CARTEA „FAPTELE APOSTOLILOR”. COMENTARIU. Partea a douăsprezecea
1. „Fii
curajos!”:
Pavel
scapă de un complot pus la cale de evrei și își prezintă apărarea înaintea
lui Felix; Faptele 23:11-24:27:
Smuls din mijlocul unei gloate înfuriate,
Pavel este din nou în arest. Persecuția cu care se confruntă în Ierusalim nu
l-a luat deloc prin surprindere; el a fost avertizat că-l așteaptă „închisoare
și necazuri” în acest oraș. (Fap.
20:22, 23). Și, deși nu știe exact ce i se va întâmpla,
apostolul știe că mai are de suferit pentru numele lui Iisus. (Fap.
9:16).
Chiar și unii profeți din biserica creștină l-au avertizat pe Pavel că va fi
legat și dat „în mâinile oamenilor din neamuri”. (Fap.
21:4, 10, 11). Cu
puțin timp în urmă, aproape că fusese omorât de o gloată de evrei, iar apoi,
membrii Sanhedrinului au fost gata „să-l sfâșie” în vâltoarea neînțelegerii ce
se iscase cu privire la el. Acum apostolul se află sub paza soldaților romani.
Îl așteaptă alte acuzații și alte audieri. (Fap.
21:31; 23:10). Câtă
nevoie are Pavel de încurajare! A primit el încurajarea necesară pentru a
continua să depună o mărturie temeinică în pofida opoziției? Dacă da, cum a
fost el încurajat și cum a acționat după aceea?
Zădărnicirea
unui complot pus la cale prin jurământ (Faptele 23:11-34):
Apostolul Pavel a primit încurajare chiar în
noaptea de după audierea lui în fața Sanhedrinului. Relatarea inspirată spune:
„Domnul a stat lângă el și a zis: Fii curajos! Căci, așa cum ai depus o
mărturie temeinică despre mine în Ierusalim, tot așa va trebui să depui
mărturie și în Roma”. (Fap.
23:11). Prin aceste cuvinte, Iisus îl asigura pe Pavel că va
scăpa. Astfel, apostolul era sigur că va supraviețui pentru a ajunge la Roma și
că acolo va depune mărturie despre Iisus. Această încurajare a venit la
momentul potrivit. Chiar a doua zi, peste 40 de iudei „au pus la cale un
complot și au jurat să nu mănânce și să nu bea până nu-l vor omorî pe Pavel”. Acei
evrei erau atât de hotărâți să-l ucidă pe apostol, încât au jurat că vor face
ce au complotat. Ei considerau că, dacă nu duceau la îndeplinire ce își
propuseseră, asupra lor avea să se abată un blestem, sau o nenorocire. (Fap.
23:12-15). Planul lor, care avea încuviințarea preoților principali
și a bătrânilor, era să-l aducă pe Pavel din nou înaintea Sanhedrinului, sub
pretextul unor cercetări suplimentare, iar pe drum să-l atace și să-l
omoare. Însă nepotul lui Pavel a auzit de complot și l-a înștiințat. Pavel
l-a trimis să-l informeze și pe comandantul roman Claudiu Lisias. (Fap.
23:16-22). Îndată ce a aflat de complotul împotriva lui Pavel,
Claudiu Lisias, care avea în subordine 1 000 de oameni, a dat ordin ca o
gardă formată din 470 de soldați, lăncieri și călăreți să-l însoțească
chiar în noaptea aceea pe Pavel la Cezareea. Acolo urmau să-l predea guvernatorului
Felix. Chiar dacă în Cezareea, capitala administrativă a provinciei
Iudeea, locuiau mulți evrei, majoritatea locuitorilor erau neevrei. Aici domnea
ordinea, spre deosebire de Ierusalim, unde mulți își manifestau violent
prejudecățile religioase și tulburau liniștea publică formând gloate.De
asemenea, în Cezareea se afla baza militară principală a trupelor romane din
Iudeea. Așa cum prevedea legea romană, Lisias i-a trimis guvernatorului Felix o
scrisoare în care îi explica pe scurt situația lui Pavel. El a menționat că,
după ce a aflat că acesta era cetățean roman, l-a salvat din mâna iudeilor care
voiau să-l ucidă. Lisias a mai spus că nu l-a găsit pe Pavel vinovat de „niciun
lucru care să merite moartea sau închisoarea”, dar că, din cauza unui complot
împotriva acestuia, a fost nevoit să-l trimită la Cezareea, pentru ca
guvernatorul să-i audieze pe acuzatori și să dea un verdict. (Fap.
