sâmbătă, 29 octombrie 2022

CARTEA BIBLICĂ ISAIA - COMENTARIU APROFUNDAT. Partea întâi.

 

CARTEA BIBLICĂ ISAIA - COMENTARIU APROFUNDAT. Partea întâi

 Isaia este deschizător de drum, cel ce stabilește tematica generală și întinde perspectiva profetică până în zorii Noii Creaţiuni. A fost un om remarcabil cu un mesaj epocal ce conținea o veste teribil de … bună! În cel de al doilea verset al cărții sale, profetul Isaia cheamă cerul și pământul să asculte și să fie martori la ceea ce urmează să spună el: „Ascultaţi, ceruri! Ia aminte, pământ, pentru că Domnul a vorbit: …” (Is. 1:2). Isaia este conștient că dispune de un mesaj cu implicații cosmice, și așa este. Ultimul capitol al cărții lui vestește înnoirea întregului Univers: „Căci aşa cum cerurile cele noi şi pământul cel nou, pe care le fac, vor dăinui înaintea Mea, zice Domnul, tot aşa vor dăinui şi urmaşii şi numele vostru.” (Is. 66:22). Considerat „evanghelistul Vechiului Testament”, proorocul Isaia a fost instrumentul ales de Dumnezeu ca să dea lumii cufundate în întuneric cea mai luminoasă carte de profeţie mesianică. „ … Totuşi întunericul nu va împărăţi veşnic pe pământul în care acuma este necaz …  Poporul care umbla în întunerec vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în țara umbrei morţii răsare o lumină.” (9:1, 2). „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi Domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.”(9:6). „De aceea Domnul însuşi vă va da un semn; Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).” (7:14). Isaia este cel mai citat profet în Noul Testament, iar cartea sa este pe locul doi în numărul de citări, după Cartea Psalmilor.  De exemplu, textul din Matei 1:23 se referă la Isai 7:14, iar în Matei 12:18-21 este un citat din cea dintâi cântare a robului lui Dumnezeu din Isaia 42:1-4. Marcu își începe Evanghelia cu un citat din Isaia 40:3, iar textul din Marcu 11:17 este citat din Isaia 56:7. Textul din Isaia 53 este citat de cinci ori în Noul Testament: Isaia 53:1 apare în Ioan 12:38; Isaia 53:4 apare în Matei 8:17; Isaia 53:7-8 apare în Fapte 8:32-33; Isaia 53:4-12 apare în 1 Petru 2:22-25; Isaia 53:12 apare în Luca 22:37. În Fapte 13:47 întâlnim Isaia 49:6, care spune că robul Domnului va fi o lumină pentru neamuri. În Fapte 13:34 apare Isaia 55:3 care vorbește despre binecuvântarea lui David. În Fapte 7:49 apare Isaia 66:1-2 care spune că cerurile sunt scaunul de domnie al lui Dumnezeu. În Fapte 28:26-27 apare Isaia 6:9-10. Apostolul Pavel citează de cinci ori din Isaia în epistola sa către Romani. 1 Petru 1:24 citează din Isaia 40:6-8 unde scrie că „orice făptură este ca iarba …”. Cheia lui David despre care se vorbește în Apocalipsa 3:7 este un citat din Isaia 22:22.

Titlul: Cartea poartă numele autorului ei, Yesa-Yahu, care tradus înseamnă, în mod providential, tocmai: „Mântuirea este a Domnului”. Din această rădăcină comună provine și numele Mântuitorului: ,,Iehoșua”.

Autorul: Ceea ce este Shakespeare pentru literatură, Michelangelo pentru sculptură şi Bach pentru muzică, aceea este Isaia pentru profeţie. Calitatea scrisului său se ridică deasupra scrisului tuturor celorlalţi profeţi ai Bibliei. Nu-i de mirare că profeţia lui fără seamăn a fost aleasă să deschidă seria celor 17 cărţi profetice ale Vechiului Testament. Stilistica lui Isaia aparține unui om cu o educație aleasă.  The International Standard Bible Encyclopedia afirmă: „Isaia nu are nici egal, nici rival în ceea ce privește ușurința cu care folosește în mod sclipitor imaginile mentale. Stilul său marchează momentul climactic al artei literare evreiești” („Isaiah,” vol. II, p. 885). Felul în care folosește epigrame, metafore, întrebări retorice, dialoguri, hiperbole și parabole „fac din cartea lui Isaia cea mai mare capodoperă din literatura ebraică” (ibid.). Asemenea celor mai mulţi autori ai cărților Bibliei, Isaia a fost prea preocupat să vorbească despre Dumnezeu ca să mai aibă timp să vorbească și despre el însuși. Exact invers în comparaţie cu ceea ce fac unii „reprezentanți” ai lui Dumnezeu de astăzi. Unuia, înfoiat ca un păun, mi-a venit să-i spun cu ani în urmă: ,,Dacă te-ai da puțin la o parte, L-am vedea mai bine pe Dumnezeu!” Foarte puținele date despre Isaia le aflăm din scurtele mențiuni din text și din scrierile istorice ale evreilor, mai ales de la Iosif Flavius. Numele primit de la părinți dovedește că tatăl lui, Amoț, a fost un om evlavios. Din punct de vedere uman, Isaia a avut un mare avantaj social pentru că s-a născut la palatal regal și a fost crescut la Curte. Starea socială a lui Isaia a fost înaltă. Cartea lui poartă pecetea unui om cu educaţie aleasă: stil elegant şi foarte îngrijit, excelează în proza poetică, ritm şi gradaţie a descrierilor, bogăţie de pasaje cu o deosebită frumuseţe literară. Ca spiritualitate, copilul acesta a crescut până la statura unui om vrednic să fie pus de către evrei alături de Moise și Ilie. A fost nepotul împăratului Ioas și văr cu împăratul Ozia, unul din motivele pentru care a fost așa de devastat de moartea lui Ozia (Isaia 6:1). Isaia a avut avere, rang și educație. Acestea i-au creat anumite avantaje, dar nu l-au împiedicat să fie profet. Întâlnirea supranaturală din Templu i-a arătat foarte clar care a trebuit să-i fie destinul și chemarea lui în viață. Isaia s-a mișcat în voie prin curtea împărătească și a fost sfetnic al împăratului. Primit cu familiaritate de împăraţii Ahaz şi Ezechia (cap.7 şi 37), el a fost cronicarul de la Curte în timpul domniei lui Ozia şi Ezechia (2 Cronici 26:22; 32:32). Foarte multe din profețiile lui încearcă să corecteze anumite orientări greşite de politică externă, mai ales păguboasa tendință de a căuta siguranță prin alianțe cu Asiria și Egiptul. Nu ştim nimic despre tatăl său, Amoţ, dar ştim despre Isaia însuşi că a fost căsătorit (7:3) şi că a avut doi copii: Şear Iaşub („O rămăşiţă se va întoarce”) şi Maher-Şalal-Haz-Baz („Grăbeşte de prădează, aruncă-te asupra prăzii”) (8:3). Şi soţia lui a fost proorociţă, ceea ce l-a ajutat pe Isaia să-și verifice conținutul mesajului profetic. Nu este destul de limpede dacă Isaia provenea din neam de preoţi. Totuşi, accesul lui în Templu s-ar părea că indică acest lucru (6:6 comparat cu 2 Cronici 26:18). În privinţa caracterului, am putea menţiona următoarele trăsături specifice ale lui Isaia: (a) îndrăzneală, (deopotrivă înaintea împăraţilor şi înaintea mulţimii); (b) patriotism înflăcărat - a acţionat foarte pornit împotriva a tot ceea ce ar fi putut cauza pagube şi nenorociri poporului său. Totuşi, (c) blând cu celelalte popoare din jur, Isaia manifestase (d) o simpatie care se ridică deasupra oricărui egoism naţional. El s-a pronunţat cu (e) sarcasm şi indignare împotriva păcatului, însă (f) atent la limbaj când vorbeşte, fiind copleşit de reverenţă faţă de Dumnezeu. (g) O profundă spiritualitate i-a caracterizat întreaga viaţă. Pe Dumnezeu Îl numeşte adesea Cel Preaînalt, Cel Sfânt, Cel Atotputernic. În concluzie, toate aceste trăsături fac din Isaia unul dintre cele mai bune modele pentru predicatorii din toate timpurile.

