O NOUĂ MOSTRĂ DE POLITICĂ „PUPAT PIAȚA INDEPENDENȚII”!

 O NOUĂ MOSTRĂ DE POLITICĂ  „PUPAT PIAȚA INDEPENDENȚII”!

1. „Monstruoasa coaliție” marca Johannis:

 În 2012 i-a unit ura împotriva lui Traian Băsescu, generată și patronată de bătrânul securist Dan Voiculescu. Acum i-a adus la aceeași masă rapacitatea, cinismul și prostia. Să nu ne mirăm prea mult, PSD, PNL și Johannis sunt din același aluat. Împărtășesc aceleași „valori”, la loc de cinste fiind înfruptatul din banul public și clientelismul. Liberalii și președintele au dat însă dovadă de o ticăloșie mai mare decât cea a PSD, de un vid moral incomensurabil, pentru că și-au înșelat și mințit deliberat propriul electorat, unul visceral anti-PSD, ceea ce social-democrații nu au făcut. Electoratul lor, pauper și neinstruit în bună măsură sau dependent de stat prin funcționărime și ajutoare sociale, este mult mai puțin ideologizat și „anti”, așa că nu are de ce se simți păcălit. Ceea ce se întâmplă acum este o mizerie mult mai mare decât cea de acum zece ani, pentru că atunci USL s-a format la lumină, a căpătat girul la vot. Acum Johannis și PNL ne-au falsificat fără rușine votul. De altfel, istoria recentă a liberalilor este un șir de trădări, dar cred că Noul USL este bomboana pe coliva acestui partid, care merită cu vârf și îndesat să iasă cu picioarele înainte de pe scena politică. Nici nu mai are importanță cum s-a ajuns aici, a curs deja prea multă cerneală în căutarea unor motive raționale, nu are importanță nici cum împachetează PNL și Johannis porcăria. Dau vina pe USR, deși aceasta le-a deschis toate porțile posibile spre refacerea coaliției, iar condiția lor - fără Florin Câțu premier - a fost, iată, acceptată când a venit din partea PSD. Ne spun că se „sacrifică” pentru țară, că scopul este o guvernare stabilă care să facă proiecte grandioase, investiții. Baliverne. Vor doar banii și sinecurile, sunt hrăpăreți și fără scrupule. Iar „rotativa” este o șmecherie de două parale, acceptată de ambele partide. PSD va ieși de la guvernare, d-aia nici nu a vrut premierul, cu vreun an înainte de alegerile din 2024, pentru a-și reface scorul electoral, care o să scadă inevitabil, dar și pentru a lăsa PNL să guverneze minoritar și să-și frângă gâtul la alegeri. Este un plan simplu, la mintea cocoșului și perfect justificat din punctul de vedere al PSD. Așa o pleașcă nu visau pesediștii. Erau pregătiți pentru patru ani de opoziție, confruntați cu o majoritate care putea face reforme, schimba paradigme de gestionare a treburilor publice, se așteptau la vremuri nu tocmai bune pentru ei. Pesedistul de rând nu înțelege prea bine cum de a ajuns partidul să intre la guvernare pe ușa din față, poftit cu temenele și luând crema. La nivel de lideri, lucrurile stau altfel, este destul de probabilă o înțelegere cu Johannis pentru un astfel de scenariu. Oricum ar fi, cert este că au împușcat toți iepurii posibili. Vorba Olguței Vasilescu: „Bravo, Marcele! Ai luat și banii de pe pieptul mortului!”. Bine le-a făcut, căci, nu-i așa, prostia se plătește. Problema nu este a PSD, de la care nu au existat niciodată așteptări, ci a PNL. Să ne amintim doar de combinațiile făcute cu socialiștii încă de la începutul anilor ‘90: Radu Câmpeanu a guvernat alături de PSD în guvernul Stolojan - Iliescu, PNL-AT a lui Patriciu a stat la masa puterii în guvernul Petre Roman, Crin Antonescu a bătut palma cu Ponta și a făcut USL, Tăriceanu a guvernat cu susținerea PSD, iar ALDE i-a periat mustața lui Dragnea. La liberali au fost mereu camarile, puciuri, dar așa o concentrație de nevertebrate ca în „echipa câștigătoare” nu s-a văzut de mult. I-au umflat ego-ul impostorului Florin Câțu, s-au dat în stambă ca să-i acopere incompetența și eșecul vaccinării, au tras sfori și mituit primari, s-au pretat la toate mârșăviile ca să fie ales la congres și să rupă coaliția cu USR. Ce flăcări pe nări scoteau Rareș Bogdan, Florin Roman, Emil Boc, Dan Vâlceanu, cum îl mai puneau pe Ludovic Orban la stâlpul infamiei Raluca Turcan, Alina Gorghiu sau Daniel Fenechiu și cum se mai jurau toți câțiștii că nu se vor alia în veci cu PSD! Spectacolul oferit zilele acestea este însă și mai dezgustător decât precedentul, așa cum se întâmplă atunci când scuipi unde ai lins până deunăzi. „Partidul nu stă într-un om” spunea acum câteva zile Rareș Bogdan. „Mandatul lui Florin Câţu nu a fost decât un şir de minciuni, greşeli şi jocuri personale. Aş spune că e de domeniul patologicului. Florin, îți imaginezi că nimeni nu se prinde de minciunile tale?”, scrie cu mânie Raluca Turcan într-un mesaj pe grupurile interne ale PNL, după care îi cere demisia. Mai mult, îl acuză că nu mai sunt bani de pensii și alocații, pentru că „i-ai luat la rectificare doar ca să dai tu bine la cifre în postările de pe facebook”. Acum o lună, aceeași Turcan dădea asigurări că sunt bani pentru pensii. Urmează probabil Alina Gorgiu, altă primadonă rămasă fără funcție în noul guvern. Vomitiv. Singura voce din interior, cu excepția lui Ludovic Orban, despre care însă se poate spune că are răfuieli personale, care s-a ridicat deschis împotriva alianței cu PSD și a lui Câțu a fost a lui Dan Motreanu. În rest, doar nevertebrate. Grăitoare este și lașitatea lui Johannis, care după ce a nășit această nouă și monstruoasă coaliție cu Pe-Se-De, fosta „ciumă roșie” devenită „factor de stabilitate”, fuge cu coada între picioare de presă. Din răul cel mai mic a devenit răul cel mare și așa va rămâne până la finele mandatului, orice ar face.

2. Victoria sistemului ticăloșit!

 Iată-i, așadar, din nou în prim-plan, gata să ocupe funcțiile-cheie în guvern și în administrație, să pună din nou mâna pe banii publici, autohtoni și europeni: toată fauna psd-istă, în frunte cu Firea, Corlățean, Dâncu, Grindeanu, Budăi, Marian Neacșu - promotorul conceptului de „stat paralel”; oameni ai lui Dragnea sau ai lui Ciolacu, exponenți ai sistemului de prăduire a banilor publici și de blocare a reformelor pus la punct din 1990 de FSN și reîncarnările lui ulterioare. Nu datorită destoiniciei lor s-au întors, ci datorită trădării PNL și a președintelui Johannis, cei care ne-au promis că vor înlătura de la putere „ciuma roșie”, doar pentru a o readuce la putere la mai puțin de un an de la alegerile din 6 decembrie. A fost distrugerea coaliției PNL-USR-UDMR un plan mai vechi al șefului statului și al PNL sau, așa cum crede fostul președinte al PNL Valeriu Stoica, rezultatul unor erori generate de pierderea controlului asupra evoluțiilor politice? Mai pe șleau spus, avem de a face doar cu un festival al prostiei din partea șefului statului și a „echipei câștigătoare” sau cu un puci al partidelor și grupurilor de interese asociate pe care le numim generic „sistemul ticăloșit” ori, pe scurt, GRIVCO? Ipoteza erorilor în cascadă nu explică decât parțial distrugerea relației dintre PNL și USR. Dacă într-adevăr liberalii au fost surprinși că USR a avut demnitatea de a demisiona din guvern după ce doi miniștri i-au fost revocați abuziv, situația putea fi rezolvată ulterior prin negocieri de bună-credință. În schimb, Florin Câțu a purces imediat la demiterea tuturor usr-iștilor din instituțiile statului și la denigrarea violentă a foștilor parteneri, apoi președintele Johannis și-a bătut joc de Dacian Cioloș, dându-i un mandat pentru formarea guvernului pe care știa bine, pentru că așa ordonase, că nu avea cum să-l ducă la bun sfârșit. La acel moment, după succesul moțiunii de cenzură pregătite de PSD încă înainte de congresul PNL, Florin Câțu nu mai era premier decât în mintea lui. Căderea lui, confirmată în final de evoluțiile recente ale negocierilor cu PSD, era un prilej excelent pentru renegocierea vechii coaliții cu USR. În schimb, Klaus Johannis însuși a făcut lobby în PNL pentru intrarea la guvernare a PSD. Mai mult, în prealabil, domnul Johannis și locotenenții săi au avut grijă să slăbească PNL aruncând în aer toate punțile cu tabăra Orban, ceea ce a dus la retragerea fidelilor fostului lider din grupul parlamentar PNL. În mod pervers, omul președintelui, Cristian Bușoi, a invocat slăbirea poziției parlamentare a PNL pentru a justifica apropierea de PSD, cu care se poate face, nu-i așa?, o majoritate solidă, nu una precară, cum ar fi acum cea oferită de PNL-USR-UDMR, de parcă nu tandemul Johannis-CÂțu a subminat deliberat poziția PNL în parlament. Ca să nu mai spunem că Ludovic Orban promisese să susțină refacerea vechii coaliții. Este greu să nu vezi caracterul deliberat al demersurilor care au dus, pas cu pas, la excluderea USR de la guvernare, cu prețul sacrificării PNL. Nu o fi domnul Johannis o lumină intelectuală, dar nu are cum să ignore aritmetica parlamentară care demonstra clar că PNL nu se află într-o poziție dominantă decât în coaliție cu partide care au mai puține mandate decât el, ca USR și UDMR, și că același PNL devine partener secundar, deci dominat, într-o coaliție cu un partid cu o pondere parlamentară superioară, cum este PSD. De ce au acceptat liderii PNL această sinucidere politică - adică să fie și repudiați de electorat, și rămași fără resurse de mulțumire a clientelei, prin cedarea ministerelor „cu bani” către PSD - adică și bătuți, și cu banii luați? Și aceasta, după ce se lamentaseră că în vechea coaliție USR primise prea multe ministere bănoase. Presupunem că au crezut că președintele Johannis avea pârghii de influențare a PSD astfel încât reîmpărțirea ministerelor să le fie avantajoasă. Probabil credea și Klaus Johannis că poate controla întregul PSD dacă îl controla pe Marcel Ciolacu personal. Sau poate că președintelui nici nu-i pasă prea mult de soarta PNL, pentru că este de fapt un liberal de conjunctură, fără convingeri politice proprii, iar adevărata sa comandă se află la GRIVCO - de unde a și venit, atunci când USL trebuia ruptă în două pentru a crea o opoziție artificială la PSD, opoziție ce urma să fie abandonată atunci când interesele partidului aveau să o ceară - și au cerut-o, când s-a conturat perspectiva înfruptării din fondurile PNRR.  În consecință, liberalii vor mânca pâinea umilinței, ca preț pentru eterna lor duplicitate: au vrut să fie parte a „sistemului”, pozând în același timp în adversari ai acestuia. Ostili reformelor, nu s-au înțeles cu USR, care reprezintă, cel puțin teoretic, o forță politică necontaminată de „sistem”. De altfel, s-a văzut din prima jumătate a anului că aceste două partide erau incompatibile. Bucuroși că scapă de exigențele USR, au sperat că președintele Johannis le va răsplăti supușenia. În schimb, au pierdut Ministerul de Finanțe și alte posturi-cheie și au ajuns să se căciulească la PSD: „Marcele, nu poți să ne faci una ca asta!” se lamenta falnicul Rareș Bogdan, cel care nu demult cerea isteric USR-ului „să facă penitență”. Penibilă această ipostază a PNL, dar binemeritată: când îți minți electoratul și îți trădezi aliații, nu te poți plânge că ești tratat ca o slugă nedemnă de noii tăi stăpâni!

3. „Coaliția semafor”:

 Noua coaliţie guvernamentală formată din PSD, PNL, UDMR, la care s-a alăturat și grupul minorităților naționale, altele decât maghiare, a fost botezată cu numele: „Coaliţia Naţională pentru România” fără ca vreun preot să o scufunde în apa sfințită. De câte ori va derapa prin mărăcini, îi vom spune, în bășcălie, „Coaliția semafor.” La intrare în guvern nu vor atârna buchete de busuioc. Suntem asigurați. Dar nici boluri de lapte și miere. Pentru că brandul este prea oficios, aș zice că trebuie poreclit altfel. I-am anunțat deja în ubtitle numele de scenă, dar înainte de a explica de unde ideea acestui brand de tarabă, să ne scufundăm un pic în „sinergia faptelor” termen drag întâistătătorului din PSD. Coaliția semafor va fi condusă, alternativ, de doi premieri, de la PNL şi PSD în perioada 2021-2024. Este oficial. În acest sens s-a și parafat tratatul uniunii comensale. Pentru cei care nu cunosc termenul, acesta este împrumutat din biologie, fiind forma de relație dintre două organisme, în care unul folosește resturile de hrană ale celuilalt. Microorganismele de gen sunt benefice omului, fără de care corpul uman n-ar elimina rezidurile. Conform protocolului sau - mă rog - acordului, primul premier al Coaliției semafor va fi Nicolae Ciucă (PNL), cu un mandat care se va încheia, vezi Doamne, pe 25 mai 2023. Următorul premier, propus de PSD, va fi pus în scaunul de conducere al noului executiv, din mai 2023, până la alegerile generale din 2024. Acordul politic a fost parafat de liderii celor trei partide, împreună cu grupul parlamentar al minorităţilor naţionale. Odată cu rotirea premierului - ne mai spune foaia de parcurs guvernamentală - vor fi învârtiți vicepremierii, precum și cele mai importante ministere. Astfel, ministerele conduse acum de PSD vor ajunge să fie controlate de reprezentanți ai PNL și invers. Numele viitorului premier social-democrat nu este făcut momentan public. Suspansul încarcă bateriile. Crează energii. Asta în timp ce mișcarea #rezist își arată deja colții de după colț, semn că s-au găsit lovele pentru societatea în civil. Noroc că AUR are inițiative mult mai creative, nu atât de predictibile cât asociațiile controlate de drulăi. Coaliția semafor va reda încrederea oamenilor în politicieni? Cam greu de atins dezideratul. Falia creată și întreținută în societate, între PNL și PSD, este încă adâncă. Culmea ironiei, miniștrii guvernului Ciucă au fost audiați exact la „aniversarea” a doi ani de la celebra declarație demolatoare a lui Klaus Johannis de la Palatul Cotroceni, prin care acuza Partidul Social Democrat de toate relele pământului, chiar și de catastrofa sanitară, dacă ar mai fi rămas la putere. Mai are rost să umplem spațiul, atât de parcimonios distribuit, cu fragmente din statement-ul lui de acuzator public? Poate doar câteva idei: „PSD a impus țara pe lista rușinii, în fața partenerilor europeni,” „PSD a plasat în administrație numeroși incompetenți,” „PSD a blocat dezvoltarea, nu a investit în infrastructură și a direcționat fondurile publice către clientela de partid.” Maxima a fost comisă, înspre final: „Pe 6 decembrie, îndepărtarea PSD de la butoanele puterii poate să fie, în sfârșit, definitivă,” zicea însuși președintele de la pupitrul său mobil. Apropos de infrastructură. Atunci, PSD-ul era câh, acum când activează comensual cu PNL este O.K.. Pe hârtie amândouă partidele au pus acum 13.000 de km. de drumuri, cât distanța de la Constanța, la Magadan (Rusia de est) și mai rămân vreo două mii de kilometri. Îndepărtarea PSD de la putere a durat doar doi ani. Atât s-a putut. Ce-i pasă starostelui „Mănăstirii într-un picior și o crosă de golf” că și-a îmbăloșat memoria, că și-a aruncat la gunoi vorbele vitriolante? După investirea guvernului, are timp de o lungă vacanță. Bine meritată și îndelung așteptată. Nu-l mai interesează de votanții săi, care-și plâng în pungă. Cine i-a pus să fie căuzași, un fel de aurolaci ai ulițelor electorale? Acum zac. Sunt cufundați în depresii, în timp ce idolul le arată fundul. Coaliția semafor se poate în sfârșit explica. Verdele vine de la UDMR, galbenul de la PNL și roșul de la PSD. Iluziile de mai bine nu sunt doar pentru vaccinați. Pașaportul verde, Doamne ajută, nu va fi impus. Liberul arbitru va funcționa. Ne asigură oficialii. Ce ai Bebiță? Nu poți apăsa pedala la culoarea verde a semaforului, dacă nu scanezi codul? Parlamentul a investit guvernul Ciucă. Niciun cabinet nu s-a bucurat de o atât de largă reprezentare. Românii așteaptă lucruri simple să se întâmple. Nu minuni, gen 13,000 de km. de drumuri. Atenție, fraților! Nu treceți pe culoarea roșie! O dată cu mărirea cu 10% a salariului minim pe economie, se mărește și punctul amenzilor. Imprudența la volan, la fel ca imprudența electorală, costă al dracului de scump. Fiți vigilenți! Vindecați-vă de daltonismul politic.

 Klaus Johannis (discurs 6 noiembrie 2020): „Dragi români, pe 6 decembrie, îndepărtarea PSD de la butoanele puterii poate să fie, în sfârșit, definitivă! Este timpul ca, uniți, cetățenii acestei națiuni și forțele politice reformatoare, împreună cu mine, să intrăm într-o nouă etapă de dezvoltare a țării noastre. Este timpul să construim România Normală!”

4. Să încercăm și un pic de optimism!

 Oricât ar părea de grea alăturarea liberalilor și a socialiștilor într-un proiect de guvernare comun, iată că acest lucru se întâmplă. Trecând peste patimi, simpatii și antipatii, cele două partide au reușit să se așeze la masa negocierilor și să pună „interesul pentru România și pentru români deasupra interesului de partid”, dacă este să-i credem. Știu că mulți dintre politicieni trăiesc un sentiment de frustrare în fața acestei noi realități politice. De asemenea, mulți români sunt dezamăgiți. De-a lungul ultimilor ani, cele două partide și cele două tabere ale susținătorilor lor păreau imposibil de împăcat. S-au spus cuvinte grele, chiar urâte, disprețul reciproc a fost public și a influențat chiar creșterea unui sentiment de ură în rândul oamenilor.

Cât să ne mai urâm unii pe alții? Întrebarea nu este deloc retorică. La începutul anilor 2000, Adrian Năstase vorbea despre două Românii. Linia de demarcație dintre acestea s-a tot îngroșat de-a lungul anilor. Și am văzut, dincolo de susținerea arătată de oameni pentru un partid politic sau altul, cum crește ura împotriva celorlalți. Am asistat la dezlănțuiri degradante între români. Unii care îi disprețuiesc din toată inima pe „tinerii frumoși și liberi”, iar alții îi arătau cu degetul pe „pupătorii de moaște” și râdeau superior de „babele știrbe”. Politicienii, - nu neapărat toți, dar prea mulți dintre ei! -, au forțat falia dintre români și mai mult. Prea puțini au acționat constructiv. Dovada cea mai bună a eșecului electoral o reprezintă participarea tot mai redusă la vot. Iar partidele nu au ezitat să propună distrugerea adversarului în defavoarea construcției. Ideea că am arătat paiul din ochiul adversarului politic a fost mai puternică decât dorința de a face ceva pentru țară. Așa că iată-ne la finele anului 2021 bine influențați de discursul negativ și plin de ostilitate la adresa „celuilalt”. În egală măsură, nu au lipsit din discursul public, luările de poziție ale presei românești. Dar și acestea au fost influențate de „discursurile urii” și le-au propagat cu intensitate. Plecând de la premisa că o insultă aduce mai multe citiri, obiectivitatea a fost lăsată în plan secund. Iar peste toate, o bună parte a presei a căutat senzaționalul din viața privată a unor personaje populare sau crimele și accidentele cu cât mai multe victime. Urmarea tuturor acțiunilor acestor stimuli se poate vedea cu ochiul liber, cum se spune. Suntem dezbinați, nu mai avem încredere în nimeni, iar stresul este tot mai evident. Pentru ca tacâmul să fie complet, suntem într-o situație pandemică foarte gravă, iar criza economică a devenit și aceasta tot mai acută. În lumea românească, marcată de convulsii, lipsă de încredere în autorități și confuzii, a mai apărut o falie: cea dintre „vacciniști” și „antivacciniști”. La fel de inutilă, dar la fel de stresantă ca toate celelalte. Revin la discursul public și reamintesc tuturor faptul că, o dată cu fragmentarea societății românești, au apărut și multe opinii în care este invocată nevoia unei uniuni a românilor și a depășirii granițelor apărute artificial între oameni. Este foarte adevărat că majoritatea celor care au propus românilor să strângă rândurile au făcut-o gândindu-se că o uniune ar fi foarte bună doar dacă s-ar face în jurul unui partid sau altul, de regulă cel pe care oratorii noștri îl simpatizează. Nimeni nu a pornit la un astfel de drum al concordiei cu propunerea de a lăsa de la el, nu de a-l controla pe celălalt. Iar acest lucru a dus întotdeauna la un eșec de proporții. Iată că realitatea ne obligă să încercăm să ne împăcăm unii cu alții. Noul guvern a adunat în Piața Victoriei politicieni din două partide care nu se agreează deloc. Nici ideologic, nici ca prestații politice. Președintele Johannis a trecut peste orice adversitate și a aprobat crearea unui guvern care, dacă respectă regula asumată a compromisului, ar putea limita proporțiile crizei în care se află România. Era singura decizie rațională posibilă! Nu voi intra în detalii legate de persoane, dar voi spune că medicul Alexandru Rafila la Ministerul Sănătății este o opțiune foarte înțeleaptă. Este un profesionist desăvârșit și este unul dintre cei mai calificați specialiști români. Și reiau un lucru pe care l-am spus mai demult: oare un pesedist nu se va lăsa operat de un medic care face parte din PNL doar pentru că nu face parte din același partid cu acesta? Oameni buni, sănătatea și viața nu țin de culoarea politică, ci, în situația relației medic-pacient, de valoarea profesională a medicului! Prin urmare, politicienii au construit un guvern al concordiei. Cel puțin pentru câteva luni, s-a instalat un armistițiu, avem un guvern cu susținere puternică în parlament și o grămadă de probleme de rezolvat. Alternativa ar fi fost lipsa unui guvern coerent și organizarea de alegeri anticipate. Nu pot anticipa evoluția acestui guvern. Cred că nimeni nu poate. Dar un prim pas spre îndreptarea situației pandemice și a celei economice din perspectiva administrării statului a fost făcut. Și este un pas important. În altă ordine de idei, faptul că avem un guvern rezultat în urma apropierii unor forțe politice altminteri antagonice poate fi citit în două feluri: cele două forțe se vor controla una pe cealaltă, excluzând riscul vreunui exces sau cele două partide se vor bloca unul pe altul. Având în vedere însă faptul că au plecat la drum cu un program de guvernare negociat, cred mai degrabă că suntem în prima situație. Vor lucra împreună, dar se vor și controla. Până la urmă, această situație poate fi bine echilibrată, iar participarea UDMR la guvernare va întări echilibrul. Ne place sau nu, liderii maghiari au fost mereu echilibrați. Un alt lucru pe care ni l-ar mai putea aduce acest armistițiu politic este renunțarea la violența verbală. Renunțarea la dispreț și, respectiv, superioritate. Putem avea opinii diferite și le putem argumenta cu înțelepciune și calm. Cu siguranță, avem nevoie să reînvățăm să ne respectăm unii pe alții. Nu este nevoie să fim perfecți, dar este important să ne purtăm civilizat unii cu alții. Și ca să rămân în tonul pe care l-am folosit în acest subtitlu, am să întreb următorul lucru: v-ați lăsa operat de un medic care simpatizează cu USR sau cu AUR? Răspunsul este foarte simplu: bineînțeles! Nu culoarea politică este cel mai important lucru pe această planetă!

5. Să mai și zâmbim - Păcăneaua guvernării!

 Ar fi mult mai cinstit față de cei care se tot încăpățânează să voteze în România ca, în loc de alegeri, guvernul să fie stabilit la păcănele. Ar putea fi și o loterie a guvernării, precum este loteria vaccinării. Efectul comic ar fi același. Oricum nu contează pe cine ai votat pentru că, în final, vor ajunge să conducă țara aceiași oameni. Dacă premierul și miniștrii s-ar desemna la păcănele, adică la noroc, nu s-ar mai pierde atâția bani cu organizarea de alegeri și ar fi mult mai antrenant. Ar fi mai mult suspans. În cazul ăsta, consultările de la Cotroceni s-ar referi doar la jocul de păcănele prin care ar urma să fie desemnat Guvernul: cu fructe sau cu șeptari. Și tehnic, dar și moral, ar fi o importantă evoluție de la alba-neagra prin care se stabilește cine conduce țara în momentul de față. Sub orice pahar învârtit de PNL, când îl ridici, dai tot de PSD. Nici n-apuci să zici „Ordonanța 13”, că Ciolacu le-a luat liberalilor și banii de pe piept, cum bine a spus Lia Olguța Vasilescu. Și Câțu este mulțumit, zice că a câștigat! Dacă nici astea nu-s păcănele ... S-ar putea păstra fără probleme și Guvernul rotativ. La 6 luni, pac mai faci o selecție la păcănele. Pui candidații să dea în aparate câte doi și care câștigă merge mai departe. Ca la Vocea României. De Crăciun, ăla care dă compot este premier. Ar mai fi varianta loteriei guvernării după modelul loteriei vaccinării. De la un anumit număr încolo, primii 20 de membri de partid câștigă fiecare câte un minister. Desigur, asta n-ar schimba nimic în România, cum nu s-a schimbat nimci în ultimii 30 de ani, dar poate că oamenii nu ar mai simți că au mers la vot degeaba.

RETROSPECTIVĂ - ARTICOLE POLITICE SCRISE ÎNTRE OCTOMBRIE 2020 - OCTOMBRIE 2021!

RETROSPECTIVĂ - ARTICOLE POLITICE SCRISE ÎNTRE OCTOMBRIE 2020 - OCTOMBRIE 2021! 

1. POLITICE!

1. Doamna Nimeni de la Educație! A cui este școala românească? A nimănui! Așa începe povestea probabil celei mai negre perioade din istoria recentă a învățământului românesc. Este vinovată doamna Anisie de epidemia de Covid? Sigur, nu. Poartă vreo vină pentru epidemia de Covid din anul școlar actual, dar și din cel anterior? Nicidecum. Doamna Anisie va trece în fața istoriei drept „nevinovată”. Ca o fecioară neprihănită. Ca o mulțime vidă. În matematică, o mulțime se numește vidă dacă și numai dacă ea nu conține niciun element. Anisie este însăși mulțimea vidă. Este „Doamna Nimeni” de la Educație. Și, tocmai de aceea, în țara asta, Nimeni nu poate fi acuzat de nimic. În timpurile în care poporul își numără zilnic mulțimea covidă, în fruntea Învățământului, aparatul de partid și de stat a înscăunat mulțimea vidă. Mulțimea vidă nu are nici substanță, nici discurs, nici viziune. Ea nu poate să se schimbe sau să schimbe, nu poate să se inspire sau să inspire. Ea servește doar scopului și interesului aparatului care îi dă de ani de zile funcții din ce în ce mai înalte. Anisie este mulțimea vidă care nu deranjează în niciun fel aritmetica de partid. Cu cât partidul, orice fel de partid, are la dispoziție mai multe mulțimi vide, cu atât „matematicienii” lui se pot juca mai ușor cu funcțiile. Din păcate, această epidemie de vid se răspândește dincolo de partid și, în cazul de față, cuprinde întreaga școală românească. Elevi, părinți și profesori trebuie să se lupte de câteva luni de zile cu Vidul. În lupta cu covid-ul, dușmanul este nevăzut, dar el există. În lupta cu Vidul, este un pic mai greu decât imposibil: dușmanul este văzut, dar el nu există. El este mulțimea vidă. Este Nimeni. Ceea ce vedem știm deja cu toții. O doamnă Ministru care se ceartă, din prima zi după instalare, cu orice. Se oțărăște la învățători. Dăscălește dascăli. Mustră părinți. Stropșește autorități locale. Bălăbănește prefecți. Dojenește „pepsiglasul”. Sfădește tabletele. Cârtește internetul. Și este în stare să muștruluiască până și curentul electric. „Mulțimea vidă” nu are conținut, dar, în schimb are volum. Și, de obicei, volumul este dat la maxim. Când Anisie vorbește, liniștea tace. Iar când termină de vorbit, te întrebi: „Cine a vorbit?”. Desigur: Nimeni. Ne confruntăm, de fapt, cu următorul silogism: „Nimic nu este mai bun decât Anisie. Un sandwich cu șuncă este mai bun decât nimic.” Din asta rezultă următorul paradox: „Un sandwich cu șuncă este mai bun decât Anisie.” Dacă, uneori, poate prin reducere la absurd, vi s-a părut că ministrul este atent și îngrijorat de Învățământ, cu siguranță realitatea nu ni l-a arătat în niciun moment absorbit de adevărata problemă a Educației copiilor din România: Învățarea. „Nu zidurile fac o școală”, spunea Regele Ferdinand I. Nici „pepsiglasul”. Nici măcar tabletele, doamna Anisie… ”…ci spiritul care domnește într-însa.” Iar Școala Românească trece acum prin era de domnie a Mulțimii Vide. Însă, pericolul este mult mai mare. Epidemia de Vid, deja răspândită în Școală, se va întinde, conform aritmeticii de partid, mult mai departe. Monica Anisie se regăsește pe un loc fruntaș, în București, pe lista pentru Senat a Partidului Democrat Liberal, nascat în Partid Național Liberal. Algoritmul este pregătit să înalțe mulțimea vidă într-una dintre cele mai mari demnități ale Statului. Sunt curios cum vede Nicușor Dan, fost olimpic internațional la matematică, primar ales din partea aceluiași partid, în același oraș, această ecuație a Noului București. Este foarte posibil ca bucureștenii să îî ofere prin vot această demnitate doamnei Anisie. Iar când vor fi întrebați „Pe cine ați ales să vă reprezninte în Senat?”, răspunsul lor să fie, bineînțeles: „Pe Nimeni!” Lăsând orice fel de glumă la o parte, dacă se întâmplă să fii coleg de partid cu doamna Anisie și până acum un an sancționai ieșirile Vioricăi Dăncilă și programul tău politic era „Să scăpăm de Veorica!”, iar acum o aperi sau te faci că nu o vezi pe Monica, înseamnă că ești, nu doar părtaș, ci făptaș la instaurarea haosului. Pentru că, la urma urmei, acesta este pericolul răspândirii mulțimii vide. Grecii numeau mulțimea vidă chiar așa: Haos. Haosul este acolo unde domnește Nimeni. Și, tocmai de aceea, în țara asta, Nimeni nu poate fi acuzat de nimic!

2. Obsesia pedelisto-johannistă! O să scriu în cuvinte simple. Așa cum ar trebui să vă conduceți și voi poporul pedeliști deghizați în peneliști! Pentru că, vedeți voi, dezumanizarea și dezbinarea acestui popor, înrăirea și în înrăutățirea lui, vă aparține. V-ați trezit șefi peste o țară și habar nu aveți să îi fiți lideri. V-ați instalat stăpâni peste un popor care doar vă urmărește, dar nu vă urmează. Este în regulă și în virtutea democrației să organizezi alegeri în pandemie. Este de înțeles să nu vorbiți aproape deloc despre criza sanitară în timpul campaniei electorale. Este previzibil, chiar dacă jalnic, să pui din nou restricții la o săptămână după ce ai chemat lumea la urne. În situația în care se află sistemul medical din România, oricine înțelege că este nevoie să oprim răspândirea nevăzutului și necuratului. Asta, desigur, dacă n-ar transpira prin toți porii voștri de politruci mici de secol XXI singurul scop pe care îl aveți în momentul ăsta: organizarea alegerilor parlamentare în decembrie. Iar pentru acest interes sunteți în stare să sacrificați ceea ce niște adevărați lideri nu ar sacrifica niciodată: binele suprem al unui popor și unitatea lui. Pentru că da, asta este menirea conducatorilor în istorie. Să se ridice deasupra treburilor mărunte, să planeze, precum vulturii, deasupra teritoriului, să fie în stare să vadă imaginea de ansamblu și să muncească necontenit pentru binele suprem al grupului și pentru unitatea lui. Liderii conduc un „eco-sistem”, nu un „ego-sistem”. Liderii nu caută să ia măsuri neapărat populare. Dar iau mereu în calcul binele poporului, chiar dacă poporul nu vede binele imediat. Asta se numește viziune. Dar când, la o săptămână după alegeri, închizi restaurante, teatre și cinematografe, fără să fii în stare să justifici de ce tocmai acestea se fac vinovate pentru explozia infectărilor, nu ești decât un despot, nicidecum un lider. Așa se explică de ce astfel de măsuri luate niște „șefi” mediocri nasc în rândul populației un comportament pasiv-agresiv. Am ajuns să confundăm autoritatea cu exuberanțele dictatoriale ale discursurilor lui Arafat sau cu degetul arătător ridicat către popor ale unui Neica Vela. Însă, autoritatea este ceea ce separă liderii, adevărații conducători, de niște bieți trecători. În Roma Antică, „auctoritas” nu însemna doar autoritate. Traducerea corectă ar fi prestigiu, statut. Iar autoritatea unui conducător se câștiga, nu se primea. Un membru al Senatului roman nu putea să aspire la funcții mai înalte dacă nu avea „auctoritas”. În „Legile Naturii Umane”, Robert Greene spune că un lider, pe lângă viziune, trebuie să arate empatie: „Când liderii eșuează să ridice cei doi stâlpi gemeni ai autorității - viziunea și empatia - se întâmplă următorul fapt: cei din interiorul grupului se rup și se distanțează de conducere.” Viziune și empatie. Nu cumva este exact ceea ce nu regăsești în leadership-ul pedelisto-johannist României? Câtă viziune și câtă empatie este în declarația unui președinte care în mesajul lui către națiune spune că avem două pericole: „sănătatea publică este amenințată de COVID-19, iar politica românească de PSD”? Nicio urmă. Un lider nu poate „vinde” unui popor scopul lui politic, altfel perfect îndreptățit, drept ideal național. Țelul unui popor este întotdeauna mai mare decât „a scăpa de PSD”. Acesta poate fi binele suprem pentru „ego-sistem”, dar în niciun caz pentru „eco-sistem”.

3. România neterminată! Vreau să mă trezesc după alegeri, în ziua de 7 decembrie! Voi sărbători prima zi în care în România nu se va mai inaugura nimic! Pentru că, în țara asta, în ultimele săptămâni, în fiecare zi s-a inaugurat ceva, dar nu s-a terminat nimic. Este de râs isteric. Și de plâns amar. În România, roșie sau galbenă, cu puține excepții, bine știute, s-a făcut administrație doar pentru ilustrație. S-au inaugurat pasaje care nu duc nicăieri. Vezi „cel mai scump viraj la stânga din istoria României”. S-au inaugurat căi ferate, care urmau să fie puse în circulație peste 2 luni de zile. Vezi garnitura de tren Otopeni - Gara de Nord, doar dus, căci de întors … mai durează. S-au inaugurat drumuri, cu ministru, prim-ministru și alai, care nici măcar nu au fost finalizate. Vezi DN2N din Vrancea. Cei din „capul trebilor” nici măcar nu se mai obosesc să taie panglici. Moda verii a fost inaugurarea de planșe. Planșa megaspitalului de la Iași, planșa centurii de la Găești, planșa drumului Valea Doftanei - Brașov (alternativa la Valea Prahovei) și multe alte proiecte prin care „Reclădim România”. Dar, până s-o reclădim, deocamdată o redesenăm. Și o reîncălzim pentru  campania electorală pentru parlamentare. Inaugurarea de planșe este specialitatea premierului care, la orice „udare de șevalet”, pare că este model pentru un sculptor angajat să realizeze basorelieful „Orban cu mâinile încrucișate peste burtă”. Mi-e clar că această sculptură va exista. Deocamdată, cred că este, după obiceiul casei, în stadiul de planșă. Urmează studiul de fezabilitate, licitația și sper ca realizarea să dureze mai puțin decât metroul din Drumul Taberei. Este floare la ureche: finanțarea statuii se va face din fonduri europene. Orice se face din fonduri europene. Nerambursabile, desigur. Este cel mai folosit clișeu al campaniei electorale. Am impresia că noi nici nu mai trebuie să muncim în următorii 4 ani, ne dă U.E. toți banii. Oricâți. Pentru orice. Cadourile copiilor de Moș Crăciun, flori și mărțișoare pentru doamne și domnișoare, de 1 și 8 Martie … Nu vă bateți capul. Faceți un proiect pentru accesarea de fonduri europene, sunt cuprinse în programul de finanțare pentru România. „Moș Crăciun și prietenii săi…” Exact așa poate fi descrisă România în campania electorală. Și nu este vina politicienilor. Este vina noastră. Suntem un popor bun, candid. Ei ne spun ceea ce nouă ne place să auzim. Suntem ca masă de alegători, o pictură naivă, ceva între Frida Kahlo și arta desenelor de pe crucile din „Cimitirul Vesel” de la Săpânța. De 30 de ani, înainte de fiecare exercițiu electoral, șmecheri docenți păcălesc milioane de inocenți cu borduri și panseluțe, cu plombe în asfalt și șoseluțe, cu planuri mărețe și realizări sărăcuțe. Am ajuns să ne bucurăm că, după 9 ani de la începerea lucrărilor, putem circula cu metroul în Drumul Taberei. Era musai să fie inaugurat cu o călătorie a primilor domni în stat. Construcția podului inginerului Saligny de la Cernavodă, cel mai mare pod din Europa la vremea aceea, a durat 5 ani. Carol I a bătut la inaugurare ultimul nit, de argint. Alt pod trist peste timp: cei câțiva kilometri de cale ferată de la Otopeni spre Gara de Nord, inaugurați în formula consacrată - președinte plus premier - au avut nevoie de 13 ani de la idee la realizare. Același Carol I a construit, pe vremea lui, Ateneul Român în 18 luni. E adevărat, nu din fonduri europene, ci din donații private. Apropo de cei câțiva kilometri de cale ferată inaugurați anul acesta, cu atâta fast: mai bine de o treime din rețeaua feroviară folosită azi în România provine din timpul domniei lui Carol I. Asta este  diferența dintre un conducător care avea un proiect național și niște trecători prin istorie care au doar proiecte electorale. România nu este împărțită între administrația pesedistă și cea liberală. După toată comedia inaugurărilor de absolut-orice-neterminat, de mai-nimicuri, de mai-mare-rușinea, România seamănă a Republică Socialistă. Ca festivism, nu ca realizări. După ce noi, românii, am brevat votul-compromis pentru cei care „au furat, dar măcar au și făcut”, acum suntem pe cale să înregistrăm si noul model de vot pentru cei care „n-au făcut, dar măcar au inagurat”. Au mai rămas câteva săptămâni apoi România își va reveni la normal. Va fi z„normalul” în care nu se va mai inaugura nimic. Ne vom trezi și ne vom întreba: „Ce-am făcut? Iar n-am terminat nimic.” Dar, poate, asta este România normală. Cum spunea, prin 2000, Andrei Gheorghe: „România e cea mai bună idee care s-a întâmplat vreodată românilor. Este țara în care nimic, niciodată nu se termină.” România -  o țară o operă de artă. Superbă, dar neterminată!

