DESPRE FERICITA NĂDEJDE A RĂPIRII BISERICII!

 DESPRE FERICITA NĂDEJDE A RĂPIRII BISERICII!

 Cu toții suntem antrenați într-o călătorie și, cu fiecare zi care trece,  ne aflăm tot mai  aproape de Țintă. Fie că suntem conștienți sau nu, astăzi ne aflăm cu o zi mai aproape de Răpire decât ieri. Pavel a scris despre acest adevăr în Romani 13: 11-12 : „Și aceasta cu atât mai mult cu cât știți în ce împrejurări ne aflăm. Este ceasul să vă treziți în sfârșit din somn, căci acum Mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcam dar de faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii!” Cu fiecare zi evenimentul  minunat al Răpirii  se apropie tot mai mult, iar acest lucru reprezintă o mângâiere pentru cei credincioși. Cu toții am auzit și am citit că acelora care cred cu adevărat în Iisus Hristos  le este pregătit tot ceea ce este mai bun și mai minunat. Din păcate, faptul că știm acest lucru nu ne poate influența,  decât într-o foarte mică măsură,  în viața de zi cu zi. În Noul Testament citim despre credincioșii din Efes că aveau parte de toate binecuvântările spirituale, credeau cu adevărat în Iisus și erau uniți într-o dragoste autentică, dar cu privire la nădejdea Slavei este clar că nu aveau o atitudine corectă, deoarece apostolul  s-a rugat specific pentru aceată problemă: „Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei … să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui  și să vă lumineze ochii inimii să pricepeți care este nădejdea Chemării Lui, care este bogăția slavei moștenirii Lui în sfinți.” (Efeseni 1: 17-18). Deși aparent credincioșii din Efes aveau totul, Pavel a trebuit să se roage pentru  ei să primească lumina într-un sens  spiritual clar. Aceasta pare să fie si problema noastră. Demersurile zilnice, și problemele care apar mereu, ne țin legați de lucrurile pământești,  astfel că ochii nu ne mai sunt îndreptați spre Viitorul minunat.  Cât de diferită ar fi viața noastră dacă am avea Răpirea înaintea ochilor. Aceasta ne-ar ajuta să depășim mult mai ușor suferințele omenești inevitabile, așa cum ne sfătuiește și ne mângâie Pavel: „Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi.” (Romani 8: 18). Pentru abordarea evenimentelor viitoare,  așa cum sunt ele prezise în Biblie,  este de mare importanță să înțelegem că Răpirea nu este niciodată menționată în pasajele despre Necazul cel Mare. Fiecare text nou-testamentar cu privire la Răpire descrie acest eveniment ca urmând să aibă loc într-un timp cât mai scurt, nefiind niciodată menționate evenimentele anterioare acestuia. Când în Tesalonic au murit câțiva credincioși, cei care au rămas în urma lor și-au pus imediat  următarea întrebare: ce se va întâmpla cu aceștia atunci când cei aflați încă în viață vor fi răpiți? Ei credeau că învierea morților în  Iisus, nu va avea loc la Răpire,  ci după aceea. Din Epistola către Tesaloniceni rezultă cât de superficială era înțelegerea Bisericii de acolo cu privire la perioada viitoare a Necazului cel Mare,  și la Revenirea Domnului și Mântuitorului nostru,  Iisus. Când credincioșii din Tesalonic i-au cerut explicații lui Timotei, el nu a putut clarifica această probleă, astfel că i-a transmis-o mai departe apostolului Pavel, împreună cu alte întrebări.  Citim răspunsul oferit de acesta în Prima Epistolă către Tesaloniceni. Experiența creștinilor din Tesalonic ne arată că ei așteptau,  într-adevăr,  revenirea lui Iisus Hristos în orice clipă,  iar  Pavel le-a descris în 1 Tesaloniceni 4: 13-18 detaliile Răpirii pentru a-i încuraja în  așteptarea lor. În această revelație, el a explicat cum învierea în Hristos nu va întârzia ci, cu puțin timp înainte de transformarea celor vii, ei vor fi chemați la un trup de slavă, astfel încât ambele grupuri să îl poată întâmpina pe Domnul lor în văzduh. Ele (grupurile) vor  merge împreună în Casa Tatălui, ceea ce va reprezenta împlinirea promisiunii Domnului din Ioan 14. Și mai important este un fapt adesea trecut cu vederea, și anume că, niciun pasaj despre Răpire nu amintește vreun eveniment anterior acesteia. Credincioșii sunt permanent avertizați să îl aștepte pe Hristos, nu să aștepte Necazul cel Mare sau pe Antihrist. Deoarece Răpirea