TITULARIZARE ISTORIE 2025 - VARIANTĂ DE REZOLVARE A SUBIECTELOR.

TITULARIZARE ISTORIE 2025 - VARIANTĂ DE REZOLVARE A SUBIECTELOR

SUBIECTUL I (30 de puncte):

A. Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

„Miza primului război punic este Sicilia. În 264 î.e.n, neliniștiți de progresele cartagineze în Sicilia, romanii hotărăsc să trimită trupe în insulă pentru a susține [...] pe mercenarii italioți (mamertinii) [...]. Riscul unei înfruntări directe cu Cartagina este mare, dar, la Roma, Senatul este supus presiunii tuturor celor ce au de gând să cucerească Sicilia: marii proprietari funciari care aspiră să cucerească noi pământuri şi sclavi, cei ce sprijină armata, antreprenorii diverselor lucrări publice, dar şi muncitorii şi meșteșugarii care trăiesc de pe urma expedițiilor militare. [...] «Opțiunea pentru război» câștigând, lupta se angajează între cele două puteri mediteraneene.”

                                                                                     (S. Bernstein, P. Milza, Istoria Europei)

Pornind de la sursa dată, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Scrieți o relație istorică de cauzalitate stabilită între două informaţii selectate din sursa dată, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). 1 punct;

2. Menţionaţi o cauză și două consecințe ale triumviratului constituit în anul 60 î. Hr., în Republica romană. 3 puncte;

3. Prezentați o consecință militară și una diplomatică ale ascensiunii Macedoniei în lumea greacă, în secolul al IV-lea î. Hr. 4 puncte;

4. Prezentați o asemănare și o deosebire dintre lumea greacă din secolele al VI-lea – al V-lea î.Hr. și statul roman din secolele al V-lea – IV-lea î. Hr. 4 puncte;

5. Analizați, prin prezentarea a două fapte istorice, rolul lui Carol cel Mare în evoluția politică a Europei medievale. 5 puncte.

B. Citiţi afirmaţia următoare: „În întreaga Europă, cele patru decenii postbelice au adus la vest de Cortina de Fier o spectaculoasă îmbunătățire economică și socială, care a avut loc pe un fundal de legalitate constituțională și pace politică.”

                                                              (P. Johnson, O istorie a lumii moderne 1920-2000)

Argumentaţi, în una-două pagini, opinia dumneavoastră referitoare la afirmația dată, prin prezentarea a trei fapte istorice.

Notă! Se punctează formularea opiniei, precizarea faptelor istorice şi menționarea a câte două caracteristici ale fiecăruia, utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice/logice, structurarea argumentării și respectarea limitei de spaţiu. 13 puncte.

Rezolvare:

1. Relația istorică de cauzalitate se poate stabili între următoarele două informații: cauza - „Miza primului război punic este Sicilia. În 264 î.e.n. (…), romanii hotărăsc să trimită trupe în insulă pentru a susține (…) pe mercenarii italioți (mamertini).”; efectul - „ (…), Senatul este supus presiunii tuturor celor ce au de gând să cucerească Sicilia: marii proprietarii funciari (…), cei care sprijină armata, antreprenorii (…), muncitorii și meșteșugarii (…)” Rolul acestor informații: cauza, aleasă de noi, pune în evidență miza pe care o avea Sicilia pentru Roma. Printre altele, oferea posibilitatea controlării Mediteranei apusene și reprezenta o punte importantă pentru atacarea directă chiar a Cartaginei. Efectul, selectat de noi, pune în evidență posibilitățile pe care Sicilia le oferea diverselor categorii sociale din Roma, - exemplu: marilor proprietari funciari aspirau să cucerească noi pământuri și sclavi.

2. O cauză importantă ce a determinat încheierea așa-numitului prim triumvirat în anul 60 î.H. a fost reprezentată de necesitatea de a controla aristocrația senatorială care dobândise largi privilegii și bogății în urma expansiunii teritoriale a Republicii Romane. Triumviratul a fost încheiat între Pompei, Caesar și Crassus. Nu a fost un triumvirat încheiat în condițiile legii, fiind vorba, mai degrabă, de o înțelegere între cei trei generali și oameni politici pentru exercitarea puterii și pentru a acționa contra nobilimii senatoriale. Dintre consecințele triumviratului menționăm două. Prima: accentuarea rolului exercitat în viața politică de generalii care se comportau ca niște adevărați monarhi. A doua: a accentuat criza politică a Republicii Romane. Astfel, după moartea lui Crassus din anul 56 î.H., în războiul cu parții,  între Caesar și Pompei a izbucnit un război civil pentru controlul deplin al puterii politice, război care va duce la înfrângerea lui Pompei și la instaurarea dictaturii lui Caesar.

3. Consecința militară: Macedonia, condusă de regele Filip al II-lea, a învins rezistența polisurilor grecești, și Filip al II-lea se va proclama hegemon al Greciei. Consecința diplomatică: Filip al II-lea a încheiat cu polisurile grecești „Liga de la Corint”, o alianță politico-militară, în urma căreia el a devenit hegemon al Greciei, după cum am amintit, și s-a proclamat „campion al luptei grecilor contra barbarilor perși”. Pe baza pretenției că Macedonia conduce, de fapt, lupta contra „barbariei persane”, Alexandru Macedon/Alexandru cel Mare, fiul lui Filip al II-lea, va fi primit în Egipt ca un adevărat eliberator și continuator legitim al faraonilor.

4. Asemănarea: și în lumea greacă a secolelor VI-V î.H., și în statul roman din secolele V-IV î.H., au avut loc importante frământări și reforme. La Atena, printre altele, au avut loc reformele lui Clistene și Pericle, iar la Roma se instaurase, în urma revoltei din anul 509 î.H., împotriva ultimului rege etrusc Tarquinus Superbus, Republica romană, un regim politic dominat de patricieni în primii 200 de ani, un regim oligarhic. În urma reformelor Atena a devenit un polis democratic, în timp ce, Republica Romană va cunoaște clivajul social foarte puternic dintre patricieni și plebei. Deosebirea: în Atena, așadar, se instaurează democrația - în secolul V î.H., Atena va deveni „școala întregii Elade”, după cum afirma Pericle, modelul politic atenian răspândindu-se în foarte multe polisuri grecești. În schimb, la Roma, luptele dintre patricieni și plebei vor duce la o serie de reforme de care va beneficia pătura bogată a plebeilor. Aceasta va fuziona cu patricienii, formându-se o nouă elită socială și politică - nobilimea. Restul pelbei va deveni o pătură socială parazitară, întreținută gratuit de către autorități prin „pâine și circ”.