4. Despre Coronavirus: Scepticism. Conspiraţie. Neîncredere. Disperare. Acestea sunt cheile în care se tratează subiectul de netratat medical. Depresia planetară este la cote inimaginabile. Profită cineva din neputinţa savanţilor de a găsi antidotul la molima mileniului? Unii cred că marile consorţii fac profit din criză, alţii că guvernele nu au soluţii. O constantă generală transpare printre rânduri. Un nou lockdown nu va mai fi posibil. Chiar dacă cercetătorii nu dau răspunsurile aşteptate, teama că noul virus schimbă lumea există. La noi, chestiunea este mai simplă. Presa dă comunicatele seci ale Grupului Strategic de Comunicare, condus de un tip fără Bac! Explicaţiile sunt tot mai puţine. Ne apropiem de uluitoarea cifră de 6.000 de noi infectaţi pe zi. Pe deoparte cazurile noi sperie, pe de alta sporeşte conspiraţia. Lupta se dă între cei care cred şi cei care nu cred. Asta din cauza deficitului de informaţii, pe de o parte, iar pe de alta lipsei de educaţie a majorităţii românilor. Guvernanţii nu mai sunt credibili. Dacă marii epidemiologi ai lumii îşi pierd din aură, cei de la noi se înregimentează politic. Ce să mai creadă omul simplu când şi preşedintele vorbeşte despre mâini spălate şi purtatul măştilor, într-o doară, pentru că în majoritatea apariţiilor sale publice turuie numai despre alegeri? În populaţie s-a instituit demult deruta. Pe deoparte există teamă, pe de alta revolta. Un loc al echilibrului nu mai există. Nu numai aici. În nicio ţară de pe planetă. Rata de infectare este tot mai mare, în timp ce testările sunt sunt … mai reduse. Prilej de panică. Alarmele trase de medici nu mai prind. O mare pătură socială nu crede. De parcă virusul este o religie. Intră fără mască în benzinării. Nu respectă regulile impuse de stat. Poliţiştilor le este impus să nu mărească numărul de amenzi, că deh, vin alegerile. Şase din zece români sunt prudenţi. Se apără. Reduc distanţările sociale. Poartă măşti. Cunosc pericolul. Îşi protejează apropiaţii. Dar ce ne facem cu ceilalţi 4? Aceştia zburdă în mulţime. Împrăştie boţiluşii, aşa cum se mai spune în Ardeal unui microorganism, cu largheţe. Unul poate infecta 3. Aceştia alţi trei şi se ajunge în mai puţin de o săptămână la 27. Ăsta este calculul matematic al epidemiologilor. Păi şi atunci cum să mai stăvilească guvernul pandemia? Virusul este demult comunitar. Autorităţile nu mai răzbesc. Este cel mai simplu de dat vina pe DSP. Nimeni nu-şi pune problema că ani de zile, medicii au fost alungaţi, practice, din țară!! Oricum prestidigitatorii corporaţiilor au deja planuri pregătite pentru noua robie a omului. Nimic nu va mai fi ca înainte. Creierele sunt deja spălate. Distanţările impuse. Este liber în ţarc. Printre dobitoace păşeşte falnic proiecţia sumbră a omului nou, antagonizat deja cu propriu-i trecut. Cum să nu se schimbe lumea, când indivizilor li s-a creat deja plăcerea însingurărilor şi li s-a proiectat rolul în viitorul stabiliment social?

5. Securicii din viitorul Parlament: Pe ce te bazezi, nenicule? Simplu! Ne-am abandonat suveranitate altora şi ni s-au impus reţele clientelare, protejate de corporaţiile, strâns conectate de serviciile de informaţii de aici şi de pretutindeni! Parcurgi listele parlamentare, numeri locurile eligibile, faci calcul şi vezi că la interesele naţionale rezultatul dă cam peste tot sumă nulă. Herta Müller avea să şocheze România după câştigarea Premiului Nobel pentru Literatură.  „40% dintre cei care se află astăzi la putere provin din vechea Securitate şi se protejează între ei”, a spus la standul „The Epoch Times” de la Târgul de carte de la Frankfurt în vara anului 2009. Securiştii de ieri sunt tot aşa ca securiştii de azi. Nu există decât diferenţe de vârstă. Mentalităţile, comportamentele, până şi ţinutele sunt la fel. Numai dacă le parcurgi CV-urile noilor sau vechilor candidaţi, vezi că mai mult de 40% sunt absolvenţi de cursuri de securitate. Deci, nişte securici. La cei noi să le spunem aşa, ca să nu se mai creeze confuzia de determinare bacterio-genetică. Herta Müller făcea predicţia în 2009. Dar acum suntem în 2020. Nu mai sunt vechii. Au apărut noii acoperiţi. Utem spune că Hertha era o naivă. Sigur că băieţii ştiau mai bine. Dacă urmăreşti parcursul unor politruci, cu zero performanţe parlamentare, nu poţi crede că preşedinţii partidelor parlamentare i-au pus să mai meargă o tură, pentru a încununa prostia şi a o face hiperboreală. O imensă plasă nevăzută susţine reţeaua clientelară a sistemului. Structurile de putere ascunse au acoperiţi în toate partidele. Cum s-ar zice nimeni nu a scăpat. Păi cum ai crede că un brancardier, care şi-a denunţat profesorul care l-a făcut medic, neagreat de filiala lui, este paraşutat în altă filială, fără suspin şi fără durere? Fără firele nevăzute ar fi rămas ce a fost o viaţă întreagă: un simplu sifonar. Parcurgi listele şi te cutremuri. Sunt scoşi toţi vechii adepţi ai suveranităţii naţionale. Cum de se face că la unison partidele au renunţat la ei? Nebănuite sunt căile de acţiune ale statului nevăzut. În locul lor au apărut internaţionalişti. Vântură diplome de la facultăţi străine, necunoscute, dar au şi ani lipsă în activitate, semn că undeva au fost pregătiţi în vreun laborator de creat omul nou. Acum nu ştim câţi mai sunt cu obedienţă la structurile româneşti şi câţi la cele străine. S-a relocat moda anilor ’50, când închinaţii la poarta Moscovei, alogenii, erau mai mulţi decât autohtonii. Istoria este ciclică. Ieri ne-au dat afară părinţii din facultăţi, azi copiii lor ne organizează parcursul democratic. Acolo unde nu sunt acoperiţii servicilor de aici sau de peste Ocean, locurile eligibile sunt ale ţuţerilor, cioflingarilor şi bătăuşilor de profesie, dar nu-i bai, electoratul nu prinde esenţa. Naivii doar cred că votul lor schimbă lumea. Se pregăteşte un jaf autorizat şi nimeni nu va mai crâcni! Dar omul îşi exercită dreptul fundamental cu speranţa orbului care tot zice: „o să mai vedem noi.” Sunt câteva excepţii notabile, dar care nu schimbă structura polimorfă securistoidă a viitorului nou  parlament. Trei profesori mai acătării la stânga, doi-trei la dreapta nu îmbunătăţesc imaginea de popotă a viitorului for legislativ. Istoria se repetă. Doar idioţii utili sistemului sunt mereu alţii. Salt, înainte culcat! Şi ne vedem la viitoarele proteste!  

6. Înțelepciunea Domnului Klaus! Pentru a nu știu câta oară, Klaus Johannis ne-a arătat că el este președintele României și muncește din greu. Dacă nu erau conferințele de presă, am fi uitat cu ce se ocupă. Dar, grijuliul nostru președinte adăugă noi  capitole la opera sa politică. Din păcate, ea este aceeași. Măsurile profilactice și înjurăturile la adresa PSD, rostite repetabil, ca o înjurătură de mamă zisă de un șofer unui neispărvit care îi tot taie calea. „Să dăm dovadă de responsabilitate și să respectăm cu strictețe regulile care ne permit să ne protejăm sănătatea și să protejăm și viața celorlalți! Purtatul măștii, distanța socială, igiena mâinilor, evitarea aglomerațiilor, munca de la domiciliu, acolo unde acest lucru este posibil, sunt lucruri care stau în puterea noastră și ajută enorm să ținem sub control epidemia” - citat dintr-o măreață astfel de conferință! Nu m-ar mira dacă următoarea carte a președintelui Johannis se va numi „Spălați-vă pe mâini!” Aparițiile sale isterice, pardon, istorice, de azi mai conțin și faimosul apelativ „Dragi români” și un minunat elogiu adus personalului medical aflat în luptă cu pandemia.  „Transmit, de aceea, un mesaj special de recunoștință și mulțumire tuturor medicilor și personalului medical din România pentru profesionalismul și dedicarea dovedite de-a lungul unei perioade extrem de dificile. Acești oameni extraordinari, care și-au ales această profesie vocațională, merită respectul nostru și admirația noastră fiindcă sunt permanent în prima linie a luptei cu virusul. Avem încredere în medicii noștri, fie că sunt infecționiști, specialiști în terapie intensivă, epidemiologi sau medici de orice specialitate. Lunile care vor urma nu vor fi deloc ușoare, dar sunt convins că, în ciuda pericolului suplimentar la care se expun, vor acționa cu același devotament. Vreau să îi asigur pe medici, pe asistenții medicali, pe cei din direcțiile de sănătate publică, pe managerii de spitale că sunt alături de ei și că, împreună, vom face față acestei crize.” - citat dion conferința din 7 octombrie. Dacă președintele este „alături de ei” așa cum a fost alături de „dragi români” de acasă și din diaspora, nu mai rămâne decît să ne facem un discret semn al crucii! Alocuțiunile  președintelui sunt cam așa: „Bună seara”, „Dragi români” și „Vă mulțumesc!”, „Dacă aveți întrebări, vă rog?”.  Am sentimentul că președintele se teme că în cazul în care aparițiile sale televizate ar fi mai rare, oamenii ar uita de măști, de distanță și de spălatul pe mâini. Și situația ar fi mai tragică! Atins de aripa măririi, poate își imaginează că dacă ar apărea cât mai des, oamenii ar înțelege și s-ar proteja salvator. Ba, dacă ar rosti aceste îndemnuri și dimineața și la amiază și seara, poporul l-ar asculta și ar umbla cu săpunul în buzunar și cu două măști aplicate pe figură și țara ar ieși din încurcătură cântându-i numele. Fals! Lucurile stau exact pe dos. Pe măsură ce el repetă ca un bâlbâit aceleași cuvinte, încrederea oamenilor scade. Nu-l mai cred nici pe el, nici pe Ludovic Orban. De ce nu-l mai cred oamenii pe președinte? Pentru că lasă în urma sa numai niște vorbe și niște amenințări! Pentru că este un motor de resentimente și de răzbunare! Pentru că proiectul său arătat până acum este să stea la Cotroceni și să meargă cât mai des la Sibiu. Atât! Mai este desigur și chestia repetată până la demență psihică: „P.S.D.-ul este rău, trebuie desființat, etc., etc..” 

2. DESPRE COALIȚIA CDR2!

 Una dintre certitudinile politicii românești este incapacitatea coalițiilor de a colabora fără să iasă scântei, asta în cel mai bun caz, însă istoria politică a ultimilor 31 de ani este presărată cu răsunatoare coaliții și alianțe care s-au rupt, de înțelegeri care au fost călcate în picioare. Coaliția PNL-USRPLUS, cea mai recentă coaliție de guvernare, despre care analiștii politici spun că „aduce” a Convenția Democrată Română (CDR), are deja antecedente politice serioase în ceea privește nepotrivirile politice. Esența scandalurilor ține de fapt de orgoliul politic și de incapacitatea politicienilor odată ajunși la putere de a împărți tortul cu colegii de guvernare. Dacă analizezi scandalurile politice pe tortul puterii, din orice guvernare, sare în evidență un tipar. Scandalurile sunt pentru și despre împărțirea puterii, dar și despre tendința de acaparare totală a puterii și de eliminare a colegiilor de guvernare. În ceea ce privește coaliția de guvernare PNL-USRPLUS, relația dintre cele două partide are o istorie mai lungă presărată cu conflicte și permanente nepotriviri de caracter. PNL i-a tratat pe cei din URS-PLUS cu aroganța partidului „priceput” în ale puterii, dar și cu fluturarea avansului procentelor pe post de sperietoare. Pe de altă parte, lipsa de experiență politică a USRPLUS s-a văzut încă din 2019, spre exemplu, greutatea negocierilor pentru alianța cu PLUS, în vederea europarlamentarelor din 26 mai 2019.

Cum s-au topit procentele: După un scor bun la europarlamentare, procentele s-au tot pierdut. Pe valul euforiei de la europarlamentare, USRPLUS a crezut că PSD este „mort”; useriștii au fost convinși că au victoria la prezidențiale în buzunar, iar necarismaticul Dan Barna a insistat să candideze topind încă un rând din procentele USRPLUS, câștigând doar 15,02%. Dacă la europarlamentare, USRPLUS a obținut 22,36% din voturile valabil exprimate - 2.028.236 -, la localele din 2020, a obținut 8,89%, adica 696.478 de voturi, în timp ce la parlamentarele din 6 decembrie 2020 - 15,34%, adică 906.965. PNL a jubilat pe măsură ce USRPLUS pierdea din procente, convinși fiind la rândul lor că victoria la parlamentarele din 6 decembrie va fi răsunatoare pentru ei, grăbindu-se să vorbească despre o coaliție cu PMP și UDMR, mai degrabă decât cu USRPLUS. Strategia liberalilor era construită pe credința că vor câștiga detașat, iar din tortul puterii vor arunca câteva fărâmituri, preluând aproape total puterea, visul oricărui partid românesc fiind acela de a fi singur la guvernare. Electoratul a pus însă lucrurile la punct. Tensiunile s-au văzut imediat după alegeri. Negocierile au fost complicate, pe componența guvernului, a premierului, pe jocurile lui Ludovic Orban care a pierdut fotoliul de prim-ministru, rămânând cu șefia Camerei Deputaților. Tensiunile dintre PNL și USRPLUS au fost exacerbate mai ales de modul în care Orban a negociat împărțirea portofoliilor, dând ministere „grele” USRPLUS, fapt care a adâncit nemulțumirile liberalilor față de Orban. Au curs declarațiile despre promisiuni cum că posturile din administrație nu vor fi transformate în „sinecuri politice”, dupa cum declara Dacian Cioloș. Maestru în declarații politice liniștitoare, eternul UDMR ne-a vorbit despre importanța „creșterii încrederii politice”. Discret în timpul negocierilor, fără voce încă de atunci, UDMR joacă rolul partidului care poate înclina balanța într-un posibil scenariu de eliminare a USRPLUS de la guvernare. Și oare nu au făcut întotdeauna asta?! Istoria ultimilor decenii ne arată că se poate ajunge în acel punct oricând. Este doar o chestiune de timp, de acumulare de evenimente, de mișcări tactice și context favorabil. Liberalii sunt maeștrii ai jocurile de culise, s-a văzut cât de ușor au căzut cei de la USRPLUS în plasa mașinațiunilor politice când cu „salvarea” lui Florin Iordache și trimiterea lui direct în fotoliul de șef al Consiliului Legislativ. Așa, da, răsplată! 

Lista neagră a liberalilor: Voiculescu, Ghinea, Năsui: La nici două luni de la instalarea noului guvern, a noii coaliții, pe lista neînțelegerilor se adună deja o serie de episoade. Nemulțumirile din coaliție se văd cel mai bine în ceea ce îl privește pe ministrul Sănătății Vlad Voiculescu și atacul din partea PNL, prin vocea lui Florin Roman care a fost și este extrem de virulent, în legătura cu cei 30% dintre cei care s-au vaccinat anti COVID-19 și care nu au fost înscriși pe platforma de vaccinare. Roman a declarat că Voiculescu trebuie să răspundă pentru persoanele vinovate și privilegiații care au sărit peste rând. După declarațiile din urmă cu câteva zile, când Voiculescu a precizat că vor fi efectuate controale la centrele de vaccinare anti COVID, iar pentru nereguli vor fi aplicate sancțiuni, ulterior, după ședința PNL, Florin Roman a continuat seria declarațiilor incisive în ceea ce îl privește pe ministrul Sănătății, dar și pe ceilalți miniștri USRPLUS, Claudiu Năsui, Economie, și Cristian Ghinea, Fondurile Europene. Două dintre ministerele după care liberalii suspină și pentru care Orban pare că nu poate fi iertat.

Disputa pe prefecți continuă în coaliție: Presedintele CJ Cluj, liberalul Alin Tișe declara că își va da demisia dacă prefectul va fi decis de UDMR. Împărțirea prefecților nu a accentuat tensiuniile doar în coaliție, ci și în interiorul PNL. Ruptura dintre liberali și președintele Ludovic Orban se accentuează pe zi ce trece. În contextul declarațiilor lui Tișe, Roman a fost tranșant în ceea ce îl privește pe Orban precizând că președintele partidului îi „pedepsește pe cei care au câștigat alegerile,(sic!), și este îngăduitor cu cei care au avut rezultate slabe”.

Orban nu respectă învingătorii: În corul nemulțumiților din partid este și Sigartău care îi reproșeaza lui Orban nu doar pierderea alegerilor, dar și pierderile pe prefecți, pe ministere. Congresul liberalilor care va avea loc în septembrie va fi congresul la care, potrivit lui Roman, „ne vom bate pentru un președinte care să respecte și învingătorii”. Roman l-a invocat pe Emil Boc care l-a rândul său a făcut declarații împotriva lui Orban. Invocarea lui Boc este din arsenalul de luptă. Roman a mai spus că: „Domnul Orban nu are dialog cu organzațiile din Ardeal. Am aflat din presă despre modul cum s-au împărțit prefecturile. Nu e un capăt de țară, dar e un semn că noi cei care aducem rezultate pentru partid, suntem ignorați de Ludovic Orban”. Debarcarea lui Orban pare să fie scopul mișcărilor din partid pentru că Roman a precizat foarte misterios că „lucrurile nu mai pot fi întoarse”.

Se ascut cuțitele în coaliție, dar nu este grabă: Cuvântul remaniere a început să își facă loc în spațiul public, deși liberalii precizează liniștitor că deocamdată nu se pune problema de remaniere. Cu toate acestea, liberalii au transmis în spațiul public că, dacă mai mulți lideri au nemulțumiri repetate față de un ministru care greșește constant, premierul poate face schimbări fără să ceară aprobarea partenerilor de coaliție! Analiza sporurilor, pensiile care vor crește abia din ianuarie 2022, au fost discuții pe care se pare că există consens, însă pe tema „pensiilor special” nu există consens în coaliție. Tema aceasta are potențial de multe și consistente răfuieli în coaliție. USRPLUS însă, în acest moment, evită o poziționare clară, vitriolică pe măsura declarațiiilor războinicie ale liberalului Florin Roman. Deputatul USRPLUS Cristian Seidler a declarat, dupa tirul lui Roman, că „nu am din partea organizațiilor noastre reacții de nemulțumire” privitoare la deciziile din coaliție, cât despre posibile „remanieri”, Seidler a mers ca pe cioburi de sticlă fără o declarație clară. Nici măcar auzindu-l pe Roman declarând despre proasta organizare în ceea ce îl privește pe ministrul Economiei Claudiu Năsui care nu a dat nici până acum normele pentru legea care prevede acoperirea pierderilor uriașe suferite de HORECA, Seidler a preferat să nu exprime nicio o poziție de partid.

Voiculescu pe lista neagră a PNL: Conflictul cel mai serios al coaliției, în prezent, pare a fi totuși cel care îl are în centru pe ministrul Sănătății Vlad Voiculescu. După declarațiile acestuia privind amendarea medicilor care au vaccinat peste rând, liberalii au declarat ferm că nu se pune problema de aplicare a proiectului de amendare a medicilor. Mai mult, au fost tensiuni și între Voiculescu și ministrul Educației Sorin Câmpeanu, dar și între Voiculescu și premierul Florin Câțu. Premierul a fost deranjat de faptul că ministrul Sănătății Vlad Voiculescu a criticat decizia cabinetului de a deschide pe 8 februarie școala. Premierul i-a anulat o decizie a ministrului Sănătății, declarând că: „Nu trebuie să vină lumea cu formularul completat la școală. Ar trebui să citim comunicatul Ministerului Educației în acest sens”, referindu-se la formularul de acord al părinților pentru testarea copiilor. În vreme ce Voiculescu declarase, că: „Recomandăm părinților să aducă din prima zi de școală formularul de consimțământ tipărit și semnat, pentru ca elevii să poată fi testați imediat atunci când este nevoie”. Mai mult, în cadrul conferinței susținute alături de ministrul Educației Sorin Câmpeanu, ministrul Vlad Voiculescu declarase că părinții vor găsi formularele de consimțământ pe site-ul ministerului. Avem pe de-o parte stilul de negociere în forță pe care l-a avut mereu PNL în raport cu USRPLUS, iar pe de altă parte nu poți scăpa de impresia că USRPLUS e defazat în reacția politică, ca întotdeauna, dar și în acțiunea politică, este întotdeauna cu garda jos. Este o anume infatuare pe care o aduce puterea cu sine, căreia este greu să te sustragi, și se vede în maniera în care USRPLUS acționeaza uneori. „Atins de mirajul puterii”, ministrul Economiei Claudiu Năsui a „nutrit” intenția de a o numi pe Claudia Florina Prisecaru, care avea o decizie nedefinitivă de colaborare cu Securitatea, apropiată de fostul ministru PSD Eugen Teodorovici, în funcția de director general adjunct în Ministerul Economiei! Era implicit faptul că spațiul public va taxa această intenție de numire, era evidentă ruptura de discurs dintre declarațiile politice ale USRPLUS de-a lungul ultimilor ani, a promisiunilor, și această intenție de numire. Și totuși, Năsui a făcut-o cu un gest arogant, forțând pentru că, nu-i așa, se poate.

Revolta de la Timișoara: Nu sunt de uitat nici tensiunile dintre ministrul Sănătății Vlad Voiculescu și medicul militar Valeriu Gheorghița, președintele Comitetutului Național de coordonare a actvităților privind vaccinarea iîpotriva SARS-CoV-2. Însă niciunul nu a recunoscut tensiunile despre care presa a tot relatat. În contextul gestionarii crizei Covid, de la Timișoara, primarul Dominic Fritz a dat un ultimatum public liberarilor!! Nemulțumirile lui Fritz sunt legate pe de o parte de faptul că Timișoara a primit cele mai puține doze de vaccin, dar și de problema pe care o ridică felul în care Guvernul tratează problema migranților. Primarul Timișoarei s-a plâns de problemele pe care le aduce acest val de migranți pentru Timișoara, problema tranzitului, al cazării acestora, care exced posibilitățile orașului. În ceea ce privește Timișoara și tensiunile din coaliție, acestea au fost prezente încă după alegerile parlamentare din 6 decembrie, când USRPLUS și PNL au avut dificultăți în ceea ce privește formarea majorității în Consiliul Local, pe de o parte, și în cel județean. Substratul scandalului de atunci a fost același tipar și aceeași dorință a liberalilor de a împărți cât mai puțin cu partenerii lor de coaliție.

Rareș Bogdan și soluția kamikaze: Probabil că momentul cel mai spumos și aparent crucial, doar aparent, al tensiunilor din coaliție a fost ieșirea publică a liberalului Rareș Bogdan, care a sărit la gâtul lui Orban, liniștit mai apoi probabil via Cotroceni. Apoi, Rareș Bogdan a sărit la ministrul Sănătății Vlad Voiculescu în chestiunea primarului din Corabia care ar fi trebuit să îl demită pe șeful Spitalului Oraăenesc după ce un bătrân a fost lăsat să agonizeze pe holurile spitalului fără a primi ajutor. De altfel, din galeria liberalilor care au sărit la Voiculescu se află și Emil Boc care, să ne aducem aminte, în chestiunea finanțării campaniei de vaccinare, acesta i-ar fi reproșat ministrului Sănătății, în numele Asociației Municipiilor din România, că nu poate stabili sarcini fără să dea bani. Era momentul în care primarii din asociație s-au declarat revoltați de atitudinea lui Voiculescu.

Blaturile de la Iași: La capătul celălalt de țară, la Iași, neînțelegerile dintre PNL și USRPLUS sunt deja de notorietate. Anul trecut, primarul liberal Mihai Chirică amenința cu o alianță cu PSD în consiliul local pentru alegerea celor doi viceprimari ai municipiului. Scandalul la aceea vreme în coaliția cu USRPLUS era ca urmare a insistentelor declarații ale useliștilor care precizau că nu vor face majoritate cu liberalii. De altfel, Iași este și scena blaturilor politice de tot felul, mai ales dintre PNL și PSD, dar și a felului în care zac dosarele la DNA. Mai mult, Chirică a fost trimis în judecată în dosarul „Skoda”, pentru abuz în serviciu. Faptele acestuia sunt din 2013, iar dosarul zace în sertare. Abia în 2019, dosarul a fost trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași. Un alt om politic, Costel Alexe, liberal via PSD, și despre care presa a scris că a luat „tablă” drept șpagă, consolidează și el blaturile politice la nivel de Iași. Astfel că Iașiul politic este de fapt sufocat de fire și ramificații care merg în toate direcțiile.

 *În acest context al jocurilor politice, este de văzut cât va rezista coaliția PNL - USRPLUS, în condițiile în care în doar două luni de existență au adunat un adevărat inventar al scandalurilor și declarațiilor cu potențial mare de distrugere. Pentru ca să rămână în picioare, indiferent dacă vor fi operate mici remanieri, este nevoie de extrem de multă voință politică și mai pțtin orgoliu, duplicități transpartinice, pentru ca tiparul coalițiilor imposibile să nu fie aplicat și de data aceasta.

O mică istorie și ale ei învățăminte: Formată în 1991, CDR a fost o alianță politică și electorală formată din partidele care la aceea vreme constituiau opoziția față de FSN. Convenția a reușit să câștige alegerile parlamentare în 1996. CDR a fost desființată în 2000. Coaliția a fost măcinată de tensiuni, în climatul extrem de tensionat politic și economic din acei ani. Tensiunile în interior își avea ca principal motiv „dominația” PNȚCD, în vreme ce PNL solicita o situație de paritate cu țărăniștii. Liberalii au mers pe liste separate la alegerile locale din 2000, când CDR a obținut un procent mic. La alegerile generale din același an, țărăniștii împreună cu partidele mai mici din Convenție, s-au consitituit în Convenția Democrată Română 2000, însă au obținut 10% din voturile valabil exprimate, nereușind să intre în Parlament. Legea electorală în vigoare la aceea vreme stabilea că primul partid din alianță trebuia să obțină minim 4%. De la peste 2 milioane de voturi obținute în 1992 - 19,46%, la peste 3 milioane, în 1996 - 30,17%, CDR a obținut în 2000 - peste 500.000 de voturi, și un procent de 5,04% din voturile valabil exprimate. În actuala coaliție, rolul țărăniștilor îl joacă liberalii! S-ar putea să le împărtășescă soarta!!

3. „FORMIDABILUL” VLAD VOICULESCU!

 Ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, a ținut o conferință de presă după incendiul de la „Matei Balș”, în care le-a răspuns celor îi cer demisia în urma incendiului de la Institutul „Matei Balș”, soldat cu șase morți (în acel moment, azi sunt peste 20 de morți, se pare), subliniind că trebuie stabilite „responsabilitățile și responsabilii” în acest caz. „Cred că, în general, demisiile, respectiv concedierile, ar trebui să aibă legătură directă cu responsabilităţile dintr-un caz sau altul. Evident că nimeni nu e veşnic într-o funcţie şi nici n-ar trebui să fie aşa. Echipa noastră a început aici cu mai puţin de o lună în urmă. Dar problema se pune - şi cred că aşa este sănătos să o punem întotdeauna - cred că este sănătos ca atunci când există o problemă să o privim în faţă, să vedem care sunt responsabilităţile şi responsabilii”, a declarat ministrul sănătăţii. „În general cred că trebuie să avem răbdare să vedem care sunt cauzele care au dus la ceea ce s-a întâmplat ieri. Repet: există responsabilități și responsabili întotdeauna”, a adăugat ministrul. Vlad Voiculescu a spus că nu se ştie încă „cu exactitate ceea ce s-a întâmplat acolo”, ancheta este încă în curs, dar a amintit că au existat probleme cu căldura, iar oamenii „și-au adus de acasă ce au avut”. Ministrul spune că această problemă este de competența Primăriei. „În București există, într-adevăr multe spitale vechi. E valabil pentru majoritatea covârșitoare a spitalelor din țară. Există probleme cu căldura sau au existat, cel puțin. Știm că și la Matei Balș au existat la un moment dat și știm că oamenii și-au adus de acasă ce-au avut. Lucrul acesta nu are voie să se întâmple. Este o chestiune pe care o poate rezolva Primăria, respectiv Termoenergetica, în București, și e o chestiune pe care spitalele sunt încurajate să lucreze împreună cu autoritățile publice locale. Noi vom face partea noastră, acolo unde ni se va cere să intervenim pe lângă autoritățile publice locale”,  a arătat Vlad Voiculescu. „Așteptăm rezultatele anchetei din mai multe considerente: 1. pentru a stabili responsabilitățile și responsabilii, dar mai mult, e nevoie să învățăm lecțiile care sunt de învățat. Dacă ştim care a fost problema iniţială care a dus la acest incendiu, vom şti şi ce măsuri trebuie să prioritizăm pentru a opri astfel de lucruri să se întâmple în viitor”, a mai declarat ministrul sănătății. Ministrul spune însă că nu s-a concretizat o „ipoteză principală”.

„O greșeală în timpul intervenției”: „Singurul lucru pe care-l putem spune fără să fim în pericol mare să greșim este că un consum mare de oxigen în secțiile care tratează pacienți COVID este un factor de risc suplimentar și atunci pentru aceste secții, în special acolo, trebuie să fim foarte atenți apropo de cum arată infrastructura și care sunt procedurile care trebuie respectate de către personal și de către pacienți” - a declarat Vlad Voiculescu. El a mai spus că nu un ministru trebuie să ceară respectarea regulilor și legilor, ci ar trebui să fie o chestiune care să se întâmple fără să o ceară ministrul unei țări. Întrebat despre pacientul găsit mort abia după cinci ore, în baie, ministrul a spus că personalul din spital nu are nicio vină în ceea ce priveşte intervenţia. „Probabil că este o greșeală în cadrul intervenției. Lucrul acesta este mai degrabă în competența IGSU de stabilit”, a menționat Vlad Voiculescu. Ministrul a confirmat că pavilionul unde a fost incendiul avea aviz, dar nu și autorizare IGSU. „Cu toată onestitatea, trebuie să vă spun că există foarte multe secții în România care nu au această autorizație și este lucrul la care ne uităm chiar acum și este un lucru care este cu adevărat îngrijorător”, a declarat Vlad Voiculescu. Pentru infrastructura sanitară, ministrul promite un fond special de investiții, iar pentru proceduri Vlad Voiculescu a anunțat că va prezenta un proiect prin care vor fi revizuite toate reglementările din secțiile care tratează pacienți COVID. El a precizat că Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) va avea un rol central în a sprijini spitalele pentru a face proceduri și a instrui personalul în acest sens. „Se poate întâmpla oricând în alt spital și este motivul pentru care trebuie să luăm măsuri. Măsurile pe care le-am prezentat sunt singurele, din punctul meu de vedere, care ar putea să ducă la o îmbunătățire reală. Mai întâi, schimbăm startegia de vaccinare, așa încât să avem mai puțini oameni în spitale, (...) apoi punem la dispoziție fonduri și specialiști pentru a îmbunătăți infrastructura”, a arătat ministrul sănătății.

Câteva reflecții! Observ o campanie de presă puternică și, probabil, bine susținută financiar pentru „spălarea” lui Vlad Voiculescu, - exemplu, în acest sens emisiunea de la B1Tv „Bună România!”. Nu-l cunosc pe Vlad Voiculescu. Nu l-am întâlnit niciodată și sper să nici nu-l întâlnesc vreodată! Fiind vorba de un lider USRPLUS, între mine și electoratul domniei sale se întinde un deșert cât Sahara.  Timpul mitingurilor useriste „vrem spitale, nu catedrale” a trecut. Cine să mai organizeze protestele în masă împotriva crimelor din spitale? Chiar așa? A murit indignarea, chiar la intrare. Liniștit, ministrul sănătății anunță că va crea un fond pentru ajutorarea victimelor incendiilor din saloanele înțepenite de frig și va construi clădiri noi. Asta la vreo 16 ani de când Alianța DA, PNL-PD, prevesta construirea a opt spitale regionale. Deci clădiri, nu spitale, ca să ne înțelegem. Cât privește fondul de întrajutorare, un Caritas mai mic, românii nu au nevoie de mila publică. Ci de un sistem viabil care să salveze vieți, nu să omoare cu premeditare.  În fapt, sunt 8 miliarde de euro în joc, anual, la sănătate: la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (neprivatizată încă) și banii ministerului, al cărui buget a ajuns de trei ori mai mare decât cel al apărării. Un 6% din PIB face cu ochiul dezvoltatorilor imobiliari, pentru că despre asta vine vorba.  Anarhiștii au adus la putere un om al intereselor ascunse. Nu de grija sistemului medical românesc moare Vlad Voiculescu, ci de nevoia de a-și satisface stăpânii austrieci - care nici nu știau că brokerul lor de imobiliare se mai ducea și la școală la seral, pe vremea când se făcea că-i slujește. Ce-i drept s-a vânturat printr-o universitate vieneză niște ani. Ca fost agent imobiliar la Banca Erste, Volksbank și Dexia, toate din Viena, el știe mai bine ca oricine că banii neinvestiți au minus la dobândă pe piețele financiare. Euriborul este sub zero. Sunt bani. Și trebuie plasați. Ce pot fi mai aducătoare de profit decât zidurile și turnurile de sticlă asamblate în mijlocul orașelor? Și dacă mai au și garanție guvernamentală, sunt „schmécken”. Încă din primul an al primului său mandat din guvernul Cioloș, actualul ministru căuta amplasamente pentru investitori. Sigur că Vlad n-a fost de capul lui. Unchiul, fost general DIE, știa să facă „mise en place”-ul pentru nepotul său, nu prea mare poftitor de școală. L-a cârmuit. Și l-a făcut navigator de citostatice. Fin scormonitor prin adâncurile internetului, Bogdan Tiberiu Iacob a dat peste un articol din economica.net, din 2016, necontestat de ministru, „Zeii falși. Tunul imobiliar de 1 miliard de euro al providențialului Vlad de la sănătate.” Aici este tot șpilul. „Trecutul te susține, trecutul te doboară”, ar putea fi noul șlagăr de la porțile vechiului minister al sănătății. Nu că spitalele noastre sunt vechi este problema, ci că interesele vienezilor sunt noi. Dacă ar fi preocupat să susțină proiecte serioase, ministrul „haștag” nu ar ține în neavizare documentele finalizate pentru construcția celor trei spitale regionale cu banii Băncii Mondiale. Funcționarii sunt presați de oficialii băncii. Vlad  Voiculescu nici nu deschide catastifele. Interesul lui nu este atât de îndepărtat, ca Banca Mondială; este mult mai aproape. La doar două ore de zbor spre Europa de vest, în metropola care a adăpostit 30 de ani mulți rezidenți SIE. Poate ne și întrebăm de ce Austria este unul dintre cei mai mari investitori străini. Pentru că finanțatorii au avut cu cine relaționa. Este plină Viena de spioni pensionari. Și de acoperiți care se fac că lucrează. Într-un asemenea climat a fost crescut și Vlăduț. Pentru a fi măcar o dată în viață și el de folos protectorilor săi. Dacă în scurtul mandat din guvernul Cioloș n-a reușit tunul de 1 miliard de euro, speră că măcar acum, într-un larg univers de acceptare, mai ales din partea tinerilor progresiști, să-i iasă pasiența. Cine mai este naivul care mai crede că a venit Voiculescu la ministerul sănătății pentru a face reformă sanitară? Individul, nici nu se pricepe și nici nu-l interesează. Cât privește repetatele incendii din instituțiile medicale românești, ce-i pasă ministrului? A zis că: „PSD este de vină!”

  În chestiunea studiilor lui Voiculescu ce-ar mai fi de zis? Cum naiba să luăm o adeverință de studii masterale drept diplomă care include și studii universitare? În fapt, omul ne scoate ochii cu o adeverință eliberată de Universitatea din Viena și cu o echivalare românească a unei adeverințe austriece. „În baza O.M.E.C.Ş. nr. 5269/2015 şi a avizului de legalitate nr. 1138 acordat de către Direcţia Generală Juridic la data de 15.01.2016, se atestă că diploma de studii, eliberată de Vienna University of Economics and Business, Republica Austria, la data de 04.10.2011, domnului Vasile-Voiculescu Vlad, se echivalează cu diplomă de master (ciclul II) în domeniul administrarea afacerilor, specializarea administrarea afacerilor. Prezentul atestat cuprinde şi ciclul de licenţă pentru care nu i s-a eliberat o diplomă distinctă, conferă aceleaşi drepturi cu absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior similare, acreditate, din România şi este valabil cu prezentarea diplomei menţionate mai sus în original”, precizează documentul eliberat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și prezentat de descurcăreț ca validare în România a Bescheidul prezentat pe post de diplomă universitară și diplomă de masterat din Austria. Documentul oferit de Universitatea din Viena și prezentat de Vlad Voiculescu drept diplomă poartă titlul de „Bescheid”. În limba română, se traduce cu „înștiințare” sau „notificare”. Nu cu diplomă. Dacă un asemenea act este prezentat undeva, el poate fi luat în considerare sau poate nu. Un riguros șef de personal l-ar fi trimis la plimbare. În niciun caz nu este o diplomă. Chiar și un pârlit de absolvent ca patru clase își dă seama că Bescheidul este o adeverință, nu o diplomă. Nici nu are față de diplomă de studii universitare. Vlad Voiculescu a încercat o șmecherie. Ne-a arătat o adeverință și o echivalare pe bază de adeverință, nu de diplomă. În mod categoric, documentul prezentat nu este o copie sau o traducere a diplomei de studii a sus-numitului. Este suficient să citiți cu atenție documentul de echivalare. Chiar dacă o învârte ca la Ploiești, adeverința (bescheidul) spune clar că „diploma de studii, eliberată de Vienna University of Economics and Business, Republica Austria, la data de 04.10.2011, domnului Vasile-Voiculescu Vlad, se echivalează cu diplomă de master”. Și, mai apoi, o drege nepermis, precizând că: „Prezentul atestat cuprinde şi ciclul de licenţă pentru care nu i s-a eliberat o diplomă distinctă”. Dacă nu s-a eliberat înseamnă că nu este. Adică, ne aflăm în fața unei adeverințe care include și studiile universitare ale fandositului personaj. Omul n-are diplomă ci o demonstrație că ar avea o diplomă de masterat care include și o diplomă universitară. Are doar o adeverință care spune că studiile sale universitare sunt incluse în diploma de master. Masterat care să include și diploma de licență este în cel mai rău caz o mare invenție austriacă pentru cazul particular al „studiosului” Vlad Voiculescu. Cu alte cuvinte, Vlad Voiculescu nu are diploma universitară de la sus-menționata universitate austriacă. Are doar o adeverință care ne invită să credem că studiile sale universitare sunt incluse în această adeverință de master. Mai rămâne de luat în calcul ipoteza că Vlad Voiculescu a prezentat la Viena diploma de la o universitate fantomatică din România sau de pe aiurea și austriecii au luat-o în seamă și l-au admis la un master. Cu alte cuvinte, ministrul a comis o tentativă de inducere în eroare. Și primul-ministru ar trebui să-l someze scurt: -Diploma, magister, nu adeverința! Juridic vorbind, Bescheidul prezentat de Vlad Voiculescu poate fi luat în considerare ca deducție a existenței unei diplome. Dar, ca diplomă universitară, urmare a studiilor efectuate între anii cutare și cutare la universitatea x din cutare oraș, în mod categoric, nu. Cu un asemenea act, Vlad Voiculescu se așază la loc de cinste lângă doctorii nășiți de prof. univ. dr. Gabriel Oprea, lângă doctoratul lui Victor Viorel Ponta sau al Laurei Codruța Kovesi, cu diploma de cursant SRI a lui Orlando Teodorovici, lângă Laurențiu Baranga, fost la Oficiul Național de Spălarea Banilor și alte sute și mii de impostori cu diplome luate pe „ușa din dos”. O gânganie prețioasă în plus în insectarul impostorilor cu titluri și diplome aranjate de dragul ierarhiilor obținute cu ajutorul politicii! Cine crede în Bescheidul lui Vlad Voiculescu se expune și el în insectarul din apropiere, destinat celor mai fraieri funcționari din România!

