TITULARIZARE ISTORIE 2024 - Variantă de rezolvare.

 

TITULARIZARE ISTORIE 2024 - Variantă de rezolvare

SUBIECTUL I (30 de puncte):

A. Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

„La sfârșitul secolului al VI-lea [î.Hr.], lumea greacă și-a încetat expansiunea colonială și se găsește, în multe privințe, în poziție de apărare. La vest, cartaginezii și etruscii amenință sudul Italiei și Sicilia. [...] La est, situația este și mai gravă. Spre 550 [î.Hr.], Imperiul med a trecut, odată cu Cirus,fondatorul dinastiei Ahemenizilor, sub dominația perșilor, care nu au încetat de atunci să se întindă spre est și sud, până la Indus și Egipt, și spre vest, impunând autoritatea «Marelui Rege» grecilor din Asia Mică.” (Istoria Universală) 

Pornind de la sursa dată, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Scrieți o relație istorică de cauzalitate stabilită între două informaţii selectate din sursa dată,

precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). 1 punct

2. Menţionaţi o cauză și două consecințe ale bătăliei de la Salamina (480 î. Hr.). 3 puncte

3. Prezentați o asemănare și o deosebire dintre civilizația Egiptului și cea a Mesopotamiei în mileniile al IV-lea - al III-lea î.Hr. 4 puncte

4. Prezentați două aspecte politice referitoare la Războiul peloponesiac. 4 puncte

5. Analizați, prin prezentarea a două fapte istorice, rolul culturii în lumea greacă din secolele al VI-lea - al IV-lea î. Hr. 5 puncte

B. Citiţi afirmaţia următoare:

„În timp ce Sfântul Imperiu, principala putere în Occident în secolele al XI-lea și al XII-lea, își consumă ultimele forțe în lupta împotriva Papalității, […] două state, Franța și Anglia, renasc încet pe ruinele fostului Imperiu carolingian […].” (S. Bernstein, P. Milza, Istoria Europei)

Argumentaţi, în una-două pagini, opinia dumneavoastră referitoare la afirmația dată, prin prezentarea a trei fapte istorice.

Notă! Se punctează formularea opiniei, precizarea faptelor istorice şi menționarea a câte două caracteristici ale fiecăruia, utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea succesiunii cronologice/logice, structurarea argumentării și respectarea limitei de spaţiu. 13 puncte

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte):

Elaborați, în trei - cinci pagini, o sinteză referitoare la evoluția statului român în prima jumătate a secolului al XX-lea, având în vedere:

- menționarea a două acțiuni desfășurate de statul român în perioada 1910-1914 și a câte unei consecințe a fiecăreia;

- menționarea a două fapte istorice prin care statul român participă la relațiile internaționale în anul 1916 și a câte unei cauze specifice fiecăruia dintre acestea;

- precizarea câte unui fapt istoric la care participă românii din Bucovina, respectiv din Transilvania în anul 1918 și prezentarea unei deosebiri și a unei asemănări între acestea;

- prezentarea politicii externe a României între anii 1921-1930, respectiv 1933-1939, utilizând câte două fapte istorice pentru fiecare perioadă;

- menționarea a două curente culturale existente în România, în perioada interbelică și a câte două caracteristici ale fiecăruia dintre acestea.

Notă: Se punctează și evidenţierea relaţiei de cauzalitate, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice, utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea sintezei elaborate, respectarea limitei de spaţiu.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte):

Următoarele secvențe fac parte din programele școlare pentru disciplina istorie:

A. Competenţe specifice Conţinuturi

2.5 Examinarea consecinţelor directe şi indirecte ale acţiunii umane

5.2 Încadrarea unui eveniment sau a unei serii de evenimente într-un context cronologic 

RELAŢIILE INTERNAŢIONALE

· Relaţiile internaţionale postbelice

Probleme de atins: organizaţii internaţionale, războiul rece, prăbuşirea comunismului în Europa

(Programa școlară pentru clasa a X-a - Istorie, OMECT nr. 4598 / 31.08.2004)

B. Competenţe specifice

1.1. Utilizarea coordonatelor de timp şi spaţiu în rezolvarea unor situaţii-problemă

3.1. Valorificarea experienţelor istorice oferite de acţiunea personalităţilor/grupurilor în contexte istorice variate

Domenii de conţinut Conţinuturi şi studii de caz

7. Lumea românească până la jumătatea secolului al XIX-lea

- Românii între Orient şi Occident. Conservatorism şi modernizare

Studii de caz:

· Tudor Vladimirescu

· Generaţia paşoptistă. Programe şi consecinţe ale revoluţiei

(Programa școlară pentru disciplina Istorie, clasa a VIII-a, OMENC nr. 3393 / 28.02.2017)

1. Prezentați activitatea didactică desfășurată pentru secvența A, având în vedere:

- exemplificarea formării/dezvoltării uneia dintre competențele specifice din această secvență (menționarea unei metode didactice interactive, a modului de organizare a clasei, a două resurse didactice și a două sarcini de lucru date elevilor, utilizând informație istorică din Conţinuturi);

- menționarea a două caracteristici ale matricei de specificații;

- menționarea unei metode complementare/alternative de evaluare pe care o considerați adecvată acestei secvențe și a două avantaje ale utilizării acesteia.

