ROMÂNIA ȘI CONFLICTELE REGIONALE ÎN SECOLUL XX

ROMÂNIA ȘI CONFLICTELE REGIONALE ÎN SECOLUL XX

       În secolul XX au avut loc multe conflicte regionale.În unele România s-a implicat doar diplomatic,în altele a intervenit militar.

      La începutul secolului, de pildă, Balcanii au continuat să fie „butoiul cu pulbere” al Europei.Astfel,între anii 1912-1913 s-au desfășurat două războaie balcanice.Față de primul război România a fost neutră, însă în cel de-al doilea s-a implicat militar contra Bulgariei, pentru păstrarea echilibrului de forțe în Balcani. Se ridică problema dacă n-ar fi fost mai bine ca țara noastră să se limiteze strict la asigurarea echilibrului și să nu anexeze Cadrilaterul.Chestiunea este controversată.În „buna”tradiție a istoriografiei românești ni s-a tot spus că noi niciodată n-am fost agresori, că tot ce-am făcut în trecut a fost bine, a fost justificat.O fi fost bine că i-am transformat pe bulgari în inamici luându-le Cadrilaterul?Dincolo de discuțiile contradictorii pe această temă se impune o întrebare-De ce am ținut morțiș să avem Dobrogea întreagă de vreme ce, prin tratativele de pace de după Primul Război Mondial,din cadrul Conferinței de Pace de la Paris (1919-1920) am renunțat,fără prea multe regrete, fără să ne dăm de „ceasul morții”, la Banatul-Torontal în favoarea Serbiei și la nordul Maramureșului în favoarea Cehoslovaciei? În fond, în Cadrilater existau prea puțini români.În schimb, chiar și-n zilele noastre, în nordul Maramureșului și-n Torontal (Banatul sârbesc de astăzi) există, încă, un mare număr de români.Să mai amintim,-oare o fi necesar?-,de valea Timocului unde și astăzi locuiesc câteva sute de mii de așa-ziși „vlahi” și a cărei chestiune România nu a ridicat-o în acele timpuri și n-o ridică nici astăzi.

            După Primul Război Mondial și crearea României Mari,diplomația românească a luptat pentru păstrarea status-quoului teritorial impus la Paris-Versailles (1919-1920). În acest sens, țara noastră s-a angajat total de partea blocului antirevizionist,-am intervenit,de exemplu,în Ungaria,cucerind Budapesta-,de partea Societății Națiunilor, a Angliei și Franței.Însă acest fapt nu a împiedicat catastrofa din 1940 când România Mare s-a prăbușit,încât nu putem să nu ne-ntrebăm-De unde atâta încredere în tratatele scrise,care sunt o oglindă a unor raporturi de forțe la un anumit moment? Oare nu se-nțelesese că tratatele îți pot fi favorabile la un moment-dat și complet defavorabile în alt moment?România a arătat,așadar, o încredere oarbă în forța Angliei și a Franței,în hotărârea acestora de a interveni pentru menținerea tratatelor și, practic, n-a făcut nimic serios pentru întărirea ei militară pentru a face față unor evoluții neconforme cu așteptările.Nu putem să nu remarcăm chiar o anumită naivitate jenantă a diplomației românești interbelice. De pildă,discursul lui Nicolae Titulescu din 16 Martie 1933 din fața Parlamentului.În acest discurs, Titulescu afirma că: „ Atunci când pacea este amenințată nu se răspunde cu război ci cu organizarea păcii.”Chiar așa!?Rămâi, cum se spune,fără cuvinte în fața unei asemenea „mostre” de înțelepciune!Alt exemplu,care denotă, pe lângă naivitate, și lipsă de gândire strategică pe termen lung-agresiunea Italiei contra Abisiniei/Etiopiei din 1935-1936 și poziția aceluiași Titulescu.Se găsise Titulescu să fie foarte principial cu dreptul internațional în timp ce Anglia și Franța se puseseră de acord cu Mussolini să împartă Etiopia!De altfel Italia ne-a plătit-o cu „vârf și îndesat”, atunci când a susținut Ungaria în chestiunea Transilvaniei,impunând,alături de Germania, Dictatul de la Viena!De prea multe ori noi românii suntem acuzați,ba chiar ne și autoacuzăm,c-am jucat la „mai multe capete”!Ne prefacem oare că nu observăm „pragmatismul”Marilor Puteri?

