CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA RĂZBOIULUI RECE

CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA RĂZBOIULUI RECE

        Al Doilea  Război Mondial s-a sfârșit cu capitularea necondiționată a Germaniei și Japoniei, la câteva luni una după cealaltă.Verdictul era total și irevocabil.Dintre învingători,doi, -S.U.A.și U.R.S.S.-,erau ridicați la rangul de superputeri.

   Prăbușirea Axei și secătuirea forțelor puterilor europene pun față în față cele două superputeri.Câtva timp s-a crezut,cu multă naivitate,că acestea aveau să se-nțeleagă pentru a reorganiza lumea.Dar,necesitatea de a lupta împotriva unui dușman comun nemaiexistând, „Marea Alianță”nu întârzie să se dizolve și acest fapt va exercita,curând,influențe nefaste asupra situației internaționale,manifestate prin conflicte mai mult sau mai puțin „calde”în diferite regiuni ale Terrei.Căci,într-adevăr,cea mai importantă consecință a celui de-al Doilea Război Mondial a fost Războiul Rece,care a durat aproape o jumătate de secol,începând din 1945,deci aproape de 10 ori mai mult decât durata războiului mondial însuși.

     Acest război rece este numit de unii istorici drept al Treilea Război Mondial,de un tip aparte însă.Căci așa cum observa marele filosof englez Thomas Hobbes „războiul nu constă numai în bătălii sau în actul de a lupta,ci și într-o perioadă de timp în care dorința de a supune prin luptă este suficient de puternică”.Indiscutabil,Războiul Rece a fost o astfel de perioadă.Generații întregi au crescut în umbra temerii de un război nuclear global care,așa cum se credea,putea să izbucnească în orice moment și să devasteze omenirea.Chiar și cei care nu credeau că vreuna dintre părți are intenția,în mod serios,s-o atace pe cealaltă,considerau că era greu să nu fie pesimiști,întrucât există un binecunoscut principiu:„Dacă ceva poate să meargă rău, mai devreme sau mai târziu, va merge rău!”Cu cât trecea timpul,cu atât apăreau tot mai multe lucruri care ar fi putut să meargă rău, atât din punct de vedere tehnologic, cât și politic,și,să sfârșească într-o confruntare nucleară devastatoare,confruntare care putea să nu aibă loc,totuși,și această apreciere se baza pe presupunerea că numai teama de distrugerea mutuală sigură va împiedica pe una sau pe alta dintre cele două părți să dea semnalul mereu gata pentru sinuciderea planificată a civilizației.Aceasta nu s-a întâmplat dar,vreme de 40 de ani,a părut o posibilitate zilnică.

     Sursele războiului rece au inclus mai multe elemente culturale și ideologice,dar,acesta a fost,în primul rând, o luptă pentru putere și o consecință a unor calcule greșite.De altfel lipsa de înțelegere este veșnic atotputernică în relațiile intermaționale,după cum subliniază istoricul englez Robert Southern!În cazul Războiului Rece,cei doi „protagoniști”,-S.U.A. și U.R.S.S.-,se temeau unul de celălalt.Temerile au fost,în mare măsură,vădit exagerate!De exemplu americanii credeau că armata sovietică ar putea înainta din Germania mai departe în Vest sau că partidele comuniste ar putea prelua puterea în Franța,în Italia sau în orice altă parte.Într-adevăr,victoriile sovietice asupra armatei germane în ultimii 2 ani războiului mondial,le-au adus militarilor sovietici o reputație teribilă care,ascundea de fapt epuizarea Uniunii Sovietice,cauzată de pierderile enorme de vieți omenești (peste 20 de milioane de morți!),de distrugerea obiectivelor industriale și ale bazei agricole și de ruinarea economică, în general.Armata sovietică era capabilă,într-adevăr, să-și impună autoritatea în Europa de Centrală și de Est,dar ideea c-ar putea înainta până la Atlantic,așa cum se zvonea,sau c-ar încerca măcar acest lucru,era o prostie!În mod asemănător,posibilitățile partidelor comuniste din Occident erau mult exagerate datorită fricii.Chiar și-n Franța,unde Partidul Comunist avea cam 800000 de membrii și profita din plin de greutățile postbelice ale Franței,acest partid a trebuit să-și încerce norocul în alegeri.De altfel,era foarte clar,mai ales în urma înțelegerilor de la Yalta,că,dacă,ar fi căutat să câștige puterea prin alte mijloace,cum se-ntâmpla,din păcate, în Estul Europei,toate partidele comuniste din Europa Occidentală s-ar fi izbit de opoziția armatei.

      Și-n tabăra sovietică avem o serie de calcule greșite care au dus la Războiul Rece.Stalin,care era deja un bătrân închis într-un adevărat „bantustan”ideologic și politic și care vedea pretutindeni numai dușmani,revenise la teama sa veșnică conform căreia „aliații ” săi din Vest,capitaliști,vor crea o nouă „Marea Alianță”,exclusiv occidentală de astă dată,în care ar fi inclus și Germania de Vest,pentru a se împotrivi U.R.S.S.-ului și,chiar,pentru a declanșa un nou război mondial contra comunismului!Teama era vădit exagerată pentru că statele capitaliste erau ruinate,cu excepția S.U.A.,de război,și chiar și S.U.A. se resimțeau și nu erau nici pe departe în stare să declanșeze un război mondial anticomunist!

    Particularitatea bizară a Războiului Rece a fost că,obiectiv vorbind,n-a existat niciun pericol iminent de război nuclear global.Mai mult chiar,în pofida retoricii apocaliptice a ambelor părți,guvernele celor două superputeri acceptau distribuția globală a puterii de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial,adică S.U.A. asupra Vestului Europei iar U.R.S.S. asupra Estului Europei.În Europa, liniile de demarcație fuseseră trasate în 1943 la Teheran și-n 1945 la Yalta,atât prin înțelegerile secrete realizate la nivel înalt între Roosevelt,Stalin,Churchill,cât și-n virtutea faptului că numai U.R.S.S. putea realmente să învingă Germania.

      Situația din afara Europei era mai puțin clară,cu excepția Japoniei unde,de la bun început,S.U.A. au instituit o ocupație militară unilaterală,care excludea nu numai U.R.S.S.-ul,dar și pe oricare alt aliat occidental.Problema era că sfârșitul vechilor imperii coloniale era previzibil,dar,orientarea viitoare a noilor state postcoloniale nu era câtuși de puțin clară.De altfel,tocmai lumea postcolonială va fi și zona în care cele două superputeri au continuat,pe tot parcursul Războiului Rece,să concureze pentru a câștiga sprijin și influență,motiv pentru care aceasta a fost și zona fricțiunilor majore dintre ele și cea în care au izbucnit,cel mai des,conflictele armate.