2. Evaluați competențele specifice din secvența B, având în vedere:

- menționarea a două avantaje și a două limite ale itemilor cu răspuns scurt;

- proiectarea unui item cu răspuns scurt, precizând competența specifică evaluată și utilizând informație istorică din Conţinuturi şi studii de caz;

- menționarea a trei aspecte referitoare la itemii de tip eseu structurat;

- proiectarea unui item de tip eseu structurat care evaluează ambele competențe specifice, utilizând informație istorică (diferită față de aceea folosită la itemul anterior) din Conţinuturi şi studii de caz.

Notă: Se punctează şi corectitudinea ştiinţifică a informaţiei istorice utilizate la subpunctele 1. și 2., respectiv răspunsurile corespunzătoare itemilor.

REZOLVARE:

SUBIECTUL I. A:

1. Relația istorică de cauzalitate poate fi stabilită între următoarele două informații: Cauza - „La sfârșitul secolului VI î.H., lumea greacă și-a încetinit expansiunea colonială și se găsește (…) în poziție de apărare.”; Efectul: „Spre 550 î.H., Imperiul Med a trecut, odată cu Cirus (…), sub dominația perșilor, care nu au încetat să se întindă (…), impunând autoritatea „Marelui Rege” grecilor din Asia Mică.” Rolul acestor informații: Lumea greacă se caracteriza, în general, printr-o luptă permanentă între polisuri, mai ales între Atena și Sparta. Tucidide afirma: „Starea de normalitate în lumea greacă este războiul; pacea este accidentul care întrerupe normalitatea.” Cauza aleasă de noi pune în evidență faptul că, luptele dintre polisuri îi orbeau, ca să spunem așa, pe greci, care nu mai aveau timpul necesar de a observa adevăratele amenințări la adresa lor. Efectul demonstrează cum, profitând de luptele dintre greci, Imperiul Persan cucerește polisurile grecești din vestul Asiei Mici - exemplu: Miletul.

2. O cauză esențială a bătăliei de la Salamina a fost convingerea conducătorului flotei grecești, atenianul Temistocle, că, strâmtoarea Salamina era cea mai potrivită pentru înfruntarea flotei persane. Era deosebit de strâmtă prezenta foarte multe stânci, nefiind favorabilă deplasării uriașelor corăbii persane. În schimb, triremele grecești se puteau deplasa în voie, fiind construite ținându-se cont de problemele pe care le creea navigația în lungul țărmurilor Greciei. Bătălia de la Salamina a avut, printre altele, următoarele două consecințe: prima - flota persană a fost nimicită, obligându-l pe Xerxes - „Marele rege” -, să ordone retragerea. Restul flotei persane a fost distrusă complet în promontoriul Mycale. A doua consecință: temându-se în continuare de perși, multe polisuri vor încheia cu Atena o alianță militar-maritimă, - Liga de la Delos. În baza alianței, se uneau flotele acestor polisuri sub autoritaea Atenei. În fapt, Atena va profita de această alianță pentru a-și impune modelul său politic democratic în toate polisurile aliate.

3. Asemănarea: atât în Egipt cât și în Mesopotamia forma de guvernământ este monarhia. Monarhul era considerat zeu sau fiu de zeu. Această concepție a influențat total civilizațiile respective - modul lor de organizare economică, socială cât și arta; arhitectura era subordonată monarhului zeificat și construcțiile aveau proporții grandioase pentru a sublinia astfel superioritatea monarhului asupra restului membrilor societății, de la aristocrați la cei mai umili și neînsemnați oameni. Deosebirea: civilizația egipteană este creația unui singur popor pe când civilizația mesopotamiană este, în fapt, o sinteză a mai multor civilizații, - sumeriană, akkadiană, asiriană, chaldeeană etc.. Termenul „Mesopotamia” nu a fost folosit de aceste civilizații, ci a fost introdus de greci pentru a desemna „țara dintre cele două fluvii”, - Tigru și Eufrat.