23:25-30).Dar a prezentat Lisias corect lucrurile? Nu tocmai. Se
pare că Lisias a încercat să se prezinte pe sine într-o lumină cât mai bună. În
realitate, el nu-l salvase pe Pavel fiindcă aflase că acesta era cetățean
roman. În plus, el poruncise ca Pavel „să fie legat cu două lanțuri”, iar apoi
„să fie interogat prin biciuire”. (Fap.
21:30-34; 22:24-29).
Lisias încălcase astfel drepturile de cetățean roman ale lui Pavel.
„Sunt
bucuros să vorbesc în apărarea mea” (Faptele 23:35-24:21):
În Cezareea, Pavel a fost „păzit în palatul
lui Irod” până la sosirea acuzatorilor săi de la Ierusalim. (Fap.
23:35). După cinci zile, înaintea lui Felix s-au prezentat marele
preot Anania, un orator pe nume Tertul și un grup de bătrâni. Tertul și-a
început pledoaria prin a-l lăuda pe guvernator pentru ceea ce făcea în folosul
evreilor, cu intenția clară de a-l flata și de a-i câștiga favoarea.* Apoi,
trecând la subiect, l-a numit pe Pavel „o ciumă” și l-a acuzat că „provoacă
rebeliuni printre toți iudeii de pe pământul locuit”. Apoi a adăugat: „A
încercat chiar să profaneze templul; de aceea, l-am prins”. Ceilalți iudei „au
susținut și ei acuzațiile, afirmând că lucrurile acelea erau adevărate”. (Fap.
24:5, 6, 9).
Acuzațiile ce i se aduceau lui Pavel - că provoca rebeliuni, că era
conducătorul unei secte periculoase și că profana templul - erau foarte grave
și puteau fi pedepsite cu moartea. După Tertul, i s-a dat cuvântul lui Pavel.
„Sunt bucuros să vorbesc în apărarea mea”, a spus el. Apoi a respins categoric
toate acuzațiile ce i se aduseseră. Apostolul nu profanase templul și nici nu
încercase să provoace o revoltă. El a arătat că lipsise din Ierusalim „mulți ani”
și că revenise cu „daruri de îndurare”, adică donații pentru creștinii care
ajunseseră săraci, probabil din cauza foametei și a persecuțiilor. Pavel a
subliniat totodată că, înainte de a merge la templu, „se purificase
din punct de vedere ceremonial” și că se străduia „să aibă o conștiință
curată înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor”. (Fap.
24:10-13, 16-18). Pavel
a recunoscut că îndeplinea un serviciu sacru pentru Dumnezeul strămoșilor săi „potrivit
căii pe care ei o numeau sectă”. Dar a susținut cu tărie că el credea „tot ce
este prevăzut în Lege și scris în Profeți” și că, asemenea acuzatorilor săi,
nutrea speranța „că va fi o înviere atât a celor drepți, cât și a celor
nedrepți”. Apoi Pavel a cerut ca acuzatorii să-și prezinte dovezile: „Să spună
chiar oamenii aceștia de ce anume m-au găsit vinovat când am stat înaintea
Sanhedrinului, în afară doar de ceea ce am strigat când eram în mijlocul lor: Pentru
învierea morților sunt judecat astăzi înaintea voastră!”. (Fap.
24:14, 15, 20, 21). Pavel
nu l-a lingușit pe guvernator, cum a făcut Tertul. El a rămas calm, păstrând o
atitudine respectuoasă, a vorbit cu tact și a prezentat situația clar și corect.
Apoi a adăugat că „iudeii din provincia Asia”, care îl acuzaseră că pângărise
templul, nici măcar nu erau prezenți. Potrivit legii, ei ar fi trebuit să fie
de față ca să își susțină acuzațiile. (Fap.
24:18, 19). Și mai remarcabil este faptul că Pavel nu s-a
reținut să depună mărturie despre convingerile sale. Plin de curaj, el și-a
declarat din nou credința în înviere, declarație ce stârnise discuții aprinse
în Sanhedrin.(Fap.
