importantă.

         Apoi, și mai importantă era strategia de realizare a acestor obiective! Pentru realizarea acestor deziderate, Ion Câmpineanu va dori să colaboreze cu domnitorul Moldovei Mihail Sturdza, să obțină acordul Porții pentru unirea, deocamdată, doar a Principatelor și va acționa la Paris pentru organizarea luptei comune cu emigrația poloneză condusă de prințul Adam Czartorysky. Apoi se va întâlni cu Lordul Palmerston, primul-ministru britanic. Neagu Djuavara, în lucrarea „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”, explică aceste acțiuni și întâlniri ca fiind cea mai clară dovadă a aparteneței la Masonerie a lui Ion Câmpineanu, altfel este de greu de conceput cum ar fi putut un mare boier român să fie primit de Lordul Palmerston!

          Acțiunile lui Câmpineanu au speriat efectiv atât Poarta cât și Rusia. El va fi închis, dar, ulterior, va fi eliberat. Oricum, acțiunile lui au marcat puternic mișcarea națională din Principate. Totuși, la 1848, Ion Câmpineanu va manifesta o atitudine vădit ostilă revoluției! E greu de spus ce l-a determinat să aibă o asemenea atitudine.

Concluzie: Fără a mai intra în alte detalii, se poate observa, și din cele expuse mai sus, că, în această perioadă, prin astfel de acțiuni s-au impus tot mai clar idei referitoare la unirea Principatelor, la independența acestora, la organizarea lor pe baze moderne. Cu adevărat, s-au pus bazele României Moderne!

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
A. Citiţi afirmaţia următoare:
„Dominând viața politică internă de la reorganizarea guvernului la 1 decembrie 1946 […],
Partidul Comunist Român s-a angajat serios în eliminarea a tot ce mai rămăsese din opoziție.”
(K. Hitchins, România, 1866-1947)
Răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Exprimaţi-vă opinia faţă de afirmaţia de mai sus. 2 puncte
2. Argumentaţi, în aproximativ două pagini, opinia exprimată, având în vedere:
- prezentarea a două fapte istorice (precizarea faptului şi menționarea a trei caracteristici ale
acestuia) relevante pentru susţinerea opiniei;
- evidenţierea relaţiei cauză-efect prin utilizarea conectorilor corespunzători, utilizarea limbajului
istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice / logice a faptelor istorice, structurarea
argumentării elaborate și respectarea limitei de spaţiu. 13 puncte

B. Citiţi afirmaţia următoare:
„În secolul al IV-lea el [împăratul roman] este un conducător absolut care se sprijină pe
forță ca și pe intrigi; el este șeful armatei și apare ca un trimis al divinității, chiar și în epoca
creștină, în care denumirile, saluturile și titlurile se adaptează noii religii, ducând în același timp
mai departe deprinderile păgâne.” (R. Bloch, J. Cousin, Roma și destinul ei)
Răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Exprimaţi-vă opinia faţă de afirmaţia de mai sus. 2 puncte
2. Argumentaţi, în aproximativ două pagini, opinia exprimată, având în vedere:
- prezentarea a două fapte istorice (precizarea faptului şi menționarea a trei caracteristici
ale acestuia) relevante pentru susţinerea opiniei;
- evidenţierea relaţiei cauză-efect prin utilizarea conectorilor corespunzători, utilizarea
limbajului istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice / logice a faptelor istorice,
structurarea argumentării elaborate și respectarea limitei de spaţiu. 13 puncte

REZOLVARE:

II.A: STALINIZAREA ROMÂNIEI:

Contextualizare:  Ca urmare a înțelegerilor secrete dintre cei „Trei Mari”, Europa Răsăriteană a trecut în sfera de influență sovietică. Și mai cinică, în această împărțire a sferelor de influență, a fost încheierea așa-zisului „acord de procentaj” dintre Winston Churchill și I.V. Stalin în cadrul unei întrevederi la Moscova - 9 octombrie 1944. Astfel, soarta a milioane de oameni a fost tranșată printr-un simplu petec de hârtie cu câteva procente. În urma acestui acord, România avea să „primească” 90% influență sovietică.

        După 23 august 1944, Partidul Comunist din România va acționa, pe toate căile, pentru preluarea puterii. De asemenea, el și-a întărit considerabil forța - de la câteva sute de membrii va ajunge rapid la câteva zeci de mii de membrii chiar în toamna lui 1944. Însă factorul decisiv care va contribui la preluarea puterii de către comuniști a fost Armata Roșie.

           Prin presiuni și amenințări extrem de brutale, Andrei Ianuarevici Vîșinsky îl obligă, în cele din urmă, pe regele Mihai I să accepte numirea ca prim-ministru a lui Petru Groza, la 6 martie 1945. Din acest moment, acțiunile comuniștilor nu vor mai întâmpina o forță de opoziție reală. O ultimă încercare a fost „greva regală”. Totuși, Marile Puteri occidentale vor recunoaște guvernul Groza, parțial „reorganizat”. Din acest moment, totul era compromis pentru democrația din România!

           În 1947, singura instituție care, încă, împiedica deținerea completă a puterii de către comuniști, era Monarhia. De altfel, în acel moment, România era singura țară din zonă ce mai avea instituția Monarhiei. În final, și acest „amănunt” a fost rezolvat de către comuniști - la 30 decembrie 1947, regele Mihai I a fost forțat să abdice, iar România a fost proclamată Republică Populară.

