CÂTE CEVA DESPRE POLITICA DIN ROMÂNIA POST-JOHANNIS.

 

CÂTE CEVA DESPRE POLITICA DIN ROMÂNIA POST-JOHANNIS

1. Prafurile din Programul lui Crin Antonescu:

 În fața unei asistențe plină de morgă (pe post de garanți politici ai candidatului), Crin Antonescu și-a lansat Programul prezidențial intitulat „România, înainte!”. El conține o proiecție politică conturată de un om care n-a performat în nimic, dar care a strălucit doar printr-un liru-liru politic frumos intonat și cadențat, rostit în fața aplaudacilor, a camerelor de luat vederi și a microfoanelor. Lansarea Programului susținut de Coaliția „beton” a celor trei partide care își zic „pro-europene” (PSD, PNL, UDMR) a trecut neobservată, în ciuda formei sale literare îngrijite și televizate. Culmea, programul este plin de noutăți. „Opera” lui Crin Antonescu se screme să fie plină de idei care să surprindă, să înflăcăreze, chiar să acopere crima politică din anularea alegerilor din decembrie 2024. El se vrea omul cu „mize mari” (nu cu mize mici, cum a trăit până acum) și scoate mai mulți iepuri și porumbei din pălărie. Cică va reconsidera încrederea în stat. Cum? „Voi crea Platforma Națională pentru Eficiența Statului - care va aduce împreună instituțiile relevante - Curtea de Conturi, Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), Institutul Național de Statistică (INS), Consiliul Concurenței, Autoritatea pentru Digitalizarea României - cu mediul academic, societatea civilă și experți internaționali”. Va scoate și un alt porumbel la fel de chinuit, numit Centrul de Analiză Strategică. Crin Antonescu vrea lângă el un centru care să-i explice ce se întâmplă în țară și în străinătate și care să-i sugereze ce decizie să ia sau măcar ce să declare în fața ziariștilor.„Aici se va analiza România în timp real, dar și evenimentele care modelează lumea, pentru a orienta decizia prezidențială într-un cadru logic, bine informat. „Centrul pentru Gândire Strategică” va avea un statut consultativ și va fi finanțat din bugetul Administrației Prezidențiale”. După zece ani de companion al nevestei, Crin Antonescu visează să se întoarcă glorios la Bruxelles și să le țină discursuri în franceza lui fonfăită de clasa a V-a tuturor celor care nu i-au dat bună ziua sau l-au întrebat dacă este bodiguardul doamnei comisar european. Deși n-a fost în viața lui un interlocutor credibil la nivel înalt (nu vorbește nicio limbă), el ne promite că va schimba percepția României la Bruxelles. „Deși am aderat în 2007, nu am internalizat pe deplin statutul de membru al Uniunii Europene, cu drepturile, oportunitățile și marjele de acțiune pe care acesta ni-l conferă. Am fost o voce care mai mult ascultă, dar nu se implică activ în dezbaterea europeană, deși are argumente solide în acest sens. Vă propun să depășim această paradigmă. România trebuie să devină un pol de gândire strategică prin mandate fundamentate pe realități economice și, totodată, un factor relevant în jocul european prin alianțe cu state membre cu interese similare”. Mai mult, în programul său diluat și parfumat, Crin Antonescu ne anunță că va susține un nou model economic. O să-l coordoneze tocmai el, cel care, în afară de câștigat la poker, n-a lucrat niciodată în economie și n-a câștigat decât din indemnizații de parlamentar, de ministru, de președinte de partid. Absolventul de istorie o zice frumos că oricum n-o verifică nici Dracu. „Nu ne mai permitem să fim doar o piață de consum sau o zonă de asamblare. E timpul să construim un nou model economic, bazat pe valoare adăugată și pe avantajele noastre competitive”. Știți cum se vor traduce toate acestea în viața noastră? Și cum le vom verifica? În niciun fel! Când Ilie Bolojan a zis că „am încredere în Crin Antonescu că va duce România înainte” și-a pierdut și el cel puțin jumătate din încrederea pe care o mai avea.

2. Începutul statului polițienesc democratic?

