UN PRINCIPAT TOLERANT ÎNTR-O EPOCĂ INTOLERANTĂ.

UN PRINCIPAT TOLERANT ÎNTR-O EPOCĂ INTOLERANTĂ

     Intoleranța religioasă a fost o caracteristică a Evului Mediu, îndeosebi în secolul XVI-lea. Religia a întețit focul unor oribile și sângeroase războaie în țări cum ar fi Anglia, Franța, Germania și Olanda. Între 1520 și 1565, de exemplu, mii de persoane au fost executate în creștinătatea occidentală pe motiv de erezie. Oricine punea la îndoială principii și idei religioase avea de înfruntat o reacție de profundă intoleranță, în special din partea Bisericii Romano-Catolice. Și totuși, în loc să poarte războaie religioase sau să-i persecute pe nonconformiști, un principat a adoptat o modalitate cu totul diferită de a rezolva lucrurile. Acesta a fost Principatul Transilvaniei. Regina-mamă Isabella a făcut tot posibilul să nu se implice în conflicte religioase, luându-și rolul de apărătoare a tuturor confesiunilor. Între 1544 și 1574, Dieta Transilvaniei a emis 22 de legi care garantau libertatea religioasă. De exemplu, după întrunirea Dietei la Turda, în 1557, regina, susținută de fiul ei, a emis un decret potrivit căruia „fiecare persoană poate să aibă orice credință religioasă dorește, cu ritualuri vechi sau noi, și să și-o aleagă după cum consideră de cuvință, cu condiția să nu facă nimănui vreun rău”. Această lege a fost numită prima lege care garantează libertatea religioasă într-o țară. Toleranța religioasă va ajunge la apogeu sub domnia lui Sigismund al II-lea, fiul reginei Isabella.

    De notat toleranța de care s-au bucurat unitarienii. Predicatori unitarieni au avut mare succes în Transilvania. Chiar Sigismund va deveni unitarian. Printre predicatorii unitarieni în Transilvania s-au distins Giorgio Biandrata și Francisc David. În 1571 s-a emis un decret regal prin care se recunoștea legal Biserica Unitariană în Transilvania. Astfel, Transilvania era singurul loc din Europa în care unitarienii erau pe picior de egalitate cu catolicii, luteranii și calvinii. Succesorul lui Sigismund, catolicul Ștefan Bathory, a reconfirmat decretul pe baza căruia confesiunile recunoscute erau protejate, indicând însă că nu va mai tolera nicio altă schimbare. El obișnuia să spună că este „conducătorul poporului, nu conștiința acestuia”.

   Toleranța religioasă nu s-a aplicat și asupra românilor ortodocși. Acest fapt trebuie înțeles în contextul epocii. Atât catolicii cât și protestanții, în marea lor parte, considerau Ortodoxia o ciudățenie, o confesiune înțesată cu tradiții păgâne și nu o considerau demnă de a fi numită confesiune creștină și cu atât mai mult de a fi recunoscută printre confesiunile acceptate legal în Transilvania.

    Totuși, toleranța religioasă în Transilvania este cu adevărat remarcabilă, mai ales dacă o raportăm la contextul epocii. În anul în care principele Sigismund a emis carta sa pentru toleranță religioasă, unii teologi protestanți îl elogiau pe Calvin pentru că ordonase arderea pe rug a lui Miguel Servet, cunoscutul contestatar al Trinității, Inchiziția vărsa sânge protestant în Olanda iar în Anglia mai aveau să treacă peste 40 de ani până să înceteze arderea oamenilor pe rug pentru că susțineau alte convingeri religioase decât cele acceptate oficial.

     În zilele noastre, când intoleranța religioasă este la ordinea zilei, chiar și între creștini, merită să ne gândim la acest mic principat de odinioară. Într-adevăr, Transilvania a fost un principat tolerant într-o epocă intolerantă!