Dezvoltare/Argumentare: În sprijinul celor afirmate mai sus, aducem în prim-plan două fapte istorice esențiale în procesul de comunizare stalinistă a României, anume:

Primul: înlăturarea opoziției politice și a instituțiilor democratice. Acest fapt este esențial pentru stalinizarea României. El are trei trăsături:

1 - lichidarea „fasciștilor”, „instituțiilor reacționare” și a „agenților imperialismului anglo-american”. În numele acestui „principiu”, Partidul Cominist din România a pus la cale:

- procesul Antoneștilor (Ion și Mihai), o mascaradă judiciară intitulată „procesul marii trădări naționale” - 7-18 mai 1946;

- desființarea printr-o „lege electorală” a Senatului, considerat „organ reacționar”, simbol al „capitalismului burghezo-moșieresc”;

- în urma „alegerilor” din noiembrie 1946, P.C. din România a ocupat majoritatea mandatelor din Adunarea Deputaților și atrecut la eliminarea ultimilor dușmani „imperialiști”. Remarcăm, în acest sens, „înscenarea de la Tămădău”, din aprilie 1947, prin care liderilor țărăniști li se promisese plecarea din țară pe calea aerului. Prinși, aceștia aveau să fie condamnați la ani grei de pușcărie - exemplu: Iuliu Maniu.

- în 1947 a fost înlăturată ultima instituție „reacționară” - Monarhia și a fost proclamată republica.

2 - utilizarea „mijloacelor de luptă populare” pentru lichidarea opozanților - exemplu: „gărzile muncitorești”, de fapt cete de bătăuși organizate mai ales după ce Teoharie Georgescu a preluat postul de ministru de interne. Apoi au fost înființate „ Miliția Populară” și „Securitatea Poporului” în 1948-1949. Securitatea va avea rolul cel mai important în răspândirea fricii și terorii în populație.

3 - lichidarea mișcărilor de rezistență anticomunistă. Aceste mișcări erau organizate mai ales în zone muntoase, de pădure, fiind relativ dificil de depistat și de anihilat. Unele vor continua să acționeze pe întreg parcursul anilor 50 - „obsedantul deceniu”. Unor grupări li se cunosc denumirile: „Mișcarea Națională de Rezistență”, „Graiul Sângelui”, „Sumanele Negre”. cercetările asupra mișcărilor de rezistență anticomuniste nu sunt încă sistematizate într-un mod clar, după cum a observat istoricul Florin Constantinui în lucrarea sa: „O istorie sinceră a poporului român”. Oricum, ele n-au avut forța mișcărilor din Polonia, Ungaria, Cehoslovacia.

Al doilea fapt istoric: impunerea modelului sovietic în organizarea de ansamblu a societății românești. Cartea istoricului K. Hitchins se oprește în anul 1947 astfel încât noi vom încerca să punctăm trăsăturile acestui fapt istoric pentru o perioadă restrânsă, eventual până în 1955 când Gheorghe Gheorghiu Dej s-a pronunțat „pentru calea românească de construire a socialismului”, moment care a marcat începutul sinuosului drum al relativei liberalizări a regimului comunist, liberalizare care se va sfârși în 1971/1974, după „Tezele” lui Nicolae Ceaușescu. Trăsăturile acestui fapt istoric sunt:

1 - impunerea unei economii de tip sovietic planificată și centralizată. Încă din 1945, comuniștii români s-au pronunțat categoric pentru desființarea proprietății private și trecerea la o economie de stat după modelul sovietic.Pași importanți au fost făcuți în 1947 prin organizarea Oficiilor industriale, reforma monetară și etatizarea Băncii Naționale.

2 - propaganda asupra maselor pentru a le convinge de justețea regimului comunist. P.C. din România a utilizat toate mijloacele de propaganda existente la vremea aceea pentru a „instrui” pe linia cerută de ideologia marxist-leninistă. Au fost folosite: presa, radioul, jurnalele de actualități prezentate în cinematografe, în cămine culturale, grupuri de „agitatori” asemănători udarnicilor sovietici. De notat cum o serie de ziare binecunoscute au fost preluate de comuniști, cel mai cunoscut exemplu fiind ziarul „Universul”.

3 - impunerea modelului „ brigadierilor” - oameni „entuziaști, plini de zel revoluționar” gată să realizeze, la chemarea P.C. din România, cele „mai mărețe” planuri și obiective economice, exemplu concludent este linia ferată Bumbești-Livezeni, realizarea acesteia fiind și subiectul unui cunoscut film de propagandă al epocii: „Răsună valea”! Brigadierii vor reprezenta model pentru dezvoltarea ulterioară a așa-zisei „munci patriotice”, desfășurate în special în zile de sâmbătă și duminică și la care participau chiar și elevii! Printre acești „brigadieri” se aflau, în fapt, mulți deținuți politici și opozanți ai regimului.

Concluzie: În urma acestei scurte prezentări putem aprecia că, într-adevăr după așa-zisa reorganizare a guvernului din 1 decembrie 1946, și, ulterior, prin recunoașterea guvernului Groza de către S.U.A. și Marea Britanie în special, comuniștii au eliminat orice urmă de opoziție serioasă, totul culminând cu înlăturarea Monarhiei în decembrie 1947. Concluzia autorului K. Hitchins, - de altfel, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști străini în istoria românilor -, este corectă, sintetizând clar și la obiect realitățile istorice ale epocii respective.


