BIBLIA - CARTEA „EXODUL”.

BIBLIA - CARTEA „EXODUL”

  Exodul Îl înfăţişează pe Iisus Hristos, Mielul nostru pascal. Exodul urmează Genezei aproape în aceeaşi relaţie în care se găseşte Noul Testament faţă de Vechiul Testament. Geneza vorbeşte despre eşecul omului la toate probele şi în toate condiţiile. Exodul este o epopee emoţionantă, în care Dumnezeu Se grăbeşte să-l răscumpere pe om. Ea ne vorbeşte despre lucrarea de răscumpărare a lui Dumnezeu.  Exodul este, prin excelenţă, cartea răscumpărării, din Vechiul Testament. Ea începe cu întuneric şi tristeţe, dar sfârşeşte în glorie; începe arătând cum Dumnezeu a venit jos, pe pământ, în harul Său, pentru a elibera un popor înrobit şi sfârşeşte declarând cum Dumnezeu S-a coborât, din slava Sa, pentru a locui în mijlocul unui popor răscumpărat. „Exodul”, un nume care provine din greacă, înseamnă „ieşire”.

  SĂ REŢINEM CÂTEVA LUCRURI ÎN EXOD: 1. Moise, marele erou:  Cartea ne redă istoria lui Moise, marele erou al lui Dumnezeu. 2. Legea:  Cea de-a doua parte a acestei cărţi (capitolele 19-40) ne învaţă că răscumpăraţii trebuie să facă voia Răscumpărătorului lor, consacrându-se în slujba Lui şi supunân-du-se stăpânirii Lui. Prin urmare, legea morală care era dată era urmată de legea ceremonială, care era o asigurare pentru cel ce încălca legea morală.

 Cortul (Tabernacolul): Dumnezeu a dat cortul ca o ilustrare detaliată a Răscumpărătorului ce avea să vină, cu multele Sale funcţii şi ca locuinţă vizibilă a gloriei Sale pe pământ. Minunata ei tipologie este baza adevărului creştin.

   ROBIA (Exod 1:1-22):  Trei veacuri şi jumătate au trecut de la ultimele evenimente ale Genezei până la evenimentele cu care începe Exodul. Cartea Genezei este istoria unei familii. Cartea Exod este istoria unui neam. Nu ni se spune ce s-a petrecut în această lungă perioadă de tăcere. Patriarhul Avraam murise când Iacov, nepotul său, avea cincisprezece ani. Iosif, fiul favorit al lui Iacov, fusese vândut ca rob în Egipt şi se ridicase la o mare putere şi influenţă. Fiii lui Iacov dobândiseră un mare prestigiu, datorită fratelui lor Iosif. Când s-au coborât israeliţii în Egipt, erau doar şaptezeci de persoane la număr; când a venit vremea să părăsească Egiptul, deveniseră o adevărat popor, de 3 milioane de oameni.  Când Iosif a murit şi o nouă dinastie a ocupat tronul Egiptului, bogăţia şi marele număr al copiilor lui Israel i-au făcut obiectul suspiciunii în ochii egiptenilor. Faraonii, voind s-o rupă cu ei, i-au redus la o sclavie dintre cele mai crunte. Aceasta era greu de suportat pentru popor, care până atunci trăise liber, cu toate favorurile de care se bucurase. Ei şi-au adus aminte de promisiunile date de Dumnezeu lui Avraam şi urmaşilor săi, ceea ce a făcut ca robia lor să fie de două ori mai greu de înţeles (Geneza 12:1-3, etc.). Istoria relatată în cărţile Exod, Levitic, Numeri şi Deuteronom ne arată că Dumnezeu nu a uitat de promisiunea făcută lui Avraam - Voi face din tine un neam mare (Geneza 12:2).  Nu ne îndoim că documentele familiei lui Avraam, Isaac şi Iacov au fost duse în Egipt şi acolo au devenit o parte a analelor n poporului Israel. În timpul lungii lor sclavii, ei s-au agăţat de promisiunea că într-o zi Canaanul va fi patria lor.  Îl vom vedea aici pe Dumnezeu coborând pentru a-i izbăvi din Egipt (Exod 3:7, 8). Indivizii şi familiile erau deja organizaţi ca popor. Dumnezeu avea de gând să le dea legi după care să se guverneze. El avea să-i aducă înapoi în ţara pe care le-o promisese. Gândiţi-vă la pregătirea ce trebuia făcută pentru deplasarea unei oşti aşa de mari: şase sute de mii de oameni care mergeau pe jos, afară de copii. O mulţime de oameni de tot soiul s-au suit împreună cu ei; aveau şi turme însemnate de oi şi boi (Exod 12:37, 38). Fără îndoială era o expediţie bine organizată. Moise îl tot rugase pe Faraon să-i lase pe copiii lui Israel să plece (Exod 5:1; 7:16). Plăgile şi negocierile pe care Moise a fost nevoit să le poarte cu Faraon au ţinut aproape un an. Aceasta a dat copiilor lui Israel timp de a-şi aduna lucrurile. Plăgile i-au învăţat pe copiii lui Israel câteva lucruri importante, pe lângă faptul că Faraon a fost forţat să-i lase pe copiii lui Israel să plece. Pentru construirea oricărui mare edificiu este nevoie de un proiect. Mântuirea noastră a fost proiectată de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii (Ef. 1:4). Noi găsim planul acesta în cartea Exodului. Exodul este tabloul istoric al harului divin în răscumpărarea omului de către Dumnezeu, prin Iisus Hristos, care este, în acelaşi timp, Marele nostru Apostol (Moise) şi Mare Preot (Aaron) (Evrei 3:1). Istoria Exodului se repetă cu fiecare suflet care caută izbăvirea din laţul şi puterea influenţei lumii. Din acest punct de vedere, cartea este umană, de la primul verset până la ultimul. Lucrurile care s-au întâmplat au înţeles prefigurat şi au fost scrise pentru învăţătura noastră. Noi studiem Exodul pentru a vedea planul lui Dumnezeu de izbăvire a omului din păcat şi minunatele Sale scopuri în această răscumpărare.