Destinul profetic: Dumnezeu l-a chemat pe Isaia la slujba profetică cu ocazia morții împăratului Ozia (Azaria). Isaia, care avea pe atunci aproximativ 20 de ani, s-a dus în Templu să înțeleagă de ce a murit vărul său. Prin experiența viziunii pe care a avut-o acolo, Isaia a primit de la Dumnezeu trei lecții legate direct de vocaţia lui profetică. I. Nu numiți sfințenie ceea ce numesc ei sfințenie. Sfinţenia dumnezeiască întrece cu mult percepţia omenească pe această temă. Ozia fusese un împărat bun, care căutase pe Domnul și fusese considerat în țară un mare reformator. Probabil că Isaia a vrut să știe de ce a fost pedepsită o persoană cu atâta popularitate; de ce are Dumnezeu pretenții așa de mari și de ce l-a pedepsit așa de crunt pe unul dintre cei mai buni împărați ai țării. Însă, ca urmare a vedeniei avute în Templu, Isaia a fost copleșit de sfințenia lui Dumnezeu. „În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna şi casa s-a umplut de fum” (Isaia 6:1-4). Ierusalimul era sfânt, Templul era sfânt, preoții erau sfinți, dar Dumnezeu i-a descoperit lui Isaia un palier infinit mai înalt al sfințeniei cerești. Sub influența ei, chiar trecătoare, „ușorii ușii Templului pământesc s-au zguduit” și dădeau semne că nu mai rezistă. Isaia și-a dat seama că noi, oamenii credincioşi, ne cam jucăm cu lucrurile sfinte şi că abordăm cu prea multă uşurătate ideea de sfințenie, care presupune nivele de puritate infinit superioare trăirilor noastre. Asemenea lui Moise în fața tufișului arzând (Exod 3:5-6), Isaia s-a prăbușit în sine în fața sfințeniei divine. Isaia a trăit toată viața sub influența vedeniei din Templu. Asta se vede din faptul că el a folosit pentru Dumnezeu un nume divin pe care nu-l mai folosise nimeni: „Sfântul lui Israel”, nume care apare în proorocia lui de nu mai puțin de 28 de ori. Cea de a doua lecție primită de Isaia în Templu este aceasta: II. Nu numi imposibil ceea ce numesc ei imposibil! Dumnezeu poate face orice, oricând și prin oricine. Învăluit din toate părțile de sfințenia cerească, Isaia s-a crezut un om pierdut. Sub puternica impresie pe care i-a făcut-o aceasta, el și-a dat seama că întrebarea nu era cum de l-a pedepsit Sfântul lui Israel pe Ozia, ci cum se face că a scăpat de pedeapsa divină el însuşi, precum şi concetăţenii lui! „Atunci am zis: Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” Isaia 6:5). Cum va putea să stea un muritor în prezența sfințeniei divine? Deodată o asemenea probabilitate i-a apărut ca o imposibilitate. Însă, Dumnezeu i-a arătat imediat că are soluții pregătite pentru toate impasurile noastre. Pentru El nimic nu este imposibil! Soluțiile Sale sunt simple, pentru că toate lucrurile se mulează pe voința Lui suverană. „Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. Mi-a atins gura cu el şi a zis: Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!” (Isaia 6:6-7). Impasul lui Isaia a fost rezolvat de Dumnezeu într-un mod surprinzător de simplu: i-a curățit buzele cu un cărbune luat de pe altar. Dumnezeu este specialist în acţiuni imposibile! Cartea lui Isaia cuprinde această afirmație în chiar primul ei capitol, stabilind astfel termenii în care discută Dumnezeu cu poporul Său: „Veniți totuși sa ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna” (Isaia 1:18). Ne-am aștepta ca Dumnezeu să judece după dreptate; dar iată, El ne spune că judecata Lui va reuși imposibilul! El îi va face pe cei judecați „să arate bine” la judecată și să-i scoată nevinovați. Isaia 1:18 este unul din versetele pe care le știm prea bine ca să le înțelegem bine. Le cunoaștem „pe dinafară”, dar nu reușim să le pătrundem și „pe dinăuntru”. În text, Dumnezeu Se laudă că este în stare de două lucruri imposibile: să facă albe ca zăpada niște păcate de culoarea cârmâzului, și că poate întoarce lâna la culoarea ei naturală. Orice persoană care a lucrat vreodată cu culorile știe că, dacă ai pictat ceva peste culoarea alb, nu vei mai reuși să obții albul inițial cu nicio altă combinație de culori adăugate. Dumnezeu spune însă că El „poate”! Orice specialist în vopsitul stofelor știe că dacă ai vopsit lâna, îți va fi imposibil s-o întorci la culoarea ei naturală. Nu există diluant sau curățitor pentru așa ceva! Întrebați-o pe Lidia, vânzătoarea de purpură (Fapte 16:14). Însă, Dumnezeu spune că El „poate”! Prin aceste două afirmații, cartea lui Isaia ne învață că un copil al lui Dumnezeu trebuie să scoată din vocabularul lui cuvântul „imposibil”. „La Dumnezeu toate sunt cu putință!” (Marcu 9:23). Cea de a treia lecție primită de Isaia în Templu este aceasta: III. Nu numi succes ceea ce numesc ei succes. Pentru cei care-L slujesc pe Dumnezeu, succesul poate lua forme surprinzătoare. După tot ce i s-a întâmplat până acum în Templu, probabil că Isaia a ajuns la convingerea că Dumnezeu poate face orice și că nimeni și nimic nu I se poate împotrivi. Nu-i de mirare că a fost așa de dornic să se pună şi el în slujba unui asemenea Dumnezeu. Asocierea cu El însemna un succes mai dinainte garantat! „Am auzit glasul Domnului întrebând: Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi? Eu am răspuns: Iată-mă! trimite-mă!” (Isaia 6:8). Este același „Noi” pomenit pentru prima dată în cartea Geneza, cu ocazia creării Universului (Gen. 1:26). Toate cele trei persoane ale dumnezeirii, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, s-au implicat direct în alegerea și trimiterea lui Isaia. Misiunea lui este autentică și puternică. Aici apare una din cele mai mari surprize ale activității lui Isaia. Dumnezeu îi spune că nimeni nu-l va asculta și nu se va supune mesajului lui! „Succesul” misiunii lui nu va fi în proclamarea unui mesaj care să ducă la mântuire, ci unul care să slujească doar ca mărturie. „El a zis atunci: Du-te şi spune poporului acestuia: Într-una veţi auzi, şi nu veţi înţelege; într-una veţi vedea, şi nu veţi pricepe! Împietreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi şi astupă-i ochii, ca să nu vadă cu ochii, să n-audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine şi să nu fie tămăduit” (Isaia 6:9-10). Din pricina inerției gândirii noastre, ani de-a rândul am pus în textul versetelor de mai sus un semn de întrebare (?), acolo unde este un semn de exclamare (!), văzând o „interogare” care să ducă la pocăință, acolo unde nu este decât o „condamnare la împietrire”, care să ducă la pedeapsă. Dumnezeu îi spune tânărului Isaia: „Să nu-ți faci cumva iluzia că vei fi un predicator de succes! Cu cât le vei vorbi mai mult, cu atât oamenii se vor încăpățâna să nu te asculte. Eu Însumi am să-i fac surzi, orbi și am să le împietresc inima ca să nu te asculte. Ca nu cumva să se întoarcă la Mine cu pocăință și să trebuiască să-i iert.” Este ceasul pedepsei! Ceasul pocăinței s-a dus! Care predicator s-ar mulțumi cu o asemenea misiune? Cine s-ar bucura de un asemenea destin? Nu-i de mirare că Isaia a sperat ca această situație să fie trecătoare, de scurtă durată: Şi eu am întrebat: Până când, Doamne? El a răspuns: Până când vor rămâne cetăţile pustii şi lipsite de locuitori; până când nu va mai fi nimeni în case şi ţara va fi pustiită de tot; până va îndepărta Domnul pe oameni şi ţara va ajunge o mare pustie.” (Isaia 6:11-12). Ca și profetul Ieremia, care i-a continuat activitatea profetică, Isaia a fost „un profet din ceasul al doisprezecelea”. Mesajul lui a fost mai degrabă un anunț al sentinței decât o pledoarie pentru salvare. Răbdarea lui Dumnezeu atinsese limita de la care disciplinarea părintească hotărâse necesitatea imperioasă a pedepsei. Realitatea aceasta este subliniată și în alte părți ale Bibliei. Cuvântul lui Dumnezeu nu deschide întotdeauna inimile oamenilor. Uneori le împietrește. Versetele acestea care anunță că propovăduirea lui Isaia nu va aduce mântuire sunt citate în Noul Testament mai mult decât oricare altele din cartea lui (Matei 13:14; Marcu 4:12; Luca 8:10; Ioan 12:40; Fapte 28:26; Romani 11:8). Domnul Iisus a afirmat că lucrarea Lui avea să se asemene cu cea a lui Isaia: „Vouă, le-a zis El, v-a fost dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei ce sunt afară din numărul vostru, toate lucrurile sunt înfăţişate în pilde, pentru ca, măcar că privesc, să privească şi să nu vadă şi, măcar că aud, să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu şi să li se ierte păcatele.” (Marcu 4:11-12). Isaia a avut una din cele mai grele și mai lipsite de satisfacții misiuni avute de toți profeții Bibliei. Dacă nu s-ar fi achitat de ea n-am fi aflat niciodată de el. S-a achitat însă cu brio și astăzi este cunoscut în toată lumea. A vorbit în vânt, dar și-a scris cuvintele într-o carte. N-a fost ascultat de contemporani, dar este citit de oamenii din toate limbile și colțurile pământului. N-a fost băgat în seamă de cei din vremea lui, dar a fost rânduit de Dumnezeu să rămână peste veacuri vestitorul unui mesaj potrivit pentru toți oamenii acestei planete. Isaia a fost un om ratat în timpul vieții. Ascultătorii lui l-au privit cu din ce în ce mai multă dușmănie și batjocură. Și asta timp de … 40 de ani. Pentru Isaia, ca și pentru alți mari slujitori ai lui Dumnezeu, „succesul” se scrie „c-r-e-d-i-n-c-i-o-ș-i-e”. Ceea ce este uimitor este că Isaia, spre deosebire de Ieremia, celălalt profet contemporan cu destin tragic, nu se „acrește”, nu devine cenușiu sau „plângăcios”. Isaia strălucește de optimism. Cum a fost posibil? Motivul este identificarea profetului cu Dumnezeul pe care-L slujește și convingerea că Dumnezeu poate imposibilul! Cartea lui Isaia este plină de lucruri imposibile, extraordinare, de necrezut, dar solide la fel ca realitatea ultimă a Celui Atotputernic. Ieremia se uită prea mult la pământ. Isaia se pierde în adorarea cerului și a lucrării supranaturale pe care o va face Dumnezeu pe pământ. Cine-L are pe Dumnezeu are întotdeauna „destul”. Isaia vestește despre o naștere imposibilă, un prunct venit dintr-o fecioară ((Is. 7:14), despre o înviere imposibilă (Is. 53:10), despre o împărăție imposibilă (Is. 11:1-9). Cu astfel de diamante în traistă, Isaia călătorește prin viață ca un om bogat, îmbrăcat deja în straiele cerului și asemănător până la confundare cu un alt „om al durerii și obișnuit cu suferință” cu care va fi veci legat: „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi;  să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească, în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie, în locul plânsului, o haină de laudă, în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi terebinţi ai neprihănirii, un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui. (…) Mă bucur în Domnul şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu, căci M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească şi ca o mireasă împodobită cu sculele ei.  Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui şi după cum o grădină face să încolţească semănăturile ei, aşa va face Domnul, Dumnezeu, să răsară mântuirea şi lauda în faţa tuturor neamurilor.” (Isaia 61).

Data scrierii: Textul cărţii plasează această dată: „Pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia” (1:1). Isaia a avut deci aproximativ 60 de ani de activitate profetică (740-680 î.H.). În vremea aceasta Israelul a fost dus în robie (722-721 î.H.), iar împărăţia lui Iuda a fost parţial invadată de oştile lui Sanherib (701 î.H.). Tradiţia evreiască plasează moartea sa pe vremea lui Manase, care l-ar fi închis în trunchiul unui copac şi l-ar fi tăiat în două cu ferăstrăul (Evrei 11:37).

Contextul istoric: Cei 60 de ani de activitate ai lui Isaia încep atunci când cele 10 seminţii din Regatul de Nord a lui Israel erau aproape să fie cucerite de Asiria şi duse în robie. Se încheiau astfel aproximativ 200 de ani de tristă istorie în care Israelul rătăcise departe de Iehova/Yahwe, sub conducerea a nu mai puţin de 19 împăraţi din opt dinastii diferite. Sub ameninţarea lui Tiglat-Pileser al Asiriei, Israelul intră în alianţă cu Siria şi Damascul. Împăratul Ahaz din Iuda refuză să se alăture acestei alianţe şi este ţinta unei invazii de pedepsire (2 Regi 16 şi 2 Cronici 28). Ahaz cere ajutorul puternicei Asirii, care zdrobeşte Siria şi Israelul, dar ia sub tutela sa şi micul regat al lui Iuda. Vasalitatea împărăţiei lui Iuda durează până când Ezechia se răscoală (2 Regi 18). La această răscoală îl îndeamnă Isaia care îl încurajează să iasă din orice alianţe omeneşti şi să se încreadă numai în Iehova. Speriat însă de ameninţarea asiriană, Ezechia ascultă de alte glasuri care-l îndemnau să se alieze cu Egiptul, singura putere rivală pe măsura Asiriei (Isaia 30:2-4). Când Sanherib, noul împărat al Asiriei, vine să pedepsească regatul lui Iuda, Egiptul ezită să trimită ajutor, iar Ezechia este forţat să se umilească, capitulând şi plătind un mare preţ în argint şi aur (2 Regi 18:13-16). În secret însă, Iuda continuă să flirteze cu Egiptul. Aflând despre situaţia aceasta, Sanherib se întoarce să-şi zdrobească toţi rivalii. Din imensele trupe îndreptate înspre Egipt, desprinde o armată pe care o trimite să cucerească Ierusalimul (Isaia 36-37). În panica asediului, Ezechia ascultă de Isaia, strigă către Iehova şi rezultatul nu întârzie să apară: Dumnezeu Însuşi luptă cu asirienii producându-le o mare înfrângere din care Sanherib nu şi-a mai revenit niciodată. Împărăţia lui Iuda este eliberată astfel de orice ameninţare şi, pentru o perioadă de timp, se va bucura de pace, linişte şi prosperitate. Dacă vom reuşi să ţinem în minte acest mic rezumat istoric, citirea cărţii lui Isaia ne va fi mai uşoară, iar unele pasaje obscure vor putea fi clarificate cu uşurinţă.

Conţinutul cărţii:

I. Conținut păstrat prin providență: Isaia este o carte fascinantă ca studiu. Caracterul providențial al cărții este subliniat prin faptul că ni s-a păstrat întreagă, cea mai veche copie fiind descoperită în documentele de la Marea Moartă. De-a lungul secolelor, liberali vinovați de prea multă libertate în criticarea lucrărilor lui Dumnezeu, dar și rabinii habotnici porniți împotriva lui Hristos au negat vechimea și inspirația acestei cărți. Astăzi, însă, Dumnezeu i-a făcut dreptate. Spiritual, în mijlocul Israelului, se află Ierusalimul, iar în mijlocul Ierusalimului se găseşte „Muzeul lui Israel”. Ei bine, în urma descoperirii ,,Documentelor de la Marea Moartă”, exact la 60 ani de la descoperirea lor, respectiv din anul 2008, în centrul acestui muzeu, depus într-o vitrină circulară, se află sulul cărții lui Isaia, integral și fără niciun verset lipsă. Da, există acolo chiar și mult contestatul capitol 53, chintesența lucrării mesianice a lui Dumnezeu pentru Israel.