 Sunt cel puțin câteva informații care mă îngrozesc. Faptul că la o trecere în revistă a reacțiilor am observat că ziariștii cu pretenții nu zic nimic despre anularea contului de TikTok al lui Ion Cristoiu. Unii chiar s-au bucurat. Două-trei reacții în apărarea celui mai popular ziarist român sunt puține. Probabil că se tem de poliție și de agenții săi secreți mobilizați la urmărirea presei și a celor care nu se supun. Nici președintele interimar nu a găsit de cuviință să se poziționeze. El este preocupat să ne arate că este modest și merge acasă cu o cursă de linie. Un fel de țara arde și baba doarme cu pompierul. Nici președinții Senatului și ai Camerei Deputaților nu s-au oprit din bararea beneficiilor și a privilegiilor. Parcă s-ar fi ars un bec pe holul instituției. Ne-a criticat destul fără acordul nostru! Să mai și tacă! Nici partidele cu pretenții n-au zis nimic. Doar AUR și-a exprimat dezacordul. Nu cred că PSD și PNL se tem de poliție. Mai degrabă cred că poliția a acționat și cu acordul lor. Șeful poliției este și ministru de interne și se  subordonează. Ministrul Predoiu conduce vânătoarea de cetățeni care nu s-au încadrat  la fix în normele neclare impuse pentru alegerile anulate. Oamenii din subordinea ministrului de interne (DGIPI) sunt singurii care au văzut ruși trăgând sfori pe TikTok. Cristoiu a satirizat și a criticat încrâncenarea ministrului Predoiu în a vedea ruși și actori statali în votul românilor. Drept pentru care a dat ordin. Sau a fost de acord ca subordonații să îi facă un cadou. Adică să închidă contul TikTok al lui Ion Cristoiu care și-a permis  să râdă de comportamentul lui de milițian. Circulă și un document neconfirmat de MAI: „Contul jurnalistului țintă a fost închis urmare a informării făcute de DGPI, către ANCOM, după analiza valorilor metrice și a verificărilor tehnice în mediul online cu privire la contul de pe platforma TikTok. Analiza metrică a relevat o creștere a postărilor cu conținut de natură a aduce atingere securității naționale prin afectarea capacității operaționale și denigrarea imaginii publice a unei componente a Comunității Naționale de Informații”. Chiar așa puțini realizează cât de gravă este agresiunea poliției și a ANCOM la adresa lui Ion Cristoiu și a libertății de exprimare? Să fie aceasta o primă dovadă a statului polițienesc împachetat democratic în România?

Notă: între timp, contul jurnalistului Ion Cristoiu a fost restabilit.

