DE CE N-A
OCUPAT UCRAINA TRANSNISTRIA?
V-aţi întrebat vreodată de ce n-a intrat până
acum Ucraina în Transnistria, ca să preia uriaşul depozit de muniţii sovietice
de la Cobasna, aflat doar la 2 km. de graniţă, şi în plus să facă prizonieri
pentru dat la schimb pe cei 1500 militari ruşi din teritoriul separatist, care
au aşa o capacitate de luptă că practic îi culegi de guler cu drona unul câte
unul? Adică un soi de operaţiune Kursk 2, dar infinit mai puţin riscantă pentru
armata Ucrainei decât cealaltă: beneficii mari (muniţia de artilerie,
prizonieri) cu minim efort. A, sigur, Rusia ar riposta imediat, probabil
bombardând inclusiv teritoriul Moldovei - dar asta ar însemna
internaţionalizarea conflictului, ceea ce realist vorbind ar fi tot în
interesul Kievului. Nu poţi blama o ţară supusă unui risc existenţial dacă
încearcă să diminueze presiunea şi să facă adversarul să arate şi mai criminal
şi ilegitim pe plan internaţional decât e deja. Răspuns: Ucraina n-a intrat în
Transnistria datorită eforturilor diplomatice enorme făcute de administraţia
Maiei Sandu în ăştia trei ani, prea puţin la vedere şi mai mult pe canale
neştiute de public, de a convinge Kievul să nu atragă Moldova în război. Pentru
asta s-a cultivat la Chişinău o prietenie onestă şi cu perspectivă de viitor cu
Ucraina. În acest demers Maia Sandu a fost ajutată masiv, tot pe căi
diplomatice, de partenerii din Vest, cu lobby la Kiev în favoarea Moldovei, pentru
că preşedinta are relaţii excelente în marile capitale occidentale. Altfel,
chiar crede lumea că generalul Sîrski n-avea prin sertar un plan gata făcut
pentru Cobasna şi cei câţiva pokemoni ruşi aflaţi ilegal într-un teritoriu care
oricum nu-i al lor? Întrebarea 2: cum credeţi voi că va evolua această poveste
dacă la Chişinău va fi ales un preşedinte-mascotă ghidonat de forţe ostile
Ucrainei, ajutat să câştige alegerile cu bani de la Kremlin? Şi dacă alegerile
parlamentare din iunie anul viitor produc un parlament echilibrat şi confuz,
care nu mai poate funcţiona drept contrapondere la preşedinţia pro-moscovită a
duetului Stoianoglo-Dodon? Cu alte cuvinte, cum vor acţiona forţele armate ale
Ucrainei, care oricum pun presiune pe Zelenski şi guvernul civil, iritate deja
de restricţiile politice care li se impun în acţiunile de luptă? Concluzia
celor de mai sus: nu PAS şi Maia Sandu „bagă Moldova în război”, cum strigă pe
toate canalele opoziţia în aceste alegeri - şi nu doar propagandiştii din
schema cu bani negri a lui Şor, dar mulţi oameni de bună credinţă, doar ca
anti-Maia. Dimpotrivă, regimul pro-occidental a fost până acum garanţia că
Moldova NU e atrasă în conflict şi că Tiraspolul e gestionat paşnic, cu
binişorul, către ieşirea din dependenţa de Gazprom şi FSB şi intrare în sfera
gravitaţională a statului moldovean legitim. Deci realitatea politică este
exact invers: abia o preşedinţie moldovenească ostilă Kievului reprezintă un
risc major de destabilizare a ţării, pentru că ar fi complet izolată atât faţă
de Occident, cât şi faţă de ucrainieni. Doar statul român nu şi-ar schimba
probabil atitudinea de bunăvoinţă instituţionalizată, deşi politic relaţiile
s-ar răci; în schimb celălalt mare vecin, Ucraina, ar avea tot dreptul să privească
regimul de la Chişinău drept fair game şi să procedeze în consecinţă.
