SĂ EXAMINĂM
SCRIPTURILE - NOUL TESTAMENT! PARTEA A OPTA
8.
Cartea biblică numărul 48 - Galateni:
Scriitorul: Pavel; locul scrierii: Corint sau
Antiohia Siriană; data încheierii scrierii: aprox. 50-52 d.H..
Bisericile cărora li se adresează Pavel
în Galateni
1:2 se
aflau, după cât se pare, în Antiohia din Pisidia, Iconium, Listra şi Derbe.
Deşi erau situate în ţinuturi diferite, toate aceste localităţi făceau parte
din provincia romană Galatia. Faptele
apostolilor, capitolele 13 şi 14,
prezintă prima călătorie misionară pe care Pavel a făcut-o în această regiune
alături de Barnaba. Atunci au fost organizate bisericile din Galatia. Ele erau
alcătuite din iudei şi neiudei, dintre care unii erau, fără îndoială, celţi,
sau gali. Călătoria lui Pavel a avut loc la scurt timp după ce el a vizitat Ierusalimul,
în jurul anului 46 d.H. (Fap.
12:25). În anul 49 d.H., Pavel însoţit de Sila a
pornit în a doua călătorie misionară în Galatia. Drept urmare, „bisericile
s-au întărit în credinţă şi au crescut la număr zi de zi” (Fap.
16:5; 15:40, 41; 16:1, 2).
Însă, imediat după ce au plecat de acolo, au venit iudaizanţii, nişte
învăţători falşi, care i-au convins pe unii membri ai bisericilor din Galatia
să creadă că circumcizia şi respectarea Legii lui Moise erau o parte importantă
a adevăratului creştinism. Între timp, Pavel a trecut prin Misia, Macedonia şi
Grecia şi a ajuns, în cele din urmă, în Corint, unde a stat cu fraţii creștini
peste 18 luni. Apoi, în 52 d.H., el a plecat de acolo şi a mers prin Efes
spre Antiohia Siriană, centrul activităţii sale, unde a ajuns în acelaşi an (Fap.
16:8, 11, 12; 17:15; 18:1, 11, 18-22).
Unde
şi când a scris Pavel scrisoarea către galateni? Fără
îndoială, el a scris-o imediat după ce a primit veşti despre activitatea
iudaizanţilor. S-ar putea ca el să se fi aflat atunci în Corint, în Efes sau în
Antiohia Siriană. Este posibil ca lucrul acesta să se fi petrecut în cele 18
luni în care a stat în Corint, între anii 50 şi 52 d.H., întrucât
veştile ar fi avut timp să ajungă la el din Galatia. Este puţin probabil ca el
să fi scris această scrisoare/epistolă în Efes, întrucât acolo a stat puţin, cu
ocazia călătoriei de întoarcere. Însă, după aceea, „a stat un timp” în Antiohia
Siriană, centrul activităţii sale, probabil în vara anului 52 d.H.. Întrucât
veştile circulau cu rapiditate între acest oraş şi Asia Mică, este posibil ca
apostolul să fi primit vestea despre iudaizanţi în Antiohia Siriană şi să fi
scris scrisoarea către galateni în acea perioadă (Fap.
18:23). Scrisoarea îl prezintă pe Pavel ca „apostol nu
de la oameni, nici prin vreun om, ci prin Iisus Hristos şi Dumnezeu-Tatăl”.
Totodată, ea dezvăluie multe lucruri din viaţa şi apostolatul lui Pavel şi
arată că, în calitate de apostol, el a lucrat în armonie cu apostolii din
Ierusalim şi chiar şi-a exercitat autoritatea corectându-l pe apostolul Petru (Gal.
1:1, 13-24; 2:1-14).
Ce
fapte susţin autenticitatea şi canonicitatea scrisorii către galateni? Numele
ei este menţionat în scrierile lui Ireneu, Clement din Alexandria, Tertulian şi
Origene. De asemenea, ea se găseşte în următoarele manuscrise biblice
importante: Sinaiticus, Alexandrinus, Vaticanus nr. 1209, Codex Ephraemi
Syri rescriptus, Codex Claramontanus şi Papirusul Chester Beatty nr. 2
(P46). În plus, ea este în armonie atât cu celelalte scrieri din N.T., cât şi
cuV.T., la care face deseori referire.