Concluzii: Există un timp al zidirii și un timp al dărâmării. A te împotrivi curentului schimbării este o acțiune fără rost. Tinerii s-au plictisit de prea mult bine. Prin haștagul rezist au dat semnalul că au poftă de revoluție. Și atunci sistemul le-a servit revoluționari pe măsură. Adică pe chipul și asemănarea lor. Pentru a abate atenția de la noua formă de jaf. Bișnițari de concepte, îi zic acestuia „reformă.” Puțină lume realizează că scandalurile iscate de Clotilde Armand,Vlad Voiculescu, Cătălin Drulă urmăresc întreținerea focului luptei și nu stingerea incendiilor. Revoluția permanentă nu este doar un arhetip. Este pentru unele mișcări, chiar un climat. Criza spitalelor. Gunoiul din sectorul 1. Lipsa de apă caldă de la Radet. Noua ofertă „nerefuzabilă” de agenții paralele din Ministerul Sănătății. Lăsarea Timișoarei în bezna incertitudinii. Agenda de mediu a primarului Brașovului, în lipsa agendei cetățenești. Lupta globală pentru climă, în dauna luptei pentru prosperitatea de acasă. Umblatul după funcționari cu etilotestul, așa cum se întâmplă pe la Câmpulung-Muscel. Distrugerea adăposturilor pentru câini din Odăile sectorului 1. Reorganizarea polițiilor locale. Cearta permanentă cu reprezentanții partidelor, inclusiv cu cei din PNL, pentru scaune, birouri și alte „esențiale” nimicuri, toate sunt o constantă a reprezentanților USR-PLUS din administrația centrală și cea locală. Priviți cât de splendidă se întinde acceptarea? Nimeni nu mai protestează. Agenții de stradă nu mai tulbură liniștea guvernării. Influencerii șomează. Activiștii civici nu se mai agită. Mișcarea de salvare a ciulinilor de pe maidane a intrat în depresie. „Funky Citizens” dorm cu dușmanul în pat. Este atâta concordie, încât mi-e teamă să nu devin ridicol cu argumentele mele.

4. DESPRE OPOZIȚIA DIN REPUBLICA JOHANNISTAN!

 Circul de la moțiunea simplă și refuzul liderului PSD de a demara procedura de suspendare a președintelui Klaus Iohannis se pot încadra, în ceea ce visa prin ’90 Ion Iliescu: „opoziția constructivă.” Echipa lui Ciolacu visează că de la toamnă va susține un guvern minoritar PNL. Speranța că de la toamnă useriștii vor fi dați afară din guvern îi ține pe liderii PSD în stare lăuzie. Ei visează „cai verzi pe pereți.” Opoziția ori este opoziție, ori este șușanea sau cabaret. Asistăm la un asalt fără precedent asupra statului. Fel de fel de grupuri de interese acced la banii publici. Funcționarilor le sunt amenințate nu numai salariile ci și posturile. Mor oameni prin spitale. Cad victimele de la etaj, iar pompierii nu au scară. Fel de fel de „Piți-”uri sunt angajate în administrația publică centrală și locală. Se fură ca-n codru. Fel de fel de tabula-rasa sunt demnitari ai statului. „Nimeni în lume” guvernează țara. Indivizi cu școli făcute la Poplaca țes și desțes strategii de țară. N-am auzit decât pe vreo doi foști lideri social-democrați spunând căluților și coțofenelor cu râtul gros de la proteste: „Bă, derbedeilor, pe mâna cui ați dat țara?” Cât despre riposta dată ministrului sănătății, un ilustru agent imobiliar, ajuns nelustruit pe post de demnitate publică, un impostor puternic susținut de juntele de pradă, doar la câteva ziare ai putut auzi nițcaiva scrâșneli și ai auzit despre moțiunea ratată. Restul au dinți de lână, vorba maestrului cuvintelor ticluite, Livius Ciocârlie. De prin UM-uri, Doamne ferește, n-a sărit nimic. Doar pe Sorin Grindeanu l-am auzit clamând vinovăția lui Vlad Voiculescu pentru plimbarea prin țară a pacientului ars și trimis mult prea târziu în Belgia. Chestia cu bugetul alternativ, făcut pe un colț de masă de către PSD, fără a avea o retorică argumentativă, rămâne o chestiune leoarbă, ce se vântură pe după plopi.

Vocile lumii: Neue Zürcher Zeitung: AUR - Alternativa pentru România: Succesul surpriză al tânărului partid populist de dreapta atrage atenția presei occidentale. Conform sondajelor, acesta continuă să crească, notează publicația conservatoare „Neue Zürcher Zeitung” din Elveția. Jurnaliștii de limbă germană vorbesc despre un nou partid naționalist, dar care nu este ostil UE.

Mai puțin de la Ciolacu, mai mult de la Simion: De la Marcel Ciolacu mai puțin, de la George Simion, mai mult. Cam așa s-ar putea traduce în limbajul publicului - lentoarea opoziției de azi. Au ieșit în stradă o serie de sindicate, fel de fel de mici proteste scarmănă liniștea asfaltului de gheață din fața guvernului. Este așa o pace, de unora le vine pofta de război. Poate fi tăcerea de dinaintea furtunii? N-aș crede. Prea mulți s-au predat sistemului. Acel sistem care bagă legi servite de ambasade, de corporații, de grupurile străine interesului național, fără să strige cineva: „Stați așa! Ce faceți?” Păi cine să mai aibă curaj de ripostă? Aș fi curios care demnitar al statului s-ar mai risca să clameze că o ambasadă i-a țâpat vreun proiect de lege în brațe? A doua zi, ar avea DNA-ul la poartă. Într-o așa vreme de vipie și de îngheț al șiretelor, mai că nu-ți vine să crezi că mai este cineva dispus să facă pușcărie pentru dreptate.

Creierul clopotit, între balamuc și parlament: Conspirația tăcerii și clopotirea din capetele multora din  opoziție (că doar nu despre sănătate mintală, poți vorbi atunci, când o încadrezi pe una din împotrivistele de profesie pe lista de balamuc), asigură cadrul unei opoziții mai de cabaret, decât de piatră pe inimă. Este grea uneltirea. Dar și mai grea este tabla de pe umeri. Mă întreb, câți dintre parlamentarii opoziției pot depune jurământ pe Biblie că au rămas civili și nu au dat pădurilor cu subsemnatul? Eu cred că taciturnei opoziții de aici îi vine răul de a nega puterea, cum polipii zvârlu mucii pe afară. De ce să vomite cărăbuși, când pot sta tolăniți prin bănci și să aștepte peștele cel mare? Am putea considera trăirile, din partea mută a sălii Parlamentului, drept semiologia impotenței timpurii. Monstrul nu pare a fi greu de ucis. Doar că fiii nu-și ucid niciodată tatăl, oricare ar fi narativului cabaretului politic.

Cum se explică incestul politic? Incestul politic de azi are multe explicații. Pe deoparte pentru că lipsesc bărbații de stat, pe de alta a misiunii unora din post: „Goguță, fă-te că lucrezi!” PSD nu introduce moțiunea de cenzură, cum George Simion nu se va împăca de fel cu Șoșoacă. Și atunci cine mai face opoziția? Partidele din afara Parlamentului, care nu înțeleg că dacă se constituie în alianța de Cișmigiu, 1x1x1x1 fac tot 1? Adică un partid, cu altul și cu altul nu compun trei procente? Este atâta logică în ilogica lor adăstare, de te întrebi unde sunt bărbații din Parlamentul de altă dată? Mai trebuie să recunoaștem că în trecut, deși hulit, detestat, disprețuit, Corneliu Vadim Tudor evolua la tribuna Parlamentului cu sala plină? Toți parlamentarii, fie din opoziție, fie de la putere, rupeau ușile pentru a-l asculta? Astăzi, predicatele nu se mai aud în forurile leguitoare, doar câțva politiceni au în posesie copyrighteri cu vână. În rest este o lâncezeală mută, de se aude coca de pâine cum dospește. Cine să tulbure criminalul jaf pus la cale în guvern sau prin deconcentrate? N-ai să vezi procurori care să mai lege politicienii de la putere. Parcă au un decalog nescris. O listă albă, pentru zilele negre. Încă mi-e dor de Corneliu Coposu, cel care avea să spună, în nenumărate rânduri, că adevăratele caractere se construiesc doar în opoziție. Îmi amintesc cum odată, ajuns pe Otopeni, fără o jumătate de plămân, întrebat ce va face, a răspuns laconic: „Am venit să dobor acest guvern anti-național, ilicit și nereprezentativ.” A trântit mesajul și s-a adresat fin colegelor din presă: „Ce fete frumoase au venit după mine.” De la Marcel Ciolacu nu ne-am așteptat la o cateheză a împotrivirii. Nici nu este genul de om să se răstească la cineva. Este omul bun la toate. Chiar și pentru puterea ce-și suflecă mânecile deasupra prăzii.

De ce este atacat Simion? George Simion este singurul care aplică tacticile și strategiile din manualul opoziției. Poate că din cauză că este prea dur și incomod, i se pregătesc fel de fel de hold-up-uri, pentru a i se fura din bruma de încredere și din grupul de parlamentari.

Este atât de apăsătoare tăcerea de-ți vine pofta de decibeli! Dar cui să-i reamintești vorbele Seniorului: o guvernare este puternică, doar atunci când are adversari pe măsură. În iarna asta s-a pus batista pe țambal, plină de covizi și de alți boțilași, de n-o mai deslipește nimeni.

5. ÎNALTA POARTĂ - U.E. - ȘI „CAPITULAȚIILE” DIN ROMÂNIA DE AZI!

  Istoriografia românească tinde să prezinte faptul că, în secolele de dominaţie otomană asupra ţărilor române, acestea n-au fost transformate în paşalâc (adică nu au fost preluate în administrare turcească directă), ca un fel de dibăcie victorioasă a românilor pentru supravieţuire în vremuri de restrişte, în timp ce în realitate nu era nimic altceva decât o modalitate prin care opresorul străin obţinea acelaşi efect, dar cu un cost infinit mai mic, în măsura în care - şi este de accentuat! - exista o administraţie românească gata să-şi oprime propriul popor chiar mai abitir decât o administraţie străină. Forma juridică prin care puterea străină își impunea condițiile o constituiau așa-numitele „capitulații”. La bază, regimul „capitulațiilor” a izvorât din ­necesitatea reglementării într-un fel a relațiilor dintre statele europene creștine și Poarta Otomană (islamică), inclusiv a prezenței cetățenilor celor dintâi pe teritoriul acesteia din urmă, unde dreptul comun se confunda cu cel religios. Și atunci Poarta consimțea să acorde un ­statut intermediar (ahdname) - respectiv nici teritoriu înglobat islamului (dar al islam), nici teritoriu de cucerit (dar al harb) -  care consta într-o serie de privilegii privind ­practicarea negoțului sau drepturi pentru cetățenii din statele europene prezenți în ­Imperiul Otoman (de a fi judecați de consulii proprii ori de a-și profesa religia etc.). Dacă însă țara europeană creștină (cum a fost cazul Ţărilor Române) era una slabă în raport cu puternica Poartă Otomană, statutul intermediar (ahdname) acordat era citit și opera în cheie inversă: respectiva țară era considerată ca acceptată într-un fel de vasalitate, ­presupusele privilegii (precum ­autonomia administrativă și alegerea ­domnilor) erau în fapt ­contra cost (un tribut mai mare sau mai mic, în funcție de conjunctura politică din zonă), iar adevăratele privilegii erau ale ­otomanilor prezenți pe teritoriul țării respective (practic, nu intrau sub jurisdicția locală). Nu seamănă tulburător de mult situația aceasta din ­Ţările Române medievale cu situația actuală din România, parte a NATO, membră a UE și care a mai împlinit în 2018 și centenarul existenței sale întregite de sine stătătoare?! După ce au simțit, veacuri de-a rândul, strânsoarea brațelor estice, românii au ajuns, din anii 2000, în mult râvnitele brațe vestice. Acestea, în numai câțiva ani, ­le-au luat totul de atâta iubire: resursele subsolului, industriile, băncile, telecomunicațiile, utilitățile, comerțul, pădurile și cea mai mare parte din pământurile agricole. Ca urmare, în baza proprietăților dobândite, au preluat, în virtutea regulilor capitaliste însele, decizia, transformând rapid și, foarte important de menționat fără ocupație militară, România într-o biată colonie! Dar, mirare!, nu i-a luat, așa cum ar fi firesc, și administrarea, după preluarea proprietății și deci deciziei. De ce ? Păi, brațele vestice, care combină inteligent forța cu eficiența (de trăiesc astfel bine-mersi de secole pe seama altora), au trei motive. Lăsând administrarea în cârca românilor, stăpânii străini ies mai ieftin (o ­administrație străină plătită ca la ea acasă ar necesita cheltuieli copleșitor mai mari). Dar, mai ales, stăpânul străin nu răspunde de nimic, ba poate arunca în capul românilor toate relele din lume. Românul devine vinovatul de serviciu, iar culpabilizarea permanentă este condiția jecmănirii culpabilului. Neasumarea administrării de către stăpâni nu înseamnă cumva delegarea către vătafii români a vreunei fărâme din decizie, ci doar lăsarea acestora să fure ceva milioane pentru ca stăpânii să poată fura ei, în liniște și în aplauzele generale, miliarde peste miliarde. Și mai este vorba de ceva: de imensa, inimaginabila ipocrizie a puterilor coloniale; nu „cadrează” a mai pune pe tapet în secolul XXI existența cu acte în regulă a unor colonii, și încă unde, în Europa! De fapt însă, falsa suveranitate a României este folosită ca paravan pentru montarea unor mașinațiuni și experimente economice și politice, care ar fi descalificante și ­compromițătoare dacă ar fi vizat colonii oficial recunoscute (ca, de pildă, guvernări de „tehnocrați” fără parlament și fără partide politice sau deresponsabilizarea socială completă a capitalului, prin transferul integral al contribuțiilor sociale asupra muncii). Cât privește statutul, în ­periferia România, al străinilor din centrele puterii ­vestice, lucrurile sunt clare, fără echivoc. Există peste 30.000 de firme din aceste centre în România. Folosesc, bineînțeles, salariați ­români (peste un milion), dar șefii fiecăreia din firme sunt străini. Aceștia ­manevrează jumătate din economia din România și, atenție mare, 70-80% din contractele din bani publici românești. Ținând cont de rata de randament la care lucrează, dispun de peste două treimi din profiturile obținute în România. ­Raportează însă Fiscului doar vreo 10-15% din ­acestea. Restul, adică grosul, îl evazionează înainte de ­fiscalizare, în total vreo 40-50 miliarde euro anual! ANAF și DNA nu descoperă niciun evazionist străin, niciun corupt străin! Acești șefi, venind din țările „mântuitoare”, sunt, desigur, niște îngeri! Dar chiar toți?! Și de te calcă vreunul din ei cu mașina pe trecerea de pietoni, este scos repede din țară de ai lui, să nu-i pună cumva nici măcar o întrebare vreun polițist sau procuror român! Trai nineacă în România trecută de Centenar, în virtutea unor „capitulații”, scrise sau mai ales nescrise, dar operaționale, din Evul Mediu. Chiar și pentru salahorii români este mai bine: oricum, este altceva să te calce în picioare un „mister” în ­numele democrației, ­decât un „tovarișci” în numele dictaturii proletariatului sau un „bey” în numele Sublimei Porți.

„Întâmplări la zi” din colonia România” - Oana Ursache și „compania”:

 Blestemul națiunii române este că după 1989 au ajuns la putere fiii slugilor și nu ai boierilor sau ai burghezilor făuritori de țară.  Servitorii și nu stăpânii au organizat rânduiala statală. Vechilii au dat pălăriile de pământ, pentru a proclama suveranitatea băștilor. Astăzi, venalii s-au constituit în dregători cu simbrie europeană, fără a ști că domnia necesită recunoaștere, rafinament și respect față de valori. Ne-au făcut rezistenții viața un iad, pentru că voiau să vină cei altfel, care nu au mai făcut politică. Iată că au venit la putere fiii securiștilor și lumpenii din țări străine, unde au dereticat prin case și au șters occidentalii la dosuri. Ne-am pricopsit. Pentru Oana Ursache, iată că dregătoria diasporei, a căzut ca o pleașcă. Neam de neamul ei n-a visat să iasă din starea de servitori ai marilor boieri. Asta o și recunoaște. Țările Române s-au format ca state independente și suverane pentru că boierii și-au trimis copiii în Occident pentru a desluși tainele formării națiunilor. Ca un arc peste timp, astăzi, nepoții de răzeși le spală teutonilor șezuturile, deretică prin casele ibericilor, curăță grajdurile elvețiene, trimit câte o sută de Euro acasă, la cei săraci, rămași la vatră și zic celor de teapa lor că au biruit. Păi cum ați biruit măi nătângilor? Rânduiala statală este altceva decât pigluitul cămășilor și așezarea tricourilor la linie. O enormă confuzie bântuie printre conducătorii care, dacă te uiți în urmă cu două generații, erau fie sifonari la Securitate, fie grăjdari prin CAP-uri. De aici complexul neputinței la români și visceralitatea răului. Săraca Oana Ursache, fără să-l fi citit vreodată sau înțeles pe Petre Țuțea, îi dă dreptate: „Când vezi cirezile de imbecili, devine suportabilă însingurarea.” Oana Ursache este piesă dintr-un tablou nepictat, dar imaginat de mulți români: „slugile au luat în stăpânire casa boierească.” Pentru că nu au știut ce rol au dușumelele, le-au scos și le-au pus pe foc. Ăsta este complexul devenirii. Te înscrii într-un partid neomarxist, tragi șeptarul și vezi stele cu noroc. Zilele trecute admiram tavanul cu grinzile de lemn, îmbătrânite printr-o procedură specială și mă gândeam cum la alții sunt pictate stele verzi, ca un blazon al trecerii de la slugărnicie la dregătorie. Unii dintre dumneavoastră, mai citiți, își mai amintesc, probabil, de Cicikov, personaj picaresc din „Suflete moarte”, cartea lui N.V. Gogol, un escroc cu ștaif, mai puţin demon, mai mult un agitator, un personaj fără trecut, care, prin potlogăriile sale, demască, în cele din urmă, iluzia. Nu poți fi boier dacă nu iubești oamenii.  Oana Ursache este mândră că a fost numită secretar de stat la Departamentul românilor de pretutindeni: „Neamul Ursăcheștilor, slăvit fie-i numele de țărani simpli, a ajuns în Guvernul României.” Vă dați seama? Într-o guvernare fără de Dumnezeu, trufia nu este un păcat.  Înalții dregători, în întreaga istorie a neamului românesc, puneau învățăturile creștine în centrul activității lor. Nihil sine Deo. Blestemul ne-a ajuns. Cirezile de imbecili și juntele de securici ne organizează viața și ne proiectează viitorul, fără a avea ceva sfânt.De aici derivă întreaga nenorocire și complexul neputinției. Nu poți clădi nimic fără credință.Într-una din zilele trecut, noul secretar de stat a ţinut să marcheze numirea în funcție printr-un mesaj pe Facebook. „Neamul Ursăcheștilor, slăvit fie-i numele de țărani simpli, răzăși de pe dealurile Hușilor, cărora Ștefan însuși zice-se că le-a dat 14 prăjini o dată și încă 12 altă dată, a ajuns în Guvernul României. Tătaia citind acum Monitorul Oficial, ca să vadă că nepoata lui e Secretară de Stat și uite așa a ajuns în guvern numele la care ținea atât de mult, odată cu nepoata care îi asculta vrăjită istoriile luptelor de la Cotul Donului”, a scris Oana Ursache pe pagina ei fără a ne explica de ce pentru ea războiul este o vrăjeală. Între timp, Sânziana Covaliu, fiica mândrei Oana Ursache (USR-PLUS, cum poate fi altfel?), a fost angajată peste noapte la cabinetul parlamentar al colegei de userism Simina Tulbure. Asta ca o trambulină pentru ce va avea să vie. Este știut că posturile guvernamentale sunt blocate printr-o Ordonanță. Dar, politicienii, abili mânuitori ai ferestrelor de oportunitate, știu cum să paseze blocajul. Angajează pruncul undeva în administrație și apoi îl detașează. Șmecherie de viziune a vizuinei, dar cine l-a citit pe Sorescu? Tovarășa neomarxistă Tulbure, netulburată, i-a răspuns unui ziarist: „este o tânără cu potențial care a avut nevoie doar  un vot de încredere  pentru a se putea afirma profesional.” Și iată cum votul de încredere trece musai prin cumetrii, așa cum tubul de dren curăță puroiul. Am deplâns prin anii ’90, România furată. Nobilimea persecutată. Și am dezvăluit jefuirea vechilor conace boierești. Am mai prins personalități cu sânge albastru. Aveau ceva dumnezeiesc în priviri, în vorbe și în ascultare. Astăzi ei nu mai sunt. Pe locul unde ar fi trebuit să se așeze cantacuzinii, mușatinii, goleștii, sturdzeștii, buzeștii s-au proțăpit, precum metresele prin budoare în poziții de călăreți, securicii și neamurile de slugi. Acest complex al neghiobiei, ridicat la rang de politică de stat, ne face contemplarea și mai șuie, de ne întrebăm cu ce am greșit să avem prim dregători recrutați dintre cei mai trufași, cei mai venali și cei mai anti-creștini dintre români? Cel puțin una dintre generații le-a dat mandat de reprezentare. Inconștiența tefeliștilor ne costă. Sub steagurile de luptă ale cauzelor străine de neam, ne-am procopsit cu fel de fel de măscărici în zale de salvatori. Micționează peste tradiții și valori, cu boltă, fără a avea abilitățile lui Manneken. Ne-am crispat când Ion Iliescu afirma că „proprietatea e un moft.” Iată că vin Neamurile lui Ursache, răzeșii cu 24 de prăjini, și ne vor proiecta viitorul, spunându-ne că este desuet să ai o casă, să mergi cu propria mașină, când poți lua Uber-alles-ul spre ținta finală: izbirea de zid, ca normă a progresului de la importanță la irelevanță, nescrisă de rușine în cartea de istorie a neamului românesc.  

6. PENTRU O „RO-MÂ-NI-E E-DU-CA-TĂ”!

 Fix la câteva ore după declarațiile pompoase ale președintelui Johannis legate de nevoile școlii și de finanțarea României educate, guvernul a scremut un șoricel. În fața căruia s-a extaziat în primul rând ministrul Câmpeanu. „Sunt fericit”, a spus el la vederea celor 0,8% în plus din PIB. Are și de ce. Nu mai trebuie să-și dea demisia, așa cum anunțase țanțoș că va face în cazul în care Educația nu va avea un buget mai mare decât anul trecut. Și are, este drept, dar asta pentru că a dispărut din peisaj Cercetarea, de care în vremuri de pandemie România nu mai are nevoie pentru că oricum nu ținea pasul. Cu cei 0,8% suplimentari, șoricelul educației a ajuns de-a dreptul supraponderal: 2,5% din PIB. În loc de cei 6% prevăzuți de lege. Degeaba se încăpățânează ministrul Câmpeanu, cum o dai, cum o întorci, Educației i s-a aruncat în anul de grație 2021 cea mai mică alocație bugetară din 1995 încoace.Oricum nu contează, ne liniștește prezidentul, România educată va scăpa de toaletele din curtea școlii, profesorii incompetenți, handicapul testelor PISA și se va digitaliza mai ceva ca Statele Unite cu ajutorul banilor europeni. Ce vis frumos! Cele 30 de miliarde de euro din cornul abundenței „Planului de reziliență” se vor revărsa pentru a umple hăurile autohtone cu o condiție: să avem proiecte viabile, cu cap și coadă. Or, până acum n-a prea fost așa. Planul de reziliență a fost criticat dur de Comisia Europeană tocmai pentru că nu prevede nicio reformă serioasă, inclusiv în domeniul educației, fiind aruncate acolo, de-a valma, sute de proiecte și proiecțele. Inconfundabilul stil românesc, de parcă UE dă banii pentru baronii și clientela noastră politică. Dar să zicem că guvernul Câțu va fi mai destupat la cap și va face proiectele așa cum ni se cer. Întrebarea este când vor fi acestea gata? Mai exact, peste câți ani se va vedea măcar și o fărâmă din ele în Educație? Nu știm, așa cum nu știm, în afară de generalități și gargară pentru conferințele de presă, care este reforma preconizată pentru Educație, pe ce direcții merge ea. De la Iohannis se înțelege că e ceva de genul de toate pentru toți. Iar de la Câmpeanu nu se înțelege nimic. Asta, pentru că nu are de-a face cu vreo reformă, el este pus acolo pe post de țuțăr cu jumătate de normă. Așa se face că la redeschiderea școlilor nu s-a încropit nici măcar un plan de recuperare a materiei pierdute anul trecut. Totul se face din mers, pe genunchi, fiecare profesor după cum îl taie pe el capul. Și ca să nu fie probleme cu promovabilitatea la hectar, au fost scoase și anul acesta hălci din materia de la examenele de Capacitate și Bacalaureat. Judecând după dimensiunea incompetenței de la minister, este clar că nu rămâne decât providența: situația epidemiologică nu se va înrăutăți și nu vor fi tot mai multe școli care să intre în scenariul roșu. Așa s-a sperat și anul trecut în toamnă, când la o lună după începerea anului școlar s-a pus lacătul peste tot sistemul. Acum, deja au fost depistați peste 670 de elevi și profesori cu Covid în prima săptămână. E un început bun, ne liniștește Câmpeanu, doar 1 la mie. Ce este mai rău de abia urmează - noua tulpină are transmitere comunitară, spun specialiștii. Și ce dacă? Țara nu va prinde de veste din moment ce nu se fac secvențializări de genom. Sunt scumpe, ni se spune, de ce să dăm banii pe ceva ce oricum știm? În plus, de unde? Că Sănătatea a primit, în pline pandemie și campanie de vaccinare, cu 11% mai puțin decât anul trecut. Probabil că va primi mai mult la rectificare, dacă până atunci are careva curajul să taie sporurile și pensiile nesimțite. Puțin probabil însă dacă ne uităm la ce se întâmplă pe frontul luptelor interne din partide și între partidele din coaliție. Florin Câțu a anunțat că ar vrea să se înscrie în competiția pentru scaunul lui Orban, deci se va gândi de două ori înainte să insiste cu restructurările, tăierile de sporuri și proiectele de reformă cerute companiilor de stat și ministerelor. Nu poți să superi baza partidului și clientela ei, că nu te mai votează la congres! Cum să le iei sporul de calculator, pe ce mai joacă funcționărimea Solitaire? Împărțeala posturilor și funcțiilor cu lipici la bani a durat peste o lună și jumătate. Normal, la câte guri hămesite sunt de îndestulat și închis. A fost doar primul eșalon, celelalte de abia urmează. Cum Câțu îl mai are și pe Orban în coaste, va trebui să facă echilibristică între interesele bugetare și cele de partid, altfel nu va ajunge nici șef la PNL și va zbura și de la palatul Victoria. Ca și PSD, PNL se pricepe la tăiatul picioarelor de la scaun, mai ales când dă și Cotroceniul o mână de ajutor. Nici în tabăra USRPLUS nu este liniște. Dar când a fost? Tot tineri și neliniștiți sunt chiar și după ce s-au dedulcit și ei la putere și bani. Plecările din partid sunt împănate cu principii înalte. Florina Presadă, de exemplu, a vrut să fie secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, dar partidul l-a pus pe Cătălin Badiu. Un pilangiu și un incompetent, a strigat doamna, care se declară pasionată de politică. Drept care, precum Șoșoacă, amenință că își face propriul partid. Nu-i bai, căci la ce să te aștepți într-o țară în care până și maestrul Bolborea dă țepe de alamă. După ce lupoaica rămasă fără coadă s-a dovedit un fake fără urmă de bronz, au fost luate la întrebări paiațele din fața Teatrului Național și alte opere care au umplut Bucureștiul pe bani publici. Norocul lui Borbolea că trăiește în secolul al XXI-lea în România și nu în alte timpuri și pe alte meleaguri, că altfel cine știe ce pățea.

7. CUM SE MAI „SIMT” CDR 2 ȘI … TRAIAN BĂSESCU?

1.Reforma din vorbe deșarte: Din zbaterile reformatoare ale premierului Câțu au rămas, deocamdată, doar vorbele. Apăsate, ce-i drept, dar tot vorbe care nu fac altceva decât să dea din coadă: „Nu mai putem continua așa! Este nevoie de reformă! Reformă în tot aparatul public și în companiile de stat, reforma sistemului de pensii, reforma sistemului de salarizare, reforma ANAF, restructurarea companiilor de stat care au pierderi de 30 de ani.” Tare! Dar uite că se poate și se va putea „continua așa”, câtă vreme statul este refugiul imposturii și clientela de partid trebuie ținută aproape și protejată de vicisitudinile vieții. Și ce poate fi mai bună decât o pâine albă, dospită cu sporuri și tot soiul de privilegii la stat? Reziduurile partidelor, țucălari și piloși fără o meserie, care nu prind un loc pe podiumul politicii, sunt plasate în agenții, companii sau diverse instituții ale statului, exact cele despre care premierul spune că sunt un sac fără fund care nu mai poate fi umplut cu bani de la buget. Teorie. Căci în practică, salariile de la companiile de stat s-au îngrășat an de an cu sporuri, care au ajuns, în unele cazuri, să reprezinte și 85% din venit. Din cele 110 miliarde de lei pentru cheltuielile de personal în 2020, 27 de miliarde au reprezentat sporurile, a explicat și Câțu, întrebând retoric dacă performanța s-a schimbat. Păi cum să se schimbe, dacă chilipirurile sunt date otova, fără niciun criteriu? Este suficient să stai la un birou și să tai frunză la câini cât e ziua de lungă că salariul tot vine, și nu singur, ci cu spor de calculator, de praf, de stres, de confidențialitate și alte prostii inventate de imaginația hoață a birocrației statului. Întrebarea este de ce s-a mai revoltat premierul dacă tot nu face nimic? A lătrat la sporuri, salarii și pensii nesimțite ca un bichon de sub fusta stăpânei. Adică a PNL. Care i-a dat un picior în coaste și l-a adus cu labele pe pământ. „Anul acesta nu este nimeni dat afară, toată lumea îşi primeşte sporurile, îşi primeşte aceleaşi salarii ca în 2020. Eu nu văd aici o problemă”, a liniștit Câțu suflarea bugetară și clientelară. Noi să fim sănătoși și vaccinați, că în rest reforma o facem din vorbe. Ceea ce nu înțeleg „liberalii” pedeliști, useriștii și onor Câțu este că vorbele deșarte o să-i coste guvernarea și viitoarele alegeri. Veniturile nesimțite și clientelizarea de la stat sunt percepute, pe bună dreptate, ca o formă de corupție. Nu doar șpăgile, contractele și achizițiile oneroase sunt vinovate de lipsa autostrăzilor, spitalelor, infrastructurii elementare, de analfabetismul funcțional și de relele tratamente la care este supus cetățeanul în instituțiile statului, ci, poate chiar în primul rând, incompetența, delăsarea, neasumarea responsabilităților acestei cohorte de funcționari ai statului. Plătiți regește ca să țină țara în înapoiere. A păstra statu-quo-ul înseamnă pentru actuala putere să-și taie craca de sub picioare. Tactica Guvernului Câțu și a coaliției majoritare ridică o întrebare legitimă: dacă nu face reformele promise în primul an de guvernare, atunci când? Dacă acum, când nu este supus presiunii electorale, nu rezolvă aceste probleme, despre care chiar el spune că sunt indispensabile dezvoltării economiei, va fi cu atât mai complicat să le facă ulterior. Amânările au dus la eșecul unor reforme și promisiuni ale celorlalte coaliții non-PSD, mă refer la CDR (legile proprietății, deconspirarea Securității, lustrația, privatizările), Alianța DA (reforma sănătății). Așadar, cui folosește această tergiversare la momentul cel mai propice în care pot fi luate măsuri radicale, dar impopulare? De ce nu au curaj liberalii-pedeliști, dar mai ales cei din USR PLUS, partid autoproclamat reformist și „altfel”, să ia taurul de coarne și să rupă cu vechile politici de tip dâmbovițean? Răspunsul nu este complicat: cu minime diferențe, funcționează ambele în aceeași logică clientelară și profund politicianistă și demagogică. Dacă la PNL/PDL apetența reformistă a fost mereu discutabilă, partidul dovedind de-a lungul timpului aceleași metehne pe care le condamna la PSD, cu care, de altfel, s-a aflat în combinația USL, ușurința cu care USR PLUS a abdicat de la principiile pe care le-a clamat în campanie vorbește de la sine despre autenticitatea acestora și metamorfoza produsă de contactul cu puterea. Nu este vorba numai despre seria numirilor controversate care nu au nici în clin, nici în mânecă cu profesionalismul și verticalitatea, ci și despre lipsa de curaj în actul de guvernare și în raport cu colegii de coaliție. Aroganța și vedetismul nu țin loc de fapte. Atitudinea de acum îmi aduce aminte de guvernarea Cioloș, atât de lașă. Chiar dacă nu avea majoritatea în parlament (ca acum), după Colectiv, cabinetul Cioloș era pe cai mari, putea tăia în carne vie în primele momente. În loc de asta, a făcut compromisuri și a pierdut momentul de grație. Alianța riscă să repete episodul: oferă, în loc de reforme, vorbe sforăitoare: „Vrem reformă! Facem reformă!”. „ Doar că o mai amânăm puțintel, pentru a ne pune în funcții niște „fete de încredere””

2.Un guvern fricos? În general, atmosfera din economie este pesimistă, pentru că nu se întrevăd oportunități. Teoretic, guvernul a prevăzut în buget peste 601 miliarde de lei pentru investiții (5,5% din PIB), fapt care ar trebui să ne încarce cu optimism. Lucrul și mai bun, evident, tot teoretic, este că, în timp ce sumele alocate pentru investiții publice și pentru transporturi cresc, cele pentru „programul baronilor de partid”, PNDL, scad cu două miliarde, de la șase la patru. Spun „teoretic”, pentru că ar fi trebuit să scadă și anul trecut, dar, din rațiuni electorale, au tot crescut aproape până la nivelul din 2019. Guvernul estimează o creștere economică de 4,3% în acest an (apreciere considerată de unii economiști ca fiind ultra-nerealistă) și o creștere care gravitează în jurul a 5% pe an până în 2024, ceea ar trebui să  reprezinte un ritm robust și, astfel, ieșirea din criza generată de pandemia de Sars-Cov-2 să se facă mult mai rapid. Și totuși! Există în această proiecție bugetară un indicator care mă deranjează foarte mult. Deficitul structural pe anul acesta este prevăzut la 7,42% din PIB, urmând să scadă la 6,07% în 2022, 4,83% în 2023 și 3,39% în 2024. Acest indicator ne arată faptul că un stat cheltuiește în mod constant mai mult decât „produce” în materie de venituri și, ca urmare, trăiește pe datorie, indiferent de evoluția economiei (că din acest motiv este structural). Reducerea graduală a deficitului structural prevăzută de guvern ar trebui să ne sugereze că prim-ministrul are în vedere niște reforme structurale cândva, în viitor, începând probabil de anul viitor. Anul acesta, cu siguranță nu!! Nu se reformează sistemul de colectare (nici măcar până în 2024, când ponderea în PIB a bugetului va fi mai mică decât anul acesta), nici aparatul de stat, nici sistemul de pensii și cel de asistență socială. Deși în 2021 ar trebui să reducă deficitul bugetar de la 10% la 7%, guvernul „n-a avut inima” să taie nici sporurile bugetarilor, nici să restructureze agențiile guvernamentale, adică să concedieze angajații la stat care nu fac nimic. Și nici nu a venit cu un plan de reformă, deși aceasta este mai mult decât urgentă. Atât Consiliul Fiscal, cât și investitorii privați au subliniat că aproape 95% din veniturile fiscale reprezintă cheltuieli cu salariile și cu asistența socială și au conchis că acest procent nu se susține nici măcar pe termen scurt. Altfel spus, principala sarcină a Guvernului Câțu ar trebui să fie reducerea cheltuielilor concomitent cu creșterea veniturilor.  Și cu toate acestea, nu vedem nimic în proiectul de buget. Este drept, companiile în care administrația (centrală sau locală) este majoritară și care au avut pierderi și datorii vor fi obligate să se restructureze, dar este prea puțin. E ca și cum guvernului îi este frică să facă reformele pe care cel puțin PNL și USR PLUS le-au promis. O teorie care circulă este că, deși Câțu ar dori să facă reforme în profunzime, Orban și liderii PNL sunt împotrivă. Este plauzibilă. E în natura guvernărilor românești ca interesele și „rațiunile” de partid să fie mai puternice decât cele de stat și să primeze aproape întotdeauna! Dacă este așa, Câțu ar trebui să forțeze și să își regleze conturile cu aripa de pradă a PNL cu mandatul pe masă. Și să pluseze candidând la șefia partidului. Altfel, va rămâne în istorie ca prim-ministrul unui guvern de coaliție fricos, care a ratat a „n”-a oară să facă reforme absolut necesare, preferând să administreze un sistem stricat în profunzime! Prezentat ca reformator („cine nu se reformează va fi reformat prin buget, dispar sporurile nesimțite” amenințase Câțu), bugetul a ajuns conservator: „Nimeni nu este dat afară, toată lumea primește aceleași salarii și sporuri” a anunțat (presat de Orban) același Câțu. Bugetul a trecut  prin comisiile permanente și cele „aleatoare” (cum le zice Orban) depășind miile de amendamente ale PSD pe care coaliția unită le-a respins fără milă. Să remarcăm faptul că, unii miniștrii nu sunt negustori cinstiți. Năsui (Economie) și-a cedat aproape toate atribuțiile către trei secretari de stat. Și-a subcontractat lucrările, cum se obișnuiește. Și Vlad Voiculescu a procedat la fel păstrându-și doar vedetismele. Vicepremierul Barna nu concepe însă ca premierul să remanieze vreun ministru USRist fără voia sa - altfel „se remaniază toată coaliția”. Adică plecăm acasă la mama și la tata! Câțu anunțase clar (de obicei vorbește indescifrabil!) evaluarea miniștrilor cu mandatele pe masă: „Vreau performanță și eficiență!”. Păi, nu se mai găsește. Poate doar aroganță! În întâmpinarea bugetului (cu huiduieli) Câțu a fost convocat în Parlament spre a fi contestat: „Uite cine mă contestă pe mine (s-a mirat premierul), Ciolacu, Grindeanu, Tudose, slugile lui Dragnea și Vâlcov”. Dar tu a cui slugă ești Câțule!? Că tot promiți reforme, dar faptele dovedesc, clar, altceva!!