II.B: IDEOLOGIA IMPERIALĂ ROMANĂ ȘI CREȘTINISMUL:

 Contextualizare. Criza secolului III a fost depășită prin reformele lui Dioclețian și, mai ales, ale lui Constantin cel Mare. Prețul a fost o implicare tot mai putenică a împăraților în viața supușilor precum și înlocuirea Principatului cu o nouă formă de guvernământ - Dominatul.
            În viața supușilor împărații intervin printr-o libertate religioasă garantată de către stat, de care vor beneficia și creștinii. Mai mult, odată cu Constantin, creștinismul este favorizat, ajungându-se, în cele din urmă, la proclamarea sa ca singura religie recunoscută oficial de către împăratul Theodosius cel Mare. A fost o perioadă contradictorie - pe de o parte creștinismul devine religie licită, dar, pe de altă parte, au fost acceptate până la Theodosius și cultele păgâne.
            Unele dintre aceste culte păgâne au exercitat o puternică influență asupra creștinismului, chiar dacă acest lucru este respins de foarte mulți teologi din zilele noastre. De exemplu: sărbătoarea Crăciunului va fi stabilită pe 25 decembrie, ziua în care se năștea zeul Soare, ziua în care romanii sărbătoreau Saturnaliile închinate zeului Saturn. Chiar mithraismul, o religie puternică la vremea respectivă, avea ca dată a nașterii zeuluii Mithra tot 25 decembrie! Apoi, putem observa cum Biserica Creștină preia modelul de organizare administrativă a Imperiului în dioceze! Diocezele au fost întemeiate ca forme de organizare administrativă de către împăratul Dioclețian.
           Sigur, nu toți împărații din această epocă au tolerat creștinismul. Chiar Dioclețian a fost unul dintre cei mai duri persecutori. Apoi, după Constantin, s-a remarcat Iulian Apostatul. Totuși, creștinismul devine o forță redutabilă. Iulian Apostatul ar fi declarat pe patul de moarte: „M-ai învins Nazarinene!”
           Totuși, implicarea instituției imperiale în Biserica Creștină va avea urmări deosebite. Atât Biserica Creștină cât și instituția imperială vor suferi o serie de transformări.

Dezvoltare/Argumentare: Transformarea împăraților romani în conducători absoluți de tip oriental și apoi în conducători absoluți creștini poate fi surprinsă prin următoarele fapte istorice:

Primul: preluarea modelului oriental de monarhie absolută, mai ales a modelului elenistic. Acest fapt prezintă trei trăsături:

1 - criza secolului III a pus în lumină slăbiciunile Principatului, faptul că nu exista o autoritate imperială clar definită. În timpul Principatului, Imperiul Roman era mai degrabă o federație de cetăți în frunte cu cea mai importantă - Roma. În aceste condiții, începând chiar cu împăratul Aurelian (280-285) se vor prelua elemente de conducere despotică de tip oriental. Dioclețian va prelua în mod oficial ceremonialul elenistic al închinării supușilor în fața împăratului văzut ca fiind „Dominus et Deus”. De altfel, de tremenul „dominus” provine denumirea Dominatului - ce semnifică puterea absolută a împăratului. De asemenea, împăratul Dioclețian a căutat o religie unică pentru a înlătura diversitatea de culte din Imperiu, ce reprezenta una dintre sursele de slăbiciune ale acestuia. Astfel, el va adopta cultul Soarelui. Acest fapt va avea mare importanță pentru viitor - cultul Soarelui înfățișa conducătorii cu o serie de diademe și aurore, aspect care se va păstra în creștinism!

2 - împărații vor concentra întreaga putere în mâna lor. Astfel, ei preiau modelul oriental și sub aspectul că monarhul are puterea totală pe Pământ deoarece era zeu sau fiu de zeu! După legalizarea creștinismului, această idee este continuată într-un mod ... particular! Constantin cel Mare și următorii împărați creștini vor pretinde că dețin puterea totală pe Pământ deoarece ei sunt „unșii” lui Dumnezeu pe Pământ! Avem astfel, un Dumnezeu unic în Cer, un împărat unic pe Pământ! În consecință, puterea absolută a împăraților creștini imită atotputernicia lui Dumnezeu în Cer. Eusebiu din Cezareea, ideologul Imperiului Roman creștin, a argumentat cel mai bine punctele de contact dintre ideologia imperială romană și creștinism.

3 - împărații creștini, fiind unșii lui Dumnezeu, capătă dreptul de a se amesteca în treburile Bisericii Creștine. Chiar Constantin va prezida Conciliul Ecumenic de la Niceea. Aici au fost condamnate ideile lui Arius care susținea că Iisus nu este Dumnezeu. Această intervenție a împăraților se va perpetua în secolele următoare, mai ales în Imperiul Bizantin - aici ia naștere „cezaro-papismul”. În conflictele dintre Biserica oficială și erezii foarte adesea împărații sunt cei care vor înclina balanță când spre o tabără când spre cealaltă. Practic ei vor hotărî, în multe cazuri, ce este adevăr religios și ce este erezie.

Al doilea: adaptabilitatea creștinismului la ideologia imperială romană! Este un fapt istoric deosebit de important. Împărații romani vor apărea, în special în Imperiul Roman de Răsărit, ca adevărații conducători ai Bisericii - cezaropapism! Acest fapt prezintă trei trăsături, anume:

1 - creștinismul legalizat va fi impregnat, voit sau accidental, de către diverși împărați creștini cu elemente păgâne. Însuși Constantin acceptând pe mai departe cultele păgâne va contribui la acest „sincretism” creștino-păgân! Creștinismul adoptă, în propriul folos, elemente ale altor religii - ziua de 25 decembrie ca dată a nașterii lui Hristos; reprezentarea împăraților creștini și a sfinților cu diademe și aurore ca în cultul Soarelui! De altfel, Constantin a continuat să practice cultul Soarelui, lucru atesta de baterea de monede cu zeul Soare după anul 313!

2 - Biserica Creștină va accepta oficial faptul că împăratul este unsul lui Dumnezeu pe Pământ și că acesta are puterea absolută de la Dumnezeu. Astfel, deși părea să se fi impus în lupta cu Imperiul Roman, Biserica s-a ales cu un stăpân pămâmtean! Acest stăpân, cum s-a văzut mai sus, putea să hotărască ce este credință adevărată și ce este erezie!

