SFÂRȘITUL UNEI EPOCI DE ÎNTUNERIC.

 SFÂRȘITUL UNEI EPOCI DE ÎNTUNERIC

     Lumea în care a trăit Iisus Hristos și apostolii săi era foarte diferită de cea din timpurile redactării Scripturilor ebraice. Cititorii Bibliei care nu cunosc acest lucru poate își imaginează că, de la profetul Maleahi până la evanghelistul Matei, a existat o continuitate socială și religioasă, percepând doar vag ceea ce s-a întâmplat în cei 400 de ani dintre cele două cărți.

    Maleahi, ultima din Scripturile ebraice (Vechiul Testament) în majoritatea Bibliilor de astăzi (Biblia Ortodoxă se continuă după Maleahi cu o serie de cărți considerate „bune de citit”),se încheie cu descrierea rămășiței Israelului restabilite în patria sa după eliberarea din captivitatea babiloniană .Evreii pioși erau încurajați să aștepte ziua de judecată a lui Dumnezeu, care urma să șteargă din existență lumea domintă de rău și să deschidă calea erei mesianice (Maleahi 4 : 1,2).Pe atunci se afla la putere Persia. Trupele persane, împărțite în patru în Iuda, mențineau pacea și susțineau edictele regale prin forța armelor.

    Însă ținuturile biblice nu au rămas neschimbate de-a lungul următoarelor 4 secole.Întunericul spiritual și confuzia au început să-și facă simțită prezența. Orientul Apropiat a fost zguduit de violență, de teroare, de oprimare, de mentalități religioase radicale, de filosofii speculative și de șocul cultural.

     Evanghelia după Matei, -prima carte din Scripturile grecești (Noul Testament)-, a fost redactată într-o epocă diferită. Legiunile romane impuneau Pax Romana, adică pacea romană. Oamenii reverențioși așteptau cu nerăbdare venirea lui Mesia, care să abolească suferința, tirania și sărăcia și să aducă prosperitatea și liniștea. Să examinăm mai îndeaproape societatea iudaică în secolele premergătoare nașterii lui Iisus Hristos.

Viața iudaică în perioada persană:

     După proclamația lui Cirus ce Mare prin care iudeii erau eliberați din captivitatea babiloniană, un grup de iudei au părăsit Babilonul în anul 537 î.H.. Această rămășiță receptivă din punct de vedere spiritual s-a întors într-o țară cu cetăți distruse și cu un pământ devastat.Edomiții, fenicienii, samaritenii, triburi arabe, precum și alții, reduseseră teritoriul cândva spațios al Israelului.Ce-a mai rămas din Iuda și Benianim a devenit provincia Iuda în satrapia persană Abar Nahara (însemnând „Dincolo de râu).

     Sub stăpânirea persană, Iuda a cunoscut o „perioadă de expansiune și de creștere a populației”,-conform cu lucrarea „The Cambridge History of Judaism”-. Referitor la Ierusalim, aceeași lucrare adaugă: „Țăranii și pelerinii aduceau daruri, Templul și orașul au ajuns bogate, iar bogăția lor i-a atras pe negustorii și pe artizanii străini”. Chiar dacă perșii erau foarte toleranți în ce privește guvernarea locală și religia, tributul era foarte mare și putea fi plătit numai în metale prețioase.

     Ultimii ani ai Imperiului Persan au fost foarte tulburi, fiind marcați de răscoalele satrapilor. Mulți iudei s-au angrenat într-o răscoală de-a lungul Coastei Mediteraneene și au fost deportați departe în Nord, în Hircania, la Marea Caspică. Se pare totuși că cea mai mare parte din Iuda nu a fost afectată de pedeapsa aplicată de Persia.

Perioada greacă:

     În 332 î.H., Alexandru cel Mare a țășnit cu putere spre Orientul Mijlociu, însă chiar înaintea lui se manifestase o preferință pentru importurile grecești. Dându-și seama de valoarea politică a culturii grecești, el și-a propus să elenizeze imperiul său aflat în expansiune.Greaca a devenit limbă internațională. Scurta domnie a lui Alexandru a promovat iubirea pentru sofism, entuziasmul pentru sporturi și aprecierea pentru estetică. Treptat, până și tezaurul religios iudaic a început să cedeze la influența elenismului.

     După moartea lui Alexandru în 323 î.H., succesorii săi au început să se confrunte în nesfârșite războaie pentru supremație. În timpul regelui egiptean Ptolemeu II Philadelphus (285-246 î.H.) s-a început traducerea Vechiului Testament în limba vorbită de popor,-greaca koine.Această traducere va fi cunoscută sub numele de Septuaginta. Multe versete din această traducere vor fi citate ca atare în Noul Testament.Limba greacă s-a dovedit astfel un mijloc excelent de a transmite raze de lumină într-o lume aflată în haos și în întuneric spiritual!

      După ce Antiochus IV Epiphanes a devenit regele Siriei și domnitorul Palestinei (175-164 î.H.), iudaismul a fost aproape șters din existență de persecuția promovată de autorități.Sub amenințarea cu moartea, iudeii au fost obligați să-l abandoneze pe Yahwe/Iehova și să le aducă jertfe numai zeităților grecești. În decembrie 168 î. H. s-a construit un altar păgân deasupra marelui altar al lui Yahwe de la templul din Ierusalim și pe el s-au adus jertfe în onoarea lui Zeus din Olimp. Indignați, țărani curajoși și-au unit forțele sub conducerea lui Iuda Macabeul și au dus o luptă aprigă până când au intrat în posesia Ierusalimului. Templul a fost rededicat lui Dumnezeu și, exact după trei ani de la profanarea lui, se aduceau din nou pe el jertfe zilnice.

     În restul perioadei grecești, membrii comunității evreiești au încercat în mod agresiv să-și extindă teritoriul până la granițele sale de odinioară. Ei și-au folosit în mod barbar proaspăta lor îndemânare militară, forțându-i cu sabia pe vecinii lor păgâni să se convertească. În pofida acestui lucru,modelul grecesc a continuat să domine orașele și satele.

   În tot acest timp, cei care concurau pentru funcția de mare preot erau, deseori,corupți.Comploturile, asasinatele și intrigile politice le mânjeau poziția. Cu cât spiritul iudeilor era mai nereligios, cu atât mai populare deveneau sporturile grecești. Ce surprinzător era să vezi preoți tineri neglijându-și obligațiile pentru a participa la jocuri! Atleții evrei s-au supus chiar unei intervenții chirurgicale dureroase ca să devină „necircumciși”, pentru a nu se simți stânjeniți atunci când apăreau goi în competițiile cu păgânii!

Schimbări religioase:

  

     În primii ani de după exil, iudeii fideli s-au împotrivit amestecului concepțiilor și filosofiilor păgâne cu religia lor , revelată în Scripturile ebraice. Cartea Estera , scrisă după mai bine de 60 de ani de asociere strânsă cu Persia, nu conține nicio urmă de zoroastrism. În plus,nicio influență a acestei religii persane nu se găsește în cărțile Ezra, Neemia sau Maleahi, toate scrise în partea de început a perioadei persane (537-443 î.H.).

       Însă erudiții consideră că, în a doua jumătate a perioadei persane, mulți iudei au început să-și însușească unele concepții ale închinătorilor lui Ahura Mazda, principala zeitate persană. Acest fapt reiese clar din superstițiile și convingerile populare ale esenienilor. Cuvintele ebraice folosite pentru șacali, pentru alte creaturi din deșert și pentru păsări nocturne au ajuns să fie asociate în mintea iudeilor cu spiritele rele și cu monștrii nocturni din folclorul babilonian și persan.

      Iudeii au început să privească ideile păgâne într-o altă lumină. Conceptele despre cer, iad, suflet, cuvânt(Logos) și înțelepciune au dobândit semnificații noi. Și, dacă, după cum se învăța atunci, Dumnezeu era atât de departe, încât nu mai putea comunica cu oamenii, el avea nevoie de intermediari. Grecii numeau astfel de spirite intermediare și protectoare demoni (Daimoni).Acceptând ideea că demonii puteau fi buni sau răi, iudeii au ajuns repede sub control demonic.

      O schimbare constructivă a avut loc în închinarea locală. Curând s-au format sinagogile, locuri unde congregații apropiate de iudei se întruneau pentru a primi educație și a efectua servicii religioase. Când, unde și cum au apărut pentru prima dată sinagogile iudaice nu se cunoaște cu exactitate. Înrucât acestea satisfăceau necesitățile legate de închinare ale iudeilor din locuri îndepărtate atunci când nu puteau merge la templu, se consideră, în general, că sinagogile s-au înființat în timpurile exilice sau postexilice. Semnificativ este faptul că ele s-au dovedit a fi locuri publice excelente pentru ca Iisus și apostolii săi să vestească „bunătățile Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina sa cea minunată”- 1 Petru 2:9.

Iudaismul a adoptat diferite școli de înțelepciune:

      În secolul II î.H. au început să-și facă apariția diverse școli de înțelepciune. Acestea nu erau organizații religioase separate . Mai degrabă, ele erau mici asociații de clerici, filosofi, activiști politici iudei care căutau să exercite influență și să țină sub control poporul, toate sub tutela iudaismului.

       Saducheii, care se implicaseră în politică, erau, în principal,aristocrați bogați, cunoscuți pentru diplomația lor iscusită chiar din timpul ascensiunii Hasmoneilor, la jumătatea secolului II î. H.. Cei mai mulți dintre ei erau preoți, deși unii erau oameni de afaceri și proprietari de pământ. Pe timpul când s- a născut Iisus, majoritatea saducheilor preferau guvernarea romană în Palestina, întrucât considerau că aceasta era mai stabilă și că putea menține status-quoul. O minoritate (irodienii) credea că domnia familiei lui Irod ar corespunde cel mai bine intereselor poporului evreu. În orice caz, saducheii nu doreau ca poporul să ajungă să fie condus de fanatici iudei sau ca altcineva în afară de preoți să supravegheze templul. Convingerile saducheilor erau conservatoare, bazându-se în principal pe interpretarea dată de ei scrierilor lui Moise, și reflectau opoziția lor față de impunătoarea sectă a fariseilor. Saducheii respingeau profețiile din Scripturile ebraice, considerându-le speculații. ei credeau că părțile istorice, poetice și proverbiale din Biblie sunt neinspirate și neesențiale.

      Fariseii au apărut pe parcursul perioadei grecești, ca o reacție puternică la elenismul anti-iudaic. În timpul lui Iisus însă, ei erau rigizi, tradiționaliști, mândrii, făcând prozeliți în mod prezumțios și incercând să țină sub control poporul prin instruirea dată în sinagogă. Ei proveneau, în principal, din clasa de mijloc și disprețuiau poporul de rând. Iisus îi considera pe majoritatea fariseilor ca fiind egoiști,nemiloși,iubitori de bani,ipocriți( Matei,cap.23). Ei acceptau toate Scripturile ebraice potrivit propriilor lor explicații, însă acordau acceeași importanță sau chiar mai multă tradițiilor lor orale. Ei spuneau că tradițiile erau ca un gard în jurul Legii. Departe de afi însă un gard, tradițiile lor anulau Cuvântul lui Dumnezeu și puneau publicul în încurcătură - Matei 23:2-4; Marcu 7:1,  9-13.

      Esenienii erau mistici  care trăiau în comunități izolate. Ei se autoconsiderau adevărata rămășiță a Israelului, așteptând în puritate să-l primească pe promisul Mesia. Esenienii duceau o viață pioasă și multe din convingerile lor erau o reflectare e concepțiilor persane și grecești.

      Câteve grupuri de zeloți, care aveau motivații religioase, dar și un patriotism fanatic, considerau în mod criminal că oricine stătea în calea independenței statale iudaice era un dușman. Ei au fost asemuiți cu Hasmoneii și au apelat în principal la tineri idealiști, aventurieri. Considerați niște bandiți asasini sau luptători de rezistență, ei au folosit tactici de gherilă, făcând ca drumurile de țară și piețele publice să fie periculoase și amplificând astfel starea de încordare din vremea respectivă. De notat că unele surse din Tradiția Ortodoxă și Catolică îl consideră pe Iuda Iscarioteanul un zelot!

     În Egipt filosofia greacă a înflorit printre iudeii din Alexandria. De acolo s-a răspândit în Palestina și la iudeii foarte împrăștiați din diaspora. Unii teoreticieni și filosofi iudei au interpretat scrierile lui Moise ca pe niște alegorii vagi,complicate și, chiar, stupide! Este cazul lui Philon din Alexandria.

     De observat totuși că saducheii, fariseii și esenienii constituiau mai puțin de 7% din poporul evreu! Restul era format din mase de iudei ,necăjite și risipite, „ca niște oi care n-au păstor”.- Matei 9:36.

      Pe când răsăreau zorii epocii romane, elenizarea transformase în mod ireversibil Palestina din punct de vedere social, politic și filosofic. Contaminarea cu influențe religioase babiloniene, persane și grecești crease un adevărat haos de concepții si interpretări. Poporul era total dezorientat. În această lume întunecată a pășit Iisus. Invitația sa încurajatoare - „Veniți la Mine țoți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă”- a fost o adevărată mângâiere (Matei 11:28). Cât de emoționant a fost pentru ei să-l audă spunând: „Eu sunt Lumina lumii” (Ioan 8:28). Iar promisiunea sa îmbolditoare: „cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții”, a fost cu adevărat încântătoare. - Ioan 8:12.

      În concluzie, atunci când sărbătorim sau pretindem că sărbătorim Crăciunul să ne aducem aminte de El, de Iisus, nu să cultivăm ideea credinței în așa-zisul Moș Crăciun! Să nu ne afundăm și noi tot mai mult în întuneric spiritual!

VIAȚA ȘI OPERA MARILOR COMPOZITORI:ANTONIO VIVALDI.

VIAȚA ȘI OPERA MARILOR COMPOZITORI: ANTONIO VIVALDI

     S-a născut la 4 martie 1678,la Veneția,și,a murit la 28 iulie 1741, la Viena.Este un mare compozitor italian care și-a pus amprenta asupra muzicii instrumentale de la sfârșitul perioadei baroce.Stilului baroc îi sunt caracteristice exuberanța,dorința de a impresiona,teatralitatea,dramatismul etc..

         Principalul profesor al lui Vivaldi a fost tatăl său-Giovanni Battista,care,în 1685, a fost admis ca violonist în orchestra Bisericii San Marco din Veneția.

         Inițial,Antonio Vivaldi se pregătise pentru preoție,-chiar a fost hirotonit în 1703;datorită părului său roșcat,care-l scotea în evidență,a fost supranumit „preotul roșu”. 

      Antonio a devenit destul de repede un violonist excelent și-n 1703 a fost numit profesor de vioară la orfelinatul Spitalului Compasiunii - Ospedale della Pieta;de altfel, Vivaldi va colabora cu acest spital o lungă perioadă a carierei sale.

       La scurtă vreme după hirotonirea ca preot,Vivaldi a renunțat să mai oficieze slujbe din cauza unei boli cronice, probabil astm bronșic.În ciuda acestor probleme era foarte riguros în materie de credință,făcându-și o reputație de habotnic!

      Vivaldi și-a făcut debutul de compozitor de muzică vocală sacră în 1713,când profesorul corului de la Pieta și-a părăsit postul,iar instituția a trebuit să apeleze la Vivaldi și la alți compozitori pentru compoziții noi.Tot în 1713,prima sa operă a fost reprezentată la Vicența - Ottone in villa.

     Între 1718-1720 a lucrat la Mantova ca director de muzică laică.În Mantova,Vivaldi va compune,cu deosebire,opere.

     Anii 1720 au reprezentat apogeul carierei.El s-a stabilit în această perioadă,mai cuseamă, la Veneția.Pe parcursul acestui deceniu a scris numeroase opere și a fost impresar în Veneția dar și-n alte orașe ale Italiei.

        Prin 1739 cariera lui Vivaldi a intrat în declin, multe dintre compozițiile din această perioadă nu mai aveau deloc succes.A murit la Viena, în 28 iulie 1741.Funeraliile sale au fost foarte simple,ceea ce denotă sărăcia în care ajunsese să trăiască.

      În ceea ce privește creația pe care a lăsat-o moștenire omenirii,aceasta este impresionantă.De exemplu,peste 500 de concerte au ajuns până la noi.De altfel,multe dintre concertele sale au fost luate drept model de numeroși compozitori din perioada târzie a barocului.Exemplul cel mai cunoscut este Johann Sebastian Bach.Acesta, de pildă, a prelucrat unele concerte ale lui Vivaldi pentru instrumente cu claviatură.

    Cea mai cunoscută compoziție a lui Vivaldi rămâne, fără îndoială, „Anotimpurile”.Altă compoziție cunoscută este opera „Orlando furioso”. 

SURSELE DE INFORMAȚII.

SURSELE DE INFORMAȚII

     În mod sigur,trăim într-o lume în care există o avalanșă de surse de informații.S-au dezvoltat foarte mult televiziunea,radioul,internetul,presa;suntem bombardați cu o mulțime de informații.De fapt nici n-avem cum să procesăm cantitatea de informații care ne este livrată zilnic.

  Totuși,nu toate informațiile sunt obiective.De foarte multe ori,informațiile sunt vădit manipulatorii.Există multe programe TV care distorsionează informațiile în favoarea intereselor politice ale patronilor.Nu mai vorbim de Internet.Aici există site-uri de știri care pretind că au surse,dar pe care nu le dezvăluie niciodată!În România,de exemplu,există „Știri pe surse”-Care surse!?Pe acest site se promovează foarte multe manipulări.De exemplu,s-a prezentat o știre „spectaculoasă”,în spiritul „politicii corecte”,privind interzicerea serbărilor de Crăciun pentru a nu-i afecta pe necreștini.Titlul nu a precizat despre ce țară este vorba.Mulți,care au comentat știrea,au citit doar titlul,crezând că-i vorba de România!!Și dă-i și trage cu apărarea credinței ortodoxe amenințate,de parcă în serbările de Crăciun se vorbește  ceva de sfânta credință ortodoxă!Din câte știu se vorbește despre...Moș Crăciun!!Respectivii „comentatori”preacreștini s-au făcut de râs!Era vorba despre statul Oregon din S.U.A.!!!De altfel,s-a constat de ceva ani că există așa-numita „generație Facebook”,generație care se mărginește să citească doar titlurile!Iar aceste titluri cu cât sunt mai spectaculoase,cu atât sunt mai credibile pentru această generație!Un exemplu elocvent-cazul Colectiv și incredibilele fabulații despre implicarea Ordinului Illuminati!!

     Esta clar că-n zilele noastre nu sursele de informații sunt o problemă ci capacitatea noastră de a discerne adevărul de minciună.Acest lucru devine din ce în ce mai dificil.Avea mare dreptate cântărețul Adrian Daminescu când într-un cântec de-al său spunea: „Adevărul rătăcește prin ziare”.

     Televiziunea,la rândul ei,face spectacol grotesc din tot felul de întâmplări urâte,care ar trebui prezentate decent.Dimpotrivă,se descriu crime,violuri,furturi,tâlhării cu lux de amănunte,pentru că,nu-i așa,aduc audiență.În plus,este evident că-ntreaga presă din România a fost lovită puternic de criză și pentru a rezista, multe ziare,respectabile cândva,s-au vândut politicienilor.Un caz odios este al ziarului „România Liberă”.În anii 90,acest ziar,sub conducerea lui Petre Mihai Băcanu,s-a remarcat prin anchete extrem de bine documentate care dezvăluiau marile afaceri de corupție.Din păcate,în timpul regimului Băsescu,ziarul a devenit oficios de propagandă pentru Băsescu și oamenii săi!A fost chiar susținut ilegal cu bani de la ASTRA!În loc ca acei bani să fie folosiți pentru nevoile asiguraților,au fost folosiți,așadar,pentru susținerea unui ziar care nu mai era cumpărat decât de „băsiști”fanatici.În final,se știe,ASTRA a dat faliment!

     Un alt caz odios este PRO TV.Postul a fost la sfârșitul anilor 90 și începutul anilor 2000,una dintre sursele de informații cele mai de încredere pentru români.Avea emisiuni excepționale-ex:„Deșteaptă-te române”, „Picătura de amar”, „Profesiunea mea cultura”etc..Ce vremuri!Din păcate,de dragul audienței,în rândurile prostimii,postul a ajuns să difuzeze aberații ca de exemplu- „La Măruță”-„fabuloasă emisiune,n-avem ce spune!-, „Știrile de la ora 5”etc..Ce să mai spunem de faptul că vreme de mulți ani,l-a promivat la greu,pe Gigi Becali,postul recunoscând,într-un final,că avea „obligații” față de cioban!

    Ce să mai spunem de Antena 3, B1 TV, Realitatea TV, România TV?La aceste posturi totul este părtinitor!

      Situația pare mai bună în alte țări.Dar,în S.U.A.,recent ,presa,cu mic, cu mare, s-a pus în slujba Doamnei Clinton și rezultatul s-a văzut!Chiar și celebrul CNN a căzut în această plasă.Așadar ,se-ntâmplă și la case mai mari.Nu doar în România presa este mogulizată,cum suntem tentați,uneori,să credem!

     Criza economică a îngreunat și situația presei occidentale.De exemplu,celebrul „Wall Street Journal”a pierdut în primii ani de criză peste 43% din profiturile obținute din publicitate.Și totuși ziarul rezistă,singura explicație fiind că occidentalul continuă să citească presă!Așa se explică și dimensiunea unui ziar occidental care are zeci și chiar sute de pagini zilnic!!Asta în timp în România ziarele au devenit .... micuțe,micuțe!

     Avem.totuși,de unde să ne informăm.Problema adevărată nu sunt sursele ,-manipulate sau nu-,ci capacitatea de discernământ a consumatorului de informație.Este evident că un om slab educat va fi,mereu și mereu,ușor de manipulat!Și pentru așa ceva,nu presa este principala vinovată,ci lipsa interesului oamenilor pentru propria lor educație și instruire

      În ce mă privește, uneori mă-ntreb de ce naiba mai citesc presă?Îmi este clar că am de-a face cu presă manipulatorie,și totuși o citesc!Poate din motivul că așa m-am obișnuit sau ...nici eu nu știu.Îmi place totuși să citesc analizele unor ziariști consacrați cum, sunt CTP,Ion Cristoiu,Ilie Șerbănescu (îmi amintesc foarte bine semnalele de alarmă pe care Ilie Șerbănescu le trăgea ,în presa economică,-dar cine naiba citea presa economică în România-,în legătură cu o posibilă mare criză economică,și,acest lucru se-ntâmpla cu ani buni înainte de izbucnirea crizei economice mondiale).Un lucru este clar pentru mine-că-i rea,că nu este,voi continua să citesc presa!

VIAȚA ȘI ACTIVITATEA MARILOR COMPOZITORI - LUDWIG VAN BEETHOVEN

VIAȚA ȘI ACTIVITATEA MARILOR COMPOZITORI:

LUDWIG VAN BEETHOVEN

     Este considerat cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor.Arta sa o continuă pe ce a lui Joseph Haydn și a lui Mozart,dar reflectă și noul spirit al naționalismului din operele lui Goethe și Schiller;de asemenea,în compozițiile sale,Beethoven încearcă să reflecte și imperativele morale și de justiție socială definite de Revoluția Franceză.El a fost,de altfel,o perioadă îndelungată,un admirator înfocat al lui Napoleon Bonaparte,de care,însă,se va îndepărta treptat.

     Beethoven a fost cel mai mare dintre copiii lui Johann și Maria Magdalena van Beethoven.Deși, la început,a fost destul de bogată,familia Beethoven a sărăcit treptat,mai ales după moartea bunicului;ulterior,tatăl compozitorului a căzut în patima băuturii.Ca urmare, la vârsta de 11 ani,Beethoven s-a văzut nevoit să abandoneze școala,iar la 18 ani era deja susținătorul financiar al familiei.

     Treptat,mai ales din adolescență,Beethoven a început să se ocupe de muzică.De exemplu, în 1783, a făcut parte din grupul de bas continuu de la opera din Bonn.Până în 1787 a făcut progrese uluitoare,astfel încât,Maximilia Franz,-un important arhiepiscop al timpului-, l-a trimis la Viena pentru a studia alături de Mozart.Potrivit unor surse, Mozart a fost foarte impresionat de puterea de improvizație a lui Beethoven și le-ar fi spus unor prieteni că „tânărul își va face un  nume mare în lume.”

   În 1790,Beethoven intră în atenția unei alte mari personalități a muzicii timpului - Johannes Brahms;tot în același an, Haydn a fost extrem de impresionat de o partitură compusă de Beethoven.

     Beethoven se va remarca și ca pianist,emoționând,până la lacrimi,publicul vremii. 

   Faptul că era deja un maiestru al muzicii,va determina să fie acceptat de aristocrația vieneză ca membru de drept al ei,știindu-se faptul că această aristocrație era mare iubitoare de muzică; de fapt, nicăieri Beethoven n-a fost mai admirat și iubit,în timpul vieții sale,ca la Viena.

    Viața lui s-a schimbat profund când și-a dat seama că începe să-și piardă auzul.Primele simptome au apărut chiar înainte de 1800,dar timp de câțiva ani și-a continuat nestingherit viața.A cântat în casele nobilimii,în rivalitate cu alți pianiști și a dat reprezentații numeroase în public,parcă pentru a se convinge pe sine însuși că nu suferă de pierderea treptată a auzului-este vorba de perioada negării din viața sa;dar, pe la 1802 nu mai putea ignora faptul că maladia de care suferea era foarte gravă;există surse ce pretind chiar că Beethoven ar fi fost tentat de sinucidere! Și totuși,în momentele cumplite prin care trecea,avea puterea să spună: „Îmi era de neimaginat să părăsesc lumea pentru totdeauna înainte de a crea tot ce simțeam că trebuie să creez.”Unui prieten apropiat îi declara: „Voi înfrunta soarta.”În altă situație îi declara: „Dacă aș putea doar să scap de mâhnire,aș îmbrățișa întreaga lume.”Din momentul în care a surzit total a renunțat la pianistică,dedicându-se,aproape în totalitate,componisticii.

  În ciuda gravului său handicap,Beethoven ajunge,treptat,treptat,la apogeul carierei sale componistice.Contemporanii rămân,pur și simplu, șocați că, în ciuda surzeniei,Beethoven putea compune asemenea partituri.Presa,care o bună bucată de vreme,îi fusese ostilă,îi devine acum aliată și-l laudă necontenit.La Viena îi se pun în scenă, de o manieră absolut grandioasă,nemaiîntâlnită,operele și partiturile.Însă,și accesul la spectacolele sale devine tot mai costisitor,biletele costând foarte mult.Acest fapt va duce la o creștere a nemulțumirii publicului față de compozitor,acesta fiind acuzat „că s-a ajuns!”

     Începând cu anul 1810 primește recunoașterea internațională unanimă.Acest fapt este datorat unor studii publicate în diverse ziare de cultură de către critici de muzică,-Hoffmann,de exemplu-,critici,de altfel,recunoscuți ca fiind foarte duri,dar care,acum, nu mai pridideau cu laudele.

   Treptat,începând de prin 1815,Beethoven cunoaște un regres evident.Partiturile compuse între 1815-1825 sunt slabe,cu mici excepții.Această situație îi provoacă și o scădere drastică a veniturilor.Un moment ceva mai luminos este reprezentat de colaborarea cu Societatea Filarmonică din Londra;acestă colaborare îl readuce pe linia de plutire și-i produce și o redresare financiară.Această societate îl sprijină pe Beethoven să compună Simfonia a-IX-a.

 Printre marile sale creații se numără:Flautul fermecat,Simfonia a-III-a (Eroica),Appassionata,Fidelio,Odă bucuriei etc..

