SECURITATEA COMUNISTĂ DIN ROMÂNIA ÎNTRE CIA ȘI KGB.

SECURITATEA COMUNISTĂ DIN ROMÂNIA ÎNTRE CIA ȘI KGB

Războiul Rece: 1947-1991 ; Actorii principali: 

· NATO, coordonat de trilaterala SUA, Marea Britanie si Franța. 

· Tratatul de la Varșovia coordonat de URSS 

Scurt Istoric: 

   După 1945, URSS începe să-și extindă influența și controlul în țările est-europene, care vor deveni membre ale Tratatului de la Varșovia. În 1947, președintele SUA, semnează Actul Securității Naționale, prin care se înființează Agenția Centrală de Informații (CIA). Agentia începe să se structureze după un model, propus președintelui Roosevelt, în 1942, de generalul William Joseph Donovan, fostul șef al Biroului de Servicii Strategice (OSS) al SUA din timpul războiului, cu scopul declarat de a combate influența URSS în Europa și în lume. Într-o primă etapă, Kremlinul își anunța disponibilitatea de a face parte din NATO, care fusese fondat in 1949, dar este refuzat diplomatic, fapt ce conduce la înființarea Tratatului de la Varșovia în 1955, un pact militar și economic între URSS și toate țările din Estul Europei: România, Albania, Cehoslovacia, Polonia, Republica Democrată Germania (RDG), Ungaria și Bulgaria. 

   Colonelul (r) Ioan Burdulea, ofițer de informații activ înainte de 1989 în celebra UM 0110 (cunoscută ca unitatea Anti-KGB) descrie astfel filozofia serviciilor secrete rusești în cartea sa, „În slujba adevărului – din amintirile unui ofițer de informaţii” : „Încă din anul 1557 țarul Ivan cel Groaznic a creat Opricina, prima poliție politică a Rusiei, care avea puteri nelimitate (…) În anul 1881 s-a constituit temuta poliţie Ohrana Ţaristă, care a avut performanţe deosebite în reprimarea adversarilor politici. La 20 decembrie 1917, la două luni de la izbucnirea Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie s-a înfiinţat CEKA - Comisia Extraordinară pe Întreaga Rusie pentru Combaterea Contrarevoluţiei și a Sabotajului, condusă de Felix Dzerjinski (…) Până la prăbușirea bolşevismului în URSS, în anul 1991, CEKA a cunoscut mai multe denumiri: GPU, NKVD şi KGB.” 

Înființarea Securității: 

  Serviciile secrete române sunt supuse unei transformari substanțiale în perioada 1947-1965, când sunt practic redesenate de consilierii sovietici, după modelul NKVD. Primele succese ale nou înființatei structuri de securitate, puse în slujba regimului comunist, au fost: instaurarea guvernului „democratic” condus de dr. Petru Groza la 6 martie 1945, manipularea alegerilor parlamentare din anul 1946, desființarea PNȚ si PNL, impunerea unui program de „reforme” economice și social-politice după modelul sovietic, reprimarea dușmanilor de clasă, instaurarea dictaturii proletariatului, abolirea monarhiei și declanșarea programului de făurire a „omul nou”. 

  În 1948 se proclama Republica Populară Română, iar Siguranța Statului începe să fie populată cu ofițeri NKVD, cei mai mulți ruși, care ulterior își schimbă numele cu unul românesc. Printr-un proces similar de sovietizare trec toate statele membre al Tratatului de la Varșovia, peste tot cu implicarea directă a „consilierilor sovietici”. 

Războiul nevăzut: 

  Harold Wilson prim-ministrul Angliei, Olof Palme prim-ministrul Suediei, Lester Pearson fost prim-ministru al Canadei, Roger Hollis, conducătorul MI5, Averell Harriman, fostul ambasador american în URSS și ex-guvernator al New-York-ului, au ceva în comun: toți au fost agenti KGB! Succesul incredibil al serviciilor Tratatului de la Varșovia pe terenul occidentalilor este explicat de James Jesus Angleton, şeful biroului de contrainformaţii al CIA în perioada 1954-1975: „Cei care protejează şi slujesc strategia sovietică, fac parte dintr-o schemă de dezinformare pentru a ne ispiti să credem că ne-am afla într-o poziţie confortabilă. Şi, dintr-o dată, credem că suntem pe punctul de a câştiga Războiul Rece. Domnilor nici nu vă daţi seama dar sunteţi înconjuraţi de o mulţime de înşelători.” Angleton reușește în 1953 să îl demaște pe cel mai important spion KGB din serviciile secrete britanice, Kim Philby. Acesta făcea parte dintr-o vastă reţea de spionaj controlată de ruşi pe teritoriul Americii denumită „Cambridge Spy Ring” (Inelul Spionilor de la Cambridge). Cei cinci membri marcanţi ai reţelei fuseseră rectrutaţi de sovietici încă din anii studenţiei şi mai apoi propulsaţi în funcţii cheie la vârful serviciilor de spionaj americane şi britanice. Nu se stie nici astăzi câţi membri a avut acest „inel”. Dar au avut si serviciile de informații occidentale câteva succese remarcabile, cum a fost cazul lui Oleg Gordievsky, omul care a condus biroul KGB din Londra, agent dublu în perioada 1974 - 1985. Acesta a declarat: „Cambridge este doar un punct mic dar centrul pământului este Londra şi există cel puţin 40 de ofiţeri, inclusiv 25 de la KGB care operează în Londra. Nu beneficiază de bugete foarte mari şi din acest motiv vor viza industriile creative, aşa cum este presa, pentru a se infiltra. 