4. Războiul peloponesiac, - 431-404 î.H. -, a reprezentat, în esență, o confruntare de mari proporții între Atena și Liga de la Delos pe de o parte și Sparta și Liga peloponesiacă pe de altă parte. Remarcăm două aspecte politice importante. Primul - spartanii nu vor ezita să se alieze chiar cu Imperiul Persan pentru a înfrânge Atena, recunoscând, în schimb, autoritatea „Marelui Rege” asupra polisurilor grecești din vestul Asiei Mici, era marea trădare: grecii îi chemau pe barbarii perși pentru a lupta contra altor greci. Al doilea aspect: Atena a fost înfrântă și în locul regimului democratic s-a instaurat, cu sprijinul Spartei, un regim intitulat „guveranarea celor treizeci de tirani”. S-a impus în lumea greacă supremația Spartei.

5. Cultura greacă este considerată unanim drept prima manifestare spirituală de mari proporții din istoria omenirii. În veacurile afirmării sale, inclusiv secolele VI-IV î.H., ea a elaborat o serie de idei, concept și noțiuni folosite și astăzi de mulți dintre noi. În secolele VI-IV î. H., rolul culturii în lumea greacă devine excepțional. Ilustră m această afirmație prin două fapte istorice. Primul: separarea științei de filozofie. Grecii au fost primii care au separat știința de filozofie, precizând regurile, principiile și legile raționale, logice pe care știința se fundamentează. Până la greci nicio civilizație antică nu a realizat așa ceva și nici măcar nu există minime dovezi din care să  rezulte că s-ar fi gândit la această separare. În Grecia, în mod concret, cei care au realizat această separare au fost sofiștii și Socrate. Ei au pus bazele, totodată, tehnicilor de comunicare, argumentare logică, rațională, adică, au fundamentat dialectica. Dialectica a influențat viața politică, - cei care voiau să se impună în Adunarea Poporului trebuiau să convingă oamenii de justețea argumentelor lor. Al doilea fapt: formarea și afirmarea idealului kalokagathiei. Platon și Aristotel au dezvoltat concepția conform căreia în educația omului ca „zon politikon-ființă socială” trebuie îmbinată armonios dezvoltarea fizică a trupului, conform idealului de forță fizică din poemele homerice și din miturile despre viața și faptele marilor eroi, ca de pildă Prometeu și Xerxules, cu idealul frumuseții sufletului, manifestat în educația artistică, intelectuală și civică. Astfel, se forma un om liber, bun și pe deplin responsabil de faptele sale. Aristotel, în particular, a dezvoltat și ideea echilibrului în toate, a căutării căii de mijloc pentru a se evita extremele și a gândi și acționa conform logicii. El a pus, de fapt, bazele logicii ca știință. În concluzie, cultura greacă își propunea formarea omului armonios, cu capacitatea de a gândi la nivel înalt conform regurilor dialecticii, urmând calea demonstrațiilor logice - prin kalokaghatie spre dialectică și încheind cu logica!

