SABATUL - CERINȚĂ PENTRU CREȘTINI? (articol dezvoltător al unui alt articol de pe blog).

SABATUL - CERINȚĂ PENTRU CREȘTINI?

     Porunca a IV-a din Decalog este cunoscută și sub numele de „porunca sabatică”, pentru că are de-a face cu acest concept, pe cât de important, pe atât de controversat: Sabatul. Poate că și dumneavoastră, cei care citiți aceste rânduri, aveți prieteni, colegi, vecini care în loc să respecte, să se închine în ziua de duminică, se odihnesc sâmbăta, pentru că ei cred că sâmbăta și nu duminica trebuie să facă această închinare. Personal, având prieteni adventiști, cu care am discutat în mai multe împrejurări, mi s-a stârnit un real interes față de acest subiect.

    Prima întrebare: Ce este, așadar, Sabatul? Cuvântul „sabat” este o transliterație în limba română a cuvântului „Șabbat” din ebraică. Termenul își are rădăcina în cuvântul ebraic „șebet”, care înseamnă oprire, repaus, sistare, odihnă. În Vechiul Testament, cuvântul Sabat a fost folosit pentru a descrie o anumită perioadă, fie o zi, fie chiar un an (anul sabatic), perioadă în care munca înceta. Așadar, Sabatul indică o perioadă de oprire, repaus, încetare a activităților.

   A doua întrebare: Când a fost instaurat Sabatul ca normă de viață în comunitatea religioasă? Sabatul a fost instituit de Însuși Dumnezeu în contextul exodului poporului lui Israel din Egipt, la aproximativ 2500 de ani de la Creație. Înainte de această perioadă, cuvântul Sabat nu apare. Până în Exodul cap. 16, în Scriptură nu există nicio poruncă lăsată de Dumnezeu, și nici măcar o aluzie din partea Celui Prea Înalt prin care omul ar fi trebuit să respecte o anumită zi de Sabat. Primul text în care apare cuvântul Sabat se găsește, deci, în cartea Exod cap. 16! 

    Există creștini care afirmă că, oamenii, chiar înainte de Moise, au respectat Sabatul. Mă întreb, cutremurat realmente, pe ce se bazează când fac această afirmație dacă abia în cap. 16 din Exod se pomenește, pentru prima dată Sabatul și tot aici se poruncește pentru prima dată respectarea sâmbetei ca zi de sabat, sâmbăta fiind ziua a șaptea în calendarul evreiesc. „Domnul a poruncit așa: mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului (aceasta este prima referință la Sabat); coaceți ce aveți de copt, fierbeți ce aveți de fiert și păstrați până a doua zi dimineața tot ce vă va rămâne!” Exod cap. 16, vs. 23. Textul dă indicații clare referitoare la faptul că cei din Israel nu știau de Sabat și nici de respectarea lui. Deși Moise le spune despre această zi, totuși să observăm vs. 27 - „În ziua a șaptea, unii din popor au ieșit să strângă mană și n-au găsit.” Este clar că oamenii nu aveau o cunoștință clară ce este cu această zi, cu acest nou concept numit Sabat. De aceea, Moise se vede nevoit să reitereze porunca dată de Dumnezeu cu câteva zile înainte, vs. 29 - „Vedeți, Domnul v-a dat Sabatul; de aceea vă va da în ziua a șasea hrană pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui și în ziua a șaptea nimeni să nu iasă din locul în care se găsește.”

      Așadar, cuvântul și conceptul de Sabatului este prezentat pentru prima dată abia aici în Exodul 16. El nu ajunge însă poruncă, în sensul absolut al cuvântului, până în cap. 20. Sabatul începe să fie practicat în iudaism numai după ce au fost date cele 10 porunci. Atât textul Scripturii cât și învățăturile evreiești pe această temă confirmă acest fapt.