23:6-10).Dar de ce, în pledoaria lui, Pavel a scos în
evidență speranța învierii? Deoarece el depunea mărturie despre Iisus și
despre învierea Sa, pe care împotrivitorii lui nu voiau să o accepte. (Fap.
26:6-8, 22, 23).
Într-adevăr, întreaga controversă se rezuma la credința în înviere, mai precis,
la credința în Iisus și în învierea Sa.
„Felix
s-a înspăimântat” (Faptele 24:22-27):
Guvernatorul Felix nu auzea pentru prima dată
despre credința creștină. Relatarea spune: „Felix, care era bine informat cu
privire la această Cale, i-a amânat spunând: Voi hotărî asupra lucrurilor
privitoare la voi când va coborî comandantul Lisias. Și i-a poruncit
centurionului să-l țină pe Pavel în arest, dar să-i dea o oarecare libertate și
să-i lase pe ai lui să se îngrijească de el”. (Fap.
24:22, 23). Câteva zile mai târziu, Felix, împreună
cu soția sa, Drusila, care era iudeică, a trimis după Pavel și „l-a ascultat cu
privire la credința în Hristos Iisus”. (Fap.
24:24). Însă, când Pavel a vorbit „despre dreptate, despre
stăpânirea de sine și despre judecata viitoare, Felix s-a înspăimântat”. Aceste
lucruri îl făceau, probabil, să se simtă cu conștiința încărcată din cauza
nelegiuirilor lui. De aceea, i-a spus lui Pavel: „Acum du-te, iar când voi avea
ocazia, voi trimite din nou după tine”. Și, într-adevăr, Felix l-a chemat apoi
pe Pavel de mai multe ori, însă nu pentru că dorea să afle adevărul, ci pentru
că spera să primească mită. (Fap.
24:25, 26). De ce le-a vorbit Pavel lui Felix și soției
acestuia „despre dreptate, despre stăpânirea de sine și despre judecata
viitoare”? Ei doreau să afle ce presupunea „credința în Hristos Iisus”. Pavel,
care știa despre cruzimea, imoralitatea și nelegiuirile acestora, le-a arătat
limpede ce se pretindea din partea tuturor celor ce doreau să devină
continuatori ai lui Iisus. Felix și soția lui au putut vedea clar contrastul
izbitor dintre modul lor de viață și normele drepte ale lui Dumnezeu. Acest
lucru i-a ajutat, cu siguranță, să înțeleagă că toți oamenii sunt răspunzători
înaintea lui Dumnezeu pentru ceea ce spun, fac și gândesc. Așadar, mai
importantă decât judecata pe care Pavel avea să o primească din partea lui
Felix era judecata pe care cei doi aveau să o primească din partea lui
Dumnezeu. Nu e de mirare că Felix „s-a înspăimântat”! Adevăratele motivații ale
lui Felix reies din următoarele cuvinte din relatare: „După doi ani, lui Felix
i-a luat locul Porcius Festus. Și, pentru că voia să câștige favoarea iudeilor,
Felix l-a lăsat pe Pavel în arest”. (Fap.
24:27). În realitate, Felix nu era sincer și nu avea de gând să-l
ajute pe Pavel. El știa bine că membrii „Căii” nu instigau la revoltă și nici
la acțiuni subversive. (Fap.
19:23). De asemenea, știa că Pavel nu încălcase nicio lege
romană. Cu toate acestea, l-a ținut închis ca „să câștige favoarea iudeilor”. După
cum se arată în ultimul verset din capitolul 24, Pavel
era încă închis când Porcius Festus a devenit guvernator în locul lui Felix.
Astfel a început șirul de audieri ce l-au purtat pe Pavel de la un conducător
la altul. Despre acest apostol curajos se poate spune pe bună dreptate că a
fost dus „înaintea regilor și a guvernatorilor”. (Luca
21:12). Așa cum vom vedea, el a ajuns să depună mărturie în fața
celui mai puternic conducător al vremii. În toate aceste situații, Pavel n-a
șovăit nicio clipă în credință. Cuvintele lui Iisus: „Fii curajos!” i-au dat,
cu siguranță, forță să persevereze.
