ROLUL UNOR STATE ÎN SISTEMUL GEOPOLITIC ACTUAL - CHINA! - partea a doua.

ROLUL UNOR STATE ÎN SISTEMUL GEOPOLITIC ACTUAL - CHINA!- partea a doua.

     China reprezintă una dintre cele mai vechi civilizații din lume, cu o istorie de peste 4000 de ani. Sub dinastia Qing (sfârșitul secolului al XVII-lea) China cunoaște o expansiune demografică și teritorială fără precedent; în doar câteva decenii, suprafața acestui stat se dublează (Tibetul și sudul Siberiei sunt anexate, China pătrunzând adânc în Asia Centrală). Secolul XVIII găsește o Chină cu o suprafață de aproximativ 12 mil. Km.² 

     În secolul XIX, China începe să piardă din teritoriile obținute; acest fapt are la bază mai multe cauze: o presiune internă demografică imensă dar și o presiune externă din partea   imperiilor coloniale franceze, engleze și ruse. China se vede pusă în situația de a ceda Imperiului Rus părți importante din teritoriul său, dar și altor puteri diferite regiuni dobandite cu greu. Astfel ea se vede nevoită să cedeze Hong-Kongul Angliei, Shantungul  Germaniei etc.. Mai târziu, pierde o parte din Manciuria în favoarea Rusiei. În urma războiului chino-japonez (1894-1895) China pierde Coreea și Taiwanul în favoarea Japoniei. După anul 1930 Manciuria „ajunge” la Japonia, care pătrunde foarte adânc în interiorul Chinei.

     Între 1935 și 1945 China este împărțită în patru mari zone: comunistă în est, japoneză în nord-est, naționalistă în sud și pro-japoneză în sudul zonei de nord-est. Capitularea Japoniei în anul 1945  conduce la o confruntare fără precedent între „China naționalistă” și „China comunistă”. Rusia dorește cu orice preț să-și slăbească vecinul chinez; un episod al războiului civil este dat de momentul în care forțele comuniste ajung la fluviul Chang Jiang, iar Stalin îi „ordonă” lui Mao Zedong să-și oprească înaintarea astfel încât China să poată fi divizată în două părți (pe modelul Coreei): în nord o Chină comunistă iar în sud o Chină pro-occidentală. Mao Zedong își continuă însă expansiunea ajungând în anul 1949 să ocupe toată China cu excepția a doua regiuni: Tibet și provincia Yunan. Însă nici acestea nu vor rezista foarte mult expansiunii începute. Din anul 1949 China devine o „superputere populară”, plasată sub controlul U.R.S.S.-ului; astfel, devine stat comunist în anul 1949, ceea ce îi permite ca, în anul 1964 să devină mare putere nucleară (din „dușmanul” Rusiei ajunge aliatul său). Sigur, acest „drum” a fost anevoios, fiind presărat cu momente de tipul „să vedem cine este mai tare”, tensiune se culminează în anul 1962 când China revendică anumite teritorii rusești (pe principiul că au fost dobândite în urma „tratatelor inegale”).

    Pe lângă problemele acute cu Rusia, China avea relații tensionate cu India (aliat al rușilor), Mongolia, litigii pe frontiere cu Myanmar și Nepal. Un episod important al conflictelor pe care China le deținea pe tema frontierelor, este cel din anul 1962, când China atacă India (linia Mac-Mahon, fixată de englezi în anul 1914 și cu care China nu era de accord). Conflictul are ca finalitate o tensionare și mai mare a relațiilor dintre India și Rusia pe de o parte și China pe de altă parte, dar și o apropiere a Chinei de Pakistan, care din anul 1965 devine un aliat important la Beijingului.

     Imensa Chină se vede la un moment dat încercuită: pe de o parte de Uniunea Sovietică și aliații acesteia - India, Mongolia și Vietnam, iar pe de altă parte de Statele Unite ale Americii și aliații săi - Thailanda, Coreea de Sud, Japonia și Taiwan, ceea ce conduce la o izolare a sa pe plan geopolitic.

    Anii 70 - 80 găsesc China în aceași poziție ca pe timpul lui Stalin, ceea ce conduce la o decizie importantă a acesteia: apropierea de Statele Unite ale Americii (1971 cu ocazia războiului din Vietnam). Beijingul intră în ONU și devine reprezentant în Consiliul de Securitate. China se deschide economic dar și politic.

   Anii 90 sunt caracterizați de câteva elemente extrem de importante: dezmembrarea U.R.S.S.-ului, ceea ce conduce la alți vecini ai Chinei care au reprezentat o „zonă tampon” între Beijing și Moscova; apropierea diplomatică dintre China și Federația Rusă (în defavoarea relațiilor Beijing-Washington dar și dintre Beijing și Tokyo). China obține în anul 1997 Hong-Kong-ul iar în anul 1999 provincia Macao.

     În secolul XX China și-a extins tot mai mult accesul către mare. Această „maritimizare” a ambițiilor geopolitice ale Chinei privește și Oceanul Indian, unde Beijing dorește să dispună de relee (doar pentru a-și încercui rivalul său permanent - India). În acest scop, relațiile China - Pakistan sunt menținute. Pe de altă parte, China se apropie tot mai mult de Bangladesh (facilități navale) și Myanmar (pentru a statornici pătrunderea sa în Oceanul Indian). Voința chineză de extindere spre sud, spre sud-est și mările care aparțin de Pacific, se poate sprijini de asemenea pe diaspora chineză, ale cărei rețele controlează mai multe economii regionale, în așa fel încât s-a putut spune că ASEAN - a apărut ca un acord politic între diaspore chineze!

     China este în momentul de față al treilea stat ca mărime (după Federația Rusă și Canada). Dispune de un relief variat (dominant de podiș) ceea ce îi asigură varietatea resurselor. Se remarcă Câmpia Manciuriei (cea mai dezvoltată zonă a Chinei), Marea Câmpie Chineză, Podișul Gobi dar și zonele montane înalte. Două mari fluvii desăvârșesc cadrul natural al Chinei și posibilitatea dezvoltării acestui stat: Chang Jian (în sud) și Huan He (în nord). Are un potențial demografic uriaș - 1.391.220.000 (2017) (deși a fost impusă o politică antinatalistă în anii 1975/1976), ceea ce are și aspecte pozitive dar și negative asupra economiei acestui stat. Astfel, China este cel mai populat stat al lumii. Deține numeroase atribute de superputere: membru permanent ONU; este putere atomică; este putere cosmică; face parte din Grupul G7; este putere militară (a mutat accentul de pe cantitativ pe calitativ). Un lucru extrem de important și care trebuie menționat este dorința Chinei de a deveni un stat sigur, care să se bazeze în primul rând doar pe el însuși și decis să-și desăvârșească unitatea în secolul XXI. Acesată dorință reprezintă la scară asiatică dar și mondială unul dintre obiectivele geopolitice principale ale gigantului stat chinez. Acest obiectiv este cu atât mai important pentru statele lumii cu cât China, în momentul de față, datorită capacităților sale nucleare și balistice este în măsură să pună în pericol coastele Statelor Unite ale Americii dar și ale Europei Occidentale.