„BELLE EPOQUE” VERSUS „ANII NEBUNI”.

„BELLE EPOQUE” VERSUS „ANII NEBUNI”

1. LA BELLE EPOQUE:

    La cumpăna secolelor XIX - XX fiecare continent oferea un model aparte de dezvoltare. Europa era, de departe, continentul cel mai favorizat de istorie. Progresul tehnologic și puterea militară i-au permis să fie un model de urmat pentru celelalte societăți. Mai mult, Europa a reușit să-și extindă coloniile în Africa, Asia de Sud și de Sud-Est, Pacific și să le administreze conform propriilor interese.

     În afara Europei, S.U.A.,- țară cu fundamente europene -, au dovedit că sunt capabile nu numai să promoveze valorile europene, dar și să depășească Marile Puteri ale vremii.

    Asistăm, în fapt, în această perioadă la un adevărat triumf al valorilor europene, al modului de viață european. Pentru elitele social-politice, mai cuseamă, perioada cuprinsă între 1880-1914 va constitui „societatea ideală”, societatea în care „marile împliniri” erau posibile - La Belle Epoque! Vom vedea ceva mai departe că, păturile de jos ale populației s-au bucurat prea puțin sau chiar deloc de această faimoasă „epocă frumoasă”.

  

1.1. Mentalități și Societatea:

    Elitele sociale europene duc un mod de viață ce exultă superioritatea civilizației europene și trimful acesteia la scară planetară; să nu uităm că-n anul 1868 începe în Japonia „era Meiji” ce-și propunea modernizarea societății japoneze după model european!

   Trebuie subliniat că, atunci când ne referim la „Europa” și „civilizația europeană” avem de fapt în vedere civilizația Europei Occidentale și triumful acesteia în dauna altor spații geografice, chiar europene ( Europa Răsăriteană).

   Societatea occidentală este, așadar, cea care se bucură de binefacerile „epocii frumoase”. Clasele avute sunt marcate de un simț al „superiorității” față de celelalte spații ale civilizației. „Belle Epoque” este, de altfel, perioada ce coincide cu o puternică expansiune colonială a Marilor Puteri. Pentru justificarea acestei expansiuni s-au pus la bătaie cele mai diverse tehnici de manipulare a maselor. Nu era suficient să vii în fața oamenilor și să declari că „avem nevoie de noi spații pentru desfacerea mărfurilor sau pentru resurse”; era nevoie să convingi societatea de necesitatea altor civilizații de a fi „civilizate” de către europeni. Acest lucru s-a înfăptuit prin procesul de învățământ unde copiilor li se inocula de la vârste foarte fragede ideea superiorității civilizației europene și chiar mai mult - ideea superiorității omului alb! Consecințele pe termen lung ale unei asemenea educații au fost teribile! S-a mers până la căutarea și îndoctrinarea oamenilor cu o serie de concepte „ideologice” care să susțină colonialismul. De pildă: revendicarea moștenirii indo-europene ca factor legitim care să susțină „drepturile” Marilor Puteri de a lua în stăpânire alte spații. De exemplu, Marea Britanie a utilizat acest argument pentru a-și justifica stăpânirea colonială asupra Indiei!

   În colonii, educația băștinașilor mergea în sensul acceptării dominației europene. Scriitorul britanic, născut în India, Rudyar Kipling redă cel mai bine acest fapt: „Primiți povara omului alb și nu vă învredniciți la mai puțin!” Fără cuvinte, am putea concluziona noi.

  Elitele burghezo-aristocratice europene sărbătoreau, așadar, triumful civilizației europene. Viața mondenă se dezvoltă la cote necunoscute în alte vremuri. Moda dă și ea tonul, degajând încredere, forță și, - de ce nu? -, putere! Sportul începe să capete caracter de masă; în aceată epocă renaște ideea de Olimpiadă. Ca un fapt divers - la întrecerile de patinaj artistic, competitoarele femei, destul de puține, purtau o costumație sportivă în ton cu moda fustelor până-ă pământ, și, atunci când se întâmplau accidente, fustele până la pământ se rupeau și ne putam închipui mai departe scena!

