MASACRUL DE LA KATYN.

MASACRUL DE LA KATYN

   În 1940, Polonia era prinsă în menghină, între agresiunea militară a Germaniei și cea a Uniunii Sovietice. Conflictul a ajuns la apogeu în primăvara acelui an în pădurea Katyn, din Rusia, unde sovieticii au ucis 22.000 dintre cei mai buni și mai străluciți polonezi din generația lor, apoi au încercat să dea vina pe naziști. Masacrul de la Katyn și mușamalizarea care a urmat au influențat relațiile ruso-poloneze în următorii 70 de ani, iar acest eveniment rămâne chiar și astăzi unul dintre cele mai șocante momente ale istoriei.


1. Ordinul privind o crimă în masă:

   După ce Polonia a fost împărțită între Germania și URSS, în 1939, cei mai mulți polonezi care nu erau eligibili pentru serviciul militar (cum ar fi femeile, copiii și cei vârstnici) au fost trimiși în regiuni îndepărtate ale imperiului sovietic, ca să moară. Cealaltă parte a societății poloneze a avut o altă soartă. Printre victime se numărau ofițeri militari polonezi și inamici politici ai URSS, inclusiv politicieni și proprietari de pământ, precum și intelectuali: scriitori, profesori, ingineri și avocați. Pe 5 martie 1940, Iosif Stalin a semnat un ordin de execuție a 21.857 dintre acești polonezi: „Membrii diferitelor organizații contrarevoluționare și de spionaj, foștii latifundiari, proprietarii de fabrici, foștii ofițeri ai armatei poloneze și fugarii – sunt condamnați la pedeapsa capitală prin împușcare.”
   În total, aproximativ 14.700 de soldați și 11.000 de civili polonezi care fuseseră membri de seamă ai societății au fost adunați pentru a fi executați într-unul dintre următoarele trei locuri: Katyn, Tver sau închisoarea Harkov. Documentul în care este ordonat masacrul de la Katyn. Foto: Wikimedia Prizonierilor le-au fost legate mâinile la spate cu sârmă și au fost executați sumar, cu un glonț în ceafă. Gropile comune pentru miile de oameni uciși în Katyn au fost săpate cu buldozerele, în aprilie și mai. Între timp, în Tver, oamenii erau împușcați într-o cameră antifonată, apoi cadavrele le erau urcate într-un camion. Cel mai prolific călău, Vasili Mihailovici Blokin, a spus că a ucis 6.000 de oameni în doar 28 de zile.

2. Cum a fost descoperit masacrul de la Katyn:

  O hotărâre a Curții Europene pentru Drepturile Omului a catalogat masacrul de la Katyn drept crimă de război. Soarta celor 22.000 de polonezi uciși în masacrul de la Katyn a rămas necunoscută până în 1943, când trupele naziste au descoperite gropile comune în pădure. În 1941, guvernul polonez aflat în exil a căzut de acord să se alăture URSS în lupta împotriva naziștilor. Astfel, polonezii se așteptau ca ofițerii lor, despre care credeau că erau ținuți prizonieri, să fie eliberați de ruși.
  URSS, nedorind să recunoască adevărul, a susținut că ofițerii nu puteau fi găsiți și că probabil fugiseră în Manciuria. Însă, pe 13 aprilie 1943, germanii au descoperit gropi comune în pădurea Katyn și au sperat că această descoperire îi va întoarce pe polonezi împotriva sovieticilor. Reprezentanții guvernului polonez au mers la fața locului și au ajuns la concluzia că sovieticii erau vinovați. Numai că oficialii americani și britanici nu doreau să-i piardă pe ruși ca aliați împotriva germanilor. Astfel, Polonia a fost de acord să arunce vina pentru masacrul de la Katyn asupra germanilor. Sovieticii aveau să adauge masacrul de la Katyn pe lista de atrocități comise de naziști, în cadrul proceselor de la Nurnberg.

3. Amintirile unui martor:

  Colonelul John H. Van Vliet, prizonier de război american, a fost dus la Katyn în 1943 de către naziști, pentru a fi martorul atrocităților comise de sovietici. În raportul oficial, Van Vliet avea să-și amintească: „Mirosul dulceag și grețos de putrefacție era peste tot. În dreptul gropilor comune, era copleșitor. Am urmat ghidul la fiecare groapă comună, călcând peste cadavre îngrămădite unul peste altul, cu fața de obicei în jos. De obicei, erau între cinci și șapte cadavre unul peste altul, acoperite cu aproximativ 1.5 metri de pământ.” În urma investigației, Van Vliet s-a convins că trupurile aparțineau într-adevăr unor ofițeri polonezi și nu erau produsul vreunei înscenări a naziștilor. Cizmele și hainele cadavrelor erau de calitate și se potriveau atât de bine victimelor, încât era clar că fuseseră croite individual, pe măsura fiecăruia. Dar Aliații au susținut versiunea rusă până la prăbușirea URSS, în 1991.

4. Adevărul despre masacrul de la Katyn iese la lumină:

  Investigațiile legate de masacru au continuat și s-au desfășurat cu intermitențe, dar abia în 2012 s-a ajuns la o concluzie. La începutul anilor ’90, succesorul lui Gorbaciov, Boris Elțîn, a dus ordinul de execuție emis de Stalin la Varșovia și și-a cerut scuze în numele țării sale. Abia în 2012, o hotărâre a Curții Europene pentru Drepturile Omului a stabilit că masacrul de la Katyn a fost o crimă de război comisă de sovietici. Deliberând în favoarea familiilor victimelor, Curtea a stabilit că aceste familii „au suferit o dublă traumă: și-au pierdut rudele în război și au aflat adevărul despre moartea lor abia după 50 de ani.” Cadavrele ofițerilor polonezi în gropile comune. Toți au fost executați cu un glonț în ceafă.
  Masacrul de la Katyn a fost, timp de zeci de ani, o rană deschisă între Rusia și Polonia. Relațiile s-au înrăutățit după un al doilea eveniment tragic derulat lângă Katyn, la Smolensk: în 2010, avionul în care se afla un grup format din peste 90 de membri ai elitei militare și politice a Poloniei - inclusiv președintele Lech Kaczynski, soția sa, parlamentari și șefi ai armatei - s-a prăbușit. Nu au existat supraviețuitori. În mod straniu, oficialii polonezi au murit cu puțin timp înainte de a participa al comemorarea a 70 de ani de la masacrul de la Katyn.