5. Pentru evoluția politică a Europei medievale rolul lui Carol cel Mare a fost determinant. Ilustrăm această afirmație prin două fapte istorice fundamentale. Primul - renașterea ideii de Imperiu Roman în Occident. Carol cel Mare, - 768-814 -, a lansat ample campanii de cuceriri militare. Printre altele, a cucerit o însemnată parte a Italiei, inclusiv Roma. Astfel, el a pretins că a restaurat Imperiul Roman de Apus. Inițiativa încoronării sale, la 25 decembrie 800, ca împărat roman, a aparținut Papei Leon al III-lea. În viziunea Papei, Carol cel Mare trebuia să ia locul împăratului de la Constantinopol, căzut în erezia iconoclastă. Carol cel Mare, însă, se considera „un nou David”, împărat și preot în creștinătatea apuseană, rol care nu împieta asupra autorității împăraților din Constantinopol în imperiul lor răsăritean. Aceasta era o viziune politică realistă pentru că imperiul lui Carol cel Mare avea prea puține în comun cu fostul Imperiu Roman. Printre altele, capitala Imperiului Carolingian se afla al Aachen, nu la Roma. Chiar și așa, perioada domniei lui Carol cel Mare a fost esențială pentru nașterea a două Europe politice cu două centre - Aachen și Constantinopol. Aceste două Europe se vor despărți, mai târziu, și în plan religios, în catolici și ortodocși. Al doilea fapt istoric - generalizarea instituției vasalității. Carol cel Mare și-a dat seama de fragilitatea raporturilor politice de supunere ale nobililor din imperiu față de împărat. Astfel, a avut ideea de a generaliza relațiile de vasalitate la nivelul întregii structuri nobiliare din imperiu. În aceste condiții, împăratul a legat relații de vasalitate cu toți marii nobili și i-a detrminat și pe aceștia să facă același lucru cu nobilii aflați în slujba lor. A apărut, în final, o ierarhie vasalică ce laga întreaga nobilime din imperiu, de la marii la micii nobili, și în care împăratul era suzeranul tuturor. Practic, Carol cel Mare poate fi considerat, pe drept cuvânt, fondatorul oficial al regimului feudal. Acest regim va caracteriza, ulterior, statele succesoare ale Imperiului Carolingian - Franța, Italia, Germania.

B. Citiţi afirmaţia următoare: „În întreaga Europă, cele patru decenii postbelice au adus la vest de Cortina de Fier o spectaculoasă îmbunătățire economică și socială, care a avut loc pe un fundal de legalitate constituțională și pace politică.”

                                                              (P. Johnson, O istorie a lumii moderne 1920-2000)

 Argumentaţi, în una-două pagini, opinia dumneavoastră referitoare la afirmația dată, prin prezentarea a trei fapte istorice.

Notă! Se punctează formularea opiniei, precizarea faptelor istorice şi menționarea a câte două caracteristici ale fiecăruia, utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice/logice, structurarea argumentării și respectarea limitei de spaţiu. 13 puncte.

Rezolvare: Europa Occidentală în perioada postbelică:

 După cel de-al Doilea Război Mondial, statele din vestul Europei au cunoscut o mare dezvoltare economică, fapt care a demonstrat că valorile promovate de aceste state, - economia de piață, democrația parlamentară, drepturile și libertățile fundamentale ale omului -, erau cele mai avansate și asigurau dezvoltare economică și bunăstarea socială a cetățenilor. Vom argumenta această afirmație prin prezentarea a trei fapte istorice determinante. Primul - Planul Marshall. Pentru refacerea economică a acestor state, și chiar a celor din estul Europei, S.U.A. au lansat Planul Marshall. Planul a fost respins de statele comuniste aflate în sfera de influență a U.R.S.S.. Astfel, Planul Marshall s-a limitat la statele vest-europene. El a asigurat refacerea rapidă a acestor state. Planul a prezentat, printre altele, două caracteristici. Prima - a asigurat resursele financiare de care aveau nare nevoie statele vest-europene, circa 16 miliarde de dolari. Astfel, aceste state au reușit să-și reconstruiască economiile distruse de război. Totodată, Planul a permis înlăturarea primejdiei ca Partidele Comuniste să profite de situația economică și socială precară și să preia puterea politică în țări ca Franța și Italia, unde erau foarte puternice și foarte influente în societate. A doua caracteristică - pentru a fi bine dirijat și orientat, Planul Marshall a contribuit la declanșarea procesului de integrare europeană. S-a fosrmat Organizația de Cooperare Economică și Dezvoltare/O.C.E.D.. Această organizație a dirijat procesul de reconstrucție în mod unitar. Al doilea fapt istoric - declanșarea procesului de integrare europeană. Statele vest-europene și-au însușit lecțiile severe ale celui de-al Doilea Război Mondial și dorind să evite pe viitor noi conflicte distrugătoare între ele, au declanșat procesul de integrare europeană. Integrarea europeană prezintă o serie de carcteristici. Iată două dintre ele. Prima - prin această integrare, statele participante, - la început 12, iar, odată cu trecerea anilor, tot mai multe -, doreau să constituie o piață economică comună bazată pe libertatea circulației bunurilor și a persoanelor. Prin crearea acestei piețe unice, statele vest-europene puteau face față cu succes concurenței cu puternicele forțe economice ale lumii: S.U.A., Canada, Japonia, China, India. A doua caracteristică - integrarea europeană a contribuit la dezvoltarea economică a statelor și la bunăstarea socială a cetățenilor. Al treilea fapt istoric - „cei 30 de ani glorioși”. Planul Marshall și integrarea europeană au stat, așadar, la baza unei puternice dezvoltării economice a statelor vest-europene. Toate statele vest-europene, nu doar cele care erau angrenate în procesul integrării europene, au cunoscut acești „39 de ani glorioși”. Acest fapt are și el o serie întreagă de trăsături caracteristice. Menționăm două. Prima - apariția „statului bunăstării sociale”, a „statului providență”. Dezvolatrea economică puternică a permis alocarea unor mari sume de bani din bugetele naționale pentru construcția de locuințe, pentru educație, sănătate, turism, sport, cercetare științifică. În fruntea dezvoltării economice s-a aflat R.F. Germană - s-a vorbit, în epocă, despre „miracolul economic vest-german”. A doua trăsătură - dezvoltarea economică a declanșat, oarecum paradoxal, mari frământări și revolte, mai ales ale tineretului. În 1968, tinerii din mai multe state vest-europene au declanșat ample mișcări de protest. Acestea au forțat statele respective să întreprindă mari reforme care au dus la perfecționarea cadrului politic instituțional care stătea la baza dezvoltării acestor state. Din prezentarea, pe scurt, a acestor fapte istorice, putem constata că, într-adevăr, statele vest-europene au cunoscut în deceniile postbelice, după cum afirmă istoricul Paul Johnson, „o spectaculoasă îmbunătățire economică și socială, care a avut loc pe un fundal de legalitate constituțională și pace politică.” Suntem, așadar, de acord cu opinia exprimată de acest istoric, după cum am încercat să demonstrăm în scurta noastră argumentare.

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte):

 Elaborați, în trei - cinci pagini, o sinteză referitoare la evoluția spațiului intracarpatic și a spațiului românesc extracarpatic în secolul al XIX-lea, având în vedere:

- menționarea a două acțiuni din domeniul cultural, desfășurate în spațiul românesc, în prima jumătate a secolului al XIX-lea și a câte unei consecințe a fiecăreia;

- precizarea a doua fapte istorice desfășurate în Transilvania, în anul 1848 și prezentarea unei deosebiri și a unei asemănări între acestea;

-menționarea a două fapte istorice din perioada 1856-1857 referitoare la spațiul românesc extracarpatic și a câte două caracteristici ale fiecăruia dintre acestea;

- prezentarea politicii interne din statul român în anii 1860-1863, respectiv 1880-1884, utilizând câte două fapte istorice pentru fiecare perioadă;

-menționarea a două fapte istorice prin care statul român participă la relațiile internaționale în deceniul opt al secolului al XIX-lea și a câte unei cauze specifice fiecăruia dintre acestea.