  Tot în această perioadă elitele doresc să-și etaleze foarte clar statutul. Se grăbesc să se îngrămădească în centrul marilor orașe, evitând cartierele periferice, unde își construiesc locuințe somptuoase. Viața cotidiană „elitistă” va beneficia din plin de o serie de binefaceri ale celei de a doua revoluții industriale: apariția iluminatului electric, folosirea telefonului, marea invenție a fraților Lumiere - cinematograful. În schimb, la periferii întâlnim „inadaptații epocii frumoase”: vagabonzi, criminali, prostituate, muncitori necalificați etc., care trăiau în locuințe insalubre, fără utilități, fără nicio legătură, în fapt, cu „spiritul vremii”. „Elitele” își vor lua măsuri de prevedere împotriva „perifericilor”. De pildă, Anglia hotărăște că, cei ce declanșau chiar și o simplă grevă erau niște criminali periculoși pentru societate și erau „demni” de a fi închiși în colonia -penitenciar Australia!

    Pentru „elite” viața era frumoasă, ca o continuă petrecere, fapt ilustrat și de dezvoltarea pe scară largă a „turismului de elită”. Turismul, din această perioadă, devine o mare afacere. Mai mult, se dezvoltă și un caz mai „particular” - turismul de elită în colonii! În fapt, pentru „prețioșii” epocii, viața în colonii începe să fie privită ca ceva aproape paradiziac, ca o viață ferită de efctele poluării (vizibile deja în Europa Occidentală și în America de Nord), ca o viață alături de „bunii sălbatici” recunoscători europenilor. Se trec ușor sub tăcere efectele negative ale colonizării, pericolul de a te afla alături, la un moment-dat, de cei care fac parte din mișcările de rezistență. Ca turist, de asemenea, nu te afli în „pericolul” de a veni în contact cu cei care lucrua în mine, pe plantații, cu servitorii europenilor și, atunci, desigur, turismul în colonii era o mare „fiță” a epocii!

   Dincolo de aceste aspecte, care aproape că desființează această „epocă frumoasă”, totuși, putem considera că a existat, - legitim, de această dată -, o astfel de epocă în următoarele domenii:

1.2. Sțiință:

    Știința a cunoscut o foarte mare dezvotare, fapt care a schimbat viziunea oamenilor despre lume. Deja se credea că știința reprezenta speranța spre un viitor mai bun al omenirii, bazat pe posibilitatea de cunoaștere a adevărului pus în slujba creării unei societăți apropiate de perfecțiune. Va apărea și o viziune filozofică care promova o astfel de concepție - pozitivismul.

    Au existat câteva descoperiri științifice de mare importanță ce au întărit optimismul și încrederea oamenilor în posibilitățile viitorului:

* în medicină, chimistul și biologul francez Louis Pasteur descoperă rolul microbilor în boli și protejarea împotriva lor prin vaccinare;

* fenomenele electricității și electromagnetismului sunt studiate de Faraday, Maxwell și Hertz;

* în chimie, rusul Mendeleev descoperă că proprietățile elementelor chimice se repetă periodic în funție de masa lor și alcătuiește unsistem periodic al elementelor;

* în fizică remarcă: teoria cuantică a lui Max Planck (1900), teoria relativității a lui Albert Einstein (1900).

  Se dezvoltă, în fapt, foarte mult cercetarea științifică sprijinită de dezvoltarea învățământului universitar. Mai cuseamă se vor impune universitățile germane, apoi cele americane.

1.3. Învățământul:

   Că tot am amintit de universități, notăm că, în această perioadă învățământul primar se extinde în foarte multe țări, căpătând caracter de masă. Se va dezvolta și învățământul pentru fete. Se remarcă, mai ales, la nivelul claselor avute, o extindere a convingerii că și fetele au drept la educație întocmai ca băieții.

   Printre marii oameni de școală ai epocii îl remarcăm în Franța pe Jules Ferry care se va preocupa, mai ales, de extinderea reței școlare în mediul privat.

1.4. Cultura și arta epocii:

   Termenul de „belle epoque” a circulat, la început, cu referire doar la evoluțiile în plan artistic și cultural din perioada vremii.

    La cultură vor avea acces categorii din ce în ce mai extinse de oameni. Vom asista astfel la o primă proliferare a culturii de masă, nu întotdeauna de calitate.