SUPLIMENTAR:
FELIX, PROCURATOR AL IUDEEI:
În aproximativ 52 d.H., împăratul roman
Claudiu l-a numit procurator, sau guvernator, al Iudeei pe unul dintre
favoriții săi, Antonius Felix. La fel ca fratele său Pallas, Felix era un
libert, sau sclav eliberat, al familiei imperiale. Numirea unui libert în
funcția de procurator cu putere militară a fost un fapt fără precedent. Datorită
influenței fratelui său la curtea imperială, Felix „socotea că toate
nelegiuirile lui vor rămâne nepedepsite”, arată istoricul roman Tacitus. Ca
procurator, Felix „a exercitat puterea regală într-un fel tipic pentru un sclav,
dând curs tuturor cruzimilor și capriciilor sale”. În timpul mandatului său,
s-a căsătorit cu Drusila, fiica regelui Irod Agripa I, pe care o
determinase să-și părăsească soțul. Felix era corupt și acționa ilegal, lucru
evident și în cazul lui Pavel, pe care l-a ținut închis în speranța că va primi
mită. Din cauza corupției și a guvernării sale opresive, în 58 d.H., Felix
a fost chemat la Roma de împăratul Nero. O delegație de evrei a mers la Roma ca
să-l acuze pentru abuzurile comise, dar se spune că Felix a scăpat de pedeapsă
datorită intervenției fratelui său Pallas.
Notă: *Tertul
i-a mulțumit lui Felix deoarece, datorită lui, neamul se bucura de „multă
pace”. În realitate însă, în timpul lui Felix a fost mai puțină pace în Iudeea
decât în timpul oricărei alte guvernări până la revolta evreilor împotriva
Romei. La fel de exagerată a fost și afirmația că evreii aveau „cea mai mare
recunoștință” pentru reformele lui Felix. De fapt, majoritatea evreilor îl
detestau pe Felix pentru traiul mizer pe care-l duceau sub guvernarea lui și
pentru brutalitatea cu care le înăbușea revoltele. (Fap.
24:2, 3).*
2. „Fac
apel la Cezar!”:
Pavel
apără plin de curaj vestea bună, lăsându-ne un exemplu demn de urmat; Faptele 25:1-26:32:
Pavel se află sub pază strictă în Cezareea. Cu
doi ani în urmă, când s-a întors în Iudeea, în doar câteva zile, iudeii au
încercat de cel puțin trei ori să-l omoare. (Fap. 21:27-36; 23:10, 12-15, 27). Deși până acum planul nu le-a
reușit, ei sunt hotărâți să nu renunțe. Dându-și seama că oricând poate să cadă
în mâinile lor, Pavel îi spune guvernatorului roman Festus: „Fac apel la
Cezar!”. (Fap. 25:11). Dar l-a susținut oare Domnul
pe Pavel în decizia lui de a face apel la împăratul roman?
„Stau
înaintea scaunului de judecată” (Faptele 25:1-12):
La trei zile după ce și-a luat în primire funcția,
Festus, noul guvernator roman al Iudeei, s-a dus la Ierusalim. Aici i-a
ascultat pe preoții principali și pe bărbații de seamă ai iudeilor, care i-au
adus acuzații grave lui Pavel. Profitând de faptul că noului guvernator i se
impusese să fie în relații bune cu ei și să mențină pacea cu toți iudeii,
aceștia i-au cerut lui Festus o favoare: să-l aducă pe Pavel la Ierusalim și
să-l judece aici. Însă cererea lor ascundea un plan mârșav. Împotrivitorii
plănuiau să-l omoare pe Pavel pe drumul de la Cezareea la Ierusalim. Dar Festus
le-a refuzat cererea, spunându-le: „Cei cu autoritate printre voi să coboare cu
mine (la Cezareea) și, dacă omul acesta a făcut, într-adevăr, ceva greșit, să-l
acuze”. (Fap. 25:5). Astfel, Pavel a scăpat din nou
cu viață. Iisus Hristos, l-a susținut pe Pavel în toate încercările. Să ne
