ROMÂNIA ÎN CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL.

 

ROMÂNIA ÎN CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

 În vara anului 1940 România Mare s-a prăbușit. Tragedia a început în iunie când URSS a remis României un ultimatum prin care cerea Basarabia și Bucovina de Nord. Ulterior, la 30 august, Germania și Italia au impus României dictatul de la Viena, prin care Transilvania de nord-vest era cedată Ungariei. Ca o umilire în plus România a cedat Cadrilaterul Bulgariei.

 Regele Carol al II-lea, considerat principalul vinovat pentru dezastrul țării, a abdicat în favoarea fiului său Mihai, dar puterea reală a deținut-o generalul Ion Antonescu.

 Participarea României la cel de-al doilea război mondial cuprinde două etape:

1. Etapa antisovietică, pe frontul de răsărit (22 iunie 1941-23 august 1944):

2. Etapa luptei alături de Coaliția Națiunilor Unite contra Germaniei (24 august 1944-9 mai 1945).

 Conform înțelegerii survenite între Adolf Hitler și Ion Antonescu la întâlnirea din 12 iunie 1941, România trebuia să asigure flancul sudic al frontului de est antisovietic. La ordinul generalului; armata română a trecut Prutul, la 22 iunie 1941. În această fază se urmărea eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord, de aceea războiul antisovietic s-a bucurat, pentru moment, de susținere populară. După eliberarea teritoriilor românești ocupate de sovietici, Antonescu a fost de acord să participe în continuare la războiul antisovietic. Această decizie i-a atras critici puternice din partea unor oameni politici, generali și ofițeri. Armata română va înregistra pierderi foarte mari pe frontul de est, mai ales în bătălia de la Stalingrad. După înfrângerea de aici, a devenit clar faptul că Germania va pierde războiul. Mulți oameni politici și militari români au căutat soluții pentru ieșirea din război. Chiar Ion Antonescu a căutat astfel de soluții, dar el nu a fost de acord cu condițiile impuse de sovietici pentru semnarea armistițiului, mai ales recunoașterea pierderilor teritoriale din iunie 1940.

 În contextul creat de ofensiva sovietică pe frontul Iași-Chișinău, la 23 august 1944, regele Mihai I, cu acordul partidelor politice și a armatei, l-a arestat pe Antonescu și a hotărât întoarcerea armelor contra Germaniei, România participând la războiul antihitlerist alături de Națiunile Unite.

 În această etapă, armata română alături de sovietici a eliberat Transilvania de nord-vest. Apoi a participat la luptele de eliberare din Ungaria, - exemplu: marea operațiune de la Budapesta -, apoi, la eliberarea Cehoslovaciei, - amintim luptele din Munții Tatra. Unele unități militare românești au pătruns pe teritoriul Austriei. Bilanțul participării României la războiul contra Germaniei o înscrie pe locul 4 printre membrii Națiunilor Unite.

 Totuși, la Conferința de Pace de la Paris din 1946, România a fost tratată ca stat învins. A trebuit să accepte pierderile teritoriale ale Basarabiei, nordului Bucovinei, ținutului Herța și Cadrilaterului. A trebuit să accepte și plata unor mari despăgubiri de război în favoarea Uniunii Sovietice. Conferința declara nul dictatul de la Viena, Transilvania, în integralitatea sa, fiind recunoscută ca aparținând legitim României, - singurul aspect pozitiv pentru România. Între timp, țara noastră căzuse în sfera de influență sovietică, ca urmare a înțelegerilor secrete dintre Aliați.