II. Conținut așezat într-o formă matematică: Cartea lui Isaia constituie un studiu fascinant și din cauza felului în care a fost împărțită pe versete și capitole. Deși nu putem spune că această împărțire a fost „inspirată”, o putem pune și pe ea în categoria întâmplărilor „providențiale”. Unii ar prefera să citească și azi textul Bibliei nefragmentat grafic de împărțirea curentă, spunând că asta ne-ar facilita refamiliarizarea cu forma curgerii naturale a narațiunii. Pentru aproximativ 1.100 de ani, Biserica creștină a citit Biblia în felul acesta. Împărțirea Bibliei pe capitole a fost lucrarea lui Stephen Langton, un arhiepiscop de Canterbury. El a recomandat această împărțire în anul 1.227, iar Biblia Wycliffe din anul 1382 a fost cea dintâi care a fost tipărită astfel. De atunci, imensa majoritate a traducerilor Bibliei folosesc aceasă metodă, care ne ajută să localizăm mult mai ușor anumite texte, ca de pildă Ioan 3:16. Împărțirea textului Vechiului Testament în capitole și versete a fost făcută de rabinul Nathan în anul 1488. Robert (Stephanus) Etienne a fost inspirat de lucrarea lui Nathan să adauge o împărțire cu versete numerotate și împărțirii Noului Testament pe capitole. Prin aceasta, în anul 1448, odată cu tipărirea Bibliei de la Geneva s-a ajuns la forma grafică pe care o folosim și noi astăzi. Nu știu dacă cel care a împărțit cartea profetului Isaia pe capitole și versete și-a dat seama sau nu de ceea ce face, dar cartea este așezată astăzi pe o foarte interesantă structură numerică. Cartea conține 66 de capitole, exact atâtea câte sunt și cărțile Bibliei. Mai mult, Isaia este secționat în două jumătăți distincte, primele 39 de capitole și ultimele 27, exact așa cum sunt împărțite și cărțile Vechiului și Noului Testament. Este evident că primele 39 de capitole rezumă mesajul pe care l-a avut Dumnezeu în Vechiul Testament, iar ultimele 27 adaugă aroma mesajului de har și restaurare conținut de Noul Testament. Cea de-a doua secțiune începe chiar cu o declarație tematică, preluată literal de Ioan Botezătorul, la începutul Noului Testament: „Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este ispăşită, căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui.” Un glas strigă: „Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii şi strâmtorile, în vâlcele! Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea, căci gura Domnului a vorbit.” (Isaia 40:1-5). Secțiunea continuă apoi cu lucrarea Robului Domnului, uns de Dumnezeu, jertfit pentru păcatele poporului Său, înviat și înălțat apoi în slavă. Trecem apoi prin texte care ne spun că „vom fi martori ai Lui până la marginile pământului” și se încheie cu o declarație apocaliptică a lui Dumnezeu: „Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte.” (Isaia 65:17). Cu alte cuvinte, dacă cineva ar lua toată Biblia și ar îngrămădi-o într-o singură carte am avea exact cartea profetului Isaia. Isaia îşi începe cartea cu o referire la cer și pământ, un ecou al creării Universului din cartea Geneza, și o încheie cu o aluzie la un cer nou și un pământ nou, o prevestire a Apocalipsei. Exact acolo unde trebuie, în simetria numerică, există o referire la epoca îndurării divine, un ecou al Evangheliei lui Matei. În simetria numerică de astăzi există chiar și o împărțire mai interesantă. Este evident că secțiunea capitolelor 40-66 se subîmparte și ea în trei, fiecare de câte 9 capitole dedicate fiecare în parte uneia din cele trei persoane ale Dumnezeului triunic: În capitolele 40-48 tema este „mângâiați pe poporul Meu”, și ne întâlnim cu măreția Tatălui. În capitolele 49-57, tema este „Robul Domnului, care moare și apoi învie”, iar eroul principal este Fiul care ne-a adus harul mântuirii. Iar în capitolele 58-66 ni se prezintă „slava viitoare”, care va fi așezată prin lucrarea Duhului lui Dumnezeu. Și dacă vreți ceva sublim, iată cât de „hristocentrică” este această a doua parte a cărții lui Isaia, evanghelistul Vechiului Testament: 66 de capitole, ca Biblia; 39 de capitole aspre despre judecată, ca Vechiul Testament; 27 de capitole despre salvare, ca Noul Testament; în aceste 27 capitole din final sunt trei grupe de câte nouă: primele 9 sunt despre salvarea fizică a lui Israel; ultimele 9 sunt despre salvarea fizică a planetei; secțiunea de 9 capitole de la mijloc este despre salvarea individuală, iar inima acesteia este (nu se putea altfel!) exact capitolul Isaia 53 !!! Inima caitolului 53 este această afrimație: „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi” (Isaia 53:5). O altă asemănare cu Noul Testament este că expresia „întristați pe Duhul Sfânt” vine din Isaia 63:10-11: „Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel sfânt, iar El li S-a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor. Atunci poporul Său şi-a adus aminte de zilele străvechi ale lui Moise şi a zis: Unde este Acela care i-a scos din mare, cu păstorul turmei Sale? Unde este Acela care punea în mijlocul lor Duhul Lui cel sfânt”. Un alt text din Isaia este un anunț al Rusalilor: „Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta, şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale, …” (Isaia 44:3). Oare cum pot unii să spună că nu există referiri la Sfânta Trinitate în Vechiul Testament ?! Desigur, împărțirea pe capitole și versete n-a fost făcută de Dumnezeu, dar este evident că Dumnezeu a așezat conținutul cărții într-o structură fascinantă. A existat un critic literar căruia nu i-a plăcut că lucrările lui Shakespeare sunt pline de citate la care scriitorul nu a trecut și referința. Asta până când cineva a observat că Shakespeare s-a citat pe sine însuși, semnalându-ne că anumite pasaje există în alte scrieri ale sale. La fel este și cu Biblia. Noul Testament este plin de citate din cartea profetului Isaia, mai ales din partea de la urmă. Iată câteva exemple de citate cu care suntem foarte familiari în limbajul creștin de astăzi: „Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor, cosoare” (Isaia 2:4b). Versetul acesta se află pe soclul de granit al statuii așezate în fața sediului Națiunilor Unite din New York. Este păcat că n-au pus acolo întreg versetul, care condiționează această realizare de supunerea față de Unsul trimis de Dumnezeu: „El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare” (Isaia 4:2a). Fără ascultarea de Dumnezeu nu va exista o împărăție a păcii și a prosperității. Națiunile Unite sunt un orfelinat în care copiii caută „fraternitate” fără să-L recunoască pe Cel care i-a făcut! Așa ceva nu se poate. Omenirea, preluând o metaforă a lui Milton, este mereu „în căutarea paradisului pierdut”, în care ar dori să se întoarcă sărind gardul pentru că la poartă a așezat Dumnezeu un heruvim cu sabie învăpăiată (Geneza 3:24). Pasajul din Isaia 2:2-5 se află preluat „cuvânt cu cuvânt” și în cartea mai tânărului profet Mica (Mica 4:1-5). Repetițiile sunt metoda Bibliei de a întâri o afirmație. Țineți minte expresia „Adevărat, adevărat vă spun”? Când Dumnezeu repetă o informație este ca și cum ar vrea să spună: „Atenție! Aceasta se va întâmpla cu siguranță!” Pasajul din Isaia și Mica este în contrast cu unul din cartea profetului Ioel, în care elementele metaforelor sunt inversate. Este un fel de formulare simbolică „înarmare-dezarmare”. Iată pasajul din Ioel: „Fiarele plugurilor voastre prefaceţi-le în săbii şi cosoarele, în suliţe! Cel slab să zică: Sunt tare! (Ioel 3:10). Alte versete arhicunoscute sunt acestea: „De aceea, Domnul Însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu şi-I va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)” (Isaia 7: 14). „Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii” (Isaia 9: 6). „Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul” (Isaia 11: 2). „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine” (Isaia 26: 3). „ … dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc” (Isaia 40: 31). „Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea!” (Isaia 52: 7). „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă” (Isaia 59: 1). „O, de ai despica cerurile şi Te-ai pogorî, s-ar topi munţii înaintea Ta” (Isaia 64: 1). Martin Luther s-a inspirat din Isaia când a compus celebra cântare „Cetate tare-i Dumnezeu”: „În ziua aceea, se va cânta următoarea cântare în țara lui Iuda: Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mântuirea ca ziduri și întăritură” (Isaia 26:1). Din cauza graficii în care a fost tipărită traducerea lui Dumitru Cornilescu, este dificil să remarcăm toate cântările menționate în cartea lui Isaia: 1. (Via Domnului) „Voi cânta Preaiubitului meu cântarea Preaiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie pe o câmpie foarte mănoasă … (Isaia 5:1). 2. (Cântarea Babilonului) „atunci vei cânta cântarea aceasta asupra împăratului Babilonului şi vei zice: Iată, asupritorul nu mai este, asuprirea a încetat, …” (Isaia 14:4). 3. (Domnul secerișului) „Eu privesc liniştit din locuinţa Mea pe căldura arzătoare a luminii soarelui şi pe aburul de rouă, în vipia secerişului. Dar, înainte de seceriş, când cade floarea şi rodul se face aguridă, el taie îndată mlădiţele cu cosoare, ba taie chiar lăstarii şi-i aruncă …” (Isaia 18:4-5). 4. (O cetate tare) „În ziua aceea, se va cânta următoarea cântare în ţara lui Iuda: Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mântuirea ca ziduri şi întăritură. …” (Isaia 26:1). 5. (Cântare nouă pentru Via Domnului) „În ziua aceea, cântaţi o cântare asupra viei celei mai alese: Eu, Domnul, sunt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte, ca să n-o vatăme nimeni. …” (Isaia 27:2-5). 6. (Cântarea lui Ezechia) „Cântarea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, cu prilejul bolii şi însănătoşirii lui …” (Isaia 38:9). 7. (Cântarea cea nouă) „Cântaţi Domnului o cântare nouă, cântaţi laudele Lui până la marginile pământului, voi, care mergeţi pe mare şi cei ce locuiţi în ea, ostroave şi locuitorii lor! …” (Isaia 42:10). Foarte puțini creștini sunt conștienți că expresii ca acestea „întristați pe Duhul Sfânt”, „Domnul va șterge orice lacrimă din ochii lor”, „glasul celui ce strigă în pustie”, „Îmi veți fi martori până la marginile pământului” și „orice genunchi se va pleca și orice limbă va mărturisi” vin toate din textul celei de-a doua secțiuni majore din cartea profetului Isaia. Deci, dacă vrei să cunoști bine Biblia, trebuie să citești ce a scris Isaia. Cartea lui te va ajuta să înțelegi atât Noul Testament, cât și Vechiul Testament.

     *Va urma.                                                                            

duminică, 23 octombrie 2022

SFÂRȘITUL EUROPEI - SUB BALTICA!

 

SFÂRȘITUL EUROPEI - SUB BALTICA!