amintim că, într-o viziune, Iisus îi spusese apostolului: „Fii
curajos!”. (Fap. 23:11). După câteva zile, Festus „s-a
așezat pe scaunul de judecată” din Cezareea. În fața lui au fost aduși
Pavel și acuzatorii săi. Răspunzând la acuzațiile nefondate ale acestora, Pavel
a zis: „Nici împotriva Legii iudeilor, nici împotriva templului și nici
împotriva Cezarului n-am comis vreun păcat”. Apostolul era nevinovat și putea fi
eliberat. Însă ce a făcut Festus? Dorind să câștige favoarea iudeilor, l-a
întrebat pe Pavel: „Vrei să urci la Ierusalim și să fii judecat pentru aceste
lucruri acolo, înaintea mea?”. (Fap. 25:6-9). Ce propunere absurdă! Dacă ar
fi fost trimis la Ierusalim, Pavel ar fi fost judecat de acuzatorii săi și, mai
mult ca sigur, ar fi fost condamnat la moarte. Dar Festus, chiar dacă știa că
săvârșește o nedreptate, a ales să acționeze potrivit intereselor sale
politice. Un alt guvernator, Ponțiu Pilat, acționase la fel în cazul unui
deținut și mai important. (Ioan 19:12-16). Dorința lui Festus de a fi
pe placul iudeilor îl punea pe Pavel în pericol de moarte. De aceea, Pavel s-a
folosit de un drept pe care îl avea în calitate de cetățean roman. El i-a spus
lui Festus: „Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului; aici trebuie
să fiu judecat. Nu le-am făcut niciun rău iudeilor, după cum vezi și tu foarte
bine. … Fac apel la Cezar!”. Un asemenea apel era de obicei irevocabil. Festus
a subliniat acest lucru, spunând: „La Cezar ai făcut apel, la Cezar te vei
duce!”. (Fap. 25:10-12). Astfel, după mai bine de doi
ani de detenție pentru fapte pe care nu le comisese, lui Pavel i s-a dat ocazia
să-și apere cauza la Roma. Însă, înainte de a pleca la Roma, un alt conducător
a dorit să-l audieze.
„Am
ascultat porunca primită” (Faptele 25:13-26:23):
La câteva zile după ce Pavel a făcut apel la
Cezar, regele Agripa și sora sa Berenice l-au vizitat pe noul guvernator.
Pe vremea aceea, era ceva obișnuit ca oficialii să-i viziteze pe guvernatorii
nou-numiți în funcție pentru a-i felicita. Fără îndoială că Agripa urmărea prin
această vizită să consolideze relațiile politice și de prietenie cu Festus,
relații ce-i puteau aduce anumite avantaje în viitor. (Fap. 25:13). Festus i-a vorbit lui Agripa
despre Pavel, iar lucrul acesta i-a stârnit regelui curiozitatea. A doua zi,
cei doi conducători s-au așezat să judece cazul. Însă intrarea lor fastuoasă,
prin care voiau să-și etaleze puterea, n-a fost nici pe departe atât de impresionantă
pe cât aveau să fie cuvintele deținutului ce urma să fie adus înaintea lor. (Fap. 25:22-27). Pavel i-a mulțumit cu
respect regelui Agripa pentru posibilitatea de a-și prezenta apărarea înaintea
sa, recunoscând că regele cunoștea bine obiceiurile iudeilor, precum și
neînțelegerile dintre ei. Apoi Pavel i-a vorbit despre trecutul său: „Am trăit
ca fariseu, potrivit celei mai stricte secte a religiei noastre”. (Fap. 26:5). Ca fariseu, Pavel sperase în
venirea lui Mesia. Acum, fiind creștin, el dovedea plin de curaj că mult
așteptatul Mesia era Iisus Hristos. Motivul pentru care era judecat în acea zi
era deci o convingere pe care o aveau și el, și acuzatorii săi: speranța în
împlinirea promisiunii pe care le-o făcuse Dumnezeu strămoșilor lor. Acest
