MĂRTURII ALE CONTEMPORANILOR DESPRE MIHAI VITEAZUL.

MĂRTURII ALE CONTEMPORANILOR DESPRE MIHAI VITEAZUL

     Există mulți așa-ziși istorici care fac eforturi demne de o cauză mai bună pentru a ne convinge că Mihai Viteazul nu a fost nici pe departe eroul pe care îl știm, marele luptător antiotoman, înfăptuitorul Unirii de la 1600, ci un aventurier fără conștiință identitară, mânat în acțiunile lui de motivații mercantile, că nu prea i-a bătut pe turci și că nu prea a fost înfăptuitorul Unirii de la 1600. Să vedem însă ce spun contemporanii lui străini, cei care l-au cunoscut, cei care i-au știut faptele. Iată câteva mărturii-document în acest sens:

1. „În ceea ce-l privește pe Mihai, voievodul de aici, din Valahia, nu pot decât să îi aduc laudă cu adevărat, căci el este un militar excelent, bun și viteaz, ceea ce a dovedit cu fapta sa; el este cu credință față de creștinătate, nu aparent, ci din convingere, cu tot zelul. Alteța Voastră princiară îi datorează laudă dreaptă și cinstire”. - Scrisoarea din 24 august 1595 a căpitanului Albert Kiraly către Sigismund Bathory, despre bătălia de la Călugăreni.

2. „Cu siguranță, prea onorate, că este un lucru demn de cea mai mare considerație și de glorie eternă că ceea ce n-au putut realiza cei mai mari împărați, regi și prinți, a izbutit Mihai, cel mai neînsemnat și mai sărac dintre duci, anume să învingă oștirile marelui sultan”. - Scrisoarea din 7 noiembrie 1595 a lui Edward Barton, agent englez la Constantinopol, către Sir Thomas Heneage, despre înfrângerea lui Sinan Pașa de către Mihai Viteazul.

3. „Din Valahia se aude că Mihai ar fi luat Nicopolul, oraș situat dincoace de Dunăre și foarte aproape de aceste maluri. Se aude că oastea transilvană ar fi coborât în Valahia pentru a se uni cu cea condusă de Mihai, de al cărui curaj cunoscut s-au speriat într-atât turcii, încât când constată tot ce au pierdut armatele lor, lucrul acesta îl fac cu mare frică”. - Raport din 7 decembrie 1596 al franciscanului Cinzio Aldobrandini, despre succesele lui Mihai Viteazul obținute în luptele cu turcii.

4. „Cât privește persoana acestui principe, el este un domn cu inimă deschisă, viteaz, fără șovăire, doritor de isprăvi și care nu s-ar lăsa oprit în cale de nimic”. - Raport din 31 iulie 1597 al lui Eich Lassota, șeful recrutorilor de lefegii, către împăratul Rudolf al II-lea, despre Mihai Viteazul.

5. „Alteța Sa a simțit în toate privințele sinceritatea, vitejia și credința lui Mihai Voievod față de Maiestatea Sa imperială și a găsit că, acțiunile trecute, multe au fost puse pe seama transilvăneanului Sigismund Bathory, care în realitate au fost înfăptuite de el, Mihai; de aceea Alteța Sa va pune chestiunea la Maiestatea Sa care nu va lăsa nepedepsită fapta”. - Scrisoare din 25 septembrie 1598 a arhiducelui Maximilian către Rudolf al II-lea, în care îl înștiințează pe împărat că Sigismund Bathory și-a însușit fraudulos faptele de vitejie săvârșite de Mihai.

6. „Gheorghe Racz (solul lui Mihai, - n.n.) ne dă de înțeles sincer și deschis că stăpânul său, voievodul, a luat Transilvania cu sabia și nici nu se gândește să se lase îndepărtat de acolo, că vrea să își încerce norocul și în Moldova - fie că Maiestatea Voastră imperială aprobă sau nu; mai aduce la cunoștință că după ce va aduce cele trei provincii sub stăpânirea sa, va apuca de barbă cum se cuvine pe turc și va arăta încă și mai mult serviciile aduse creștinătății”.- Scrisoarea din 11 ianuarie 1600 a lui B. Pezzen către împăratul Rudolf al II-lea.

7. „Deocamdată pot să o informez pe excelența voastră că principele Mihai și-a mărit stăpânirea prin luarea Moldovei, adăugând-o la Transilvania și Valahia”. - Raport din 29 mai 1600 al agentului englez la Constantinopol, Henry Lelo, către Sir Robert Cecil, despre victoria lui Mihai în Moldova.

8. „Pentru început nu pot să comunic decât că din zi în zi crește teama în sufletul și pieptul fiecăruia, datorită marii valori pe care o demonstrează în aceste părți ale Europei acest nou Alexandru, căruia îi spun Mihai Voievod”. - Scrisoare din 1 iulie 1600 a lui Eustachio Fontana către cardinalul Cinzio Aldobrandini, despre teama otomanilor față de Mihai Vodă.

9. „Turcii afirmă că este un mare căpitan și îi dau titluri ca oricărui alt prinț. Nu-l mai cheamă cu numele dezonorant pe care obișnuiau să i-l atribuie cu dispreț, mai nainte. Acum, numindu-l, îl ridică și îi acordă multă stimă și atât de mult se tem de el, încât nu știu să găsească modul în care l-ar putea prețui și s-ar putea opune curajului său. Și spun că Dumnezeu luptă alături de el și atât de mult cred acest lucru, încât cedează totul în favoarea lui”. - Raport din 12 august 1600 al lui Eustachio Fontana către cardinalul Cinzio Aldobrandini despre aprecierile turcilor la adresa lui Mihai Viteazul.

    Exemple ca cele de mai sus pot continua. Ele scot în evidență impactul formidabil pe care l-au avut în epocă acțiunile lui Mihai. Să nu uităm faptul că, celebrul umanist spaniol Lope de Vega i-a dedicat o întreagă piesă de teatru! Așadar, defăimările grave pe care le-au adus și continuă să le aducă unii așa-ziși istorici, români din păcate, la adresa lui Mihai nu au susținere documentară! Este foarte adevărat că Unirea de la 1600 nu a avut înțeles național, dar asta nu-i scade nicidecum din valoare! În fond și-n Franța medievală, ca să dăm un exemplu credem relevant, mulți monarhi au unit prin forță diverse provincii cu domeniul regal, realizând o unire de tip feudal, exact ce a realizat și Mihai pentru scurt timp, și nimeni în Franța nu s-a gândit să desființeze acele uniri sau să lovească în regii care le-au înfăptuit, considerându-i chiar nebuni și aventurieri, cum au făcut unii istorici de la noi cu Mihai! Cine s-ar gândi în Franța să lovească atât de mârșav într-un rege ca Filip al IV-lea cel Frumos, de pildă?