      Făcând un salt în timp,ajungem în perioada postbelică.În politica externă,România a evoluat,până-n anii 60,strict în linia impusă de Moscova.De exemplu, a încurajat și sprijinit intervenția sovietică în Ungaria, în 1956. Ulteriror, în contextul conflictului sovieto-chinez pentru controlul lumii comuniste,România va începe o politică externă,dacă nu independentă,cel puțin autonomă.De pildă, poziția României față de conflictul dintre Israel și statele arabe-războiul de 6 zile, din Iunie 1967-;România a menținut relațiile diplomatice atât cu statele arabe,cât și cu Israelul, în ciuda poziției Uniunii Sovietice.Cel mai puternic exemplu l-a constituit discursul lui Nicolae Ceaușescu prin care a condamnat invazia trupelor „Pactului de la Varșovia”în Cehoslovacia-1968.Putem discuta mult și bine asupra motivelor reale ale acestei politici,dar nu se poate tăgădui că ea a adus României un prestigiu cert,oglindit și de vizitele președinților americani Richard Nixon (1969) și Gerald Ford (1975)

           Mai facem un salt în timp și ajungem în perioada postdecembristă.Și-a această perioadă au avut loc conflicte,unele dintre ele devastatoare-ex.războiul civil din Iugoslavia.Romănia s-a implicat în rezolvarea războiului civil din această țară;a respectat embargoul asupra armelor,în timp ce,Mari Puteri,ca de exemplu Germania și Rusia,l-au încălcat grav,-Germania în favoarea Croației, Rusia în favoarea Serbiei.În ce privește participarea noastră la campania organizată de NATO contra Serbiei,din1999,unii dintre compatrioții noștri au acuzat-o,susținând că am avut relații deosebite cu sârbii.Aceștia ar trebui să se gândească și să analizeze mai profund realitatea istorică ,renunțând la lozinci.Dau un exemplu-în contextul disputei pentru Banat,de la sfârșitul Primului Război Mondial,sârbii oupaseră la un moment-dat întregul Banat,și, începuseră execuții publice la Timișoara contra românilor!Încă o dată îi amintim pe frații noștri din Timoc,pe vlahi,pe care „minunații”noștri „prieteni”sârbi nu-i recunosc ca fiind români.De așa prieteni mai bine lipsă!

        România a încercat să ae implice și-n rezolvarea conflictului dintre Moldova și regiunea separatistă transnistreană,dar a fost și este clar faptul că Marile Puteri nu țin seama de România și,este foarte posibil ca acest conflict să se-ncheie defavorabil Moldovei! 

          Cât privește Irakul ne-am situat orbește de partea S.U.A. chiar și atunci când acestea au acționat militar în 2003 fără un mandat clar din partea ONU și-n contextul în care unele țări ca Franța n-au fost convinse,pe drept cuvânt de altfel,de basmele maericane privind diabolicele arme de distrugere în masă ale lui Saddam.Poate că,într-adevăr, România a pierdut,ca să-l citez pe președintele de atunci al Franței Jacques Chirac, „o bună ocazie de a tăcea”și de a nu-și mai afirma ,atât de tare, slugărnicia față de S.U.A.. 

             Cât privește actualul conflct dintre Ucraina și Rusia,deși el depășește tematica materialului de față,considerăm că este ,încă, prea devreme să ne pronunțăm în mod categoric,dar poate că ar fi cazul să nu uităm ce scria fostul secretar de stat și diplomat american Henry Kissinger: „Atunci când situația o va impune,unele state vor fi sacrificate,asemeni unor pioni.”La ce „pioni” s-o fi referit?O fi vorba,nu-i așa,de Germania, Marea Britanie,Franța,Italia etc.?