3. Se strânge lațul, Traiane! După sentința dată de Curtea de Apel București, prin care Elena Udrea primea opt ani de închisoare cu executare și Ioana Băsescu, cinci, în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009, lumea se întreabă ce se va întâmpla cu Traian Băsescu, liderul El Maximo și părintele multora dintyre pedelistii mascați, astăzi, în peneliști! Există mai multe scenarii și mai multe piste pe care le putem parcurge pentru aflarea răspunsului: „Se strânge lațul”  în jurul gâtului lui Băsescu? O trădează pe Udrea, pentru a-și salva fiica de la aproape inevitabila pușcărie? Mai poate Înalta Curte să reducă pedepsele? Ce va urma în dosarul colaborării lui Băsescu Traian cu Securitatea? Înainte de a compune un simplu exercițiu de imaginație, să facem un scuba-diving în istorie, pentru a nu ne îneca la prima înghițitură. Cum a procedat Traian Băsescu, atunci când membrii familiei sale au fost săltați cu mascați, este de notorietate. I-a lăsat în plata Domnului. Dar pentru fiică se va bătea sau se va lega de catarg, asemenea lui Orfeu? Într-un moment istoric, similar celui de azi, Traian Tomescu, oficialul Federației Române de Fotbal, scos din țâțâni la un post de televiziune,  i-a strigat Luceafărului Huilei: „Se strânge laţul, Miroane! Se strânge laţul!” La acea vreme Miron Cosma era copilul alintat al puterii cârmuite de Ion Iliescu. Scena de la Pro Tv a rămas istorică, mai ales că după puţin timp, liderul minerilor a fost arestat şi condamnat la ani grei de puşcărie. Astăzi, Sorin Roșca Stănescu și Cozmin Gușă, doi foști camarazi ai „președintelui jucător”, căzuți ulterior în dizgrație, vorbesc despre condamnarea previzibilă a fostului președintelui: „un fleac, l-au ciuruit.” Cui îi pasă, totuși, de soarta lui Traian Băsescu? „Mie îmi place să sug de la licurici.” Afirmația aceasta, absolut dizgrațioasă, arăta maxima sa credință exprimată într-un interviu  acordat ziarului … „Academia Cațavencu” (Sic!) și portretiza obediența „președintelui jucător”. A călcat pe cadavre în țară, dar s-a închinat Unchiului Sam. Este de notorietate în lumea serviciilor afirmația sa „noi dăm sânge, voi dați gloanțe.” Cinismul secret service-urilor americane și al administrației SUA nu sunt cunoscute încă bine de mulți oameni, admiratori necondiționați ai americanilor. Mai știe cineva când au invadat trupele americane în Panama? Și care era motivul? Cum să-l doboare de la putere pe agentului lor secret al CIA, Manuel Noriega? Simplu. Invazia în Panama, de tip blitzkrieg, s-a petrecut exact în perioada în care Revoluția Română din 1989 invada ecranele. Pe cine mai interesează că după ani de procese, Manuel Noriega se lamenta, în sala de judecată, „George, alta ne era înțelegerea.” Mai trebuie să adăugăm cui se adresa dictatorul panamez? Lui George W. Bush, de pe vremea când era director al CIA. Va fi condamnat?  Cui ar servi, oare, condamnarea unui politician care se conturează, din atitudinea organelor statului, a fi însăși definiția prostiei umane? CIA, FBI, administrația americană nu au sentimente, doar interese! Băsescu a mâncat bine, a băut bine, s-a lăbărțat pe bărcile de pe Potomac și acum își decontează vasalitatea. Ce exemplu mai bun despre cinismul FBI și al CIA decât debrifarea Elenei Udrea și salvarea ei din pușcăriile din Costa Rica? Au stors-o, iar acum sistemul o dă la câini. Doar un prost crede că magistratul Claudia Jder a judecat pe inima goală. Blestemul aruncat public de inculpata, care s-a sacrificat pentru Traian Băsescu, are rațiuni psihologice. E disperată. Își dă seama că promisiunile date de „ocrotitorii” de la FBI n-au fost decât vânare de vânt. Au scos de la ea tot ce știa despre încrengăturile de afaceri ale lui Gittenstein, omul lui Biden în zona de est, și acum o lasă devorată de câinii justiției. Moartea personajului Elena Udrea e una ritualică, aproape! Cât despre Ioana Băsescu, încercarea sa de a-și ajuta părintele e lăudabilă până la limita legii. A făptuit. Acum trebuie să plătească. Are dreptate Sorin Roșca Stănescu. Dacă ea nu și-a dat seama că amorezul din aceea vreme a fost trimis pentru a fundamenta probatoriul (să dormi cu dușmanul în pat, câtă prostie n.n. - B.M.), este de neînțeles ce au păzit serviciile secrete ale lui Traian Băsescu.  Nu au identificat cârtița ascunsă în dormitorul fiicei? Acuzarea de azi a Ioanei Băsescu s-a fundamentat pe probele sustrase de cuncubin. Au făcut-o pe Ioana Băsescu operativ. Exact pe domeniul în care tatăl atotputernic se credea Il Maximo. Pedepsirea Elenei Udrea și a Ioanei Băsescu are o încărcătură de trotil! Mai trebui spus ce urmează în familia Băsescu? În cazul în care o scoate pe Ioana cu suspendare (prin reducerea pedepsei la 3 ani și jumătate, ceea ce e aproape imposibil), Traian Băsescu se leapădă de Elena din Troia, dar dă dovadă că încă mai negociază cu sistemul. Orice ar face, părerea mea este că, nu scapă de condamnare. Doar o amână. Mai marii lumii știu că astfel de trădători ca Băsescu trebuie tratați ca atare. Simplii servitori, care și-au vândut până și țințirimul să facă loc dezvoltatorilor imobiliari, cu identitate americană, nu sunt iertați. Au pus otrăvuri pe masă, acum trebuie să dispară. Nicio urmă să nu lase. Debriefați, tovarăși, debrifați, că vine decontul! Ar spune cel ce s-a păstrat departe de ițele sistemului de aici sau de dincolo de Ocean. Asta e viața. Greu e să fii liber, dar și mai greu e să te pretinzi că nu ești servitor. Îi place sau nu lui Traian Băsescu a fost și rămâne un lacheu, un suspensor al Marelui și Puternicului Nevăzut. I-a lustruit pantofii și acum îi explodează șoseta murdară în față. Asta e. Cine face ca el, ca el să pățească!! Timp de zece ani, cât i-a durat mandatul, a spus că el nu știe nimic. Că totul se țeșea și se învârtea, fără a fi consultat. Măi, să fie? Doar naiv nu poate fi viitorul tată de pușcăriașă. „Am fost cel mai bine informat om politic dar n-am ştiut decât 10%”, declara rituos în plenul Parlamentului. Acum, cel puțin, își dă seama cu cine s-a încârdășit din cauza bolii puterii. E timpul să deconteze biletul însângeratei lupte a insurgenților străini împotriva poporului român. Oculta e pregătită să arunce la coș un erou căzut, devenit nefrecventabil. Așa-i în lumea cinismului și a tenebrelor Diavolului. Doamne, ai milă de trădători și de cei care păcătuiesc, chiar și cu gândul! Mai rămâne să vedem pe cine va mai trage după ea Elena Udrea? Doar n-o fi proastă să nu lovească în foarte mulți dintre „marii” pedeliști mascați în peneliști, care au „pupat-o” exasperant când era „pe cai mari”? De exemplu Raluca Turcan, cea care ținea să ne spună că Elena Udrea era un „veritabil Kil Bill al politicii românrști”! S-o simți bine Raluca în aceste moment? Să nu i se facă rău, mă gândesc! Presimt că, este posibil să asistăm și la oarece tentative de asasinat! Rămâne să vedem contra cui!

4.Ce ascund fumigenele guvernului Câțu atunci când asmute privații contra bugetarilor? După vânătoarea de asistați sociali, Guvernul Câțu a început cruciada împotriva bugetarilor și a sindicatelor acestora, nemulțumite de bugetul pe 2021. Salariile bugetarilor sunt cu 70% mai mari, ne spune revoltat premierul Câțu. Privații au suferit mai mult în pandemie, 1,4 milioane de privați au intrat în șomaj tehnic, continuă premierul. Divide et impera este sloganul tuturor guvernelor care promovează austeritatea - cum altfel poți legitima în ochii publicului tăieri și reduceri decât asmuțind o categorie socială împotriva alteia, inventând țapi ispășitori și dușmani imaginari? Orice ficțiune, ca să fie credibilă, are nevoie de o ancoră în realitate. La fel este și în cazul bugetarilor care huzuresc pe banii poporului - cu toții am avut de-a face măcar o dată în viață cu indolența unor funcționari. Cu toții am „beneficiat” de servicii publice lamentabile. Cu toții am citit și auzit despre cazuri de salarii „nesimțite” la stat. Dar o ancoră în realitate, oricât de solidă, nu reprezintă realitatea în totalitatea ei. Pe lângă ancora în realitate, propaganda antibugetară se bazează pe o serie de mituri sau fapte distorsionate. Prima distorsiune este aceea că sectorul bugetar este un consumator net de resurse și nu produce plus valoare economică. Nu e doar un mit, e pur și simplu un fals, un neadevăr. Sectorul public generează valoarea adăugată într-o economie. Concret, în anul 2019, educația, sănătatea și asistența socială au avut o contribuție de 14% la formarea PIB, pe locul trei după industrie și comerț. De fapt, educația și sănătatea au avut o contribuție mai mare la formarea PIB decât multe alte sectoare, de exemplu IT-ul și telecomunicațiile (5,5%) sau sectorul financiar (2%). Sectorul public produce plusvaloare, și încă una semnificativă. Este adevărat, sectorul public nu face profituri și nu produce bani - dar nu o face tocmai pentru că ne oferă servicii tuturor, asta este esența unui bun public sau a unui serviciu public. Dacă prin absurd sectorul public, ar începe mâine să perceapă taxe și să facă profituri, el nu ar mai fi sector public, ar deveni sector privat! Un sector public profitabil este un oximoron. Să blamezi sectorul public că nu produce bani e o acuzație la fel de aberantă ca și cum am învinui sectorul privat că face profituri pe seama muncii făcute de bugetari. Imaginați-vă că am începe mâine o campanie de denigrare a sectorului privat și i-am arăta cu degetul pe privații care își îngroașă buzunarele pe seama muncii angajaților din sistemul de educație publică, care pregătește și formează forța de muncă folosită în privat! Sectorul privat e un parazit, pentru că funcționează pe seama unei forțe de muncă educate și îngrijite de bugetari! Cine altcineva, dacă nu angajații din sistemul public de sănătate, se îngrijește de sănătatea angajaților care sunt apți de muncă, a angajaților care fac boli profesionale, a angajaților care suferă accidente de muncă? Nu e așa că astfel de „argumente” sunt absurde? Și totuși, „argumentul” că sistemul public nu produce bani și nu se autofinanțează a devenit o banalitate ridicată la rang de adevăr. O banalitate care ne arată cât de scurtcircuitată e gândirea noastră de o propagandă ilogică, dar omniprezentă. O altă distorsiune rostogolită de neoliberalii-neomarxiști de Dâmbovița aflați la guvernare este cea care tratează toți bugetarii ca și cum ar fi o apă și un pământ, o masă omogenă. Realitatea este că eticheta de bugetar ascunde o diversitate de tipologii cu salarii foarte diferite. Cele mai recente date ale INS, din noiembrie anul trecut, ne arată că în sectorul învățământ salariul mediu net era de 3.687 lei, doar cu puțin peste salariul mediu la nivel național (3.411 lei), iar salariul mediu din din sănătate, ceva mai mare, era de 4.106 lei. Acestea sunt salariile babane pentru care îi invidiem pe bugetari? Despre ce salarii ale bugetarilor cu 70% mai mari vorbea Câțu? Doar administrația publică are un salariu care e cu aproape 50% mai mare decât salariul mediu. În România cel mai bine plătiți bugetari sunt cei care formează domeniul administrației publice și feluritele forme de salarizare militară, iar sănătatea și educația sunt codașe. A vorbi despre bugetari, la pachet, este o stupizenie la fel de mare ca și cum am spune că angajatul care lucrează la privat în fabrica de textile și cel care e director de bancă sunt unul și același lucru. Or, angajatul de la SRI nu e totuna cu o asistentă medicală. În realitate, directorul de bancă are mai multe în comun cu directorul de la SRI, iar asistentă medicală are mai multe în comun cu angajată din fabrica de confecții. Mistificări precum cea care opune bugetarii angajaților din privat, de-a valma, disimulează adevăratele falii sociale. Prăpastia adevărată se cască între angajații pe salariul minim, pe de o parte, fie că sunt din public sau din privat (unde avem 25% din contracte pe salariul minim) și angajații cu zeci de mii de euro pe lună, fie că sunt bugetari sau privați, de cealaltă parte. Este o prăpastie pe care însă nu o vedem din cauza fumigenei ideologice care asmute privații împotriva privaților, săracii împotriva săracilor, fumigenă tipică pentru pedeliștii mascați în pedeliști!

8. NOILE EVOLUȚII DE PE PLAIURILE REPUBLICII JOHANNISTAN:

1. Avem buget! În sfârșit avem aprobat bugetul pentru anul 2021. Ce ar trebui să ne bucure și ce ar trebui să ne îngrijoreze în legătură cu acesta? Probabil că pentru unii ar putea fi un motiv de bucurie faptul că, în urma aprobării acestui buget, nu vedem modificări de taxe și impozite, pentru că au fost foarte mulți anii în care ne-am obișnuit ca, odată cu fiecare aprobare de buget nou sau de rectificare bugetară, să se mai modifice câte o taxă sau vreun impozit. Deși aici lucrurile sunt împărțite, pentru că dacă de prin 2010 până prin 2015 ne întristam când creșteau, am început să ne și bucuram, de prin 2015, când am început să vedem și scăderi. Pentru alții,  acest buget ar putea fi un motiv de îngrijorare pentru că am mai pierdut un an în a începe să implementăm reforme serioase la nivel de economie și societate.  Sau alții ar putea spune că am câștigat un an pentru a ne gândi și discuta în mod serios ce reforme ar trebui să facem și să nu „ne repezim ca surdul în tobă”.  Mai ales că suntem încă sub imperiul crizei sanitare, încercând să facem față acestei provocări care schimbă realitatea din jurul nostru în mod fundamental și, ca atare, ar trebui să ne gândim foarte serios la reformele necesare. Dar ce stabilește însă acest nou buget?  Stabilește că mai luam din buzunarul copiilor noștri încă vreo 18 miliarde de euro, în plus față de cele 120 de miliarde de euro pe care le-am luat deja și care reprezintă soldul datoriei publice acumulate până la finalul anului 2020. Dacă tot facem asta, cred însă că ar fi bine sa începem să pregătim și niște răspunsuri la întrebarea legitimă a copiilor noștri, care, cu siguranță, ne vor întreba ce am făcut cu banii.  Pentru că și noi la rândul nostru am vrea să știm ce au făcut cu banii dacă am constata că ne-au luat astăzi din portofel 100 de lei fără să ne roage să le dăm sau să ne spună măcar.  Dacă am afla că și-au cumpărat cărți de matematică sau au făcut alte lucruri pe care le considerăm utile pentru dezvoltarea lor personală, probabil că am trece mai ușor peste supărare decât în situația în care am afla că și-au luat cărți de joc și eventual și ceva alcool sau țigări, că atunci sigur iese „cu păruială”.  Ca să începem să pregătim aceste răspunsuri, cred că ar fi util să înțelegem foarte clar că lucrurile complicate - bugetul tării, se pot reduce în fapt la lucruri simple - bugetul personal.  Așadar, dacă părinții cheltuie lunar mai mult decât câștigă, deci au deficit bugetar, iar ca să finanțeze aceste cheltuieli se îndatorează peste capacitatea de rambursare pe care o au pe durata vieții, creează datorie.  Copiii care acceptă moștenirea vor fi obligați ca din veniturile lor viitoare să se întrețină nu doar pe ei si pe copiii lor, ci să și ramburseze din datoriile făcute de părinții lor și, dacă nu vor putea să restituie în decursul vieții lor întreaga datorie moștenită de la părinți, vor mai rostogoli din ea și către nepoți.  Și de aici apare marea problemă morală a părinților - ce au făcut cu banii cheltuiți suplimentar și pentru care au trebuit să se împrumute? I-au investit în educația copiilor ca să-i ajute să câștige mai mult în viitor sau în ceva active productive, afaceri profitabile care să le genereze fluxuri de bani viitoare din care să restituie datoriile? Sau au cheltuit banii „pe prostii” fără să rămână ceva valoros în urma lor?  În acest din urmă caz, în care pasivul moștenirii (datoriile) este mai mare decât activul (bunurile), soluția copiilor este foarte simplă - renunță la moștenire și nimeni nu poate obliga pe vreunul din copii să plătească datoriile părinților. Extrapolând la nivel de țară, atunci când o generație are cheltuieli la nivelul veniturilor pe care le are anual în buget, înseamnă că are un buget echilibrat în fiecare an. Dacă cheltuie în plus față de veniturile anuale, atunci cheltuie și din banii generațiilor viitoare, generând deficite bugetare care trebuie finanțate din împrumuturi, care la rândul lor se acumulează în datorie publică.  În această situație, însă, soluția pentru generațiile viitoare nu mai este la fel de simplă. Deși, la nivel individual, soluția renunțării la moștenire rămâne aplicabilă pentru unii din reprezentanții acelor generații, prin abandonarea moștenirii, în sensul plecării din țară și schimbării rezidenței fiscale (statul nemaiputând să îi taxeze), vor rămâne totuși în țară unii care trebuie să plătească pentru aceste datorii.  Cum vor face asta?  Prin taxele și impozitele pe care statul le va colecta de la ei pe întreaga durată a vieții lor.  Prin urmare, așa cum am văzut mai sus că se întâmplă lucrurile la nivel individual, se întâmplă și la nival macro, unde o generație plătește din veniturile obținute atât pentru cheltuielile sale, dar și pentru datoriile generațiilor anterioare și eventual mai rostogolește din acele datorii și către generațiile viitoare, fără a putea avea însă avantajul, care există la nivel individual, de a renunța în ansamblu la moștenirea primită de la generația anterioară.   În fapt, tocmai în această imposibilitate de renunțare la moștenire a  generațiilor viitoare stă capacitatea statului de a se împrumuta pentru a finanța deficitele bugetare, pentru că activul cel mai de preț pe care statul îl depune ca și garanție în fața creditorilor care îi împrumută banii pentru a finanța aceste deficite, este acest drept suprem de a colecta taxe și impozite din banii generațiilor viitoare, corelat cu imposibilitatea acestora a se sustrage în ansamblu lor de la plata acestora către stat.  Ceea ce poate nu este foarte clar pentru noi toți este faptul că, atunci când statul debitor nu este capabil să își exercite în mod coerent și efectiv capacitatea sa de colectare de taxe și impozite pentru a putea rambursa datoriile asumate, intervin creditorii care forțează statul să impună diverse măsuri în acest sens, care, fără excepție, sunt mult mai severe și mai dureroase  (știm deja exemplul României, Greciei etc.). Revenind la răspunsurile pe care le-am putea oferi generațiilor următoare legat de ce am făcut cu banii cheltuiți până acum, ar trebui ca acestea să ne facă sa ne simțim cu toții extrem de rușinați,  pentru că nu prea am făcut investiții din acești bani, nici în educația lor și nici măcar în diverse obiective de infrastructură.  Mai mult decât atât, nici nu avem pe cine să dăm vina, întrucât toată această datorie este a noastră, pentru că este făcută în ultimii 30 de ani. Prin urmare, nu putem să dăm vina pe străbunicul că a fost bețiv și cartofor. Chiar dimpotrivă! Ce-i de făcut? Acest cutremur produs de criza sanitară și deteriorarea bruscă și dramatică a echilibrelor bugetare trebuie să ne trezească și să ne facă să începem o discuție foarte serioasă despre toate problemele legate de modul în care noi, generația actuală, gestionăm resursele, despre cine sunt cei care contribuie și cu cât contribuie, despre cine sunt cei care beneficiază și de cât beneficiază.   Fără o dezbare deschisă si onestă pe aceste subiecte, care să ne conducă la niște concluzii clare cu privire la reformele necesare și posibile a fi implementate după un calendar pe care noi îl vedem fezabil, riscăm să ajungem în situația în care am mai fost, de a fi nevoiți să implementăm peste noapte măsuri urgente impuse de creditori. Cum știm deja, cine dă banii comandă muzica și sigur nu o să ne placă ce va trebui să dansăm.  Mai mult decât atât, o perpetuare a acestor dezechilibre  riscă să producă falii la nivelul societății, care să genereze probleme majore.  Deja se resimte acumularea unor tensiuni și frustrări din dezbaterile din media pe subiecte cum ar fi: pensiile contributive vs. pensiile speciale, salariile la stat vs. salariile la privat, taxarea muncii remunerată cu salariu vs. munca remunerată sub alte forme, plata impozitului și contribuțiilor de către anumite persoane vs. scutirea de impozit și de contribuții pentru altele etc..  Toate aceste tensiuni își au însă originea în probleme vechi a căror rezolvare nu a fost niciodată sistemică, ci doar punctuală: erau mici pensiile bazate pe contributivitate - au apărut pensii speciale pentru unii sau au fost crescute pensiile tuturor în mod nesustenabil , erau mici salariile la stat - au apărut sporuri sau creșteri care nu țin cont de eficiență și productivitate pentru toți bugetarii, era ridicată taxarea muncii - au apărut forme alternative de remunerare a muncii sau scutiri. Cred că în prezent avem o șansă istorică de a face reforme care ani de zile au fost amânate.  Avem la dispoziție în acești ani fonduri uriașe din amplul Program de Redresare și Reziliență de la nivelul UE care ne vor permite ca la nivel bugetar să putem lua măsuri care, poate, pe termen scurt generează pierderi de venituri, dar care pe termen mediu și lung rezolvă probleme, elimină inechități și care vor genera și venituri bugetare suplimentare. Reformele trebuie să vizeze economia și societatea în ansamblul său, pentru că nu putem, de exemplu, să discutăm de cota progresivă, ca să ne referim doar la acest subiect care tot reapare periodic în discuție, dar să nu discutăm de plafonarea contribuțiilor sociale (care ar fi absolut necesară, pentru că o creștere a cotei de impozit cu menținerea sistemului actual de contribuții va conduce la paradoxul ca ceea ce îi revine salariatului din venitul brut să fie mai puțin decât  ia statul din acel venit).  Nici acum lucrurile nu stau bine la acest capitol, dar măcar acum salariatul duce acasă un pic mai mult decât ia statul.  Iar dacă discutăm de plafonarea contribuțiilor sociale, ar trebui să avem contribuții similare indiferent de forma în care ne desfășurăm munca, dar în același timp nici să nu ne așteptăm să avem beneficii sociale nelimitate, deci e necesară o discuție și în zona pachetului minim de servicii de sănătate sau al pensiilor.  Totodată, nu ar trebui să ne aruncăm în majorări de  taxe și impozite în cotă absolută pentru toți cei care plătesc și azi în baza actualului sistem, înainte de a ne asigura că am făcut tot ce trebuie pentru a colecta integral toate veniturile pe care actualul sistem de impunere le-ar putea genera.  Atât de la cei care trebuie să plătească și nu o fac pentru că le este ușor să facă evaziune fiscală, cât și de la cei care nu plătesc pentru că beneficiază de diverse scutiri sau exceptări. Dar, în același timp în care luăm măsuri să obținem mai multe venituri bugetare de la unii, trebuie să analizăm și cât cheltuim cu alții, pentru că de prea multe ori s-a dovedit că există percepția că unii au doar drepturi și alții doar obligații. Cred că este evident pentru noi toți că realitatea în care trăim este de așa natură încât oricine încearcă să gestioneze resursele bugetare actuale ale României nu poate să mulțumească pe toată lumea, iar pentru a îndrepta inechități este nevoie de reforme care, vrem, nu vrem, vor genera nemulțumire.   Dar pentru ca reformele făcute în aceste condiții sa fie durabile în timp, acestea nu trebuie să-i nemulțumească pe unii doar ca să-i mulțumească pe alții și, ca urmare, trebuie să ne asumăm reforme care chiar dacă pe termen scurt ne afectează pe toți, pe termen mediu și lung le dau generațiilor viitoare o șansă de a trăi mai bine în această țară. Din toate discuțiile din mediului economic și profesional constatăm că marea majoritate a interlocutorilor sunt conștienți că situația în care ne aflăm este foarte gravă și au disponibilitatea de a dialoga pentru a găsi soluții, chiar dacă acestea sunt incomode. Trebuie însă ca și în zona politică să existe voință și apetit pentru reforme curajoase, pentru că politica nu este despre cum să facem să păstrăm o guvernare sau o funcție politică până ieșim la pensie, ci despre cum să facem ca, prin alternarea la guvernare, să începem și să continuăm reforme care să aducă echitate și bunăstare.  Așadar, hai să discutăm și să stabilim ce facem, pentru că timpul trece repede și ne costă scump - 1,5 miliarde de euro pe lună sunt bani foarte mulți!

2. PDL/PNL și anticomunismul! Pe Octav Bjoza nu l-au ucis comuniștii. L-au executat acum liberalii. Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici a fost dat afară de Florin Câțu din guvern, pentru că deputatul PNL, Alexandru Muraru, a considerat că ste împotriva evreilor și contestă Holocaustul.Dar când s-a pronunțat Bjoza? E pedepsit pentru o opinie neformulată? „Decizia primului ministru Florin Câțu este legitimă și corectă,” a ținut morțiș fratele geamăn al noului ambasador propus pentru Washington să spună. Octav Bjoza avea o amărâtă funcție de subsecretar de stat pentru recunoașterea memoriei foștilor deținuți politic. Mulți liberali s-au despărțit cu această ocazie de Florin Câțu și mai speră că Ludovic Orban să restabilească dreptatea. Mai avem câțiva eroi ai rezistenței anticomuniste în viață. Și ne batem joc de ei, pentru că oarecare ciocoflenderi s-au cocoțat pe martiriul din pușcăriile comuniste pentru a ajunge deputați, ambasadori, plenipotențiali ai ordinului „fii corect politic și vei ajunge pe cele mai înalte culmi?” Andrei și Alexandru Muraru sunt doi tineri liberali, împinși spre stratosferă de Relu Fenechiu. Primul este propus ambasador în SUA, al doilea este deputat PNL, mai nou, reprezentant al României pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei. Ascensiunea lor e fulminantă. S-au cocoțat pe cadavrele foștilor deținuți politic, s-au vârât în mișcările monarhiste, au distrus IICMER-ul, l-au dat afară pe Marius Oprea și s-au împrietenit cu cine trebuie. A trebuit să vină o guvernare pesedistă pentru a-i da eroului rezistenței anticomuniste o leafă și un post reprezentativ. Mai mare rușinea. Cu ajutorul PSD, Octav Bjoza a promovat mai multe acte normative pentru drepturile foștilor deținuți politic decât țâștibâștii de sub fustele Alinei Gorghiu. Prin decizia recentă, Florin Cîâu, servind interesele progresiste, și-a tăiat orice legătură cu vechiul Partid Național Liberal. Acum el devine neoliberal, adică un flutură vânt. N-a avut nevoie și nu are nici acum de rădăcini, în amplul proces de jefuire a țării și oferirea avuțiilor naționale pe tavă străinilor. Prin acțiunea de demitere a lui Bjoza, PNL s-a tăiat împrejur de orice tradiție anticomunistă. Printr-o simplă semnătură, premierul liberal a tuns, ras și frezat orice rădăcină cu trecutul de rezistență. Disperați și profund siderați, anticomuniștii se leagă de o minimă speranță: intrarea în forță a lui Ludovic Orban peste Florin Câțu. Din păcate, liderul PNL e strâns de mâini și de picioare. Cu ajutorul lui Crin Antonescu, Parlamentul a legiferat o lege ofensatoare la adresa foștilor deținuți politic. Prin Legea 217/2015, propusă de fostul președinte PNL, se zice că puternic stimulată financiar, „Mişcarea legionară” a fost introdusă printre organizaţiile fasciste, deşi Tribunalul de la Nürnberg a respins această solicitare. De atunci s-au înființat fel de fel de comiții și comisii ce judecă pe baza ei. Acolo sunt tari frații Muraru. Marea supărare a deputatului Muraru, apropiat al premierului și cercului de interese ale unora care vor să facă bani din discriminări care nu există, este că Octav Bjoza se luptă pentru urmașii foștilor deținuți politic, să fie recompensați de statul român, pentru suferințele și discriminările din timpul comunismului. Poate că mulți dintre contemporani nu mai știu cum picai la facultate pentru că nu aveai origine sănătoasă. Câți copii de deținuți politici nu au fost dați afară din școli și din serviciu. Sute de mii de români au suferit și au fost declasați social, numai din vina de a avea rude de sânge în pușcăriile totalitare. Octav Bjoza se luptă de aproape zece ani pentru repararea acestor nedreptăți făcute unor semeni de-ai noștri. Și cine s-a împiedicat de el? Urmașii comuniștilor sau aliații de suferință? Nu! Ci, acei care s-au pretins din 1989 încoace a fi anticomuniști și antipesediști - aceștia fiind demonizați pentru că ar fi comnuniști revopsiți în social-democrați. Octav Bjoza e condamnat pentru un delict de opinie, opinie pe care, în fapt, n-a avut-o niciodată!

Ce a spus renegatul liberalilor moderniști? „Deputații de la minorități au cerut ca din prezenta lege să nu beneficieze copiii fasciștilor, legionarilor. Noi am considerat că este o mare nedreptate. Ce vină să poarte niște copii, pentru faptele comise de părinții lor?”, a fost singura declarație a eroului Bjoza. Închin steagul luptei anticomuniste în cinstea demnului urmaș al lui Ticu Dumitrescu. Părintele Gheorghe Calciu  a mărturisit odată că marele teolog creștin Richard Wurnbrand i-a recunoscut că a fost salvat de la moarte de legionarii din Tg. Ocna, cu medicamentele date de Valeriu Gafencu, supranumit „Sfântul Închisorilor.” Nn toți legionarii au făcut crime, cum nu orice morar poate ajunge ambasador. Anticomuniștii se leagă de Orban, ca înecatul de pai. Poate că PNL nu mai are nevoie de trecut. Se înalță spre culmile progresului, fără rădăcini, spre neomarxismul triumfător!

3. Guvernul nimicului bine făcut: Guvernul se ocupă cu glumițe verzi, în loc să guverneze țara. Au trecut trei luni de la preluarea mandatelor de miniștri și românii nu aud și nu văd decât rocade pe posturi. Aplicanții pentru granturile guvernamentale accesează zilnic platformele dedicate. Nimic. Pentru a nu-și pune apostila de la început de an ministerul cu „zero, absorbții fonduri europene,” Cristian Ghinea recurge la o găinărie. Pe site-ul ministerului, pompos numit al fondurilor europene, fostul secretar al consilierei „veșnic onorifice” de la Cotroceni, ajuns ministru, se laudă cu exercițiile bugetare ale României de dinainte de el. 28,67 mld. euro - valoarea totală a liniilor de finanțare deschise, reprezentând 104,6% din alocarea totală a României, se scrie negru pe alb. Cea ce nu se spune, dar se știe, este contribuția de aproape 20 de miliarde. Dar încă suntem pe plus. Nu se știe pentru cât timp.

Capcana celor 79,9 miliarde de euro: când unii specialiști în economie și finanțe  am spus că cele 79,9 miliarde de euro sunt o himeră, trolii au tăbărât pe ei. Respectivii (Radu Soviani, de exemplu) au fost acuzați că nu am niciun pic de recunoaștere pentru truda lui Klaus Johannis, pe timpul negocierilor. Până la contractări, România se confruntă cu adaptările miniștrilor la noile scaune ergonomice și a secretarelor cu noile oglinzi. Râdem de prostia noastră. Prostia nu este un blestem. E o stare de acceptare. De aici până la ticăloșie, e distanța ca de la pufoaică la pardesiu. Românii suferă din cauza crizei de adecvare a noilor miniștrii și a neadaptării lor cu sistemul birocratic Tefeliștii rezistă în frig pentru cauză. Dar ce vină au depunătorii a zeci de mii de dosare „pe fonduri”, să aștepte calendele grecești pentru aprobarea lor? Liniile de finanțare, lansate de guvernul trecut, sunt intr-o pauză perpetuă. Aplicanții tastează în zadar zilnic aplicațiile. Totul este în așteptare. Nimeni nu le-a spus că granturile de 500 de milioane de Euro s-au micșorat la 200 de milioane și nu se vor da anul acesta, ci în 2022. Păi dacă UEFA a amânat și EURO 2020, de ce Claudiu Năsui să nu fie în stare să facă passing shot-ul care să ucidă viața firmelor românești? Să avem răbdare, ar spune tefelistul. „E bine și la vară cald,” ar zice optimistul, fost băsist. „Să-i ia dracu”, șușotește Gina florăreasa pesedistă de lângă guvern, care nu mai vinde așa de bine flori, ca pe vremea Vioricăi, dar îi place de Șoșoacă. „E bărbată!”. Între timp, chiar dacă în urma acțiunii „Vinerea verde” nu au răsărit mai multe panseluțe în curtea guvernului, executivul lui Câțu a mai bifat un oximoron plăcut Bruxelles-ului. Toți miniștrii cabinetului Câțu se sacrifică. Doar o zi. Lasă limuzinele în garaj și merg fie cu metroul sau tramvaiul, să avem mai mult aer curat, fie au înzdrăvenit pasul. Cel mai haios e Dan Barna. Pocnește nasturele pe el. Dan Barna e vicepremier. Face un imens sacrificiu pentru țară. Anul trecut, pe vremea asta se destindea în Aruba, o insula în Marea Caraibilor, la nord de peninsula venezueleană Paraguana, alături de flamingo. Acum se dă de-a dura. Ministrul educației se ceartă cu cel al sănătății. Pandemia se menține la cote înalte. Vaccinările sunt pe mâna armatei. Cohorta de AstraZenecca e retrasă. Campania se gripează din mers. La rândul lui, Johannis conduce țara așa cum schiază, așa cum joacă tenis, așa cum joacă golf, așa cum practică toate aceste vanități ale mediocrului ajuns: ca un începător, scrie Doru Bușcu, în Cațavencii. Useriștii continuă campania electorală. Nu semnează nimic de teama DNA! Vajnicii corifei ai userismului au o singură grijă: cum să continue campania electorală. Decizia miniștrilor de a-și delega deciziile e fără precedent. Adică sunt pregătiți să hoțomănească bugetele, dar la DNA să meargă altul. Toți funcționarii vorbesc de-o brambureală desăvârșită în ministerele USR-PLUS, conduse, nu de competență, ci de lozinca „fără hoție ajungem departe.” Dar dacă fură și nu semnează, prindem luminița de la capătul tunelului? Suntem înzestrați cu forța răbdării, dar și cu sarcasmul uciderii speranței că idioții utili se vor vindeca. Vor trece prin decepții. Se vor umple spitalele de specialitate. Viața o va arde pe repede înainte, pentru că nu-i așa cretini au fost, cretini sunt încă și fi vor în neamul românesc. Electoratul userist se vindecă doar după o terapie guvernamentală de tip șoc: tăieri de salarii, creșteri de prețuri, mai puține distracții și mai multe obligații. USR-PLUS trebuie să-și termine mandatul. Altfel i se înfoaie velele electoralelor lor corăbii. Și ne trezim cu un 40% de vorbim singuri. Formațiunea progresistă, ar trebui să știe și liberalii, trebuie să funcționeze ca pelerina de unică folosință. Uitați-vă la Stelian Ion! Lui i s-a trasat calendarul de ardere pe rug a magistraților. Nu se abate cu o secundă. E ca soldatul sovietic, dar care nu l-a citit pe Svejk. Prostia e comestibilă. Imbecilitatea e scuzabilă, doar ticăloșia e contagioasă.  

4.Guvernul are reacții adverse la democrație! Premierul Câțu mai bine ar explica de ce România nu interzice complet AstraZeneca, precum Franța, Germania, Italia, Spania. Asta, ca să nu dea apă la moară „teroriștilor antivacciniști”. Guvernul pare lovit de stenahorie, mai rar așa capacitate de a-și da cu stângul în dreptul în decurs de doar două săptămâni. Și-a ridicat poalele în cap, arătând publicului dihonia dintre partenerii de coaliție și relele apucături ale unora. O performanță! Premierul Florin Câțu a avut reacții adverse severe la transparență (nu i-au trecut încă) și s-a opus publicării datelor despre situația vaccinării și a testării, date care, oricum, ar fi trebuit să fie publice, și a trimis Corpul de Control la Ministerul Sănătății. Straniu pentru un premier a cărui marotă e „reforma”. Oare reforma pe care, deocamdată, n-a văzut-o nimeni pe teren exclude transparența în actul de guvernare? Poate l-a montat cineva în sensul acesta, niște „băieți cu epoleți”, deranjați că a ieșit la lumină cum privilegiații nației dau cu flit cățeilor care stau la rând la programarea pe platformă, sau lipsa de transparență face parte și din ADN-ul politic al PNL? Așa s-ar zice, dacă ne uităm la panseurile ministrului Lucian Bode: „Nu este normal ca listele să fie publicate cu adrese legat (sic!) de sistemul de apărare și ordine publică. Din acel moment poți să te aștepți că nu ne sunt toți prieteni pe pământul ăsta, dar pot veni să fotografieze, să filmeze”. Ba uite că este, centrele cu pricina au fost deschise spre vizionare și vaccinare publicului, prin decizie a ministrului Nicolae Ciucă. Un alt cap înfierbântat este cel al colonelului Gheorghiță, coordonatorul campaniei, care are însă circumstanțe atenuante că e militar. N-ar fi oare mai bine ca, în loc să se frământe de grija protejării secretelor inexistente și să se țină de reclamații, să fie mai atent la ce-i iese pe gură la ore de maximă audiență și, eventual, să-și ia niște consultanți în comunicare, civili dacă se poate? Așa poate nu se apuca să spună că lotul din vaccinul AstraZeneca, interzis deja în 13 state europene, nu a ajuns în România. Doar după ce oamenii au început să publice pe Facebook imagini cu numărul lotului cu care se vaccinaseră, a ieșit și Comitetul de Coordonare să spună, ca în bancurile de la Radio Erevan, că nu numai că ajunsese, dar se vaccinaseră deja peste 70.000 de cetățeni. Niște consilieri pe comunicare i-ar fi spus desigur și prim-ministrului Câțu că a-i cataloga drept „teroriști” pe cei care se opun vaccinării taman în ziua în care mii de oameni, speriați pe bună dreptate, nu s-au mai prezentat la vaccinarea cu AstraZeneca nu e cea mai bună idee. Ba e chiar una proastă de tot să amesteci la grămadă adevărații „teroriști” de genul Șoșoacă cu cei care nu se opun deloc vaccinării, ca dovadă că se programaseră. „Teroriștii” se uită și ei la Italia, Franța, Germania și celelalte state care au suspendat complet vaccinarea cu AstraZeneca. Mai bine ar explica domnii Cîțu, Voiculescu, Gheorghiță și Arafat de ce România nu ia o măsură similară. Asta ca să nu dea apă la moară conspiraționiștilor. Cât despre eroul transparenței, Vlad Voiculescu, foarte bine că a luat decizia publicării acelor date (dacă chiar el a luat-o), dar și aici avem o teribilă mostră de dublu discurs. Pe de o parte, așa cum a dezvăluit g4media, a semnat în 20 ianuarie, alături de premier, hotărârea de guvern prin care rudele militarilor și angajaților din sistemul de ordine publică și servicii se puteau vaccina cu prioritate, iar pe de alta, spunea că „e jenant să avem centre separate pentru anumite instituții” și că centrele cu circuit închis ale Ministerelor de Interne și Apărării „ar trebui închise”. Serios? Deci cu o mână semnează ordine care statuează exact împărțirea populației în fraieri și șmecheri și cu gura se revoltă împotriva practicii. Sfântă ipocrizie! Dar, așa-i în politică, una spunem și alta fumăm, iar dl Voiculescu e politician sadea, nu ONG-ist. Desigur, acestea pot părea detalii în tabloul mare al luptei cu pandemia și vaccinarea, dar în ele se ascund germenii eșecului. Deja vedem că România a coborât de pe locul 2 în UE pe 19 la rata vaccinării, care este de 3,6% la suta de mii de locuitori și că din 1.137 de centre sunt funcționale doar 678. Realitatea nefardată e că ne aflăm deja în valul 3 de pandemie, iar pe actualele măsuri restrictive, spun experții, până la finalul lunii se vor depăși 6.500 de cazuri pe zi și la mijlocul lui aprilie chiar 10.000. De fapt, numărul cazurilor zilnice este mai mare cu până la 50% decât cel confirmat, asta pentru că nu se testează suficient. Medicii din spitale încep iar să țipe disperați după paturi de la ATI, pentru că tot cu alea 1.200 de acum luni bune defilăm, iar oficialii din Ministerul Sănătății și Grupul pentru Situații de Urgență promit, cum au mai promis, suplimentarea paturilor. Mai poate însă cineva să-i ia în serios? Ce să mai discutăm că centrele de vaccinare din spitale riscă să se închidă (de exemplu, „Marius Nasta” din București), pentru că nimănui nu i-a dat prin cap să nu tragă de aceiași medici și pentru bolnavii de Covid, și pentru vaccinare. Organizarea e mai grea decât datul cu gura. În timp ce noua tulpină se răspândește vertiginos, coaliția își împarte posturile ca în Caragiale (cărui liberal i-o fi trecut prin cap să-i propună lui Radu Tudor de la Antena 3 șefia TVR?) și se bălăcărește cu nesaț pe Facebook. Noroc că de partea cealaltă sunt unii precum Ghiță, Șoșoacă, Lavric și Ciolacu, incapabili să fructifice la maxim bâlbele și prostiile coaliției CDR 2!