     În textul nostru din Exodul 20 avem această poruncă directă în ceea ce privește respectarea zilei de Sabat: (vs. 8) „Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești.” Unii iau expresia „adu-ți aminte” și încearcă să argumenteze, spunând că, uite israeliții aveau cunoștință de Sabat, altfel de ce să își aducă aminte? Da, ei aveau cunoștință de Sabat, dar asta numai de câteva săptămâni, de atunci de când Dumnezeu le-a cerut să țină Sabatul pentru prima dată. Acum însă, aceea zi este cimentată ca literă de Lege și explicată mai în amănunt: (vs. 9-10): „ Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău; să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.”

    Într-adevăr înțelesul de Sabat ca oprire, încetare a tuturor activităților este prezentat ca atare. Textul acesta însă ne ajută să înțelegem încă un lucru. Dacă am văzut ce este Sabatul, dacă am observat când și cum a fost poruncit, acum ni se spune și de ce a fost instaurat! Vs. 11: „Pentru că în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sființit-o.”

    Deci, Sabatul provine dintr-o inițiativă proprie a lui Dumnezeu, un lucru pe care El însuși l-a făcut. În Geneza cap. 2 ni se descrie mai în amănunt aceasta: după șase zile în care Dumnezeu a creat lumea, observăm în vs. 2: „ În ziua a șaptea Dumnezeu a sfârșit lucrarea pe care o făcuse și în ziua a șaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea șia sființit-o  pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea pe care o zidise și o făcuse.”

   Se înțelege de aici faptul că, Dumnezeu, fără vreo implicare a vreunui om, din inițiativă proprie, binecuvântează și sființește ziua a șaptea, zi în care Și-a încheiat actul creației. Nu ni se spune că a dat vreo poruncă atunci vreunui om sau vreunei creaturi să respecte acea zi, și nici nu a vorbit cuiva despre acest lucru. Scriptura nu indică acest lucru. Este și mai interesant faptul că, deși S-a odihnit în ziua a șaptea (sâmbăta, deci), El nu a numit-o Sabat atunci. Nu! De ce? Asta o știe doar El! Sabatul ca denumire și concept apare, așa cum am amintit, cu mult, mult mai târziu de la actul creației, în Exod cap. 16.

   A treia întrebare: Cum au respectat Domnul Iisus și apostolii Sabatul în Noul Testament? Este foarte important să observăm acest lucru. Iudaismul se bazează strict pe Vechiul Testament, pe când noi, creștinii, trebuie să ne bazăm pe învățătura Noului Testament! Așadar, cum a înțeles Iisus să respecte Sabatul? Marcu cap. 1, vs. 21: „S-au dus la Capernaum și în ziua Sabatului, Isus a intrat îndată în sinagogă și a început să învețe pe norod.” Iisus, deci, a respectat Sabatul! Însă, se întâmplă ceva, vs. 23: „În sinagogă era un om care avea un duh necurat. El a început să strige: Ce avem noi de-a face cu tine, Isus din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te știu cine ești: Ești Sfântul lui Dumnezeu. Isus l-a certat și i-a zis: Taci și ieși afară din omul acesta! și duhul necurat a ieșit afară din el, scuturându-l cu putere și scoțând un strigăt mare.”

