ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ

ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ

      După înfrângerea dacilor conduși de Decebal,la nord de Dunăre s-a constituit provincia romană Dacia.Aici,populația locală geto-dacă va fi supusă procesului de romanizare.Prin romanizare înțelegem fenomenul prin care cultura și civilizația romană au fost însușite de populația unei provincii până acolo încât limba populației respective va fi înlocuită de limba latină.La capătul procesului de romanizare și-n contextul asimilării migratorilor de către populația romanică au apărut popoarele romanice sau neolatine:francez,italian,portughez,spaniol,român etc..Așadar,romanizarea geto-dacilor face parte dintr-un proces istoric (romanizarea popoarelor) mai larg european.

       În ceea ce privește romanizarea geto-dacilor există unele probleme:

1-romanizarea a avut loc în 165/170 de ani de stăpânire romană?-este o problemă viu disputată între istoricii români și maghiari;

2-în 271/275,împăratul Aurelian a retras armata și administrația romană din Dacia,din motive legate de apărare,fapt care ar fi putut opri romanizarea;

3-provincia romană Dacia nu a inclus tot spațiul locuit de geto-daci.Se pune întrebarea cum au putut fi romanizați „dacii liberi”? (dacii necuceriți de romani);

4-cum de populația daco-romană nu a fost slavizată odată cu pătrunderea în număr mare a slavilor în aceste teritorii la începutul secolului VI?În fond nu există nicio dovadă din care să rezulte că acești slavi erau mai puțini decât coloniștii romani de odinioară.În limba română,de altfel,există un număr mare de cuvinte de origine slavă,mai important fiind faptul că multe dintre aceste cuvinte fac parte din vocabularul de zi cu zi:prieten,dragoste,iubire,nădejde,ceas,trudă,vreme etc..

      Sunt doar câteva din problemele legate de romanizarea geto-dacilor,ale etnogenezei românești-nu le vom clarifica noi pentru că nici nu vom putea,ele constituind serioase probleme pentru cercetarea istoriografică românească,probleme ce sunt disputate și răsdisputate.Nu degeaba Gheorghe Brătianu,un istoric și om politic român, numea formarea poporului român „o enigmă și-un miracol istoric”.

     Despre romanizarea geto-dacilor putem spune că s-a desfășurat în 3 etape:

1-romanizarea geto-dacilor trebuie să fi început înainte de cucerire,prin influența civilizației latine asupra geto-dacilor-nu există dovezi istorice clare cum c-ar fi existat o influență în masă,dar logic această etapă trebuie să fi fost importantă,altfel este greu de explicat rapiditatea romanizării din vremea administrației romaneși,mai ales,romanizarea dacilor liberi;

2-romanizarea propriu-zisă din timpul administrației romane;

3-continuarea romanizării și extinderea ei pe întregul spațiu geto-dac după retragerea aureliană.

     În privința duratei procesului formării poporului român și al limbii române-acesta a avut o durată îndelungată,până-n secolele IX-X,după alți istorici până-ă secolul XI.De-a lungul acestei perioade,limba latină a suferit diverse transformări-un exemplu celebru datează de la sfârșitul secolului VI,fiind legat de un context mai larg pe care nu-l discutăm în articolul de față;sunt importante 3 cuvinte: „torna,torna fratre”!

      Peste daco-romani s-au succedat,timp de mai multe secole,o serie de populații migratoare:

*populații germanice:goții,gepizii,vandalii etc.;

*populații asiatice:avarii,hunii,tătarii etc.;

*populații slave-în anul 602 trec în sudul Dunării,dar nuclee de slavi vor continua să existe la nord de Dunăre până-ă secolele XII-XIII.

*în secolul XI vin în părțile noastre populații turcice din Asia:pecenegii și apoi cumanii.

    Dintre toate aceste populații,un rol important asupra etnogenezei românești l-au avut doar slavii.

   Un factor important care dovedește continuitatea daco-romanilor la nord de Dunăre după retragerea aureliană este constituit de răspândirea creștinismului în limba latină.Termenii fundamentali ai religiei creștine din limba română sunt moștentți din limba latină:Dumnezeu,cruce,Paște,a boteza,înger,duminică,altar,rugăciune etc.. Foarte important este termenul „basilica”,moștenit în limba română sub forma „biserică”;acest termen nu este păstrat în restul limbilor neolatine,cu excepția limbii retroromane/romande.Explicația ar putea fi următoarea:

-creștinismul s-a răspândit în spațiul geto-dac încă din secolele II-III;

-în 313, împăratul Constantin cel Mare legalizează creștinismul și de acum în lumea romană se va folosi termenul „ecclesia”(adunare-în limba greacă) pentru locașurile de cult;astfel încât, în limbile neolatine din Occident va fi preluat acest termen:„chiesa” în limba italiană, „eglise”în limba franceză, „iglesia” în limba spaniolă etc.;așadar,nu va fi preluat termenul „basilica”,ce predominase într-o perioadă în care nu existau premise clare de apariție a limbilor neolatine,ori în 313,daco-romanii de la nord de Dunăre nu mai aparțineau de Imperiu și,astfel,au păstrat vechiul termen „basilica”.