3. Marea vânătoare de știri false:

 De ceva timp, plouă cu sancțiuni de la „comitete și comiții”. Una-două, afli de pe net că articolul cutare a dispărut. Că un cont al unui jurnalist celebru a fost închis. Că o emisiune a fost ștearsă. În anii proletcultismului, Securitatea ridica noaptea. Acum, articolele și emisiunile dispar ziua, la lumina zilei. Cu un comunicat. Te  trezești cu mesaj în cutiuța poștală. „Ați încălcat regulile comunității”. Înainte, dacă aveai nemulțumiri, scriai la Europa Liberă, la Vocea Americii. Sau fugeai. Acum mai poți da acatiste. N-ai la cine reclama și nici unde să fugi. Cultul în cap premier Marcel Ciolacu este hotărît  să  păzească societatea de amenințarea știrilor false, numite internațional „fake news”. Să fie o dovadă că luptăm împotriva fantomaticei  coruperi a  alegătorilor, mai ales după  anularea alegerilor din decembrie. Numai că „fake  news” a devenit tot ce nu convine, tot ce nu place, tot ce este părere șchioapă născută din incultură, din lipsă de informare și dintr-un tupeu  părerist care, pe meleagurile noastre, atinge forme paroxistice, greu de imaginat. Viață personală, bârfă, ecouri, obsesii, amenințări, totul circulă și se consumă și se uită. Pe la noi, totul este sau poate fi fake news. Nu mai există nicio graniță între cel care mănâncă literele sau scriu cu jumătăți de cuvinte, care bolborosesc, bat câmpii, se exhibă  și cei care exercită o profesie, care trăiesc din  redactare și transmitere de știri și documentare, care se implică în dezbateri și promovează diferite puncte de vedere. Pe de o parte, universul  s-a umplut cu maculatură informațională. Toată lumea scrie, comentează și interpretează și se întrece în profeții. Fenomenul a avut „norocul” de a se  întâlni și cu viziunea progresist democratică a funcționarilor de la Bruxelles, tutelați de  Ursula von Der Leyen, cea care a născut  în mare grabă și vizibilă pripă o Recomandare  și a  stipulat înființarea de „comitete și comiții” care să aplice sancțiuni,  să supravegheze spațiul virtual și să decidă  ștergerea de articole, de postări, de înregistrări periculoase pentru democrație, pentru persoane, pentru grupuri mari de putere. Așa s-au născut  comisii de supraveghere a  știrilor false, apelurile la semnalarea de știri false (care după cât pricepe, după cât îl duce mintea și după ce interese și adversari  are!). Legea 50/2024 a  fixat cadrul legal, iar cultul în cap prim-ministru  Marcel Ciolacu împreună cu partenerii de coaliție au susținut sau au desemnat  responsabilii. Guvernul are și câteva antecedente culturale, gramaticale și politice de antologie. A susținut pentru diverse „dregătorii” și a numit pe funcții alte persoane culte în cap în materie, genul miniștrilor Culturii de tip Lucian Romașcanu (promovat agent secret de influență binefăcătoare asupra lui Donald Trump), Raluca Turcan (specialistă în expoziții internaționale de tezaur), Natalia Intotero (învățătoare) și pe multe alte criterii sau pe aceleași, cu tot felul de experți, specialiști, doctori în științe (și pe bune, dar cei mai mulți „fake”!). Asociațiile profesionale ale ziariștilor au murit și au fost îngropate cu succes și au mai supraviețuit doar ca surse de pensii suplimentare. Cât privește calitatea pregătirii profesionale și a cadrului de exercitare, Dumnezeu cu mila! Cine scrie e ziarist, cine vorbește este tot ziarist, producător de mesaje, „tiktokist“, ziaristul este și comentator, și procuror, și „tiktokist” și cetățean, și cață, și stăpân incontestabil al adevărului despre care vrea să spună ceva. Ca și cei care îl analizează, evaluează și votează decizia care obligă la facturarea articolului, fie la ștergerea celor scrise de el. În materie de „coruperea alegătorului” (noutate tembelă și absolută!) între televiziunile  care încasează pentru prostii și minciuni cu zecile sau sutele de mii de euro pe oră și „tiktokistul” cu postarea interzisă este doar o diferență de  factură și de TVA. Nimic în plus. Și cu Legea 50/2024 a început campania europeană anti-fake, o campanie super „ursulită” în România. Legea 50/2024, semnată de Alfred Simonis și Sorin Câmpeanu (Camera Deputaților și Senat), spune clar: „Autoritățile relevante au obligația de a se pronunța cu privire la conținutul ilegal existent în mediul online” (art. 2 lit.b). Se pricep sau nu, agenții anti-fake news trebuie să raporteze și să decidă ce este ilegal. Adică fake news. Adică periculos pentru democrație. Adică pentru alegeri. Adică pentru coruperea alegătorului. Cu ajutorul publicului chemat și el să reclame și să sesizeze, chiar dacă, uneori, operațiunea de sesizare se desfășoară și cu ajutorul partidelor și organelor. În fond, ajută și ele. Vânătoarea de știri false se întețește și este condusă de experții Marcel Ciolacu, Alfred Simonis, Sorin Câmpeanu, Ilie Bolojan, Cătălin Predoiu, SRI, Parchetul General, Ministerul de Interne, Coaliția de  guvernare etc., plus televiziuni și radiouri plătite la greu pe post de hăitași ai știrilor și autorilor de știri false care aleargă nebunește mai ceva ca iepurii pe câmpiile infinite ale internetului.