În scrisoarea sa energică şi plină de greutate
„către bisericile din Galatia”, Pavel demonstrează: 1) că era un apostol
adevărat (fapt pe care iudaizanţii încercaseră să-l conteste) şi 2) că un
om era declarat drept/neprihănit prin credinţa în Hristos Iisus, nu prin
lucrările/faptele Legii, prin urmare, circumcizia nu era necesară pentru
creştini. Deşi Pavel obişnuia să-şi scrie scrisorile cu ajutorul unui secretar,
scrisoarea către galateni a fost scrisă chiar de el „cu litere mari, cu mâna
lui” (6:11).
Conţinutul cărţii era deosebit de important atât pentru Pavel, cât şi pentru
galateni. Cartea scoate în evidenţă aprecierea faţă de libertatea pe care o au
adevăraţii creştini prin Iisus Hristos.
CONŢINUTUL
SCRISORII CĂTRE GALATENI:
Pavel
îşi apără apostolatul (1:1-2:14). După
ce salută bisericile din Galatia, Pavel se arată mirat că trecuseră atât de
repede la o altă veste bună/evanghelie şi spune cu fermitate: „Chiar dacă
vreunul dintre noi sau un înger din cer v-ar anunţa o altă veste bună/evanghelie
decât aceea pe care v-am anunţat-o noi, să fie blestemat/anatema!”. Vestea bună
pe care le-o anunţase Pavel nu era omenească, el n-o învăţase de la cineva, ci
i-o „dezvăluise Iisus Cristos printr-o revelaţie”. Ca apărător zelos al
iudaismului, Pavel persecutase înainte Biserica lui Dumnezeu, dar, mai târziu,
Dumnezeu l-a chemat prin harul Său ca să le anunţe neamurilor vestea bună
despre Fiul Său. El n-a urcat la Ierusalim decât după trei ani de la
convertirea sa, dar chiar şi atunci l-a văzut doar pe Petru, dintre apostoli,
şi de asemenea pe Iacov, fratele/vărul (după unele păreri) Domnului. Bisericile
din Iudeea, deşi auziseră despre el, nu-l cunoşteau ca persoană şi „au început
să-l glorifice pe Dumnezeu” datorită lui (1:8, 12, 24). După
14 ani, Pavel a urcat din nou la Ierusalim şi le-a explicat în particular
vestea bună pe care o predica. Nici chiar Tit, care îl însoţea, n-a fost
obligat să se circumcidă, deşi era grec. Când Iacov, Chifa şi Ioan au văzut că
lui Pavel i se încredinţase vestea bună pentru cei necircumcişi, aşa cum lui
Petru i se încredinţase vestea bună pentru cei circumcişi, au dat mâna dreaptă
cu Pavel şi cu Barnaba în semn de părtăşie pentru ca aceştia să meargă la
neamuri, în timp ce ei înşişi s-au dus la cei circumcişi. Când Chifa a venit în
Antiohia şi n-a umblat drept „după adevărul veştii bune” de teama celor
circumcişi, Pavel l-a mustrat înaintea tuturor (2:14).
Declaraţi
drepţi prin credinţă, nu prin lege (2:15-3:29). Noi iudeii, spune Pavel, ştim
„că omul nu este declarat drept prin lucrările legii, ci numai prin
credinţa în Hristos Iisus”. Când devine creştin, el trăieşte în unitate cu Hristos
şi este viu prin credinţă pentru a înfăptui voinţa lui Dumnezeu. „Dacă dreptatea/neprihănirea
vine prin lege, atunci Hristos a murit în zadar.” (2:16, 21). Erau
oare galatenii atât de iraţionali, încât să creadă că ei, care începuseră prin
har viața de credinţă, puteau să continue slujindu-i lui Dumnezeu prin lucrările Legii?
