UNIVERSUL - A APĂRUT DIN ÎNTÂMPLARE SAU A FOST CREAT?

UNIVERSUL - A APĂRUT DIN ÎNTÂMPLARE SAU A FOST CREAT?

         Multor oameni de ştiinţă le vine greu să accepte ideea că Universul a fost creat de un Creator inteligent. Prin urmare, ei emit ipoteza că, într-un fel sau altul, acesta a venit în existenţă de la sine. Însă nimeni nu a reuşit să explice cum s-a putut întâmpla acest lucru. De fapt, în paginile ediţiei din ianuarie 2010 a revistei Scientific American s-a spus: „Teoria Big Bang-ului nu vorbeşte despre naşterea Universului”. Revista a adăugat: „Pentru a explica crearea Universului vom avea nevoie de o altă teorie care să facă referire la momente şi mai îndepărtate”. Însă vi se pare raţional ca Universul să se fi creat, într-un fel sau altul, singur? Fizicianul Charles Townes a făcut următoarea observaţie: „Este adevărat că fizicienii speră să privească dincolo de acest Big Bang şi să explice, probabil, originea Universului ca fiind, de exemplu, un fel de fluctuaţie. Dar ce anume a fluctuat şi cum a început să aibă loc o astfel de fluctuaţie? După părerea mea, întrebarea legată de origine pare să rămână mereu fără răspuns dacă noi vom face cercetări doar din punct de vedere ştiinţific”.

        În prezent, concepţia conform căreia la un moment dat Universul nu a existat, iar prin anumite mecanisme el a venit în existenţă este larg acceptată. Ne poate ajuta oare ceea ce am învăţat despre legile Universului să înţelegem cum s-a putut întâmpla acest lucru?

„Cele două feţe ale aceleiaşi monede”:

          Cuvintele de mai sus au fost spuse cu referire la energie şi materie. „Materia este, pur şi simplu, o formă de energie”, s-a spus în Scientific American. Această relaţie dintre materie şi energie a fost exprimată în celebra formulă a lui Einstein E=mc2 (energia este egală cu masa înmulţită cu viteza luminii la pătrat). Această ecuaţie ne dezvăluie că o masă (materie) mică înglobează o energie incredibilă. „Aceasta explică de ce o bombă de mărimea unei portocale poate distruge un oraş”, a precizat profesorul universitar Timothy Ferris.

         Să privim cealaltă faţă a monedei: potrivit teoriei lui Einstein, şi energia poate fi transformată în materie. Astfel, formarea Universului material poate să fi fost „cea mai extraordinară transformare a materiei şi a energiei pe care am avut privilegiul să o întrezărim”, cum a fost ea numită de un cosmolog. Dar de unde provin materia şi energia necesare pentru o asemenea „transformare”? Ştiinţa nu oferă niciun răspuns satisfăcător. Atunci trebuie să admitem că, indiferent ce mijloace a folosit ca să creeze Universul, este clar că Dumnezeu a avut energia şi puterea necesare pentru a face acest lucru.

        Furnizează oare dovezile ştiinţifice o bază ca să credem că Universul a fost creat de o Inteligenţă Supremă? O privire asupra începuturilor Universului ne ajută să dăm un răspuns.

Un început ordonat:

       Gândiţi-vă la următorul lucru: conversia necontrolată a materiei în energie la explozia unei bombe nucleare cauzează haos, după cum s-a văzut în 1945, în Japonia, când o asemenea bombă a distrus complet oraşul Hiroshima, iar alta a distrus o mare parte a oraşului Nagasaki. Însă Universul este armonios şi frumos, în nici un caz haotic! În plus, să ne gândim la acest Pământ minunat pe care vedem o varietate uimitoare de forme de viaţă. Este clar că nu putea să fi venit în existenţă fără o dirijare şi un control care denotă inteligenţă!