Notă: Se punctează și evidenţierea relaţiei de cauzalitate, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice, utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea sintezei elaborate, respectarea limitei de spaţiu.

Rezolvare: Spațiul românesc în secolul XIX:            

 Secolul XIX a fost numit, pe drept cuvânt, secolul naționalităților. Acest aspect definitoriu s-a evidențiat și în spațiul românesc. Secolul a fost apreciat de către Ion Ghica, importantă personalitate a secolului, ca fiind „cel mai luminos din istoria multiseculară a poporului român”. În acest secol s-a afirmat și s-a îndeplinit o parte însemnată a programului politic național - unirea Principatelor și independența. De asemenea a avut loc un amplu proces de adaptarea a modelului de dezvoltare vest-european la particularitățile societății românești, societate care a cunoscut, pe întreg parcursul secolului, mari transformări politice, economice, sociale și culturale.

 În plan cultural, în prima jumătate a secolului XIX, putem remarca două acțiuni foarte importante pentru afirmarea ideilor de unitate națională ale românilor. O primă acțiune a fost reprezentată de deschiderea cursului de istorie națională la Iași de către Mihail Kogălniceanu. A doua acțiune - Nicolae Bălcescu a elaborat lucrarea „Românii supt Mihai Voievod Vitaezul”, în care Mihai Viteazul apare ca exemplu de acțiune hotărâtă pentru unitatea Țărilor Române, exemplu demn de urmat de către contemporanii lui Bălcescu. De altfel, cultura națională, prin progresele ei, a contribuit esențial la edificarea programului național al românilor.

 Acest programul politic național a fost amplu afirmat în Revoluția Pașoptistă. Între altele, în Transilvania, pe parcursul anului 1848, s-au remarcat două fapte istorice importante. Primul - Marea Adunare Națională de la Blaj, 3-5 mai 1848. În cadrul Adunării s-a adat citire „Petiției Națiunii Române” sau „Petiției Țării” (cum mai este cunoscută). Aceasta afirma măzuința națiunii rpmâne de a fi națiune independentă față de celelalte națiuni din Transilvania și dreptul națiunii române de a se pronunța în mod decisiv în chestiunea unirii Transilvaniei cu Ungaria. Ideea independenței națiunii române implica dreptul românilor de a fi numiți în documentele oficiale ale celorlalte națiuni din Transilvania cu numele de „români”, nu de „olahi”, „blachi”, „valahi”. Al doilea fapt istoric important - Adunarea Națională de la Sibiu, din septembrie 1848. În cadrul acesteia s-a reafirmat programul revoluției române și a fost condamnată politica de teroare a autorităților revoluționare maghiare conduse de Lajos Kossuth. Între aceste două fapte istorice observăm o asemănare - afirmarea programului politic național. Observăm și o deosebire - Adunarea Națională de la Blaj a încercat să prevină unirea Transilvaniei cu Ungaria, în timp ce, Adunarea de la Sibiu a argumentat opțiunea românilor de a coopera cu Austria, văzută ca o țară liberală, și de a respinge cooperarea cu revoluționarii maghiari, mai ales în contextual ultimatumului adresat de Kossuth românilor de a reveni „la supunere față de patria ungară, altfel, vor fi șterși de pa fața Pământului!”

 După Revoluția Pașoptistă, s-a intensificat lupta românilor pentru unire. În contextual epocii, unirea va fi posibilă doar parțial, sub forma unirii Principatelor Moldova și Țara Românească. Lupta pentru realizarea unirii a fost favorizată de înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeei. Acțiuni decisive pentru unire se realizează în anii 1856-1857. Ilustrăm această afirmație prin prezentarea a două fapte istorice. Primul - Congresul de Pace de la Paris și Tratatul încheiat la sfârșitul acestui Congres. Tratatul de la Paris, din 18/30 martie 1856, nu aproba explicit unirea Principatelor dar, nici nu o descuraja. Tratatul prezintă, printre altele, două caracteristici. Prima - impunerea garanției colective a Marilor Puteri asupra Principatelor, garanție ce înlocuia protectoratul Rusiei. În contextul de atunci, nu se putea cere independența, dar garanția colectivă însemna că nicio putere nu mai putea interveni militar în Principate fără acordul celorlalte, lucru imposibil de realizat datorită intereselor foarte diferite pe care le aveau aceste Mari Puteri. Astfel, Principatele puteau fi ferite de noi intervenții militare, mai ales din partea Turciei și a Rusiei. A doua caracteristică - Tratatul de la Paris a impus organizarea de Adunări ad-hoc care să exprime voința românilor asupra unirii. Al doilea fapt istoric - Adunările ad-hoc. Acestea și-au desfășurat activitatea în 1857. Și pentru acest fapt istoric evidențiem două caracteristici. Prima - pentru prima dată în istoria Principatelor, reprezentanții tuturor stărilor sociale și-au exprimat puctele de vedere într-o chestiune esențială pentru viitorul Principatelor - Unirea. A doua - Adunările ad-hoc au dat glas „celor dintâi, celor mai generale, mai naționale dorințe ale Țării”. Printre altele, „alegerea unui domn străin ereditar dintr-o familie domnitoare din Europa ai cărui urmași să fie crescuți în religia Țării”.

 După înfăptuirea unirii, trebuia să se treacă la realizarea unor mari reforme necesare dezvoltării României. Astfel, pentru anii 1860-1863 remarcăm două fapte istorice esențiale în această direcție. Primul - acțiunea hotărâtă a domnitorului Alexandru Ioan Cuza în direcția unificării administrative și politice depline a Principatelor. Se  remediau, astfel, din mers, consecințele negative ale Convenției de la Paris din 1858. Au fost unificate, de pildă, serviciile de telegraf, a fost unificată armata etc.. Reprezentanțele diplomatice ale Principatelor au fost, de asemenea, unificate. Al doilea fapt istoric - adoptarea unor legi fundamentale pentru dezvoltarea România. De pildă, Legea secularizării averilor mănăstirești. Aceasta făcea referire, în special, la averile mănăstirilor închinate care dețineau circa 25% din pământul țării. Acțiunea reformatoare a lui A.T. Cuza se va intensifica după lovitura de stat din 2/14 mai 1864.

 Unirea Principatelor și reformele lui Cuza au constituit temelia luptei pentru independență a României. Această luptă pentru independență se intensifică odată cu aducerea prințului străin, în persoana prințului german Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen. Lupta pentru independență a intrat în linie dreaptă în urma redeschiderii „problemei orientale”, prin răscoalele antiotomane din Bosnia-Herțegovina și Bulgaria. Remarcăm astfel, pentru deceniul 8 al secolului XIX, două fapte istorice importante. Primul - participarea României la războiul antiotoman din 1877-1878, alături de Rusia. Cauza imediată, a acestei participării, a fost reprezentată de constituția otomană din 1876 care proclama România drept „provincie privilegiată” a Imperiului Otoman, aspect care însemna, practic, desființarea statului național român. România își va declara independența la 9-10 mai 1877 și se va alătura Rusiei la război. Al doilea fapt istoric - în 1878, prințul Carol a primit titlul de „Alteță Regală”. Astfel, după obținerea independenței, era necesar ca România să-și ilustreze noul său statut internațional și printr-o nouă formă de organizare politică a statului. România a inițiat demersuri diplomatice pentru declararea ei ca Regat. Prima etapă - în septembrie 1878, Carol a primit titlul, amintit mai sus, de „Alteță Regală”.