Ceea ce conta era să audă cu credinţă, asemenea lui Avraam, care „a crezut în
Domnul, iar lucrul acesta i-a fost socotit ca dreptate”. De acum, spune Pavel,
potrivit promisiunii lui Dumnezeu, „cei care au credinţă sunt binecuvântaţi
împreună cu fidelul Avraam”. Ei sunt eliberaţi de sub blestemul Legii prin
moartea lui Hristos pe cruce. Hristos este Sămânţa lui Avraam, iar promisiunea
cu privire la această Sămânţă nu putea fi anulată de Legea care a fost dată
după 430 de ani. Atunci care a fost scopul Legii? Ea a fost „tutorele/pedagogul
nostru care ne conduce la Hristos, ca să fim declaraţi drepţi datorită
credinţei”. Prin urmare, spune Pavel, nu mai suntem sub tutore şi nu mai există
nicio diferenţă între iudeu şi grec, căci toţi sunt una în unitate cu Hristos Iisus
şi sunt într-adevăr „sămânţa lui Avraam, moştenitori potrivit promisiunii” (3:6, 9, 24, 29).
Rămâneţi
fermi în libertatea creştină (4:1-6:18). Dumnezeu
l-a trimis pe Fiul Său pentru a-i elibera pe cei ce erau sub Lege, ca să
„primească adopţia ca fii” (4:5).
Aşadar, ce rost avea să se întoarcă în sclavia lucrurilor elementare, slabe şi
sărăcăcioase? Întrucât galatenii respectau zile, luni, perioade şi ani, Pavel
se temea să nu fi trudit în zadar pentru ei. Când îi vizitase prima dată, ei îl
primiseră ca pe un înger al lui Dumnezeu. Devenise el duşmanul lor pentru că le
spunea adevărul? Cei ce doreau să fie sub Lege erau invitaţi să audă ce spune
Legea: Avraam a avut doi fii de la două femei. Una dintre femei, servitoarea
Agar, corespunde neamului Israelului carnal, legat de Dumnezeu prin legământul
Legii mozaice, legământ care a dat naştere la copii pentru sclavie. Însă femeia
liberă, Sara, corespunde Ierusalimului de sus, care, spune Pavel, „este liber
şi … este mama noastră”. „Ce spune Scriptura?”, întreabă Pavel. Iată cum
răspunde el: „Fiul servitoarei nu va fi nicidecum moştenitor cu fiul femeii
libere”. Iar noi nu suntem copiii servitoarei, „ci ai femeii libere” (4:26, 30, 31). Circumcizia
sau necircumcizia nu înseamnă nimic, explică Pavel. Ceea ce contează este
credinţa care lucrează prin iubire. Întreaga Lege este împlinită în cuvintele:
„Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Ei trebuiau să umble
întotdeauna prin Duhul Sfânt, căci, spune Pavel, „dacă sunteţi conduşi de
Duhul, nu sunteţi sub lege”. Cât despre lucrările cărnii/firii pământești,
Pavel avertizează: „Cei care practică astfel de lucruri nu vor moşteni
Împărăția lui Dumnezeu”. În contrast izbitor, el descrie rodul Duhului Sfânt,
împotriva căruia nu există lege, şi adaugă: „Dacă trăim prin Duhul să şi umblăm
cum se cuvine prin Duhul” şi să înlăturăm înfumurarea şi invidia (5:14, 18, 21, 25). Dacă
un om face un pas greşit înainte de a-şi da seama, cei calificaţi
spiritualiceşte trebuie să caute să-l îndrepte „în duhul blândeţii”. Creştinii
împlinesc legea lui Hristos prin aceea că îşi poartă poverile unii altora, dar
fiecare trebuie să-şi poarte propria sarcină ca să dovedească ce este lucrarea
lui. O persoană va secera potrivit cu ceea ce seamănă, fie putrezirea, din carne,
fie viaţă veşnică, din Duhul Sfânt. Cei ce voiau ca galatenii să se circumcidă
acţionau astfel doar pentru a fi pe placul oamenilor şi pentru a nu fi
persecutaţi. Decisivă nu era circumcizia, nici necircumcizia, ci o nouă
creaţie. Peste cei ce umblă cum se cuvine, potrivit acestei reguli de conduită,
da, peste „Israelul lui Dumnezeu”, vor fi pace şi îndurare, spune Pavel în
încheiere (6:1, 16).