B. Statul medieval în Apusul Europei - Franța și Anglia:

 Începând cu secolul XI, centrul vieții politice în Occident se mută de la ideea de Imperiu, la noile realității politice în ascensiune - republicile urba ne italiene și monarhiile centralizate. Această evoluție a fost favorizată de slăbirea considerabilă a puterii Imperiului Romano-German în urma confruntării îndelungate cu Papalitatea, dar și de slăbirea Papalității însăși care începuse să utilizeze ideea de cruciadă pentru propriile ei scopuri. Argumentăm cele afirmate prin prezentarea a 3 fapte istorice relevante. Primul - redescoperirea ideei romane de stat; datorită dezvoltării Universităților, în Facultățile de Drept din Occident se studia de mai mult timp dreptul roman păstrat în Codul lui Iustinian, - Corpus Iuris Civilis. În această împrejurare este redescoperită ideea de stat romană așa cum fusese păstrată în Imperiul Bizantin. Această idee concepea statul ca pe o instituție de drept public, și nu ca o instituție aflată la cheremul Bisericii Romano-Catolice prin Papalitate. Din această concepție se vor inspira atât împărații romano-germani în lupta lor contra Papalității, - Frederic I Barbarossa fiind printre cei mai cunoscuți -, dar și regii Franței care au declanșat procesul centralizării și unificării statului francez. La capătul acestui process, regii Franței din Dinastia Capețiană au recuperate toate prerogativele specifice puterii unor adevărați suverani, putându-se afirma, pe drept cuvânt, că-n Franța „regele este împărat în regatul său”. Al doilea fapt - în acest proces de centralizare, regii Capețieni au păstrat și întărit sistemul ierarhic feudo-vasalic, dezvoltat în timpul Imperiului Carolingian. Dar, regele era acum suzeran al tuturor, ne mai existând situația din timpul monarhiei senioriale când primii Capețieni, deși formal regi, în realitate erau la cheremul marilor vasali din Regat. Amintim că, situația primilor Capețieni se îngreunase considerabil în momentul când unul dintre cei mai importanți vasali, ducele Normandiei Wilhelm-William, a devenit și rege al Angliei. Aici trebuie să subliniem că, Anglia a avut cu totul altă evoluție. Ea nu a renăscut ca Franța pe ruinele Imperiului Carolingian. Unificarea regatelor anglo-saxone se realizase cu mult înainte de începerea procesului de centralizare din Franța, de către regele Alfred cel Mare, iar ducele William a cucerit Regatul Angliei, fiind supranumit „Cuceritorul”, și a avut intuiția să introducă instituția vasalității preluată de pe continent pentru a-i aduce la ascultare pe toți nobilii englezi dar și pe cei normanzi deopotrivă. Astfel, Anglia a preluat vasaliatea, nu a moștenit-o ca în cazul Franței. Pentru regii Franței Anglia a fost un obstacol foarte puternic în calea procesului de unificare, deoarece regii englezi erau duci ai Normandiei, și, în principiu, erau vasali ai regilor Franței. În realitate, această vasalitate era mai mult decât teoretică, iar regii englezi au ajuns să stăpânească și alte principate de pe teritoriul Franței medieval, exemplu: ducatul Aquitaniei. Franța va trebui să poarte celebrul război de o sută de ani, 1337-1453, pentru a elimina prezența engleză și a-și desăvârși unitatea statală. Al treilea fapt - în procesul acesta de refacere și întărire a statelor lor, principia apuseni au profitat și de slăbirea puterii Papalității. papalitatea își disputase vreme îndelungată supremația în plan politic, nu doar religios, cu Imperiul Romano-German, dar ajunsese să utilizeze ideea de cruciadă ca pretext pentru a-i elimina pe toți cei care, într-un fel sau altul, îi contestau pretenția de a fi principalul factor de putere politică în  Occident. De fapt, încă de la sfârșitul secolului X, Biserica Romano-Catolică începuse să se confrunte cu o profundă criză morală iar Papaliatea a fost incapabilă să îndrepte situația. De asemenea, mase importante de oameni nu mai doreau cruciade în care lupta contra Islamului nu mai era deloc clară, în schimb, ambițiile politice ale Papalității erau tot mai evidente. În aceste împrejurări, regii Franței, în special, n-au mai avut de întâmpinat opoziția dură din partea Papalității, ne mai existând pericolul să se confrunte de o situație de înfrângere umilitoare, asemeni celei prin care trecuse Imperiul Romano-German în timpul lui Henric al IV-lea. Mai mult, Papii vor ajunge, mai târziu, să cunoască „captivitatea babilonică a Bisericii” de la Avignon. Din prezentarea acestor 3 fapte istorice, considerăm că istoricii S. Bernstein și P. Milza au dreptate parțial atunci când afirmă că Franța și Anglia „au renăscut”, dar, în același timp, nu au dreptate când consideră că și Anglia a renăscut pe ruinele Imperiului Carolingian. Avem de-a face cu o concluzie forțată, datorată, credem, nevoii de a sintetiza. Cel puțin așa dorim să credem. Sperăm că nu este vorba de … necunoaștere!

SUBIECTUL II: Aspecte ale evoluției statului român între anii 1910-1939:

 În această perioadă statul român și-a desăvârșit unitatea națională, a cunoscut  importante evoluții interne, - în plan economic, social, politic -, și se va manifesta ca un factor important în relațiile internaționale, - participând, printre altele, la Primul Război Mondial. Întărim aceste considerații printr-o serie de argumente. Astfel, în perioada cuprinsă între anii 1910-1914 România a întreprins o seria de acțiuni care i-au consolidat statutul de factor important de putere în Sud-Estul Europei. O primă acțiune a constituit-o intervenția în Războaiele Balcanice. Acestea au izbucnit în 1912, când Serbia, Bulgaria, Grecia și Muntenegru au pus bazele unei coaliții antiotomane, declarând război Porții. Față de Primul Război Balcanic România a păstrat neutralitatea. În fața pretențiilor Bulgariei de a controla, de facto, pozițiile strategice din Balcani prin ocuparea întregii Macedonii cu orașul-port Salonic, România va intra în cel de-al Doilea Război Balcanic. Intrarea era cu atât mai necesară în contextul în care Austro-Ungaria sprijinea fățiș politica Bulgariei. În urma intervenției românești, Bulgaria  a cerut pacea. Aceasta s-a încheiat la București, în august 1913. Prin pacea de la București România a obținut Sudul Dobrogei - Cadrilaterul. O altă acțiune importantă a avut loc la scurt timp după declanșarea Primului Război Mondial. Deși țara noastră încheiase o alianță cu Puterile Centrale, la Consiliul de Coroană de la Sinaia din august 1914 s-a hotărât ca România să adopte o politică de neutralitate. În declarația oficială se spunea că România nu a fost informată despre declanșarea războiului Austro-Ungariei contra Serbiei și că, țara noastră „nu poate invoca niciun motiv de război”. Astfel, între anii 1914-1916 România a fost neutră față de conflictul mondial. În această perioadă se vor duce tratative cu reprezentanți ai Antantei pentru intrarea în război de partea acestei alianțe de forțe. În schimb, Antanta trebuia să recunoască drepturile istorice ale României asupra provinciilor istorice românești din cadrul Austro-Ungariei: Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Bucovia.