lucru i-a stârnit și mai mult interesul lui Agripa. Amintind cu câtă cruzime îi
persecutase pe creștini, Pavel a spus: „Eu eram convins că trebuie să mă
împotrivesc prin toate mijloacele numelui lui Iisus Nazarineanul. … Și, pentru
că eram foarte furios pe ei (continuatorii lui Hristos), am mers până acolo
încât i-am persecutat și în alte orașe”. (Fap. 26:9-11). Pavel nu exagera deloc. Mulți
știau că-i persecutase cu înverșunare pe creștini. (Gal. 1:13, 23). Probabil că Agripa se întreba
acum ce l-a putut determina pe un om atât de îndârjit să se schimbe.Răspunsul
nu s-a lăsat așteptat. Pavel a spus în continuare: „În acest scop mă duceam la
Damasc cu autoritate și împuternicire de la preoții principali. Pe la amiază,
o, rege, am văzut pe drum o lumină mai puternică decât a soarelui, care a
strălucit din cer în jurul meu și în jurul celor ce călătoreau cu mine. Am
căzut toți la pământ, iar eu am auzit un glas care mi-a zis în limba ebraică: Saul,
Saul, de ce mă persecuți? Îți faci rău dând întruna cu piciorul în țepușe. Dar
eu am zis: Cine ești, Doamne?. Și Domnul a spus: Sunt Iisus, pe care tu îl persecuți”. (Fap. 26:12-15). Până să aibă acea viziune
miraculoasă, Pavel, figurativ vorbind, „dăduse cu piciorul în țepușe”. Așa cum
un animal de povară se rănea inutil când dădea cu piciorul în vârful ascuțit al
țepușei cu care era mânat, și Pavel se rănise din punct de vedere spiritual
când se împotrivise voinței lui Dumnezeu. Însă Iisus, care fusese înviat, i s-a
arătat pe drumul spre Damasc și l-a ajutat pe acest om sincer, dar greșit
îndrumat, să-și schimbe atitudinea. (Ioan 16:1, 2). Pavel făcuse schimbări
radicale în viață. El i-a spus lui Agripa: „Am ascultat porunca primită prin
această viziune cerească și le-am dus mai întâi celor din Damasc, apoi celor
din Ierusalim și din tot ținutul Iudeei, precum și neamurilor acest mesaj: că trebuie
să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu făcând fapte care dovedesc pocăință”.
(Fap. 26:19, 20). Pavel îndeplinea deja
de mulți ani misiunea încredințată de Iisus Hristos în acea viziune. Cei care
reacționaseră favorabil la vestea bună predicată de el se pocăiseră de conduita
lor imorală și necinstită și se întorseseră la Dumnezeu. Ei
deveniseră buni cetățeni, care respectau legile și nu tulburau ordinea
publică. Însă opozanții iudei nu puneau preț pe aceste lucruri. Pavel a spus:
„Din acest motiv m-au prins iudeii în templu și au încercat să mă ucidă.
Totuși, pentru că am simțit ajutorul lui Dumnezeu, am continuat până în ziua de
azi să le depun mărturie atât celor mici, cât și celor mari”. (Fap. 26:21, 22).
„Curând
m-ai convinge și pe mine să devin creștin!” (Faptele 26:24-32):
Auzind mărturia convingătoare a lui Pavel, cei
doi conducători nu au putut rămâne indiferenți. Relatarea continuă: „În timp ce
Pavel spunea aceste lucruri în apărarea sa, Festus a zis cu glas tare: Ți-ai
pierdut mințile, Pavel! Învățătura ta multă te duce la nebunie!”. (Fap. 26:24). Izbucnirea lui Festus a trădat
o atitudine întâlnită și în zilele noastre. Mulți îi consideră fanatici pe cei
ce predau adevărurile biblice. De multe ori, celor înțelepți în felul lumii le
este greu să accepte învățătura biblică referitoare la înviere. Pavel i-a
răspuns guvernatorului: „Nu mi-am pierdut mințile, Excelența Ta, Festus.