     În 1827 are un concert la moșia fratelui său Nikolaus Johann,dar,pe drumul de întoarcere la Viena se îmbolnăvește de pneumonie.Din pneumonie va da ,apoi, în ciroză și va muri la Viena, la 26 martie 1827.De notat că la înmormântarea sa au participat peste 20000 de oameni,ceea ce era o mulțime imensă de oameni pentru acea vreme.

     Creațiile lui Beethoven au fost sursă de inspirație și pentru alți compozitori ,exemple: Hector Berlioz,Brahms,Ceaikovski etc..

ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ

ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ

      După înfrângerea dacilor conduși de Decebal,la nord de Dunăre s-a constituit provincia romană Dacia.Aici,populația locală geto-dacă va fi supusă procesului de romanizare.Prin romanizare înțelegem fenomenul prin care cultura și civilizația romană au fost însușite de populația unei provincii până acolo încât limba populației respective va fi înlocuită de limba latină.La capătul procesului de romanizare și-n contextul asimilării migratorilor de către populația romanică au apărut popoarele romanice sau neolatine:francez,italian,portughez,spaniol,român etc..Așadar,romanizarea geto-dacilor face parte dintr-un proces istoric (romanizarea popoarelor) mai larg european.

       În ceea ce privește romanizarea geto-dacilor există unele probleme:

1-romanizarea a avut loc în 165/170 de ani de stăpânire romană?-este o problemă viu disputată între istoricii români și maghiari;

2-în 271/275,împăratul Aurelian a retras armata și administrația romană din Dacia,din motive legate de apărare,fapt care ar fi putut opri romanizarea;

3-provincia romană Dacia nu a inclus tot spațiul locuit de geto-daci.Se pune întrebarea cum au putut fi romanizați „dacii liberi”? (dacii necuceriți de romani);

4-cum de populația daco-romană nu a fost slavizată odată cu pătrunderea în număr mare a slavilor în aceste teritorii la începutul secolului VI?În fond nu există nicio dovadă din care să rezulte că acești slavi erau mai puțini decât coloniștii romani de odinioară.În limba română,de altfel,există un număr mare de cuvinte de origine slavă,mai important fiind faptul că multe dintre aceste cuvinte fac parte din vocabularul de zi cu zi:prieten,dragoste,iubire,nădejde,ceas,trudă,vreme etc..

      Sunt doar câteva din problemele legate de romanizarea geto-dacilor,ale etnogenezei românești-nu le vom clarifica noi pentru că nici nu vom putea,ele constituind serioase probleme pentru cercetarea istoriografică românească,probleme ce sunt disputate și răsdisputate.Nu degeaba Gheorghe Brătianu,un istoric și om politic român, numea formarea poporului român „o enigmă și-un miracol istoric”.

     Despre romanizarea geto-dacilor putem spune că s-a desfășurat în 3 etape:

1-romanizarea geto-dacilor trebuie să fi început înainte de cucerire,prin influența civilizației latine asupra geto-dacilor-nu există dovezi istorice clare cum c-ar fi existat o influență în masă,dar logic această etapă trebuie să fi fost importantă,altfel este greu de explicat rapiditatea romanizării din vremea administrației romaneși,mai ales,romanizarea dacilor liberi;

2-romanizarea propriu-zisă din timpul administrației romane;

3-continuarea romanizării și extinderea ei pe întregul spațiu geto-dac după retragerea aureliană.

     În privința duratei procesului formării poporului român și al limbii române-acesta a avut o durată îndelungată,până-n secolele IX-X,după alți istorici până-ă secolul XI.De-a lungul acestei perioade,limba latină a suferit diverse transformări-un exemplu celebru datează de la sfârșitul secolului VI,fiind legat de un context mai larg pe care nu-l discutăm în articolul de față;sunt importante 3 cuvinte: „torna,torna fratre”!

      Peste daco-romani s-au succedat,timp de mai multe secole,o serie de populații migratoare:

*populații germanice:goții,gepizii,vandalii etc.;

*populații asiatice:avarii,hunii,tătarii etc.;

*populații slave-în anul 602 trec în sudul Dunării,dar nuclee de slavi vor continua să existe la nord de Dunăre până-ă secolele XII-XIII.

*în secolul XI vin în părțile noastre populații turcice din Asia:pecenegii și apoi cumanii.

    Dintre toate aceste populații,un rol important asupra etnogenezei românești l-au avut doar slavii.

   Un factor important care dovedește continuitatea daco-romanilor la nord de Dunăre după retragerea aureliană este constituit de răspândirea creștinismului în limba latină.Termenii fundamentali ai religiei creștine din limba română sunt moștentți din limba latină:Dumnezeu,cruce,Paște,a boteza,înger,duminică,altar,rugăciune etc.. Foarte important este termenul „basilica”,moștenit în limba română sub forma „biserică”;acest termen nu este păstrat în restul limbilor neolatine,cu excepția limbii retroromane/romande.Explicația ar putea fi următoarea:

-creștinismul s-a răspândit în spațiul geto-dac încă din secolele II-III;

-în 313, împăratul Constantin cel Mare legalizează creștinismul și de acum în lumea romană se va folosi termenul „ecclesia”(adunare-în limba greacă) pentru locașurile de cult;astfel încât, în limbile neolatine din Occident va fi preluat acest termen:„chiesa” în limba italiană, „eglise”în limba franceză, „iglesia” în limba spaniolă etc.;așadar,nu va fi preluat termenul „basilica”,ce predominase într-o perioadă în care nu existau premise clare de apariție a limbilor neolatine,ori în 313,daco-romanii de la nord de Dunăre nu mai aparțineau de Imperiu și,astfel,au păstrat vechiul termen „basilica”.

CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA RĂZBOIULUI RECE

CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA RĂZBOIULUI RECE

        Al Doilea  Război Mondial s-a sfârșit cu capitularea necondiționată a Germaniei și Japoniei, la câteva luni una după cealaltă.Verdictul era total și irevocabil.Dintre învingători,doi, -S.U.A.și U.R.S.S.-,erau ridicați la rangul de superputeri.

   Prăbușirea Axei și secătuirea forțelor puterilor europene pun față în față cele două superputeri.Câtva timp s-a crezut,cu multă naivitate,că acestea aveau să se-nțeleagă pentru a reorganiza lumea.Dar,necesitatea de a lupta împotriva unui dușman comun nemaiexistând, „Marea Alianță”nu întârzie să se dizolve și acest fapt va exercita,curând,influențe nefaste asupra situației internaționale,manifestate prin conflicte mai mult sau mai puțin „calde”în diferite regiuni ale Terrei.Căci,într-adevăr,cea mai importantă consecință a celui de-al Doilea Război Mondial a fost Războiul Rece,care a durat aproape o jumătate de secol,începând din 1945,deci aproape de 10 ori mai mult decât durata războiului mondial însuși.

     Acest război rece este numit de unii istorici drept al Treilea Război Mondial,de un tip aparte însă.Căci așa cum observa marele filosof englez Thomas Hobbes „războiul nu constă numai în bătălii sau în actul de a lupta,ci și într-o perioadă de timp în care dorința de a supune prin luptă este suficient de puternică”.Indiscutabil,Războiul Rece a fost o astfel de perioadă.Generații întregi au crescut în umbra temerii de un război nuclear global care,așa cum se credea,putea să izbucnească în orice moment și să devasteze omenirea.Chiar și cei care nu credeau că vreuna dintre părți are intenția,în mod serios,s-o atace pe cealaltă,considerau că era greu să nu fie pesimiști,întrucât există un binecunoscut principiu:„Dacă ceva poate să meargă rău, mai devreme sau mai târziu, va merge rău!”Cu cât trecea timpul,cu atât apăreau tot mai multe lucruri care ar fi putut să meargă rău, atât din punct de vedere tehnologic, cât și politic,și,să sfârșească într-o confruntare nucleară devastatoare,confruntare care putea să nu aibă loc,totuși,și această apreciere se baza pe presupunerea că numai teama de distrugerea mutuală sigură va împiedica pe una sau pe alta dintre cele două părți să dea semnalul mereu gata pentru sinuciderea planificată a civilizației.Aceasta nu s-a întâmplat dar,vreme de 40 de ani,a părut o posibilitate zilnică.

     Sursele războiului rece au inclus mai multe elemente culturale și ideologice,dar,acesta a fost,în primul rând, o luptă pentru putere și o consecință a unor calcule greșite.De altfel lipsa de înțelegere este veșnic atotputernică în relațiile intermaționale,după cum subliniază istoricul englez Robert Southern!În cazul Războiului Rece,cei doi „protagoniști”,-S.U.A. și U.R.S.S.-,se temeau unul de celălalt.Temerile au fost,în mare măsură,vădit exagerate!De exemplu americanii credeau că armata sovietică ar putea înainta din Germania mai departe în Vest sau că partidele comuniste ar putea prelua puterea în Franța,în Italia sau în orice altă parte.Într-adevăr,victoriile sovietice asupra armatei germane în ultimii 2 ani războiului mondial,le-au adus militarilor sovietici o reputație teribilă care,ascundea de fapt epuizarea Uniunii Sovietice,cauzată de pierderile enorme de vieți omenești (peste 20 de milioane de morți!),de distrugerea obiectivelor industriale și ale bazei agricole și de ruinarea economică, în general.Armata sovietică era capabilă,într-adevăr, să-și impună autoritatea în Europa de Centrală și de Est,dar ideea c-ar putea înainta până la Atlantic,așa cum se zvonea,sau c-ar încerca măcar acest lucru,era o prostie!În mod asemănător,posibilitățile partidelor comuniste din Occident erau mult exagerate datorită fricii.Chiar și-n Franța,unde Partidul Comunist avea cam 800000 de membrii și profita din plin de greutățile postbelice ale Franței,acest partid a trebuit să-și încerce norocul în alegeri.De altfel,era foarte clar,mai ales în urma înțelegerilor de la Yalta,că,dacă,ar fi căutat să câștige puterea prin alte mijloace,cum se-ntâmpla,din păcate, în Estul Europei,toate partidele comuniste din Europa Occidentală s-ar fi izbit de opoziția armatei.