 În continuarea argumentării noastre, prezentăm două fapte istorice privitoare la relațiile internaționale la care a participat România în anul 1916. Un prim fapt istoric - în urma tratativelor cu Antanta, dar și a presiunilor acesteia, în august 1916 s-au încheiat documentele colaborării României cu Antanta - o convenție politică și una militară. În convenția politică Antanta recunoștea drepturile României asupra teritoriilor românești din Austro-Ungaria iar în convenția militară se prevedea ajutor militar pentru România. Astfel, România a declarat război Puterilor Centrale, în mod special, Austro-Ungariei. Al doilea fapt istoric - campania militară a anului 1916. Intrarea în război a României a fost impusă, în special, datorită situației nafavorabile cu care se confrunta Antanta pe principalele fronturi. Foarte rapid s-a dovedit că armata română n-a fost pregătită pentru un război de o asemenea amploare. Mai mult, Antanta nu și-a respectat obligațiile militare față de România, - ofensiva românească în Transilvania nefiind susținută nici în Bucovia și nici de operațiunile militare ale frontului anglo-francez de la Salonic contra Imperiului Otoman și Bulgariei. Astfel, forțele Puterilor Centrale au declanșat două contraofensive, - una germană și austro-ungară în Transilvania și alta germano-bulgaro-turcă în Sudul Dobrogei. Campania militară a anului 1916 s-a terminat dezastruos pentru România și a urmat retragerea autorităților, armatei și a unei părți bune din populație în Moldova. Oltenia, Muntenia și Dobrogea au fost ocupate de Puterile Centrale. Totuși, evoluția Primului Război Mondial a mers în favoarea Antantei. Mai mult, deși România a trebuit să încheie umilitoarea pace de la Buftea-București, din mai 1918, în cele din urmă a reintrat în război, participând la victoria finală contra Germaniei. Prin participarea la război România și-a câștigat dreptul la deplina unitatea națională. Aceasta a fost realizată în 1918.

 Anul 1918 a adus, așadar, împlinirea dezideratelor poporului român de atrăi în limitele aceluiași stat național. Prima provincie ce s-a unit cu țara a fost Basarabia. Au urmat apoi Bucovina și Transilvania, - în înțelesul extins. În privința unirii Bucovinei și a Transilvaniei observăm un fapt istoric important, anume: conducerea luptei pentru unire a fost preluată în ambele provincii de câte un organism reprezentativ, în cazul Bucovinei acesta s-a numit Consiliul Național, în conducerea căruia s-au impus Iancu Flondor și Sextil Pușcariu, iar în Transilvania s-a înființat Consiliul Național Român Central cu sediul la Arad, în conducerea căruia s-au impus Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldiș, Iuliu Maniu, Ștefan Cicio-Pop, Basil Surdu, Iosif Jumanca etc.. Așadar, lupta pentru unire a avut în frunte câte un Consiliu Național. Există și o importantă deosebire - hotărârea de unire a Bucovinei a fost luată de Congresul General al Bucovinei, în vreme ce, Consiliul Național Român Central a organizat Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde au participat peste 100000 de români, și care a hotărât unirea Transilvaniei și a Banatului cu România.