4. Cu cine nu votez:

 Mă întreabă mulți cunoscuți cu cine să voteze. Pentru prima dată pot să spun că nici eu nu știu. Încă mă contrazic cu mine însumi. De data asta știu ce aș vota, dar nu știu pe cine. Deși sunt 11 candidați, doar cinci pot avea un impact major asupra acestor alegeri prezidențiale: Crin Antonescu, Nicușor Dan, Elena Lasconi, Victor Ponta și George Simion. Pentru prima dată de când merg la alegeri, adică din 1996 încoace, nu aș vota din convingere cu niciunul dintre ei. Asta nu mi s-a mai întâmplat până acum la turul 1. La turul 2 a fost o singură excepție: finala Iliescu-Vadim. Din punctul meu de vedere, pentru fiecare dintre cei cinci actuali candidați, minusurile sunt mai mari, la unii dintre ei foarte mari, decât plusurile. Desigur, fiecare dintre noi avem sistemul propriu de referință. În esență, sunt doi candidați cu ștate vechi, cu obiceiuri politice la fel de vechi, și trei oameni noi, cu obiceiuri noi. Dar cum nici toate obiceiurile vechi nu-s toate rele, nici obiceiurile noi nu-s toate bune. Spre sfârșitul anilor ‘90, un cunoscut îmi spunea că, înainte de alegeri, el trage linie ca să vadă cum i-au mers afacerile. Dacă îi mergeau bine, vota cu cei care erau la putere. Dacă era pe pierdere, vota cu cei care erau în opoziție, sperând să se schimbe ceva în bine. I-am spus că mi se pare un calcul cinic și că ar trebui să votăm principii, nu neapărat persoane și conjuncturi. Ce s-a întâmplat? Fiecare dintre noi a mers pe calea sa și amândoi am fost mulțumiți de deciziile luate, chiar dacă ele au fost complet diferite în anumite momente. Însă de data aceasta e posibil ca amândoi să cădem într-o prăpastie din care ne va lua foarte mult să ieșim pentru a ajunge la nivelul la care suntem azi. Eu nu pot vota pentru izolare și pentru întoarcerea într-un trecut negru pe care eu l-am trăit - m-a prins revoluția în clasa a VII-a. Pentru mine, libertatea de a-mi putea trăi viața oriunde contează infinit mai mult decât repartiția cu chirie într-un apartament ridicat peste casa bunicilor mei care a fost dărâmată cu forța. Amicul meu nu va putea vota nici el pentru izolare și pentru întoarcerea la un stăpân tâlhar, violator și criminal. Știe că afacerile lui s-ar duce de râpă și, într-o bună zi, e foarte probabil să fie anunțat că tot ce a agonisit nu mai este al lui. Știți povestea fake a lui Mihăiță, cel care spală parbrize la intersecții ca să strângă bani pentru frățiorul lui? Povestea lacrimogenă, inventată cu ajutorul Inteligenței Artificiale, a strâns zeci de mii de like-uri de la oameni care chiar există și, cei mai mulți dintre ei, sunt de bună credință. Doar că le lipsește un filtru al gândirii pentru a-și da seama că sunt înșelați. Și n-au nicio vină. De vină, o vină diabolică, sunt însă cei care creează astfel de povești pentru a profita de oameni de bună credință. Nu e nicio deosebire între ei și escrocii care vând credulilor șaibe de cupru pe post de inele de aur la colțul străzii. Doar că acum nu e vorba doar de bani, e vorba de conștiințe. Cu cei care fac astfel de violuri de conștiință nu voi putea vota niciodată și voi lupta împotriva lor cu toate puterile. Cum aș putea să fiu vreodată de partea unui astfel de abuzator? De partea celui în putere care fură de la un copil? România de astăzi e destul de puternică și asta nu datorită vreunui personaj politic, nicidecum. E puternică pentru că are încă oameni geniali și oameni muncitori, serioși și de bună credință. Da, România e o țară încă puternică, uitați-vă în jurul vostru și, încă o dată, nu datorită politicienilor. Spun asta pentru că tot aud diverși candidați spunând că o să facă ei țara mai puternică. Nu acesta este criteriul pentru care să îi votați sau nu. Așa că, dacă nu știți deja cu cine să votați, gândiți-vă unde sunteți acum, unde ați vrea să-i vedeți pe copiii voștri și feriți-vă de escrocii care vând iluzii.