      Și-n tabăra sovietică avem o serie de calcule greșite care au dus la Războiul Rece.Stalin,care era deja un bătrân închis într-un adevărat „bantustan”ideologic și politic și care vedea pretutindeni numai dușmani,revenise la teama sa veșnică conform căreia „aliații ” săi din Vest,capitaliști,vor crea o nouă „Marea Alianță”,exclusiv occidentală de astă dată,în care ar fi inclus și Germania de Vest,pentru a se împotrivi U.R.S.S.-ului și,chiar,pentru a declanșa un nou război mondial contra comunismului!Teama era vădit exagerată pentru că statele capitaliste erau ruinate,cu excepția S.U.A.,de război,și chiar și S.U.A. se resimțeau și nu erau nici pe departe în stare să declanșeze un război mondial anticomunist!

    Particularitatea bizară a Războiului Rece a fost că,obiectiv vorbind,n-a existat niciun pericol iminent de război nuclear global.Mai mult chiar,în pofida retoricii apocaliptice a ambelor părți,guvernele celor două superputeri acceptau distribuția globală a puterii de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial,adică S.U.A. asupra Vestului Europei iar U.R.S.S. asupra Estului Europei.În Europa, liniile de demarcație fuseseră trasate în 1943 la Teheran și-n 1945 la Yalta,atât prin înțelegerile secrete realizate la nivel înalt între Roosevelt,Stalin,Churchill,cât și-n virtutea faptului că numai U.R.S.S. putea realmente să învingă Germania.

      Situația din afara Europei era mai puțin clară,cu excepția Japoniei unde,de la bun început,S.U.A. au instituit o ocupație militară unilaterală,care excludea nu numai U.R.S.S.-ul,dar și pe oricare alt aliat occidental.Problema era că sfârșitul vechilor imperii coloniale era previzibil,dar,orientarea viitoare a noilor state postcoloniale nu era câtuși de puțin clară.De altfel,tocmai lumea postcolonială va fi și zona în care cele două superputeri au continuat,pe tot parcursul Războiului Rece,să concureze pentru a câștiga sprijin și influență,motiv pentru care aceasta a fost și zona fricțiunilor majore dintre ele și cea în care au izbucnit,cel mai des,conflictele armate.

ROMÂNIA ȘI CONFLICTELE REGIONALE ÎN SECOLUL XX

ROMÂNIA ȘI CONFLICTELE REGIONALE ÎN SECOLUL XX

       În secolul XX au avut loc multe conflicte regionale.În unele România s-a implicat doar diplomatic,în altele a intervenit militar.

      La începutul secolului, de pildă, Balcanii au continuat să fie „butoiul cu pulbere” al Europei.Astfel,între anii 1912-1913 s-au desfășurat două războaie balcanice.Față de primul război România a fost neutră, însă în cel de-al doilea s-a implicat militar contra Bulgariei, pentru păstrarea echilibrului de forțe în Balcani. Se ridică problema dacă n-ar fi fost mai bine ca țara noastră să se limiteze strict la asigurarea echilibrului și să nu anexeze Cadrilaterul.Chestiunea este controversată.În „buna”tradiție a istoriografiei românești ni s-a tot spus că noi niciodată n-am fost agresori, că tot ce-am făcut în trecut a fost bine, a fost justificat.O fi fost bine că i-am transformat pe bulgari în inamici luându-le Cadrilaterul?Dincolo de discuțiile contradictorii pe această temă se impune o întrebare-De ce am ținut morțiș să avem Dobrogea întreagă de vreme ce, prin tratativele de pace de după Primul Război Mondial,din cadrul Conferinței de Pace de la Paris (1919-1920) am renunțat,fără prea multe regrete, fără să ne dăm de „ceasul morții”, la Banatul-Torontal în favoarea Serbiei și la nordul Maramureșului în favoarea Cehoslovaciei? În fond, în Cadrilater existau prea puțini români.În schimb, chiar și-n zilele noastre, în nordul Maramureșului și-n Torontal (Banatul sârbesc de astăzi) există, încă, un mare număr de români.Să mai amintim,-oare o fi necesar?-,de valea Timocului unde și astăzi locuiesc câteva sute de mii de așa-ziși „vlahi” și a cărei chestiune România nu a ridicat-o în acele timpuri și n-o ridică nici astăzi.

            După Primul Război Mondial și crearea României Mari,diplomația românească a luptat pentru păstrarea status-quoului teritorial impus la Paris-Versailles (1919-1920). În acest sens, țara noastră s-a angajat total de partea blocului antirevizionist,-am intervenit,de exemplu,în Ungaria,cucerind Budapesta-,de partea Societății Națiunilor, a Angliei și Franței.Însă acest fapt nu a împiedicat catastrofa din 1940 când România Mare s-a prăbușit,încât nu putem să nu ne-ntrebăm-De unde atâta încredere în tratatele scrise,care sunt o oglindă a unor raporturi de forțe la un anumit moment? Oare nu se-nțelesese că tratatele îți pot fi favorabile la un moment-dat și complet defavorabile în alt moment?România a arătat,așadar, o încredere oarbă în forța Angliei și a Franței,în hotărârea acestora de a interveni pentru menținerea tratatelor și, practic, n-a făcut nimic serios pentru întărirea ei militară pentru a face față unor evoluții neconforme cu așteptările.Nu putem să nu remarcăm chiar o anumită naivitate jenantă a diplomației românești interbelice. De pildă,discursul lui Nicolae Titulescu din 16 Martie 1933 din fața Parlamentului.În acest discurs, Titulescu afirma că: „ Atunci când pacea este amenințată nu se răspunde cu război ci cu organizarea păcii.”Chiar așa!?Rămâi, cum se spune,fără cuvinte în fața unei asemenea „mostre” de înțelepciune!Alt exemplu,care denotă, pe lângă naivitate, și lipsă de gândire strategică pe termen lung-agresiunea Italiei contra Abisiniei/Etiopiei din 1935-1936 și poziția aceluiași Titulescu.Se găsise Titulescu să fie foarte principial cu dreptul internațional în timp ce Anglia și Franța se puseseră de acord cu Mussolini să împartă Etiopia!De altfel Italia ne-a plătit-o cu „vârf și îndesat”, atunci când a susținut Ungaria în chestiunea Transilvaniei,impunând,alături de Germania, Dictatul de la Viena!De prea multe ori noi românii suntem acuzați,ba chiar ne și autoacuzăm,c-am jucat la „mai multe capete”!Ne prefacem oare că nu observăm „pragmatismul”Marilor Puteri?

      Făcând un salt în timp,ajungem în perioada postbelică.În politica externă,România a evoluat,până-n anii 60,strict în linia impusă de Moscova.De exemplu, a încurajat și sprijinit intervenția sovietică în Ungaria, în 1956. Ulteriror, în contextul conflictului sovieto-chinez pentru controlul lumii comuniste,România va începe o politică externă,dacă nu independentă,cel puțin autonomă.De pildă, poziția României față de conflictul dintre Israel și statele arabe-războiul de 6 zile, din Iunie 1967-;România a menținut relațiile diplomatice atât cu statele arabe,cât și cu Israelul, în ciuda poziției Uniunii Sovietice.Cel mai puternic exemplu l-a constituit discursul lui Nicolae Ceaușescu prin care a condamnat invazia trupelor „Pactului de la Varșovia”în Cehoslovacia-1968.Putem discuta mult și bine asupra motivelor reale ale acestei politici,dar nu se poate tăgădui că ea a adus României un prestigiu cert,oglindit și de vizitele președinților americani Richard Nixon (1969) și Gerald Ford (1975)

           Mai facem un salt în timp și ajungem în perioada postdecembristă.Și-a această perioadă au avut loc conflicte,unele dintre ele devastatoare-ex.războiul civil din Iugoslavia.Romănia s-a implicat în rezolvarea războiului civil din această țară;a respectat embargoul asupra armelor,în timp ce,Mari Puteri,ca de exemplu Germania și Rusia,l-au încălcat grav,-Germania în favoarea Croației, Rusia în favoarea Serbiei.În ce privește participarea noastră la campania organizată de NATO contra Serbiei,din1999,unii dintre compatrioții noștri au acuzat-o,susținând că am avut relații deosebite cu sârbii.Aceștia ar trebui să se gândească și să analizeze mai profund realitatea istorică ,renunțând la lozinci.Dau un exemplu-în contextul disputei pentru Banat,de la sfârșitul Primului Război Mondial,sârbii oupaseră la un moment-dat întregul Banat,și, începuseră execuții publice la Timișoara contra românilor!Încă o dată îi amintim pe frații noștri din Timoc,pe vlahi,pe care „minunații”noștri „prieteni”sârbi nu-i recunosc ca fiind români.De așa prieteni mai bine lipsă!