 De-a lungul perioadei interbelice România s-a manifestat în relațiile internaționale încercând să-și apere integritatea și unitatea teritorială, noile hotare recunoscute în cadrul sistemului Paris-Versailles. Între 1921-1930, în politica externă a României remarcăm două fapte istorice importante. Primul - participarea României la fondarea Micii Înțelegeri alături de Cehoslovacia și Iugoslavia, - pe atunci Regatul Sârbilor-Croaților și Slovenilor. Această alianță trebuia să se opună tentativelor revizioniste ale Ungariei. Al doilea fapt istoric - tratatele încheiate de România în 1926: tratatul cu Polonia prin care cele două țări se angajau să-și apere cu toate forțele independența, tratatul cu Franța prin care ni se promitea ajutor militar în cazul unei conflagrații generale, tratatul cu Italia prin care cele două țări își ofereau ajutor în cazul în care securitatea uneia dintre ele era primejduită. Pentru anii 1933-1939 politica externă românească a cunoscut alte evoluții importante. Prezentăm, în acest sens, două fapte istorice relevante. Primul -  participarea României la Conferința pentru Dezarmare de la Geneva organizată de Societatea Națiunilor. Această conferință a reușit un singur rezultat notabil - semnarea Convenției pentru Definirea Agresiunii de la Londra pe baza unui text inspirit de Nicolae Titulescu, diplomatul român care a fost secretar general al Societății Națiunilor pe care a condus-o cu autoritate și credibilitate. Al doilea fapt important - încercarea României de a apăra integritatea teritorială a Cehoslovaciei în fața tendințelor revizioniste ale Ungariei și Germaniei dar și a politicii conciliatoriste duse de Marea Britanie și Franța față de Germania. În cele din urmă, cele două puteri occidentale au acceptat în cadrul Conferinței de la Munchen, din septembrie 1938, sacrificarea integrității teritoriale a Cehoslovaciei în fața pretențiilor lui Adolf Hitler. Astfel, Regiunea Sudetă a fost luată de la Cehoslovacia, fără consultarea acestei țări, și atribuită Germaniei naziste.

 În plan cultural perioada interbelică este considerată, pe drept cuvânt, ca fiind „epoca de aur” a culturii române. S-a vorbit de afirmarea unei adevărate viziunii culturale românești în Europa. Această viziune culturală s-a caracterizat prin afirmarea și confruntarea de idei între două curente cultural fundamentale. Primul - descoperirea și punerea în valoare a specificului național românesc. Acest curent a avut la bază două caracteristici: prima - afirmarea faptului că civilizația românească este continuatoarea legitimă a civilizației bizantine, așa cum au susținut, printre alții, Nicolae Iorga - istoric, Nicolae Bănescu - bizantinolog și compozitorul Paul Constantinescu. A doua caracteristică - evidențierea importanței artei populare ca fiind reprezentanta cea mai fidelă a specificului național - Dimitrie Gusti, Liviu Rebreanu, Romulus Vulcănescu și compozitorul George Enescu cu „Rapsodia Română” și „Suitele sătești” se numără printre cei mai străluciți oameni de cultură aplecați asupra artei și creației populare. Al doilea curent - deschiderea spre cultura europeană. Promotorii acestuia doreau promovarea avangardismului cultural european și desprinderea de tradiționalul ancestral românesc. O primă caracteristică a acestui curent - marii personalități s-au înscris în cadrul lui: Eugen Lovinescu, Hortensia Papadat Bengescu, Panait Istrati, Tristan Tzara, Horia Creangă etc.. Unii dintre acești creatori au scris și în limbi străine pentru o mai rapidă receptarea a culturii românești în Europa. A doua caracteristică -  afirmarea foarte clară a realității conform căreia cultura românească era parte integrantă din cea europeană, depășindu-se complexul anterior al „integrării în Europa”. Acești mari reprezentanți ai culturii interbelice au afirmat, contrar tradiționaliștilor, că România și cultura ei sunt europene prin definiție, opunându-se și unor păreri extremiste exprimate, printre alții, de filozoful Nae Ionescu, conform cărora cultura română ar aparține unui spațiu ortodox ideal ce nu ar avea nimic în comun cu Occidentul catolic și protestant.

SUBIECTUL III.1:

 Pentru formarea competenței specifice 2.5 din secvența didactică A considerăm că este adecvată metoda Cubului. Această metodă, prin cele 6 sarcini, permite înțelegerea de ansamblu, globală a oricărui conținut, formarea oricărei competențe care presupune analiză, argumentare etc.. Prin cele 6 sarcini elevii parcurg toate nivelurile cognitive ale taxonomiei lui Benjamin Bloom. Mai întâi profesorul va indica elevilor două categorii de resurse didactice. Prima - resurse bibliografice: „Cronica Ilustrată a Omenirii”, apărută la Editura Litera, „Ascensiunea Occidentului” - autor William H. Mc Neill, „Istoria Lumii” - autor J.P. Roberts. A doua categorie - resurse multimedia diverse, ca de exemplu: bloguri de istorie, lecții și referate de pe siteuri ca historia.ro, historice.ro etc., sau lecții și tematici de istorie de pe platform educaționale - prezi, de exemplu. Apoi, profesorul stabilește sarcinile pe care le scrie pe suprafețele unui cub:

1. Descrieți principalele organisme ale ONU și rolul acestora în cadrul relațiilor internaționale postbelice, exemplu: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate;