   Epoca este marcată de afirmarea realismului. Scriitorii și artiștii vremii se vor remarca prin critica dură adusă societății. Din realism va deriva naturalismul îmbogățit cu o serie de idei provenite din dezvoltarea științei.

   Epoca va fi dată peste cap, dacă ne putem exprima astfel, de apariția unor curente artistice rupte complet de canoane: impresionismul, postimpresionismul, fovismul etc..

   Remarcăm, în trecăt, pe unii dintre marii oameni de cultură ai epocii: scriitorul rus Lev Tolstoi, pictorul francez Paul Gauguin, pe Vincent Van Gogh, pe Henri Matisse, pe Claude Monet - de altfel, numele impresionismului vine chiar de la un tablou al acestuia „Impresie, răsărit de Soare”. Foarte ilustrativ pentru mentalitatea privind viața idilică din colonii, departe de Europa, este cazul pictorului Paul Gauguin, care și-a realizat cea mai mare parte a operei în insula Tahiti, din Oceanul Pacific!

   „Belle Epoque” cunoaște o mare dezvoltare a arhitecturii urbane. Se generalizează în S.U.A. ridicarea zgârie-norilor. Apar construcții simbol - exemplu: Turnul Eiffel la Paris, ridicat de inginerul Gustave Eiffel cu ocazia marii expoziții universale din 1889, și, care va deveni edificiul simbol al capitalei Franței. Foarte importantă a fost Arta Nouă (Art Nouveau). Ea apare după 1890 și va marca definitiv evoluția arhitecturii. S-au impus arhitecții cum ar fi Antonio Gaudi la Barcelona, cu celebra „Sagrada Familia”.

1.5. Transporturile:

   „Epoca Frumoasă” cunoaște o adevărată frenezie în ceea ce privește dezvoltarea transporturilor. Se extinde rețeaua de căi ferate, construindu-se, de pildă, Transiberianul. Apare metroul la Londra în 1890. Se dezvoltă navigația. Apare automobilul pe străzile orașelor, ce va conferi, în scurt timp, un nou ritm vieții de zi cu zi. În 1903 frații Wright din Oiho - S.U.A. efectuează primul zbor cu avionul. Asemenea realizări duceau la credința că nimic nu va putea să mai stea în calea progresului mereu ascendent al societății. Cu atât mai mare a fost șocul produs de Primul Război Mondial care a pus capăt foarte brutal marilor speranțe generate de „Belle Epoque”!  

1.6. Umbre în societatea „Belle Epoque”:

   Dezvoltarea în sens modern a societății, progresele industriei, nu au schimbat prea mult viața muncitorilor. Situația lor era foarte grea. Munca în industrie se făcea în condiții infecte, fără măsuri minime de protecție a muncii. Se muncea foarte multe ore, chiar 16-18 ore pe zi! Mai grav era faptul că se utiliza, din plin, munca femeilor și a copiilor, mai ales în S.U.A.. Aici, se utiliza munca copiilor în mine, la spălătoriile de cărbuni. Datorită condițiilor inumane, mulți copii cădeau victime tuberculozei.

   Vor apărea mișcări sindicale și partide socialiste sau social-democrate, care vor încerca, fără a reuși prea mult, să schimbe situația acestor categorii defavorizate. Ca urmare a ineficacității acestor mișcări și partide asistăm la afirmarea anarho-sindicalismului, un curent terorist, ce preconiza schimbări sociale prin măsuri de violență extremă împotriva claselor avute și acte de terorism. Se va afirma, de asemenea, și mișcarea comunistă. În perioada „Belle Epoque” activează organizația comunistă „Internaționala a II-a” (1889-1914).

  Tot în această perioadă avem o proliferare a sentimentelor antisemite a unor caregorii de populație. Problema evreiască va răbufni foarte puternic. La vremea respectivă, pozițiile importante deținute de evrei în marile finanțe și în comerț, procentul lor ridicat în populația urbană din Europa, concurența între capitaliștii evrei și neevrei au reprezentat tot atâtea cauze ale persistenței xenofobiei și antisemitismului. Un „maxim” al acestor „sentimente” l-a constituit „afacerea Dreyfus” care a zguduit Franța între anii 1894-1899. Căpitanul Alfred Dreyfus, din armata franceză, a fost acuzat pe nedrept de spionaj în favoarea Germaniei. Opinia publică franceză a fost sensibilizată prin celebrul articol „J'accuse” (Acuz) a lui Emile Zola, apărut în revista „L'Aurore”. El demonstra clar eroarea judiciară comisă. După o lungă serie de dezbateri publice și dispute aprinse, lui Dreyfus i-a fost recunoscută nevinovăția și a fost reintegrat în armată.