 După recunoașterea internațională a independenței, în cadrul Congresului de la Berlin, din 1878, era necesar ca România să se consolideze ca stat independent prin acțiuni politice hotărâte. În această direcție, remarcăm, pentru perioada anilor 1880-1884, două fapte istorice foarte importante. Primul - proclamarea României, în mod oficial, ca Regat, în 1881. Aceasta s-a realizat prin votul din Parlamant din 14 martie 1881. Apoi, la 10/22 mai 1881, Carol I și Elisabeta de Wied au fost încoronați solemn ca suverani ai României. Ulterior, s-a rezolvat și problema succesiunii la tron, stabilindu-se ca în lipsa unor moștenitori direcți, succesor să fie Ferdinand de Hohenzollern, nepot de frate al lui Carol I, care a sosit în România. Al doilea fapt istoric - înființarea Domeniilor Coroanei/Regale. Astfel în 1884, Parlamentul a adoptat Legea Domeniilor Regale, prin care familia regală a fost înzestrată cu 12 proprietăți care aveau peste 118 000 de hectare de teren arabil și de păduri. Se consolida și în acest mod monarhia constituțională, deși legea a fost amplu criticată, în special de către liberalii radicali conduși de C.A. Rosetti și de către oameni politici cu vederi antimonarhiste, ca de exemplu: Anton Bacalbașa, Gheorghe Panu etc..

 Către sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, România se consolidase destul de mult și devenise centrul spre care convergeau forțele politice și sociale și din provonciile aflate sub dominații străine, aspect care pregătea, încet dar sigur, marele act politic al anului 1918 - realizarea deplinei unități naționale a românilor.

 SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte):

Următoarele secvențe fac parte din programele școlare pentru disciplina istorie:

A. Competenţe specifice:

1.1. Utilizarea coordonatelor de timp şi spaţiu în prezentarea faptelor şi proceselor istorice;

2.2. Explorarea surselor istorice prin utilizarea instrumentelor specifice gândirii critice.

Domenii de conţinut - Conţinuturi şi studii de caz:

1. Lumea la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea

- Primul Război Mondial. Evoluţia alianţelor. Fronturile de luptă Studii de caz:  Revoluţia industrială şi războiul. Noul armament şi victimele lui§  Viaţa în tranşee şi frontul de acas㧠 România şi Primul Război Mondial§ - Tratatele de pace. Noua hartă a Europei (Programa școlară pentru disciplina Istorie, clasa a VII-a, OMENCȘ nr. 3393 / 28.02.2017)

B. Competenţe specifice:

1.2. Evidenţierea relaţiei cauză - efect într-o succesiune de evenimente sau procese istorice;

2.4. Analiza critică a acţiunii personalităţilor şi grupurilor umane in diverse contexte.

RELAŢIILE INTERNAŢIONALE - Expansiunea europeană • Probleme de atins: Călătorii şi descoperirea noilor lumi, imperii coloniale în secolele XVI-XVII (Programa școlară pentru clasa a IX-a - Istorie, OMECT nr. 3458/09.03.2004)

1. Prezentați formarea/dezvoltarea competențelor specifice din secvențele A și B, având în vedere:

- exemplificarea formării/dezvoltării unei competențe specifice din secvența A (menționarea competenței vizate, a metodei didactice, a modului de organizare a clasei și a trei sarcini de lucru date elevilor, utilizând informație istorică din Conţinuturi şi studii de caz);

- exemplificarea formării/dezvoltării unei competențe specifice din secvența B (menționarea competenței vizate, a metodei didactice, diferite de aceea de la secvența A, a două resurse didactice și a trei sarcini de lucru date elevilor, utilizând informație istorică din Conţinuturi).

2. Evaluați competențele specifice din secvențele A și B, având în vedere:

- menționarea unui avantaj al utilizării itemilor semiobiectivi;

- proiectarea unui item semiobiectiv, adecvat evaluării unei competențe specifice din secvența A, precizând competența evaluată, tipul de item din această categorie și utilizând informație istorică din Conţinuturi şi studii de caz;

- proiectarea unui item subiectiv prin care să evaluați o competență specifică din secvența B, precizând competența evaluată, tipul de item din această categorie și utilizând informație istorică din Conţinuturi.

Notă: Se punctează şi corectitudinea ştiinţifică a informaţiei istorice utilizate la subpunctele 1. și 2., respectiv răspunsurile corespunzătoare itemilor.

Rezolvare:

1. Pentru formarea/dezvoltarea competenței specifice 2.2 din secvența A, profesorul de istorie poate utiliza metoda cadranelor. Metoda conține 4 sarcini. Elevii vor fi împărțiți în 3 grupe, fiecărei grupe revenindu-i o sartcină de rezolvat. A patra sarcină va fi rezolvată în clasă de către toți elevii, ca o concluzie după modelul/procedeul „analiză finală”. Cele 4 sarcini pot fi formulate astfel:

Cadran 1 - Analizați impactul Revoluției industriale asupra armamentelor;

Cadran 2 - Realizați un eseu cu tema „Viața cotidiană și frontul de acasă”;

Cadran 3 - Alcătuiți o investigație privitoare la cauzele eșecului campaniei armate române din 1916;

Cadran 4 - Argumentați că Primul Război Mondial a fost primul război total din istorie.

 Pentru realizarea acestor sarcini, profesorul va indica câteva surse bibliografice ce vor putea fi folosite de către elevi, anume: „Ascensiunea Occidentului - o istorie a comunității umane și un eseu retrospectiv”, autor William H. Mc Neill; „Istoria lumii”, autor J.P. Roberts; „Istoria Europei”, volumul V, autori Serge Bernstein, Pierre Milza. Desigur pot fi utilizate și alte surse bibliografice dar, considerăm că lucrările indicate mai sus, aparținând unor istorici renumiți, conțin judecăți și analize pertinente care-i vor ajuta mult pe elevi în realizarea sarcinilor. Grupele de elevi își vor prezenta analizele în cadrul unei lecții-bilanț. După îndeplinirea primelor 3 sarcini, cea de-a patra sarcină va fi realizată, cum am precizat mai sus, de către toți elevii, în cadrul procedeului „analiză finală”.

 Pentru formarea /dezvoltarea competenței specifice 2.4 din secvența B, profesorul de istorie va utiliza metoda cubului. Această metodă este foarte clar orientată spre dezvoltarea gândirii critice a elevilor. Prin cele 6 sarcini înscrise pe cele 6 fețe ale cubului, metoda îi introduce pe elevi în toate cele 6 nivele ale taxonomiei cognitive a lui Benjamin Blum. Metoda se aplică cu succes pentru aproape toate conținuturile istorice și pe aproape orice colectiv de elevi. Cele 6 sarcini trebuie, în principiu, distribuite unor elevi organizați în 6 grupe, dar, pot fi distribuite și câte 2 sarcini unor elevi organizați în 3 grupe. Așadar, profesorul organizează colectivul de elevi în 3 grupe, distribuindu-le câte 2 sarcini din cele 6. Sarcinile pot fi formulate astfel:

1. Descrieți principalele călătorii care au dus la noile descoperiri geografice!

2. Comparați nivelul de dezvoltare al societăților europene cu cel al civilizaților asiatice - Japonia, China, India!

3. Aplicați cunoștințele pe care le dețineți despre bogățiile și noile plante de cultură din Americi și stabiliți impactul acestora asupra dezvoltării Europei!