 Imediat după încheierea celui de-ai doilea război mondial, lumea își sufleca mânecile pentru a clădi un viitor rațional. Umanitatea occidentală părea, în sfârșit, pregătită sau, mai degrabă, silită să își recapituleze critic erorile, pentru a se lepăda de boala care le-a provocat.  Au urmat, într-adevăr, aproape 80 de ani de încredere declarativă și echilibru aparent. Porțile progresului îmbiau, larg deschise, la optimsim iar istoria dădea semne că se lasă reeducată de noul suflu global al libertății. Pe parcurs, însă, îndemnat de aparenta lipsă de fricțiune istorică, visul a început să-și organizeze propriul coșmar. Exaltarea a trecut în nesăbuință și, folosind un drum ocolit, a condus noua lume spre vechiul blestem: iluzia dezlănțuită. Nimic - nicio catastrofă precedentă, nicio lecție istorică și nicio învățătură filozofică sau morală - nu a reușit să vină de hac dorului de orbire voluntară. Mințile puse să lumineze alte minți au pierdut legătura cu realitatea, după ce au declarat-o opera unui spirit malefic. Este de găsit, aici, un ecou gnostic dar, pentru a nu complica lucurile, este mai util să vorbim, acum, de scandalul faptelor și nu de geneza lor spirituală. Răspunzând invaziei ruse din Februarie 2022, o suită neîntreuptă de erori, un torent de decizii și fapte ireversibile au eliminat orice urmă de luciditate și amenință, cât se poate de credibil, existența lumii în care trăim. La un loc, toate aceste acte nebunie înverșunată se cheamă „politică externă” sau, în cuvinte de uz narcotic, „apărarea democrației”. Rezultatul previzibil este dispariția democrației și înfeudarea lumii europene în dependență, control și retorică goală. Pe scurt, Europa a pierdut, deja, războiul pe care Rusia și Statele Unite îl duc în Ucraina. Mai departe - dacă există vreun mai departe - războiul va urma conturul care duce spre catastrofa finală. Nici Rusia, nici Statele Unite nu mai timpul și dorința să apese pe frână. Pentru ruși, orbirea vine din mistică națională. Pentru americani, din himera dominației mondiale care se crede eliberatoare și cere eliminarea Rusiei ca mare putere. Nimic nu este rațional și totul este necugetat în premizele și desfășurarea acestui conflict. Mai întâi, premiza stupidă după care Rusia poate fi îngenunchiată economic. Sancțiunile curg dar rezultatul este un minuțios ignorat efect de bumerang. Economia care slăbește și își va găsi sfârșitul curând este economia  Europei, nu economia Rusiei. Foarte probabil, ideea prostească după care Rusia poate fi lihnită și jumulită la comandă a fost alimentată de confuzia între Rusia și Iran. Efectul devastator al sancțiunilor aplicate Iranului nu este posibil în Rusia. Cine a fost în stare să comită o asemenea confuzie crede că Rusia este, pur și simplu un stat sprijinit pe o economie primitivă. Nenumărate șarje mascate în analize procentuale riguroase au impus, în ultimii ani, legenda după care Rusia este echivalentul economic al unui sfert de Germanie sau jumătăți de Italie. Poate. Dar numai dacă admitem că sfertul și jumătatea condiționează întregul. Toate aceste evaluări suferă de o mărginire aritmetică în care  nu este loc de raporturi reale. Lăsând la o parte tradiția industrială și educația tehnică ruso-sovietice (avariate dar nu anihilate în ultimii 30 de ani), economia rusă are un atuu mare cât icebergul reperat prea târziu pe Titanic: produce lucrurile de care (și tu) ai nevoie pentru a produce lucuri esențiale. Cele mai vizibile sunt energia și îngrășămintele. Este simplu: rușii pot extrage petrol și gaze și fără vize și fără Dostoievski în librăriile milaneze. În schimb, pâine și încălzire la Milano nu se pot produce fără petrol și gaze din Rusia. Blocul economic european este branșat la priza rusească. Inepția analizelor pro-sancțiuni este șocantă. Forța economiei ruse este egală cu vulnerabilitatea economiei europene. Cine încearcă să stranguleze economia rusă va reuși, mai întâi, să sufoce economia europeană. Din păcate, am trecut și de avertismentul dictat de acest raport elementar. Între timp, am intrat în zona fără întoarcere. Sabotajul care a scos din uz conductele NS1 și NS2, de sub Marea Baltică, este cel mai grav act de vandalism strategic înregistrat în istoria Europei post-belice. Cu incapacitarea celor două conducte de gaz, Europa pierde alimentarea industriilor și populației ei. Acum și pe viitor. Zarurile au fost aruncate la mare adâncime. Ruina europeană este garantată. Germania și UE sunt șah-mat. Nimic nu mai este logic în războiul din Ucraina dar nici logica nici lipsa ei nu pot explica de ce autoarea actului fatal de sub Baltica ar putea fi Rusia. Pentru a-și anihila sursa de venituri și instrumentul de șantaj? Absurd! Este greu de crezut că autorii sabotajului sau cei ce l-au aprobat nu înțeleg ce va urma în Europa. Este și mai greu de crezut că autorii dezastrului de pe fundul Balticii înțeleg ce va urma după ce va urma în Europa! Fără energie sau cu energie la costuri enorme, economiile Europei vor suferi cumplit. Europa riscă, pur și simplu, dezindustrializarea, șomajul de masă și ruina financiară. Haosul politic nu va întârzia. Mișcări masive de protest și partide din ce în ce mai radicale vor slăbi administrațiile, vor respinge ordinea democratică și vor fi gata să ia puterea. În această situație, Europa va fi un bloc inert și impotent, la dispoziția celor ce cred că o pot salva spre a o controla. Dar socoteala este greșită. Cei ce cred că pot captura o Europă anihilată economic suferă de o miopie mult mai avansată decât puterea de judecată. Căci o Europă scoasă din joc duce spre generalizarea crizei. Spre prăbușirea în faliment, dezordine și violență a întregii constelații economice euro-americane. Nimeni nu este  pregătit pentru așa ceva. Riscul istoric este reîntrunirea condițiilor politico-economice de la sfârșitul primului război mondial. Vortexul evitabil care a lansat recesiunea generală din 1929-33 și a pregătit al doilea război mondial. Munții de datorii și bani „răi” înălțați pentru a plăti lockdown-urile și războiul din Ucraina sunt pestre tot singurul peisaj financiar vizibil. Dezmembrarea circuitiului comercial global a început cu restricțiile anti-COViD și se va adânci, odată cu decuplarea blocului BRICS+. La fel ca în 1919, după Versailles, Europa va rămâne bună de plată, cu precădere la ghișeul german, iar cooperarea și schimburile internaționale se vor rarefia până la inexistență. A croi planuri de dominație globală pe aceste baze este iresponsabil. Criza va dezlănțui resentimente turbate și va anima revizionismele cel mai fanteziste. Toată lumea va înțelege că are dreptul și datoria să o ia razna pentru a da lovitura cea mare. Pasul următor va fi și ultimul. Va fi neînchipuit de ușor pentru una din Marile Puteri să comită ireparabilul, în timpul unei crize de grandoare pe care o va prezenta drept justiție cerească. Un schimb de tiruri nucleare este tot ce mai lipsește pentru a pune capăt lumii occidentale. Cum am ajuns aici? Prin deliruri paralele și concurente. Statele Unite au intrat în faza finală a febrei misionare de care suferă de un secol (post-1918). Epoca oamenilor de stat americani educați de tradiția Fondatorilor a trecut. Și odată cu ea filozofia care oprea aventurile imperiale. Orice imperiu sfârșește convins și îngropat de propria grandoare. America încearcă febril să o confirme. De cealaltă parte, Rusia s-a ipostaziat, la limita martiriului, în rolul națiunii alese să salveze creștinătatea și lumea veche. Prima este o relicvă pe care generațiile ce vin o resping, în pasul vioi ce duce spre vid. A doua nu mai există. La un loc, amândouă sunt rezultatul complex, excitant și dezastruos al drogurilor ideologice tari pe care umanitatea și le administrează de prea mult timp. Restul, adică mișcarea care asigură alibiul, entuziasmul și complicitatea populară la dezastru, vine din războiul informațional. Înobilat seducător de lumina luptei pentru libertate, asaltul mediatic a fost devastator. Dar nu pentru Rusia. Ținta reală a fost publicul european intern. Reușita a fost deplină. Opinia standard a publicului este  servitutea militantă. Așa s-a generalizat starea de orbire voluntară care permite oricui să își nimicească bunul simț și să susțină un fals pe care, în cea mai ascunsă cută a sufletului, îl știe fals. Cu certitudinea negativă că, dacă se abate de la acestă îndatotire, va fi descris instantaneu ca „om al lui Putin” și descalificat. Remediul va veni când va fi prea târziu. Cum spunea Orwell: o dată cu ciocnirea de realitate. De obicei pe un câmp de luptă. Sau în sărăcie, mizerie și neputință - noi valori comune și europene.

NOUTĂȚI DIN REPUBLICA PĂSTORITĂ DE „MONARHUL” JOHANNIS.

 

NOUTĂȚI DIN REPUBLICA PĂSTORITĂ DE „MONARHUL” JOHANNIS

1. Jalnica „montură” penelistă împotriva USR:

 În pană de idei și cu exces de ticăloșie, liberalii și-au găsit pentru toate făcutele și nefăcutele țapul ispășitor: USR. Vechea idiosincrazie față de foștii colegi de alianță a reizbucnit de câtva timp în tușe atât de groase încât demonstrează exact contrariul a ceea ce vor să camufleze. În afacerea BMV-urilor cumpărate de firma prietenului președintelui Johannis pentru Ministerul de Interne patronat de Lucian Bode, au aruncat vina dubioasei achiziții, într-o manevră scandaloasă și ridicolă, pe USR, în speță pe Cătălin Drulă și Cristian Ghinea. Cum cei doi au demontat cu documente minciuna, care nu a avut picioare lungi în presa nemituită de banii partidului, PNL a trecut în etapa următoare: o campanie furibundă împotriva lui Drulă. Metoda? Publicitate negativă plătită de partid, distribuită în media hrănită gras din banii publici, așa cum au arătat investigațiile Europa Liberă și Recorder. Din nefericire pentru PNL, cu cât se agită mai tare să scoată din ecuație numele președintelui, cu atât publicul devine mai convins că la mijloc este o învârteală cu ochii lui Johannis și sprâncenele lui Bode. Căci cine poate să creadă, într-o țară putred de coruptă ca România, că firma amicului lui Johannis nu a fost favorizată la licitație și nu a avut loc un trafic de influență? Nimeni. Iar PSD merge în siajul PNL, că doar nu degeaba au ajuns împreună la guvernare, furăciuni și nepotisme. Văzând că aderarea la spațiul Schengen este sub un mare semn de întrebare din cauza opoziției Olandei și are șanse bune să se amâne, stricându-le astfel profitul electoral, mai nou PNL otrăvește spațiul public cu reclame în care acuză USR că „sabotează aderarea României la Schengen”. Așa cum a arătat HotNews, un click pe caseta cu mesajul „Drulă își instruiește oamenii să atace orbește autoritățile la TV. Află de ce” redirecționa utilizatorul către o pagină a PNL cu atacuri la adresa USR. Niște capete înfierbântate și seci de la vârful partidului nu se mai deranjează nici măcar să tragă perdeaua, comit acte nerecomandate minorilor ziua în amiaza mare, chiar în curtea PNL. Dar nici PSD nu-i mai breaz, îl are pe inenarabilul Vasile Dâncu, „intelectualul” partidului, care după ce i-a scăpat broasca pe gură că Ucraina ar trebui să cedeze teritorii pentru a face pace cu Putin, dă vina pe o „montură USR”. Al naibii USR-ul ăsta, cum a reușit el să-l facă pe Dâncu să-și dea arama pe față! Pentru că ministrul apărării chiar asta crede, ca și alții din grupul de la Cluj: că UE și NATO trebuie să negocieze în locul Ucrainei cedarea de teritorii spre potolirea și îndestularea dictatorului de la Kremlin. Nu degeaba l-a trimis Johannis să citească revista presei, pentru a afla poziția oficială a României și a partenerilor ei. Lovit în orgoliu și funcție, Dâncu pozează în victimă din librăria Filigranes (Bruxelles). Aici, spune el superior, „nu se aude vocea idioților, nici răcnetele proștilor și nici șoaptele mieroase ale ticăloșilor”, de aici poți „ignora tembelismul solemn, puținătatea de minte sau analfabetismul agresiv”. Drept este. Dar asta când nu te agăți de o funcție care depinde de Ciolacu, Ciucă, Johannis și alți colegi de partid, cei la care medita acompaniat de „foșnetul moale al paginilor”. Oricum, scăparea este simplă: demisia. Dar n-a fost nevoie de un astfel de sacrificiu, căci premierul Ciucă l-a absolvit de păcate și l-a „calibrat”. USR este ciuca bătăii pentru marea coaliție de la putere nu de ieri, de azi. Și va continua să fie, pentru că PNL și PSD trebuie să abată cumva atenția de la nenorocirile guvernării, nu puține la număr. În fond, singurii care mai fac opoziție, care le taxează prostiile și nemerniciile, de la hoții, clientelisme, plagiate, legi nedemocratice și declarații aiuritoare sunt cei de la USR, cu toate păcatele lor. Eu apreciez acest fapt deși nu sunt deloc susținătorul acestui partid neomarxist și globalist! De exemplu, teza de doctorat a lui Lucian Bode, copiată de useriști cu pixul la Biblioteca Națională, care n-a catadicsit s-o digitalizeze, ar avea pasaje întregi luate copy-paste din Wikipedia și alte surse la un click distanță. Desigur, fără citare. O va verifica Universitatea Babeș Bolyai, dar a fost sesizat și CNATDCU, cel pe care demisionarul Sorin Câmpeanu, alt plagiator fără patalama, voia să-l desființeze. Dacă asta înseamnă a te cocoța pe subiect și a profita electoral de el, cum susțin doi cercetători recent convertiți la sereism, atunci ce înseamnă a face opoziție? Să procedezi, poate, ca AUR? Este totuși important că pe scena politică se mai aude și altceva decât propaganda puterii. După o perioadă de letargie, cu anumite stridențe, inabilități și, evident, în scop electoral, USR redevine o voce a opoziției. Alături de puțina presă rămasă independentă, „inamicii României”, cum îi taxează Ghiță TV, a fost singura forță politică ce a criticat abuzivele legi ale securității naționale croșetate de servicii și de „experții” lui Klaus Johannis (să fim serioși, nu le-a adus barza, iar SRI nu este stâlpul democrației), care a cerut demisia lui Câmpeanu și o cere acum pe cea a lui Bode. Motivul pentru care PNL poartă acest război murdar cu USR este simplu: speră ca electoratul acestuia, dezamăgit de diviziunile și scandalurile din ultimul an, de plecarea lui Dacian Cioloș și de diverse excese autoritariste și nedemocratice, să voteze cu PNL în loc să stea acasă, demobilizat. Iluzii. Ceea ce nu înțeleg liberalii este că au demonstrat cu prisosință că mariajul cu PSD nu a fost doar din interes meschin, ci și pe bază de afinități și viziuni comune.