3 - mai ales în Imperiul Roman de Răsărit, războaiele pornite de împărații creștini vor fi declarate ca fiind războaie sfinte. De foarte multe ori, capii Bisericii vor binecuvânta războaiele, oferind „garanția divină pentru reușita lor”. Acest obicei s-a păstrat, din păcate, în Bisericile Ortodoxe Autocefale până în zilele noastre. De multe ori, auzim capi ai diverselor Biserici Ortodoxe vorbind de războiul sfânt desfășurat de cutare națiune pentru anumite scopuri. Exemplu cel ami concludent, chiar dacă supărător, este cel oferit de Biserica Ortodoxă Română care a numit participarea României la Primul Război Mondial ca „războiul sfânt” pentru reîntregirea neamului. Este cel puțin discutabil să declari tu „slujitor al lui Hristos”- care spunea  oamenilor următoarele: „Iubiți-vă dușmanii! Faceți bine celor ce vă prigonesc!” -, că războaiele pot avea această „pecete” sfântă!

Concluzie: Este un subiect delicat, în opinia noastră, chestiunea pusă în discuție! Ea poate genera fie judecăți dezaprobatoare, care merg în direcția unui creștinism corupt de modelul roman, fie judecăți pozitive, care scot în evidență calitatea de sfinți a împăraților creștini, lupta lor pentru apărarea religiei adevărate. Să nu uităm: Constantin cel Mare, canonizat de Biserică, se face vinovat de crime odioase! El și-a ucis a doua soție și pe fiul cel mare!
          Un lucru credem că se impune a fi subliniat, la o analiză atentă: puterea imperială romană a câștigat mult prin preluarea creștinismului, în timp ce, Biserica și-a pierdut drastic din puritatea ei de la început! Nu întâmplător se spune: „ Adevăratul creștinism a murit în 313. De atunci a apărut religia creștină!”
         Împărtășim, cu alte cuvinte, cele afirmate de cei doi istorici. Și astăzi putem sesiza ușor prezența în creștinism a unor tradiții păgâne. Apoi, ideea că monarhul este unsul lui Dumnezeu, deși pare a fi susținută biblic, ea este valabilă doar pentru Iudaism!

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Următoarea secvenţă face parte din Programa şcolară pentru disciplina istorie – clasa a X-a:
VALORI ŞI ATITUDINI
Coerenţă şi rigoare în gândire şi acţiune
Gândire critică şi flexibilă [...]
Antrenarea gândirii prospective prin înţelegerea rolului istoriei în viaţa prezentă şi ca factor de
predicţie a schimbărilor [...].
Competenţe specifice Conţinuturi
2.1 Recunoaşterea şi acceptarea
perspectivelor multiple asupra
faptelor şi proceselor istorice
5.1 Construirea de afirmaţii pe
baza surselor şi formularea de
concluzii relative la sursele
istorice
2.8 Identificarea aspectelor
trecutului ce pot contribui la
înţelegerea prezentului
5.4. Realizarea de analize
comparative şi sinteze
referitoare la spaţii şi perioade
istorice
RELAȚIILE INTERNAȚIONALE
• Marile conflicte ale secolului XX
Probleme de atins: primul război mondial – un nou tip de război,
tratatele de pace şi relaţiile internaţionale interbelice, al doilea
război mondial, Holocaustul, România şi cele două războaie
mondiale
• Relaţiile internaţionale postbelice
Probleme de atins: organizaţii internaţionale, războiul rece,
prăbuşirea comunismului în Europa
• România şi integrarea euroatlantică
Probleme de atins: UE – parteneriat şi integrare, NATO
(Programa şcolară pentru clasa a X-a - ISTORIE, OMEC 4598 / 31.08.2004)
Pornind de la secvența de mai sus, prezentați formarea/dezvoltarea și evaluarea
competențelor specifice date, având în vedere:
- menționarea a patru metode de predare-învățare care susțin centrarea demersului didactic pe
elev, fiecare corelată cu câte o competență specifică și o problemă de atins, selectate din
secvența dată;
- justificarea opțiunii pentru fiecare corelare (competență specifică- problemă de atins-metodă de
predare-învățare) menționată anterior, prin evidențierea relației dintre abilitatea/capacitatea
corespunzătoare competenței-specifice, fapte istorice din conținutul ales și două caracteristici
ale metodei;
- prezentarea a două avantaje și a unui dezavantaj ale evaluării competențelor date prin metode
tradiționale de evaluare;
- menționarea a trei particularități ale portofoliului, ca metodă complementară/alternativă de
evaluare;
- elaborarea a trei criterii de evaluare pentru un portofoliu referitor la secvența dată.
Notă: Se punctează şi corectitudinea ştiinţifică a informaţiei istorice.


REZOLVARE:

         Învățământul centrat pe formarea/evaluarea competențelor solicită dezvoltarea gândirii critice a elevilor, antrenarea acestora în procesul de învățare. Pedagogia centrată pe competențe pune accent pe utulizarea Cadrului ERR sau pe strategia educațională RWST. Cadrul ERR este specific dezvoltării gândirii critice. Presupune Evocare - adică utilizarea unor conoștințe pe care elevii le au deja; Realizarea Sensului - reprezintă secvența fundamentală a lecției în care elevii participă direct la desfășurarea lecției, analizează, sistematizează informațiile, se implică în rezolvarea de probleme, își dezvoltă capacitățile de argumentare/contra-argumentare a diverselor puncte de vedere; Reflecția - etse etapa finală în care elevii compară ceea ce au achiziționat cu ceeea ce știau, se implică în rezolvarea unor situații-problemă care pot avea impact în viața cotidiană - aici putem da ca exemplu competența 2.8 din secvența didactică dată. 

        Strategia RWST poate fi și ea utilizată cu succes pentru că presupune lectura și scrierea pentru dezvoltarea gândirii critice. Elevii trebuie să devină conștienți de necesitatea de a studia pe cont propriu sau prin cooperare diverse chestiuni, probleme istorice. Competențele presupun tocmai implicarea activă a elevilor. 