          Ediţia din 9 noiembrie 2009 a revistei Newsweek a făcut o trecere în revistă a implicaţiilor pe care le au descoperirile legate de crearea Universului. Aici se spunea că realitatea „ne face să ne gândim că materia şi mişcarea au apărut mai degrabă aşa cum arată Geneza din Biblie, ex nihilo, adică din nimic, într-o explozie impresionantă de lumină şi energie”. Remarcaţi motivele oferite de Newsweek pentru a compara începutul Universului cu descrierea acestui eveniment făcută în Biblie: „Forţele eliberate au fost, şi sunt, într-un echilibru remarcabil, de-a dreptul miraculos! Dacă Big Bang-ul ar fi fost un pic mai puţin violent, expansiunea Universului ar fi avut loc cu o viteză mai mică şi, la puţin timp, (în câteva milioane de ani sau în câteva minute - în orice caz, la puţin timp) Universul s-ar fi prăbuşit înapoi. Dacă explozia ar fi fost un pic mai violentă, Universul s-ar fi dispersat într-o supă prea subţire ca să se grupeze în stele. Şansele împotriva noastră erau - acesta este cuvântul cel mai potrivit - astronomice. Când a avut loc Big Bang-ul, raportul dintre materie plus energie şi volumul spaţiului trebuie să fi fost mai mic de aproximativ o miliardime dintr-o miliardime din 1% ca totul să fie perfect.” Newsweek emitea ipoteza că a existat „Ceva care a făcut reglajul” Universului, ca să-i spunem aşa, făcând următoarea observaţie: „Reduceţi numai un ordin de mărime (vezi mai sus marja de eroare de o miliardime dintr-o miliardime din 1%), iar ceea ce rezultă nu este doar un dezacord, ci entropie eternă şi gheaţă. Prin urmare, ce (cine?) a făcut acest reglaj precis?”.

       Astrofizicianul Alan Lightman a recunoscut că oamenii de ştiinţă „consideră curios faptul că Universul a fost creat într-o stare atât de ordonată”. El a adăugat că „orice altă teorie cosmologică concludentă ar trebui să explice în cele din urmă această problemă a entropiei”, adică de ce Universul nu a devenit haotic.

De ce nu sunt dispuşi să creadă?

         Nu sunteţi de acord că „o stare atât de ordonată” ne face să ne gândim la un Organizator? Cei mai mulţi vor fi de acord cu acest lucru. Însă cei care se declară atei nu sunt dispuşi să recunoască acest lucru. De ce? Din cauza credinţei! După cum a scris profesorul Ferris, „ateismul este, spunând lucrurilor pe nume, o credinţă ca oricare alta”. Şi ar fi mai bine, a spus el, „dacă l-am lăsa pe Dumnezeu deoparte când discutăm despre cosmologie”. Aşa fac mulţi - însă cu greu. De exemplu, după ce a remarcat multe lucruri care ar putea fi considerate dovezi ale existenţei unui proiect al Universului, George Greenstein, profesor de astronomie, a scris: „M-am convins că este aproape imposibil ca aceste coincidenţe să fi fost întâmplătoare”. Cu toate acestea, Greenstein afirmă: „Dumnezeu nu constituie o explicaţie”. Prin urmare, unii oameni de ştiinţă sacrifică argumente solide pentru a-şi păstra convingerile tradiţionale ştiinţifice. Renumitul fizician Fred Hoyle a recunoscut însă că, în anii de mai târziu ai vieţii sale, „credinţa” i s-a clătinat. În anii ’80, el a mărturisit: „O interpretare a faptelor făcută cu o judecată sănătoasă ne face să ne gândim că un superintelect a intervenit în fizică, precum şi în chimie şi biologie, şi că în natură nu există forţe oarbe despre care să se merite să vorbim. Valorile rezultate din calculele făcute pe baza faptelor mi se par atât de extraordinare, încât am ajuns la această concluzie în privinţa căreia nu am aproape nicio îndoială”.

        Este interesant că, pe vremea când cercetările ştiinţifice în înţelesul modern erau doar la început, Sir Isaac Newton a ajuns la o concluzie asemănătoare. Îndemnat de descoperirile sale, el a scris: „Acest extraordinar sistem compus din Soare, planete şi comete nu se putea naşte fără proiectul şi autoritatea unei Fiinţe inteligente şi puternice”.

         Să analizăm o consecinţă a descoperirilor făcute de Newton şi de Johannes Kepler.

Cum se pot efectua zboruri spaţiale?