2. „Hai la Schengen cu grăbire, să-l secăm dintr-o sorbire!”

 După o lungă perioadă în care guvernul părea să fi uitat de intrarea în Schengen, acest vechi obiectiv a fost readus pe agenda dezbaterii politice, pentru a fi transformat în stearpă propagandă. Programul de guvernare cu care domnul Ciucă s-a prezentat în fața Parlamentului cuprindea, desigur, o referință la Schengen. Acceptarea României în spațiul de liberă circulație era însă menționată în aceeași frază în care era vorba și despre aderarea la zona euro: pentru ambele - spunea limba de lemn a documentului programatic de acum un an - executivul „va continua demersurile”. Nu era precizat vreun orizont de timp. Dimpotrivă, textul sugera că este vorba despre termenul mediu sau lung, fiindcă pomenea de „luarea în considerare a evoluțiilor la nivel UE privind reforma Spațiului Schengen și a consolidării Uniunii Economice și Monetare”. Din noiembrie 2021 până deunăzi, nici premierul, nici miniștrii care au competențe în acest dosar nu s-au sinchisit de vreunul din cele două dosare. La începutul lunii trecute, doi pesediști din Parlamentul European - foștii miniștri D. Nica și V. Negrescu - au lansat ideea unei dezbateri la Strasbourg despre aderarea României la Schengen. Cei doi deputați propuneau, de fapt, ca noi și bulgarii, primiți în UE în 2007, să fim acceptați în Schengen în aceeași zi în care va fi inclusă Croația, țară intrată cu șase ani mai târziu decât noi în Uniune. Autoritățile de la Zagreb au primit deja biletele de acces pentru 1 ianuarie 2024. Noi și bulgarii ar trebui să urcăm din mers în aceeași garnitură. Propunerea pesedistă a fost îmbrățișată și de grupul socialist din PE, dar și de celelalte două facțiuni parlamentare în care românii au un număr mare de deputați: PPE și Renew. Așa s-a pornit noua campanie. Una îndreptată spre publicul din țară, fiindcă să nu vă închipuiți că unui portughez sau unui maltez oarecare i-ar păsa prea mult de ambițiile lui Ciucă și Ciolacu. Legislativul european a acceptat o dezbatere în plen. Nu era prima. De mai bine de un deceniu, PE susține candidatura României. La fel și Comisia Europeană. S-au opus, de-a lungul vremii, mai multe state-membre. Între ele, mereu, Olanda. Cu argumentul că este nevoie ca justiția de la noi să funcționeze înainte ca orice cetățean să poată trece frontierele interne ale UE fără vreun control. Poziția olandeză pare să fie și acum tot asta: câtă vreme România, ca și Bulgaria, se află sub regimul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), nici vorbă de Schengen. Deputații români din toate grupurile europene s-au întrecut în sublinierea meritelor noastre. Ei au reamintit ceea ce știe toată lumea, inclusiv deputații olandezi, și anume că, din punct de vedere tehnic, îndeplinim de ani buni cerințele. Singurii care au pomenit de chestiunea justiției au fost deputații din grupul Renew. Însă și ei au pledat pentru un soi de pact intern pentru Schengen. Un fel de horă a unirii, cu refren ușor schimbat: „Hai la Schengen cu grăbire,/să-l secăm dintr-o sorbire!”, păreau să spună Grapini și Cioloș, Mihai Tudose și Vasile Blaga. A făcut oarecum notă discordantă Rareș Bogdan. Cu patosul pe care-l avea acum câțiva ani în PE Vadim Tudor, fostul jurnalist devenit eurodeputat a amenințat UE că Bucureștiul va declanșa o criză alimentară, dacă nu suntem în fine acceptați în zona Schengen. Ce-i drept, președintele a calmat spiritele: „L-a cam luat valul”, a declarat Klaus Johannis când un ziarist l-a întrebat ce-a pățit Rareș Bogdan. Șeful statului a intervenit în dezbaterea publică cu un singur argument dintre cele auzite și-n plenul de la Strasbourg: dacă România nu va fi primită odată cu Croația, votul extremist va spori. Pe scurt: dacă olandezii nu zic „da”, AUR decolează în sondaje. Este un punct de vedere naționalist: străinii sunt de vină dacă se întâmplă ceva rău. Tot Rareș Bogdan a ținut, de altfel, să sublinieze că această teză ar fi trezit stupoare între colegii săi din hemiciclul european. Nu este clar de ce: fiindcă îi dădeau dreptate ori ba. Zilele trecute, propaganda a continuat. Au condus-o președintele și premierul, care l-au primit pe premierul olandez Mark Rutte. Acesta a venit în România ca să încurajeze soldații pe care țara sa i-a trimis la Cincu, în grupul de luptă NATO. Johannis și Ciucă au repetat refrenul cunoscut: tehnic, suntem perfecți, deschideți-ne poarta! În ziua vizitei, s-a mai auzit o voce: una ce reproșa opoziției din USR că sabotează procesul de aderare la Schengen. Ceea ce i-a făcut pe unii să creadă că guvernul caută deja un țap ispășitor pentru eșec. Dacă până mai ieri, PSD și PNL păreau să ducă o propagandă destinată să le lipească sigla de reușita unui vechi proiect, de-acum ar putea fi vorba să caute împreună sau separat un vinovat pentru o nouă amânare. Vom ști mai multe pe 8 decembrie, când este programat Consiliul JAI, ce va avea pe agendă ambiția românilor și bulgarilor de a fi - simultan cu croații - egali cu ceilalți europeni în privința dreptului de a călători liber.

3. Este nevoie de o lege nouă a educației?

 Sistemul educației este suprareglementat. Legea adoptată în 2011, absolut catastrofală în opinia mea, a fost modificată de zeci de ori. Câmpeanu a propus două legi noi. Să fie aceasta soluția corectă? Sau există o alta? Într-o întrunire publică găzduită de librăria Humanitas de la Cișmigiu, pe 1 octombrie, unii dintre participanți au adresat mai multe solicitări responsabililor politici, toate privitoare la educația universitară. Le așez aici  sub titlul „Zece cereri pentru un plus de credibilitate a lumii universitare”.

1. D-lui Nicolae Ciucă: faceți o copie a tezei Dvs. de doctorat și trimiteți-o celor 13 membri ai comisiei CNATDCU, spre verificare! Doar așa se poate ocoli decizia CCR, care a blocat sesizarea CNATDCU de către oricine suspectează că un cetățean român, inclusiv un premier, a furat când a semnat o teză.

2. Membrilor Consiliului Național al Rectorilor: puneți urgent pe agenda Dvs. alegerea unui alt președinte al acestui for! Nu-l puteți menține pe Câmpeanu, dacă vreți să fiți credibili în fața celor care v-au ales și, în general, în fața societății.

3. Comisiilor de educație din Parlament: chemați-i la audieri pe miniștrii acuzați de fraude universitare, inclusiv din actualul guvern. Veți spori în acest fel reputația legislativului de apărător al drepturilor, inclusiv al drepturilor de proprietate intelectuală.

4. Rectorilor și decanilor din universități: penalizați-i pe profesorii care, din diverse motive, inclusiv din superficialitate, au girat teze copiate, neatribuindu-le, timp de zece ani, noi locuri la doctorat! Iar în caz de recidivă, suspendați-le dreptul de a îndruma doctoranzi.

5. D-lui Adrian Cioroianu, dir. Bibliotecii Naționale, depozitara legală a lucrărilor de doctorat: digitalizați tezele! Azi, ele nu pot fi consultate decât în sală și este complet interzisă copierea lor. Desființați procedurile care limitează sever libertatea cercetării!

6. D-lui Bogdan Aurescu: solicitați-i lui S. Câmpeanu demisia din funcția de președinte al Agenției Universitare a Francofoniei și cereți-le rectorilor din AUF scuze pentru că ați susținut un plagiator.

7. D-lui Vasile Dâncu: desființați Colegiul Național de Apărare! Această pseudo-instituție de educație, moștenitoare a serviciului de propagandă al armatei ceaușiste, a creat o rețea de control militar asupra instituțiilor civile, diminuând în mod grav calitatea democrației din România.

8. Viitorului ministru al educației: faceți o consultare veritabilă în privința legislației privitoare la educație și, în locul unei noi legi, abrogați dispozițiile stupide în vigoare!

9. Guvernului: dublați alocația de bază pentru un student! Azi ea este de 100 de euro pe lună, de trei ori mai puțin decât decontează tot guvernul pentru un loc la o grădiniță.

10. D-lui președinte Johannis: angajați-vă că, până la încheierea mandatului Dvs., nu veți mai semna decrete de numire în funcție pentru vreun ministru cu probleme de integritate, inclusiv academică.