 PAŞTILE (Exod 12-19):  Exod 12 ne oferă emoţionanta istorie a Paştilor, cel mai clar tablou din Vechiul Testament al salvării noastre individuale, prin credinţa în sângele vărsat al Domnului nostru Iisus Hristos. Iar acest capitol este baza care ne dă dreptul să L  numim pe Hristos: Mielul lui Dumnezeu, Hristos, Paştile nostru şi multe alte referiri detaliate la răstignirea Sa, ca moarte a propriului nostru Miel Pascal. Căci Hristos, Paştile nostru, a fost jertfit (I Corinteni 5:7).  După cum capitolul Paştilor este miezul cărţii, tot aşa întreaga carte este modelul mântuirii noastre. Paştile este trăsătura proeminentă a Exodului (cap. 12). Probabil copiii lui Israel n-au cunoscut însemnătatea proeminentă a acestei sărbători în noaptea de dinaintea ieşirii lor din Egipt, dar ei L-au crezut şi L-au ascultat pe Dumnezeu.  Dumnezeu trimisese zece plăgi peste Egipt, pentru a-l face pe Faraon să-i lase pe evrei să plece. Aproape un an a trecut şi cu fiecare plagă inima lui Faraon se împietrea tot mai tare. În sfârşit, Dumnezeu a zis că întâiul născut din tot Egiptul va muri. Pedeapsa aceasta ar fi căzut şi peste evrei, dacă nu ar fi fost înjunghiat mielul pascal, care să-i apere prin sângele lui răscumpărător (Exod 12:12, 13). Fiecare trebuie să studieze ordinea divină a Paştilor, aşa cum este redată în Exod! 1.Luaţi un miel - Evrei 9:28; Isaia 53:6; Ioan 19:14; I Cor. 5:7.  Nu lipsa de cusur a mielului i-a salvat pe ei (Evrei 9:22; I Ioan 1:7; Apo. 1:5)! Nu viaţa fără păcat a lui Hristos, ci moartea Lui pe cruce ne-a salvat pe noi! 2. Stropiţi sângele!  Nu este de ajuns ca mielul să fie înjunghiat. Sângele era suficient, dar nu eficient, decât dacă nu era şi aplicat. Fiecare izraelit individual trebuia să-l aplice peste întreaga lui casă. De remarcat, deasupra uşorilor uşii, nu dedesubt! Ce ai făcut tu cu sângele, sângele Mielului nostru pascal, care a murit pe Calvar? (Exod 12:22; Ioan 1:12) Nu sângele de pe uşori este acela care a mântuit. Nu ceea ce au crezut ei despre el, ci ce au făcut ei cu el a contat. Eu voi vedea sângele, şi voi trece pe lângă voi (Exod 12:13).  Nu sângele din lighean, ci sângele aplicat salvează sufletul. Tot sângele lui Hristos vărsat pe crucea de pe Calvar nu poate să salveze sufletul de la moarte, dacă el nu este aplicat, căci Eu voi vedea sângele, şi voi trece pe lângă /peste voi.  Nu sentimentele, nici meritele personale, ci un singur lucru i-a salvat pe ei - sângele! (Evrei 9:22). 3. Mâncaţi mielul!  După ce sângele a fost vărsat şi stropit, au urmat instrucţiunile privitoare la hrană, etc.. Tot aşa şi la noi. Mai întâi mântuirea, apoi hrănirea, părtăşia, închinăciunea, umblarea şi slujirea.  Nu hrana i-a salvat, ci mai întâi a fost sângele, iar după aceea a fost posibilă hrănirea (Ioan 6:54-58: Trupul Meu este cu adevărat o hrană). 4. Îndepărtaţi aluatul! Cercetează-mă... Vezi dacă sunt pe calea rea (Psalmul 139:23,24 - T.M.). Aluatul este totdeauna tipul păcatului. Aluatul fariseilor (Matei 16:16). Măturaţi aluatul cel vechi (I Cor. 5:7).  Aluatul necurăţiei trebuie înlăturat din viaţa noastră, dacă vrem să cinăm cu Domnul. 5. Ierburi amare:  Hristos a gustat paharul amărăciunii pentru noi şi ce era amărăciune; de aceea, şi noi trebuie să suferim. Este adevărat că orice pedeapsă deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie, în prezent (Evrei 12:11).  Numai atunci se puteau înfrupta din miel după ce era jupuit, după ce era fript; deci era o suferinţă a mielului, care a trecut prin foc. Nimic nu trebuia lăsat - trebuia mâncat în grabă; nimic nu trebuia să rămână. Niciun os nu era zdrobit. Trupul lui Hristos a fost frânt, dar nu şi oasele Sale (Psalmul 34:20 - T.M.; Ioan 19:36). 6. Fiţi gata de drum!  Ei mâncau stând în picioare - neştiind încotro vor merge. Toate proviziile erau făcute pentru călătorie. Ce contrast  în această noapte! - sărbătoare plină de pace, în casele lui Israel; dimineaţă de groază în casele egiptenilor!  Noi am citit până acum despre Paşti. Acum vine Trecerea. Paştile i-a pecetluit. Trecerea Mării Roşii i-a oţelit. Ei au trecut prin Marea Roşie ca oameni hotărâţi, îndreptaţi spre o ţintă. Dumnezeu i-a condus afară, şi apoi a închis uşa după ei.