4. Asociați următorii termeni istorici și următoarele noțiuni istorice: imaginea celuilalt, ozmoză, imperii coloniale, viceregat, Casa de Indias, misiuni creștine, într-un eseu cu tema: „Consecințele expansiunii europene”!

5. Analizați consecințele „revoluției prețurilor” asupra țărilor europene!

6. Argumentați, pro și contra, cu privire la imapctul expansiunii europene asupra apariției „istoriei globale” a societăților umane!

 Pentru documentarea elevilor, profesorul le poate indica două tipuri de resurse didactice. Prima - resurse digitale: Wikipedia, Didcatica.ro, Școala 9.ro, Historia.ro etc.; a doua - resurse bibliografice: „Ascensiunea Occidentului … ”, autor W.H.Mc Neill, amintită și mai sus; „Istoria lumii”, autor J.P. Roberts, de asemenea, amintită mai sus; „Visul imperial - ascensiunea și căderea puterilor coloniale, 1400-2000”, autor John Darwin. Sigur, pot fi folosite și alte lucrări.

2. Itemii semiobiectivi prezintă avantajul că permit nu doar simpla recumoaștere a unor răspunsuri ca fiind adevărate sau false, ci evaluează și capacitățile elevilor de a utiliza limbajul științific adecvat istoriei, de afirmare și utilizare a gândirii critice.

 Pentru evaluarea competenței 2.2 din secvența A, se poate utiliza, ca tip de item semiobiectiv, itemul întrebări structurate. Aplicație-model:

Citiți cu atenție următorul text:

„La începutul războiului mondial, conflictul a fost întâmpinat de populația dintr-o serie întreagă de state cu mult entuziam. Se credea că războiul va fi scurt și că, de Crăciun, soldații se vor întoarce la casele lor. Totuși, războiul va dura vreme de patru ani și va deveni foarte repede un adevărat șoc pentru milioane de oameni.”

Rezolvați cerințele:

1. Cum explicați entuziasmul oamenilor la începutul războiului? - 10 puncte;

2. Precizați două motive pentru care războiul va deveni, în scurt timp, „un adevărat șoc pentru milioane de oameni”. - 10 puncte;

3. Care au fost principalele fronturi de luptă și principalele bătălii? - 20 de puncte;

4. Analizați impactul Revoluției industriale asupra armamentelor. - 20 puncte;

5. Precizați 3 motive pentru care Primul Război Mondial poate fi considerat „război total”. - 20 puncte;

6. Ce au reușit să realizeze românii în urma războiului? - 10 puncte.

Notă: se acordă 10 puncte din oficiu.

Răspunsurile așteptate din partea elevilor:

1. Entuziasmul populației a fost provocat, în mare parte, de exacerbarea naționalismului în toate statele implicate. De mai multe decenii se considera că extinderea teritoriilor și a coloniilor reprezenta o modalitate de evidențiere a mândriei naționale, mai ales în statele care doreau să devină și ele puteri coloniale, - Italia, Germania.

2. Primul - înrolarea masivă a bărbaților în război a determinat conștientizarea faptului că o asemenea înrolare nu putea fi justificată de un război scurt.

Al doilea - războiul s-a transformat, destul de repede, într-un „război de poziții”, „război de tranșee”, „război de uzură”. Acest tip de război se deosebea total de războaiele clasice „de mișcare”. Un astfel de război putea dura mult timp, până în momentul când unii dintre combatanți și ar fi consumat toate resursele umane și materiale disponibile.

3. Principalele fronturi și bătlii:

Frontul de Vest - aici se înfruntau armatele germane cu cele engleze și franceze; principalele bătălii: Marna - 1914, Verdun - 1916;

Frontul de Est - aici se înfruntau armatele ruse cu cele germane și austro-ungare; principalele bătălii: Lacurile Mazuriene, Tannenberg.

4. În urma Revoluției industriale, industria de armament a produs arme cu o putere de foc și de distrugere nemaicunoscută în istorie - gazele toxice, tancurile, mitralierele, avioanele de luptă etc.. Producătorii de armament s-au îmbogățit considerabil în timpul războiului, fiind printre principalii „profitori de război”.

5. Primul - a folosit toate resursele economice și materiale ale combatanților;

Al doilea - a mobilizat milioane de bărbați pe front;

Al treilea - milioane de femei i-au înlocuit pe bărbați în industrie.

6. În urma războiului, imperiile multinaționale țarist, german, austro-ungar, otoman s-au prăbușit. În aceste condiții, și pentru românii s-a creat o conjunctură favorabilă realizării deplinei unității naționale. Astfel, în 1918 s-au unit cu România: Basarabia la 27 martie/9 aprilie, Bucovina la 15/28 noiembrie, Transilvania, Crișana, Maramureșul și Banatul la 19 noiembrie/1 decembrie.

 Pentru evaluarea competenței specifice 1.2 din secvența B, se poate utiliza ca tip de item subiectiv itemul eseu structurat. Acest tip de item considerăm că este cel mai adecvat pentru evaluarea competenței respective deoarece îi ghidează pe elevi în alcătuirea eseului, oferindu-le cadrul necesar, prin cerințele care trebuie atinse și prin intermediul cărora le este oferită o bază clară pentru evaluarea eseului.

Aplicație-model: Alcătuiți un eseu structurat, în 1-2 pagini, cu tema „Expansiunea europeană - lumini și umbre”, respectând următoarele cerințe:

1. Șocul pentru Europa al descoperirii unor noi civilizații. - 20 puncte;

2. „Imaginea celuilalt” și consecințele asupra amerindienilor ale expansiunii europene. - 20 puncte;

3. Situația Europei în raport cu marile civilizații asiatice. - 20 puncte;

4. Impactul „revoluției prețurilor” asupra țărilor europene. - 10 puncte;

5. Formularea unei judecăți/aprecieri proprii asupra expansiunii europene. - 20 puncte.

Notă: se acordă 10 puncte din oficiu.

Răspunsul așteptat din partea elevilor/eseul de control:

 Marile descoperiri geografice au avut un impact enorm asupra europenilor. Aceștia aflau că nu erau singuri, că civilizația creștină nu era singurul mod de existență al indivizilor socializați. Ei au descoperit fațete noi, originale, de existență ale civilizației umane. În Asia au intrat în contact cu India Marilor Moghuli, cu China Dinastiei Ming, cu Japonia shogunilor. Au descoperit în hinduism, budism, confucianism, religii mai vechi decât creștinismul, cu milioane de adepți fiecare. Pe de altă parte, civilizațiile amerindiene din Americi puneau în discuției credibilitatea Bibliei care nu preciza originea acestor civilizații și, mai mult chiar, nici măcar nu le amintea.