     A-l vindeca pe omul acesta prin exorcism a fost ceva neobișnuit pentru cei din jur, dar a existat un element și mai neobișnuit pentru orice evreu credincios al acelei epoci: faptul că Iisus a făcut această vindecare în ziua de Sabat! În ziua de Sabat nu aveai voie să faci acest lucru! Exorcizarea era considerată muncă! Era o activitate care putea fi făcută în oricare altă zi, dar nu în ziua de Sabat! Alt exemplu, întâlnim în Ioan cap.5. De la vs. 1 până la vs. 8 ni se descrie modul în care Iisus a vindecat un bolnav care suferea de 38 de ani (!) de o formă de paralizie. Vs. 9 spune: „ Îndată, omul acela s-a făcut sănătos, și-a luat patul, și umbla. Ziua aceea era o zi de Sabat. Iudeii ziceau, deci, celui ce fusese vindecat: Este ziua Sabatului; nu-ți este îngăduit să-ți ridici patul. El le-a răspuns: Cel care m-a făcut sănătos, mi-a zis: Ridică-ți patul și umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul acela, care ți-a zis: Ridică-ți patul și umblă?”. Vs. 15 spune: „Omul acela s-a dus și a spus iudeilor că Isus este Acela care-l făcuse sănătos. Din pricina aceasta, iudeii au început să-L urmărească pe Isus și căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului.” Așa cum putem observa, vindecarea făcută de Iisus a fost considerată muncă din punctul de vedere al legislației sabatice, și asta era o mare problemă deoarece intra în contradicție directă cu Sabatul. Unii adventiști susțin că, astfel de vindecări sunt acte de binefacere și nu trebuie considerate muncă. Este o opinie! Eu cred că este greșită datorită explicației pe care chiar Domnul Iisus o dă în același context. Să privim textul, doar două versete mai jos. Pentru iudeii secolului întâi, ceea ce Iisus a făcut n-a fost doar un act de binefacere, a fost muncă, și asta reiese și mai clar nu numai din cuvintele liderilor evrei, ci mai ales din cuvintele lui Iisus. Să observăm ce răspuns dă Iisus celor ce-l acuzau în acest sens: „Tatăl Meu lucrează până acum, și Eu, de asemenea lucrez.” - vs. 17. Observăm cum Își califică El vindecarea - ca facere de bine? Nu! Ci ca lucrare, muncă. Și mai grav, din punctul de vedere el iudeilor, El afirmă că lucrează chiar în ziua de Sabat. „Tocmai de aceea - continuă textul - căutau și mai mult iudeii să-l omoare, printre altele pentru că dezlega ziua Sabatului.” (cf. vs. 18). Atunci cum a privit Iisus Sabatul? Trebuie subliniat clar faptul că Iisus a respectat Cele 10 Porunci, inclusiv pe cea referitoare la Sabat! Și totuși modul cum le-a respectat a fost diferit total de modul în care înțelegeau evreii că trebuie respectate. Ei se raportau strict legalist la aceste porunci. Considerau că aceste porunci sunt încălcate prin fapte ca atare! Nu se gândeau și la faptul că și gândurile de încălcare, neduse la îndeplinire, sunt tot încălcări ale poruncilor. În Predica de pe Munte, din Matei cap. 5, Domnul Iisus clarifică acest lucru: să nu ucizi este una dintre Cele 10 Porunci. A ucide este, firește, un lucru de maximă gravitate, dar tot ceea ce ține de intenția de a ucide intră în contradicție cu respectiva poruncă și reprezintă o încălcare a ei. Domnul Iisus subliniază acest lucru. „Să nu preacurvești” este o altă poruncă din Decalog. Actul în sine este interzis, dar esența poruncii nu se rezumă strict la litera legii, și anume doar la aspectul fizic al relației sexuale, ci în fața lui Dumnezeu, preacurvia cuprinde și gândul și intenția de a întreține astfel de relații, chiar dacă ele n-au ajuns să aibă loc! Deci, din punctul de vedere al Celui Sfânt, poruncile au fost date sub formă de Lege, dar Legea trebuie înțeleasă în spiritul ei, nu numai citită și aplicată add literam! La fel este si cu Sabatul. Nu atât regurile Sabatului erau importante, cât principiul care stă în spatele acestei porunci, și anume, excluderea preocupărilor cotidiene cu scopul de a te odihni și de a medita la lucrarea Celui Prea Înalt. Din păcate, tendința omului este de a ține litera legii și de a ignora spiritul ei, esența ei. Astfel, pe vremea Domnului Iisus, la fel ca și în unele cercuri creștine de astăzi, oamenii țineau strâns de litera Legii și impuneau și altora să facă la fel. 

