VIAȚA ȘI ACTIVITATEA MARILOR COMPOZITORI - LUDWIG VAN BEETHOVEN

VIAȚA ȘI ACTIVITATEA MARILOR COMPOZITORI:

LUDWIG VAN BEETHOVEN

     Este considerat cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor.Arta sa o continuă pe ce a lui Joseph Haydn și a lui Mozart,dar reflectă și noul spirit al naționalismului din operele lui Goethe și Schiller;de asemenea,în compozițiile sale,Beethoven încearcă să reflecte și imperativele morale și de justiție socială definite de Revoluția Franceză.El a fost,de altfel,o perioadă îndelungată,un admirator înfocat al lui Napoleon Bonaparte,de care,însă,se va îndepărta treptat.

     Beethoven a fost cel mai mare dintre copiii lui Johann și Maria Magdalena van Beethoven.Deși, la început,a fost destul de bogată,familia Beethoven a sărăcit treptat,mai ales după moartea bunicului;ulterior,tatăl compozitorului a căzut în patima băuturii.Ca urmare, la vârsta de 11 ani,Beethoven s-a văzut nevoit să abandoneze școala,iar la 18 ani era deja susținătorul financiar al familiei.

     Treptat,mai ales din adolescență,Beethoven a început să se ocupe de muzică.De exemplu, în 1783, a făcut parte din grupul de bas continuu de la opera din Bonn.Până în 1787 a făcut progrese uluitoare,astfel încât,Maximilia Franz,-un important arhiepiscop al timpului-, l-a trimis la Viena pentru a studia alături de Mozart.Potrivit unor surse, Mozart a fost foarte impresionat de puterea de improvizație a lui Beethoven și le-ar fi spus unor prieteni că „tânărul își va face un  nume mare în lume.”

   În 1790,Beethoven intră în atenția unei alte mari personalități a muzicii timpului - Johannes Brahms;tot în același an, Haydn a fost extrem de impresionat de o partitură compusă de Beethoven.

     Beethoven se va remarca și ca pianist,emoționând,până la lacrimi,publicul vremii. 

   Faptul că era deja un maiestru al muzicii,va determina să fie acceptat de aristocrația vieneză ca membru de drept al ei,știindu-se faptul că această aristocrație era mare iubitoare de muzică; de fapt, nicăieri Beethoven n-a fost mai admirat și iubit,în timpul vieții sale,ca la Viena.

    Viața lui s-a schimbat profund când și-a dat seama că începe să-și piardă auzul.Primele simptome au apărut chiar înainte de 1800,dar timp de câțiva ani și-a continuat nestingherit viața.A cântat în casele nobilimii,în rivalitate cu alți pianiști și a dat reprezentații numeroase în public,parcă pentru a se convinge pe sine însuși că nu suferă de pierderea treptată a auzului-este vorba de perioada negării din viața sa;dar, pe la 1802 nu mai putea ignora faptul că maladia de care suferea era foarte gravă;există surse ce pretind chiar că Beethoven ar fi fost tentat de sinucidere! Și totuși,în momentele cumplite prin care trecea,avea puterea să spună: „Îmi era de neimaginat să părăsesc lumea pentru totdeauna înainte de a crea tot ce simțeam că trebuie să creez.”Unui prieten apropiat îi declara: „Voi înfrunta soarta.”În altă situație îi declara: „Dacă aș putea doar să scap de mâhnire,aș îmbrățișa întreaga lume.”Din momentul în care a surzit total a renunțat la pianistică,dedicându-se,aproape în totalitate,componisticii.

  În ciuda gravului său handicap,Beethoven ajunge,treptat,treptat,la apogeul carierei sale componistice.Contemporanii rămân,pur și simplu, șocați că, în ciuda surzeniei,Beethoven putea compune asemenea partituri.Presa,care o bună bucată de vreme,îi fusese ostilă,îi devine acum aliată și-l laudă necontenit.La Viena îi se pun în scenă, de o manieră absolut grandioasă,nemaiîntâlnită,operele și partiturile.Însă,și accesul la spectacolele sale devine tot mai costisitor,biletele costând foarte mult.Acest fapt va duce la o creștere a nemulțumirii publicului față de compozitor,acesta fiind acuzat „că s-a ajuns!”

     Începând cu anul 1810 primește recunoașterea internațională unanimă.Acest fapt este datorat unor studii publicate în diverse ziare de cultură de către critici de muzică,-Hoffmann,de exemplu-,critici,de altfel,recunoscuți ca fiind foarte duri,dar care,acum, nu mai pridideau cu laudele.

   Treptat,începând de prin 1815,Beethoven cunoaște un regres evident.Partiturile compuse între 1815-1825 sunt slabe,cu mici excepții.Această situație îi provoacă și o scădere drastică a veniturilor.Un moment ceva mai luminos este reprezentat de colaborarea cu Societatea Filarmonică din Londra;acestă colaborare îl readuce pe linia de plutire și-i produce și o redresare financiară.Această societate îl sprijină pe Beethoven să compună Simfonia a-IX-a.

 Printre marile sale creații se numără:Flautul fermecat,Simfonia a-III-a (Eroica),Appassionata,Fidelio,Odă bucuriei etc..

     În 1827 are un concert la moșia fratelui său Nikolaus Johann,dar,pe drumul de întoarcere la Viena se îmbolnăvește de pneumonie.Din pneumonie va da ,apoi, în ciroză și va muri la Viena, la 26 martie 1827.De notat că la înmormântarea sa au participat peste 20000 de oameni,ceea ce era o mulțime imensă de oameni pentru acea vreme.