   „Afacerea Dreyfus” l-a „înrăit” și mai tare pe un militant evreu al perioadei - Theodor Herzl (1860-1904), determinându-l să lupte cu și mai mare energie pentru un stat evreu în Palestina. Acesta a înființat mișcarea sionistă cu sediul la Basel (Elveția), în anul 1897.

  Altă umbră a „epocii frumoase” o constituie tratamentul aplicat negrilor în S.U.A.. Astfel, chiar și după războiul din 1861-1865 în urma căruia era abolită, oficial, sclavia acestora, negrii vor continua să fie victime ale segregării rasiale, segregare puternic susținută de KKK (Ku Kux Klan).

  

1.7. Mitologia „Belle Epoque”:

   Șocul produs de Primul Război Mondial, amplificat ulterior de evoluțiile perioadei interbelice - criza economică mondială (1929-1933), instaurarea regimurilor totalitare comunist, fascist, nazist, declanșarea și desfășurarea celui de-al Doilea Război Mondial -, au determinat dezvoltarea unei adevărate mitologii despre „epoca frumoasă”. Aceasta va începe să fie văzută ca o epocă a inocenței, a stabilității economice și politice, a progresului continuu etc.. Desigur, declanșarea în 1914 a Primului Război Mondial cu tot ceea ce a însemnat acesta, în special ideea de „război total”, amplificată, ulterior, la cote apocaliptice în cel de-al Doilea Război Mondial, evoluțiile dramatice în plan economic - criza mondială din 1929-1933, evoluțiile în plan politic - regimurile totalitare, apoi „războiul rece” etc., au dus la conturarea clară a ideii că lumea în care trăim, că epoca ce a început în 1914, nu ne oferă niciun fel de certitudine, nicio siguranță, că oricând pot apărea stări de lucruri care să arunce lumea în haos - cine se aștepta prin anii '90 ai secolului XX la terorismul din zilele noastre, la o nouă criză economică mondială? De aici, o anumită melancolie, până la un punct de înțeles, privitoare la „vremurile tihnite” dintr-un trecut idealizat, dintr-o epocă frumoasă, care nu are nicio legătură cu adevărata „Belle Epoque”, cu luminile și umbrele ei. Prea des oamenii evadează din incertitudinile prezentului într-un trecut fictiv fără bază istorică și nu se dovedesc, astfel, capabili să privească bărbătește spre viitor!

2. „ANII NEBUNI”:

   Primul Război Mondial a fost un șoc uriaș pentru oameni, care nu s-au așteptat nicio clipă că un război atât de distrugător ar putea izbucni vreodată; chiar cercurile militare și politice au fost complet surprinse de violența totală și de durată a conflictului. Mulți contemporani au văzut în acest război nu doar finalul finalul „epocii frumoase” ci chiar finalul unui anume tip de civilizație și de mod de viață. O civilizație „tihnită”, așezată ferm pe coordonatele progresului a fost înlocuită cu o „civilizație” a nesiguranței, a incertitudinii.
   Acest război a provocat pierderi uriașe învinșilor și învingătorilor deoporivă. A fost nevoie de un timp destul de îndelungat pentru ca distrugerile să fie reparate.
    Economia a fost afectată de criza de reconversiune, adică trecerea de la economia de război la economia normală în timp de pace și de fenomenul de inflație, ba chiar al hiperinflației, - cazul Germaniei.
   Foarte gravă a fost și criza socială. De pe urma războiului a profitat o minoritate formată din furnizorii de armament sau din cei care și-au format averi fabuloase în urma speculării împrejurărilor tulburi de după terminarea conflictului. Bogăția acestora contrasta cu mizeria majorității populației, dar mai ales i-a nemulțumit pe tinerii ce-și petrecuseră ani buni în tranșee, și, care au îndurat privațiunile războiului. Foștii combatanți, întorși din tranșee, descoperă că, în timp ce ei sunt săraci, alții prosperă în mod nerușinat. Acest fapt va pune la îndoială „valorile” unei societăți care nu încurajează meritul, ci abilitatea, îndrăzneala și lipsa de scrupule a celor necinstiți. Mulți dintre acești tineri vor alimenta mișcările anarhice, extremiste precum și partidele comuniste.
   Valorile tradiționale vor fi puse în discuție și datorită împrejurărilor de după război, când oamenii vor vrea să-și trăiască viața, gustând din plăcerile de care fuseseră lipsiți în anii îndelungați de tranșee. Ca urmare, are loc emanciparea moravurilor; se înmulțesc petrecerile; se răspândesc noile dansuri și stiluri muzicale importate din America Latină (tangoul argentinian) și S.U.A. (jazzul și charlestonul); ia avânt cinematograful. Aceste manifestări sunt tot atâtea reacții la anii grei de război. Această criză a valorilor morale tradiționale s-a reflectat și-n apariția unor noi modalități de expresie artistică precum dadaismul, suprarealismul sau expresionismul din cinematograful german.
   Societatea va beneficia și de faptul că, după 1923-1924 s-a înregistrat un avânt economic uluitor, fără precedent până atunci în era industrială. A fost o perioadă de mare progres în care a avut loc apogeul celei de-a doua revoluții industriale, caracterizată prin introducerea pe scară largă a noi surse de energie (petrol, electricitate) și de noi metode de organizare a muncii - lucrul la bandă. Fenomenul de concentrare a producției s-a accentuat - de exemplu mari firme cum ar fi Ford și General Motors au monopolizat industria de automobile în S.U.A.. În aceste condiții, producția de bunuri a crescut spectaculos. În fapt, în societatea occidentală, perioada cuprinsă între 1921 (S.U.A.)/1923-1924 (Europa Occidentală) și 1929 (anul declanșării Marii Crize) este cunoscută sub denumirea de „anii nebuni”.
    Așadar, după scurta lor perioadă de criză, datorată reconversiei economiei, S.U.A. vor cunoaște o perioadă de avânt economic fără precedent. Au crescut spectaculos noile ramuri economice care asigurau progresul tehnic: industria automobilelor, industria materialelor electrotehnice și electronice, industria aeronautică, construcțiile - care au căpătat un nou avâmt. Prosperitatea materială a locuitorilor S.U.A. era fără egal. Se nășteau, de fapt, în societatea americană, politicile sociale și consumul de masă/societatea de consum. Abundența capitalurilor, producția în creștere rapidă, noutățile tehnice și științifice - care erau imediat introduse în industrie -, au stat la baza politicilor sociale și a consumului la nivel de masă. Președintele Calvin Coolidge (1923-1928) a încurajat până la limita extremă frenezia afacerilor și expansiunea industrială. El afirma: „ (...) cel ce construiește o uzină, construiește un templu... Cel ce muncește aici participă la un serviciu divin.”