        România a încercat să ae implice și-n rezolvarea conflictului dintre Moldova și regiunea separatistă transnistreană,dar a fost și este clar faptul că Marile Puteri nu țin seama de România și,este foarte posibil ca acest conflict să se-ncheie defavorabil Moldovei! 

          Cât privește Irakul ne-am situat orbește de partea S.U.A. chiar și atunci când acestea au acționat militar în 2003 fără un mandat clar din partea ONU și-n contextul în care unele țări ca Franța n-au fost convinse,pe drept cuvânt de altfel,de basmele maericane privind diabolicele arme de distrugere în masă ale lui Saddam.Poate că,într-adevăr, România a pierdut,ca să-l citez pe președintele de atunci al Franței Jacques Chirac, „o bună ocazie de a tăcea”și de a nu-și mai afirma ,atât de tare, slugărnicia față de S.U.A.. 

             Cât privește actualul conflct dintre Ucraina și Rusia,deși el depășește tematica materialului de față,considerăm că este ,încă, prea devreme să ne pronunțăm în mod categoric,dar poate că ar fi cazul să nu uităm ce scria fostul secretar de stat și diplomat american Henry Kissinger: „Atunci când situația o va impune,unele state vor fi sacrificate,asemeni unor pioni.”La ce „pioni” s-o fi referit?O fi vorba,nu-i așa,de Germania, Marea Britanie,Franța,Italia etc.?

SECULARIZAREA ȘI CREDINȚELE RELIGIOASE.

SECULARIZAREA ȘI CREDINȚELE RELIGIOASE 

    În lumea contemporană, unul dintre principalele fenomene este cel de secularizare.Fenomenul acesta semnifică mai mult decât simpla separare a statului de religie;are în vedere și confiscarea bunurilor și averilor cultelor precum și respingerea „sacralității” exagerate,-considerată „medievală”-,a explicațiilor de sorginte religioasă pentru fenomenele din natură.Fenomenul n-a afectat doar spațiul creștin,ci a pătruns și-n alte spații necreștine-ex.: Turcia prin reformele lui Mustafa Kemal, Japonia șintoistă unde modernismul este,poate, mai exagerat decât în multe țări europene.

   Originile secularizării se află departe în Iluminism și Revoluția franceză,care au proclamat separarea religiei de stat,libertatea gândirii.Ulterior, revoluția industrială și progresele științei vor contribui și ele.

 Secolul XX a accentuat la maxim fenomenul,datorită extinderii laicizării în știință,cultură,învățământ.De altfel, progresele științei au făcut să pară naive explicațiile de natură religioasă privitoare la geneza Universului și a Lumii în 6 zile a câte 24 de ore.Și războaiele cu iz religios,care au continuat și-n secolul XX,au accentuat secularizarea-ex.:conflictele dintre creștini și musulmani din Liban,Nigeria,Sudan(de altfel,în 2011,Sudanul s-a scindat în două state- unul musulman în Nord,și,altul creștin în Sud),conflictele foarte grave din subcontinentul indian dintre hinduși și musulmani,care au dus la separarea Indiei în India hindusă și Pakistanul musulman,atentatele islamiste ale Al-Qaeda și ale „Statului Islamic”etc..

     În asemenea condiții nu-i de mirare că foarte mulți oameni au ajuns să facă o confuzie gravă între ideea/conceptul de religie și religia instituționalizată/organizată,ai cărei reprezentanți,de prea multe ori,au adus grave deservicii religiilor,prin faptele săvârșite.Să nu ne mire că unii oameni au ajuns să afirme că „religia este ca un drog”,sau că „există religii bune și religii rele”,sau să se roage astfel:„Izbăvește-ne Doamne de cei care cred în Tine!”

    Mai mult, în unele state,chiar democratice,religia instituționalizată tinde să devină un instrument al statului,promovându-se ideea că doar anumite religii și confesiuni creștine ar fi adevărate,celelalte,pe cale de consecință,ar fi false;astfel religia sau confesiunea proclamată singura adevărată promovează secularizarea ,dar la adresa celorlalți!Și-n România asistăm la astfel de acțiuni-ex.:„românii care nu sunt creștini-ortodocși sunt trădători de neam și țară!-idee promovată chiar și de părintele Cleopa în unele scrieri de-ale sale.În context,ne întrebăm cum rămâne cu reprezentanții Școlii Ardelene,care erau greco-catolici!?În S.U.A.,de asemenea,se afirmă că neoprotestantismul este confesiunea creștină a viitorului,singura în masură să asigure progresul Umanității, pe linia unor idei promovate, la vremea lui, de către Max Weber,care susținea că protestantismul este cel mai adecvat pentru a asigura triumful capitalismului.Fără îndoială,astfel de idei trebuie respinse categoric!

    În lumea actuală, pe fondul secularizării și modernizării, al „ieșirii” din cadrul „ideilor învechite”,-inclusiv în plan religios-, religiile încearcă să se adapteze-ex.:Biserica Romano-Catolică în urma hotărârilor Conciliului Vatican II.Totuși, mulți creștini consideră societatea actuală,secularizată și desacralizată,împreună cu toate tehnologiile ei,drept o întruchipare a „Babilonului cel Mare”din Apocalipsă;mai mult,până și cardurile de sănătate sunt considerate drept „peceți”ale Anticristului!

    Mai bine adaptate la lunea modernă par a fi cultele creștine neoprotestante.Ele cunosc,în epoca noastră,o explozie uluitoare-sunt câteva mii numai în S.U.A., unde fiecare individ își poate înființa propria Biserică,deoarece amendamentul I la Constituția americană garantează libertatea religioasă în mod absolut!Cultele acestea nu sunt legate de vreo tradiție „sacerdotală ancestrală”cu origini „istorice”și ,astfel,își pot adapta ușor serviciile religioase la „necesitățile”lumii actuale secularizate.E drept, unele „adaptări”sunt,cel puțin, curioase,apreciate, totuși, ca fiind deschizătoare de noi „orizonturi”spirituale.Avem astfel:

*„creștinismul de cafenea”- o formă „relaxantă” de creștinism,adaptată tinerilor deloc impresionați de mistica liturgică a Bisericilor tradiționale;

*avem parte de rock-ul creștin,foarte apreciat în S.U.A.;

*manifestări la limita bizarului:„vindecări miraculoase”,țopăieli, dansuri,„profeții colective”-urmare a „revărsării”,desigur, a Duhului Sfânt;

* o altă manifestare este „Evanghelia Prosperității”- o confesiune la mare trecere în S.U.A.-„Bateți și vi se va deschide!Cereți și vi se va da!”- strigă, în cor, „creștinii prosperi”;

*mai putem remarca și existența rastafarianismului-Biserica națională în Jamaica cu muzica sa tradițională- regge!

   „Noua religiozitate”,care poate fi considerată și un fel de protest al tineretului,care nu se mai regăsește în formele tradiționale de închinare,-unele rămase neschimbate din Evul Mediu-,este, în mod cert,o formă de spiritualitate care nu pare a fi în conflict cu secularismul statelor moderne;neoreligiozitatea admite că Biserica sau,la modul general, religia organizată,nu trebuie să dețină averi(deși Evanghelia Prosperității este în contradicție evidentă cu acest aspect), clădiri somptuoase drept lăcașuri de cult,-închinarea putând fi făcută și-n case particulare-;ba,mai mult,admite „îmbinarea spirituală”cu idei din alte religii-ex.:budismul.De altfel, în budism există un curent ce-l consideră pe Iisus un mare maestru buddha!S-a mesr până acolo încât unii budiști au anunțat descoperirea mormântului lui Iisus în India, în 2011,în timp ce,alți budiști au anunțat că acest mormânt se află în Japonia-țară unde există și o comunitate budistă importantă!

    În raport cu lumea secularizată există credințe și religii care par a avea multe de pierdut,ex.:Islamul (de unde și fenomenul fundamentalismului islamist),credințele care ridică edificii somptuoase de cult,provocând iritarea populației,Hinduismul cu bizara sa închinare la vacă etc.!

    Pe fondul evoluțiilor pro sau antireligioase,există, din ce în ce,mai mulți oameni care cosideră că adevărata credință în Dumnezeu este în suflet,în inimă,asemeni lui Elvis Presley,și, pe care secularizarea cu impactul ei asupra religiei,nu-i mai afectează!

  

„Când nu îndeamnă la luptă religia este ca un drog,ce paralizează conștiința și-i îndepărtează pe oameni de realitate,umplându-le mintea cu fantasmagorii.Sub influența lor, oamenii devin înguști,superstițioși,plini de ură și de frică (...). Există religii bune și religii rele.

                                                                          -Start your own Religion-

  

-Cu ocazia reuniunii internaționale de la Assisi,Italia,în 1986,un corespondent al ziarului „Financial Times”a scris:„Izbăvește-ne Doamne de cei ce cred în Tine!”- 

       

IUGOSLAVIA ÎNTRE UNITATE ȘI DESTRĂMARE

IUGOSLAVIA ÎNTRE UNITATE ȘI DESTRĂMARE

    „Iugoslavia între unitate și destrămare”reprezintă o temă complexă în cadrul istoriei Balcanilor,o temă care invită,în modul cel mai serios cu putință,la reflecție și luare aminte!Într-adevăr „între unitate și destrămare”este expresia care definește cel mai bine istoria fostei Iugoslavii! Orice om rațional ar trebui să se-ntrebe:Cum a fost posibil ca Iugoslavia să ajungă de la speranțele mari pe care le trezise nașterea ei ca stat(inițial sub numele de „Regatul Sârbilor,Croaților și Slovenilor),la dramatica ei destrămare?Este o întrebare duficilă la care nu se pot da răspunsuri simpliste și unilaterale de genul:sârbii sunt vinovați sau croații sau musulmanii etc.