 Și de o parte și de alta, atât europenii, cât și amerindienii și-au format diverse „imagini ale celuilalt”. Europenii au ajuns să dezbată probleme cum ar fi: „dacă indienii au suflet”, „dacă pot fi considerați ființe umane” etc.. Astfel de „idei” preocupau și mințile unor umaniști ca de pildă Juan Gines de Sepulveda. Amerindienii, la rândul lor, i-au considerat pe europeni, la început, un fel de zei. Mai ales aztecii au crezut că europenii sunt zeul Quetzalcoatl și suita lui! Această imagine a paralizat spiritul de luptă recunoscut al aztecilor. De altfel, pentru amerindieni consecințele marilor descoperiri geografice au fost catastrofale. Milioane și milioane de amerindieni au fost puși la munci supraomenești în minele de cupru și aur. De exemplu, în minele de aur de la Potosi, - azi, în Bolivia -, au murit în 50 de ani circa 25 de milioane!

 În ceea ce privește Asia, aici europeni au dat peste civilizații mult superioare, - India, China, Japonia. Era evident pentru ei că orice încercare de cucerire era sortită eșecului. Astfel, pentru o lungă perioadă de timp, europenii s-au mulțumit să facă comerț cu aceste civilizații și să încerce răspândirea creștinismului.

 Enormele cantități de aur extrase din Americi și aduse în Europa au declanșat un fenomen nemaicunoscut până atunci - „revoluția prețurilor”. Aceasta a provocat inflație și dezorganizare economică și socială. Unii negustori au devenit extreme de bogați în timp ce mase întregi de oameni s-au trezit într-o sărăcie extremă. De altfel, în epocă se afirmase mercantilismul, o concepție care susținea că bogăția unui stat este dată de cantitatea de metale prețioase pe care o deține. Această concepție a însprit la maxim conflictele dintre Marile Puteri pentru colonii.

 Per ansamblu, cu toate umbrele sale, expansiunea europeană a avut rolul determinant în apariția și dezvoltarea economiei globale și a pieței mondiale unice. A pus în contact direct civilizații umane aflate până atunci relativ sau total izolate unele de altele. I-a făcut pe oameni să conștientizeze că, până la urmă, alcătuiesc o singură civilizație umană mondială. 

DESPRE POLITICA DIN NICUȘORISTAN!

 

DESPRE POLITICA DIN NICUȘORISTAN!

 Ei, uite că avem guvern nou făcut din patru partide uzate. Iar cei patru evangheliști sunt doi: Dan și Bolojan. Guvernul fu botezat „de sacrificiu”. Păi, dacă guvernul e de sacrificiu populația cum mai e? Avem 16 miniștri, 5 vicepremieri și un prim-ministru. Dacă o agenție avea 16 angajați, 5 directori și un președinte (și multe chiar așa au), guvernul ar băga-o la comasare. Cum se știe însă peștele de la cap se strică dar se curăță de la coadă. Așa că se taie bugetul pentru bursele din învățămât care costă un miliard de euro pe an. Numai că analfabetismul și abandonul școlar costă și mai scump. Să tai bani de la Educație, Cultură, Sănătate și Sport înseamnă să decapitezi viitorul țării. Ce vrem? Generații decerebrate? Avem deja destui care învață de pe TikTok ce să mănânce, cum să se drogeze, pe cine să voteze și cum să-și facă idoli din diversi șarlatani infractori. Bolojan (killer-ul, cum i-a zis Kelemen) are de unde să taie: din clientela supraponderală, supraspecială. Premierul a tăiat deja un comitet de la Eximbank, unde din 17 persoane cu 4.000 de euro au rămas 5 cu 1.000 de euro. Corect. Ce să taie, nu se fluieră. În ce privește ministrii, ei par numiți sub același criterii obscure ca și până acum. Să numești, cum a făcut USR, la apărare și la externe în plin sezon de războaie și tensiuni niște amatori ca Ionuț Moșteanu și Oana Țoiu, înseamnă să-ți boicotezi țara. Moșteanu e oșteanul răsplătit pentru puciul prin care USR a cotit-o spre Nicușor simțind că el e alesul. Oana Țoiu (experiență diplomatică zero) era mai potrivită la horeca unde Florin Manole bea cu Țoiu iar Grindeanu cu Predoiu. Cea mai indecentă numire aparține însă PSD, care a pus judecător la CCR un neavenit (total lipsit de cei 18 ani vechime în justiție ceruți de lege) ca Mihai Busuioc. PSD a dovedit iar că e incapabil să evolueze. Tot pe loc, pe loc, pe loc, să răsară Busuioc! Pregătire ioc! Primul său job a fost de paznic. Păzea! Apropo, cât mai costă un loc la CCR? Și cum UDMR l-a pus judecător la CCR pe Csaba Asztalos, Dan Tănasă (AUR) a sărit ca ars: „ați înnebunit de tot?A jurat credință Ungariei și voi îl băgați în CCR?” Asta-i axa Simion: „CCR e antiromânească, trăim într-o colonie, nu mai suntem proprii stăpâni”. E clar că el nu e propriul stăpân. În schimb, ministrul culturii Demeter Andras Istvan, nu știe nici măcar un vers pe Eminescu - pe care Simion l-a recitat guvernanților („niște mișei!”) amenințându-i că „nu apucă anul”. Așa e planul? Asta vrea dușmanul? Prezent la summitul NATO de la Haga, Nicușor, a întins să dea mâna (gratis!) cu Trump care a fost vedeta reuniunii. Toată lumea i-a făcut pe plac: țările NATO (exceptând Spania) vor aloca 5% din PIB pentru apărare până în 2035. Deci toată lumea se înarmează, produce, cumpără și vinde arme tot mai distrugătoare. De când Trump pretinzând că aduce pacea, a adus sabia, războaiele s-au întețit (Ucraina, Gaza) și înmulțit (Israel-Iran-SUA). Drept care Pakistanul l-a propus pe marele blond la premiul Nobel pentru pace. Nu-i cam puțin? Poate-i dați toate premiile Nobel. Mereu neîmpăcat Trump a cerut procurorilor din Israel să anuleze imediat procesul de corupție a lui Netanyahu după care a cerut și sancționarea urgentă a ziaristilor americani care au prezentat necorespunzător bombardamentele SUA în Iran. Și iată că doar o literă mai desparte Iran de tiran. De la Haga Nicușor a zburat la Bruxelles, de unde a anunțat că urmează „măsuri grosiere” dar că exact ca în caz de o boală „înghiți pastila și te vindeci”. Hai că ne-ați băgat în boală. Și dacă pastila aia e fatală? Cică Bolojan „va tăia în carne vie”. Ajunge! Mai tăiați, naibii, și suflete moarte! Dacă știți să le deosebiți. Competența face diferența. O pastilă pentru competență n-aveți?

SĂ EXAMINĂM SCRIPTURILE - NOUL TESTAMENT! PARTEA A OPTA.

 

SĂ EXAMINĂM SCRIPTURILE - NOUL TESTAMENT! PARTEA A OPTA

8. Cartea biblică numărul 48 - Galateni:

 Scriitorul: Pavel; locul scrierii: Corint sau Antiohia Siriană; data încheierii scrierii: aprox. 50-52 d.H..