Republica Socialistă România și dansul pe sârmă între CIA și KGB: 

  După momentul 1968, România își propune să construiască o axă pro-occidentală. Începând cu 1975, regimul de la București, condus de Nicolae Ceaușescu primește împrumuturi de la FMI și Banca Mondială de 2,3 miliarde dolari. Avansul tehnologic obținut de România din colaborarea cu Vestul, obligă serviciile secrete ale URSS si ale aliaților din Tratat să declanșeze „măsuri active împotriva României”. Așa a luat naștere operațiunea „Progress”, în 1971. Nicolae Ceaușescu se îndepărtează de politica Moscovei, cu sprijinul puterilor occidentale şi-n mod special al SUA și a Marii Britanii și astfel, serviciile secrete românești încep să-și schimbe optica și mai ales principiile de funcționare. Ca reacție imediată din partea aliaților socialiști, România este inclusă definitiv pe lista inamicilor iar „măsurile active” s-au realizat prin intermediul altor state „vecine şi prietene”. Însă, spre sfârșitul anilor 70, Ion Mihai Pacepa, șeful spionajului românesc defectează la CIA și dezvăluie operațiunea „Orizontul”, în cartea „Orizonturi Roșii”, lucrare ce avea să pună capăt relației lui Ceaușescu cu Occidentul. Astfel, atacat din toate părţile, Ceauşescu decide să organizeze în cadrul Securităţii prima unitate Anti-KGB cunoscută mai ca UM 0110. Aceasta avea patru sub-direcţii, două care se ocupau de KGB şi GRU, alta destinată combaterii operaţiunilor Iugoslaviei şi Ungariei şi ultima contracara acţiunile serviciilor din Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia şi Germania de Est. 

   Sovieticii reușiseră să penetreze, la sfârșitul anilor 60, serviciile SUA si ale NATO și astfel, au reușit să manipuleze genial defectarea lui Pacepa, intoxicând mediile occidentale cu ideea că Ceaușescu a fost doar un cal troian al URSS în Occident și că „revolta” împotriva invadării Cehoslovaciei a fost secvența unui plan pus la punct de Brejnev și Ceaușescu. Desecretizarea arhivelor fostului serviciu secret al Germaniei de Est, în 1991, celebrul STASI, a scos la lumină documente care atestă planul unei acţiuni coordonate a Pactului de la Varşovia împotriva României. 

  Proiectul fusese demarat din 1962 atunci când Hruşciov ordonase statelor membre ale Pactului să restricţioneze cooperare pe linie de informaţii cu România, moment la care ţara noastră devenise deja în ochii ruşilor „aliatul dizident”. Acţiunea a fost re-confirmată în anii ’90 de documentele secrete din aşa numita „Arhiva Mitrokhin”. Documentele oferite britanicilor în 1991 de defectorul Vasili Mitrokhin (fost archivist al KGB) relevă, printre altele, o operaţiune denumită sugestiv „PROGESS”. Pusă în operă la ordinele liderului sovietic Leonid Brejnev, „PROGRESS” a urmărit poziţionarea la vârful statelor membre ale Pactului de la Varşovia a unor agenţi controlaţi de serviciile secrete sovietice. În aceste condiţii KGB-ul iniţiază rezidenţe sub diverse acoperiri (turişti, oameni de afaceri), în România fiind trimişi, din 1971, un număr necunoscut de agenţi ilegali. Activarea „PROGRESS” a urmărit şi scoaterea din adormire a grupurilor de influenţă, aflate în conservare, alcătuite din foşti studenţi români care studiaseră în anii ‘50 la Moscova. Aşa se explică de ce Uniunea Sovietică începuse să ofere dublă cetăţenie „specialiştilor” aflaţi la „studii” în Rusia, de la finalul anilor ’70. Sovieticii au tot ţesut ani la rând această pânză de păianjen foarte stufoasă, care a dat mari bătăi de cap contraspionajului român şi care şi-a dovedit utilitatea în 1989. 