     Conflictele etnice din Iugoslavia sunt o consecință,printre altele,a neînțelegerii de către locuitorii spațiului ex-iugoslav a concepției moderne despre națiune.În această privință,atât în Balcani cât și-n Iugoslavia,s-a făcut mereu confuzia între națiune și popor.Din acest motiv foarte mulți locuitori ai Balcanilor au manifestat și manifestă în continuare un veritabil exclusivism „național”față de alte etnii,neacceptând,cu alte cuvinte,ideea națiunii civice,adică ideea de națiune văzută ca o comunitate de cetățeni,locuitori ai unui stat,egali în drepturi,indiferent de religie,convingeri politice și origine etnică!Consecința acestei denaturări a concepției despre națiune a dus la nașterea „națiunii etnice”!

  Actualmente zona Balcanilor prezintă un interes special pentru Europa datorită mai multor factori.Astfel,după prăbușirea regimurilor comuniste,drumul către integrarea în U.E. a părut deschis,cu toate dificultățile care trebuiau depășite.Totuși,unele cercuri occidentale au clare interese ce vizează rămânerea Balcanilor la un stadiu de subdezvoltare economică,la stadiul de simplă piață de desfacere pentru produsele occidentale,și,astfel,contribuie la accentuarea frustrărilor din această regiune.

    Un alt factor care a atras,în mod deosebit,atenția asupra Balcanilor, a fost reprezentat de sângeroasa și violenta destrămare a Iugoslaviei,un stat federal cu o structură multietnică complexă, stat care părea a fi o adevărată Peninsulă Balcanică în miniatură,înglobând oameni de etnii și religii diferite.Evenimentele care s-au petrecut la finalul secolui trecut în spațiul ex-iugoslav, au resuscitat unele prejudecăți occidentale de genul Balcanilor priviți ca fiind „butoiul cu pulbere”al Europei, ca fiind „spațiul evadat din civilizație„, o veritabilă „văgăună„ a civilizației, un tărâm al învrăjbirii, al înapoierii,al urii interetnice,al naționalismelor exclusiviste.Ca urmare a evenimentelor sângeroase din fosta Iugoslavie,termenul „balcanizare” a mai câștigat un sinonim-„iugoslavizare”!În condițiile dramaticului război civil din Iugoslavia,Europa Vestică și-a adus aminte,subit, că Balcanii au reprezentat o față a unei Europe întunecate și sălbatice,un simbol al unui trecut marcat de intoleranță și crunte conflicte între popoare,trecut ce se considera a fi fost  depășit.

    O trăsătură specifică a civilizației continentului nostru o constituie intensitate maximă cu,care sunt trăite ideile!S-a spus,de altfel,că întreaga filosofie europeană nu-i altceva decât o notă de subsol la filosofia lui Platon,și, acesta,paradoxal pentru unii,prea atotștiiutori în lumea de azi,un grec,și,deci, un „balcanic”!El era de părere că lumea noastră nu este decât o reflectare palidă a lumii perfecte,care era,în viziunea sa, lumea ideilor!Europenii au trăit, cu mare aprindere, o serie de idei:ideea iluministă,ideea reformei protestante,ideea revoluției industriale,ideea fascistă,ideea comunistă,ideea...balcanică!Pentru europenii prea civilizați ai Apusului,ideea balcanică este reflectarea cea mai perfectă a barbariei!Deși, nu putem să nu ne întrebăm dacă barbaria balcanică a putut depași barbaria sclaviei negrilor,barbaria masacrării indienilor americani,barbaria nazistă etc.,toate aceste barbarii datorate,cum lesne se poate observa,prea „civilizatului”Occident!Privite lucrurile „balcanice”din acest unghi,fanatismul halucinant al ustașilor croați sau al Gărzii de Fier din România nu este un fenomen mai puțin european decât teroarea iacobină din timpul Revoluției Franceze sau teroarea Inchiziției catolice!

   Trebuie,așadar, înainte de a se rosti sentințe și de a se lua decizii, să ne coborâm la rădăcinile adânci ale fenomenelor istorice!Așa cum fiecare om vine „din copilăria lui”,-cum spunea Antoine de Saint Exupery-, orice popor vine din istotia lui,orice țară trebuie să meargă înainte asumându-și trecutul cu toate spaimele,nădejdile,victoriile și înfrângerile lui.Din acest punct de vedere, înainte de apronunța sentința în ceea ce privește ex-Iugoslavia, înainte de a considera Iugoslavia drept o Uniune Sovietică în miniatură, să căutăm să înțelegem resorturile adânci ale iugoslavismului!

  La 1 decembrie 1918 se constituia la Belgrad Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor.Dacă „balcanizarea este înțeleasă ca un fenomen al conflictelor interetnice exacerbate,care determină fărâmițarea continuă a teritoriilor în entități din ce în ce mai mici și mai puțin viabile, „iugoslavizarea”în forma sa inițială era exact opusul balcanizării.Iugoslavia reprezenta,parcă, o altă față a Balcanilor,căci iată atâtea popoare păreau a fi gata să trăiască laolaltă în cadrul aceluiași stat.Ce speranțe a trezit acel moment!-speranțe revigorate din nou în timpul regimului titoist!Tito poate fi bănuit de orice,chiar de faptul că i-ar fi avantajat pe croați în dauna sârbilor,dar nu poate fi bănuit că n-ar fi iubit Iugoslavia!Și totuși cum s-au sfârșit speranțele toate!Dacă,după tragedia cel de-al Doilea Război mondial,și ne referim aici la masacrarea sârbilor de către așa zisul „Stat Croat Independent”condus de diabolicul Ante Pavelici,Iugoslavia a găsit resursele interne să supraviețuiască,chiar dacă în formă comunistă,-dar,ajunși aici,trebuie să arătăm celor „atotcunoscători” și „atotjudecători”din Occident,că,totuși comunismul iugoslav nu a semănat deloc cu cel existent în U.R.S.S.,motiv pentru care Stalin l-a ostracizat pe Tito pentru abaterile sale de la „ortodoxia”comunistă-,după moartea lui Tito,Iugoslavia a cunoscut un declin uluitor și greu de înțeles care a determinat spulberarea,fără drept de apel,a visului iugoslav în tragicul război civil din anii 90 ai secolui XX,cu lungul său cortegiu de masacre,violuri,distrugeri,purificări etnice etc..Într-adevăr,ce speranțe mari au existat și ce deziluzii profunde au creat în final aceste speranțe!

  Orice s-ar spune spațiul ex-iugoslav,prin complexitatea lui etnică și religioasă, este un simbol al Balcanilor,iar aceștia,prin conflictele repetate între popoare,religii și idealuri naționale,par a fi o...Europă în miniatură!Nu este lipsit de importanță să amintim că prin acest spațiu al popoarelor sud-slave trece granița care desparte creștinătatea ortodoxă de cea catolică.Sârbii și croații,aceste popoare atât de apropiate din punct de vedere etnic,istoric și cultural,sunt „dușmani naturali”ireconciliabili și pe teren religios,sârbii fiind ortodocși iar croații catolici și este de-a dreptul inutil să mai amintim faptul că,factorul religios a jucat un rol devastator în conflictele interne din fosta Iugoslavie!Ca să nu mai amintim faptul că așa-zișii bosnieci sunt,de fapt,sârbi și croați trecuți la Islam! 

    Totuși,pentru a împiedica izbucnirea de noi conflicte în ex-Iugoslavia și în mult încercata regiune a Balcanilor,lumea occidentală,dacă dorește să-și demonstreze superioritatea față de Balcani,ar face bine să înceteze cu invectivele la adresa Balcanilor și să sprijine cu adevărat aceste popoare în dezvoltarea lor economică și democratică și nu să le considere doar un teatru unde trebuie încercate diverse „experimente”sau simple consumatoare de produse occidentale!

    Americanii spun că au un vis-„visul americam”!Europenii clamează mereu că ei au „memorie”! Din nefericire, memoria europenilor a fost de prea multe ori scurtă!Europenii n-au încetat să repete trecutul cu dramele lui, la o scară din ce în ce mai halucinantă!De aceea europenii trebuie să-și cunoască bine istoria pentru ca memoria lor să nu mai fie scurtă,ci că constituie temelia unui viitor mai bun!Din păcate actuala „globalizare”își propune,din ce în ce mai clar,să nu mai aloce un loc important istoriei, să nu-i mai „încarce” pe oameni,să-i „elibereze” de povara istoriei,și ne putem întreba ,firesc, unde va duce această „strategie”?Ce se urmărește?Se dorește „balcanizarea/iugoslavizarea”extinsă în întreaga Europă?În folosul cui?Se dorește „cernerea”societății europene? Ne vine greu să încercăm să răspundem la aceste întrebări! 