 Bisericile cărora li se adresează Pavel în Galateni 1:2 se aflau, după cât se pare, în Antiohia din Pisidia, Iconium, Listra şi Derbe. Deşi erau situate în ţinuturi diferite, toate aceste localităţi făceau parte din provincia romană Galatia. Faptele apostolilor, capitolele 13 şi 14, prezintă prima călătorie misionară pe care Pavel a făcut-o în această regiune alături de Barnaba. Atunci au fost organizate bisericile din Galatia. Ele erau alcătuite din iudei şi neiudei, dintre care unii erau, fără îndoială, celţi, sau gali. Călătoria lui Pavel a avut loc la scurt timp după ce el a vizitat Ierusalimul, în jurul anului 46 d.H. (Fap. 12:25). În anul 49 d.H., Pavel însoţit de Sila a pornit în a doua călătorie misionară în Galatia. Drept urmare, „bisericile s-au întărit în credinţă şi au crescut la număr zi de zi” (Fap. 16:5; 15:40, 41; 16:1, 2). Însă, imediat după ce au plecat de acolo, au venit iudaizanţii, nişte învăţători falşi, care i-au convins pe unii membri ai bisericilor din Galatia să creadă că circumcizia şi respectarea Legii lui Moise erau o parte importantă a adevăratului creştinism. Între timp, Pavel a trecut prin Misia, Macedonia şi Grecia şi a ajuns, în cele din urmă, în Corint, unde a stat cu fraţii creștini peste 18 luni. Apoi, în 52 d.H., el a plecat de acolo şi a mers prin Efes spre Antiohia Siriană, centrul activităţii sale, unde a ajuns în acelaşi an (Fap. 16:8, 11, 12; 17:15; 18:1, 11, 18-22).

Unde şi când a scris Pavel scrisoarea către galateni? Fără îndoială, el a scris-o imediat după ce a primit veşti despre activitatea iudaizanţilor. S-ar putea ca el să se fi aflat atunci în Corint, în Efes sau în Antiohia Siriană. Este posibil ca lucrul acesta să se fi petrecut în cele 18 luni în care a stat în Corint, între anii 50 şi 52 d.H., întrucât veştile ar fi avut timp să ajungă la el din Galatia. Este puţin probabil ca el să fi scris această scrisoare/epistolă în Efes, întrucât acolo a stat puţin, cu ocazia călătoriei de întoarcere. Însă, după aceea, „a stat un timp” în Antiohia Siriană, centrul activităţii sale, probabil în vara anului 52 d.H.. Întrucât veştile circulau cu rapiditate între acest oraş şi Asia Mică, este posibil ca apostolul să fi primit vestea despre iudaizanţi în Antiohia Siriană şi să fi scris scrisoarea către galateni în acea perioadă (Fap. 18:23). Scrisoarea îl prezintă pe Pavel ca „apostol nu de la oameni, nici prin vreun om, ci prin Iisus Hristos şi Dumnezeu-Tatăl”. Totodată, ea dezvăluie multe lucruri din viaţa şi apostolatul lui Pavel şi arată că, în calitate de apostol, el a lucrat în armonie cu apostolii din Ierusalim şi chiar şi-a exercitat autoritatea corectându-l pe apostolul Petru (Gal. 1:1, 13-24; 2:1-14).

Ce fapte susţin autenticitatea şi canonicitatea scrisorii către galateni? Numele ei este menţionat în scrierile lui Ireneu, Clement din Alexandria, Tertulian şi Origene. De asemenea, ea se găseşte în următoarele manuscrise biblice importante: Sinaiticus, Alexandrinus, Vaticanus nr. 1209, Codex Ephraemi Syri rescriptus, Codex Claramontanus şi Papirusul Chester Beatty nr. 2 (P46). În plus, ea este în armonie atât cu celelalte scrieri din N.T., cât şi cuV.T., la care face deseori referire.

 În scrisoarea sa energică şi plină de greutate „către bisericile din Galatia”, Pavel demonstrează: 1) că era un apostol adevărat (fapt pe care iudaizanţii încercaseră să-l conteste) şi 2) că un om era declarat drept/neprihănit prin credinţa în Hristos Iisus, nu prin lucrările/faptele Legii, prin urmare, circumcizia nu era necesară pentru creştini. Deşi Pavel obişnuia să-şi scrie scrisorile cu ajutorul unui secretar, scrisoarea către galateni a fost scrisă chiar de el „cu litere mari, cu mâna lui” (6:11). Conţinutul cărţii era deosebit de important atât pentru Pavel, cât şi pentru galateni. Cartea scoate în evidenţă aprecierea faţă de libertatea pe care o au adevăraţii creştini prin Iisus Hristos.

CONŢINUTUL SCRISORII CĂTRE GALATENI:

Pavel îşi apără apostolatul (1:1-2:14). După ce salută bisericile din Galatia, Pavel se arată mirat că trecuseră atât de repede la o altă veste bună/evanghelie şi spune cu fermitate: „Chiar dacă vreunul dintre noi sau un înger din cer v-ar anunţa o altă veste bună/evanghelie decât aceea pe care v-am anunţat-o noi, să fie blestemat/anatema!”. Vestea bună pe care le-o anunţase Pavel nu era omenească, el n-o învăţase de la cineva, ci i-o „dezvăluise Iisus Cristos printr-o revelaţie”. Ca apărător zelos al iudaismului, Pavel persecutase înainte Biserica lui Dumnezeu, dar, mai târziu, Dumnezeu l-a chemat prin harul Său ca să le anunţe neamurilor vestea bună despre Fiul Său. El n-a urcat la Ierusalim decât după trei ani de la convertirea sa, dar chiar şi atunci l-a văzut doar pe Petru, dintre apostoli, şi de asemenea pe Iacov, fratele/vărul (după unele păreri) Domnului. Bisericile din Iudeea, deşi auziseră despre el, nu-l cunoşteau ca persoană şi „au început să-l glorifice pe Dumnezeu” datorită lui (1:8, 12, 24). După 14 ani, Pavel a urcat din nou la Ierusalim şi le-a explicat în particular vestea bună pe care o predica. Nici chiar Tit, care îl însoţea, n-a fost obligat să se circumcidă, deşi era grec. Când Iacov, Chifa şi Ioan au văzut că lui Pavel i se încredinţase vestea bună pentru cei necircumcişi, aşa cum lui Petru i se încredinţase vestea bună pentru cei circumcişi, au dat mâna dreaptă cu Pavel şi cu Barnaba în semn de părtăşie pentru ca aceştia să meargă la neamuri, în timp ce ei înşişi s-au dus la cei circumcişi. Când Chifa a venit în Antiohia şi n-a umblat drept „după adevărul veştii bune” de teama celor circumcişi, Pavel l-a mustrat înaintea tuturor (2:14).

Declaraţi drepţi prin credinţă, nu prin lege (2:15-3:29). Noi iudeii, spune Pavel, ştim „că omul nu este declarat drept prin lucrările legii, ci numai prin credinţa în Hristos Iisus”. Când devine creştin, el trăieşte în unitate cu Hristos şi este viu prin credinţă pentru a înfăptui voinţa lui Dumnezeu. „Dacă dreptatea/neprihănirea vine prin lege, atunci Hristos a murit în zadar.” (2:16, 21). Erau oare galatenii atât de iraţionali, încât să creadă că ei, care începuseră prin har viața de credinţă, puteau să continue  slujindu-i lui Dumnezeu prin lucrările Legii? Ceea ce conta era să audă cu credinţă, asemenea lui Avraam, care „a crezut în Domnul, iar lucrul acesta i-a fost socotit ca dreptate”. De acum, spune Pavel, potrivit promisiunii lui Dumnezeu, „cei care au credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu fidelul Avraam”. Ei sunt eliberaţi de sub blestemul Legii prin moartea lui Hristos pe cruce. Hristos este Sămânţa lui Avraam, iar promisiunea cu privire la această Sămânţă nu putea fi anulată de Legea care a fost dată după 430 de ani. Atunci care a fost scopul Legii? Ea a fost „tutorele/pedagogul nostru care ne conduce la Hristos, ca să fim declaraţi drepţi datorită credinţei”. Prin urmare, spune Pavel, nu mai suntem sub tutore şi nu mai există nicio diferenţă între iudeu şi grec, căci toţi sunt una în unitate cu Hristos Iisus şi sunt într-adevăr „sămânţa lui Avraam, moştenitori potrivit promisiunii” (3:6, 9, 24, 29).