2. Comparați regimul comunist neostalinist ceușist cu regimurile comuniste din Polonia și Iugoslavia;

3. Aplicați cunoștințele despre rolul unor personalități ca H. Truman, N. Hrușciov etc. în Războiul Rece și explicați de ce Războiul Rece nu s-a transformat într-un nou război mondial;

4. Asociați următoarele noțiuni și concepte istorice - revoluția din Ungaria, sindicatul Solidaritatea, titoism, neostalinism - într-un eseu cu tema „Trăsături specifice ale regimurilor comuniste est-europene”;

5. Analizați factorii care au determinat eșecul economic al regimurilor comuniste est-europene;

6. Argumentați, pro sau contra, dacă Actul Final de la Helsinki, din 1075, a contribuit la slăbirea și, ulterior, căderea regimurilor comuniste din Europa de Est.

 Elevii vor fi împărțiți în 6 grupe, fiecărei grupe revenindu-I căte0o sarcină. Organizarea elevilor se poate face și pe două grupe mari, fiecărei grupe revenindu-i 3 sarcini din 3. După ce fiecare grupă își prezintă produsul final în conformitate cu sarcina primită, elevii pot fi reîmpărțiți în două grupe mari care vor trebui să resolve următoarele două sarcini:

1. Pe baza celor studiate, analizați eficiența acțiunilor ONU în perioada postbelică și în zilele noastre;

2. Analizați consecințele prăbușirii comunismului în țările est-europene având în vedere greutățile tranziției la economia de piață, mentalitățile oamenilor, și explicați de ce în unele țări foste comuniste o bună parte a populației regretă aceste regimuri.

 Matricea de specificație asigură validitate și obiectivitate ridicată evaluării. Ea se stabilește având în vedere unele aspecte: selectarea conținuturilor de evaluat, stabilirea nivelului de performanță avut în vedere de profesor în funcție de nivelul clasei, - minimal, mijlociu, maximal -, stabilirea numărului de itemi în funcție de competențele specifice și conținuturile de evaluat, - itemii trebuie să fie formulați în așa fel încât să favorizeze gândirea, creativitatea elevilor și personalizarea răspunsurilor acestora. Matricea poate fi de două feluri: matrice generală, în care se bifează cu x competențele și conținuturile evaluate, și matrice detaliată în care se stabilește ponderea în procente a fiecărei competențe specifice și a fiecărui conținut ce trebuie evaluat; în funcție de ponderea acestora se calculează numărul de itemi pentru aceste competențe și conținuturi. Matricea prezintă, printre altele, două caracteristici. Prima - este utilă în cazul testelor sumative-finale în care se evaluează mai multe competențe specifice și conținuturi în conformitate cu standardul de performanță avut în vedere. A doua - rolul profesorului evaluator în alcătuirea matricei este esențial; de pildă, pentru matricea detaliată el este cel care atribuie procentele ce urmează a fi evaluate din fiecare competență specifică, pe fiecare domeniu-temă-conținut. Astfel, matricea de specificație ajută la personalizarea evaluării și la adaptarea acesteia la nivelui clasei de elevi.

 O metodă complementară-alternativă de evaluare adecvată pentru secvența didactică A este portofoliul. Portofoliul este o metodă de evaluare longitudinală, potrivită pentru evaluarea sumativă-finală. Pune în evidență capacitatea elevilor de a se exprima într-un limbaj adecvat Istoriei și capacitatea de învățare pe o perioadă mai lungă de timp. Portofoliul evaluează global, holistic capacitățile elevilor raportate la competențele generale și specifice din programa școlară. Capacitățile elevilor se evaluează diferențiat, pe niveluri de performanță. Utilizarea portofoliului pentru secvența didactică A prezintă multiple avantaje. Iată dintre ele: primul - sarcinile de învățare enunțate mai sus în cadrul metodei Cubului pot fi rezolvate prin portofoliu.  În fiecare grupă, elevii își coordonează eforturile în realizarea portofoliului. Întrucât majoritatea metodelor moderne sunt cronofage, portofoliul permite economii importante de timp și o realizare a sarcinilor într-un mod optim. Al doilea avantaj, amintit mai sus deja, - permite evaluarea globală, holistică a elevilor pe niveluri de performanță. Din păcate, marele dezavantaj al acestei metode este acela că o serie de sarcini din cadrul său se realizează de către … părinți.