5. Ce mai face/spune premierul-președinte Johannis? După marile sale proiecte eșuate (proiectul de țară, România educată etc.), Klaus Johannis s-a angrenat și în Marele proiect de combaterea pandemiei. De la spălatul pe mâini la purtatul măștii și la vaccinarea populației, el și-a asumat și a coordonat totul, fiind, în mare parte, responsabil de rezultate, inclusiv de deruta din populație, de aiurelile din campanie, de desemnarea unor personaje aeriene pentru coordonarea acesteia. În plus, Klaus Johannis a mai organizat nenumărate reuniuni personalo-prezidențiale pentru a rezolva tot soiul de blocaje politice din PNL sau din Coaliția de guvernare, fiind moașa comunală și nașul acesteia. Acum, tot el se prezintă ca un fel de tătic al Planului Național de Redresare și Reziliență. A convocat o consfătuire la Cotroceni pentru a discuta despre măsurile necesare în perioada postpandemie. Adică, despre proiectele pe care vor fi cheltuite cele 80 de miliarde de euro obținute pentru următorii 5 ani, după grele și îndelungi bătălii de muțenie purtate de președintele nostru la Comisia Europeană. Și din care vom folosi cam 15 miliarde, celelalte, până la 30, fiind împrumuri pe care țara noastră le va restitui, restul de 50 de miliarde alcătuind cota României pe exercițiul financiar. Și din care, fără proiecte serioase, nu vom vedea mai nimic. Mă rog, marele finanțist de talie europeană și româno-germană Klaus Johannis a pus la bătaie un enorm pachet de cunoștințe practice și financiare, acumulat și probat la primăria din Sibiu și la Școala din Agnita. La întâlnirea de la Palatul Cotroceni, președintele a luminat cu gândirea sa proiectele majore pentru perioada următoare. „Astăzi am discutat nu atât despre probleme, fiindcă ele sunt cunoscute și am pregătit un material introductiv suficient de bun, dar am discutat despre soluții, fiindcă despre aceste probleme s-a tot discutat. Eu îmi doresc, premierul își dorește, toți cei care am participat ne dorim să găsim soluții și să facem odată și odată pașii spre școlile sigure și sănătoase pe care ni le dorim. Am agreat, de exemplu, că este foarte important ca prin alocările viitoare, alocările bugetare, atât din fonduri naționale, cât și fonduri europene, zona de infrastructură educațională să fie transformată într-o reală prioritate pentru noi toți. În Planul Național de Redresare și Reziliență, despre care am discutat în repetate rânduri, vor fi prevăzute fondurile necesare pentru demararea unor investiții majore în unitățile de învățământ de stat, pentru asigurarea acestor standarde de siguranță, igienă și calitate”. Pentru mine, este destul de limpede. Klaus Iohannis și-a pus la bătaie ambițiile, aspirațiile, capacitatea sa de înțelegere a problematicii social-economice dar și stilul său de a înțelege democrația și Constituția României. Programul de guvernare liberalo-pluserist este, de fapt, un program al „guvernului meu” (guvernul Johannis) la care se mai adaugă ce n-a cedat UDMR-ul. Primul ministru este doar semnatarul și urmăritorul sarcinilor stabilite la Cotroceni. În ceea ce privește educația, preocuparea președintelui este mai mult decât onorabilă (fiind vorba de domeniul în care este ceva mai priceput). Rezultă, foarte clar, din declarația președintelui, că vom avea parte de școli noi și consolidări la cele mai vechi. S-ar putea ca regimul Johannis să însemne și dispariția „toaletelor din fundul curții” principalul subiect al televiziunilor, când este vorba despre educație. Altceva, greu de estimat! Cât despre schimbările calitative în degradatul învățământ românesc, ar fi trebuit să le regăsim în inexistentul proiect prezidențial „România educată”. Nu l-a scris pentru că n-are idei, nicio viziune și nicio credință în domeniu. Altfel, dacă preșdintele ar fi fost în stare să depășească problema zidurilor și a toaletelor din fundul curții, n-ar mai fi așteptat banii de la Comisia Europeană și dezastrul școlar provocat de pandemie. Cu experiența sa de dascăl și de inspector școlar ar fi declanșat imediat, după prima alegere, un proces de redresare a învățământului românesc. Lentoarea sa și „priceperea” l-au încurcat în mai toate inițiativele sale. Din nefericire, nu poate. Președintele României nu depășește condiția de primar și de profesor care a trăit din meditații și se poartă cu guvernul ca primarul cu angajații de la apă și canal din Sibiu și le impune nivelul său de gândire. Dacă măsurile discutate alunecă în bălării, ca și cele de combatere a pandemiei, de vină este premierul, miniștrii, PSD-ul și dezastruoasa moștenire!

9.EVOLUȚII LA ZI ÎN … POLITICA DÂMBOVIȚEANĂ:

1.Efectul Voiculescu: PNL și Câțu vor facă din USR PLUS o anexă la guvernare: Liberalii încă nu au înțeles că au pierdut alegerile, nu sunt singuri la guvernare și că într-o coaliție fiind nu ai voie să tai beregata partenerului în somn, sau dacă o faci trebuie măcar să dai dovadă de puțin stil. Nu poți să bagi mașina în copac și apoi să-l ștergi de sânge cu batista pe cel de pe locul mortului spunându-i „era dreptul meu constituțional”. Nici să fii prost, trufaș și să ți se urce puterea la cap nu interzice Constituția. Iar USR-PLUS nu înțelege să se resemneze să fie vioara a doua în coaliție și să calce la tot pasul pe câte un carnet partid, uneori chiar unul propriu. Alianța nu este vreo fată mare, și-a pus carnetele de partid peste tot pe unde a găsit vreun colțișor neocupat de „colegi”, iar Voiculescu nu este vreun erou al reformelor. Nu cred că Voiculescu merita să fie demis nici pentru că a publicat ordinul cu noii indicatori de caratinare fără consimțământul lui Câțu (pe care nu l-ar fi căpătat oricum), nici pentru evacuarea de la Foișor, decât, eventual, la pachet cu Raed Arafat, și nici pentru că a dat publicițătii datele despre centrele de vaccinare și situația testărilor pe județe. Despre schimbarea indicatorilor se discuta de cel puțin o lună, din momentul în care a devenit evident, în cazul Timișoara și București, că problema carantinării și a incidenței se juca în cheie politică. Parte din ei fuseseră deja anunțați de Andreea Moldovan, se discutase în Grupul Tehnic, experții fuseseră de acord, Arafat îi știa, iar pe fond, decizia era corectă. Este un aspect care, observ, nu este adus în discuție. Trebuia sau nu să fie schimbați indicatorii în așa fel încât să se introducă mai multă rigurozitate și politicul să fie scos din joc, pe cât se poate? Trebuia. Realitatea este că guvernul, în frunte cu Câțu, cohorta liberală și Grupul (militar) pentru Comunicare Strategică refuzau să respecte propriile reguli, dând satisfacție interesului de partid, negaționiștilor și celor cu balanța morală defectă, pentru care viața oamenilor contează mai puțin decât cifrele economice. A fost bine sau nu că opinia publică a putut afla cum funcționa „vaccinarea paralelă” a esențialilor? A fost. Fără asta am fi avut și în ziua de azi centre cu circuit închis în care aveau acces doar piloșii neamului. Chestia cu accesarea bazei de date și cu marile secrete de acolo sunt povești spuse fără talent de gradații bolnavi de secretomanie, care bat din pinteni pentru a păstra statu-quo-ul și privilegiile. Ca pedeaspsă pentru gestul de transparentizare, Câțu a ordonat Corpului de Control să intre în acțiune și apoi s-a deschis un dosar penal. Se face una ca asta între partenerii de coaliție? Nu se face! Dar publicarea datelor de testare defalcate pe județe? Din perspectiva interesului public ce a fost greșit aici? De ce să nu știm că unele județe fac 10 teste pe zi și altele 3000? Ca să poată vopsi după cum le convine lui Câțu, Arafat, PNL-ului și faimosului Grup județele în verde sau roșu? Căci asta se întâmpla sub ochii noștri. Ce să mai discutăm despre criticarea sistemului de vaccinare, a amestecului la gramadă a „vulnerabililor” cu „esențialii”. A fost sau nu corectă? Rezultatul îl vedem: puțin peste 30% din totalul populației de peste 65 de ani s-a vaccinat. Repet, Voiculescu nu este un erou, putea să spună răspicat aceste lucruri până acum, inclusiv problema cu diferența de raportare a numărului deceselor, putea să fie mai puțin arogant și să nu se creadă omul providențial în sănătate, să comunice mai des, mai puțin scrâșnit și plictisit ca și cum ar fi făcut cuiva o favoare, să nu-și fi delegat atribuțiile, să fi semnat cu mâna lui ordinul buclucaș, nu să o împingă în față de Andreea Moldovan, și să fi plecat de la minister pe ușa din față, cum a făcut aceasta, și nu pe cea din spate. Nu a rezolvat problema paturilor de la terapie intensivă și nici pe cea a restructurării spitalelor, ca să se termine cu spitalele Covid și non-Covid, soluție de avarie pentru prima fază a pandemiei, așa cum au făcut toate țările europene. În patru luni avea timp să facă măcar aceaste mici reforme. „Curajul” conferințelor de presă post factum nu mă impresionează și nici victimizarea că l-a răpus „mafia”. A reușit să se certe cu prea mulți pentru mărgele de sticlă, să se facă nesuferit, nu este un „diamant” în management spitalicesc și, în general, în ce privește organizarea. În mod evident PNL vrea să încalece coaliția. Vrea să fie recunoscut ca partidul care ține hățurile în mână, USR-PLUS fiind o anexă, un copil pe care îl iei la plimbare pentru că nu poți și nu ai cu cine să-l lași acasă. Declarațiile din ultimele două zile nu au făcut decât să agraveze situația. Cătălin Drulă l-a catalogat pe Florin Câțu drept un „zombie politic”, spunând că nu se poate continua cu un premier în care partenerii și-au pierdut încrederea, Orban a avertizat că orice ministru care îl atacă pe premier poate să-și scrie demisia. Iar lui Câțu i s-a umflat autoritarismul și ego-ul, plusând în fața activului de partid cu o zicere care nu face decât să toarne gaz pe foc: „coaliția de guvernare, condusă de Partidul Național Liberal, din care fac parte USR-PLUS şi UDMR, cu un premier liberal, cu o politică liberal …” A stabilit carevasăzică subordonările celor două partide-anexă. Chiar este „imaturitate politică” să te apuci să spui așa ceva într-un moment atât de complicat. Dar, pesemne, pe domnul Câțu l-a luat valul văzând că PNL, în frunte cu Orban, fac zid în jurul lui. Chiar crede că va putea să taie și spânzure în guvern. Se înșală. Dacă USR-PLUS acceptă această situație, guvernarea va fi una după chipul și asemănarea PNL (și a UDMR), adică una cu apetit extrem pentru corupție și politizare. Iar lucrul acesta deja a fost probat de la începutul guvernării și până acum. Să luăm, de exemplu, refuzul ministrului Lucian Bode și a PNL de a scoate o parte din poliția judiciară de sub autoritatea Ministerului de Interne și a o transfera la parchete, deci de a renunța la „dubla comandă” și la băgatul nasului în dosarele penale. La fel, incapacitatea ministerului Educației de a elabora planurile-cadru pentru elevii care vor intra în clasa a IX-a și care sunt prima generație care a învățat până acum după programe noi și vor da examenul după modelul PISA. De fapt, România educată este în paragină după anul de pandemie, de școală online și vacanțe lungi și dese. Proiectul alegerilor locale în două tururi de scrutin a fost băgat adând într-un sertar, iar la nesimțitele sporuri salariale se umblă cu penseta. Exact această lipsă de reformism, reproșată în repetate rânduri de opinia public, îl determină pe premierul Câțu ca la trei vorbe poticnite să repete „reformă, facem reformă”. Știe că vorbește de funie în casa spânzuratului. Este greu de presupus că USR PLUS va obține îndepărtarea lui Florin Câțu, așa cum este greu de crezut că aceștia vor accepta pașalâcul pe care vor liberalii să-l instituie în ce-i privește. Problema este însă alta, coaliția care a funcționat prost de la început ( lucru previzibil încă din campania electorală) va funcționa și mai prost în viitor după acest episod. La fel și guvernul, pentru oricât ar vrea PNL și Câțu să se înfoaie, fără USR-PLUS ajung la braț cu PSD, cum s-a mai întâmplat în trecut. La fel, USR-PLUS se așează în barca PSD și AUR tot criticând și ridicând coada în sus. Dacă PNL nu înțelege că, oricât ar fi de tentant, nu trebuie să depășească limitele și va încerca să încalece USR-PLUS, coaliția va eșua mai devreme sau mai târziu. La fel, USR PLUS trebuie să mai lase orgoliile de-o parte și să vadă unde greșește, căci greșește! Un acord scris care să impună reguli pentru ambele părți se impune.

2. Despre mersul coaliției! Probabil că în ochii susținătorilor lui din USR-PLUS, dl Vlad Voiculescu seamănă cu un Sf. Gheorghe călare pe cal alb în luptă cu balaurul penelisto-pesedist. Pentru adversari, este numai un ins orgolios care și-a depășit deja cu mult nivelul propriu de competență. Mi-e penibil să scriu truisme, dar n-am încotro: adevărul este pe la mijloc. Omul nu este niciun geniu, niciun idiot. Ce-i drept, în situația sanitară grea în care suntem, era necesar un foarte bun administrator și cineva cu capacitate de a coopera. Sunt capitole la care dl. Voiculescu pare să nu exceleze. Nu știu ce va decide coaliția, primul-ministru și, în ultimul, dar nu cel din urmă rând, președintele Johannis, dar devine tot mai evident că lipsa de cooperare și de bună-credință reciprocă minează coaliția de guvernare. De aceea, nici demiterea dlui Voiculescu, nici refuzul celor de la USR-PLUS de accepta situația, ba, mai mult amenințarea cu ruperea coaliției, nu pot să ducă la nimic bun. În plus, premierul Câțu, el însuși văzut destul de rău într-o parte importantă a PNL, nu se află deloc într-o poziție solidă, spre a arbitra conflictul și a impune o soluție. Și cred că nici măcar președintele Johannis, de un timp din nou intrat într-un con de umbră, nu mai are influența pe care o avea altădată. Nu ne-ar păsa prea mult de scandalurile din coaliție, dacă ele n-ar fi devenit disfuncționalități și lipsă de cooperare între instituții fundamentale: guvern, ministere, DSU-uri, administrație locală, CNCAV. Anul trecut, guvernul monocolor PNL și condus cu mână de fier de președinte se lovea de rezistența PSD în parlament sau de oamenii acestuia de la CCR. Anul acesta, scandalurile s-au mutat chiar în interiorul coaliției de guvernare - ceea ce este și mai grav, și mai distructiv, și, cum spuneam, conduc la lipsă de cooperare între instituții controlate de aceeași coaliție în momente când urgența și buna cooperare - cum a fost cazul mutării Spitalului Foișor - sunt esențiale. Publicul are nevoie acum, mai mult ca niciodată, de unitate de vederi din partea autorităților, claritate în decizii, rezolvare promptă și rezonabilă a situațiilor conflictuale interne inevitabile. Și așa campania de vaccinare a primit o lovitură serioasă din cauza scandalului european produs în jurul vaccinului AstraZeneca. Ce face în această situație guvernul român? Aprope nimic! Tot respectul pentru dl. doctor Gheorghiță, dar, mi-aș fi dorit ca măcar președintele Johannis, spre a nu mai vorbi despre primul-ministru, să-și abandoneze mutismul și să iasă la atac, cum s-ar spune. Măcar Macron, Boris Johnson sau Angela Merkel și-au asumat direct decizii nepopulare sau chiar eronate. Dar ai noștri politicieni au dus nu doar incompetența, dar și lașitatea pe „cele mai înalte culmi”. Preferă să lase „tehnocrați” precum dl. Arafat sau dl. Gheorghiță să-și asume public ceea ce este, de fapt, o decizie colectivă și politică. Dacă iese bine, își vor asuma meritele, dacă iese rău, vor evita - cred ei în mod nu prea inteligent - consecințele.  În acest context, premierul nu-i deloc calificat să vorbească despre „onoare”, ca de altfel, și ceilalți comilitoni. S-o spunem cu oarecare tristețe, dată fiind gravele problem cu care se confruntă țara: după nicio jumătate de an de guvernare, coaliția de centru-dreapta (presupunând că cei din USR- PLUS sunt de dreapta) nu reușește nici să învețe din trecut, nici să fie la înălțimea sarcinilor prezentului - ce-i drept, enorme. De fapt, nu reușește în mod esențial un singur lucru, dar decisiv: să devină cu adevărat o coaliție, decisă să îngroape rivalități vechi și noi, pentru a face față unitar și cât de cât eficient pandemiei, dificultăților economice, constrângerilor bugetare, ascensiunii populismului de dreapta (AUR). Iar PSD, între timp, stă și așteaptă momentul propice ca să lovească decisiv. Moment care s-ar putea să nu mai întârzie prea mult!

3. Guvernul alandala: Ca și cum nu ar fi îndeajuns tevatura din jurul lui Vlad Voiculescu, mai este și conflictul din jurul legilor justiției și al lui Stelian Ion. Este al doilea pe lista PNL și deja tirul se reglează pe el. După Sănătate, aceasta este zona în care liberalii au un interes major. Iar Stelian Ion i-a supărat trecând peste binecuvântarea PNL atunci când a înaintat legile justiției, deși 80% din ele erau moștenite de la Predoiu. I-a transmis-o cu subiect și predicat Ludovic Orban, i-a reproșat-o Lucian Bode, atunci când a „exclus” trecerea poliției judiciare la parchete. Sigur, într-o coaliție se pleacă de la prezumția că nu miști nimic fără să-ți consulți partenerii, altfel pățești ca la desființarea Secției Speciale, unde USR-PLUS a fost nevoit să înghită broasca râioasă a superimunității oferite magistraților. Un compromis fără de care legea nu trecea din cauza șantajului făcut de UDMR cu mâna minorităților naționale, dar care nu a provocat mare deranj în tabăra PNL. Și nici pe Florin Câțu nu l-a afectat prea mult sau, poate, a suferit în tăcere, nu cum se întâmplă cu tot ce are legătură cu pandemia. Acestea sunt momentele în care are limbaniță, se lansează în tot felul de declarații cu iz politicianist, care însă nu au o legătură prea mare cu realitatea. De exemplu, ne spune că suntem pe un platou cu infectările de Covid și că de la 1 iunie vom scăpa de restricții, dar situația este atât de disperată, că Spitalul Foișor trebuie evacuat noaptea de zici că se anunțase vreun atac aerian! Una cu alta nu se pupă și asta pentru că, așa cum spune Beatrice Mahler, directoarea de la Nasta, cazurile reale sunt de patru ori mai mari decât cele oficiale. Prezentată ca pe cincinalele de pe vremea lui Ceașcă, draga de vaccinare chiar a intrat pe un platou și nici gând de vreo strategie. La Justiție va fi următorul scandal, iar miza nu este deloc mică. În primul rând, este clar că liberalii nu vor să dea din mână poliția judiciară, deși e promisiune din programul de guvernare, iar motivul e simplu: vor să aibă în continuare controlul informațiilor din dosare. Este ceea ce spun la unison magistrații, care cer de ani buni transferul la parchete al acelor polițiști judiciari care lucrează efectiv în cercetări penale, nu al celor care au doar o țidulă la mână, dar nu fac nimic . E vorba de vreo 6000-7000 de oameni și nu de 28.000, cum susține Bode. Cum să renunți la „dubla comandă” a unui ofițer de poliție judiciară? Nu-i mai bine să poată el fi ținut din scurt de șeful său de la poliție, cel de care îi depinde cariera, decât de vreun procuror asupra căruia nu ai influență? Sigur că este mai bine, mai ales dacă pe masa polițistului se află și vreun dosar „sensibil”. Nu-i mai simplu să-l scoți din dosar pe un polițist de la cercetări penale, trimițându-l să stea la filtre pe stradă sau la paza bolnavilor de Covid, dacă vrei să-l ții sub control? Este. Dar marelui reformist PNL nici că-i pasă, una este să scrii de ochii lumii în programul de guvernare și alta când ajungi la putere. Iar premierul care promitea „Reformă cu orice preț” tace acum mâlc. Cum să supere partidul în plină cursă pentru șefie? Ce să mai discutăm despre decizia Curții Constituționale prin care judecătorii trebuie să-și motiveze hotărârea în ziua pronunțării. Nu are rost să ne întrebăm de ce a dat CCR o astfel de decizie, justificată din perspectiva timpului impardonabil de lung în care se dau motivările în unele cazuri, dar aproape imposibil de aplicat în acest moment din cauza gradului de încărcare a judecătorilor (la nivel de ICCJ, unui judecător îi revin 1023 de dosare, iar la judecătorii, 1028 de dosare). Așa cum nu are rost să ne întrebăm de ce judecătorii CCR nu-și aplică lor înșiși o astfel de prevedere. Domniile lor au mult mai puține dosare pe rol, nu judecă în fiecare zi, dar scriu motivările în ritm de melc. Desigur, dacă voiau, puteau să dea un termen de aplicare, nu să procedeze exact ca în 2016, când au dat decizia prin care se interzicea SRI să mai asigure supravegherea tehnică în dosarele penale. Atunci, ministrul Raluca Prună a dat o OUG până când CCR și-a publicat motivarea, încercând să repare consecințele. Acum însă, coaliția nu mai vrea să dea ordonanțe pe justiție, pentru că, vezi Doamne, așa s-a pronunțat poporul la referendum. Cruntă ipocrizie, căci nu despre asta era vorba la referendum!! Dar asta-i situația. Așa că presiunile sunt pe Stelian Ion să facă repede un proiect de lege înainte să apară motivarea CCR, deși, potrivit juriștilor, poate conține nuanțe importante. Spre deosebire de alte decizii CCR care au fost întâmpinate cu o sfântă indignare și vorbe grele de premier și de Ludovic Orban, acum ... tăcere. Un alt motiv pentru care sunt supărați pe Stelian Ion și se pun de-a curmezișul legilor justiției este că avizul CSM la numirea procurorilor șefi va fi obligatoriu, deci președintele va trebui să țină cont de el. Ceea ce e foarte bine, dacă ne gândim la cazul Giorgiana Hosu. Dar nu de Johannis le pasă, pentru că ei se văd dând viitorul președinte al republicii. Și uite așa, pas cu pas, PNL/PDL se transformă în frânarul reformelor, fie ele și microscopice. Iar Florin Câțu conduce un guvern alandala.

4. Revin sumanele negre în ministerul sănătății? Poate și pentru că Dan Barna a lansat în guvern un concurs de popularitate, de genul cine e mai bun și mai frumos, Florin Câţu şi-a delegat atribuţiile de ministru interimar al Sănătăţii lui Andrei Baciu, secretarul de stat PNL, un fost fotomodel. Ar fi putut să se lase liberalii mai prejos la concursul cine este mai Făt Frumos? Parcă pentru a-i contracara pe useriștii+, aflați de patru luni, într-o permanentă campanie de înfrumusețare, premierul a decis să-i dea interimatul celui mai arătos liberal din sănătate. Dar care e treaba cu sumanele negre, hoarda plecată, într-o singură noapte, cu o garnitură de tren, pusă la dispoziție de Metrorex? Răbdare. Prezentul contează. Andrei Baciu a mai fost propus ministru al sănătății, în 2015, dar o incorectă campanie de denigrare a sa, pe motiv că-n studenție mai câștiga un ban fiind fotomodel, l-a privat de o demnitate publică. Atunci, Dacian Cioloș n-a catadicsit să meargă până la capăt. Actualmente, au loc negocieri în coaliția de guvernare pentru desemnarea candidatului pentru funcția de ministru al sănătății, după revocarea lui Vlăduț Voiculescu. Se pun cuțitele pe masă? Nici vorbă. Doar nu o să rămână Cristian Ghinea fără job, asta după ce acum patru luni a renunțat la mandatul de europarlamentar. Nici Dan Barna nu se poate lăuda cu vreo alternativă de producție. Pe useriști nu-i interesează decât să-și sporească rețeaua de influență statală, să-și finanțeze grupurile de interese și să-și mărească zestrea electorală. Din opoziție, vorba celor mici, canci! Făcut „zombie politic” de către subalternul său Cătălin Drulă, Florin Câțu e mai întărit decât înainte de demiterea lui Vlăduț, micul analfabet cu pretenții. Partidul Național Liberal a făcut zid în spatele său. Orban cere demiterea lui Drulă, pentru crimă de „les prim ministru”. Se pot, totuși, uita ușor cavalcada de injurii proferate de găgăuții de la USR+. Să ne amintim: „Demiterea lui Voiculescu este un act de agresiune în coaliție din partea premierului Florin Câțu”, afirma deputatul USR Ionuț Moșteanu. „Câțu trebuie să plece. Astăzi. Acum”, a decretat de la înălțimea unui scaun fără spătar, noul Milescu, Iulian Bulai, șef de comisie parlamentară și fost cărător de boxe în Parlamentul pesedist. „Un premier nu face evaluări noaptea-n somn,” a spus fostul sectorist al Doinei Cornea, alias Dacian Cioloș, din văgăuna sa europarlamentară. Până la încheierea socotelilor cu cel pe care-l vedeau demis, adică pe Câțu, alianța USR-PLUS trebuie să-și convingă partenerii de guvernare că noua propunere, în persoana Ioanei Mihăilă, care a rămas liberă după demiterea lui Vlad Voiculescu, e potrivită. În prezent, Ioana Mihăilă este secretar de stat în Ministerul Sănătății. Revine Vlad Voiculescu pe post de consilier? Întrebarea întrebătoare, care încă mai furnică simțurile funcționarilor din minister, e dacă nu se pune zid în spatele ei, în calitate de consilier, Vlad Voiculescu, omul care e legat de sistem ombilical? E posibilă și această perversiune, chiar și prin readucerea sumanelor negre, plecate „noaptea ca hoții” din minister, după revocarea ministrului. Dar cine sunt sumaniștii? Un fel de securiști? Dacă trimișii lui Basta să-i taie capul lui Mihai Viteazul se chemau securiști (pentru că purtau mereu cu ei securi), sumanele negre erau acele grupări de bistrițeni, plecați să lupte în armata italiană, în rezistența din  Munții Pindului, împotriva armatelor lui Napoleon. Pentru că purtau haine lungi de blană de miel neagră, țurcană, istoricii din peninsulă le-au spus sumanele negre. Au fost remarcați, mai ales datorită vioiciunii lor. Sumanele negre de azi, nu sunt, Doamne ferește, urmașele mișcării anticomuniste, coordonate de Iuliu Maniu, după retragerea nemților din cel de-al doilea război mondial, tot în zona Năsăudului, ci trogloditele făpturi, cu cercei în nas și rucsacuri în spinare, marcantele hoarde ale voluntarilor lui Vlăduț, ce au năpădit ministerul sănătății și organizațiile subordonate, dictând și asuprind cu biciul useristo+. Femeiuști, cu greu identificabile după gen, îmbrăcate băiețește și băieței cu turul pantalonilor la genunchi, toți cu tricouri negre semănau deruta printre funcționari. „Ești pesedist! Te ard!” Asta era rațiunea existenței lor prin minister, să ucidă orice urmă de pesedist. Funcționarii se tem de reîntoarcerea sumanelor negre și ar alege răul cel mai mic, Nelu Tătaru, reloaded.  Putem spune, asemeni lui Varujan Vosganian: „CDR-PD a avut nevoie de un an şi ceva să se învrăjbească. Alianţa DA de doi ani. USL de doi ani jumate. PSD-ALDE de aproape trei ani. Coaliţia PNL-USR+, învrăjbită după numai trei luni, a bătut toate recordurile.”

5. A căzut „cel mai tare din parcare”: Demiterea lui Vlad Voiculescu a venit cu destulă întârziere. Aroganța și incompetența personajului au întors pe dos situația din sănătate și, în cele din urmă, scena politică. Nu ne ajunge că „sinistrul”, sub masca reformării sistemului, a blocat mai multe spitale publice spre a da de lucru celor din privat. Dacă aceste blocări de spitale reprezintă reforma în sănătate, atunci, cu siguranță, Vlad Voiculescu ar trebui cercetat și penal. Dincolo de blocarea unor spitale, Vlad Voiculescu s-a crezut cel mai tare din parcare și s-a afirmat ca un impostor obraznic desemnat să conducă un domeniu într-un moment de mare pericol pentru populație! Felul în care ministrul Sănătății a gestionat lucurile va rămâne de antologia nepriceperii. Demiterea sa vine după o anume exasperare publică rostogolită până la Cotroceni. Mulți presupun că decizia lui Florin Vasilică Câțu are în spatele ei aprobarea sau chiar ordinul președintelui Klaus Johannis. Tot ce se poate! Numai că eșecul lui Vlad Voiculescu ne mai arată și cât de articulată (de fapt, dezarticulată!) era guvernarea păstorită de președintele României. S-a văzut clar că nu a reușit să alcătuiască un „guvern al meu” coerent, cu un program în toată regula și cu un devotament pentru țară. Guvernul instalat după alegerile din 2020, după sacrificii și riscuri, n-a fost decât o adunătură de incompetenți. N-a fost vorba de o echipă și de un program. Fiecare s-a purtat după cum l-a tăiat capul și după ce și-a adus aminte din auzite pe ici și pe colo. Încropitul guvern Câțu, realizat după alegeri, este o repetiție a improvizației de la alcătuirea guvernului Dacian Cioloș. Toți adunați de pe drumuri (toți amatori în domeniul în care au fost desemnați, toți obraznici și ineficienți ) s-au strâns într-o ceată care n-a semănat nici pe departe cu un guvern. S-a întâmplat să treacă prin parlament și atâta tot. Și în guvernul Câțu repsonsabilitățile ministeriale au fost acordate în baza procentelor rezultate la vot. Pe bază de sforării în partid, nu pe bază de competență. Nu tu plan serios de guvernare, nu tu abordare serioasă de pandemie, nu tu Plan Național de Redresare și Reziliență. Doar improvizații și urechisme. Guvernul Câțu, odată trecut prin Parlament, a semănat cu o ceată de aventurieri aruncată în mijlocul unei societăți încercate cu o comandă stupidă! - Descurcați-vă! Cam acesta pare să fi fost comandamentul guvernului Câțu. Iar Vlad Voiculescu, sigur de sine (unii acreditează o explicație bazată pe finanțări) a improvizat cu dezinvoltură, aruncând în haos și pericol domeniul sănătății din România. Debarcarea lui Vlad Voiculescu este un câștig. Scoate o măsea stricată. Scade tensiunea și s-ar putea să avem parte și de o reducere a improvizației de la Sănătate. Dar cu o simplă înlocuire a contabilului cu adeverință de studii de la Viena nu se repară nici guvernarea Câțu și nici nu se diminuează criza din România. Dimpotrivă! Prin eșecurile sale, Vlad Voiculescu a confirmat că adunătura guvernamentală n-avea nicio șansă să funcționeze democratic și eficient. Prea a fost pusă cu furca pentru a ne putea aștepta la altceva! Lucrurile stau la fel și la Transporturi și la celelalte domenii, de la Finanțe la Externe! Mai mult, reacțiile colțoase ale celor din USR-PLUS ne obligă să râdem când îl auzim pe Florin Vasilică Câțu că el „crede cu tărie în actuala Coaliție”. Coaliția n-a existat decât de ochii lumii. Eventual, Vasile Câțu mai crede într-o guvernare care să întoarcă țara pe dos, nu în redresarea și modernizarea ei. Și dacă încropita Coaliție totuși nu crapă, Vasilică Câțu se mai amăgește o vreme. Încropeala aceasta politică, în felul în care a fost făcută, nu mai poate ține mult. „Imaturii” de la USR-PLUS se cred indispensabili și de neevitat și vor să pună piciorul în prag. Țara nu are, cred ei, nicio soluție fără dânșii. Fals! Are nenumărate, cea cu USR-Plus, fiind în momentul acesta doar o cale sigură spre o Catastrofă! Această coaliție va mai continua niște luni, dar, România se va duce rău de tot pe tobogan!

10.LA ZI ÎN POLITICA DIN REPUBLICA JOHANNISTAN!

1. Orban și vaccinarea pe bani: Ca orice luptă pentru putere, și cea din PNL are momentele ei umoristice. Involuntare, desigur. Deși Florin Câțu cochetează încă feciorelnic cu candidatura la șefia partidului, Ludovic Orban s-a grăbit să se autoproclame „trecutul, prezentul și viitorul partidului”. Ce-o fi vrut să spună? Că viitorul PNL va arăta exact ca prezentul? Păi, nu sună deloc bine. Acum vreo trei săptămâni, sondajele arătau un partid ghemuit la vreo 23%, mai puțin chiar decât a scos la parlamentare. Cât despre trecut, la câte volte identitare a făcut partidul, la câte resturi și broaște râioase a îngurgitat în pofta-i după putere și bani, cine l-ar mai recunoaște drept urmașul Brătienilor? Brătienii, în niciun caz. Revendicarea obstinată de la gloria și martirajul acestora nu face decât să arate micimea prezentului, să îndemne la comparații deloc favorabile. Cât de comic și periculos în același timp este războiul pentru scaunul de șef liberal s-a văzut cel mai bine taman în ziua în care PNL aniversa 146 de ani de la înființare. Cu mintea doar la propria campanie electorală, Orban a reușit să facă o știre de presă, ceea ce nu-i puțin lucru. „În viitorul apropiat” anumite categorii de cetățeni vor trebui să plătească pentru vaccin. Serios? S-a gândit mult? O metodă cu adevărat inedită de a atrage oamenii la vaccinare! Când alții nu știu ce cadouri să mai ofere, ce momeli și plase să mai întindă, Orban vrea să scoată bani din vaccinare. Ca și cum nu este suficient că ținta de 5 milioane de vaccinați la 1 iunie este deja un vis un frumos, că doar vreo 25% din populație este imunizată (sau, presupus imunizată) cu o doză și vreo 14% are schema completă. Deci, suntem, iarăși, codașii Europei. Cum era de așteptat, Florin Câțu l-a contrazis: nici vorbă, nu s-a discutat așa ceva la guvern. Deocamdată. Dacă (re)câștigă Orban șefia PNL, nu-i exclus să ajungă din nou premier și să vezi cum se discută. Până atunci însă, Orban ar putea să-și pună ideile în aplicare în partid.

2. PNL, frânarul reformelor! Poate liberalii nu-și dau seama, dar credibilitatea coaliției în ce privește mersul, fie el și șchiop, al reformelor se datorează, pe drept sau nu, USR-PLUS și nu lor. „Există o rezistență față de reforme și schimbări”, se plângea premierul Florin Câțu în contextul în care scandalul din coaliție depășise căutatul nodurilor în papură la Voiculescu și o apucase pe drumul bolovănos al discuțiilor despre promisiunile reformiste din campanie. Ce nu spune premierul este cine se opune schimbărilor, cine pune bețe-n roate reformelor. Și nu spune pentru că nu poate vorbi de funie în casa spânzuratului. Căci lucrurile sunt clare: „schimbările” marca PNL seamănă îngrozitor de mult cu acelea ale PSD din epoca Dragnea, încât, vorba lui Dâncu, când auzi de reformă îți vine să scoți pistolul. Dar asta grație celor două partide care au amețit ani buni electoratul vorbind de reforme. Simțind terenul alunecos de sub picioare, știind că acesta le este punctul vulnerabil în lupta pe care o poartă cu „colegii” de la USR-PLUS în coaliție, PNL și Câțu au pus placa schimbărilor. Sunt toată ziua cu ele în plisc, dar, ghinion, faptele vorbesc singure, fără aviz de la stăpânire, pe o limbă pe care o înțelege toată suflarea. Nu este nevoie de traducere. Chiar dacă pandemia a mai amortizat lucrurile și lupta cu Covidul a fost și încă este un argument pentru temporizare și pentru ascunderea sub preș a unor practici din vremuri pe care votanții coaliției le doreau încheiate, nota de plată va veni. Și încă repede. O vor plăti însă și cei de la USR-PLUS, pentru că slăbiciunea, compromisul și jocul la două capete au picioare scurte. Încă avem proaspătă în minte retorica din perioada când PSD politiza tot ce mișca în țară, cum mai vituperau liberalii, ce pledoarii înflăcărate auzeam despre profesionalism și competență, despre concursuri și meritocrație. Ziceai că odată ajunși la putere nu va mai fi picior de politruc și habarnist, că funcțiile publice nu vor mai fi pavoazate cu carnete de partid. Ce se întâmplă în ultima perioadă este exact pe dos și nu e vorba de acele funcții care cad sub algoritmul politic, lucru normal la orice schimbare de putere, ci despre posturile din companiile și instituțiile statului, aceste brățări de aur pentru clientela de partid. Zeci de membri PNL sau protejați ai unor parlamentari au fost parașutați, de exemplu, fentând concursurile, la Apele Române în posturi călduțe și grăsuțe financiar. Metoda? Simplă, rapidă și eficientă, așa cum a arătat o investigație g4media.ro: clienții erau mai întâi angajați la birourile parlamentare, apoi detașați la Apele Române. Ei au ocupat locul unor oameni cu experiență, care au fost puși pe liber. La Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad, director este Petru Avram, vicepreședinte PNL Iași, om modest care și-a scris pe cartea de vizită „animal politic care va ajunge cel puțin ministru”, care a angajat la departamentul cu inundațiile o chelneriță care nu știa unde este „enter” pe calculator. Normal, căci la partid se dă test doar la „delete” competență. La Inspectoratul de Stat în Construcții, Câțu l-a numit pe Romulus Bulacu, care avea interdicție de la ANI să ocupe timp de trei ani o funcție publică. Lista faptelor de arme de acest tip e lungă cât pomelnicul de Ziua morților și mi-ar trebui o „ediție specială”. Și mai grav, reformele pentru care s-a dat votul anti-PSD sunt dosite prin sertare. Alegerile locale în două tururi de scrutin nu sunt pe gustul UDMR și nu se asortează nici cu interesele de moment ale PNL, așa că sunt puse la fezandat până o ieși iar lumea în stradă. Trecerea poliției judiciare de la Ministerul de Interne la parchete, deși asumată în programul de guvernare, nu e dorită de liberali, care vor să rămână cu degetele lipite de dosare și butoane. Legea desființării Secției Speciale a fost coafată cu niște amendamente periculoase, rezultatul unei înțelegeri pe sub masa reformismului dintre UDMR și PNL, care împărtășesc aceeași teamă viscerală de DNA ca și gruparea Dragnea din PSD. Mai mult, șeful PNL de la Camera Deputaților, Virgil Guran, fost consilier la cabinetul lui Orban, vrea nici mai mult, nici mai puțin să scoată de la naftalină legea PSD a răspunderii magistraților, cea pe care au pus-o la index Comisia Europeană, GRECO, Comisia de la Veneția, ba chiar și CCR-ul nostru. Spune Guran că lui Câțu și PNL le trebuie „curaj”. Are dreptate, le trebuie un curaj vecin cu nebunia ca să revină la ororile din Comisia Iordache. Se pare că, interesele de partid și cele meschine de clientelism vor fi pe primul plan în continuare la PDL/PNL, iar premierul Câțu, în pofida vârstei, studiilor și declarațiilor, este, în primul rând, un soldat de partid.