    În concepția oamenilor de atunci, la fel ca și în concepția unora de astăzi, Sabatul deține supremație asupra omului, obligându-l pe acesta la un legalism feroce, rigiditate niciodată intenționată de Dumnezeu. Sabatul nu deține supremație asupra omului, pentru că Dumnezeu n-a avut intenția ca el să dețină supremație. În Marcu cap. 2, vs. 27, Domnul Iisus afirmă acest lucru, și este bine să-l reținem: „ Sabatul a fost făcut pentru om, și nu omul pentru Sabat.” Dar cum așa, pentru că Sabatul a fost dat ca Lege să fie respectat de om!? Da! Este adevărat! Dar Legea a fost dată nu în detrimentul omului, ci spre binele lui! Nu ca să-l înlănțuie într-o religiozitate rigidă, ci ca o eliberare de robia muncii de peste săptămână! Pentru israeliții ieșiți din Egipt, unde lucrau la  la foc continuu, ca să ne exprimăm plastic, ca sclavi, să vină Dumnezeu și să le spună: „Stop! De acum înainte, o zi din șapte vă veți odihni!” a fost un adevărat dar ceresc!

   Creștinii nu mai sunt sub Lege, așa cum au fost cei din Vechiul Legământ, ei sunt sub Har, caracteristica Noului Legământ. Apostolul Pavel, în scrierile lui, a militat o întreagă viață, încercând să explice creștinilor lucrul acesta. În Romani cap. 10, el afirmă că Iisus este sfârșitul Legii, că El ne-a izbăvit de ea, ne-a răscumpărat de sub Lege ( Rom. cap.8; Gal. cap. 4). În Efeseni cap.2 ne spune că El a înlăturat Legea; în Romani cap. 6 ne îndeamnă pe noi, cei ce ne-am pus nădejdea în Iisus Hristos, să ne socotim morți față de Lege pentru că acum trăim prin Har, iar dacă vrem să ne întoarcem la Lege de fapt ne auto-exilăm din Harul lui Dumnezeu, ne despărțim de Hristos, cădem din Har ( Gal. cap. 5, vs. 4).

    Trebuie totuși să subliniez un adevăr important: chair dacă Domnul Iisus și apostolii săi au luptat împotriva formalismului Legii și prin aceasta și împotriva formalismului Sabatului, ei nu au luptat împotriva principiului sabatic! Deși au abolit tot ceea ce ținea de ziua Sabatului ca datină evreiască, și anume ținerea sâmbetei, regurile legate de Sabat și consecințele penale asupra celor ce încălcau Sabatul, Apostolii nu au abolit principiul Sabatului lăsat de Dumnezeu de la creație ca un exemplu demn de urmat.

    De aceea este chiar imperativ, nu numai bazat pe învățătura Domnului Iisus și pe practica Bisericii, dar și logic, să pui deoparte o anumită zi și să o consideri Sabat, și în acea zi, nu după litera Legii, ci după principiul enunuțat de ea, să te odihnești și astfel să te poți concentra asupra lui Dumnezeu. Creștinii au ales, în general ziua întâi a săptămânii, și anume duminica, să facă acest lucru, în spiritul poruncii sabatice. Lucrul acesta însă nu este obligatoriu. Niciunde în Scriptură nu ni se dă o poruncă să ținem neapărat ca zi de odihnă și închinare ziua de duminică. De fapt, nici în Vechiul Testament nu a fost ținut totdeauna doar sâmbăta. Spre exemplu, cele mai importante sărbători ale Vechiului Legământ au fost legate de Sabat, dar ținute în zile diferite. De pildă, în Levitic cap. 23 Sărbătoarea Anului Nou sau a Trâmbițelor: „Domnul a vorbit lui Moise și a zis: În luna a șaptea, în cea dintâi zi a săptămânii, să aveți o zi de Sabat vestită cu sunet de trâmbiță și o adunare sfântă.” De observat! - nu în a șaptea zi (sâmbăta), ci în prima zi, duminica! (vs. 24). Sărbătoarea Ispășirii, de asemenea: Lev. cap.23, vs.27: „În ziua a zecea (adică marțea) a acestei a șaptea luni va fi ziua ispășirii; atunci să aveți o adunare sfântă, să vă smeriți sufletele și să aduceți Domnului jertfe mistuite în foc”; vs. 32 spune: „Aceasta va fi pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă.” Sărbătoarea Corturilor, iarăși - Lev. cap.23, vs. 39: „În a cinsprezecea zi a lunii a șaptea, când veți strânge roadele țării, să prăznuiți o sărbătoare în cinstea Domnului timp de șapte zile: cea dintâi zi (duminica) să fie o zi de Sabat, și a opta (tot duminica) să fie tot o zi de Sabat.”