2. Itemii cu răspuns scurt prezintă atât avantaje cât și dezavantaje. Printre avantaje se numără: evaluarea unui mare număr de competențe operaționale-derivate dacă sunt numeroși în cadrul probei de evaluare, răspunsurile pot fi ușor verificabile și cuantificabile, - necesitând formularea unor definiții, recunoașterea unor relații cauză-efect, definirea unor noțiuni și concepte -, nepermițând divagații în jurul răspunsurilor. Printre dezavantaje menționăm: evaluează doar niveluri inferioare ale taxonomiei lui Benjamin Bloom, - definiții, recunoașterea relațiilor cauză-efct, cunoașterea unor concepte și noțiuni -, favorizează memorarea mecanică întrucât răspunsurile au fost formulate de către profesor, anterior evaluării, în predare și, astfel, nu pun în caloare gândirea și creativitatea elevilor.

 Pentru evaluarea competenței specifice 3.1 din secvanța didactică B se poate proiecta următorul item cu răspuns scurt: Menționați-precizați în ce fel a contribuit Tudor Vladimirescu la afirmarea ideii de unire a Principatelor Române? Răspunsul așteptat - A făcut apel la uniatea de acțiune cu moldovenii „ca unii ce suntem de un neam, de o lege și sub autoritatea aceleiași puteri protectoare, pentru ca la un gând și acțiune să câștigăm libertățile acestor două Prințipaturi.” 

 Itemii de tip eseu structurat prezintă numeroase aspecte specifice. Iată 3 dintre ele: primul - evaluează în mod global și valid competențe specifice și conținuturi care nu pot fi evaluate concludent prin itemi obiectivi și semiobiectivi; al doilea - permit personalizarea răspunsurilor, facilitând gândirea și creativitatea elevilor; al treilea - în cerințele formulate se pot găsi situații-problemă care favorizează dezvoltarea gândirii divergente, dezvoltă la elevii strategii euristice sau algoritmice pentru rezolvarea acestora.

 Pentru evaluarea ambelor copetențe specifice din secvența didactică B se poate proiecta următorul item eseu structurat: Realizați în maxim 1-2 pagini un eseu cu tema „Românii între două revoluții”, având în vedere următoarele cerințe:

1. Argumentarea rolului Revoluției din 1821 în afirmarea ideii unirii Principatelor Române - 20 de puncte;

2. Prezentarea formelor de luptă ale românilor utilizate între 1822-1848 - 30 de puncte;

3. Argumentați afirmația: „Generația Pașoptistă - Generație europeană!” - 40 de puncte.

Notă: se acordă 10 puncte din oficiu.

 Răspunsul așteptat - de control: „Revoluția din 1821 a strigat Unitate!”, după cum afirma, pe drept cuvânt, Nicolae Bălcescu. Într-adevăr, această revoluție a deschis drumul afirmării ideii de unire a Principatelor. Mai mult, a pus în lumină, prin ecourile ei, și manifestarea conștiinței naționale și a voinței de unire ale românilor transilvăneni, care-l așteptau pe „crăiuțul Todoruț” să vină să-i elibereze. Lupta pentru afirmarea drepturilor românilor la libertate și unitate națională va continua în perioada ulterioară, până la Revoluția din 1848, mai ales în forma societăților secrete de tip masonic. Printre acestea amintim rolul deosebit de important a societății conduse de Ion Câmpineanu, societate cunoscută sub numele de „Partida Națională”. Această societate masonică a dezvoltat clar ideea unirii românilor și a independenței lor în două programe: „Actul de Unire și Independență” și „Osăbitul Act de numire al suveranului românilor”. Ideile acestea vor fi dezvoltate la o scară mult superioară de către conducătorii Revoluției Pașoptiste. Ideile de unitate și independență s-au regăsit într-o serie de programe revoluționare. Amintim, printre altele: „Dorințele Partidei Naționale din Moldova”, „Memoriul națiunii române din Marele Principat al Ardealului, Banat, părțile vecine Ungariei și Bucovina” etc.. Pe lângă cerințele privind emenciparea națională, pașoptiștii au formulat și revendicări în spiritul modernizării societății după modelul impus de Marea Revoluție Franceză din 1789. Enumerăm câteva dintre aceste revendicări: separația puetrilor în stat, liberate de conștiință, drepturile naturale ale omului, desființarea clăcii-iobăgiei, vot universal etc.. Chiar dacă Revoluția Pașoptistă a fost înfrântă prin intervenția militară a Rusiei, a Imperiului Otoman și a Austriei, pașoptiștii, - în mare parte exilați -, vor continua lupta lor și vor contribui la impunerea problemei unirii Principatelor ca o problem europeană. De asemenea, vor integra cerințele luptei românilor în ansamblul desfășurărilor din Europa, - exemplu: pregătirea unei noi revoluții europene. Prin aceste acțiuni, pașoptiștii au demonstrat aderarea lor deplină la concepțiile modernizatoare europene, putându-se afirma, fără nicio reținere, că: „Generația pașoptistă - (a fost) Generație europeană!”