3. Dincolo de creșteri: „Am promis, am făcut” - și astfel premierul Câțu începu elogiul său: „România are cea mai rapidă revenire economică din istorie”. Și chiar din geografie: „Avem cea mai mare creștere economică din UE”. Super! Crescând așa rapid (gigantism curat) economia i-a dat aripi premierului: „În următorii ani mă aștept la o creștere economică care să spulbere toate estimările”. Și toate economiile populației. Căci prețurile cresc și ele la alimente, la gaze, la energie. Ministrul energiei, Virgil Popescu, a tras cu urechea la estimări: „Gazele s-ar scumpi cu 15%, așa am auzit”. N-a auzit decât jumătate. Când îl auzi pe Câțu că pregătește „cea mai bună perioadă economică din istorie” simți, vorba poetului, că la tine-n sânge „istoria contemporană plânge”. Cert este că această creștere economică l-a umplut de nervi pe Ciolacu, care acuză un adevărat dezastru. Oare ce-ar fi zis dacă era recesiune? După îndelungi insistențe („unde zice premierul, acolo mă duc, la guvern, la Vama Veche, să discutăm despre PNRR”), Ciolacu s-a întâlnit cu Câțu - pe care Paul Stănescu îl amenințase că „nu îl vom lăsa să facă harcea parcea PNRR”. Corect. Nu vor reuși decât împreună. Discuția celor două delegații române a avut loc la Palatul Victoria de unde oaspeții au ieșit cam plouați. Ciolacu se aștepta „la o discuție mai aplicată”, dar „n-a văzut decât incoerență și lipsă de viziune” drept care „PNRR trebuie prezentat în parlament”. Ciolacu a pășit și el în istorie: „E prima dată în istoria României când se vorbește de căderea guvernului după 4 luni”. Asta nu e istorie, e amnezie: guvernul Grindeanu chiar a căzut după 4 luni răpus de PSD! Câțu a fost relaxat: „Nu comentez capacitatea de înțelegere a altora, eu am arătat deschidere, am prezentat capitol cu capitol, vom vedea ce vom face în Parlament”. Printre atâtea premiere istorice s-au strecurat și piese anacronice: guvernatorul BNR Mugur Isărescu a luat-o consilier pe teme de energie verde pe Viorica Dăncilă. Vio și energia verde! Vorba ceea, „vino mamă să mă vezi cum lucrez la spații verzi.” Dăncilă i-a salvat ultimul mandat al lui Isărescu (de furia lui Dragnea), iar acesta a răsplătit-o - ajutând astfel o femeie neajutorată să traverseze situația economică. Era și păcat să se irosească o asemenea incapacitate. BNR a explicat că Dăncilă „a băut cafele cu cei din UE și poate deschide ușile în Europa”. Serios? Este ușieră? Adică BNR cu Isărescu (Manole pentru servicii) în funcție de 30 de ani și membru în influentul club Bildelberg nu avea uși deschise în Europa? Credeam că le deschide cu piciorul! Cum și soțul Dăncilei a fost angajat consilier la Transgaz rezultă că familia Dăncilă are mare noroc cu guvernarea „reformistă de dreapta” care apreciază non-valorile stângii. Tot la BNR au ajuns consilieri Petre Roman și I.M. Pașcu - ca dovadă că sistemul își îngrijește Organele la bătrânețe. Iar BNR chiar este o bancă de Organe. Ei, a oftat Vanghelie, „nu mai sunt civili în România”. Nici măcar în societatea civilă. Totuși, Câțu ne-a informat că puterea de cumpărare a crescut cu 7,7%. Și asta fără să crească pensiile și salariile! Ce ți-e și cu bunăstarea asta! Era pe când nu s-a văzut, azi o vedem și nu e. Emil Boc a văzut însă viitorul: „Câțu e viitorul României”. Iar viitorul (Câțu) și-a luat consilier un individ care acum 6 ani a călcat intenționat un om cu mașina nenorocindu-l pe viață. Încă un motiv să ne temem de viitor oricare ar fi. Dar unde este prezentul, rămâne un mister.

4. Miștocăreala salvează România: Ne-am umplut de salvatori. Unii s-au legat cu lanțuri pentru libelule, alții pentru pescărușii surâzători din groapa văcăreștilor, dar nimeni nu a murit încă de râs. Politica se dă în spectacol încă de la facerea ei. Cea ce se întâmplă în ultimele zile, întrece toate pronosticurile bunei dispoziții. Nu știm dacă parlamentarii au premeditat acțiunea. Să ne facă weekendul mai surâzător. Mulți dintre ei s-au făcut de mirul lumii. Dar lumea poate că n-a avut timp să guste glumele lor de șaretă.  Prea multă încordare. Oricum nu politicienii de la București fac agenda fuiorului lumii. Ei doar execută. Am auzit că Bruxelles-ul ne cere să mărim vârsta de pensionare. Cunoscând că râsul provoacă adrenalina necesară serotoninei, zisă și hormonul fericirii, nu ar fi cazul să lecturăm, la o primă citire, ultimele ieșiri din decorul corectitudinii politice? Că doar români suntem, iar miștocăreală ca la noi, nu e la nimeni.

Râsul tonifică, supărarea face inimă rea: dacă am studia arta supraviețuirii poporului român, cu siguranță am constata că râsul este stalactita care a compus cu stalagmita coloana din Peștera Muierii, locul unde mitul bate râsul, râsul de pădure însă. Mai știe cineva că avem cea mai mare populație de râși din Europa? Și unii ne fac de râsul lumii, prin alba-neagra jucată prin gări străine. La dezbaterea Planului Național de Redresare și Reziliență, unii aleși ai neamului s-au încurcat în numele acestuia, vă dați seama? Faptul că Diana Șoșoacă a recitit din Eminescu n-a șocat pe nimeni. Nici măcar impolitețea președintelui de ședință, Ludovic Orban, care a întrerupt-o spunând că a avut doar un minut. Și-a primit replica pe măsură. „Dvs nu puteți nici măcar un minut,” cu referire precisă. Zâmbete în sală. Aplauze la mansardă. Și lui Supărilă nu i se taie nasul.

Șarada opoziției sau fă-te, Marcele, că te împotrivești! Invitat în casa prietenei vrăjitoarelor, adică într-un studio al TVR 1, Marcel Ciolacu este revoltat că nu se vorbește despre cioclii puterii de la Neamț și despre vrăjitoare. E ridicol să întrebi de competențele notariale ale doamnei Carmen Dan, proaspăt angajată la Asociația Națională a Notarilor. În replică, Dan Barna vede disperarea liderului PSD că nu obține Premiul Întâi la Festivalul Pinocchio. Premierul anunță răspicat miliardele căzute cohortă. Nefericiții nu află, pentru că stau și bârfesc vrute și nevrute, că după PNRR „guvernul ne bagă în cloud.” Ce seși, maică?

Show de zile mari pe scena politică. Asta ca să nu se discute esențele tari ale noului împrumut de 16 miliarde de Euro. Deputatul USR-PLUS, Victor Ilie, se declară fericit, nu prea fericit, că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) îi ajută pe români să se bucure, în continuare, de beneficiile apartenenţei ţării la Uniunea Europeană. Când vezi strălucind astrul nu te mai gândești la grijile zilei, te bucuri că aparții unei constelații, chiar dacă navighezi pe turela navei, poreclite a Biruinței. Supraviețuim unui context al fericirii, o altfel de fericire decât a bietului Nicolae Steinhardt.

Clotilde siluiește limba românii, iar fanii săi sunt în extaz: internauții, preocupați de competențele ecologiste ale Vioricăi Dăncilă, nu sesizează greșelile repetate ale Clotildei Armand, protejata haterilor de sistem. Ultima gafă a făcut-o când l-a încadrat pe Cătălin Tolontan în tagma „jurnaliștilor de investiții,” nu de investigații. Iulian Bulai, fost erou din statuia de pe străzile Oslo, e surprins cu ciorapii cu buline colorate. Robert Turcescu se întreabă dacă asta-i moda. Dar nu miră pe nimeni afirmația deputatului userist din plen: „În Europa nu se mai colindă. Tradiția e pentru pâine și circ.” Asta ca o replică la decizia USR-PLUS de a nu vota legea tradițiilor românești. Și mulți dintre noi ne gândim că săracul Brătianu cartof a fost o eminență a politicii, dacă măsurăm broasca politică de azi de la talie în jos. Dar trăim într-o arhitectură a percepțiilor. Acolo unde unii văd coloane, alții zăresc șobolani. Toți sunt fericiți că există în marele concert al lumii fără prejudecăți.

Mulți văd, puțin sesizează nuanțe. Există un daltonism social cronic. Și de aici complexul orbilor care se luptă cu iluminații, doar prin tenebrele internetului. Râdem și râdem căci nu știm care ar primi marele premiu de cel mai prost om al țării. E o competiție la nivel înalt de nu s-a mai văzut așa o minunăție, de la Nea Iancu încoace. Față de un Iulian Bulai sau Pavel Popescu, zis „cheița de ambasadă,” Trahanache pare un inițiat.   Discuțiile despre freza lui Nicușor Dan, în stratosferele politicii, nu mai lasă loc dezbaterilor reale despre traficul tot mai încărcat de pe bulevardele marei metropole. Oare de ce s-a certat cu frizerul? E întrebarea de box-office. Cert este că primarul pare băgat în priză.

Câțu, urâcios, PSD-ul cu mârțoaga: premierul Florin Câțu, vizibil iritat de subiectul PNRR, se ceartă cu jurnaliștii. Flancat de Daniel Fenechiu, în rol de bodyguard, îi pune la punct. „Ăsta e un stil agresiv.” „Dar cum e agresiv stilul?”- întreabă George Simion. Premierul răspunde ferm: „când nu dau declarații nu dau.” Cel mai reprezentativ for al românilor se transformă în bâlci. PSD, ca la târg, tranzacționează voturi pentru Moțiunea de cenzură. Se comportă asemenea badelui ce și-a dus mârțoaga să o vândă la piață. Întrebat fiind de ce a adus-o când știa că nimeni nu o cumpără, a răspuns tranșant: „am adus-o ca să o fac de râs.” De râsul lumii e lipsa de consecvență cu propria prostie. Omul când nu râde, dă semne că e posedat. Și toată lumea fuge de Necurat. Trebuie să ne mai destindem frunțile încruntate și să ne mai gândim că circul este viața noastră. Pe planeta asta există națiuni nefericite. Să nu ne alăturăm complexelor lor de sărăcie a bunei dispoziții! Am zis!

5. „Realitatea paralelă” a lui Klaus Johannis: Mai ieri-alaltăieri, președintele a fost la un seminar. Îi plac la nebunie decernările de premii, datul cu părerea, congresele și reuniunile unde nu-l ia nimeni la întrebări și unde nu trebuie să dea socoteală sau să adauge propoziții, altele decât cele învățate sau primite pe hârtie de la consilieri. Face declarații ca la carte, zâmbește și gata. Şi la ultima apariție, cu o limbă la patru ace, ca și limba engleză exersată cu nevasta, Klaus Johannis a vorbit profetic și generos, hipermodern și ultra-prefăcut despre … egalitate de șanse! „Egalitatea dintre femei și bărbați este o condiție pentru o societate unită și orientată spre viitor, un pas important în construirea unei lumi fără discriminare. Mai mult, participarea și leadershipul depline, egale și semnificative ale femeilor în toate domeniile stau la baza valorilor societăților democratice.” Să nu vă imaginați că pe Klaus Johannis îl preocupă egalitatea între oameni, între partide politice sau între cei care interpretează sau aplică o lege. Acolo el are întotdeauna dreptate, indiferent cum le mutilează ca să se potrivească. Iar adversarii săi, nu. Aceștia trebuie eliminați, distruși, ridiculizați sau condamnați. Liru-liru perfect! Şi lucios, și mătăsos, și parfumat, și mângâietor pentru doamne, fete, neveste și bunicuțe. Doar vorbea la un seminar, ce naiba! Și nu era să spună câte femei sunt în Guvernul României sau în Parlament! Mai avem și lipsuri, nu-i așa? De-aia ne luptăm să le îndreptăm în viitor ,,pentru o lume fără discriminare”. Cât privește instigările sale repetate la ură, nu văd de ce ne-am pierde vremea. Ele sunt profunde, naturale și sincere. Se văd și în privirile sale care iau în coarne de fiecare dată când se referă la dușmanii politici. Când minte, când promite sau când se laudă, privirile sale se îndulcesc și curg, de parcă ar fi pe drumul spre casă. Ia citiți minunatul fragment din declarația difuzată vineri, la ora 13,00, când președintele nostru gonea nerăbdător spre Sbiu: „România post-pandemică este țara în care, în sfârșit, se investește masiv în infrastructură, se dezvoltă rețeaua de spitale și se creează centre medicale integrate în zonele rurale și urbane vulnerabile. România post-pandemică este țara cu școli sigure și dotate moderne, cu laboratoare funcționale. Vom investi în rețele de școli verzi, eficiente energetic, precum și în dezvoltarea sistemelor de educație timpurie și în învățământul dual. Cu un sector privat puternic și bine dezvoltat, cu noi oportunități de afaceri. O țară care protejează mediul, care alocă fonduri semnificative pentru reîmpădurire și combaterea schimbărilor climatice”. Klaus Johannis vorbește despre vag pomenite proiecte din PNRR. Parcă am auzit despre ele în diverse discursuri liberale și pluseriste ca despre niște promisiuni. De la citirea lor în Parlament de către Florin Vasilică Câțu până au fost citite la Cotroceni au și devenit realități impresionante! În mintea președintelui, coloana sa se deplasează deja pe autostrăzi. Oamenii se tratează în spitale și „centre medicale integrate” în zonele rurale sau în cele urbane defavorizate. Citiți cu atenție și apoi frecați-vă la ochi! Klaus Johannis vorbește la prezent despre școli sigure, dotate cu laboratoare funcționale. Celebrul plan „România educată” duduie și scoate fum. Nimeni nu i-o fi spus că are loc o creștere a numărului de abandonuri și de analfabeți! Administrația publică din țara sa este un ceas elevețian. „România post-pandemică este țara cu administrație digitalizată, cu companii de stat reformate”. În mintea lui, România a tocat banii, a făcut toate proiectele și se îndreaptă vertiginos spre anul 2500!! Pe urmă tot el o scaldă rușinos și zice: „Sumele, deși foarte importante, sunt relevante doar dacă ele se materializează cu adevărat în proiecte de investiții și reforme. Fie că vorbim de sănătate, de educație, de infrastructura de transport, energie, agricultură sau de administrație publică, aceste fonduri pot produce schimbări fundamentale în viața românilor, îmbunătățiri reale ale nivelului de trai”. Știți ce însemană „pot produce”? Că „poate iese ceva” sau că „poate se alege praful”. „Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este un plan ambițios, pe care îl susțin, dar bucuria finalizării lui este doar o bucurie de etapă”, a zis președintele Johannis în tele-declarația sa. Știți ce-i aia „o bucurie de etapă”? Este doar o plăcere sadică de a citi niște brașoave la televizor! Să mai amintim și faptul că, vineri după amiază, FMI a dat publicității cele câteva concluzii care trebuie urmate de Guvernul României. Toate vizează restructurare și austeritate economică. Raportul FMI include lărgirea bazei de impozitare (nu taxe mai mari, ci mai multe. Adică tot una!), o relansare a anti-corupției, îmbunătățirea guvernanței intreprinderilor de stat și multe altele. Toate acestea cât și „scurgerile” de informații conduc la un peisaj al austerității pe care președintele Klaus Johannis și bâlbâitul său guvern de strânsură le-au ascuns cu încăpățânare. Apariția concluziilor FMI după declarația înfloritoare a președintelui Klaus Johannis ne arată că ieșirea sa de vineri la prânz a fost concepută numai cu scopul de a pomeni în avans aceste măsuri de reformă. Un fel de spălat pe mâini, egal cu „am zis!” România fericită din discursul său nu a fost decât o declarație de om nemernic, făcută pentru a se acoperi în fața populației!!  Un lucru n-a spus. Că în spatele acestor măsuri se află acordul președintelui Klaus Johannis, drept preț pentru banii cu care se tot laudă. Şi pe care nu știm încă pentru ce proiecte vor fi cheltuiți, dacă merită și dacă sunt cele potrivite. 

11.DIN NOU DESPRE … POLITICĂ!

1. PNL lucrează pentru PSD! PNL oferă de vreo două luni un festival al prostului-gust, pune în fața publicului fața urâtă a partidului, exact așa cum făcea și PSD pe vremea marilor războaie fratricide din epoca Dragnea. Spectacolul este de departe de o calitate mai proastă decât cel oferit de faimoasele și numeroasele sciziuni penelisto-pedeliste care au născut pui vii ce s-au devorat între ei. Te-ai fi așteptat ca Noul PNL să fi învățat ceva din greșelile trecutului, care au dus de-a lungul timpului cele două partide fuzionare (PNL și PDL) în sapă de lemn la alegeri. Aș! Lupta pentru putere dintre Câțu și Orban arată că vechile deprinderi nu mor și sunt scrijelite în ADN-ul politic. Nu există și nu se va inventa vreun vaccin pentru clientelism, cinism și meschinărie politică, prost caracter. Să fim clari, nu este vorba de critica adusă „exercițiului democratic” al unei competiții interne, firească în fiecare partid, ci de ceea ce se vede în spatele ei și, mai ales, ce spune ea despre competitori și calitatea lor umană și politică. Cel mai amar gust îl lasă Florin Câțu, pentru că el putea reprezenta reforma, un alt stil de a face politică, de raportare la stat și banul public. Este o dezamăgire, arată acea sete de putere care smintește și o abisală lipsă de scrupule. Florin Câțu și-a instalat sediul de campanie la guvern, de unde împarte bani și sinecuri pentru trădători și susținători, o metodă veche de preluat ostil filiale. Iar când nu merge așa, se ajută de pumnii în gură și picioarele în părțile sensibile împărțiți adversarilor de simpatizanții săi, cum s-a întâmplat la Timișoara, unde a fost nevoie de intervenția poliției. Urât spectacol. Cel mai mult însă, lui Câțu îi place să se laude, să cosmetizeze realitatea. Exemplul elocvent este vaccinarea, un eșec de necontestat. La 1 august, cu două luni întârziere, s-a ajuns la cele 5 milioane de vaccinați promiși, din care doar 4.853.000 cu schema completă. Cu penele înfoiate, cucurigând victorios, premierul spune pe Facebook că #RomaniiTrebuieSaStie de această performanță istorică - doar suntem pe penultimul loc în Europa la vaccinare! - și postează un video în care tineri, într-o explozie de bucurie, își dau jos măștile și aplaudă ca la meci. Era chiar ziua în care ministrul sănătății, coordonatorul campaniei, Valeriu Gheorghiță și alți specialiști trăgeau semnale de alarmă despre creșterea cazurilor de infectare cu tulpina Delta și pericolul reprezentat de valul 4. Domnul Câțu plutește însă în bula automulțumirii: totul merge strună: românii trăiesc bine, economia duduie ca pe vremea altui mare liberal, pandemia a fost pusă cu botul pe labe, investițiile tropăie nerăbdătoare. Micile ghinioane, cum ar fi titularizarea la care peste jumătate dintre profesori nu a luat notă de trecere, creșterile de prețuri, cele mai mari din ultimii 13 ani, sau faptul că numărul paturilor de la ATI rămâne bătut în cuie de vreun an, nu îl tulbură pe premier. Dumnealui are altă treabă - trasul sforilor, evaluarea miniștrilor, când ar vrea să reteze câteva capete de USR-iști (Drulă, Ghinea, Ion), că așa dă bine în campania din partid - primește puncte în plus candidatul care lovește mai năprasnic în colegii de coaliție. Între timp, mai face câte o numire-recompensă pentru cei care trec în tabăra lui - ultima din serie este cea a lui Andrei Novac, pus secretar de stat la Externe, normal din moment ce este ginerele șefului CJ Constanța, care taman ce a ieșit la atac împotriva lui Orban. Cât despre Ministerul Finanțelor, ori acolitul lui, Dan Vâlceanu, ori nimeni, așa că rămâne el interimar până după congres, ca să poată împărți primarilor bani la rectificare în funcție de adeziunea la propria lui tabără. Așa arată reforma și meritocrația despre care ne vorbea cu gura plină? Dacă premierul trăiește într-o realitate paralelă, nu se știe de cine inventată, Ludovic Orban a început, precum Dragnea, să se lupte cu statul paralel. Adică vede implicarea serviciilor și a procurorilor DNA în dosarele deschise în ultima perioadă unor afaceriști și șefi de filiale apropiați lui. „Își bagă coada, folosesc instrumente nedemocratice, care sucesc mâini la spate, care arată pisica, care umblă la scheletele din dulap ale unora și altora”, s-a plâns Orban, nespunând clar că este vorba de statul paralel. Dar cine altcineva să fie, doar știm de la PSD despre obiceiurile infame ale acestuia. În schimb, Virgil Guran, mâna dreaptă a lui Orban, a pus degetul pe rană: „Au existat în trecut astfel de implicări și s-a dovedit, ce să mai … că ați văzut cazuri de notorietate în privința DNA-ului și a serviciilor, cu anumiți conducători de acolo, care au fost și destituiți la un moment dat și acest lucru trebuie să înceteze”. Păi dacă chiar cred asta, de ce nu au spus-o în campania electorală? Și ne mai mirăm că nu se desființează Secția Specială și că UDMR nu vrea nici mort să meargă dosarele la DNA. Nu-i singur, precum se vede. Problema este că PNL, în frunte cu Orban, Câțu și liderii de organizații care îi susțin, nu înțeleg că își sapă singuri groapa. În loc să ofere o bună guvernare, reformele promise, decență și un alt stil de politică, servesc spectacolul jalnic al luptei pentru propriile interese meschine, de moment, care nu au nicio treabă cu motivul pentru care au ajuns la putere. PSD, firește, jubilează. Are și de ce: PNL îi pavează drumul pentru alegerile din 2024. Nu trebuie să facă nimic, Câțu și Orban lucrează pentru el! Cu binecuvântarea prezidentului.

2. Cultura nelegiuirii la români: După cum bine știm, „peștele de la cap se împute”; tot astfel, cultura nelegiuirii de la elitele economice și politice pornește. În timp ce scena politică este dominată de lupta pentru putere din PNL, ajunsă la paroxism, românii își numără morții de pe șosele, trenurile blocate și tinerii bătuți și înjunghiați de interlopi și asistă neputincioși la eșecul instituțiilor statului în a aplica legea. Cu greu vom găsi în istoria noastră recentă un moment în care politicienii să fie la fel de decuplați de problemele cetățenilor. Asistăm, de fapt, la triumful culturii nelegiuirii, constituită în cele peste trei decenii de tranziție - în sensul definiției date de DEX termenului „nelegiuire”: „Faptă care contravine legilor juridice sau preceptelor morale”. Ea este cauza profundă a tuturor relelor, inclusiv a accidentelor rutiere, soldate cu morți și răniți grav, unde România a ajuns să fie campioana Europei. Dar cum ar putea fi altfel, cu o poliție incapabilă să aplice legea? Or fi drumurile proaste, dar accidentele sunt cauzate de oameni care conduc beți, fără permis sau fără să le pese de regulile de circulație; și o fac pentru că polițiștii nu controlează traficul, se lasă corupți de infractori sau sunt supuși presiunilor politicienilor, iar justiția îi face scăpați pe șmecherii care omoară oameni pe șosele. După cum bine știm, „peștele de la cap se împute”; tot astfel, cultura nelegiuirii de la elitele economice și politice pornește. Câteva exemple: fostul ministru și finanțator al liberalilor și al ALDE, Daniel Chițoiu, își bea liniștit cafeaua, deși a omorât doi oameni pe Dealul Negru în decembrie 2019; fiul magnatului Gino Iorgulescu, Mario, este ferit de rigorile legii încă din 2019, fiind transferat rapid de familie la o clinică din Italia, deși, beat și drogat fiind, a ucis cu bolidul său supraturat un tânăr care circula regulamentar; însuși ministrul Bode scapă nepedepsit pentru accidentul în care mașina sa, circulând cu viteză pe contrasens, a distrus mașina unor turiști din Polonia, iar Carmen Păunescu, soția lui Adrian Păunescu, a primit, mai demult, doar doi ani cu suspendare după ce a ucis cu Jeep-ul ei performant trei amărâți care circulau într-o Dacia Nova comună. Mai mult, Mario Iorgulescu scapă și de executarea pedepsei de trei ani de închisoare la care a fost condamnat definitiv în aprilie într-un dosar penal, pentru sechestrare de persoană. Iar dacă puternicii și bogații zilei au impunitate, de ce și-ar bate capul polițiștii să aplice legea? Totodată, într-o țară în care orice plagiator devine doctor și orice semidoct găsește o universitate care să-i dea o diplomă în baza căreia „sistemul ticăloșit” transpartinic îi oferă un post bine plătit de bugetar, inclusiv de șef al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, ca în cazul lui Laurențiu Baranga, de ce nu ar face un ban bun și polițiștii de la serviciile de permise auto, eliberând permise pe bani? Unii dintre ei, din Argeș, Suceava, dar și unii de la Cluj, și Giurgiu, au fost arestați, dar probabil alții au scăpat, iar sutele, poate miile de permise emise fraudulos produc efecte pe șosele. Și dacă legea, oricum ar fi ea, tot nu se respectă, de ce nu ar încerca și un zevzec fără carnet să conducă o mașină? Tot acest lanț al slăbiciunilor nu a răsărit din neant, nu a apărut într-un vid, ci într-un context extrem de concret, adică într-o societate în care corupția și disprețul pentru lege pornesc de sus, unde voința și interesul politicienilor, al potentaților și al clientelei lor dictează și deformează comportamentul instituțiilor. Sigur, se poate râde de incultura ministrului de interne, care atribuie înțelepciunii populare adagiul latin Festina lente. Mai util ar fi însă să fie examinată performanța ministerului pe care îl conduce doar pentru că așa au dictat filialele PNL din Ardeal, nicidecum datorită (ne)realizărilor de ministru al transporturilor în perioada 2019-2020. La fel ca Marcel Vela înaintea lui, și Lucian Bode face drepți în fața secretarului de stat Bogdan Despescu, cel care blochează orice reformă și pe care premierul Câțu nu îndrăznește să-l revoce, deși decizia stă „în pixul lui”. Dar cum ar mai domni nestingherite clanurile de interlopi, dacă la conducerea MAI ar veni oameni care să nu le trateze cu respectul cuvenit, cum le-a tratat fostul șef al Poliției Liviu Vasilescu, readus pe o poziție de conducere după o scurtă pauză? Subordonarea guvernării intereselor de partid și personale este, până la urmă, un act de trădare a interesului național, nu în ultimul rând pentru că impunitatea pretinsă de politicieni are ca preț și impunitatea polițiștilor care nu-și fac datoria. Vă mai amintiți de șefii poliției din Onești și Bacău, care au fost mutați la București după crima de la Onești? Dar de cei doi bărbați care au murit, amândoi, la timpul potrivit, după ce s-au plâns că au fost sechestrați și maltratați de polițiștii de la secția 16 din București? Sunt doar cele mai recente exemple, nu singurele. În concluzie, ca și violența de pe străzi și din școli, proliferarea accidentelor rutiere grave este un simptom al disfuncțiilor majore din stat și consecința unui sistem politic bazat pe corupție și pe eludarea legii, în numele unor interese de grup - adică, pe nelegiuire. Din păcate, grupul cu asemenea interese controlează exact instituțiile care ar trebui să combată fenomenul - MAI și instanțele de judecată. Nu vom ieși din acest cerc vicios prea curând, dacă vom ieși vreodată, și în niciun caz atâta vreme cât vor avea puterea tocmai cei responsabili pentru instituirea nelegiuirii.

3. Johannis a încurcat pașii la „România educată”: „România educată” este după chipul și asemănarea lui Johannis: confuză și  contradictorie, netransparentă și întârziată. A mers „pas cu pas”. Unii împleticiți și în direcția greșită. Au trecut peste șapte ani de când proaspăt alesul președinte anunța proiectul de reformare a Educației, cumva de la sine înțeles pentru un profesor. Scuza primului mandat a fost lipsa majorității parlamentare. În epoca Dragnea alta a fost prioritatea: oprirea asaltului asupra Justiției, cu tot ce a însemnat asta. Care a fost însă un eșec, cu excepția blocării Ordonanței 13 prin masive proteste de stradă. Te-ai fi așteptat ca în compensație, având atâția ani la dispoziție, președintele și echipa de „experți” să scoată un proiect al României Educate de-a dreptul revoluționar, cu viziune și coerent, care să poată fi transformat în lege imediat, pentru ca anul viitor să fie pus în practică. Când colo, avem pe masă un soi de declarație de bune intenții, cu prevederi care se bat cap în cap, fără nicio logică, cu „obiective” care sună a program electoral cu autor necunoscut. Este vreun partid care să nu fi spus că vrea reducerea abandonului școlar sau a analfabetismului funcțional? Nu. „Noutatea” proiectului este că cifrele obiectivelor sunt umflate din pix ca pe vremea cincinalelor (reducerea cu minimum 50% a ratei de analfabetism funcțional astfel încât să ajungă la cel mult 20% până în 2030, creșterea ratei de angajare a absolvenților de învățământ profesional, până la 80% în primul an după absolvire). Impresionant! Păcat că nu aflăm și cum se vor întâmpla aceste minuni. Și, mai ales, cine le va implementa, că doar nu se așteaptă prezidentul să mai fie PNL la guvernare până în 2030! Nimeni nu a reușit să explice, de exemplu, cum se împacă bacalaureatul unic, pe un trunchi comun, cu cele trei filiere: teoretic, vocațional și profesional. Mai exact, cum poate fi BAC-ul „unic” la real și uman? Vor da matematică cei de la uman, vor avea subiecte ca la mate-info? Atunci asta înseamnă schimbarea programelor, a curriculei. Mai poate însemna și scăderea ștachetei, adică subiecte ușoare, eventual, la nivelul celor de la profesională. Că doar așa pot fi atinse obiectivele. Ce rost mai are să faci filiere la liceu, dacă BAC-ul este același pentru toți -  nu explică niciunul dintre numeroșii experți necunoscuți. Dar poate că BAC-ul va fi cu subiecte diferite, cu materii la alegere, ca și acum, și doar a fost botezat pompos „trunchi comun”. Nu știm, iar Johannis tace chitic și nu spune nici ce crede el și nici de ce merge împotriva curentului european, cel al BAC-ului diferențiat. Pe care până și Andronescu intenționa să-l introducă! Ce să mai spunem despre ideea examenului de admitere la liceele de elită înaintea Evaluării Naționale. Să nu ne ascundem după deget, liceele de elită au existat și există în România, aceleași de zeci de ani, le putem găsi în topul mediilor de la Evaluare și BAC. Problema este că subiectele de la Evaluarea Națională sunt concepute pentru un nivel mediu, dacă nu chiar submediocru, iar elevilor care intră la aceste licee (cu note uriașe) nu le sunt testate adevăratele competențe. Ce se va întâmpla cu elevii care nu reușesc să intre la aceste licee, deși au note mari? Răspunsul este simplu: vor ajunge prin repartizarea computerizată de după Evaluarea Națională la licee cu mult sub nivelul lor, pentru că la cele de top toate locurile se vor fi ocupat după admitere. Este o evidență care se impune, nu trebuie să fii nu știu ce specialist sau expert pentru asta. Nu se vrea nici ridicarea gradului de dificultate a subiectelor la Evaluarea Națională, pentru că atunci ar scădea dramatic procentele și nu s-ar mai putea lăuda miniștrii și guvernele cu promovabilitatea la hectar. Mulți spun că acestea sunt „detalii”, că legea va fi cea care le va regla. Aici este marea problemă: legea va fi făcută de guvern, care a pupat cu duioșie pe obrăjori proiectul pentru că venea de la președinte, iar Câțu are nevoie de susținerea acestuia în lupta cu Orban. Dar ministrul educației este Sorin Câmpeanu. Un domn care deunăzi spunea că nu vede nimic rău în faptul că elevii iau meditații, că este normal să fie așa. Este normal încă de pe vremea lui Ceașcă doar pentru că sistemul de educație este falimentar și scoate pe bandă rulantă analfabeți funcțional. Altfel nu este normal nicăieri în lume să dublezi profesorul de la școală cu un meditator. Dar Sorin Câmpeanu este din categoria Andronescu, la fel de lipsit de anvergură, doar că acum a schimbat inelul pe care îl pupă. Așa va fi legea educației, dacă va fi. Iar când va ieși din parlament cu amendamentele PSD, AUR și UDMR, va fi o caricatură. Un lucru este clar, raportându-ne și la experiența lui Băsescu, legea sau un alt pact pe educație trebuie negociate în prealabil cu opoziția, altfel se alege praful. Cred că știe și Johannis asta, de aceea există suspiciunea rezonabilă că schița prezentată zilele acestea este din ciclul „Mircea, fă-te că lucrezi”!

4. Cursa pentru conducerea PNL și dispariția liderului politic: PNL nu este capabil să ofere în acest moment un lider politic de anvergura necesară reformării mult întârziate a României. În competiția pentru funcția de președinte al PNL, fiecare din taberele celor doi concurenți, Ludovic Orban și Florin Câțu, se străduie „să vândă” publicului ceea ce nu are, și anume un lider politic adecvat pentru provocările momentului istoric pe care îl traversăm. Politicieni versați, adepții celor doi competitori se limitează la un discurs propagandistic dominat de clișee. Potrivit diplomatului președinte al CJ Bihor, Ilie Bolojan, cei doi ar avea calități complementare: experiență, predictibilitate și „o capacitate de negociere destul de bună” în cazul lui Ludovic Orban; competențe financiare, apartenența la o nouă generație și „o poziție de jucător din care ... poate să demonstreze ce vrea să facă”, în cazul premierului Câțu. Până la urmă, spus pe șleau, competiția se reduce la convingerea liderilor din teritoriu că vor obține resursele pe care le doresc. De altfel, Ludovic Orban nici nu ascunde acest lucru, lăudându-se că el va negocia „cu fiecare delegat” la congresul din septembrie și că va propune un nou Plan Național de Dezvoltare Locală (PNDL) din resurse strict guvernamentale, dacă, desigur, va fi numit premier după realegerea sa la conducerea PNL. La rândul său, la recentul Consiliu Național al PNL, premierul Câțu a pus insistent accentul pe investiții, adică tot bani pentru baroni. Cum miza este, evident, dincolo de președinția PNL, funcția de premier, avem cu toții o miză în această competiție doar aparent internă a liberalilor, mai ales că ambii competitori își propun să cumpere bunăvoința și voturile liderilor PNL din teritoriu cu banii noștri, ai contribuabililor. Pentru că schimbarea premierului este totuși un proces mai complicat, Ludovic Orban este nevoit să fie mai agresiv și mai generos - cu banii publici, desigur, iar premierul Câțu își permite un discurs simplist și arogant, lăudându-se că el ar reprezenta „un suflu nou” și anunțând că, în virtutea acestui atu imaginar, competiția ar fi deja tranșată. În realitate nimic nu este tranșat încă, deși premierul se bucură de sprijinul aproape explicit al președintelui Johannis, care speră că domnul Câțu va fi mai obedient și mai puțin manipulativ decât Ludovic Orban, cel care în decembrie i-a zădărnicit planul de a-l numi premier pe ministrul apărării Nicolae Ciucă. Pentru noi însă contează doar cine ar fi mai potrivit să conducă destinele țării în următorii ani și, mai ales, să facă reformele necesare obținerii fondurilor din PNRR. Florin Câțu vorbește mult despre reforme, fără să fi demarat vreuna; în schimb Ludovic Orban este un antireformist pursânge dovedit, după cum a demonstrat în 2020, când a fost premier și nu s-a dat înapoi de la racolarea de pesediști cu probleme penale. Contraselecția liberală a rivalizat anul trecut cu cea practicată de PSD. După alegeri, pe care de fapt le-a pierdut, Ludovic Orban a pus la cale, împreună cu UDMR, blocarea legii de desființare a SIIJ, care zace și azi în parlament. De altfel, Ludovic Orban a obținut actualul mandat de președinte al PNL promițându-le liderilor locali că anticorupția nu va fi o prioritate. Nici nu a fost. Din păcate, nu este nici pentru Florin Câțu, care a tăiat cu zâmbetul pe buze fondurile DNA. Premierul se concentrează strict pe creșterea economică, cu care se laudă pe toate ecranele, și nimeni nu îl întreabă de ce, așa cum a explicat documentat profesorul Petrișor Peiu, de această creștere beneficiază doar 1.000 de companii românești, preponderent din comerț și preponderent multinaționale, și nu beneficiază deloc o treime din români, cei care se află în risc de sărăcie și excluziune socială. De fapt, nici Câțu, nici Orban nu au vorbit vreodată despre problemele structurale, de fond, ale României. Amândoi au aprobat, succesiv, cele mai mici alocări bugetare pentru Educație din UE, indiferenți la faptul că „avem cea mai mică pondere a absolvenților de studii universitare/terțiare în forța de muncă”. Totodată, când vine vorba de reforma sistemului de pensii, mai mult decât necesară, ambii evită să dea date precise, pentru că știu, dar nu spun, că speranța de viață în România este cu șase ani mai mică decât media europeană. O țară cu carențe majore în toate domeniile are nevoie de lideri competenți, cu viziune, cu curajul, credibilitatea și statura morală necesare realizării unor transformări fundamentale, mai ales că acum putem accesa în acest scop fondurile din PNRR. Niciunul din cei doi nu corespunde acestor standarde: Ludovic Orban este un lider de tip vechi, orientat strict spre satisfacerea intereselor unei camarile cu care speră să obțină puterea; Florin Câțu poate fi mai abil în accesarea și administrarea unor fonduri, dar este și el prizonierul unui grup de interese, după cum vedem din incapacitatea sa de a-l schimba pe secretarul de stat Despescu de la MAI, deși acesta zădărnicește orice tentativă a ridicolului Lucian Bode de a schimba ceva în poliție. Dar Bode este omul lui Boc, care îl susține pe Câțu la președinția PNL, iar Despescu are, se pare, susținerea unor servicii. Pe scurt, PNL nu este capabil să ofere în acest moment un lider politic de anvergura necesară reformării mult întârziate a României. Faptul că un astfel de lider nu s-a afirmat nici în alte partide politice, nici în societatea civilă este măsura decăderii intelectuale și morale a clasei politice și a societății din România și o bună explicație a exodului românilor către alte zări, mai promițătoare. Pentru români se pare că traversarea deșertului nu s-a încheiat: se caută încă un Moise autohton.