   În „anii nebuni” frenezia afacerilor și excesul de creditare au ajuns până la nivelul cetățeanului de rând. Și oamenii simpli trăiesc acum propria lor „belle epoque”. Se părea că vremurile „epocii frumoase” nu doar că au reînviat dar se extinseseră până la ultimul om. S.U.A. cunosc o circulație a capitalurilor la un nivel foarte înalt. De exemplu, când primarul orașului Koln, - Konrad Adenauer -, a solicitat un împrumut de un milion de dolari, a fost refuzat, suma fiind considerată prea mică și neinteresând, astfel, piața financiară americană. Se va produce, însă, și o evoluție negativă, pe moment nesesizată, dar cu consecințe funeste începând din 1929, anume: recurgerea la creditul nelimitat, cumpărarea de acțiuni pracric de către orice cetățean și speculațiile bursiere care au luat amploare din dorința unor câștiguri foarte mari care păreau la îndemână, au dus la creșterea uriașă a datoriei private și la creșterea taxei de scont ( semn de slăbiciune al economiei) - nici aceasta nesesizată la momentul oportun.
   Fenomenele care s-au petrecut în societatea și economia  americană se vor repeta, din 1923/1924 și-n alte țări occidentale, mai ales în Marea Britanie, Franța și Germania.
   Avântul economic a fost dublat, așadar, de prosperitate, deoarece salariile au crescut continuu iar șomajul aproape a dispărut. Concomitent ia amploare exodul populației către orașe în căutarea unor slujbe mai bine plătite; se accelerează procesul de urbanizare, aparatura electrică și aparatele de radio pătrund în casele oamenilor obișnuiți - 100 000 de aparate de radio în 1922 în S.U.A. versus 2 000 000 în 1925; mass-media se infiltrează în viața societății prin radio, presă, cinematograf și chiar televiziune - aflată la începuturile ei (anul 1927 - apare primul televizor).
   Perioada „anilor nebuni” va fi o perioadă „exagerată”, după cum o numeau chiar unii analiști contemporani. Prosperitatea se va resimți și prin faptul că oamenii încep se devină amatori de petreceri unde întâlnim „dansuri scandaloase” (terminologia acelorași analiști) - tangoul, charlestonul -, noi genuri de muzică (jazzul originar din S.U.A.). Oamenii devin, de asemenea, mari amatori de cafenele, se duc în număr mare la cinematograf; devin mari fani ai concursurilor de miss - mai ales în S.U.A. unde se va vorbi de inflația „femeilor ușoare”, care participau la astfel de concursuri. Devin amatori de reclame publicitare, din ce în ce mai atrăgătoare. Sărbătorile de iarnă se îmbogățesc odată cu generalizarea personajului „Moș Crăciun”, care la început a fost un produs publicitar al firmei Coca-Cola! Mai remarcăm un aspect în privința lui Moș Crăciun - costumul său ar fi trebuit să fie albastru dar, ca urmare a unor greșeli de tipărire, a devenit roșu! Moș Crăciun, cum necum, va deveni noul „brand” al sărbătorilor de iarnă.
   Asistăm, pe parcursul „anilor nebuni” la emanciparea femeii. Femeile capătă, în multe țări, drept de vot, ocupă tot mai mult funcții în administrație, învățământ, societate. Vor fi ocrotite prin legi speciale în perioada de maternitate. În fapt, noile condiții amteriale au condus la o emancipare a mentalităților, în special în rândul claselor avute. Astfel, conduita fetelor înainte de căsătorie este mai „liberă”. Va apărea „căsătoria de probă”. Se generalizează „scandaloasele” aventuri de o noapte în rândul celor bogați!
    Tot pe parcursul „anilor nebuni” în S.U.A., în condițiile prohibiției (instituită în 1919, prin Legea volstead) va lua amploare contrabanda cu băuturi alcoolice, fapt care va duce la „înflorirea” criminalității. Se „afirmă” celebrul Al Capone!
   Jazzul a devenit fenomen mondial, mai cuseamă datorită orchestrei conduse de faimosul Louis Armstrong. Cinematografia s-a transformat într-o mare afacere, marile vedete fiind cotate în clasamente (box-officeuri) după veniturile pe care le aduceau merilor case de film.
   Sportul completează și el imaginea „anilor nebuni”. A devenit și el o adevărată industrie datorită interesului manifestat de mulțimile de spectatori și pe care oamenii de afaceri l-au speculat din plin. Va lua amploare sportul profesionist în cele mai populare discipline ale sale: fotbalul, ciclismul, boxul, baseballul - foarte popular în S.U.A.. Olimpiadele au tins să capete dimensiuni din ce în ce mai mari, contrastând cu promele ediții ale Jocurilor Olimpice moderne.
  Ca o concluzie: „anii nebuni” par a fi o a doua „belle epoque” cu o diferență importantă - în timpul „epocii frumoase” doar o pătură relativ subțire de oameni se bucurau de beneficiile dezvoltării, spre deosebire de „anii nebuni” când beneficiile se extind la nivel de masă, căpătând chiar aspecte „exagerate”.
  Totul avea să se termine brusc, într-o zi de joi, 24 octombrie 1929, - „joia neagră” -, când a avut loc crahul bursei din New York, fapt care a marcat debutul Marii Crize și spulberarea visului de „veșnică prosperitate și bunăstare”, dar asta este, deja , o altă poveste!