AMINTIRI DIN „EPOCA DE AUR”.

 

AMINTIRI DIN „EPOCA DE AUR”  

  Cu doar 3 ore program TV, şi acelea mustind de realizările Epocii de Aur, românii şi-au petrecut ultimii ani ai comunismului cu mâna pe acordul fin al televizorului să mai scoată din puricii care blurau imaginile transmise de ruşi, unguri, bulgari şi sârbi, uneori şi de la sute de kilometri distanţă. În ultimii ani ai comunismului, românii aveau parte de doar 3 ore de program TV, în timpul săptămânii, la care se mai adăugau sâmbăta şi duminica, câteva ore după amiază. În zilele săptămânii, unicul canal al televiziunii naţionale avea program doar între orele 19 şi 22, program care, între cele două telejurnale, conţinea cuvântări ale lui Ceauşescu şi reportaje despre măreţele realizări de la noi şi/sau din alte ţări comuniste. Rareori câte un film, iar desene animate erau doar sâmbătă şi duminica.

Antena cu amplificator şi cu „n” elemenţi: 

  În aceste condiţii, românii trăgeau cu ochiul la televiziunile vecinilor. Norocoşii apropiaţi de graniţe puteau „prinde” bulgarii, ungurii sau sârbii doar cu antena de pe bloc, care capta semnalul de la emiţătoarele de peste graniţă, iar românii din oraşele mai îndepărtate foloseau amplificatoare de bandă largă, prin care puteau recepţiona semnalul chiar de la aproape 200 de kilometri de graniţă. Se crease o adevărată industrie a acestor dispozitive, oamenii cumpărau amplificatoare din comerţ, pe care le adaptau apoi să „prindă” posturile TV din Bulgaria, Iugoslavia sau Ungaria. Terasele blocurilor erau pline de antene gigantice, ştiut fiind că un semnal mai bun se obţinea de la o antenă cu cât mai mulţi elemenţi. 

„Studio X”, la bulgari: 

 Cei din sudul ţării aveau acces la cele două canale ale televiziunii bulgare. Pe lângă transmiterea meciurilor de fotbal din Occident (mai ales cele din Cupa Campionilor Europeni sau Campionatul European din 1988) probabil că cele mai cunoscute emisiuni erau programul zilnic de desene animate de la 7,40 seara, care dura până la 8 şi celebrul în epocă „Studio X” difuzat în fiecare sâmbătă seară aproape de miezul nopţii. Era de fapt câte un film, un film occidental, specie la care românii nu prea mai aveau acces. Din păcate, cea mai mare parte a filmelor erau dublate în bulgăreşte, dar existau şi filme cu titrare. 

„Maratonul filmelor”, la sârbi: 

  În sud-vest se puteau urmări cele trei canale ale televiziunii de la Belgrad. Sârbii difuzau desene animate occidentale („Fred şi Barney”, „Tom şi Jerry”, etc.) alături de serialele vremii („Dallas” și „Dinasty”), iar orele de program acopereau mare parte din zi. Mai mult, exista ceea ce românii care-şi mai aduc aminte de acele vremuri numeau „maratonul filmelor”, ore în şir de filme artisitice, difuzate în perioada sărbătorilor de iarnă, care, spre deosebire de bulgari, nu erau dublate, ci doar subtitrate în sârbă. Filmele începeau la 7 seara şi se terminau  în seara următoare, la aceeaşi oră. Erau filme bune, premiate la festivaluri, care nu puteau fi văzute la noi. TV Beograd difuza şi multă muzică sârbească, foarte gustată de telespectatorii din zona Banatului. Şi tinerii aveau o ofertă pe gustul lor. Erau în Iugoslavia mai multe trupe rock care cântau chiar bine. Pe lângă filme şi muzică, românii mai urmăreau şi sport, fotbal şi handbal. În plus, la posturile TV din Iugoslavia, românii vedeau ceea ce în România nu se mai vedea la TV de ani buni: reclame. 

Ruşii - program toată ziua: 

  Românii din Moldova aveau acces la postul public de televiziune din Moldova sovietică, dar şi la televiziunea de la Moscova. Avantajul postului din fosta RSS Moldovenească era că avea emisiuni şi în rusă şi în română, iar una dintre emisiunile cele mai urmărite de copii („Noapte bună, copii!” - un fel de teatru de păpuşi zilnic, difuzat seara) era în limba română. De la Chişinău se mai emiteau filme (în general ruseşti), programe pentru mediul rural, spectacole de estradă, dar oferta era sub cea a televiziunii URSS de la Moscova. În ultimii ani ai comunismului, pe lângă divertismentul clasic rusesc, TV Moscova ajunsese să emită atât filme şi seriale americane (evident, de tipul celor care nu atentau la fundamentele regimului comunist) şi comedii produse în Estul mai „capitalist” - Cehoslovacia sau Iugoslavia. Programul era de la 8 dimineata până după miezul nopţii. Şi ruşii, ca toţi ceilalţi vecini ai noştri de altfel, difuzau marile competitţii sportive - Jocurile Olimpice sau Campionatul European de Fotbal. 

Clujenii urcau pe Feleac ca să vadă meciurile la unguri: 

 Televiziunea Maghiară de stat putea fi prinsă până în preajma Apusenilor, în Banat, la Satu Mare şi Oradea, până la Huedin. La Cluj, bunăoară, programele ungureşti puteau fi văzute doar urcând pe Dealul Feleacului, care devenea punct de pelerinaj mai cu seamă pentru iubitorii de fotbal de calitate. Televizoarele Sport şi antenele artizanale erau puse din timp în maşinile care porneau pe Calea Turzii pentru a ajunge la mult-aşteptatul divertisment de calitate. Îndeosebi campionatele mondiale şi europene de fotbal, care nu se mai transmiteau din anii ’70 la noi, erau urmărite de clujeni. Televiziunea Maghiară avea un program variat la finele anilor ’80, cumva în felul în care avea şi TVR în anii ’70. Ştiu clar că lunea nu emitea, dar în rest aveau de toate, jurnale, filme, teleenciclopedii.