        O competență prezintă trei niveluri:

1- „a ști”- dobândire de cunoștințe;

2- „a face” - aplicarea acestora pentru rezolvarea situațiilor-problemă;

3- „a fi”, „a deveni” - este vorba de coponenta atitudinală, - formarea de valori și atitudini, foarte importante pentru îndeplinirea scopurilor istoriei. De exeplu: antrenarea gândirii prospective prin înțelegerea rolului istoriei în viața prezentă și ca factor de predicție a shimbărilor. 

       Secvența didactică avută în vedere este una dintre cele mai complexe din programa școlară de clasa a X-a. Ea cuprinde o perioadă de timp în care au avut loc două războaie mondiale, războilu rece, s-au instaurat regimurile comuniste, perioada post 1989. S-au întâmplat atât de multe evenimente istorice încât se poate vorbi pe drept cuvânt „de durata scurtă a secolului XX”, cum afirma istoricul Eric Hobsbawn.
       Conținuturile istorice ale secvenței didactice trebuie să formeze/evalueze 4 competențe specifice, care implică capacități multiple ale elevilor: analiză, comparație, gândire critică, reflecții asupra aspectelor trecutului care pot ajuta la înțelegerea prezentului, sinteză, toleranță față de diferite puncte de vedere.
        Pentru formarea/dezvoltarea și evaluarea competenței 2.1, cea mai adecvată metodă modernă este Cubul. Aceasta este o metodă- compozit, conținând 6 sarcini. Ea permite analizarea și cunoașterea unor conținuturi în mod global, rezolvarea unor probleme complexe și, mai permite aplicarea în procesul de învățare, a unor cunoștințe/capacități pe care elevii le dețin deja, - în spiritul cerut de psihologia cognitivistă, care a susținut și demonstrat importanța utilizării de către elevi a ceea ce știu sau a capacității lor de a adapta vechile cunoștințe/capacități la situații noi.
       Metoda Cubului permite corelarea competenței 2.1 cu un conținut amplu - Marile conflicte ale secolului XX. De exemplu, profesorul organizează o oră, eventual două pentru consolidarea cunoștințelor referitoare la cele două războaie mondiale. Din conținutul avut în vedere, profesorul va dori, la final, ca elevii să înțeleagă de ce cele două războaie mondilae sunt socotite de mulți istorici drept „al doilea război de 30 de ani”. Va împărți clasa în 6 grupe, fiecăreia atribuindui rezolvarea unei sarcini.

       Aplicație-model:

Grupa 1 - Descrieți aspectele sau faptele din Primul Război Mondial care au stat la baza declanșării ulterioare a celui de-al Doilea Război Mondial;
Grupa 2 - Comparați trăsăturile de „război total” ale celor două războaie mondiale, punând în evidență asemănările și deosebirile. De exemplu: - față de Primul Război Mondial, Al doilea a căpătat chiar caracter de „război de nimicire în masă”; pentru prima dată, anumiți combatanți și-au propus exterminarea totală a unor întregi populații, fapt inexistent în Primul Război Mondial;
Grupa 3 - Aplicați cunoștințele voastre privitoare la politica externă a Germaniei de-a lungul perioadei 1878-1939, pentru a înțelege cauzele profunde care au stat la baza declanșării celor două războaie mondiale;
Grupa 4 - Asociați următoarele noțiuni istorice: război total, arme de distrugere în masă, holocaust, război-fulger, într-un eseu cu tema: „Al Doilea Război Mondial - cea mei mare catastrofă din istorie”;
Grupa 5 - Analizați aspectele care particularizează cele două războaie mondiale față de alte conflicte din epoca modernă;
Grupa 6 - Argumentați, pro sau contra, privitor la afirmația: „Primul Război Mondial a fost catastrofa originară a secolului XX”.
     
        Se observă că sarcinile de lucru nu sunt deloc ușoare. Ele presupun cunoștințe temeinice, eventual chiar realizarea unor teme de portofoliu. De aici observăm un fapt caracteristic aproape tuturor metodelor moderne - sunt cronofage! Ele solicită mai mult de două ore pentru a putea fi utilizate eficient. De aceea nu prea este posibil să fie utilizate în multe școli li licee, deoarece programa de istorie prevede în multe cazuri doar o oră pe săotămână.
           Oricum, metoda cubului este o metodă eficientă pentru atinferea conținutului vizat de profesor. Justificarea alegerii acestei metode este dată, așadar, de două caracteristici ale sale:

1 - permite cunoașterea de ansamblu a oricărei probleme sau a oricăror conținuturi istorice;
2 - poate fi aplicată pe orice fel de competențe, la orice nivel.

        După rezolvarea sarcinilor cerute de profesor, se va dezbate chestiunea vizată la final: În ce măsură cele două războaie mondiale reprezintă al doilea război de 30 de ani? Astfel pentru evaluarea fidelă a competenței și a problemei istorice de atins, profesorul va avea în vedere eseul-structurat.
          