Dimpotrivă, ceea ce spun este adevărat și rațional. De fapt, regele căruia îi
vorbesc atât de deschis știe bine aceste lucruri. … Crezi tu, rege Agripa,
în Profeți? Știu că crezi”. (Fap. 26:25-28). Agripa i-a răspuns: „Curând
m-ai convinge și pe mine să devin creștin!”. Sincere sau nu, aceste cuvinte
arată că mărturia lui Pavel a avut un efect profund asupra regelui. Apoi,
Agripa și Festus s-au ridicat în semn că audierea a luat sfârșit. „În timp ce
ieșeau, își spuneau unii altora: Omul acesta nu face nimic care să merite
moartea sau închisoarea. Agripa i-a zis apoi lui Festus: Omul acesta putea fi
eliberat dacă nu făcea apel la Cezar”. (Fap. 26:31, 32). Cei doi știau bine că
în fața lor fusese un om nevinovat. Poate că după mărturia lui i-au privit cu
ochi mai buni pe creștini. Se pare că niciunul dintre acești conducători
puternici n-a acceptat vestea bună despre mântuire și Împărăția lui Dumnezeu. Așadar,
a fost înțelept ca apostolul Pavel să se înfățișeze înaintea lor? Categoric,
da! Fiind „dus înaintea regilor și a guvernatorilor” din Iudeea, Pavel a avut
ocazia să le depună mărturie unor persoane din administrația romană la care
altminteri nu s-ar fi putut ajunge cu vestea bună. (Luca 21:12, 13). De asemenea,
experiențele sale și fidelitatea de care a dat dovadă în încercări i-au
încurajat pe colaboratorii săi în credință. (Filip. 1:12-14).
SUPLIMENTAR:
1. PROCURATORUL
ROMAN PORCIUS FESTUS:
Singurele informații de la martori oculari
despre Porcius Festus le avem din cartea biblică Faptele apostolilor și din
scrierile lui Flavius Josephus. Festus i-a succedat lui Felix ca procurator al
Iudeei în aproximativ 58 d.H. și se pare că a murit după numai doi sau
trei ani de guvernare. Din câte știm, Festus a fost în general un procurator
calculat și capabil, spre deosebire de predecesorul său, Felix, și de
succesorul său, Albinus. Când Festus a devenit procurator, Iudeea era bântuită
de tâlhari. Potrivit lui Josephus, „Festus a pornit să stârpească marea plagă a
țării: a capturat numeroși tâlhari și numărul celor pe care i-a executat n-a
fost deloc mic”. În timpul mandatului său, evreii au construit un zid pentru ca
regele Agripa să nu mai vadă ce se petrecea în zona templului. Inițial, Festus
a poruncit ca zidul să fie dărâmat. Însă apoi, la cererea evreilor, el le-a
îngăduit să-și prezinte cauza înaintea împăratului roman Nero. Se pare că
Festus a luat măsuri drastice împotriva infractorilor și a rebelilor.
Totuși, în dorința de a păstra bune relații cu iudeii, el a închis ochii în
fața nedreptății, cum s-a întâmplat, de pildă, în cazul apostolului Pavel.
2. REGELE
IROD AGRIPA AL II-LEA:
Agripa despre care se vorbește în capitolul 25 al cărții Faptele a
fost regele Irod Agripa al II-lea, strănepotul lui Irod cel Mare și fiul
lui Irod care, cu 14 ani mai înainte, lansase un val de persecuții împotriva
bisericii din Ierusalim. (Fap. 12:1). Agripa a fost ultimul rege din
dinastia irozilor. La moartea tatălui său, în 44 d.H., Agripa avea
17 ani. El se afla la Roma, la curtea împăratului Claudiu, unde își
desăvârșea instruirea. Consilierii împăratului au considerat că Agripa era prea
tânăr ca să preia răspunderile tatălui său. Astfel, în locul lui a fost numit
un guvernator roman. Totuși, potrivit lui Josephus Flavius, în timp ce era încă
la Roma, Agripa a intervenit în favoarea iudeilor, apărându-le interesele. În
aproximativ 50 d.H., Agripa a fost numit de Claudiu rege peste Chalcis, iar în
53 d.H., peste Ituria, Trahonita și Abilene. În plus, i s-a încredințat
supravegherea templului din Ierusalim, dându-i-se și autoritatea de a numi
marii preoți ai iudeilor. Nero, care i-a succedat lui Claudiu, i-a dat în
stăpânire lui Agripa și părți din Galileea și Pereea. Când Pavel a compărut în
fața lui Agripa, acesta se afla în Cezareea cu sora sa Berenice, care își
părăsise soțul, pe regele Ciliciei. (Fap 25:13). În 66 d.H., în ciuda
eforturilor sale, Agripa n-a putut să prevină revolta evreilor împotriva Romei,
devenind el însuși ținta furiei lor. Neavând de ales, el s-a alăturat
romanilor. După ce revolta evreilor a fost înăbușită, noul împărat, Vespasian,
i-a dat ca recompensă noi teritorii.