DE
CE ESTE DE FOLOS:
Scrisoarea către galateni arată că Pavel,
persecutorul înverşunat de altădată, a devenit un apostol zelos al neamurilor,
gata oricând să lupte pentru interesele fraţilor săi (1:13-16, 23; 5:7-12).
Pavel a demonstrat prin propriul exemplu că un păstor trebuie să fie prompt în
ce priveşte rezolvarea problemelor şi să combată raţionamentele false apelând
la logică şi la Scripturi (1:6-9; 3:1-6). Scrisoarea
le-a fost de folos bisericilor din Galatia pentru că le-a vorbit cu putere
despre libertatea pe care o aveau în Hristos şi i-a demascat pe cei ce
denaturau vestea bună. Ea scoate în evidenţă că o persoană este declarată
dreaptă prin credinţă şi că circumcizia nu mai este necesară pentru a obţine
salvarea (2:16; 3:8; 5:6).
Eliminarea acestor deosebiri de ordin fizic a servit la unirea într-o singură
Biserică a iudeilor şi a neiudeilor. Eliberarea de sub Lege nu avea obiectivul
de a îndemna spre dorinţele cărnii, deoarece rămânea valabil principiul: „Să-l
iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Acesta îi îndrumă şi pe creştinii
de astăzi (5:14). Scrisoarea
lui Pavel i-a ajutat pe galateni să înţeleagă multe aspecte doctrinare,
folosind ilustrări sugestive care au la bază Scripturile V.T.. Ea dă
interpretarea inspirată a cuvintelor din Isaia
54:1-6, explicând că „femeia” Domnului este „Ierusalimul de sus”.
De asemenea, a explicat pe cine reprezintă în „sens simbolic/alegoric” Agar şi
Sara, arătând că moştenitorii promisiunilor lui Dumnezeu sunt cei eliberaţi
prin Hristos şi nu cei ce rămân în sclavia Legii (Gal.
4:21-26; Gen.
16:1-4, 15; 21:1-3, 8-13).
Scrisoarea a subliniat clar că legământul Legii n-a anulat legământul avraamic,
ci a fost adăugat la acesta, iar între instituirea celor două legăminte au fost
430 de ani, detaliu important pentru cronologia biblică (Gal.
3:17, 18, 23, 24).
Aceste informaţii au fost păstrate pentru a întări credinţa creştinilor de
astăzi. Cel mai important este că în scrisoarea către galateni este dezvăluit
în mod clar cine este Sămânţa Împărăției, pe care toţi profeţii au aşteptat-o
cu nerăbdare. „Promisiunile i-au fost făcute lui Avraam şi seminţei lui … care
este Hristos.” Cei ce devin fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus
sunt adoptaţi pentru a face parte din această sămânţă. „Dacă sunteţi ai lui Hristos,
sunteţi într-adevăr sămânţa lui Avraam, moştenitori potrivit promisiunii.” (3:16, 29)
Aceşti moştenitori ai Împărăției şi cei ce lucrează alături de ei trebuie să
dea ascultare îndemnului excelent din Galateni: „Rămâneţi fermi în libertatea
pentru care v-a eliberat Hristos!”. „Să nu renunţăm deci să facem ce este bine,
căci la timpul potrivit vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” „Să facem
ce este bine faţă de toţi, dar mai ales faţă de cei înrudiţi cu noi în
credinţă.” (5:1; 6:9, 10). În
încheierea cărţii este dat un avertisment puternic, potrivit căruia cei ce
practică lucrările cărnii „nu vor moşteni Împărăția lui Dumnezeu”. Toţi sunt
îndemnaţi deci să se întoarcă în mod complet de la murdăria şi de la certurile
lumii şi să fie hotărâţi în inima lor să producă rodul Duhului Sfânt, şi anume
„iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunăvoinţa, bunătatea, credinţa,
blândeţea, stăpânirea de sine” (5:19-23).
