APARIȚIA ȘI RĂSPÂNDIREA CREȘTINISMULUI.

 

APARIȚIA ȘI RĂSPÂNDIREA CREȘTINISMULUI

1. Importanța mediului iudaic:

 Creștinismul a apărut în mediul iudaic. Monoteismul iudaic are la bază credința într-un singur Dumnezeu - Yahwe. Prin Moise Dumnezeu a făcut un legământ cu poporul evreu iar prin profeți, ca Isaia, Daniel, anunța venirea pe Pământ a lui Mesia. O dată cu Mesia, evreii urmau să fie eliberați de sub jugul străin; urmau, de asemenea, să se instaureze Împărăția Lui Dumnezeu pe Pământ și o pace fără sfârșit pentru poporul evreu, - poporul ales al lui Dumnezeu.

2. Iisus:

 Principalele surse despre Iisus sunt cele 4 Evanghelii, ale lui Matei, Marcu, Luca și Ioan. Alături de alte cărți, - Faptele Apostolilor, Epistolele Apostolului Pavel, Apocalipsa etc. -, formează Noul Testament. Acesta alcătuiește împreună cu Scripturile ebraice (numite Vechiul Testament, de către creștini) Biblia, - cartea fundamentală a creștinilor.

 Evangheliile sunt de acord că Iisus este Mesia/Hristos, născut de Fecioara Maria prin unirea spirituală cu Duhul Sfânt. La 30 de ani a fost botezat de Ioan Botezătorul. După un timp petrecut în pustiu, Iisus își începe activitatea publică. Atrage mulțimile umile, din care își alege apostolii. Învățăturile și miracolele sale îl aduc în conflict cu fariseii, - păstrătorii învățăturii iudaice tradiționale -, dar și cu romanii. În cele din urmă este condamnat la moarte prin crucificare. Ucenicii săi, cu excepția lui Ioan, s-au împrăștiat. Iuda Iscarioteanul, alt ucenic, a fost cel care l-a trădat, ajutându-i pe farisei și romani să-l prindă. Peste 3 zile se va răspândi vestea învierii lui Iisus. Acest fapt îi va întări pe ucenici în credința lor.

3. Valorile unei noi credințe:

 După învierea lui Iisus, ucenicii săi, deveniți apostolii noii credințe, au răspândit creștinismul în aproape tot Imperiul Roman. Fundamentală a fost, mai ales, activitatea noului „apostol al neamurilor” Pavel.

 Mesajul creștin se adresa tuturor umiliților și săracilor din lumea romană, propăvăduind, printre altele, iubirea față de aproape, iubirea dușmanilor etc.. Aceste învățături au creat opoziție puternică în Imperiu. Pericolul pentru creștini venea, în primul rând, de la împărații romani care cereau supușilor să-i venereze ca zei. Creștinii au refuzat acest lucru și au fost aspru persecutați. Primul prigonitor a fost Nero, - în timpul său au fost martirizați Petru și Pavel. Valuri teribile de prigoană au avut loc în timpul împăraților Septimus Severus și Dioclețian. Cu toate acestea, creștinismul se răspândea tot mai mult.

4. Creștinismul victorios:

 În anul 313, împărații Constantin cel Mare și Liciniu au dat libertate de cult creștinismului, prin Edictul de la Mediolanum. Ulterior, în 325, Constantin a prezidat Conciliul de la Niceea, unde s-a formulat Crezul creștin, - prima lui parte, referitoare la credința în Tatăl și Fiul. În sfârșit, împăratul Theodosiu cel Mare a proclamat, în 391, creștinismul ca singura religie a Imperiului, interzicând  toate celelalte religii.