     Creațiile lui Beethoven au fost sursă de inspirație și pentru alți compozitori ,exemple: Hector Berlioz,Brahms,Ceaikovski etc..

ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ

ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ

      După înfrângerea dacilor conduși de Decebal,la nord de Dunăre s-a constituit provincia romană Dacia.Aici,populația locală geto-dacă va fi supusă procesului de romanizare.Prin romanizare înțelegem fenomenul prin care cultura și civilizația romană au fost însușite de populația unei provincii până acolo încât limba populației respective va fi înlocuită de limba latină.La capătul procesului de romanizare și-n contextul asimilării migratorilor de către populația romanică au apărut popoarele romanice sau neolatine:francez,italian,portughez,spaniol,român etc..Așadar,romanizarea geto-dacilor face parte dintr-un proces istoric (romanizarea popoarelor) mai larg european.

       În ceea ce privește romanizarea geto-dacilor există unele probleme:

1-romanizarea a avut loc în 165/170 de ani de stăpânire romană?-este o problemă viu disputată între istoricii români și maghiari;

2-în 271/275,împăratul Aurelian a retras armata și administrația romană din Dacia,din motive legate de apărare,fapt care ar fi putut opri romanizarea;

3-provincia romană Dacia nu a inclus tot spațiul locuit de geto-daci.Se pune întrebarea cum au putut fi romanizați „dacii liberi”? (dacii necuceriți de romani);

4-cum de populația daco-romană nu a fost slavizată odată cu pătrunderea în număr mare a slavilor în aceste teritorii la începutul secolului VI?În fond nu există nicio dovadă din care să rezulte că acești slavi erau mai puțini decât coloniștii romani de odinioară.În limba română,de altfel,există un număr mare de cuvinte de origine slavă,mai important fiind faptul că multe dintre aceste cuvinte fac parte din vocabularul de zi cu zi:prieten,dragoste,iubire,nădejde,ceas,trudă,vreme etc..

      Sunt doar câteva din problemele legate de romanizarea geto-dacilor,ale etnogenezei românești-nu le vom clarifica noi pentru că nici nu vom putea,ele constituind serioase probleme pentru cercetarea istoriografică românească,probleme ce sunt disputate și răsdisputate.Nu degeaba Gheorghe Brătianu,un istoric și om politic român, numea formarea poporului român „o enigmă și-un miracol istoric”.

     Despre romanizarea geto-dacilor putem spune că s-a desfășurat în 3 etape:

1-romanizarea geto-dacilor trebuie să fi început înainte de cucerire,prin influența civilizației latine asupra geto-dacilor-nu există dovezi istorice clare cum c-ar fi existat o influență în masă,dar logic această etapă trebuie să fi fost importantă,altfel este greu de explicat rapiditatea romanizării din vremea administrației romaneși,mai ales,romanizarea dacilor liberi;

2-romanizarea propriu-zisă din timpul administrației romane;

3-continuarea romanizării și extinderea ei pe întregul spațiu geto-dac după retragerea aureliană.

     În privința duratei procesului formării poporului român și al limbii române-acesta a avut o durată îndelungată,până-n secolele IX-X,după alți istorici până-ă secolul XI.De-a lungul acestei perioade,limba latină a suferit diverse transformări-un exemplu celebru datează de la sfârșitul secolului VI,fiind legat de un context mai larg pe care nu-l discutăm în articolul de față;sunt importante 3 cuvinte: „torna,torna fratre”!

      Peste daco-romani s-au succedat,timp de mai multe secole,o serie de populații migratoare:

*populații germanice:goții,gepizii,vandalii etc.;

*populații asiatice:avarii,hunii,tătarii etc.;

*populații slave-în anul 602 trec în sudul Dunării,dar nuclee de slavi vor continua să existe la nord de Dunăre până-ă secolele XII-XIII.

*în secolul XI vin în părțile noastre populații turcice din Asia:pecenegii și apoi cumanii.

    Dintre toate aceste populații,un rol important asupra etnogenezei românești l-au avut doar slavii.

   Un factor important care dovedește continuitatea daco-romanilor la nord de Dunăre după retragerea aureliană este constituit de răspândirea creștinismului în limba latină.Termenii fundamentali ai religiei creștine din limba română sunt moștentți din limba latină:Dumnezeu,cruce,Paște,a boteza,înger,duminică,altar,rugăciune etc.. Foarte important este termenul „basilica”,moștenit în limba română sub forma „biserică”;acest termen nu este păstrat în restul limbilor neolatine,cu excepția limbii retroromane/romande.Explicația ar putea fi următoarea:

-creștinismul s-a răspândit în spațiul geto-dac încă din secolele II-III;

-în 313, împăratul Constantin cel Mare legalizează creștinismul și de acum în lumea romană se va folosi termenul „ecclesia”(adunare-în limba greacă) pentru locașurile de cult;astfel încât, în limbile neolatine din Occident va fi preluat acest termen:„chiesa” în limba italiană, „eglise”în limba franceză, „iglesia” în limba spaniolă etc.;așadar,nu va fi preluat termenul „basilica”,ce predominase într-o perioadă în care nu existau premise clare de apariție a limbilor neolatine,ori în 313,daco-romanii de la nord de Dunăre nu mai aparțineau de Imperiu și,astfel,au păstrat vechiul termen „basilica”.