Găsesc absolut halucinant că acest lucru nu s-a discutat deloc în actuala
campanie electorală din Moldova iar narativul „Maia = risc de război;
Stoianoglu aduce pacea” a fost lăsat să se generalizeze. Iar asta e foarte grav
pentru că acest clişeu joacă pe o coardă emoţională reală a multor moldoveni,
pe o îngrijorare a lor autentică, mai ales a celor indecişi sau hotărâţi să
voteze anti-Maia Sandu fără a fi prinşi în vreo schemă de cumpărare de voturi. Asemenea
oameni nu sunt permeabili la argumente raţionale legate de beneficiile UE sau
de proiectele de asistenţă ale României, pentru că oricum nu le ascultă;
practic îşi închid urechile la ele pentru că vin dintr-o sursă pe care deja au
pus-o pe silenţios (Maia Sandu). Poţi să le repeţi până mâine: nu le schimbă
decizia de vot. Ei îl ascultă în schimb pe Stoianoglo, aşa bolovănos cum
vorbeşte, atât în română cât şi în rusă, dar nu ca să afle lucruri noi de la
el, ci să audă formulări citite de pe o foaie ale unor idei pe care le au deja
în cap într-o formă confuză. Oamenii trăiesc sastisfacţia să le recepţioneze
înapoi, validate într-un context oficial şi de la cel mai înalt nivel; acesta e
mecanismul loialităţii politico-identitare. Iată de ce cred că dezbaterile
electorale Sandu-Stoianoglo nu vor muta prea mult acul pe indicatorul
preferinţelor de vot. Preşedinta, mult mai inteligentă şi articulată, se
adresează unui public raţional sau care o susţine deja, că altfel n-ar
asculta-o; iar Stoianoglo se face ecoul gândurilor celor care dau drumul la TV
doar ca prilej s-o mai înjure pe Maia Sandu. Fiecare candidat capătă scoruri maxime
în bula lui pre-existentă - sigur, mai există şi bula de la Bucureşti care se
uită la dezbateri din exotism şi curiozitate, fiindcă în România nu avem
dezbateri, şi care înclină spre Maia, dar aceeastă bulă nu participă la vot. Pentru
a sparge bulele de opinie şi a transmite mesaje care să-i fi scuturat un pic
din convingeri pe votanţii anti-UE din Moldova trebuia creat conţinut emoţional
care să se fi viralizat în rândul lor vrând-nevrând şi care să-i fi pus
realmente pe gânduri. Unul ar fi fost chiar acesta: „nu Maia, ci Stoianoglo
înseamnă război, şi anume cu vecinul imediat. Vreţi asta?” Avantajul enorm al
sloganului, dincolo de faptul c-ar fi fost uşor de înţeles de orice nărod venit
la urne, af fi fost că e perfect adevărat, nu e un fake precum al celorlaţi. Nu
Maia Sandu trebuie să spună asta, că e preşedintă şi ar stingheri Kievul, şi
oricum nu în aceste dezbateri, dar partidul ei trebuia de mult timp să-l
viralizeze pe alte căi în bulele relevante. Mi se pare o omisiune inexplicabilă
că în această campanie electorală regimul de la Chişinău n-a găsit o formă potrivită
să transmită publicului această informaţie: cât de tare s-au străduit ei timp
de trei ani să ţină în frâu o Ucraină disperată, care fremăta cu degetul pe
trăgaci uitându-se la forţele armate ale Federaţiei Ruse prezente în
Transnistria. Pentru că uite, vin acum oamenii Moscovei şi pretind că ei pot
asigura mai bine pacea, iar lumea ignorantă îi crede. În paralel, discuţii la
fel de discrete ca până acum, dar mai dure, s-ar fi impus în această campanie
cu Guşan şi restul elitei economico-politice de la Tiraspol: băieţi, ori vă
băgaţi minţile în cap, opriţi propaganda anti-UE, ne ajutaţi să organizăm vot
liber în Transnistria şi să blocăm piramida de bani a lui Şor - ori ne luăm
mâna diplomatică de pe voi şi lăsăm ucrainienii să vă ia gâtul. Dacă sunteţi
voi aşa deştepţi şi autonomi, puneţi mâna şi negociaţi direct cu Zelenski şi
Sîrski, să vedem ce iese. Chiar şi aşa, starea de non-combat ezitant în care au
intrat autorităţile de la Tiraspol în ultimii trei ani, de când ajutorul Rusiei
pentru ei tot slăbeşte, a fost suficientă pentru ca Maia Sandu să ia 25% din
voturi în teritoriul separatist (faţă de 35% Stoianoglo), adică peste
aşteptări. Asta arată că geografia politică a Moldovei nu e atât de simplă şi
caricaturală cum o prezintă unii (mai ales la Bucureşti) iar cetăţenii
moldoveni din Transnistria nu sunt cu toţii nişte zombii. E suficientă o
slăbire a presiunii propagandistice pentru ca nişte oameni aflaţi în buza unui
conflict care se globalizează să înţeleagă mult mai bine decât alţii de departe
care e miza şi de unde vin pericolele reale pentru ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu