MISIONARII CREȘTINI - LUMINĂ SPIRITUALĂ PENTRU „CONTINENTUL ÎNTUNECAT”?

MISIONARII CREȘTINI - LUMINĂ SPIRITUALĂ PENTRU „CONTINENTUL ÎNTUNECAT”?

     Cu peste 150 de ani în urmă, Africa era numită „continentul întunecat” deoarece o mare parte din ea era necunoscută europenilor. „The World Book Encyclopedia” face referire aici nu la întunericul african, ci mai degrabă la întunericul european - la faptul că Europa nu cunoștea un continent în mare parte neexplorat. Așadar, nu există nicio contradicție cu faptul că Africa își trage numele, după toate probabilitățile, din cuvântul latin „aprica”, însemnând „însorit”.

    Cu toate acestea, Africa era în întuneric într-un anumit sens, - în întuneric cu privire la adevărul Bibliei. Donald Coggan, fost arhiepiscop de Canterburry, numește Africa și Asia „cele două mari continente în care bisericile Apusului și-au revărsat resursele umane și bănești pentru aproape două sute de ani”.

   Mulți dintre misionarii creștinătății au fost, fără îndoială, sinceri. Pentru a-și îndeplini misiunea, unii chiar și-au sacrificat viața. Ei au marcat profund viața africană. Dar oare au turnat lumină prin intermadiul Evangheliei, pentru a elibera așa-numitul „continent întunecat” din întunericul spiritual?

1. Misionarii băștinași răspândesc primele raze de lumină:

    Primul creștin despre care se menționează că a predicat în Africa era el însuși un african, eunucul etiopian menționat în Biblie, în Faptele Apostolilor, cap. 8. Fiind prozelit iudeu, el fusese să se închine la templul din Ierusalim și era în drum spre casă atunci când Filip l-a convertit la creștinism. Este indiscutabil faptul că, după aceea, etiopianul a predicat în mod activ Evanghelia pe care o auzise, în armonie cu zelul primilor creștini, devenind misionar în propria țară. Istoricii nu sunt de acord în ceea ce privește faptul că acesta a fost sau nu modul în care a luat ființă creștinismul în Etiopia. Biserica Ortodoxă Etiopiană pare să dateze din secolul IV, când un sirian pe nume Frumentius, student în filozofie, a fost ordinat ca episcop pentru creștinii etiopieni de către Atanasie, - un episcop al Bisericii Copte din Alexandria. De altfel, Biserica Coptă, - „copt” derivă de la cuvântul grecesc pentru „egiptean”, - susține că fondatorul și primul ei patriarh a fost evanghelistul Marcu. Potrivit Tradiției bisericești vechi, el a predicat în Egipt chiar înainte de jumătatea primului secol. În orice caz, creștinismul s-a răspândit în nordul Africii la o dată timpurie , oameni ca Origine și Augustin dobândind importanță. De altfel, școala catehetică din Alexandria - Egipt a devenit un centru renumit de erudiție creștină, avându-l pe Pantaenus drept prezident. Biserica Coptă a desfășurat o campanie misionară intensivă, în special în estul Libiei. Descoperirile arheologice din Nubia și Sudanul inferior au revelat și ele o influență coptă.

2. Sosirea misionarilor europeni:

     Europenii au efectuat o lucrare misionară neînsemnată în Africa înainte de secolele XVII și XVIII, perioadă în care catolicii au obținut un anumit succes. Confesiunile protestante nu au sosit până la începutul secolului XIX, când Sierra Leone a devenit prima țară vest-africană în care au pătruns misionarii lor. Deși protestanții au încercat din greu să-i prindă din urmă, în prezent, fiecare țară africană care se mândrește cu o populație creștină numeroasă, are mai mulți catolici decât protestanți. Totuși, odată cu pătrunderea protestantă sporită, activitatea misionară a luat avânt. Se înmulțesc din această perioadă traducerile Bibliei în zeci de limbi africane.

   Traducerile Bibliei în limbile autohtone au furnizat o bază pentru răspândirea creștinismului, care până atunci nu existase. Mulți africani credeau în vise și în viziuni, priveau bolile prin prisma vrăjilor și practicau poligamia. Posedarea Bibliei în limbile autohtone le-a oferit misionarilor posibilitatea să reverse lumină scripturală asupra acestor subiecte. Totuși, mulți africani au creat un sincretism între concepțiile lor tradiționale și creștinism.  Rezultatul a fost că, încă de la sfârșitul secolului XIX au început să apară o multitudune de așa-zise biserici creștine care practică acest sincretism ce se menține până-ă zilele noastre.

3. Reprezentanți ai colonialismului?

   În pofida faptului că unii misionari au realizat ceva bun, „The Encyclopedia of Religion” recunoaște că: „Misionarii au stimulat și totodată au facilitat preluarea puterii de către colonialiștii europeni, astfel încât, creștinismul și cuceririle coloniale puteau fi considerate două fațete ale aceleiași monede. Anticolonialismul modern a calificat deseori creștinismul din Africa, pe baza unor motive întemeiate, drept un complice al colonialismului.”

  „The Collins Atlas of World History (Atlasul Collins al Istoriei Lumii)” clarifică problema explicând faptul că națiunile occidentale erau motivate de convingerea potrivit căreia colonizarea va aduce lumina rațiunii, principiile democratice și foloasele științei și medicinei pentru acele triburi din interior considerate primitive. Iar „The New Encyclopedia Britannica” declară: „A fost dificil pentru misiunile romano-catolice să divorțeze de colonialism, și mulți misionari nu au dorit divorțul!”

    Este logic, deci că, în măsura în care misionarii au susținut democrația și au preamărit foloasele progreselor științifice și medicale ale Occidentului, ei au apărut drept reprezentanți ai colonialismului. Odată ce africanii s-au trezit la realitate în ce privește „binefacerile colonialismului”, ei și-au pierdut totodată încrederea în bisericile creștine, fapt ce explică și avântul luat de Islam în Africa neagră, Islamul fiind văzut ca o religie antioccidentală și, implicit, anticolonialistă!

   Misionarii creștini nu au reușit să-i facă pe africani să-și înlocuiască religiile lor cu confesiunile creștine. Convertirea a însemnat, de multe ori, doar schimbarea denumirii religioase, dar nu neapărat a convingerilor și a conduitei. Eleanor M. Preston-Whyte de la Universitatea din Natal, Africa de Sud, remarcă: „Ideile cosmogonice zulu s-au încorporat în creștinismul din Africa de Sud în mai multe moduri subtile.”

  Astăzi, se remarcă, totuși, o mai mare alfabetizare biblică chiar în țări ce au fost predominant islamice, exemplul cel mai evident fiind reprezentat de Uganda. Este greu, însă, a face predicții despre cum va evolua în viitor creștinismul în Africa. Să sperăm că lumina Bibliei va fi mai puternică decât în trecut și că, religia creștină nu va mai fi asociată în mintea africanilor cu colonialismul, ci cu chipul luminos al Mântuitorului!