 Cererile de mai sus au fost formulate în contextul crizei produse în sistemul universitar de mandatul lui Sorin Câmpeanu. Ministrul numit în urmă cu aproape doi ani a demisionat, fără a-și asuma faptul că a plagiat. Nu este primul care neagă evidența. Este  însă primul care justifică demisia prin nevoia de a salva reforma sistemului. Una îndelung pregătită: președintele a avut nevoie de șapte ani ca să pună pe hârtie un text aproape ilizibil și care ar fi trebuit să fie fundamentul unor noi legi. După un an de la publicarea documentului referitor la România educată, nemulțumirea societății și incertitudinile privind viitorul educației - nu doar al celei universitare - par a fi mai mari decât oricând altcândva. Această nemulțumire s-a exprimat în mod foarte clar în clipa în care fostul ministru a propus nu una, ci două legi noi ale educației: învățământul preuniversitar și cel universitar ar avea nevoie, zicea Câmpeanu, de câte o reglementare separată, fiecare în parte cu sute de articole. Nu cred că aceasta este soluția. În opinia mea, cred că este preferabil să fie eliminate dispoziții legale în vigoare. Și anume, toate cele care împovărează birocratic profesorii și elevii, care le impun obiective, în loc să se limiteze la definirea mijloacelor de realizare a unei educații bune. Școlile, liceele și universitățile au nevoie de mai multă libertate, nu de mai multe articole de lege. Consultări veritabile în clase, cancelarii și amfiteatre ar arăta în câteva luni unui ministru  pus pe treabă ce trebuie să abroge și ce anume este musai să fie păstrat. Soluția este dereglementarea, nu fabricarea unor texte „baroce” care vor sufoca la fel ca până acum educația. Este preferabil să tai ce s-a dovedit a fi prost decât să croiești ceva pretins bun doar fiindcă este nou. Cum însă noua „ministresă” de la Educație a contribuit din plin la elaborarea proiectelor de legi susținute de către Câmpeanu, mă îndoiesc sincer că se mai poate face ceva pentru salvarea învățământului românesc! În plus gestul de plecăciune făcut de „ministresă” în fața lui Johannis, de parcă ar fi fost vorba de un monarh, nu de un președinte, îmi taie orice speranță! Parcă se dorește ca învățământul românesc să „producă” numai culegători de sparanghel nu doar pentru Germania!!

4. Concluzie: „Democrația Reeducată” de Klaus Johannis!

 În urmă cu câteva luni era dată publicității o analiză Oxford Analytica în care Klaus Johannis era prezentat drept un președinte ce erodează democrația. Mi-am amintit brusc de acea analiză în momentul în care a fost numit noul ministru al Educației. S-a spus despre analiza Oxford că este una „manipulatoare”. Dacă mai pot exista mici semne de întrebare din partea unora că Johannis reprezintă o amenințare pentru democrația din România, în cazul PNL nu mai există niciun dubiu. Dictatura s-a instalat de mult în PNL , iar acum își desfășoară aripile întunecate. Liberalii nu mai au de mult un președinte, iar Guvernul nu mai are de și mai mult timp un premier adevărat. Există doar un dictator în PNL, care vrea să scrie legea și în reeducarea românilor. Spun „reeducare” pentru că ceea ce se întâmplă acum amintește de soluțiile din regimurile totalitare, în care populația trebuia îndoctrinată. Acum, la Educație, o marionetă cu  stil a fost înlocuită de una cu membrele prinse în șuruburi fragile. Să adaugăm acestea la achiziția de mașini pentru Poliția Română de la apropiatul lui Klaus Johannis și ce rezultă? Avem un președinte al României care, de la palat, controlează armata, poliția și școala. De ce perioadă vă amintește acest aspect?

duminică, 16 octombrie 2022

ISRAEL ȘI MESIA - Partea a doua.

 

ISRAEL ȘI MESIA - Partea a doua

 Yalkut Shimoni este una dintre cele mai vechi copii după un manuscris al literaturii rabinice, fiind datat în jurul anului 1310. Lucrarea citează numeroşi rabini care au trăit în primele trei secole ale mileniului I d.H şi, printre altele, dezvăluie mai multe scenarii despre viitorul poporului Israel şi al întregii lumi, în zilele venirii lui Mesia. „În anul apariţiei lui Mesia-Regele, ţările lumii se află într‑o stare conflictuală. Un rege al Persiei instigă un rege arab şi regele arab se duce să ceară sfat la Aram (Siria?). Regele Persiei se întoarce şi nimiceşte întreaga lume. Şi toate neamurile lumii sunt în mare primejdie şi apăsare, cad în faţa ochilor lor şi sunt zguduiţi de dureri, ca cele ale facerii. Îngrozit, Israel întreabă: Unde să ne ducem? Dar El le zice: De ce ţi-e frică? Nu te teme, căci vremea răscumpărării tale a sosit”. În Yalkut Shimoni citim avertizări cu privire la un conflict din Orientul Mijlociu care antrenează naţiunile arabe şi Persia (Iran). Împreună, aceste naţiuni vor ameninţa pe Israel. Mai departe, se vorbeşte despre ultima răscumpărare  a poporului, prin venirea Regelui Mesia. Potrivit scrierilor ebraice, venirea lui Mesia va fi precedată de zile de mare încercare şi declin spiritual. În cartea Prophecy and ProvidenceRabinul Sokolovsky citează pasaje din Talmud ce descriu vremurile de necaz din perioada lkveta d’Meshicha (paşii lui Mesia, adică zilele ce vor precede pe Mesia): „Tragedia va veni peste tine în zilele din urmă” - Targum Yonathan. „În timpul lkveta d’Meshicha nelegiuirea va domni în lume. Tinerii  se vor purta în aşa fel, încât feţele bătrânilor se vor acoperi de ruşine, vârstnicii se vor ridica împotriva tinerilor, fiii îşi vor dezonora părinţii, fiicele se vor ridica împotriva mamelor lor; membrii aceleiaşi familii se vor duşmăni între ei.” „În timpul  lkveta d’Meshicha  cârmuirea se va schimba lin, fără murmur sau proteste, într-o  cârmu­ire  atee. Adevărul va dispărea.” - Sanhedrin 97a, Sotah 49b. Talmudul descrie o vreme de mare avânt ştiinţific, astfel încât tehnologia va putea distruge lumea (Midrash Rabbah, în legătură cu Cântarea Cântărilor). „Vor fi vremuri de mare decădere spirituală, ca pe vremea lui Noe, oamenii se vor înjoşi în nelegiuire şi răutate, astfel că, generaţia care îl va vedea pe Mesia va fi nimicită pe bună dreptate.” (Mişna Sota 00:15). Aşadar, zilele care vor preceda venirea lui Mesia vor fi marcate de o vreme de mare necaz? Pasajele citate din Talmud afirmă că „în zilele din urmă, tragedia va veni peste tine”. Tot aici este descrisă o vreme de mare răutate, ca în vremea lui Noe.  Toate acestea se regăsesc şi  în cuvintele profeţilor evrei. Aceste cuvinte descriu הימים אחארית, „acharit ha yamim”, adică zilele din urmă, zilele ce preced venirea lui Mesia. Profeţii prezic o vreme unică de mare necaz şi durere: „Aşa vorbeşte Domnul: Auzim strigăte de groază; e spaimă, nu este pace! Întrebaţi şi vedeţi dacă nu cumva naşte vreun bărbat! Pentru ce văd pe toţi bărbaţii cu mâinile pe coapse ca o femeie la facere? Pentru ce s-au îngălbenit toate feţele? Vai! căci ziua aceea este mare; niciuna n-a fost ca ea! Este o vreme de necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi izbăvit din ea.” (Ieremia 30:5-7,31). „În vremea aceea se va ridica marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte.” (Daniel 12:1). Cuvinte asemănătoare apar în חדשה ברית B’rith Hadasha (Noul Legământ/Testament) cu privire la revenirea lui Yeshua (Iisus) Mesia. El însuşi a zis că aceste zile vor fi precedate de o vreme unică de mare necaz: „Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.” (Matei 24:21-22). De fapt, multe dintre semnele menţionate în scrierile evreieşti de mai sus corespund cu cele menţio­nate în  Noul Legământ (Testament) pentru zilele care preced revenirea lui Yeshua.  Va fi o perioadă de declin moral „ca în zilele lui Noe” şi „zilele lui Lot” (ex. Potopul şi distrugerea Sodomei şi Gomorei). (Luca 17.26-30). „Nelegiuirea va domni peste tot şi dragostea celor mai mulţi se va răci.” (Matei 24,12). Comportamentul şi caracterul oamenilor va fi corupt, depravat: „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblân­ziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.” (2Timotei 3:1-5). Vor fi numeroase războaie, însoţite de dezastre naturale şi foamete (Matei 24:7). După o răspândire pe tot cuprinsul globului timp de generaţii, poporul evreu va reveni în Ţara lui Israel. Renaşterea Israelului este proorocită de profeţii evrei. (Ezechiel 36-39, Ieremia 31:10 şi numeroase alte pasaje). Iisus spunea că semnul revenirii sale va fi atunci când  „smochinul va înfrunzi” (Luca 21:29-31).  Înfrunzirea smochinului este interpretată prin restaurarea poporului evreu în Ţara Israel. În vremurile din urmă va fi un mare conflict generat de statutul Ierusalimului (Zaharia 12, Luca 19.41-44, 21.20-24), un alt semn recunoscut în Noul Testament ca semn al revenirii lui Mesia Iisus, ca rege atotputernic, când va pune capăt războaielor şi va aduce pacea în lume, din Ierusalim (Isaia 2.1-4, Zaharia 14, Faptele Apostolilor 1.11, Apocalipsa 20). Aceste profeţii descriu starea actuală a lumii şi sunt un semn că trăim în zilele din urmă הימים אחאריתDacă există semne ale revenirii lui Mesia în evenimentele actuale, nu înseamnă că El a mai venit înainte? Iudaismul de azi respinge ideea că Mesia a mai venit odată în persoana lui Iisus din Nazaret. Potrivit Mărturisirii iudaice de credinţă : „Eu sunt deplin încredinţat de venirea lui Mesia şi chiar dacă El zăboveşte, îl aştept în fiecare zi”. Dacă noi, cu toţii, îl aşteptăm pe Mesia să vină, atunci prin definiţie, El nu a venit încă. Cu toate acestea, există scrieri ebraice care spun că Mesia ar fi trebuit să vină până acum: „Lumea va exista 6000 de ani. 2000 ani de pustiire (de la Adam la Avraam), 2000 ani de Tora (de la Avraam până în era noastră) şi  2000 ani de Împărăţie Mesianică (ultimii 2000 ani); însă, din pricina nelegiuirilor lor, multe s-au pierdut (ex. Mesia nu a venit la vremea cuvenită). b Sanhedrin 97a‑b.  