Rămâneţi fermi în libertatea creştină (4:1-6:18). Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său pentru a-i elibera pe cei ce erau sub Lege, ca să „primească adopţia ca fii” (4:5). Aşadar, ce rost avea să se întoarcă în sclavia lucrurilor elementare, slabe şi sărăcăcioase? Întrucât galatenii respectau zile, luni, perioade şi ani, Pavel se temea să nu fi trudit în zadar pentru ei. Când îi vizitase prima dată, ei îl primiseră ca pe un înger al lui Dumnezeu. Devenise el duşmanul lor pentru că le spunea adevărul? Cei ce doreau să fie sub Lege erau invitaţi să audă ce spune Legea: Avraam a avut doi fii de la două femei. Una dintre femei, servitoarea Agar, corespunde neamului Israelului carnal, legat de Dumnezeu prin legământul Legii mozaice, legământ care a dat naştere la copii pentru sclavie. Însă femeia liberă, Sara, corespunde Ierusalimului de sus, care, spune Pavel, „este liber şi … este mama noastră”. „Ce spune Scriptura?”, întreabă Pavel. Iată cum răspunde el: „Fiul servitoarei nu va fi nicidecum moştenitor cu fiul femeii libere”. Iar noi nu suntem copiii servitoarei, „ci ai femeii libere” (4:26, 30, 31). Circumcizia sau necircumcizia nu înseamnă nimic, explică Pavel. Ceea ce contează este credinţa care lucrează prin iubire. Întreaga Lege este împlinită în cuvintele: „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Ei trebuiau să umble întotdeauna prin Duhul Sfânt, căci, spune Pavel, „dacă sunteţi conduşi de Duhul, nu sunteţi sub lege”. Cât despre lucrările cărnii/firii pământești, Pavel avertizează: „Cei care practică astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăția lui Dumnezeu”. În contrast izbitor, el descrie rodul Duhului Sfânt, împotriva căruia nu există lege, şi adaugă: „Dacă trăim prin Duhul să şi umblăm cum se cuvine prin Duhul” şi să înlăturăm înfumurarea şi invidia (5:14, 18, 21, 25). Dacă un om face un pas greşit înainte de a-şi da seama, cei calificaţi spiritualiceşte trebuie să caute să-l îndrepte „în duhul blândeţii”. Creştinii împlinesc legea lui Hristos prin aceea că îşi poartă poverile unii altora, dar fiecare trebuie să-şi poarte propria sarcină ca să dovedească ce este lucrarea lui. O persoană va secera potrivit cu ceea ce seamănă, fie putrezirea, din carne, fie viaţă veşnică, din Duhul Sfânt. Cei ce voiau ca galatenii să se circumcidă acţionau astfel doar pentru a fi pe placul oamenilor şi pentru a nu fi persecutaţi. Decisivă nu era circumcizia, nici necircumcizia, ci o nouă creaţie. Peste cei ce umblă cum se cuvine, potrivit acestei reguli de conduită, da, peste „Israelul lui Dumnezeu”, vor fi pace şi îndurare, spune Pavel în încheiere (6:1, 16).

DE CE ESTE DE FOLOS:

 Scrisoarea către galateni arată că Pavel, persecutorul înverşunat de altădată, a devenit un apostol zelos al neamurilor, gata oricând să lupte pentru interesele fraţilor săi (1:13-16, 23; 5:7-12). Pavel a demonstrat prin propriul exemplu că un păstor trebuie să fie prompt în ce priveşte rezolvarea problemelor şi să combată raţionamentele false apelând la logică şi la Scripturi (1:6-9; 3:1-6). Scrisoarea le-a fost de folos bisericilor din Galatia pentru că le-a vorbit cu putere despre libertatea pe care o aveau în Hristos şi i-a demascat pe cei ce denaturau vestea bună. Ea scoate în evidenţă că o persoană este declarată dreaptă prin credinţă şi că circumcizia nu mai este necesară pentru a obţine salvarea (2:16; 3:8; 5:6). Eliminarea acestor deosebiri de ordin fizic a servit la unirea într-o singură Biserică a iudeilor şi a neiudeilor. Eliberarea de sub Lege nu avea obiectivul de a îndemna spre dorinţele cărnii, deoarece rămânea valabil principiul: „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Acesta îi îndrumă şi pe creştinii de astăzi (5:14). Scrisoarea lui Pavel i-a ajutat pe galateni să înţeleagă multe aspecte doctrinare, folosind ilustrări sugestive care au la bază Scripturile V.T.. Ea dă interpretarea inspirată a cuvintelor din Isaia 54:1-6, explicând că „femeia” Domnului este „Ierusalimul de sus”. De asemenea, a explicat pe cine reprezintă în „sens simbolic/alegoric” Agar şi Sara, arătând că moştenitorii promisiunilor lui Dumnezeu sunt cei eliberaţi prin Hristos şi nu cei ce rămân în sclavia Legii (Gal. 4:21-26; Gen. 16:1-4, 15; 21:1-3, 8-13). Scrisoarea a subliniat clar că legământul Legii n-a anulat legământul avraamic, ci a fost adăugat la acesta, iar între instituirea celor două legăminte au fost 430 de ani, detaliu important pentru cronologia biblică (Gal. 3:17, 18, 23, 24). Aceste informaţii au fost păstrate pentru a întări credinţa creştinilor de astăzi. Cel mai important este că în scrisoarea către galateni este dezvăluit în mod clar cine este Sămânţa Împărăției, pe care toţi profeţii au aşteptat-o cu nerăbdare. „Promisiunile i-au fost făcute lui Avraam şi seminţei lui … care este Hristos.” Cei ce devin fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus sunt adoptaţi pentru a face parte din această sămânţă. „Dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi într-adevăr sămânţa lui Avraam, moştenitori potrivit promisiunii.” (3:16, 29) Aceşti moştenitori ai Împărăției şi cei ce lucrează alături de ei trebuie să dea ascultare îndemnului excelent din Galateni: „Rămâneţi fermi în libertatea pentru care v-a eliberat Hristos!”. „Să nu renunţăm deci să facem ce este bine, căci la timpul potrivit vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” „Să facem ce este bine faţă de toţi, dar mai ales faţă de cei înrudiţi cu noi în credinţă.” (5:1; 6:9, 10). În încheierea cărţii este dat un avertisment puternic, potrivit căruia cei ce practică lucrările cărnii „nu vor moşteni Împărăția lui Dumnezeu”. Toţi sunt îndemnaţi deci să se întoarcă în mod complet de la murdăria şi de la certurile lumii şi să fie hotărâţi în inima lor să producă rodul Duhului Sfânt, şi anume „iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunăvoinţa, bunătatea, credinţa, blândeţea, stăpânirea de sine” (5:19-23).