DAREA LEGII (Exod 20-24): În Exod 20-24 vedem darea Legii, călcarea şi apoi restabilirea ei. Până în acest timp în toată istoria lui Israel nu a existat decât har şi îndurare. Dumnezeu auzise strigătul robiei lor şi le-a răspuns. Dumnezeu a ales un conducător şi l-a format. Dumnezeu i-a apărat de duşmani. Dumnezeu i-a hrănit, şi totuşi, ei s-au răzvrătit. Acum o nouă ordine a lucrurilor ia fiinţă la Sinai.  Legea pretinde, nici mai mult, nici mai puţin, decât perfecţiune. Psalmistul spune: Legea Domnului este desăvârşită (vezi Psalmul 19:7-11 - T.M.). Numai un singur Om, de când a fost dată Legea, a putut s-o ţină în chip desăvârşit. Hristos nu numai că a ţinut Legea, dar El a plătit în întregime pedeapsa pentru călcarea ei. Hristos a suferit pentru ca noi să fim scutiţi. Dacă omul n-a putut să ţină Legea, de ce a fost ea dată? Pentru ca noi să ne putem cunoaşte păcatele noastre extrem de mari. Legea nu l-a făcut pe om păcătos, dar i-a dovedit că este păcătos. Medicul vine şi se uită la un copil, iar simptomele îi descoperă că are pojar. Îi dă ceva medicamente, care fac să erupă boala. Medicul nu l-a făcut pe copil să primească pojar, ci a dovedit că este bolnav de pojar (citiţi Galateni 4:4, 5; Romani 8:1-4; 3:19-28). Legea este oglinda lui Dumnezeu, care ne arată marea noastră păcătoşenie. Legea, negreşit, este sfântă şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună (Rom. 7:12). Există în Cuvântul lui Dumnezeu două piscuri opuse unul altuia:  1. Muntele Sinai, cu toate grozăvia sa - este muntele pe care Dumnezeu a dat Legea, în mijlocul tunetelor şi fulgerelor.  2. Opus acestuia, Dumnezeu a aşezat Calvarul, care a înlăturat tot focul, toate tunetele, făcând posibilă întâlnirea dintre Dumnezeu şi omul păcătos. Fiecare din noi avem de ales cum vrem să ne apropiem de Dumnezeu: prin Lege ori prin Sânge (Evrei 12:18-29)! În Lege nu se prevedea nicio clauză pentru cădere. Este totul sau nimic - Legea întreagă ori un lucru stricat. Un singur cusur într-un caracter strică perfecţiunea pe care Dumnezeu o pretinde sub Lege. Legile pot fi împărţite în două categorii:  1. Legi privind atitudinea omului faţă de Dumnezeu.  2. Legi privind atitudinea omului faţă de semenii săi. Ni se spune că Dumnezeu a dat toate aceste cuvinte (Exod 20:1). Dumnezeu a dat întreaga mărturie şi omul şi-a asumat întreaga responsabilitate de a o păzi. Citiţi ce spune omul în Exod 19:8. De ce a acceptat Israel Legea, în loc să strige după îndurare? Mândria omenească întotdeauna ne face să credem că noi putem să-I fim plăcuţi lui Dumnezeu prin noi înşine. Chiar înainte ca israeliţii să primească Legea sau să se ţină de ea, ei dansau în jurul viţelului de aur şi se închinau zeului pe care şi l-au făcut (Exod 32:1-10, 18).