    Sabatul, după învățătura Noului Testament, nu trebuie să se rezume la o zi anume. Dacă cineva vrea să-l țină sâmbăta foarte bine! Dacă vrea să-l țină duminica iarăși foarte bine! Putem să-l ținem și lunea dacă vrem! Pe ce mă bazez când afirm așa ceva? Să citim la Epistola lui Pavel către Coloseni cap. 2. Apostolul Pavel le scrie creștinilor din Colose, amenințați de unii care le propovăduiau învățături vechi-testamentare. Să observăm ce le poruncește Pavel în vs. 16: „Nimeni, deci, să nu vă judece cu privire la mâncare sua băutură sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu priviere la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.” Nimeni să nu ne judece cu privire la o zi de Sabat!! Nimeni!! În Romani cap. 14, vs.6 citim: „Cine face deosebire între zile pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile pentru Domnul n-o face.” Aceasta este învățătura Noului Testament! Tot ce facem pentru Domnul să facem pentru că așa simțim, nu pentru că ni se impune! Acesta este Harul - suntem eliberați de obligativitatea unor ritualuri împovărătoare, și putem să ne închinăm cu tot sufletul pentru că așa simțim! Dacă vreau să mă închin, de pildă, într-o vineri, cine mă poate opri!? Așadar, să nu-i judecăm pe cei care țin la Sabat dar nici să nu ne judece pe noi, care nu ținem Sabatul în litera lui! De ce spun asta? Pentru că așa cum spune Pavel în textul din Coloseni, ziua Sabatului (sâmbăta) , face parte din caregoria „umbrei lucrurilor viitoare”. Ce este o umbră? Obiectul propriu-zis? Nu! Este doar reflecția lui. Umbra nu este o realitate, ci ceva ce indică o realitate. În Noul Testament; Legea este descrisă ca fiind acel pedagog, acea umbră care indică înspre adevărata realitate, înspre Hristos. Sabatul, fiind parte integrantă din Lege, este și el clasificat de apostolul Pavel, în categoria „umbrelor”.

     Așadar, toți care cred în Hristos, cei care și-au pus credința în El, au fost scoși de sub condamnarea și strictețea Legii, au lăsat umbrele și au îmbrățișat realitatea. Cei care încă se țin de umbre își asumă riscul de a ieși de sub tutela Harului. Și în susținerea acestui adevăr există un text relevant: Galateni cap. 4, vs. 9: „Acum, după ce ați cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis ați fost cunoscuți de Dumnezeu, cum vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare, slabe și sărăcăcioase cărora vreți să vă supuneți din nou?” Să observăm care sunt acele învățături - vs.10 „voi țineți zile, luni, vremi și ani.” Atenție, deci, la aceste lucruri, în special la cei care, cu strictețe, vor să ne impună o anumită zi de Sabat. Da, Hristos a ținut Sabatul! Nu însă după litera Legii Vechiului Testament, ci după Legea impusă de El în Noul Testament! Împreună cu Iisus și apostolii, și primii creștini, iar acum noi, trebuie deci să ținem nu litera Legii - Sabatul, ci principiul sabatic, spiritul ei! Să nu ne lăsăm dominați de legi, sabate și alte tradiții, zise creștine ( cărora, din păcate, mulți români le sunt devotați total! - așa-zisele tradiții moștenite de la strămoși, care ar putea fi considerate, per ansamblu, un altfel de Sabat!)! Să credem cu adevărat în Iisus - Domnul Sabatului!

Notă: versetele biblice au fost citate din Biblia Cornilescu, biblie utilizată și de sabatici.