5. Ce avem/am avut? Carevasăzică avem un premier care a fost arestat două zile în America. Știe ce-i aia pușcărie, dar este idolul celor care vor eliminarea penalilor din politică. Arestat pentru alcool, pentru droguri, pentru port ilegal de creier, pentru bâlbe de gîndire, pentru dezacorduri, pentru dracu’, pentru lacu’, Câțu este bun de premier în România. Dar nu consideră că este normal să demisioneze sau măcar să dea o explicație. Pentru asta, trimite la televiziuni un papagal. Avem un europarlamentar (Rareș Bogdan) care a fost trimis la înaintare ca să-l apere pe Vasilică Câțu Florin cu argumentația că și despre el ar putea să apară acuzații că s-a bătut în curtea școlii. Mai ticăloasă și golănească explicație nici că ar fi posibilă. Mă tem că s-ar putea să apară alte acuzații despre folosirea șantajului de presă cu Ziua de Cluj pe care a condus-o. Avem un premier despre care se spune că împreună cu Lucian Isar și cu Mihoc au încercat o lovitură financiară pe moneda națională. Povestea a fost îngropată inclusiv cu ajutorul celor de la Banca Națională a României care au evitat să o facă publică și să anunțe poliția. Lucian Isar a mai dat o lovitură la Banca Feroviară, a încasat 800.000 de euro pe o sentintă contestată și apoi a mutat toate bunurile de pe numele său, ca să nu existe nimic de confiscat. Se pare că încercarea de a scăpa de restituirea celor 800.000 de euro ar fi și cauza separării formale de Alina Gorghiu, dirijoarea președintelui Klaus Johannis.  Avem un fost ministru al Sănătății căruia o comisie de recunoaștere a diplomelor i-a echivalat o adeverință din Austria cu o diplomă universitară. Caricatura ministerială se numește Vlad Voiculescu. Avem o fostă secretară a lui Theodor Stolojan promovată insistent în parlament și în guvern, o super pavoazată care zice că a făcut facultatea la Moscova și care nu are doctoratul decât în ifose. Am avut un prim-ministru care a renunțat în mare viteză la titlul de doctor în științe și a plecat pe fugă din lumea doctorilor în științe. A revenit în politică mai cu coada între picioare. Se numește Victor Ponta. Am avut un președinte care a fost cel mai slab elev de la Institutul de Marină „Mircea Cel Bătrân” din Constanța. Se numea Traian Băsescu. Am avut un vicepriministru Gabriel Oprea mare cât un plop putrezit și care a condus guvernul României și teze de doctorat, el având grave probleme de gramatică și de exprimare. Adică de gîndire! Avem un președinte care împreună cu soția lui s-a ocupat cu recuperarea de case în Sibiu. Și, mai apoi, a fost implicat într-o operațiune de dobândire prin succesiune a bunurilor unei organizații fasciste condamnate prin Decret Regal și aflată pe lista neagră a Tribunalului de la Nürnberg. Este vorba de Klaus Johannis și de Grupul Etnic German. Avem un primar care este acuzat că a fost implicat în furtul voturilor de la alegerile locale din sectorul 1. Se numește Clotilde Armand. Am avut un premier devenit lider de grup în Parlamentul European care a făcut armata la Securitate și a păzit-o cu pușca pe singura disidentă adevărată a României - Doina Cornea. Iar beneficiarul protestelor sale se numește Dacian Cioloș. Omul este un mare susținător al dreptului bărbaților care vor să nască! Avem o paparudă colorată care a fost ce mai puternică damă a României. I se închinau toți proștii. A fost arestată, a fugit, a scăpat, a revenit în țară și este judecată și acum dar se mișcă într-o afacere imobiliară de un miliard de euro. Totul cu sprijinul liberalului Emil Boc pentru fosta doctorandă în Teologie Elena Udrea. Avem un premier care este amestecat într-o afacere cu 70 de hectare în județul Vâlcea. Dosarul se târie. Este vorba tot despre Florin Vasile Câțu. Avem un premier care folosește funcționarii guvernamentali într-o bătălie politică din partidul său. Recomandările cucoanelor din guvern pentru susținătorii PNL au fost îngropate. Pentru folosirea a două funcționare la PSD, Liviu Dragnea a făcut pușcărie! Avem un director la SRI care a fost secretar general al PNL și care a fost implicat într-o afacere de spălare de bani și corupție cu fonduri de la Ministerul Transporturilor. Și care afacere este cercetată de un procuror regal din Belgia. Este vorba de Eduard Hellvig și de Andreea Lambru, adjuncta sa. Avem o clasă politică dominată de o nouă pătură numită prostocrație. Drept pentru care n-ar mai trebui să ne mirăm de ce România traversează această cumplită depresie socială.

6. Despre „societatea civilă”! Societatea civilă pe care unii analiști au numit-o, pe drept cuvânt, „societatea în civil,” datorită agendelor secrete promovate și susținute, în interesul unor puteri străine, este mai activă ca nicicând în România. Agenții săi au devenit consilieri speciali ai primului ministru. Activiștii zburdă în structurile de putere. Fel de fel de agenți ai unor puteri străine fac politici publice în România. Asta pentru că niciun guvern de după 1990 nu a avut curajul să propună o lege a transparenței organizațiilor, batjocoritor numite, „nonguvernamentale.” Când George Soros, împreună cu Silviu Brucan, deschidea la București „Grupul pentru Dialog Social” și apoi Fundația pentru o Societate Deschisă, Jakie Ionescu, marele antrenor al echipei de fotbal Poli Timișoara, i-a numit sec: „agenți străini.” Tot în acea vreme, Neagu Djuvara a fost întrebat, într-un interviu acordat ziarului „România liberă,” cum a ajuns consilier al unui președinte african. A răspuns simplu: „Eram agent CIA.” Rămâne singurul intelectual român care nu și-a ascuns apartenența, recunoscând ulterior că a dezertat. Anii au trecut și societatea civilă s-a extins. S-au creat noduri de rețea în diferite mari orașe. Mulți intelectuali publici au fost atunci recrutați. Colegi de-ai lor încă se mai miră ce cariere spectaculoase au și acum. Precum și despre modul în care copiii lor au ajuns miniștri. Totul era pregătit de cei care știu să-nvârtă a lumii mare roată. După douăzeci de ani de la dărâmarea zidului Berlinului, mari evenimente au cutremurat lumea: Primăvara arabă, protestele din România contra cianurilor, Euromaidan-ul de la Kiev, toate susținute și organizate de rețelele deja înnodate ale societății în civil. După alți zece ani, putem să tragem linie: România are agenți ai societății civile la președinție și la guvern, Ucraina este cumpărată de SUA, se vinde pe bucăți (nimeni nu vrea să o cumpere), țările arabe au intrat în conflicte sângeroase, oamenii au sărăcit. De aproape 20 de ani, Autostrada Sibiu-Pitești este permanent refuzată de la implementare. La început n-a fost bun studiul geodezic, apoi a venit necesitatea acordului de mediu. Pentru că cineva dicta „încurcă-i, Drace!,” s-au cerut studii alternative de traseu. Când toate licitaţiile de proiectare erau gata să fie urcate în SEAP, întârzierile programate au dus la ieşirile din termen ale avizelor. Şi iar s-au reluat toate de la capăt. Studiu de prefezabilitate, de fezabilitate nu erau conforme pentru că Raportul HALCROW-JASPERS a stabilit că nimic nu era bine. Jaspers? Who knows? O altă societate în civil europeană. La Bruxelles a fost mai puternic lobby-ul celor care nu vor ca munţii să fie tăiaţi de autostrăzi.  În timpul unui reportaj în Parâng, un director de la Mina Lonea a întrebat: Cine este Mining Watch, organizația care se opune mineritului?  Niște ziariști de la „România Liberă” au deschis site-ul și i-au arătat finanțatorii. Printre aceștia era și Ministerul Mediului din Germania. Cine este cel mai mare producător de lignit din lume? Mai are rost să întrebăm de ce noi închidem minele, iar nemții, nu? Societatea civilă a făcut și lucruri bune. A participat la pregătirea unor cadre, a venit cu idei de democratizare, s-a alăturat Convenției Democratice din România, atunci când criptocomunismul nu se dădea dus din România. Aici mă gândesc la Alianța Civică, organizație nepartizană politic, fondată de Ana Blandiana. AC rămâne, probabil, singura existență civilă în spațiul public românesc al civismului de operetă. O altă ispravă, poate și ultima, a fost propunerea Alinei Mungiu-Pippidi pentru cota unică, valabilă și astăzi. Fosta oengistă, astăzi profesor pe la facultăți din Occident, nu spune decât 5% despre cum imberbii săi salariați au ajuns miniștri. Nu mă gândesc doar la Cristian Ghinea ci și la alții cărora acum le explodează gradele de pe umăr. Să ne mai amintim că procurorii de la DNA s-au bucurat de reuniuni ample de pregătire în investigație pe granturile Freedom House, că Laura Codruța Kovesi și Monica Macovei, pilonii statului de drepți, nu de drept, s-au bucurat de o bună colaborare cu organizația americană? N-are rost. Obediența este vizibilă dincolo de zidurile care au adăpostit atâtea ceremonii de decorare, manifestări specifice de mulțumire a unui stat străin pentru serviciile aduse. Binomul SRI-DNA s-a născut prin împreunarea neconstituțională dintre DNA și serviciile secrete. Mulți dintre activiștii societății civile au primit roluri importante în stat, ca recompense, nu pentru merite. Simțind ce bine dospește aluatul societății civile în laboratoarele de manipulare, lui Florian Coldea i-a încolțit ideea transformării Asociației „Salvați Bucureștiul” în partidul Uniunea Salvați Bucureștiul, care astăzi este USR+! Vedeți care sunt resursele și de unde izvorăște puterea lui Dacian Cioloș? Recent a spus că partidul său își va asuma principalul rol de transformare a României. De la un model capitalist, spre unui progresist? - întrebăm retoric. Nimic nu va mai fi ca înainte, asta în primul rând că „agenții ocrotitori” zburdă nu doar pe câmpii, ci și în întreaga administrație. Mai are rost să ne îndoim de ce Agent Green are reprezentant în guvern? De ce s-a întors din Australia activistul Gabriel Păun  și ce l-a recomandat pentru postul de consilier onorific al primului ministru? Agenda este clară. România trebuie să fie o rezervație de urși, mai nou s-au născut în libertate și câțiva zimbri. N-am auzit încă despre agenții de protecție ai castorilor sau ai șacalilor, apăruți așa din senin pe teritoriul României. Apropos de agenda de securitate. Știe cineva de vreun salvaționist al Deltei Dunării care să investigheze de unde au apărut somnii africani, mare devoratori de icre? Societatea în civil nu are numai misiuni politice. Ci în primul rând economice. Cel mai mare succes reputat de activiștii de mediu s-a concretizat cu înscrierea Roșiei Montane pe lista patrimoniului mondial UNESCO, având un singur scop să îngroape orice șansă de exploatare a aurului din zonă. Au muncit și au înfrânt! Nu vom trăi vremurile când societatea în civil va aduce mierea și laptele în zonele pe care le-au salvat. Corporatiștii au donat o sumedenie de bani pentru proiectul de construcție a noului spital pentru oncologie pediatrică, în urma unei campanii de succes a fetelor din spatele lui Vlad Voiculescu, scula de sistem, căzută din guvern. Nimeni dintre participanții la acțiunea de masă nu s-a întrebat dar cine va organiza serviciile de sănătăte, cine va plăti personalul medical, pentru că - nu-i așa? - zidurile nu vindecă, doar îngroapă. Multe entități civile sunt create doar pentru a bloca o serie de investiții publice, având două scopuri: să facă pârtie pentru o firmă străină la licitații sau să blocheze dezvoltarea. Pe vremea Administrației lui Lindon Johnson, un consilier de securitate i-a recomandat să schimbe numele CIA (înainte de 1968, existau prăvălii ale Agenției de Intelligence prin Europa). Și cum să-i spunem? „Societatea civilă”, a răspuns ferm consilierul. Și așa a rămas. După ceva vreme, François Mitterand, ajuns președinte al Franței și aflând de vicleșug a întrebat: Dacă ei sunt societatea civilă, noi suntem cea militară?” În încheiere, iată o zicere a Alinei Mungiu Pippidi, politolog, fost activist civic: „O listă lungă de organizaţii şi organe fără o faţă autentică este promovată din greu de o anumită parte a presei (de nişte organe, mai bine zis) şi de nişte ziarişti cu epoleţi, deşi nu satisfac criteriile de bază ale succesului în presă, toți există ca să creeze o masă numită SOCIETATEA CIVILĂ, dar mai exact o masă de manevră.”

7. Un megapartid „progresist” în România! Ludovic Orban poate pierde pe mâna oamenilor aduși de el. I-a luat de pe stradă și i-a făcut președinți de filiale. Le-a dat funcții. Nu i-a verificat. Acum, sunt principalii săi împotriviști. Cine sunt neo-bolșevicii, din așa zisa alternativă reformistă? Cum de a reevaluat-o Orban pe Raluca Turcan, după ce a făcut-o albie de porci, în 2006? De ce a trimis pe pozițiile reprezentative din guvern oameni cu loialitate îndoielnică? De ce a demisionat din funcția de premier și nu a deschis cu un an mai devreme războiul cu Johannis? Acum vorbește despre pisicile arătate de sistem. Mai are un pic și acuză statul paralel și devine, astfel, un nou Liviu Dragnea. Cine l-a propus pe Florin Câțu premier? Nu Ludovic Orban? Nu credea că îl va concura la președinția partidului. Orban este, cel puțin zilele acestea, pe un trend descendent. Ar fi trebuit să-și anunțe partenerii de conducere pentru moțiunea de la Congres. Amână. Tot mai mulți dintre loialiști s-au retras.  Marea greșeală a lui Orban a fost că și-a îndepărtat oamenii cumsecade. În plus a deschis prea multe fronturi de luptă. Și contra lui Klaus Johannis. Și a lui Eduard Hellvig și a altora. Conform statului partidului, la Congres vor participa 5.000 de delegați. Jumătate sunt aleșii locali, consilieri, primari, președinți de consilii județene, parlamentari, iar cealaltă jumătate, compusă din baza partidului. Actualul președinte mizează pe voturile celor de jos, fără a lua în calcul presiunile imense exercitate asupra lor. De partea opusă, prăpădul. Oameni pe care nu i-ar vota nici portarul, dispuși oricând să trădeze pentru privilegii de moment, veleitari recunoscuți, ambițioși și plini de tupeu, simple trestii, nu pot compune alternativa liberală. Ei sunt neobolșevicii de azi! Auzim că există tensiuni și în #echipacâștigătoare, că cel puțin cinci indivizi, având calități îndoielnice, se bat pentru un post de prim vicepreședinte. Că este Raluca Turcan, Rareș Bogdan, Virgil Popescu, Iulian Dumitrescu, Gheorghe Flutur, tot un drac. Sunt mai mulți candidați pe un loc decât la Medicină. Entuziaștii se văd pe cai mari. Din prea mare fericire, nu văd că misiunea lui Florin Câțu este schimbarea totală: trecerea de la liberalismul național la progresismul internaționalist! Numai cei care n-au parcurs obstacolele istoriei și n-au înțeles nimic din ce se întâmplă la nivel mondial pot crede că în PNL se schimbă doar generațiile. Europa birocraților bruxellezi se sufocă de indignare la presiunea suveraniștilor europeni, vârf de lance fiind Viktor Orban și Jaroslaw Kaczyński. Pentru a primi o funcție europeană, Klaus Johannis trebuie să livreze Occidentului un mega partid, în contrapartida celor conservatoare din Europa de Est. Odată ajuns Florin Câțu președinte al PNL, nicio stavilă în calea unificării cu USR+ nu va mai exista. În România nu se mai face politică națională demult. Liderii sunt controlați prin serviciile secrete și cu amenințările DNA. Suntem singura țară din fostul bloc socialist în care ambasadele fac legi și hotărăsc politicile publice. Și în Italia a mai existat un control străin exercitat asupra puterii politice, dar totul s-a reglat din mers. Acum este mai mare corupție decât înainte de Mani Pulite, dar nicio putere occidentală nu este deranjată de starea de fapt! Am fost puțini jurnaliști care au comentat prezența lui Klaus Iohannis la semnarea acordului secret de la Aachen dintre Angela Merkel și Emanoil Macron, unde se pare s-a stabilit o nouă direcție europeană. Doar nu o fi stat Klaus Johannis în poziție de ficus la summit-ul celor două mari puteri europene? A primit și el o misiune. Ce s-a stabilit acum trei ani la Aachen? Că după o lungă hegemonie germană, va urma una franceză. Macron trebuie servit cu un mega-partid progresist. Atât i-a fost partidului lui Brătianu, făuritor de țară și călăuzitor al națiunii române. Nu știu ce vor mai căuta foștii pedeliști. Cum se vor mai învârti ei în cerc, atunci când problema fuziunii cu USR+ va fi pusă pe masă. Pe cine vor mai reprezenta ei? Criza urechilor de cal pare a fi devastatoare printre liberali. Hămesită după poziții, putere și bani, noua generație liberală are orbul găinilor. Nu conștientizează că fără rădăcini sunt pene în vânt, iar palele de vânt sunt la ei, cei care ridică zmeiele progresului. Cum va arăta noul PNL? Cu cearșafuri curcubeu, cu ideologia LGBT și cu noua religie a „cancel culture,” viitoarea doctrină de aruncat statuile la gunoi. Agenții corectitudinii vor rade tot. Exact ca bolșevicii care au trimis autenticii liberali să moară în pușcării. Peste cripta de la Florica, dacă nu va fi arată, se va pune triumfal steagul progresismului. Să nu ziceți că nu v-am spus!  „După pierderea alegerilor, Orban a reușit să-i aducă în Palatul Victoria pe colegii Alinei Gorghiu, inclusiv pe Câțu, deși PSD câștigase alegerile. Acum, „maurul” Ludovic poate să moară în aplauzele alor lui. Mai democratic decât atât nici că se putea”, este de părere Simona Ionescu, editorialist la ziarul „Evenimentul zilei.”

8. Nici Câțu, nici Orban nu vor reforme! Nici Câţu, nici Orban nu vor reforme. Au trecut un an şi 9 luni de la preluarea guvernării de către PNL. Nicio reformă esenţială nu a fost măcar începută. Deşi promisiunile au fost multe şi mari. Reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului, reforma salarizării, reforma pensiilor şi salariilor nesimţite, eliminarea legislaţiei impuse de PSD în Educaţiei, depolitizare, meritocraţie, investiţii mari în infrastructură,   fără penali în funcţii publice, recuperarea banilor furaţi, digitalizarea administraţiei. O listă lungă care se regăseşte în programele de guvernare. S-a realizat ceva? Nimic! De pildă, chestiunea cu reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului - în loc să reducă numărul funcţionarilor, din care vreo 30% taie frunze la câini, guvernele PNL au umflat numărul angajaţilor la stat. Doar la SGG (Secretariatul General al Guvernului), numărul angajaţilor a crescut în perioada guvernării PNL cu circa 1600 de persoane. De la 3.133, în martie 2021 a ajuns la 4.473. Nimeni, nici Orban nici Câţu nu s-au întrebat la ce sunt necesari asemenea puzderie de funcţionari. Un lucru este clar. La SGG au fost angajaţi prieteni, cunoştinţe, rude ale aparatului de partid al PNL. Exact cum făcea şi PSD. Aceeaşi mizerie! Şi Câţu s-a exprimat de multe ori că toţi funcţionarii sunt necesari la locul lor!! Salariile la stat sunt duble comparativ cu cele din privat, deşi privatul duce „în cârcă” statul. Salariile respective reprezintă bani aruncaţi clientelei politice a PNL, în loc să fie bani dirijați spre infrastructură, spre modernizarea şcolilor - să nu mai avem 1000 de şcoli cu wc-ul în curte! Viitorul premier, fie Câţu, fie Orban, nu va schimba nimic din actuala situaţie Orban a declarat clar că dacă el va câştiga şefia PNL, Câţu nu mai are ce căuta în fruntea guvernului. Se va duce la preşedintele Johannis, în calitatea de şef al partidului din coaliţiei care dă premierul, şi Johannis nu va avea ce face. A numit şi premierii PSD, din aceleaşi considerente. Există, totuşi, o piedică în acest scenariu. USR+ nu l-a vrut pe Orban premier, şi nu-l vrea nici acum. Exact pentru motivul că nu face reforme. USR+ ar putea ameninţa cu ruperea coaliţiei de guvernare, dacă Johannis nu desemnează alt premier. Lucrurile se complică în acest scenario. Dacă câştigă Florin Câţu alegerile din PNL, rămâne premier şi şef al PNL. Şi în acest caz USR+ va da guvernului Câţu termen până la 1 ianuarie 2022 să înceapă măcar reformele promise. În caz contrar va părăsi guvernarea, se zice. Jocul politic se mută, astfel, în mâna USR+. Aşa cum stau lucrurile acum, doar USR+ mai poate schimba lipsa de apetit pentru reforme a PNL, condus fie de Câţu, fie de Orban. Dacă şi USR+ este legat de propria „clientela”, ajunsă în funcţii de miniştri sau înalţi funcţionari de stat, şi rămâne la guvernare până în 2024, situaţia României este pecetluită. În 2024 PSD şi AUR vor câştiga toate alegerile en fanfare. Avem acum în faţă exemplul Republicii Moldova. În care presedintele şi premierul au pornit cu buldozerul să dărâme actuala structură de stat clientelară, şi să stârpească corupţia. La noi, Orban i-a luat în braţe pe Alexe şi Chirica de la Iaşi, iar Câţu i-a urat „bun venit” penalului Pârvulescu de la Ialomiţa. În Republica Moldova două doamne, licenţiate la Harvard, este drept, au început să schimbe ce este de schimbat. La noi, de 31 de ani trăim în spiritul comunismului, în administraţie, educaţie, în multe alte domenii. Şi nu schimbăm nimic. Cum spuneam, cheia schimbărilor a rămas la USR+. Care ar putea aduce la vot în 2024 alegătorii de dreapta, părăsind actuala guvernare. În caz contrar, ne așteaptă 4 ani de guvernare, aproape fără opoziție, cu PSD şi AUR. Ca pe vremea lui Adrian Năstase!

12.CÂȚU - PREA PROST CA SĂ FIE OMUL SERVICIILOR!

 Clasa politică de la noi, România în ansamblu, încasează o nouă lovitură usturătoare după ce s-a aflat oficial, în direct la TV, din gura unui lider al intelligence-ului autohton, că avem un prim-ministru prea prost ca să fi fost de interes, într-o formă sau alta, pentru un serviciu secret. Dincolo de anecdotă rămâne, am spune, un substrat amar. Practic, nu prea a existat premier post-decembrist care să nu fi fost suspectat de relații ori cu fosta Securitate, ori cu serviciile de după căderea comunismului. Despre Petre Roman, Adrian Năstase, Mugur Isărescu, Radu Vasile, Călin Popescu Tăriceanu s-a vehiculat de nenumărate ori că ar fi fost pregătiți de fosta Securitate pentru perioada de după căderea comunismului. Despre Theodor Stolojan nu a fost nevoie de insinuări pentru că el a lucrat oficial în Securitate. Nu a scăpat nici Emil Boc, deși mai tânăr, mai ales că făcuse armata la Miliție/Securitate, la fel și Dacian Cioloș, iar Mihai Răzvan Ungureanu a venit la Victoria direct de la SIE. De unde se spunea că ar fi venit și Victor Ponta, Sorin Grindeanu sau Mihai Tudose. Au „scăpat” ceva mai puțin tăvăliți Nicolae Văcăroiu, care venea din structuri importante ale PCR, Victor Ciorbea, Viorica Dăncilă sau Ludovic Orban, deși ultimul este fiu de securist. Una peste alta, despre majoritatea zdrobitoare a șefilor de guvern de la noi s-a spus că au avut legături cu serviciile, noi sau vechi. Din România ori din alte țări. A fi suspectat că ești premier anexat serviciilor de intelligence este, în egală măsură, tinichea de coadă și aureolă în jurul capului. Este  pentru prima oară, însă, când România este condusă de un prim-ministru despre care un șef de mare serviciu secret, SIE, poate cel mai influent după Revoluție, spune că este  prea prost ca să fi fost agent secret ori demn de a fi filat. Generalul Silviu Predoiu a vorbit, de curând, la emisiunea „Sinteza Zilei” de la Antena 3, despre ipoteza că SIE ar fi trimis premierul la studii în SUA, în anii 90, dezmințind categoric: „Instituţiile statului român, dacă trimiteau, trimiteau pe cineva care nu a picat examenul de treaptă şi care nu a picat la facultate. Alegeau pe cineva capabil, care trecuse prin niște olimpiade, că aveam pe atunci în continuare olimpici, cineva care chiar promitea ceva”. Fostul șef al spionajului românesc a dezmințit și interesul pentru Câțu ca obiectiv: „Cu toată deferența pentru funcția ocupată de dl. Câțu, cu tot respectul pentru funcţia pe care o ocupă, dumnealui nu prezenta niciun fel de interes pentru nimeni atunci când era un student … hai să spunem un student mediu în SUA. Nu interesa pe absolut nimeni. Cine să stea din servicii, după el? Dacă cineva îşi propunea să urmărească pe cineva, alegeau nişte ţinte serioase, care puteau să prezinte interes pentru România”. 

13.DE CE SE PRĂBUȘESC PNL ȘI USRPLUS?

 PNL și USRPLUS se prăbușesc fiindcă și-au bătut joc de oamenii care au ieșit în stradă pentru ei! În cei peste 30 de ani de la revoluție, nu s-a văzut niciodată o prăbușire atât de spectaculoasă. Dar PNL și USRPLUS își merită soarta: și-au bătut joc de oamenii care i-au dus în spinare la putere, în timp ce ei se jucau pe la Parlament. Între 2017 și 2019 au fost câteva sute de mii de alegători care au stat în stradă, vară sau iarnă, care au fost bătuți de jandarmi sau au fost gazați. Chiar și cei care au stat acasă și au făcut parte din guerilla de pe Facebook au contribuit substanțial la degradarea puterii pesediste. Și, cum le-a răspuns PNL și USRPLUS după ce au preluat puterea? I-au abandonat din prima secundă.  Dosarul 10 august, îngropat. De ce? Fiindcă toți cei care sunt azi la Palatul Victoria se tem să se pună rău cu jandarmii care-i păzesc de Șoșoacă et. co.  Pensii speciale: aproape neatinse, au căzut cele ale parlamentarilor, o picătură într-un ocean.  Renate Weber și Raed Arafat, netulburați.  Ca să nu mă lungesc, de când au ajuns la putere, tot efortul liderilor liberali și din USRPLUS a fost să se pună bine cu aparatul bugetar din subordine și să înființeze noi sinecuri pentru propria clientelă. Vă plictisesc cu câteva date, evoluția cheltuielilor de personal, adică salariile bugetarilor: Iunie 2018: 41 de miliarde de lei; Iunie 2019: 51 de miliarde de lei; Iunie 2020: 53,3 miliarde de lei; Iunie 2021 (data ultimei raportări): 55,7 miliarde de lei! Creștere de 30% în trei ani! Niciun efort de a opri aceste cheltuieli absurd de mari. Și, ce a primit în schimb sectorul privat de la așa-zisul guvern de dreapta? Nimic. Desigur, funcționează încă subvențiile destul de prost gândite de PSD pentru propria clientelă, dar nu asta aștepta sectorul privat. Reformă în sănătate: zero. Guvernul a promis că va oferi cetățenilor dreptul de să își aleagă asiguratorul de sănătate: nu a făcut nimic. Legile Dragnea ale Justiției, plus celebra SIIJ: nicio schimbare față de 2019. Digitalizare: numai vorbe goale, cetățenii sunt îngropați în copii Xerox când ajung la eternul ghișeu. Serios, mai știe cineva cum îl cheamă pe tipul care cică e ministru la Comunicații/ Digitalizare?  Desigur, sunt nuanțe: unii demnitari sunt complet nesimțiți, alții ceva mai puțin nesimțiți, iar unii chiar mai produc câte o mărgică, după care se suie pe vraf să-și cotcodăcească victoria. Însă rețeta succesului în această guvernare pare a fi să nu faci nimic și să stai bine ascuns. Minsterul Energiei: 28% execuție bugetară la șase luni. Și? Virgil Popescu va fi, foarte probabil, unul din liderii de vârf ai PNL, după congresul din septembrie. A mai zis cineva „gaze offshore”? Nu am auzit așa ceva. Dan Barna e vicepremierul lui Drulă, care, din când în când, îl plimbă prin țară, să se laude cu autostrăzile, de parcă le-ar fi construit cu banii strânși de USRPLUS. Una din cele mai cumplite prostii pe care le fac liderii coaliției majoritare este să creadă că, dacă fug la Antena 3 et. co, să-i spele, îi ajută la ceva. În primul rând, electoratul lor nu este acolo. Cine se uită constant la Antena 3 nu va vota niciodată cu dreapta! Iar puținii alegători de dreapta care aruncă o privire la postul lui Dan Voiculescu pricep că acolo este un blat, când văd demnitari din PNL sau USRPLUS recitând lozinici fără să fie deranjați de moderator, exact ca Dragnea sau Dăncilă.  O altă prostie este că oamenii din PNL și USRPLUS nu înțeleg că sunt în aceeași barcă și se scufundă (sau se salvează) împreună. Lumea pur și simplu este sătulă să vadă zilnic același circ, fie că-i vorba de Câțu, de Orban sau de Barna. Atunci când Câțu promovează la Finanțe nulitatea cu care este prieten sau când Barna își plasează ex-șefa de cabinet în CA-ul unei companii strategice decontează și USR, și PNL.  Nu cred că, după congresele PNL și USRPLUS, se va schimba ceva. Dimpotrivă, vor veni noi sondaje care arată că sunt în picaj, se vor panica și vor reacționa ca niște găini speriate: vor arunca vina de la unul la altul (sportul nr.1 în această guvernare), se vor insulta în public cu și mai multă forță (în loc să se adune și să coopereze), și-și vor căuta exit-uri pe cont propriu, inclusiv dezertări la PSD și AUR.  PSD pur și simplu nu trebuie să facă nimic, nimic. Nu i-aș deranja. Eu, în locul lor, mi-aș lua concediu până cu un an înainte de alegeri. 

14.UN TEST PENTRU PSD - REFERENDUMUL PENTRU DEMITEREA CLOTILDEI!

 Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, suficient de discret de la o vreme, a lansat o acţiune „de amploare”, luna trecută, pentru strângerea de semnături în vederea demiterii primarului Sectorului 1 din Capitală, mult discutata Clotilde Armand. De la demararea acţiunii s-au strâns circa 20.000 de semnături şi nevoie ar fi de cel puţin 50.000, pentru solicitarea organizării de către Guvern a unui referendum local de demitere. Cum gestionează actualul primar al Sectorului 1 din Capitală marile probleme gospodăreşti, şi nu numai, este o treabă a celor care au domiciliul în acest sector şi numai ei pot decide. Cum s-au desfăşurat însă alegerile pentru funcţia de primar, probându-se cu argumente concrete, indubitabile, fraudarea lor, este o chestiune care nu poate fi indiferentă nici celor străini de acest loc. Din motive care nu mai trebuie demonstrate. Scenele cu „reziştii” care îşi băgau mâinile în sacii cu buletine de vot şi procese-verbale, după încheierea procesului de votare, este halucinantă. Abia luna viitoare, după vreo două amânări, dacă nu trei, suntem înştiinţaţi că vom avea rezultatul renumărării buletinelor de vot. Până atunci procurorul de caz, din cadrul Secţiei Speciale, Sorin Iaşinovschi, într-un interviu pentru Kanal D, pomenea de faptul că există fraude „la nivelul secţiilor” de votare. Misiunea sa nu este deloc uşoară, fiindcă speţa în sine e una complexă şi are zonele ei de mare sensibilitate. Sorin Iaşinovschi nu a exclus o eventuală răsturnare de situaţie cu privire la câştigătorul alegerilor din Sectorul 1. Ce se va întâmpla la marginea acestei acţiuni prelungite de renumărare a buletinelor de vot rămâne de văzut. Aşteptarea verdictului a devenit de acum obositoare. La intervale de timp, cazul în sine este reluat de televiziunile de ştiri. La cât de sigură pe sine şi ofensivă, în declaraţii, se arată Clotilde Armand n-ar fi de mirare să rămânem cu gura căscată, cum se spune, fiindcă nici domnia sa nu este lipsită de susţinere politică, şi încă ce susţinere. Mai nou, primarul Clotilde Armand a cerut prelungirea stării de alertă, la nivelul Sectorului 1 din capitală, pentru că cele trei firme de salubritate pe care le-a angajat, nu au reuşit să strângă tot gunoiul. Hotărârea Consiliului Local pentru situaţii de urgenţă urmează să primească validarea sau nonvalidarea Prefecturii Bucureşti. Alt motiv de scandal. În schimb, Marcel Ciolacu s-a lansat într-un demers riscant: dacă nu se strâng cele 50.000 de semnături valide, înseamnă că nu stă deloc confortabil în sondaje, aşa cum atestă acestea. Un fiasco al demersului ar fi o lovitură devastatoare pentru social-democraţi, excesiv de taciturni în această vară caniculară. Ceea ce uimeşte însă, de-a dreptul, este expectativa leşinată a numeroase ONG-uri - vocea societăţii civile - atât de vocale în alte împrejurări, convinse parcă de faptul că se dă prea mult importanţă scandalului cu pricina. Atitudinea lor vehementă, în exces, la Ordonanţa 13 din ianuarie 2017, a rămas de domeniul amintirii. Nemulţumirea lor este una - bănuim - cu faţă umană, cordială chiar, dacă nu o toropeală pitorească. Din rigoare morală, probabil. Mai este îndeplinită principala misiune de educaţie civică în spiritul democraţiei, a drepturilor omului etc.? Sau readucem în discuţie o temă delicată, aceea că principiul democratic al libertăţii de exprimare nu poate funcţiona echitabil decât armonizat cu principiul democratic al transparenţei financiare. Şi ceea ce s-a întâmplat la Sectorul 1 din Capitală nu se circumscrie criteriilor ideale de a declanşa proteste. Prin intermediul ONG-urilor, potenţate economic, corporaţiile globaliste suflă unde doresc. Este fireşte o părere, dar tăcerea prelungită, pe o chestiune extrem de serioasă, lasă loc de discuţii nefireşti.

15.„GUVERNUL MEU” = #FALIMENTUL ȚĂRII!