Acesta este un pasaj din Talmud, care relatează că acum ar trebui să ne aflăm în perioada celor „2000 ani de domnie mesianică.” Cei 2000 de ani de Tora sunt consideraţi din vremea lui Avraam, nu Moise, aşadar, potrivit Midras, era mesianică trebuia să înceapă acum 2000 de ani. Deci, Mesia  ar fi trebuit să vină. Rabinul Rashi, unul dintre cei mai mari comentatori evrei medievali, (n. 1040 d.H.) motivează de ce nu a venit Mesia: „După 2000 de ani de Tora, Dumnezeu a decretat ca  să vină Mesia şi să se termine odată cu generaţia nelegiuită şi cu subjugarea Israelului. Din pricina nelegiuirilor noastre care sunt multe, toate acestea s-au pierdut.”Aşadar, potrivit lui Rashi, Mesia ar fi trebuit să vină, însă nu a venit din pricina păcatelor lui Israel. Michael Brown comentează pe marginea acestei afirmaţii, în cartea Answering Jewish objections to Jesus (Vol 1. p 1): „Cei mai mulţi evrei tradiţionali urmează calendarul lui Rashi, data estimată a venirii lui Mesia, fiind la aproximativ 240 d.H. Însă Rashi şi-a bazat calculul pe o eroare cronologică din tradiţia talmudică, probabil cea mai faimoasă eroare de acest gen din literatura rabinică. Este o greşeală de calcul de aproape 200 ani!” Acest fapt ne  aduce înapoi la momentul în care a venit Yeshua: profeţia din Daniel 9:25-26 relatează că Mesia va veni exact în perioada în care a şi venit Domnul Iisus: „Să ştii, dar, şi să înţelegi că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul, la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare. După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea şi Sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit, şi împreună cu el, şi pustiirile.” (Daniel 9:25-26). Aici, pentru săptămână s-a utilizat cuvântul  shavua care poate însemna o perioadă de  7 zile sau şapte ani.  În acest caz este 7 ani.  Deci, vorbim de o perioadă de 7×7+ 62 x 7 din care rezultă 483 ani. La sfârşitul acestei perioade de timp  לו ואין משיח יכרת Messia va pieri, „fără să se găsească vreo vină în El”.  În limba ebraică este folosit cuvântul atribuit lui Mesia şi spune că va pieri, va fi tăiat (va muri de o moarte violentă) dar nu pentru El (nu din pricina păcatelor sale), ci pentru păcatele celorlalţi. Aşadar, conform profeţiei lui Daniel, Mesia va veni la „şapte săptămâni şi şaizeci şi două săptămâni”, după porunca de reconstruire a Ierusalimului şi ÎNAINTE de dărâmarea celui de-al doilea Templu de către romani în (70 d.H.). Este limpede că aceasta crează probleme  în iudaismul rabinic. Rashi a pretins că profeţia se referă la regele Agripa, ultimul rege iudaic de la finalul perioadei celui de al doilea Templu. Raţionamentul său este că regii evrei primeau la investire ungerea şi termenul ebraic „Mesia” care înseamnă „Unsul”. Totuşi termenul unsul implicat în cuvîntul „Mesia” era folosit în legitimarea împăraţilor din seminţia lui David, şi nu poate fi aplicat lui Agripa,  un rege rău, carnal, urmaş al lui Irod, care era  edomit, nu din seminţia lui David. Mai mult, subiectele acestei profeţii date lui Daniel de îngerul Gabriel erau răscumpărarea poporu­lui evreu, statutul Ierusalimului şi Templul. Agripa nu a avut de-a face cu această răscumpărare şi viaţa sau moartea lui sunt irelevante pentru această profeţie. Cu atât mai mult, istoricii Iosephus şi Photius estimează moartea regelui Agrippa II la mulţi ani după dărâmarea celui de Al Doilea Templu, undeva între 93 şi 100 d.H., aşadar Daniel 9:26 se referă la altcineva. Ceea ce a prorocit Daniel, consemnat în cap 9:26, urma să se înfăptuiască în timpul cuprins între două evenimente: între porunca de refacere a Ierusalimului şi distrugerea Ierusalimului şi a Templului. Punctul final din această parte a profeţiei lui Daniel este distrugerea Ierusalimului şi a Templului de către romani în anul 70 d.H., aşadar Mesia trebuia să vină înainte de dărîmarea celui de Al Doilea Templu. Există un pasaj în Talmud care întăreşte profeţia biblică (Midrash Bereshith p. 243, ediţia Varşovia): „Mesia trebuie să plece în 33 d.H. ” (Vezi şi - Yalkut, vol. II p. 79 dahlet) şi Nazir (32 beht). Maimonide comenta astfel acest pasaj: „Daniel ne-a descoperit carac­teristicile zilelor din urmă. Cu toate acestea, fiind secrete, rabinii înţelepţi au interzis calculul perioadei în care va veni Mesia, pentru ca populaţia neinstruită să nu fie dusă în rătăcire, când vor vedea că zilele din urmă au venit, fără să fi existat vreun semn.”(Igeret Teiman, Cap. 3 p.24). Din această afirmaţie reiese că Maimonide credea că Daniel cunoştea vremea venirii lui Mesia şi că acea vreme a trecut deja. Acesta este şi motivul pentru care rabinii nu ating acest subiect, tocmai  pentru a evita  întrebările congregaţiei legate de faptul că Mesia a venit. Iată ceea ce a descoperit rabinul Rachmiel Frydland ca tânăr student la Yeshiva din Polonia: „Ştiam că în cartea Daniel se ascund tainele despre răscumpărarea Israelului şi despre Zilele mesianice. Mai ştiam şi că unii din marii rabini talmudici şi post-talmudici s-au cufundat în studierea acestei cărţi şi au deviat de la înţelegerea secretelor ascunse a semnelor şi cifrelor simbolice. Talmudul şi Midrash, când comentează subiectul despre răscumpărarea Israelului fac deseori referire la cartea lui Daniel, care dezvăluie momentul venirii lui Mesia. Cu toate acestea, la Yeshiva, am primit un avertisment ameninţător - un blestem aruncat asupra celor care încearcă să afle tainele zilelor din urmă. Şi Talmudul consemnează: „Fie ca ei să renunţe să mai încerce să afle adevărul despre zilele din urmă; Dacă vremea venirii lui Mesia a trecut deja şi el nu a mai venit, atunci el nu va mai veni”. (Sanhedrin 97b). Studiul lucrărilor marilor înţelepţi talmudici i­­‑a dus la rezultatul că, în cazul în care datele din Scripturi sunt corecte, Mesia ar fi trebuit să vină în primul secol al erei noastre, mai mult sau mai puţin. Un text talmudic descrie calendarul perioadei mesianice: „Şcoala lui Ilie învăţa: Lumea este  de şase mii de ani; două mii ani fără Tora; două mii ani cu Tora şi două mii ani mesianici. (Midrash Rabba, Gen. 98:3).””(What the Rabbis know about the Messiahautor: Rachmiel Frydland). Chiar dacă încercările rabinice de identificare a lui Mesia, pornind de la studiul versetului Daniel 9:26 au dat greş, aplicate persoanei Domnului Iisus se potrivesc perfect persoanei Lui. El a venit la vremea potrivită,  acum 2000 de ani. El a venit înainte de distrugerea celui de Al Doilea Templu, pentru a pieri (a muri de o moarte violentă), nu pentru Sine (nu pentru păcatele sale), ci pentru păcatele altora. Astfel El a împlinit profeţia din Daniel 9:26, precum şi alte profeţii despre Mesia care a suferit ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. El a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după care a petrecut  40 de zile cu ucenicii lui, înainte de se înălţa la ceruri. La Înălţarea Sa de pe Muntele Măslinilor aflat în partea de est a Ierusalimului, îngerul le-a zis ucenicilor că El va veni din nou : „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer?! Acest Iisus, Care a fost luat în cer de la voi, va veni în acelaşi fel în care L-aţi văzut mergând spre cer.” (Faptele Apostolilor 1:11). Locul Înălţării - Muntele Măslinilor - este proorocit în cartea Zaharia ca fiind locul în care va sta Mesia la sfîrşitul acestui veac. În Zaharia 12:2-3 citim că Ierusalimul va deveni „o piatră de poticnire” pentru toate ţările lumii. Aşadar, va exista o criză care va antrena toate ţările în problema Ierusalimului, exact ceea ce se întâmplă acum în Orientul Mijlociu, când Naţiunile Unite se întrunesc pentru a discuta  statutul Ierusa­limului. Aceasta va duce la un conflict global în care Israel va căuta pe Cel străpuns  ca să-l mântuiască de cei care îi vor nimicirea (Zaharia 12:9-10). „În ziua aceea, se va deschide casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului un izvor pentru păcat şi necurăţie.” (Zaharia 13:1). După acestă vreme de mare  necaz, în care două treimi din populaţie va fi nimicită (Zaharia 13:8), Domnul va reveni şi va sta pe Muntele Măslinilor (Zaharia 14:2‑5), va pune capăt războaielor  şi va începe domnia Lui mesianică. „Şi Domnul va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, şi Numele Lui va fi singurul Nume.” (Zaharia 14:9). Cel care a fost străpuns a şi venit deja - acum 2000 de ani. El a venit la vremea cuvenită. Mai sus am citat pe Rashi care spunea că vremea mesianică nu a venit din pricină că „multe au fost nelegiuirile noastre”. Citim în  Noul Testament că tocmai de aceea a venit Mesia! Să ne mântuiască de păcatele noastre şi să pregătească calea ca Dumnezeu să ne ierte şi să ne aducă viaţa veşnică: „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.” (Romani 5:6-11). El va reveni la vremea cuvenită. Se văd în jur semnele revenirii Sale. El aşteaptă ca Israel să-L întâmpine cu salutul mesianic „Baruch ha ba be shem adonai” adică „Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului!”:  „Căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” (Matei 23:39).

