PACEA DIN WESTFALIA - UN PUNCT DE COTITURĂ ÎN ISTORIE.

PACEA DIN WESTFALIA - UN PUNCT DE COTITURĂ ÎN ISTORIE

     În Europa Evului Mediu, cele mai puternice instituții au fost Biserica Romano-Catolică și Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană. Imperiul era alcătuit din sute de state, de mărimi diferite, și se-ntindea pe o suprafață ce cuprinde azi Austria, Cehia, Elveția, estul Franței, Germania, regiuni din Italia și Țările de Jos. Întrucât statele germane reprezentau cea mai mare parte a Imperiului, acesta a ajuns să fie cunoscut drept Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană. Fiecare stat era condus de un principe care se bucura de semiautonomie. Împăratul însuși era romano-catolic și făcea parte din casa princiară austriacă de Habsburg. Puterea fiind deținută de Imperiu și de Papalitate, Europa se afla cu totul în mâinile romano-catolice.

     În secolele XVI și XVII însă această ordine statornicită a fost zdruncinată. În toată Europa domnea o stare de nemulțumire față de abuzurile Bisericii Romano-Catolice. Reformatorii religioși precum Martin Luther și Jean Calvin predicau despre întoarcerea la valorile Bibliei. Luther și Calvin s-au bucurat de sprijin din partea maselor, această mișcare stând la baza Reformei Protestante. Reforma a împărțit Imperiul în trei credințe: catoliocă, luterană, calvinistă.

    Catolicii îi priveau pe protestanți cu suspiciune, iar protestanții îi priveau pe rivalii lor catolici cu dispreț. Acest climat a dus la formarea la începutul secolului XVII a Uniunii Protestante și a Ligii Catolice. Dominată de suspiciune și neîncredere, Europa, și mai ales Imperiul, era ca un butoi cu pulbere gata să arunce totul în aer la cea mai mică scânteie. Odată ce scânteia s-a produs, a izbucnit un război care a durat 30 de ani.

     Conducătorii protestanți încercau  să determine familia catolică de Habsburg să acorde o mai mare libertate religioasă. Însă casa imperială făcea cu greu concesii, iar între 1617-1618, două biserici luterane din Boemia au fost închise cu forța. Acest lucru a indignat mica nobilime protestantă, care a pătruns într-un palat din Praga, a pus mâna pe trei demnitari catolici, aruncându-i pe fereastră. Acest incident a fost scânteia care a aprins Europa.

    Membrii celor două religii rivale și-au declarat reciproc război. În bătălia de la Muntele Alb, Liga Catolică a repurtat o victorie zdrobitoare asupra Uniunii Protestante, care s-a destrămat. Nobilii protestanți au fost executați în piața publică din Praga. Pe tot cuprinsul Boemiei, proprietățile protestanților au fost confiscate.

   Ceea ce a început ca un conflict religios în Boemia s-a transformat într-o luptă pentru putere la nivel internațional. În următorii 30 de ani au fost atrase în război Danemarca, Franța, Olanda, Spania și Suedia.

   Războiul de 30 de ani a avut mai multe faze, numite după numele principalelor țări ce s-au opus împăratului: Războiul boemian și Palatinatului, Războiul dintre danezi și Saxonia Inferioară, Războiul suedez și Războiul franco-suedez.

   O personalitate extrem de importantă în acest conflict a fost cea a lui Armand-Jean du Plessis a cărei titulatură oficială a fost cea de Cardinal de Richelieu. El a fost prim-ministru al Franței între anii 1624-1642. El urmărea să facă din Franța puterea dominantă a Europei. Pentru a-și atinge țelul, el a încercat să submineze puterea confraților săi catolici, Habsburgii, finanțând armatele protestante din statele germane, Danemarca, Olanda și Suedia, care luptau contra casei imperiale de Habsburg. Așadar, ceea ce fusese la început un conflict între catolici și protestanți a sfârșit prin a fi un conflict în care catolicii s-au aliat cu protestanții pentru a lupta contra altor catolici.

    Europa era devastată de jafuri, crime, violuri și epidemii. Dorința de pace se va impune pe măsură ce s-a înțeles că din acest război nimeni nu putea ieși învingător. Astfel, împăratul Ferdinand al III-lea al Sfântului Imperiu, regele Ludovic al XIII-lea al Franței și regina Christina a Suediei au ajuns la concluzia că trebuie ținută o conferință la care toate părțile implicate în război să fie prezente pentru a negocia termenii de pace. Pentru desfășurarea tratativelor s-au ales două orașe, Osnabruck și Munster, din provincia germană Westfalia. După aproape 5 ani, pacea s-a încheiat.

   Vestea despre încheierea păcii a fost sărbătorită pretutindeni. Ceea ce începuse cu o scânteie nefastă s-a sfârșit cu focuri de artificii, care au luminat cerul multor orașe. Se trăgeau salve de tun, se trăgeau clopotele bisericilor, iar oamenii cântau pe străzi. 

   Tratatul din Westfalia a recunoscut principiul suveranității statelor. Astfel s-a născut noua Europă ca un continent de state suverane. Unele dintre acestea au fost mai avantajate de prevederile tratatului decât celelalte. Astfel, Franța a fost recunoscută drept o mare putere, iar Elveția și Olanda au fost recunoscute ca state independente. Statele germane, însă, au avut altă soartă. În loc să fie unificate într-o singură țară, au rămas divizate așa cum fuseseră și îmainte de război. Mai mult, au fost trecute sub controlul unor conducători străini unele teritorii, printre care și regiuni ale principalelor fluvii din Germania, Rinul, Elba și Oder. Religiile catolică, luterană și calvinistă au fost recunoscute ca având drepturi egale. Acest lucru nu a fost pe placul tuturor. Papa Inocențiu al X-lea a protestat vehement împotriva tratatului, declarându-l nul și neavenit. Cu toate acestea, noile granițe religioase au rămas în mare parte neschimbate de-a lungul următoarelor trei secole. Deși nu se putea încă vorbi de o libertate religioasă a individului, totuși se făcuse un pas înainte.

  Tratatul a pus capăt Războiului de 30 de ani, și odată cu semnarea lui au încetat majoritatea ostilităților. Acesta a fost ultimul război religios important din Europa. Deși războaiele n-au încetat, cauzele care au stat la baza lor nu au mai fost de natură religioasă, ci de natură politică sau comercială. Dar asta nu înseamnă că religia nu a mai jucat niciun rol în conflictele din Europa. În primul și al doilea război mondial, soldații germani purtau centuri pe a căror cataramă era o inscripție: „Dumnezeu este cu noi”. În timpul acestor conflicte oribile, catolicii și protestanții s-au aliniat încă o dată pentru a lupta împotriva catolicilor și protestanților din tabăra adversă.