           Exemplu: Alcătuiți un eseu cu tema „ Cele două războaie mondiale reprezintă al doilea război de 30 de ani”. Elevii vou trebui să atingă o serie de chestiuni: În jurul cărui imperiu s-a desfășurat primul război de 30 de ani? Cum a contribuit „echilibrul de putere” impus de puterile învingătoare prin pacea din Westfalia la accentuarea, în timp, a politici externe revanșarde a centrului de putere german? Vor trebui să analizeze taberele aflate în conflict în ambele războaie mondiale; să analizeze dacă perioada interbelică a fost o perioadă de pace sau doar o pauză în cadrul unui singur conflict.
         În realizarea eseului elevii vor trebui să aplice ceea ce cred că știu despre războiul de 30 de ani; care a fost centru de gravitație al acestui conflict; să facă o analiză asupra politicii externe germane de-a lungul unei perioade lungi de timp și să emită o judecată de valoare/apreciere asupra acesteia; vor trebui să observe dacă nu cumva cele două războaie mondiale reprezintă un singur conflict, care, la originea lui îndepărtată s-ar putea să fi stat sentimentele de frustrare ale lumii germane față de pacea westfalică și „echilibrul de putere” impus de puterile învingătoare de la sfârșitul războiului de 30 de ani.
       Metoda Cubului pe competența 2.1 și problemele de atins din conținutul istoric avut în vedere duce și la îndeplinirea componentei de Valori și Atitudini. De pildă, se realizează coerența și rigoarea în gândire și acțiune; se antrenează gândirea prospectivă (...) tocmai prin chestiunea: Reprezintă cele două războaie mondiale al doilea război de 30 de ani?

     
     Pentru formarea/ dezvoltarea și evaluarea competenței 5.1  se va utiliza metoda celor 4 cadrane. Ea permite înțelegerea într-un mod clar, complex a unei probleme istorice sau a unui conținut. Profesorul poate utiliza metoda cadranelor pentru competența respectivă, aplicând-o pe conținutul: Regimurile comuniste postbelice.
     Competența 5.1 presupune analiza diveselor durse istorice, în cazul nostru privitoare la regimurile comuniste postbelice. Se va avea în vedere ca scop fundamental analiza chestiunii: „Regimurile comuniste între „ortodoxia” stalinistă și aspectele naționale ale unor forme de comunism”.
    Metoda presupune împărțirea clasei în 4 grupuri, fiecăruia revenindu-i câte o sarcină corespunzătoare înscrisă într-un cadran. Ca surse istorice profesorul poate propune texte sau lecturarea următoarelor lucrări:
* „Istoria comparată a statelor comuniste” - autor Victor Frunză;
* „Istoria Europei”, vol.5 - autori Serge Bernstein, Pierre Milza;
* „Cronica ilustrată a omenirii”, vol. XIV-XV, Ed.Litera;
* „Ascensiunea Occidentului, o istorie a comunității umane și un eseu retrospectiv” - autor William H. McNaill.

Aplicație-model:

Grupa 1 - Cadran 1 - Pe baza analizei lucrării lui Victor Frunză, rezolvați sarcina: Analizați aspectele care au particularizat unele regimuri comuniste: titoist, chinez;
Grupa 2 - Cadran 2 -Desprindeți caracteristicile „ortodoxiei” comuniste staliniste: Surse principale vor fi lucrările lui Victor Frunză și W.H.McNaill;
Grupa 3 - Cadran 3 - Pe baza unor afirmații gen: „Comunismul - cea mai periculoasă utopie din istorie” - W.H.McNaill, analizați trăsăturile care fac din comunism o ideologie criminală;
Grupa 4 - Cadran 4 - Realizați un eseu cu tema: „Național-comunismul” - o formă particulară de comunism”. Se vor avea în vedere chestiuni ca: dorința unor lideri de a se abate de la „ortodoxia” stalinistă, de a adapta în mod „creator” comunismul la realitățile din țările lor. Se vor analiza în special regimurile comuniste din Iugoslavia și China.

        Aceste sarcini acoperă problematica complexă a regimurilor comuniste, a trăsăturilor lor comune dar și diferite. Sursele istorice indicate reprezintă lucrări istorice ce acoperă aceste aspecte.

Așadar, metoda celor 4 cadrane a fost aleasă de noi datorită unor caracteristici ale sale, ca de exemplu două:

1 - sarcinile din cele 4 cadrane pot fi alese în mod liber de către profesor și elevi, metoda cadranelor neimpunând anumite sarcini fixate gen „comparați, aplicați” etc., ca în cazul matodei cubului,
2 - în fiecare cadran se pot înscrie și anumite texte relevante, îninte de a se indica sarcina de rezolvat de către elevi. Exemplu: Citiți următorul text: „Ideologia comunistă a captivat mulți oameni de elită din Occident, în ciuda realităților crude din lagărul comunist”. Pe baza textului și a unor lucrări bibliografice, desprindeți acele caracteristici ale ideologiei comuniste care au făcut-o atrăgătoare pentru mulți intelectuali din Occident.

Evaluarea competenței 5.1 în raport cu problemele de atins evidențiate de noi se poate face fie printr-un eseu structurat, fie eseu întrebări-structurate, fie item rezolvare de probleme. Poate fi utilizat și portofoliul - fiecare sarcină din fiecare cadran poate constitui o temă de portofoliu.

Exemplu: Realizați un eseu de 2-3 pagini cu tema „Forme particulare de comunism”, în care să surprindeți, prin cercetarea unor surse ( cele indicate mai sus ), următoarele chestiuni:

1 - trăsăturile comunismului stalinist;
2 - aspectele specifice unor regimuri ca cel titoist, maoist;
3 - evidențierea acelor caracteristici care au determinat supraviețuirea comunismului în China.

         Elevii vor trebui să realizeze o scurtă introducere unde vor prezenta trăsăturile comunismului stalinist, modul în care comunismul a devenit un sistem mondial. Apoi vor evidenția ce factori au dus la particularizarea comunismului într-o serie de țări. Eseul va presupune și o investigație prospectivă menită să explice menținerea regimului comunist în China, succesul economic al acestuia.
       

          Aplicarea metodei cadranelor ajută la dezvoltarea gândirii critice prin analiza surselor istorice, a diverselor lucrări; de asemenea, antrenează gândirea prospectivă (...) pentru înțelegerea prezentului și anticiparea unor posibile evoluții în viitor.