 Tot mecanismul de putere din jurul președintelui Klaus Johannis a încremenit pentru o clipă. Guvernul Câțu se poate face praf. Este la o mustață de dispariție. A ajuns la buza prăpasiei și este supt de neant cu viteza cu care dispare o muscă. De îndată s-a declanșat reacția. Au fost mobilizate toate forțele. Din Deal până la Pădure, de la susținători pe șleau la acoperiți, toți au început să tragă spre susținătorii moțiunii de cenzură. Gabriela Firea, nevastă de biet mason din Voluntari, cea care a mai condus o tentativă de demolare a PSD-ului pe vremea lui Liviu Dragnea (însoțită de Paul Stănescu, Mihai Tudose și alte nulități) a întors căruța. Partidul pe care îl reprezintă (și folosește!) nu mai semnează orice moțiune. PSD să fie primul! Cum să apară ea cu opera ei politică în spatele AUR și USR-PLUS? A ieșit și Rareș Bogdan. Prostiile pe care le flutură papagalul acesta chiar nu contează. Sunt numai pentru încărcarea atmosferei cu ceva groază. Adică pentru tensionarea zgomotului de fond cu oarece frică, ca la avioanele de vînătoare. Vasilică Câțu, cu mintea lui de câlți, a și anunțat alertarea planetei. Esența este ușor de înțeles. Este un fel de „Fraților, rămân iar pe drumuri din cauza unei alianțe politice”. „O să iau legătura cu liderii europeni în legătură cu ceea ce se întâmplă în România. Avem o alianţă toxică care se prefigurează, o alianţă cu un partid extremist, un partid care vrea răul românilor, care nu respectă proprietatea privată, un partid care nu respectă libertatea individuală. Voi informa liderii europeni despre acest lucru şi vom vedea ce cred aceştia. Bineînţeles, şi pe partenerii noştri strategici, Statele Unite”. Ca să nu ne imaginăm că a fost o exagerare, o glumă proastă, a apărut și specialistul în acuzațiile de antisemitism ale românilor, unul din închipuiții frați Muraru și a zis și el, confirmând zisele premierului și existența unui plan de contracarare a dezastrului pe cale de a se produce. Anti-românul Muraru zice și el: „Am informat oficial, astăzi, omologii mei, reprezentanții speciali ai Comisiei Europene, guvernelor SUA, Israel, Germania și ai altor State Membre UE, despre noul plan al partenerilor de guvernare de la București - USR-PLUS, în a crea o nouă majoritate parlamentară cu un partid extremist, antisemit prin care să răstoarne executivul pro-european. Noua alianță conjuncturală creează premisele aducerii la putere a unui partid neofascist, xenofob, antisemit, care a ultragiat în permanență memoria victimelor Holocaustului, a încercat reabilitarea criminalilor de război și a promovat ura împotriva minorităților etnice și sexual”. Veți înțelege că Alexandru Muraru, nul istoric, nul politician, un cetățean român sterp patriotic și intelectual, consiler de influențe și diversiuni la Palatul Victoria, zice că România este în mare pericol. Cică, vai planetă, la București vine un guvern extremist, atisemit, care nu îi lasă pe frați, pe Câțu și pe Johannis să afirme „minoritățile entice și sexuale”. Şi care ne-formalizata și chiar inexistenta alianță a ultragiat în permanență memoria vicimelor holocaustului. Frate-niu, zi-le americanilor, că altfel rămân și eu fără servici! Exagerările grosolane ale fratelui Muraru devin ușor de înțeles. Ca și toată căciuleala prefăcută a lui Klaus Johannis. Pericolul antisemit vezi Doamne, există, a fost reînviat de dușmanii lor poltici și îi poate trimite la plimbare! Şi de îndată ce aceștia ridică fruntea Johannis, Câțu și frații Muraru cu odrasla de filozof marxist strigă spre Europa și SUA că Romania este amenințată de antismeitism. Nemernicie curată! În mintea lor n-a fost și nu este vorba de antismitism când au fost recuperate bunurile Grupului Etnic German (Deutsche Volksgruppe) de către FDGR sub diriguirea lui Klaus Johannis. Şi când FDGR a fost declarat succesor al Grupului Etnic German. Asta nu se pune de niciun fel, chit că însumează bunuri în valoare de sute de milioane,poate chiar de miliarde de euro. Când este vorba de un nume de stradă sau de o statuie a unui mare scriiitor român, patriotul român vopsit Florian, Johannis și închipuitul de Muraru, pac, se grăbesc să dea alarma pe planetă! Vin antisemiții și negaționiștii! Un grup de interese pentru menținerea puterii, ambalat în combatanți și vânători de atitudini antisemite și susținători de valori democratice europene încearcă să se apere de prostie și de greșelile și de neputința lor cu acuze de antismitism la adresa României, la adresa adversarilor politici. De fapt, Johannis și toată gruparea de interese pe care o reprezintă funcționează cu ștampile și lozinci. Mai mult nu-i duce mintea! Stampilează un om sau un partid și apoi folosesc sloganul până la exasperare, până devine loc comun. PSD-ul a fost definit ca find „ciuma roșie”, deși PNL-ul poate fi definit la fel de bine ca o „ciumă galbenă”. Dar termenul de origine fascistă nu merită a fi folosit în Romania, chiar dacă îl promovează exact cei care încearcă să elimine AUR-ul sau USR-PLUS, folosindu-se de șemecheria ștampilării insistente și negative. Speriați de moarte că premierul Câțu și guvernul lui se duc pe copcă,tot grupul de interese, de putere și de zgomot politic din jurul președintelui se grăbește să invoce extremismul și antitemitismul. Nu că sunt incapabili să conducă, nu că îndatorează țara, nu că sunt proști grămadă, nu că se pregăteau să împartă sume uriașe de la buget, nu că n-au idei și nici profesioniști, nu că nu sunt în stare de o minima devoțiune patriotică! Cică mâine-poimîine, la Crăciun și la Paștple Cailor, vine un guvern extremist. În sfârșit, din patul său de la Sibiu s-a ridicat și Klaus Johannis. La Sibiu, el este mai puțin președinte și mai mult consort obligat de nevastă să vină acasă, nu să umble pe la PNL. Președintele orchestrator le zice în funcție de cum doarme și de cum se trezește. Şi dacă este atins la inters, strânge din măsele și devine dur: „Noua alianță creată în aceste zile între USR-PLUS și AUR este un afront adus românilor care, la alegerile parlamentare de anul trecut, au decis prin votul lor drumul pe care trebuie să meargă țara noastră. Prin alianța cu un partid care nu respectă valorile occidentale, USR-PLUS trădează voința cetățenilor care și-au pus speranțele într-o coaliție de centru-dreapta, care să dezvolte România. Este un semnal îngrijorător și extrem de grav că un partid care reclamă că are valori democratice și este reformist se aliază cu un partid cu viziuni antagonice față de valorile euro-atlantice ale României. Prin decizia de a semna și a depune o moțiune de cenzură împotriva propriului guvern, USR-PLUS s-a discreditat iremediabil în fața românilor, a propriului electorat. Dinamitarea Coaliției și compromiterea iremediabilă a întregului pachet de reforme asumat prin programul de guvernare riscă să arunce România într-o profundă criză economică și socială. Dezvoltarea comunităților din România este absolut necesară și nu se poate încerca blocarea ei de către USR-PLUS doar pentru un joc politic meschin. Solicit USR-PLUS să cumpănească foarte bine implicațiile asocierii cu obiectivele promovate de AUR și să pună punct acestor gesturi politice iresponsabile, să își respecte electoratul și să se întoarcă la masa dialogului, pentru a găsi împreună cu partenerii din Coaliție o soluție viabilă și rațională de a debloca actuala situație”. În fapt, are dreptate USR-PLUS când zice că Planul Anghel Saligny este gândit mai mult pentru primarii care să-l susțină pe Câțu pentru a câștiga președinția PNL? Cam are!  Are dreptate PNL când vrea să blocheze Agenția pentru investiții în domeniul sănătății subordonată ministerului tras de sfori de Vlad Voiculescu? Cam are! Este singura afacere mare pe care o pot controla? Înseamnă că pluseriștilor nu le ajung banii din achizițiile de vagoane și locomotive de la prietenii și colaboratorii străini ai lui lui Cătălin Drulă! Are dreptate PNL când vrea să scape de comportamentul isteric al USR-PLUS? Cam are! Pluseriștii zănatici, aerieni, incapabili de exercițiul muncii în echipă încurcă în fiecare zi. Cu niște zănatici care urlă la te miri ce nu ai cum face o gașcă și nicio bandă! Are dreptate USR-PLUS să se ferească și să lupte împotriva exercitării unei puteri de tip rechin inventată de PDL-ul lui Băsescu-Blaga-Videanu? Cum să nu aibă! Seamănă PNL-ul de azi cu banditismul PDL-ului care a secat România și a validat hoția de mare anvergură, în văzul tuturor? Seamănă și se repetă până la identitate! Are dreptate Ludovic Orban când refuză să participe la un Birou Politic Național convocat by night de banda lui Câțu, Rareș Bogdan și Raluca von Brukenthal? Asta însemană că PNL-ul a rămas doar o tigaie folosită pentru a hrăni orgoliul lui Ugly Câtu. Are dreptate USR-PLUS când zice „Fără Câțu” la guvernare? Cam are! Urâtul acesta obraznic demolează orice ca să-și extindă puterea. Minte, ocolește, calcă în picioare, are tupeu de spărgător, împrumută prostește! Isteric, hăbăuc, nexperimentat, găunos și flămând de bani și putere îi duce pe cei din USR-PLUS în situația de a avea dreptate. Cu un așa zănatic, ne ducem dracului! Are dreptate Ludovic Orban cînd socoate Coaliția mai importantă decât premierul? Uite că are! Un șofer beat te bagă în prăpastie. O echipă mediocră te poate ține la suprafață și te poate scoate la liman. Are dreptate USR-PLUS  când susține că un mecanism de desemnare a procurorilor trebuie ținut departe de controlul total al președintelui Klaus Johannis? Uite că are! Una mare de tot! Klaus Johannis a tocat PSD-ul cu situația statului de drept pe care acum îl controlează în favoarea sa și a interesleor grupului său. Are dreptate PSD când se grăbește acum cu o moțiune de cenzură? Cred că are, chit că este lipsit de o echipă de valoare și de un proiect. Ar prelua doar controlul asupra funcțiilor, a bugetului și a investițiilor! Schimbăm muzica și banda! Are dreptate USR-PLUS când amenință cu o moțiune de cenzură? Merită făcută. Dar de altcineva. Adică are, chiar dacă ideea este de râs și USR-PLUS n-o poate face și nu va avea nici susținători. Au dreptate tinerii sforari și căței flămânzi ai PNL (Rareș Bogdan, Sigartău, Alina Gorghiu, Raluca von Brukenthal) să îl susțină pe Ugly Câțu! Sigur că au! Altfel, s-ar îneca. Ar rămâne muritori de foame, de șpăgi și aranjamente, ar dispărea ca niște cantități neglijabile la marginea unui partid în derivă, cucerit și înghițit de PDL. Au dreptate cetățenii români când înjură de mama focului? Uite că au!  Așadar, „guvernul meu” dă semne că se duce pe … apa Sâmbetei. USR-PLUS a anunțat, prin vocea lui Dan Barna, că va susține o viitoare Moțiune de cenzură. Dar să revenim la esență. Prin punerea pe cataligele politice a „Guvernului meu,” Klaus Johannis și-a îndeplinit principala misiune: punerea României pe tavă asasinilor economici. Afirmațiile grave necesită explicații clare. Liderul cu grimasele „Pesede” certa  Parlamentul, după ce a obținut ce a vrut: menținerea condiției de sărăcie lucie a românilor, ca să fie numai  buni pentru a fi servitorii ieftini ai Mamei Europa. Cum se justifică altfel creșterea facturilor la energie, în condițiile menținerii salariilor la cele mai mici cote europene? Lipsa cronică de investiții publice, falimentarea companiilor românești, deschiderea accesului spre resurse pentru marile corporații, lipsa de control a profiturilor acestora, susținerea ideilor progresiste și promovarea în funcții reprezentative ale unor agenți străini asigură cadrul marelui scenariu de predare la cheie a României.  Al doilea „Guvern al meu” a crescut mare. Componenții lotului „să punem țara pe butuci,” în drumul parcurs zilnic spre Grădi, țin cu mândrie și patos bomboana pe băț, spre a fi văzută și nu gustată. Nicio reformă nu este fără destin prestabilit. La grădinița lor progresistă se iau lecții despre cum neomarxismul înzdrăvenește făpturile firave. Lascivitatea se învață ca o condiție a devenirii. Îndatorarea excesivă, din alt punct de vedere, asigură premisele reapariției pantofului găurit. Mulți intelectuali se întreabă de unde a scos Klaus Johannis asemenea specimene? Că doar nu-i remarcă „vocea și talentul”? Mai posibil, gradul de securici și obediența. Din ce motiv a trecut Klaus Johannis soldații din Afganistan pe sub Arcul de Triumf? Pentru a face praf ideea de patriotism. Să le arată stăpânilor lui că nu-i pasă de tradiții, de sentimentele naționale și de istorie. Planul Național de Restructurare și de Reziliență (PNRR) este făcut înadins greșit pentru ca România să nu primească banii promiși. Ministrul fondurilor europene a fost pus acolo doar pentru a asigura Bruxelles-ul că nu va trebui să cheltuiască și pentru țara vasală de la marginea imperiului. „Guvernul meu” poate fi numit, fără tăgadă, guvernul Chupa Chups. Imaturii politici bagă în gură orice bomboană dată din laboratoarele marilor ucigași economici. Am râs de Viorica Dăncilă. În comparație cu Raluca von Brukenthal, pare, însă, monumentală. Raluca Turcan este, de fapt, efigia perfectă a neputinței. A mediocrității calificate. A mecanismului de impunere forțată a unui politruc la pupitrul de comandă. Când te gândești că săraca s-a vârât în #echipacastigatoare și acum este pe lângă drum, pe lângă gard, stai să te gândești că Orban n-a săvârșit o calomnie la adresa naturelului ei simțitor de primadonă, acum expirată. Poate că niciodată atât de mulți neisprăviți nu s-au adunat împreună. Oameni cu identități îndoielnice, cu responsabilități limitate, cu deprinderi profesionale cu sumă nulă, toți compun ultimul paragraf al închinării națiunii române, a punerii în genunchi a tot ce mai este responsabil. În doi ani de „Guvernul meu,” ați identificat vreo politică națională, în interesul românilor sau doar evidențe ale instituirii stării de precaritate, pentru a-i trimite pe cei slabi în lesă? Mai este ceva românesc în fibra administrațiilor succesive ale lui Johannis? Sunt atâția consumatori de Chupa Chups în „Guvernul meu”, că nu sunt destule bomboane pe băț, câte se cer la nivelul preșcolarilor politici, cu ifose de salvatori. Niciodată românul parcă nu a fost mai batjocorit. Și nimeni nu mai dă nicio ripostă. S-au închis robinetele pentru organizatorii de proteste! L-au executat pe judele Stelu (Stelian Ion), doar pentru că prea s-a urcat „noul Ivan” pe divan, crezând că el pune șefi la DNA, DIICOT sau Parchetul General. L-au aruncat ca pe o cârpă-n tomberon. Presimt că va veni Romprest la guvern să ia gunoiul. Ce suntem siliți să trăim în momentul de față este, în fapt, o premieră în istoria postdecembristă. Luptele intestine pentru șefia de partid s-au desfășurat, de regulă, în perioade în care PNL sau PSD nu mai erau la putere. În 1992, Radu Câmpeanu a fost schimbat cu M. Ionescu-Quintus în urma pierderii alegerilor de către PNL. Tăriceanu a fost dat jos de Crin Antonescu după ce îi fugise de sub fund fotoliul de prim-ministru. Antonescu a pierdut în fața lui Klaus Johannis după ce scosese partidul din guvernarea USL. Orban s-a urcat în locul lui Gorghiu după înfrângerea catastrofală a PNL din 2016. La PSD, la fel, Geoană l-a ras pe Iliescu, Ponta pe Geoană, Dragnea pe Ponta, Ciolacu pe Dăncilă când partidul era în opoziție. Acum, pentru prima dată, încăierările Câțu-Orban, Barna-Cioloș se desfășoară cu ambele partide la guvernare. Ei se bat pentru putere, fiind la putere! Din punctul de vedere al cetățenilor este ca și cum, într-un război civil, ambele tabere ar folosi artileria grea în oraș, distrugând clădirile și omorând locuitorii nevinovați. La câtă politică românească am văzut, și tot mă uluiește disprețul față de oameni al liderilor PNL și USR-PLUS, excitați la culme de bătălia pentru putere. Nu le pasă câtuși de puțin de cum se simte prostimea cocoșată de creșterea lacomă a prețurilor la energie și la tot. Asta după ce atâția și-au pus în ei speranțe de mai bine. Dacă ar fi avut niscai urme de umanitate și bun-simț, n-ar fi trebuit să se ajungă la așa ceva. Se adunau la partid, PNL, USR-PLUS, toți liderii din țară, cu ușile închise și nu ieșeau de acolo decât când hotărau, prin vot sau cum credeau de cuviință, cine va fi viitorul șef. Apoi, congresul de alegeri se organiza peste o săptămână și ieșea cine s-a stabilit, fără acest bâlci grețos aruncat în capul cetățenilor. Bâlci din care nu câștigă nimic. În lupta „de casă”, PNL și USR-PLUS, cu lideri cu tot, pierd politic masiv, pe termen mediu și lung, la nivel național. Și câștigă, evident, fără niciun efort, PSD și AUR. Dacă n-au fost în stare să fie cinstiți, ar fi putut, măcar, să nu fie tâmpiți. Dar nu a fost cazul. Guvernarea a intrat în criză. Blocaj este total - de la București la Satu Mare, din Suceava la Timișoara, asta este România nefardată! Cum de s-a ajuns aici? Nimic mai simplu, după „parlamentare”, țara a fost dată pe mâna pierzătorilor, iar alianța învinșilor, pompos intitulată coaliția de guvernare, are frisoane și convulsii ori de câte ori strănută vreunul dintre „parteneri”. Obligat să intervină, că doar el a girat mariajul liberalo-pluseristo-udemerist, Klaus Johannis s-a apucat să scrie pe Facebook. Dar o face de parcă ar da următorul anunț la ziar: „Președinte, caut țară de condus. Premierul îl aduc eu”. După ce i-a învrăjbit pe români, împărțindu-i în români buni (liberalii) și români răi (pesediștii), Johannis este pe punctul să-i azvârle în țarcul „condamnaților” și pe pluseriști. Pentru el, îndrăzneala de a sta în calea planurilor premierului Florin Câțu nu este un joc politic, ci trădarea încrederii votanților. Și spune asta taman el, care cu ani în urmă era urcat în barca social-democraților și zâmbea fotoreporterilor veniți să consemneze o înțelegere făcută cu Victor Ponta. Fie că îi place să audă asta (în cazul lui, tot ce se poate), fie că nu, Johannis se comportă azi aidoma unui lider extremist! Din președintele tuturor românilor, al nostru s-a transformat în președintele liberalilor și numai al liberalilor, iar despre toți ceilalți … Ei bine, părerea sa despre votanții social-democraților este arhicunoscută; chiar dacă vorbim despre milioane de români, degrabă și fără remușcări i-ar da pe mâna talibanilor afgani. Pe „pluseriști”, Klaus Werner Johannis îi acuză că „trădează voința cetățenilor care și-au pus speranțele într-o coaliție de centru-dreapta”, iar despre AUR crede că este „un partid cu viziuni antagonice față de valorile euro-atlantice ale României, (…) un partid care nu respectă valorile occidentale”. Astfel, printr-o simplă postare pe Facebook, președintele a lăsat repetenți la materia „Politică” milioane de români și i-a trecut clasa doar pe-ai lui, liberalii cei atât de preocupați „să dezvolte România”. Criza apărută la Palatul Victoria nu este, însă, despre șantajul USR-PLUS, o grupare cu identitate incertă care vrea privatizarea numaidecât a întregului sistem de sănătate publică din țară. Și, ca bonus, distrugerea SIIJ, secția aia de procurori tupeiști care o anchetează pe Clotilde Armand. Criza asta este despre eșecul României lui Klaus Johannis. Reacția românilor la ultima postare a președintelui spune totul. Râsete și furie, mesaje ironice, plăcuțe suedeze expediate spre Cotroceni. Oamenii nu mai cred minciunile fostului primar din Sibiu, îl condamnă pentru tot, de la explozia prețurilor în hypermarketuri și până la facturile nesimțite la energie electrică și gaze, îi arată că a girat falimentarea țării de către un guvern-marionetă, mai degrabă pus în slujba corporațiilor străine decât a cetățenilor! Îi spun verde în față presedintelui că: „Guvernul Meu” = #Falimentul Țării!!

16.DIN ȚARA LUI JOHANNIS ZIS WUHANNIS!

1. Câțu - campionul minciunilor gogonate! Nu este o noutate dacă observ că premierul Câțu nu se simte deloc incomodat, jenat sau rușinat, atunci când este prins cu mâța-n sac, sau când rostește chiar domnia sa câte o gogonată, de îngheață apele. Mă refer, firește, la afirmațiile recente că guvernarea sa ar „merge foarte, foarte bine”, că standardul de viață ar românilor ar fi crescut de când cu guvernarea domniei sale, dar și la faptul că i se pare neimportant dacă premierul a fost condamnat cândva la închisoare sau a fost reclamat de o bancă americană, cum că ar fi țepuit-o ca orice borfaș. Păcatele tinereții se prescriu automat, oameni suntem, ce naiba! O, tempora! - vorba nu știu cui. La oricare acuză, premierul are o explicație năucitoare, ne demonstrează că noi n-am înțeles realitatea (pe care numai dânsul o înțelege), apoi se strecoară ca gâsca prin apă și se comportă ca omul care n-a mâncat usturoi și nu-i miroase gura a nimic. Iată însă un moment, la care nu mai are scăpare. Și-a făcut-o cu mâna lui, când, înșiruind performanțele fantastice ale guvernării sale, pretindea că ar fi fost lăudat de cele mai de seamă agenții de rating din lume, parcă anume ca să nu observăm noi cât este el de non-lăudat în țară. Iar, ca o încununare a auto-felicitărilor pentru tot ceea ce face și drege, și-a încheiat spusele apoteotic: „Am reușit aceste performanțe, chiar dacă am trecut prin cea mai dificilă perioadă din ultimii 100 de ani”. Măi, să fie! Nu m-aș referi la încă o gafă a domniei sale, dacă n-aș simți în această afirmație un fel de cacealma, o păcăleală în care contează pe faptul că puțină lume a trăit chiar 100 de ani, ca să-l poată contrazice, să-i reproșeze sau să pretindă că minte. Dar m-aș prinde că, în ignoranța sa, premierul nostru n-a citit o iotă despre evenimentele prin care a trecut România în respectiva sută de ani. Astfel, în 1921, se încheia pandemia de gripă spaniolă, un virus care a făcut peste 50 de milioane de victime între 1918 și 1919. Urmările acestei pandemii s-au simțit mulț ani. Bunicii mei au traversat anii pandemiei. Știu de la ei că au supraviețuit doar pentru că achiziționaseră un sac cu făină și unul cu zahăr, ceva ce a constituit principala - și uneori singura - sursă de hrană a familiei timp de 3 ani. Nu s-a încheiat bine fenomenul pandemic și iată că lumea sărăcită și înfometată era confruntată cu altceva, nou, cu Marea Criză economică. Citez din Enciclopedia Britannica, pe care domnul Câțu cu siguranță n-a frunzărit-o: „Activitatea în construcții a fost practic oprită. Zonele rurale au suferit de pe urma scăderii prețurilor mărfurilor agricole inițial cu 40-60%, ulterior în creștere galopantă. În zonele industriale, mineritul și exploatarea lemnului au avut cea mai dramatică scădere, multe sectoare industriale și-au oprit activitatea, șomajul și foametea erau la ordinea zilei, nemulțumirea ajunsese generalizată și trasfrontalieră. Băncile au clacat. Bogătașii s-au trezit lefteri, slujbașii și-au văzut spulberate economiile, societățile au falimentat. Pe acest fond, s-a ridicat politica absurdului și neașteptații ei profitori, în cap cu Adolf Hitler. Încolțeau germenii unui nou război devastator”. Pe la mijlocul anilor ’30, se prevestea, deja, un nou război. Războiul a venit, a fost devastator, dar majoritatea românilor i-au simțit lipsurile năpraznice, mai spre sfârșit, în perioada ocupației sovietice, începând cu toamna 1944. Pâinea era cartelată. Intelectualii primeau 250 g pâine, muncitorii 350 g, iar minerii 450 g.  Dacă astăzi i se pare cuiva destul, acela poate nu știe că, în afară de pâine, rareori prindeai altceva de mâncare. Cine avea o livadă cu fructe sau o grădină cu zarzavat, vindea rodul direct la fața locului, nu ajungea cu marfa la piață. Afară de cazul când, firește, nu-i veneau hoții peste noapte să-i fure zarzavatul și fructele și să le ducă la piața din oraș, unde era chilipir să găsești un astfel de hoț, chiar dacă-ți lua ultimul ban din buzunar. Dar, a propos de rația de pâine, uitasem să spun că era asigurată numai de luni până sâmbătă. Duminica fiind zi nelucrătoare nu primeai nici de mâncare. Colac peste pupăză, autoritățile române fuseseră obligate să asigure protecție totală oricărui militar sovietic pe teritoriul României. Doamne ferește să-l insulți, să-l apostrofezi sau să-l lovești. Era autorizat să te împuște pe loc. Și nimeni nu putea reclama nicăieri. De aici, până la numeroasele abuzuri, nu era decât un pas. Soldații armatei victorioase intrau în case să jefuiască alimente, lucruri de valoare sau să violeze femeile. Nu te puteai opune. Însemna ultraj și urma glonțul. Alții te opreau din drum și-ți luau ceasul - obiect cu mare căutare pe atunci la ruși. Spre iarnă, îți luau paltonul sau mănușile, de unde și versurile născocite de inepuizabilul Păstorel Teodoreanu: „De la Tisa pân’ la Don,/ Davai ceas, davai palton,/ Davai casă, dai moșie,/ Harașo tovărșie!” Domnul Câțu nu se născuse în acele zile, n-are de unde le ști pe toate acestea și nici nu pare să fie dăruit cu harul cititului ca să le fi aflat de undeva. Dacă este totuși curios (deși nu pare!), i-aș recomanda memorialistica vremii, ceva ce-ți face părul măciucă: memoriile prim-ministrului Constantin Sănătescu (1944), stenogamele respectivului guvern și cele ale următorului premier, Nicolae Rădescu (până la 6 martie 1945). Asemenea timpuri au trăit mulți români, domnule Florin Câțu, în ultimii aproape 100 de ani. Nu este bine să vă tot fandosiți că ați gestionat domnia voastră vremurile cele mai dificile! Diferența este că, pe cele de atunci le-a făcut războiul, pe cele de astăzi ni le-ați făcut voi, politicienii.  Românii au trăit și alte vremuri grele: au traversat  teroarea Anei Pauker, când dispărea omul de acasă și nu mai auzeai niciodată de el, sau, dacă apărea într-un târziu, își găsea nevasta remăritată și copiii plecați „la muncă”. Au cunoscut foamea, frigul, amenințarea. Domnul Câțu nu are decât o singură scuză: nu știe despre trecut, decât ori din auzite, ori și-l născocește singur, contând că nu avem cum verifica. De fapt, nimeni nu poate fi invinuit că n-a citit destul, că nu știe multe și chiar că vorbește verzi și uscate. Unui prim-ministru însă nu mi se pare permis. Dacă ai ajuns la asemenea rang, înseamnă că ai trecut prin niște furci caudine, te-a cernut cineva bob cu bob prin sita verificării, ai dovedit că ești integru și te-ai dovedit apt la un control profesional, moral sau juridic. Cum i-o fi păcălit domnul Câțu pe cei care trebuiau să-i verifice calitățile profesionale, de integritate și de onestitate? Nu i-a păcălit cu nimic. Nu asta îi interesa pe ei. A fost verificat politic și a corespuns tot politic. În fond, nu m-ar deranja prea mult ignoranța domnului Câțu, nici tupeul, cu care se laudă că unul ca el s-ar naște doar la un secol o dată. Dar mă îngijorează gândul că, tot vânzând gogoși despre ce știe el cu privire la evenimentele ultimului secol, nimic nu-l oprește să mai vândă și brașoave despre creșterea economică, despre succesele guvernării sale și despre ce departe vom ajunge dacă mizăm tot pe spusele lui, pe care de mult majoritatea românilor nu mai dau doi bani.

2. Nepăsarea lui Johannis zis Wuhannis! Tocmai faptul că președintele Johannis are cea mai înaltă poziție și niciun politician nu îi este egal implică și obligații pe măsură față de toți cetățenii României. Obligații pe care președintele le ignoră, trântind paltonul peste o țară care traversează una dintre cele mai teribile crize din istoria sa recentă. Dacă vremurile erau obișnuite, puseul de orgoliu și exercițiul pedagogic al d-lui Johannis ar fi fost mai ușor trecute cu vederea. Aceste orgolii prezidențiale sunt, însă, cinice și odioase acum, când în România moare un om la fiecare 4 minute numai din cauza Covid și cine știe câți alții din cauza altor boli pe care nu au loc să le trateze în spitale. Acum, când România este pusă în situația de a primi ajutor internațional de toate felurile, dar și în risc de a deveni leprozeria Europei, izolată pentru a nu infecta și restul continentului. Acum, când începe o iarnă în care mai mulți romani ca niciodată pot ajunge în situația de a alege între căldură și mâncare, ceea ce face dl. Johannis este cinic și odios. Omul, - bănuind că avem de a face totuși cu o ființă umană -, Klaus Johannis poate fi supărat pe cine vrea el, dar președintele nu are dreptul să transforme în victimă colaterală a supărării țara care l-a ales de două ori și al cărei bine ar trebui să fie principala sa grijă, dincolo de orice calcul politic. Este supărat dl. Johannis că poporul nu s-a vaccinat? De ce ar fi făcut-o când domnia sa și premierul domniei sale anunțau în vară că am învins pandemia? Pe de altă parte, sigur că problema energetică este una mondială, nu doar autohtonă, dar „guvernul meu” a fost incapabil să o anticipeze și să ia din timp niște măsuri pentru a atenua șocul inevitabil. Dar mai presus de toate, România trece printr-o criză totală de încredere. Între guvernați și guvernanți s-a căscat o urpașă prăpastie. Oameni înfricoșați de tot ceea ce se întâmplă, de tot ceea ce urmează, văd cum politicienii se ceartă precum elevii - cine cui a furat sandvişul din ghiozdan. Niciodată, nici în vremea guvernelor Dragnea, sentimentul de abandon și de sfidare nu a fost mai mare decât în timpul guvernelor Johannis. În vremea lui Dragnea protestele erau despre teme de principiu, justiție, integritate, acum ele vor fi despre foame, frig și moarte, ca în decembrie 1989. Victor Ponta a demisionat și a fost pus la zidul inframiei pentru moartea teribilă a 60 de oameni. Acum mor 300-400 de oameni pe zi doar de Covid și premierul vinovat nu numai că nu demisionează, dar grija este ca plecarea sa să afecteze cât mai puțin orgoliul propriu, al partidului și mai ales al președintelui. Principalul vinovat pentru drama actuală este Klaus Johannis.  El a vrut acest guvern foarte slab, el l-a împins pe Câțu în față ca să scape de Orban și pentru acest obiectiv a târât partidul într-un congres  înfiorător, acestui obiectiv a subordonat întreaga guvernare a României, din cauza acestui obiectiv a ratat vaccinarea, pregătirea valului 4 și orice măsură necesară de preîntâmpinare. Klaus Johannis a dat soarta țării pe mâna unor maimuțoi ridicoli doar pe criterii de obediență. Iar acum îi refuză României un guvern care să încerce în primul rând recâștigarea încrederii fără de care nu se poate face nimic. A făcut o propunere de premier despre care știa că nu are nicio șansă, de aceea, neconstituțională, ca să pedepsească USR și să se distreze puțin. Lasă capetele umflate pe care le-a promovat la vârful PNL să recite texte ridicole despre „marile reușite ale guvernului meu” și, astfel,  să jignească până și inteligențele cele mai modeste, să scuipe între ochi un popor care le plătește lefurile, mașinile, secretarele. Vâlceanu, Câțu și alte creaturi bizare sunt produsele lui politice, pe care le decontează 100% cu toate inepțiile lor. Când ar fi trebuit să nu intervină, de exemplu, în alegerea președintelui PNL, a făcut-o fără rezerve. Când ar trebui să intervină pentru a-l da jos pe Câțu de la volanul Guvernului și a stabili un premier liberal, decent și credibil, care să refacă guvernarea, se uită superior, considerând că oricum până la alegerile din 2024 mai este vreme destulă și poporul tâmp va uita. Cinic, incapabil să-și înțeleagă misiunea, dl. Johannis se comportă complet iresponsabil, strict în interes propriu și pentru a-și satisface imensul ego, indiferent de costuri în traume, morți, nenorociri. Poporul acesta nu mai are niciun motiv să-i plătească salariul și privilegiile, paltonul și crosa de golf. Dl. Johannis ar trebui suspendat și demis! Câțu, sprijinit de Johannis, a decis că, un congres intern de baroni-căpușă de partid este mult mai important decât gestionarea pandemiei. Faptul că Johannis și Câțu au ratat, „pas cu pas”, punctul de cotitură în criza Covid, de exemplu,  nu totuși o greșeală politică minoră, gen făcut poze chinuite prin parcări cu maneliști, eventual între două bâlbe despre benefiicile jocului de golf. În limba engleză, ca să înțeleagă și Câțu, genul ăsta de mega-eșecuri se numește „dereliction of duty” - adică refuzul de a face ceea ce este datoria ta să faci prin poziția pe care o ocupi ca prim-ministru sau președinte. Ce este important este însă tendința, și ea este clar în picaj pentru PNL și în ascensiune pentru PSD. Sincer să fiu, nu prea văd cine ar mai dori să voteze vreodată cu PNL după dezastrul Câțu, cu excepția probabil a primarilor-sugativă pe care i-a cultivat cu bani europeni și care cu siguranță îl vor părăsi la prima oportunitate. Prin modul în care s-a comportat vara asta, PNL a dovedit că nu se poate reforma și că dacă zgârii puțin la suprafață dai de aceleași fețe hâde, puse exclusiv pe căpătuit și parvenit ca în PSD-Dragnea. În fiecare zi crapă ceva, cu efecte sociale sau economice grave, iar instituțiile clădite să susțină tot eșafodajul se clatină. Dacă Emil Constantinescu este văzut azi ca Președintele-Impotent pe care l-a învins sistemul, Klaus Johannis va fi amintit probabil ca Președintele-Loser care a avut tot sistemul în mână, dar a lăsat cenușă în urma sa!  Președintele preferă să genereze și alimenteze crize (cea guvernamentală, în cazul de față), exact în momentul cel mai prost, când pandemia a scăpat practic de sub control. Întotdeauna am privit cu suspiciune ideea că Johannis este un mare strateg care își pregătește atent mișcările pe tabla de șah, eventual cu vrei 3-4 pasi înainte ca oponentul să realizeze ce se întâmplă. Nu, împăratul este gol, nu are decât o pălărie pe cap și aia este mult prea mare. Criza guvernamentală actuală are o simplă explicație: Johannis și-a dorit să aibă și el Bocul lui în persoana lui Câțu - pentru ce, nu este clar, având în vedere antiperformanta lui Câțu de până acum. De fapt, de când este președinte, Johannis nu a convins deloc că are capacitatea intelectuală să gestioneze poziția de președinte și rezultatele obținute sunt clare pentru oricine: eșec după eșec în timpul guvernării Dragnea și eșec după eșec în tipul guvernării PNL. Singura excepție este oarecum domeniul de politică externă (NATO, UE) în care nu a marcat mari succese, dar nici nu a cauzat probleme. După direcția în care se îndreaptă lucrurile, Johannis va lăsa România la sfârșitul celui de-al doilea mandat mai rău decât a preluat-o: un stat slab, căpușat și fară autoritate, o justiție semi-îngenucheată, o societate slabită și divizată, un PNL mort, o economie terminată etc..

3. Despre premierul „desemnat” - Dacian Cioloș: Klaus Johannis l-a desemnat pe Dacian Cioloș să încropească un cabinet de strânsură și a fugit la Sharm El-Sheikh, via  Malmö. N-a vrut să audă cum Florin Câțu îi trântește ușa-n nas „nominalizatului”. Parcă niciodată nu a fost mai evidentă influența factorului extern în politica românească. În urmă cu o lună, în pădurile din Elveția președintele român, aflat cu „treburi” pe la Berna, s-a întâlnit pe ascuns cu Emmanuel Macron, președintele Franței. Se pare că acolo a primit edictul: „Franța a decis, Cioloș!” Sălăjanul s-a pozat la sfârșitul verii cu Macron. În ciuda evidențelor, l-a învins în alegerile interne din USR-PLUS pe Dan Barna. Evident, cu ajutorul factorului intern. Alegerile interne, de la ei, au fost asistate de un soft. Iar softul n-a avut nimic împotrivă de a-l nominaliza pe Cioloș învingător. Ne mai mirăm de ce învinșii din jurul lui Dan Barna au tăcut chitic? Puțină lume a observat că înainte de Congresul lor online, Parchetul European a deschis o anchetă împotriva contracandidatului lui Cioloș. Este limpede sau ne prefacem că avem „orbul găinilor”? Factorul intern se îmbucă (așa cum se zice prin Banat) cu cel extern, într-o cooperare avantajoasă. „Noi vă facem rost de cash-uri, voi ne asigurați protecția pentru furăciuni”. Cam ăsta este acordul între părți. Ca-ntre bandiți. Florin Câțu, având mandat din partea Biroului Executiv al PNL, l-a anunțat pe „desemnat” că nu va avea sprijinul parlamentar al fostului partener de coaliție. Kelemen Hunor l-a înștiințat că UDMR nu renunță la ideea înființării unui alt SIIJ. PSD, prin vocea lui Marcel Ciolacu, a dat cu flit. Liderii USR au anunțat deja că nu vor guverna cu AUR. Păi și atunci? „Desemnatul” se poate bizui doar pe 80 de voturi, din 233, necesare. Ridicolul este absolute! Candidatul insistă. Vrea să ajungă în Parlament. Practic, Dacian Cioloș ar trebui să-și depună mandatul. Doar că președintele nu-i acasă. Să-l lase la poartă? Nu este elegant. Să continue lupta? Cade de fazan. Dar, totuși, cât de penibil poți fi, să crezi că edictul unui alt stat se poate transforma în vot parlamentar? În Republica „asistată” România se poate. Nu că s-ar fi zis la Radio France International, ca la Radio Erevan, minusul dă plus, dar orice este posibil când lanțurile de supermarketuri sunt mai puternice decât lanțurile de iubire neaoșă românească. „Nimeni nu mă vrea, doar eu insist,” și-ar spune Cioloș, îmbucând un „foie gras” cu ceapă din grădina bunicii. Strădania lui Dacian Cioloș de a ne convinge că lui îi pasă de țară este stimabilă. Dă din vorbe și din coate pe toate micile ecrane. Câteva zile a fost tot un Cioloș în sus și Cioloș în jos. Unii au zis, Cioloș patriotul, alții, Cioloș cetățeanul devotat etc.. Din acest punct de vedere socoteala este mai ceva decât cea din tîrg. Este o demonstrație națională de devotament și civism.Cu o singură condiție. Dacă această insistență a sa ar mișca inima și gândirea partidelor politice. Și la un moment dat al zbaterii, liberalii, pediștii și pesedișii ar zice: „Bravo, domnule, este mai bun, mai insistent, mai al dracului decât noi, iar presunile asupra populației sunt așa de mari că musai să-l votăm!”. Ei bine, dacă l-ați văzut pe Câțu cu ce sictir a venit la consultări, dacă l-ați auzit pe Rareș Bogdan cu ce cârâit a comentat posibilitatea de pe craca bruxelleză, atunci devine destul de clar. Fără opinteala președintelui și a generalilor și a acoperiților din parlament, Dacian Cioloș nu mai ajunge premier. Și uite așa, încercarea sa „curajoasă” de a forma un guvern pentru a sprijini populația și a debloca frânele României începe să arate caraghios. Parcă Păcală s-ar îndrepta de unul singur împotriva Uniunii Sovietice sau a Chinei! Devotat, patriot, expresie a unei atitudini aproape europene, acest spirit este vecin iluziei iar nu curajului, ambâțului deșert, iar nu patriotismului înflăcărat. Ba această încăpățânare a lui Cioloș de a merge fără susținere în Parlament, de a toca și zilele necesare audierii fantomaticilor miniști ai guvernului imposibil devine păguboasă pentru țară. Toată strădania lui de a arăta că-i pasă și că el se oferă să pună cât mai urgent de un guvern se dovedește o talpă groasă și un mare bolovan pe calea rezolvării situației. Dacian Cioloș, sub pretextul grabei patriotice, ne bagă într-o fundătură mâncătoare de timp. Patriotismul înțeles prost are uneori greutatea unei diversiuni. De regulă, deștepții fac capodopere din aproape nimic în vreme ce proștii se împiedică pe drumul cel mai drept. Cu bună intenție, Dacian Cioloș joacă singur pentru a ieși tot pe locul trei, dacă nu chiar patru!

4. Mintea cea de pe urmă a lui Johannis: Olimpian, președintele Johannis ne-a comunicat după ultima tragedie de la ATI-ul din Constanța că statul a eșuat. Ce noutate! Zecile de arși în spitalele românești au simțit asta chiar pe pielea lor. Constatarea președintelui seamănă a bătaie de jos, a sfidare a inteligenței nației, așa analfabetă funcțional cum este ea. Johannis s-a spălat pe mâinile pe care nu și le-a băgat niciodată în foc să facă vreo schimbare majoră în țara asta. Patronul statului eșuat este chiar prezidentul și oricât încearcă să se derobeze de responsabilitate nu-i iese. În ultimele luni și-a dat arama pe față, provocând o criză politică susținându-l pe Câțu în răspărul evidenței: premierul este o nulitate absolută, cu beția puterii suită la cap. Câțu, această Udrea a lui Johannis, a reușit în câteva luni de zile să distrugă mai tot ce a atins: coaliție, guvern, campanie de vaccinare, încredere în reforme și PNL. A reușit să credibilizeze PSD și să-l așeze pe cai mari pentru alegerile din 2024. Vorba lui Dâncu, „este cel mai bun agent electoral al PSD”. A făcut praf coaliția de guvernare într-un timp record. Dacă ar fi vorba de o conspirație, de forțe obscure care au lucrat la asta, este fără discuție o reușită! Una dintre cele mai triste de la revoluție încoace. Soluția în acest moment este una singură: Florin Câțu trebuie să plece cât mai repede din palatul Victoria și să lase locul liber pentru totdeauna. Este nevoie urgentă de un premier capabil și responsabil, care să pună în primul rând capăt haosului periculos în gestionarea valului patru al pandemiei până nu se ajunge la o catastrofă umanitară. Asistăm în ultimele zile la un tăvălug de decizii contradictorii și aiuristice, fără cap și coadă, care nu pot opri răspândirea viruslui și nu fac decât să mărească teama populației și neîncrederea în autorități. Hotărârile acelui CNSU, - instituție pe trei sferturi militarizată, unde vocile profesioniștilor sunt în minoritate evident -, sunt shimbate la două zile o dată, incidența în funcție de care se impun diverse restricții este urcată din pix fără nicio explicație medicală, normal din moment ce Câțu nu are în cap decât să țină cârciumile deschise. Mai nou, școlile rămân și ele deschise la peste 6, chiar 7 la mie, dar fără testarea elevilor, la care s-a renunțat. Motivul? Statul eșuat al lui Johannis și Câțu nu este capabil să asigure logistica pentru testele pe bază de salivă ( care nici măcar omologate și achiziționate nu sunt) pentru că valul patru i-a prins complet nepregătiți. Așa cum același stat eșuat nu a reușit în aproape doi ani de zile să rezolve problema paturilor de la ATI. Degeaba se umflă Câțu la managerii de spitale puși politic și la foștii ministri ai Sănătății, reproșându-le că au închis spitalele Covid după valul trei. Păi nu era relaxare, nu învinsesem pandemia, nu am avut o vară verde? În plus, erau mii de bolnavi cronici care fuseseră lăsați de izbeliște aproape un an de zile. Ei trebuiau lăsați să moară? Mai mult, guvernul nu a fost capabil nici să remedieze problemele de infrastructură din secțiile ATI, ca dovadă doar în ultimul an au avut loc 12 incendii în care au murit zeci de oameni, cel mai recent fiind cel de la Constanța. Nu ne rămâne decât să ne întrebăm care sunt măsurile luate după întânirea de la precedentul incendiu dintre Johannis, managerii de spitale, premier și ministrul sănătății. Atunci, președintele ne spunea că astfel de tragedii nu trebuie să se mai întâmple. Vorbe goale. S-au întâmplat pentru că statul nu a putut să schimbe niște prize și circuite electrice. Guvernul eșuat a fost incapabil să reglaze cât de cât predarea online, așa încât ea să nu fie o catastrofă națională, lucru recunoscut cu lejeritate de mâna dreaptă a României educate, ministrul Sorin Câmpeanu. Când se trage linie, performanțele guvernului Câțu se reduc la împărțeala de banii către primari, dotarea clientelei politice cu sinecuri și plantarea incompetenților fideli lui Superman în posturi-cheie. Întrebarea este dacă patronul spiritual al acestui eșec de proporții îl va lăsa pe Câțu din lesă sau va prelungi criza politică prin tot felul de tertipuri, constituționale, este drept, care îi stau la îndemână. De exemplu, să-l nominalizeze la a doua strigare pentru formarea unui guvern tot pe Superman. Ar mai putea să-l țină împăiat la palatul Victoria încă un timp, mai ales dacă pune umărul și PSD-ul. Dar ce ar rezolva cu asta? Pur și simplu nu există nicio urmă de logică, pentru că un guvern minoritar PNL-UDMR este sinucidere politică pentru România în primul rând, pentru PNL și pentru propriul lui mandat, în al doilea rând. Îmi este greu să cred că președintele nu vede toate acestea, adică este orb în fața realității și a evidenței, că nu-i mai pasă chiar de nimic. Nu cred că Johannis, cu toate păcatele lui, chiar dacă are cine știe ce presiuni, interese sau planuri oculte, vrea să arunce cu bună-știință totul la gunoi. În logica unei elementare responsabilități ar fi trebuit să rupă pisica imediat după moțiunea de cenzură și căderea cabinetului Câțu. Adică să cheme USR-PLUS la discuții, să propună un premier agreat de toate părțile și să ofere garanții că Florin Câțu este istorie. Schimbarea din temelii a echipei guvernamentale, eliminarea incompetenților și a pafariștilor, nominalizarea unui ministru al Sănătății de calibru, demilitarizarea gestionării pandemiei și a campaniei de vaccinare, sunt prioritățile momentului. La fel și rezolvarea crizei facturilor la energie și gaze. Urmează o perioadă extrem de grea, iar dacă aceste mișcări nu sunt făcute rapid, nemultumirea populației va crește în asemenea măsură încât Johannis ar putea să-l vadă pe Câțu alungat de la palatul Victoria prin mișcări de stradă. Asta vrea? Merită să-și distrugă ultimul mandat pentru Câțu așa cum a făcut Băsescu pentru Udrea!?