   Serviciile secrete ale Budapestei începuseră, din anii 60, să „răspândească” în Statele Unite ideea că în Transilvania se produce un genocid împotriva populaţiei maghiare, profitand de faptul ca mulţi dintre ofiţerii din centrala CIA însărcinaţi cu Europa Răsăriteană aveau origini maghiare sau poloneze, iar această situaţie a avut „efecte secundare” asupra raportării evenimentelor din teren, evident în defavoarea țării noastre. Abia în 1996, în urma unei anchete a FBI, americanii aveau să afle că ofiţerul Harold James Nicholson, nimeni altul decât şeful staţiei CIA la Bucureşti (1990-1992), era de fapt agent dublu al KGB-ului. Nicholson a fost arestat, pe 16 Noiembrie 1997, pe aeroportul Dulles din SUA, în timp ce încerca să plece spre Elveţia, având asupra sa o geantă diplomat cu documente clasificate, sustrase din interiorul CIA. Înțelegem așadar, cum au reusit ofiterii serviciilor secrete rusești să infiltreze CIA, și folosind diaspora maghiară din Statele Unite au dezinformat masiv în defavoarea Romaniei. 

Spionajul românesc în slujba Kremlinului: 

 Cea mai reușită acțiune de spionaj, manipulare și dezinformare a servicilor secrete românesti, în colaborare cu cele sovietice poartă numele de „Rețeaua Caraman” și s-a desfășurat între 1960-1969. Colonelul Mihai Caraman, coordonat de ofițeri KGB și GRU a reușit să formeze o rețea de spioni, prin care s-au scurs informaţii deosebit de valoroase pentru Tratatul de la Varşovia. Mihai Caraman activa la Paris sub acoperire diplomatică, fiind ofiţer al Direcţiei de Informaţii Externe (DIE), unde a reuşit să-şi atragă colaborarea a trei angajaţi din interiorul Cartierul General NATO: Imre Nahit, ofiţer turc, Robert Van de Wielhe şi Francis Roussilhe, doi funcţionari francezi. Prin intermediul acestei reţele, Mihai Caraman a sustras mii de documente care se refereau la absolut toate problemele ce preocupau NATO în perioada respectivă. Din păcate, prin demantelarea reţelei Caraman, KGB-ul a reușit încă o dată să discrediteze România în faţa americanilor, englezilor şi mai ales a francezilor, puteri de la care regimul Ceauşescu aştepta sprijin. Mihai Caraman a fost decorat ulterior de KGB şi avansat în cadrul Securităţii, până în 1979 când este trecut în rezervă. 

Sovieticii au creat DSS după modelul NKVD: 

  După importarea comunismului făcută cu tancurile sovietice a fost înființată Direcția Generală a Securității Poporului, prin decretul 221 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare România . Primul Director General a fost numit direct de la Moscova și s-a numit Pantelei Bodnarenko (1902-1985) care și-a schimbat numele în Pintile Gheorghe, poreclit „PANTIUȘA”. A fost impus și susținut de Ana Pauker și de Teoharie Georgescu. „Pantiușa" era un vechi agent NKVD, trimis în România în perioada interbelică în mai multe misiuni de spionaj și diversiune și făcea parte din cei 1.150 de foști activiști ilegaliști câți au existat în România până la 23 august 1944 dintre care 95 % erau alogeni (ruși, ucrainieni, evrei, unguri și bulgar). Unul dintre primele sale acte din activitatea lui de după ocuparea României de către tancurile sovietice a fost asasinarea fostului prim-secretar al PCR, Stefan Foriș. Prin funcția primită în CC al PCR, a orientat Siguranța Statului exclusiv spre combaterea dușmanilor comuniștilor și a contribuit din plin la infiltrarea Siguranței cu membrii activi ai vechilor retele de spionaj soietice din România. Până în 1951, Siguranța a fost transformată în Securitate, organizată după modelul NKVD. „Pantiușa", ajuns primul șef al Securității Române, este descris de alți comuniști din acea vreme drept „un tip grobian, primitiv, semianalfabet, care nu stăpânea scrisul și vorbea prost limba română” 

Umbrele KGB si GRU asupra serviciilor secrete românești:

  Imediat după preluarea puterii de către grupul Iliescu, în structurile de securitate din România au fost plasați în posturi de vârf, ofițeri cu dublă comandă, aflați în slujba Kremlinului, racolați fie înainte de 1989, fie după ce Ion Iliescu le-a dat mână liberă lui Nicoale Militaru, Vasile Ionel, Dumitru Penciuc, Marin Pancea, Stefan Kostyal, Dumitru S. Nicolae, toti agenți KGB sau GRU, să formeze noi ofițeri, puși să jure însă și pe steagul mamei Rusia, nu doar pe al României. Doar desecretizarea completă a arhivelor Securității și ale PCR pot aduce lumină, întrucât structurile acestui aparat colosal creat de K.G.B. în România, bântuie și astăzi pe coridoarele puterii militare, economice și simbolice (Biserică și, mai ales, Masonerie) influențând factorii de decizie politică în favoarea Kremlinului.