CONSTRUIREA CORTULUI (TABERNACOLULUI) (Exod 25-40): Exod 25-40 ne oferă unul din cele mai bogate filoane, din nesecatele mine de inspiraţie. Trebuie să recurgem la imaginaţia şi raţiunea noastră, când pătrundem în încăperile sfinte şi contemplăm mobilierul sfânt. Dumnezeu i-a spus lui Moise că doreşte un sanctuar sau o locuinţă sfântă, care să ne îndrepte privirile spre Hristos şi să vorbească de persoana şi lucrarea Sa. Curtea din afară:  Aici vedem altarul de aramă, pe care se ardeau jertfele ce fuseseră sacrificate. Nu uitaţi, Hristos este jertfa pentru păcatele noastre (Exod 27:1-8). Aici era ligheanul pentru curăţirea preoţilor, înainte ca ei să poată intra în locul sfânt pentru oficierea slujbei (Exod 30:18). Locul sfânt: Aici era sfeşnicul de aur (Exod 25:31-40), prefigurând pe Hristos, Lumina lumii, şi masa pentru punerea înainte a pâinilor (Exod 25:23-30), căci Hristos este Pâinea vieţii, şi altarul de aur pentru tămâiere (Exod 30:1-10), simbolizând mijlocirea lui Hristos pentru noi. Sfânta Sfintelor: Acum, dacă dăm la o parte minunata perdea (care simbolizează trupul lui Hristos), vom vedea chivotul legământului, simbolizând prezenţa lui Dumnezeu. În această sfântă a sfintelor intra marele preot, numai o singură dată pe an, ca să facă stropirea cu sângele ispăşirii. Cartea Evrei ne spune că Hristos este nu numai Marele nostru Preot, ci şi Ispăşitorul nostru, şi astfel noi putem intra în sfânta sfintelor (prezenţa lui Dumnezeu), cu îndrăzneală, în orice clipă. Cortul (tabernacolul) propriu-zis: Cortul, cu norul de slavă care era peste el, îi învăţa pe oameni că Dumnezeu era în mijlocul lor (Exod 25:8). Cortul era centrul comun şi punctul de convergenţă, care putea fi mutat, din timp în timp. Criticii spun că tabernacolul, aşa cum  este  descris, şi minunata lui structură nu au cum să fi fost adevărate. Ei mai susţin (eronat!) că vremurile erau prea primitive, pentru o realizare atât de mare. Dar descoperirile  arheologice au scos la iveală, din abundenţă, o mare ingeniozitate în astfel de lucruri, cu mult timp înainte de vremea Exodului! Pânza fină era folosită în multe feluri. Lucrarea fină de aur a fost descoperită în morminte datând de la începutul dinastiei a douăsprezecea, pe când, Moise a trăit în a optsprezecea dinastie!