ISRAEL ȘI MESIA - Partea întâi.

 

ISRAEL ȘI MESIA - Partea întâi

 Talmudul, textul central al iudaismului rabinic și principala sursă  a legii iudaice, în b. Avodah Zarah 9a face această afirmație.  „Omenirea trebuie să existe vreme de șase mii de ani; primele două mii de ani vor fi nule; următoarele două mii de ani sunt perioada Torei, iar următorii două mii de ani sunt perioada lui Mesia. Din pricina  păcatelor noastre, unele dintre acestea au trecut deja și Mesia nu a venit încă.” Un articol de pe site-ul Israel 365.com explică: „Talmudul (Tractatul Avodah Zarah 9a) afirmă că lumea va dura 6.000 de ani. Aceasta este împărțită în trei perioade: timp de 2.000 de ani, lumea a stat fără nimic, apoi 2.000 de ani lumea a existat „în Tora”, iar ultimii 2.000 de ani vor constitui epoca în care Mesia va veni, potrivit cu acțiunile omenirii. La sfârșitul celor 6.000 de ani, Mesia va trebui  să vină, chiar dacă omenirea nu va fi pregătită.” Se spune că cei 2000 de ani de pustiu este perioada de la Adam la Avraam, că cei 2000 de ani ai Torei este intervalul de la Avraam încoace (sau Moise).  Acest lucru duce apoi la 2000 de ani ai erei mesianice.  Potrivit acestei socoteli, acum ar trebui să fim în vremea lui Mesia.  Comentatorul evreu medieval Rashi, explică astfel: „După 2000 de ani de Tora, Dumnezeu a hotărât venirea lui Mesia ca generația stricată să dispară și să se încheie subjugarea lui Israel”. După Rashi, Mesia nu a venit din pricina păcatelor lui Israel. Rashi consideră că Mesia nu a venit din cauza păcatelor noastre, iar Noul Testament ne spune că tocmai de aceea a venit Mesia.  El a venit să ne mântuiască de păcatele noastre, împlinind profeția din Isaia despre  Mesia, omul durerii obișnuit cu suferința: „Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor. El a fost luat prin apăsare și judecată, dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese șters de pe pământul celor vii și lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?” (Isaia 53:6,8). Creștinii cred că aceast verset s-a împlinit în persoana lui Yeshua ha Mashiach, Iisus Hristos. Prin urmare,  acum ne aflăm în epoca următoare primei apariții a lui Mesia, care a avut loc în urmă cu peste 2000 de ani.  Deși Talmudul nu este o scriptură inspirată,  există un pasaj în profeții evrei care indică, de asemenea, o perioadă de 2000 de ani referitoare la aparițiile lui Mesia. Profetul Osea vorbește despre un moment în care Israel va fi lăsat o vreme deoparte, pentru ca mai apoi, în final Israel  să se întoarcă la Domnul: „Căci copiii lui Israel vor rămâne multă vreme fără împărat, fără căpetenie, fără jertfă, fără chip de idol, fără efod și fără terafimi. După aceea, copiii lui Israel se vor întoarce și vor căuta pe Domnul Dumnezeul lor și pe împăratul lor David și vor tresări la vederea Domnului și a bunătății Lui în vremurile de pe urmă.” (Osea 3:4-5). Rabinul David Kimchi (1160-1235) a comentat Osea 3: „Acestea sunt zilele actualei robii  în care ne aflăm sub puterea neamurilor, a împăraților și prinților lor, fără jertfă adusă lui Dumnezeu, fără efod și fără terafimi - fără un efod către Dumnezeu prin care să putem prezice viitorul ca și cu Urim și Tumim și fără terafimi. Este starea copiilor lui Israel în această robie prezentă.” Intervalul de timp de pustiu trebuia să dureze „multe zile” și este  perioada îndelungată de dispersie a evreilor în țările lumii. Acest lucru se va termina  când copiii lui Israel se vor întoarce la Domnul și regele lor David (David aici este Mesia fiul lui David/Mashiach ben David, denumirea ebraică pentru regele domnitor Mesia). Când începe și când se termină  această perioadă?  Răspunsul include  conceptul dispensațiilor (epoci) consemnate în Biblie.  Aceste epoci sunt intervale de timp în care Dumnezeu prezintă adevărul Său lumii în moduri diferite. În intervalul de timp de la Moise la Mesia, Dumnezeu a mediat adevărul Său prin Israel și Legea dată lui Moise. După venirea Domnului Iisus ca Mesia, El își mediază acum adevărul prin Noul Legământ. Acesta este mesajul Bisericii conduse de Duhul Sfânt, alcătuită din evreii și neamurile care cred că Iisus este Mesia.  Ieremia 31.31-34 profețește  Noul Legământ pe care Dumnezeu îl va face „cu casa lui Israel și casa lui Iuda” prin care vor ajunge să-L cunoască pe Domnul, să primească iertarea păcatelor cu Legea lui Dumnezeu scrisă în inimile lor. Cartea Faptele Apostolilor descrie pogorârea Duhului Sfânt peste ucenicii evrei ai lui Iisus. Acest eveniment s-a întâmplat la sărbătoarea evreiască a Șavuothului, Ziua Cincizecimii, care, potrivit iudaismului rabinic, celebra primirea Legii lui Moise la Sinai. Rusaliile/Șavuoth au avut loc în primele zile după moartea și învierea lui Mesia și la zece zile după ce El s-a ridicat la cer părăsind acest pământ, așa cum este consemnat în Faptele Apostolilor 1-2. Înainte de înălțarea Sa, Iisus a trimis ucenicii în Ierusalim unde urmau să primească Duhul Sfânt după care i-a delegat să meargă în toată lumea să predice Evanghelia. În ziua Cincizecimii, Petru i-a condus pe ucenicii iudei ai lui Iisus în predicarea Evangheliei.  Mesajul său a fost acesta: Iisus a murit pentru păcatele noastre și a înviat din morți iar prin pocăință și credința în Iisus  primim iertarea păcatelor și viața veșnică. Petru a predicat unei mulțimi de evrei și 3000 dintre ei au fost mântuiți prin credința în Iisus. Apoi mesajul s-a răspândit de acolo mai întâi  evreilor care trăiau în Ierusalim, în Iudeea și împrejurimi și apoi neevreilor, până la marginile pământului. Rețineți - asta nu înseamnă că  Dumnezeu a înlocuit pe Israel cu Biserica, ci că El a înlocuit Tora cu Noul Legământ ca bază a relației Lui cu umanitatea. Biserica primară s-a clădit pe temelia legii, a profeților și a noului legământ mediat prin Mesia. Ucenicii evrei ai lui Iisus au scris aceste fapte în Noul Testament și au fost primii care au răspândit mesajul Său în lume. Cartea Faptele Apostolilor consemnează că în zilele Bisericii primare mii de iudei, inclusiv mulți farisei, au ajuns să creadă în Iisus. Cu toate acestea, liderii religioși au continuat să respingă  mesajului Evangheliei și au încercat să-i împiedice pe apostoli să-l predice. Acest lucru a atras judecata  lui Dumnezeu peste acea generație: dărâmarea Templului și a Ierusalimului în anul 70, după revolta evreiască eșuată împotriva romanilor, urmată de lungul exod al evreilor printre națiunile lumii, profețit în mod special în Daniel 9.26 și în Luca 21.21-24. Proorocii evrei au scris  că în zilele din urmă ale acestui veac poporul evreu va reveni în patria lui și va reconstrui țara lui Israel și cetatea Ierusalim (Isaia 11, Ieremia 31, Ezechiel 36, Zaharia 12). Profeția lui Osea indică faptul că va exista, de asemenea, o întoarcere a poporului evreu la Domnul în zilele din urmă.  În Osea 5.14-15 citim cum Domnul se adresează lui Israel: „Voi fi ca un leu pentru Efraim și ca un pui de leu pentru casa lui Iuda; Eu, da, Eu voi sfâșia și apoi voi pleca, voi lua și nimeni nu-Mi va răpi prada. Voi pleca, Mă voi întoarce în locuința Mea până când vor mărturisi că sunt vinovați și vor căuta Fața Mea. Când vor fi în necaz, vor alerga la Mine.” (Osea 5:14-15). Yeshua Mesia a venit pe pământ mai întâi în Israel la  poporul evreu. El nu a fost acceptat ca Mesia  și a fost răstignit după  judecata nedreaptă a Sinedriului și guvernatorului roman Pilat. După învierea din morți s-a arătat ucenicilor Săi evrei timp de 40 de zile, iar înainte de înălțare a instruit  ucenicii  să ducă mesajul Său în toată lumea.  În acest pasaj, se spune că El va rămâne acolo (în cer) „până când își vor recunoaște vina” (se vor pocăi că l-au respins și îl vor recunoaște pe Iisus ca Mesia). Această ofensă a dus la anii lungi de dispersie, după cuvântului Domnului  din Osea: „Eu, da, Eu voi sfâșia și apoi voi pleca, voi lua și nimeni nu-Mi va răpi prada.” În Luca 21, Iisus proorocește dărâmarea Ierusalimului după revolta evreilor împotriva romanilor din anul 70,  urmată de risipirea  poporului evreu în națiunile lumii. „Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, să  știți că atunci pustiirea lui este aproape. Atunci, cei din Iudeea să fugă la munți, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă din el și cei de prin ogoare să nu intre în el. Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris. Vai de femeile care vor fi însărcinate și de cele ce vor da țâță în acele zile! Pentru că va fi o strâmtorare mare în țară și mânie, împotriva norodului acestuia. Vor cădea sub ascuțișul sabiei, vor fi luați robi printre toate neamurile, și Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile neamurilor.” (Luca 21:20-24). Profeția potrivit căreia Ierusalimul va fi călcat în picioare sau condus de neamuri „până când se va împlini vremea neamurilor” anunță  lungul exil și supunerea Ierusalimului în fața neamurilor până în final, când poporul se va întoarce în Israel și va deveni locul de unde va domni peste pământ Domnul Iisus, Mesia. Reconstrucția actuală a statului Israel cu centrul la Ierusalim este un semn că se apropie venirea lui Mesia (Ezechiel 36, Ieremia 31, Zaharia 12, Luca 21.24). Procesul de restaurare a națiunii Israel început în 1948  a fost urmat de  capturarea Orașului Vechi al Ierusalimului în 1967 și se va termina la  a doua venire a lui Iisus. Atunci se va sfârși „vremea neamurilor” (domnia neevreilor asupra Ierusalimului), după cum a fost profețit în Daniel 2.44-45, Daniel 7.13-14 și Zaharia 12-14. Din perspectiva mântuirii Israel a fost lăsat o perioadă deoparte în împietrire, pentru ca mântuirea să ajungă la neamuri (vezi Romani 11). Cu toate acestea, poporul evreu a rămas un popor unit, cu o identitate proprie  de-a lungul anilor de exil, și este pregătit de restaurarea  finală. Există scripturi care indică faptul că, în vremurile din urmă Israel și poporul evreu vor fi parte esențială în planul lui Dumnezeu (Romani 11.11-32, Apocalipsa 7, 11.1-13).  Iisus a profețit Ierusalimului că, la revenirea Sa va fi întâmpinat cu salutul evreilor de întâmpinare a lui Mesia „Baruch ha ba be shem Adonai”/ „Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului.” Matei 23.39.  Zaharia 12 arată că la final,  poporul evreu va reveni în Ierusalim și statutul acestei cetăți va genera un  conflict mondial. Dumnezeu le va descoperi cine este  Cel care a fost străpuns (a murit prin răstignire) ca unicul Fiu al lui Dumnezeu și Fiu al Omului - Yeshua/Iisus Mesia: „Atunci voi turna peste casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare și de rugăciune și își vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu și-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut.” (Zaharia 12:10). În Osea capitolul 6  întoarcerea la Domnul este însoțită de promisiunea renașterii  spirituale a lui Israel. „Veniți să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâșiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile. El ne va da iarăși viața în două zile; a treia zi ne va scula și vom trăi înaintea Lui. Să cunoaștem, să căutăm să cunoaștem pe Domnul! Căci El Se ivește ca zorile dimineții și va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul!” (Osea 6:1-3). Domnul va compensa judecata (El a sfâșiat, El a lovit) și va aduce o vreme de vindecare și restaurare.  În versetul doi se spune: „ El ne va da iarăși viața în două zile, a treia zi ne va scula și vom trăi înaintea Lui”. O interpretare ar fi că „cea de-a treia zi”  este legată de învierea din morți a lui Iisus a treia zi, dar o altă interpretare pe care o prefer este legătura dintre cei 2000 de ani (două zile) care se apropie de sfârșit odată cu reconstrucția lui Israel la începutul celei de-a treia zi (ultima perioadă de 1000 de ani). În scripturi la Domnul o zi este  ca o mie de ani: „Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, și ca o strajă din noapte.” (Psalmii 90:4 - T.M.). „Dar, preaiubiților, să nu uitați un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, și o mie de ani sunt ca o zi.” (2 Petru 3:8). Așadar, între prima și a doua venire a lui Mesia ar fi 2000 de ani? Unii s-au grăbit să creadă că este vorba de anul 2000, au așteptat fără să se petreacă nimic important. Anul 2000 este la 2000 de ani de la nașterea lui Iisus, deși El s-a născut între 4 î.H. și 1 î.H.  Sistemul de datare î.H./d.H. a fost creat de un savant străromân, Dionisos Exiguus, în secolul al V-lea, care a făcut o mică eroare de calcul  cu privire la data nașterii lui Iisus. Indubitabil, deși nașterea Domnului a fost un eveniment minunat, dispensația sau epoca prezentă a fost marcată de moartea și învierea Domnului, urmată de pogorârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii. Dumnezeu a  pus în mișcare noua dispensație, prin care ne-a împăcat cu Sine prin credința în Iisus Mesia care a murit pentru păcatele noastre, a fost îngropat și a înviat în a treia zi. Acest mesaj al Evangheliei a dat naștere adevăratei Biserici (eclezia sau cei chemați ai lui Dumnezeu) formată din evreii și neamurile care cred în Iisus. Data răstignirii și învierii lui Mesia este undeva între anii 30 și 33 d.H. Acesta este cel mai important eveniment din istorie, ziua în care Domnul Iisus a pecetluit Noul Legământ cu sângele Său, prin care toți cei care cred, primesc iertarea păcatelor, viața veșnică și ajung să-L cunoască pe Dumnezeu (Ieremia 31.31-34). Dacă adăugați 2000 de ani la această dată, ajungeți în 2030-2033. Prin urmare, este aceasta data întoarcerii lui Mesia pe pământ și sfârșitul veacului? Nu neapărat, pentru că rămân o serie de necunoscute, dar merită notat, mai ales prin prisma vitezei cu care se împlinesc profețiile în jurul nostru. Dacă este așa, ne putem aștepta ca în următorii zece ani să se întâmple lucruri extrem de importante legate de profeția biblică. Este interesant și faptul că 2030 este termenul limită stabilit de ONU pentru îndeplinirea „Agendei 30”. Oricare ar fi data venirii Sale, Domnul ne-a spus să veghem și să așteptăm revenirea Sa, „fericita nădejde” a adevăratei Biserici credincioase: „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie, așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Iisus Hristos. El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curățească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.” (Tit 2:11-14).

CE NE SPUN PSALMII? - Cartea a cincea. Prima parte.

  CE NE SPUN PSALMII? - Cartea a cincea. Prima parte Cartea a cincea - psalmii 107-150! Prima parte: Psalmul 107: Versetele 1-9: Cu ac...