5. Există viață și după 18 mai!

 Mai terifiant decât cel mai rău rezultat al alegerilor din 4 și 18 mai este faptul că o mare parte dintre oamenii acestei țări se comportă ca și cum după ele nu ar mai exista viață cel puțin în România, dacă nu chiar pe Pământ. Este motivul pentru care din noiembrie încoace fracturi multiple și profunde au rupt societatea românească, nu numai între mari categorii rivale care acum se bălăcăresc adesea grobian, ci și în interiorul familiilor, între frați, soți, părinți și copii. Această nebunie, ca o epidemie de intoleranţă și agresivitate, a început pe linia georgism-antigeorgism. Prima linie de ruptură a coborât cu viteză uriașă precum spargerea gheții după un punct inițial de impact. Dar nu a fost singura. Vedem acum linii similare între nicușorişti și lasconiști. Între susținătorii unui candidat și ai altora. Nu este vorba despre polemică, despre contraargument, despre declarații de încredere. Ele sunt necesare, benefice pentru o alegere rațională. Munca de convingere se dă cu insultă groasă, cu înjurătură, nu lipsește probabil mult până la violența fizică. Zilele trecute un jurnalist își declara intenția de vot în favoarea unui candidat. Nu discut opțiunea în sine, e a lui, cu argumentele ei. Am văzut la adresa omului un val incredibil de ură, insulte, mizerii referitoare la vârstă, aspect, carieră, altfel apreciată până acum de aceiași oameni. Elena Lasconi, despre care nu era voie a se rosti nicio critică în noiembrie, este acum ținta celor mai teribile insulte de la susținătorii ei de atunci, inclusiv de la unii colegi de partid. Am citit afirmații de tipul „să nu facem exces de principii”. Care e doza recomandată, neexcesivă? Un analist politic era ironizat ca sigur făcând parte dintre cei, fraieri desigur, care noaptea pe ploaie așteaptă culoarea verde a semaforului, deși strada e goală. Ilie Bolojan este criticat că s-a ținut de cuvânt, adică nu a candidat și susține candidatul pentru care a semnat documente oficiale. Ar fi trebuit să semnalizeze dreapta și să o ia la stânga, cum ar veni, să fie băiat deștept, cum sunt cei care s-au dus la BEC cu un candidat și în mijlocul campaniei l-au aruncat pe scări, i-au luat banii și dreptul de semnătură. Ei nu fac ca fraierii exces de principii. Este uluitor cum atât de mulți oameni comit cu urlete și hotărâre exact ceea ce combăteau cu vehemență cu numai câteva luni în urmă. Oameni buni, există viață și după 18 mai! Ba chiar aș zice că după 18 mai începe ceea ce e mai important, indiferent cine iese președinte. O variantă extremistă? Începe efortul uriaș de a menține România în zona europeană, în pofida tendințelor previzibile de pe scena politică. O variantă proeuropeană? Începe uriașul efort de a menține pe linia corectă o complicată majoritate parlamentară. Și într-un caz și în celălalt trebuie să reînceapă drumul greu și complicat al restabilirii punților de încredere între politic și cetățeni, între electorat și partide, de fapt, în democrație. Cum să înceapă când asistăm acum la un măcel generalizat de o violență teribilă, care va lăsa urme, cicatrici și tristeți? Cum să înceapă dacă aceste alegeri vor lăsa în urmă doar cioburi. Putem avea păreri diferite, e normal și sanitar să le avem. Putem avea preferați diferiți. Ține de jocul electoral democratic. Dar este de neconceput să uităm cu desăvârșire că dreptul nostru de a susține pe cineva, pe oricine, implică obligația de a respecta dreptul celorlalți de a avea propriile opțiuni, oricare ar fi ele.