        Pentru formarea/dezvoltarea competenței 2.8 se va folosi metoda incidentul critic, întrucât această competență solicită elevii să identifice aspecte ale trecutului care pot ajuta la înțelegerea prezentului și, practic, ajută elevii să-și antreneze gândirea prospectivă, conform cu cea de-a treia valoare/atitudine cerută de secvența didactică avută în vedere. Metoda incidentului critic este o formă mai complexă a metodei problematizării. Ea cere elevilor să stabilească dacă un anumit aspect/fenomen/eveniment din trecut are relevanță sau nu pentru prezent. Mai mult, le solicită elevilor să stabilească relevanța/nonrelevanța respectivului conținut istoric pentru viața cotidiană prezentă!
      Competența 2.8 va fi corelată de către profesor cu conținutul/problema de atins - U.E. - parteneriat și integrare.  Problematica acestui conținut afectează puternic evoluția prezentă a României!
        Profesorul le cere elevilor, de exemplu, să argumenteze printr-un fapt istoric relevant, în ce măsură anumite probleme ale U.E. afectează negativ sau pozitiv procesul integrării/unificării europene. Apoi, le poate cere să stabilească relevanța/nonrelevanța acestor aspecte pentru evoluția actuală a României.

      Aplicație-model: Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, în ce măsură aspecte ca: respingerea prin referendum a proiectului de constituție europeană, criza economică mondială izbucnită în 2007, Brexitul, afectează serios sau nu procesul integrării europene. Stabiliți relevanța/nonrelevanța acestor aspecte pentru evoluția prezentă a României!
          Elevii se vor împărți în două tabere bipolare - una va încerca să argumenteze relevanța, cealaltă nonrelevanța.
            Incidentul critic este ales de către profesor pentru formarea/dezvoltarea/evaluarea competenței 2.8 tocmai datorită unor caracteristici/trăsături ale sale. amintim două dintre ele:

1 - Incidentul critic permite elevilor să analizeze/să observe în ce măsură anumite aspecte din trecut afectează prezentul;
2 - Metoda permite răspunsul la întrebări des întâlnite în rândurile elevilor: „De ce trebuie să învățăm cu tare lucru la istorie?” „Ce relavanță au pentru noi, pentru viața noastră, aceste chestiuni?”
    Iată, așadar, cum această metodă permite elevilor să facă legătura dintre anumite conținuturi/probleme istorice și viața cotodiană, epoca prezentă!
          Cele două tabere vor analiza, în mod argumentat, relevanța/nonrelevanța acestor procese pentru evoluția României, pentru procesul unificării europene.
           Această metodă ajută, de asemenea, la dezvoltarea unor valori și atitudini cum ar fi: antrenarea gândirii prospective prin înțelegerea rolului istoriei în viața prezentă și ca factor de predicție a schimbărilor. este o valoare/atitudine aflată într-o relație directă cu competența 2.8!
           Evaluarea acestei competențe în raport cu conținutul/problema de atins, se poate face printr-un item situație/rezolvare de probleme. acesta poate fi formulat astfel: Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, relitatea crizei cu care se confruntă U.E. în privința construcției și viabilității proiectului european.Stabiliți relevanța/nonrelevanța acestui fapt pentru noi românii!


         Pentru formarea/dezvoltarea competenței 5.4, profesorul va folosi metoda SVA - Știu/Vreau să știu/Am învățat! Metoda va fi corelată cu conținutul/problema de atins: Războiul Rece.
         Metoda SVA cere elevilor să completeze trei rubrici dintr-un tabel. În prima rubrică „Știu” ei trebuie să scrie tot ceea ce cred că știu despre războiul rece. În cea de-a douia rubrică „Vreau să știu” vor scrie tot ceea ce doresc să știe despre acest conținut istoric. Metoda SVA se poate realiza individual, pe perechi de tipul „elev-elev” sau pe grupe.

          Aplicație-model: se va pleca de la premiza realizării metodei pe grupe. Numărul de grupe cerut de această metodă nu este limitat; în aceste condiții, profesorul va împărți clasa în 4 grupe să zicem. Fiecare grupă va nota în rubrica „Știu” tot ceea ce cred că știu despre acest conținut; apoi, în cea de-a doua rubrică grupele vor nota tot ceea ce vor să știe despre războiul rece. Se pot nota, de exemplu, sarcini de lucru ce vor urma a fi studiate de fiecare grupă în parte. De pildă:

Grupa 1 - „Vrem să știm care au fost cauzele ce au dus la eșecul „Marii Alianțe” și declanșarea războiului rece?”;
Grupa 2 -„Vrem să știm cum a fost totuși posibil ca anumite crize ale războiului rece , - exemplu: criza cubaneză -, să nu ducă la declanșarea unui război nuclear global?”;
Grupa 3 „Vrem să știm de ce Marile Puteri au acumulat uriașe arsenale de arme nucleare deși știau că este prohibită anihilarea nucleară reciprocă?”;
Grupa 4 - „Vrem să știm în ce măsură „actul final” de la Helsinki a contribuit la destinderea internațională și dacă hotărârile sale privind recunoașterea frontierelor postbeliceau fost corecte sau doar au fost impuse de situația geopolitică existentă atunci?”

           Pentru a afla răspunsurile la aceste sarcini, elevii vor consulta diverse lucrări, cum ar fi:
- „Cronica ilustrată a omeniriii”, vol. XIII,XIV,XV, - Ed. Litera;
- „Istoria Europei”, - autori: Serge Bernstein, Pierre Milza;
- „Rusia, America și Războiul Rece”, - autor Martin Mc Cauley;
- „Istoria Universală”, vol. III, Ed. Larousse.
          Desigur, pot fi consultate și alte lucrări și surse.
        După consultarea surselor/lucrărilor respective, elevii vor completa a treia rubrică a tabelului - „Am învățat”. Aici vor scrie informațiile pe care le-au aflat privitor la ceea ce au dorit să știe. Vor compara, în final, ceea ce știau la început cu ceea ce știu la final. Trebuie încă o dată afirmat - aceste metode moderne sunt cronofage! Și-n cazul SVA-ului este nevoie de cel puțin 3 ore  pentru a analiza temeinic acest conținut. Mai degrabă, SVA-ul poate fi realizat prin corelarea lui cu portofoliul! Fiecare grupă va realiza un referat privitor la problemele respective.
      Așadar, evaluarea validă, clară a acestei competențe 5.4 în corelație cu conținutul istoric „Războiul rece” se poate face mult mai bine prin portofoliu. Totuși, în ora de analiză a rezultatelor cercetării/muncii elevilor, profesorulpoate propune elevilor realizarea unor eseuri cu teme diverse, cum ar fi: „Războiul rece - un tip de război înghețat între o pace imposibilă și un conflict improbabil”; „Războiul rece și paradoxul bombei nucleare”; - pentru realizarea acestuia, ar fi de dorit ca elevii să aibe acces la lucrarea istoricului britanic John Keegan - „The Could War”. Din păcate, lucrarea respectivă nu a fost tipărită în limba română.
         SVA ajută, de asemenea, la formarea/dezvoltarea unor valori și atitudini, exemplu: Coerență și rigoare (...); Gândire critică și flexibilă, - adică tocmai primele două valori și atitudini cerute de secvența didactică supusă atenției noastre!


        Printre metodele tradiționale pe care le putem utiliza pentru evaluarea competențelor date amintm: evaluarea orală, evaluarea prin lucrări de control, teze, a ceea ce au învățat elevii din ce s-a predat la clasă de către profesor.
          Evaluarea orală este un caz special al comunicării didactice. Profesorul o poate efectua frontal sau individual. Pune întrebări elevilor referitoare la conținuturile domeniului „Relațiile internaționale”.
            Există două avantaje:

1 - întrebările au în vedere cunoștințe clare, precise, predate anterior;
2 - întrebările pot solicita elevii să realizeze, pe scurt, sinteze, analize, pe baza anumitor cerințe, pe loc, ad-hoc ca să ne exprimăm plastic!

       Dezavantajul constă în următoarele aspecte: nu există bareme clare de corectare/apreciere; răspunsurile elevilor vor depinde mult de modul în care profesorul le judecă. Apoi, este solicitată capacitatea de memorare mecanică a cunoștințelor.


           Lucrările de control și tezele prezintă următoarele doua avantaje:

1 - evaluează capacitățile de gândire creativă ale elevilor și modul lor de exprimare în limbajul specific disciplinei Istorie;
2 - permit realizarea de eseuri structurate, rezolvarea de itemi situații - probleme.


      Dezavantajul - aceste verificări scrise pleacă, în esență, tot de la memorarea exactă a unor informații/cunoștințe, chiar dacă răspunsurile pot fi filtrate de creativitatea și gândirea propeie a elevilor. Apoi, obiectivitatea evaluării depinde tot de subiectivitatea profesorului.
       
       Așadar, având în vedere complexitatea celor 4 competențe, evaluarea lor prin metode tradiționale nu este relevantă!

         În schimb, evaluarea competențelor respective poate fi făcută foarte bine, chiar indicat am putea spune, prin portofoliu!

        Cum am precizat, realizarea competențelor indicate în secvența didactică prin metode moderne cere timp iar numărul de ore alocat pe săptămână le face de multe ori inoperante! De aceea, multe dintre sarcinile prezentate, mai sus, la fiecare metodă, se pot constitui în teme de portofoliu.
         Portofoliul are o serie de particularități importante. Iată trei dintre ele:

1 - reprezintă o formă de evaluare compleză, longitudinală, proiectată într-o secvență mai lungă de timp, rezolvând, astfel, problema aspectului cronofag al metodelor moderne;
2 - permite emiterea unor judecăți de ansamblu asupra capacităților elevilor de argumentare, de a sintetiza informațiile, de a ordona anumite idei și de a se exprima în limbajul științific adecvat istoriei,
3 - el pune în valoare creativitatea elevilor, capacitățile lor de a se documenta inteligent, mai ales prin folosirea Internetului. Aici trebuie subliniat faptul că, profesorul are o mare responsabilitate în a-i îndruma pe elevi spre site-uri adecvate, cu informații clare, asumate de autori și a-i determina să evite în documentare site-uri gen Wikipedia, unde, în multe situații, materialele nu sunt verificate, și, de multe ori, nu sunt asumate!
     
       Pentru secvența didactică aflată în atenția noastră, portofoliul poate prezenta diverse criterii de evaluare. Iată trei dintre acestea:

1 - evaluează capacitățile elevilor de a-și structura informațiile, urmând o tematică dată și o bibliografie recomandată de profesor sau, chiar, aleasă de elevi;
2 - evaluează capacitățile elevilor dea investiga sursele istorice, de a judeca diverse puncte de vedere și de a-și asuma judecăți de valoare proprii;
3 - evaluează progresul în învățare al elevilor pe o perioadă mai lungă de timp, prin evaluarea modului de înțelegere a unor teme complexe pentru care este nevoie de mai mult timp. Cum aminteam, temele de portofoliu pot fi cele indicate în sarcinile de lucru prezentate la metodele active moderne. În ceea ce privește acest ultim criteriu de evaluare amintit, profesorul va trebui să se asigure că elevul este cel care întocmește portofoliul! De ce afirmăm aceasta? Deoarece există riscul ca sarcinile din portofoliu să fie realizate, de fapt, de părinți! De asemenea, profesorul va trebui să aprecieze elevii care realizează sinteze și argumnetări proprii pe baza surselor de documentare indicate, și nu pe cei care „realizează” portofoliile prin „procedura” copy-paste!