    În încheiere,considerăm că locuitorii fostei Iugoslavii ar trebui să reflecteze serios la toate câte s-au întâmplat și să răspundă onest la următoarea întrebare:Cu ce s-au ales în urma masacrelor,epurărilor etnice,distrugerilor,sutelor de mii de victime,zecilor de mii de femei violate,nenumăraților copii orfani și a milioanelor de refugiați?Oare nu putea exista și o altă cale de separare,în afara celei date de „dreptul forței”,cum s-a întâmplat în cazul fostei Cehoslovacii?Și să mai răspundă la o întrebare-Cu ce cred ei că au înlocuit Iugoslavia?

               

CONSIDERAȚII ASUPRA CAUZELOR REALE CARE AU DECLANȘAT PRIMUL RĂZBOI MONDIAL.

CONSIDERAȚII ASUPRA CAUZELOR REALE CE AU DECLANȘAT PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

    Primul Război Mondial reprezintă,din multe puncte de vedere,un conflict decisiv pentru evoluția lumii contemporane;unii istorici îl consideră chiar mai important decât cel de-al Doilea Război Mondial.Este un conflict decisiv din mai multe motive,cum ar fi:

-caracterul său de război total-pentru prima dată,combatanții și-au propus nimicirea completă a taberei inamice;cel de-al Doilea Război Mondial nu a inventat,-ca să ne exprimăm așa-,un astfel de concept, ci doar la împins la limite absurde-nimicirea în masă prin bombe atomice,de exemplu;în context,ne putem întreba ce-ar putea însemna un al Treilea Război Mondial?

-Primul Război Mondial a „măturat” pe jos cu ordinea stabilită pe continent de Marile Puteri,ordine ce viza un așa zis „echilibru de forțe european”.În linii generale,acest echilibru fusese impus la sfârșitul unui război al cărui caracter pustiitor nu este suficient de bine scos în evidență-Războiul de treizeci de ani(1618-1648)-datorită aparenței sale de război religios;în fond,la baza multor conflicte stau,din păcate,și motivații religioase!

  Acest război de treizeci de ani a gravitat,-fapt de interes pentru noi-,în jurul Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană sau,cum îi se mai spune,Primului Reich German.În mod „misterios” pentru unii,care nu analizează procese și fenomene istorice ci doar fapte și evenimente,în contra „Sf. Imperiu”au luptat,printre altele,Anglia-țară protestantă-,și,Franța-țară catolică-,asta deși Habsburgii,care conduceau „Sf. Imperiu”,erau catolici!

-așadar,acest război a instituit un „echilibru de forțe ” pe continent,ce nu trebuia tulburat cu niciun chip;țările care ar fi încercat acest lucru urmau să fie sancționate dur.Așa se explică cum pe tot parcursul perioadei dintre 1648-1914,Franța,Germania,Italia,atunci când au încercat,fiecare pe cont propriu,să domine continentul,au stârnit reacția celorlalte state,în primul rând,a Angliei,care dorea menținerea echilibrului.

 În fapt,pe tot parcursul acestei perioade,orice eveniment major,-fie război, fie revoluție(ex:1789,1848)-,a fost apreciat ca fiind bun sau rău prin raportarea la „echilibrul european”,anume dacă-l afecta sau nu.

  Așadar,este evident că,analizând mult mai profund anumite fenomene istorice(cazul nostru-afirmarea politicii de echilibru european),vom vedea că declanșarea unui război mondial nu este o întâmplare ci o consecință aproape firească a unor acumulări permanente de nemulțumiri, frustrări ale unora sau altora,adunate ca urmare a neputinței de schimba un așa zis echilibru european, cu importante desfășurări și- plan colonial,echilibru bun pentru unii,oribil pentru alții!

    În fond, cu ce drept stabilesc unii principiile unui echilibru de forțe?Cu ce drept stabilesc ei când un război este just și când nu?Când o revoluție este rea și când nu?Când este corectă o expansiune colonială și când nu?Mai mult,cu ce drept stabilesc ei când trebuie acceptată apariția sau reunificarea unui stat și când nu?Putem da aici două exemple edificatoare:

*cazul românilor-unirea din 1918 a fost recunoscută de Marile Puteri cu foarte mari rețineri și comentarii de genul:„Unde dracu-i Banatul ăsta pe care România este atât de nerăbdătoare să-l aibă?-David Lloyd George,prim-ministru al Marii Britanii!

*cazul Kurzilor,probabil unul dintre cele mai flagrante!Astfel ,la sfârșitul Primului Război Mondial,Anglia și Franța au decis,în spiritul „echilibrului de forțe”,extins la nivel mondial, că poporul kurd nu trebuie să aibă un stat propriu!Și astăzi, milioanele de kurzi trăiesc separați în patru state:Turcia(numai aici trăiesc,se pare,circa 20-25 de milioane de kurzi),Siria,Irak.Iran.Ne putem întreba ce rol ar putea juca kurzii într-un posibil nou conflict mondial,care și-ar propune desființarea ordinii mondiale de astăzi,ce nu le recunoaște dreptul la un stat propriu?Apropo-„Statul Islamic”de astăzi,este concentrat și-n zona kurdă,având susținători puternici printre kurzii!

 Considerațiile de mai sus nu justifică folosirea unor incidente locale(ex:atentatul de la Sarajevo)pentru declanșarea unor conflicte de mari proporții,dar ele,-ca și alte considerații care se pot face-,arată că un război mondial nu poate fi judecat simplist,schematic!

   Este clar,mergând pe firul evoluției istorice,că Primul Război Mondial este o urmare îndepărtată dar firească a Războiului de Treizeci de ani!Tot așa, „pacea” de la Versailles(1919-1920)a constituit cauza imediată a celui de-al Doilea Război Mondial!De altfel, se spune că „ultima mare bătălie a Primului Război Mondial a fost cel de-al Doilea Război Mondial”!Mulți combatanți au luptat și-n primul și-n cel de-al doilea conflict și niciunul dintre ei n-a considerat c-ar fi vorba de conflicte diferite,ci de un singur război,numit,deja,de unii istorici,cum altfel decât „al Doilea Război de Treizeci de Ani”(1914-1945)!!

   Printre cei care au considerat că cele două conflicte mondiale reprezintă un singur mare război s-au numărat:Charles de Gaulle,Adolf Hitler,Hideki Tojo,Benito Mussolini,Ion Antonescu!

 Iată așadar cum,Primul Război Mondial,prin cauzele,desfășurările,urmările sale,reprezintă un eveniment absolut capital pentru evoluția și dezvoltarea lunii contemporane!

    

DESPRE „PĂRERILE” PROFESORULUI LUCIAN BOIA.

DESPRE „PĂRERILE ” PROFESORULUI LUCIAN BOIA

    Recent,personal,am trăit o mare dezamăgire! Profesorul Lucian Boia a simțit nevoia să iasă în evidență.A ținut să-i dea dreptate ambasadorului american la Chișinău,pretinzând și „argumentând”în favoarea ideii că Basarabia nu are legătură cu România!

Profesorul Lucian Boia mi-a fost foarte drag,ca să mă exprim așa,pentru două cărți ale dânsului.Sunt binecunoscute aceste cărți:„Istorie și mit în conștiința românească”și „România-țară de frontieră a Europei”.Dincolo de dezamăgirea mea profundă,aceste cărți sunt în continuare necesare,dar ,de acum încolo,va trebui să fac abstracție de autor.

     Recunosc că un prim mare semn de întrebare am avut față de Lucian Boia din momentul în care i-am citit cartea „Cum s-a românizat România”.Cartea m-a îngrozit,și,totuși,am continuat să-l apreciez pe autor.

  Am observat în această carte cum poate fi manipulată informația din documente și surse istorice.Pentru a susține unele aberații,-nu găsesc alt termen-,autorul trecea sub tăcere scrierile unor cronicari și istorici maghiari (!)-de ex:Simon de Keza,Huszti Andras-,care au afirmat anterioritatea românilor înaintea maghiarilor în Transilvania.Din cartea aceasta se desprindea concluzia că...Transilvania n-a fost românească!

   Am zis că este un accident,că,mă rog, L.Boia dorește să continue munca de demitizare a istoriei românilor,în contextul în care mai sunt încă destui istorici ce promovează „istoria eroică” a poporului român,ce promovează o istorie profund naționalistă.Dar,așa cum acești istorici naționaliști fac un mare deserviciu promovării istoriei,așa și L. Boia face,căzând total în cealaltă extremă!

Ce pot să spun?Nu pot decât să-mi exprim regretul pentru ceea ce face „profesorul”Boia!Nu înțeleg ce urmărește.

 Am citit diverse materiale și opinii despre resorturile ascunse ale acțiunilor și „demonstrațiilor”sale,inclusiv că ar fi plătit din afară!Nu am dovezi și nu acuz,dar mă întreb - ce-l îndeamnă să susțină astfel de „puncte de vedere”?Simpla dorință de a demonta niște noi...„mituri”?În dorința de a demitiza întruna,să n-ajungă,într-o bună zi,să se demitizeze pe el însuși,cu atât mai mult cu cât,faimosul ambasador american a revenit,în parte,asupra celor afirmate!

Este adevărat că Basarabia are o istorie proprie,începând cu anul 1812,dar istoria ei este parte a istoriei românilor.Putem discuta în ce măsură se poate face unirea sau nu,dacă ar fi oportună sau nu această unire,dar de aici și până a sări să aperi inepții ca cele spuse de un obscur inept,ajuns ambasador al S.U.A. la Chișinău,e cale lungă de tot,pe care,din nefericire, „profesorul” L.Boia a străbătut-o!