         La începutul secolului al XVII-lea, Kepler a enunţat legile mişcării planetelor, despre care The World Book Encyclopedia spunea că „sunt folosite pentru a determina orbitele sateliţilor artificiali şi pentru a proiecta zborurile navelor spaţiale”. În 1687, Newton a publicat bine cunoscutele sale legi ale mecanicii, care, „la fel ca legile lui Kepler, constituie o piatră de hotar în ce priveşte proiectarea zborurilor spaţiale”, declara aceeaşi enciclopedie. De ce se poate spune acest lucru? Deoarece, cu ajutorul acestor legi, oamenii pot determina prin calcule matematice unde se va afla în spaţiu un anumit corp la un moment dat. Se pot face astfel de calcule deoarece mişcarea corpurilor cereşti, inclusiv a Lunii şi a Pământului, este constantă şi poate fi prevăzută în orice moment. De exemplu, Luna se deplasează pe orbită în jurul Pământului cu o viteză medie de 3 700 km/h, făcând o rotaţie completă în mai puţin de o lună, cu o previzibilitate uimitoare. În fiecare an, Pământul face o rotaţie în jurul Soarelui, deplasându-se cu o viteză de aproximativ 107 200 km/h, cu o previzibilitate asemănătoare. Aşadar, când direcţionează zborurile spre Lună, oamenii de pe Pământ îşi îndreaptă nava spaţială spre un punct din spaţiu aflat la mii de kilometri înaintea Lunii, care se deplasează pe orbita ei. Făcând o mulţime de calcule, ei ştiu cu exactitate locul în care se va afla Luna la un moment stabilit dinainte. Iar dacă navei spaţiale i se va da direcţia corectă şi i se va asigura puterea necesară, aceasta se va afla şi ea în acel loc, fiind astfel posibilă aselenizarea. Ce anume face posibil să se prevadă cu o asemenea exactitate mişcarea corpurilor cereşti? John Glenn, astronautul american care a efectuat primul zbor circumterestru, a spus referitor la ordinea din Univers următoarele: „Putea aceasta să apară din întâmplare? Nu pot să cred aşa ceva”. Apoi a adăugat: „O Forţă a pus toate acestea pe orbită şi le ţine acolo”. Uimit de legile care guvernează Universul, dr. Wernher von Braun, specialist în astronautică, s-a simţit îndemnat să spună: „Zborurile spaţiale cu echipaj uman la bord ne-au deschis până acum doar o mică uşă pentru a privi impresionanta întindere a spaţiului. Ceea ce vedem prin această ferestruică referitor la vastele mistere ale Universului nu face altceva decât să ne confirme credinţa noastră în creatorul său”. Renumitul fizician Paul Dirac, care a fost profesor de matematică la Universitatea Cambridge, a recunoscut şi el: „Cineva ar putea rezuma situaţia spunând că Dumnezeu este un matematician excepţional şi că s-a folosit de matematici superioare pentru a construi Universul”.

          Cine este acest Mare Matematician, acest Intelect Suprem, care a făcut minunăţiile creaţiei?

De cine a fost creat?

     Dacă ne plimbăm printr-o zonă necunoscută şi dăm întâmplător peste o frumoasă cabană, înconjurată de pajişti tunse cu grijă şi de grădini splendide, nu tragem concluzia că toate acestea au apărut, pur şi simplu, de la sine. Aceasta ar fi o concluzie complet lipsită de raţiune. Este clar că un constructor foarte bun şi un grădinar iscusit au făcut toate acestea. În mod asemănător, imensul nostru Univers, care este mult mai complex, a avut cu siguranţă un Creator. În Biblie, acesta se identifică, spunând: „Eu sunt Domnul/Yahwe. Acesta este numele meu” (Isaia 42:8). În Biblie sunt menţionate persoane care au apreciat lucrările lui Dumnezeu şi care au exclamat: „Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, pentru că Tu ai creat toate şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost create”. - Apocalipsa 4:11. Cu câţiva ani în urmă, o revistă ştiinţifică a făcut următoarea remarcă: „Spre deosebire de toate generaţiile anterioare, noi ştim cum am apărut. Totuşi, ca toate generaţiile anterioare, încă nu ştim de ce am apărut”. Însă răspunsul la această întrebare, „De ce?”, poate fi găsit - el se află în Cuvântul lui Dumnezeu.