este prezentată atât în Ioan 14: 1-3, cât și în 1 Tesaloniceni 4: 17-18 ca o mângâiere și încurajare, credincioșii nu ar trebui să aștepte Necazul cel Mare, în care majoritatea celor rămași vor fi martiri pentru Numele lui Hristos Domnul. Evanghelia după Ioan conține mai multe relatări care nu sunt amintite în Evangheliile sinoptice. Acestea au o valoare neprețuită, deoarece Ioan oferă detalii despre  Lucrarea Domnului Iisus  (în special în Ierusalim și Iudeea), pe care altfel nu le-am fi cunoscut. Joi, în Săptămâna Patimilor, Iisus a ținut cuvântarea de despărțire în camera de sus  (v. Ioan 13: 17, Matei 26: 20-30, Marcu 14 : 17-26, Luca 22: 14-30: 39), insistând asupra situației  ucenicilor,  si a celorlalți credincioși, în perioada următoare,  în care EL nu va mai fi cu ei în trup. (Ioan 13: 33, 16: 5-7). Cu o zi înainte Iisus Se concentrase asupra viitorului național al Israelului (v. Matei 24: 25, Marcu 13: 1-37. Luca 21: 5-36). În seara Cinei aveau să înceapă evenimentele speciale care au dus la răstignire. Iisus era tulburat în sufletul (v. Ioan 12: 27) și în duhul Său (v, Ioan 13: 21), dar, cu toate acestea, EL Se gândea la ucenicii Săi. Și ei erau tulburați în inimile lor, iar Domnul le-a oferit încurajare și nădejde (v. Ioan 14: 1). Ucenicii nu erau  derutați din cauza  amenințărilor  cu moartea, ci mai degrabă  în urma afirmațiilor pe care le făcuse Domnul lor în legătură cu moartea și plecarea Lui de lângă ei. Din acest motiv Mântuitorul le-a făcut următoarea promisiune (lor și tuturor acelora  celor care vor crede  în EL): „În Casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu  să fiți și voi.” (Ioan 14: 2-3). Hristos le-a explicat că trebuie să creadă în EL, la fel cum cred în Tatăl, deoarece Cuvintele și Acțiunile Sale sunt Cuvintele și Acțiunile lui Dumnezeu. Comentatorii biblici sunt unanim de acord cu privire la semnificația versetelor 1-2, dar există diferite concepții în ceea ce privește promisiunea Domnului Iisus de a Se reîntoarce pentru a-i lua cu Sine pe ucenicii Săi (v.3). Unii comentatori consideră că, Mântuitorul  S-a referit la revenirea Sa imediat după Înviere. În textul din Ioan 20:19, 26 Domnul este descris apărând de două ori după Înviere. Într-adevăr și aceasta poate fi numită revenire, dar încurajarea și nădejdea din Ioan 14: 3, se referă la un locaș veșnic, când Domnul Se va întoarce și îi va lua la EL pe ucenicii Săi, și  aceasta va fi pentru totdeauna. Interpretarea cea mai puțin plauzibilă  susține  că venirea Domnului Iisus evocată în versetul 3 s-ar referi la moartea oricărui urmaș al Său,  pe care Fiul lui Dumnezeul îl va lua cu Sine în Ceruri. Însă, în contextul Cuvântării de despărțire prezentată, singura moarte amintită este cea a lui Mesia, nicidecum moartea unui copil al Său. Detaliile din Ioan 14: 1-3, indică în mod clar Răpirea Bisericii. Atunci Domnul Slavei, Mielul lui Dumnezeu,  Se va întoarce și îi va lua în Cer pe ai Săi, pentru ca aceștia să fie întotdeauna cu EL. Alți  comentatori cred că versetul 3 s-ar referi la Venirea lui Iisus Hristos în Slavă, la sfârșitul Necazului cel Mare. Această teorie însă intră în conflict cu toate pasajele biblice care afirmă că atunci când  Mesia  va coborî din cer,  și credincioșii Se vor întoarce cu EL pe pământ. O astfel de perspectivă a versetului 3, nu este în acord nici cu învățătura potrivit careia, la revenirea Sa, Domnul Iisus îi va lua pe slujitorii Săi fideli în Casa Tatălui Său. În plus, Casa Tatălui nu va fi pe pământ în timpul Împărăției Mesianice de o mie de ani. (din perspectivă pre-sau inter-milenistă), asa cum o prezintă Sfânta Scriptură. Capitolul 14 din Evanghelia după  Ioan ne prezintă o noua revelație, o promisiune pe care nu a proorocit-o niciun profet. În Ioan 14: 1-3 nu găsim nicio referire la Mesia care îi va lua pe ai Săi la Sine în  Ierusalimul pământesc. Domnul a spus clar: „Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine.” EL nu a oferit astfel niciun indiciu legat de mântuirea rămășiței evreiești,  nu a spus nimic despre venirea sa pentru întemeierea unei împărății pământești. La fel de puțin se poate găsi în Ioan 14: 1-3 o referire la Mesia care va judeca  popoarele. Domnul a vorbit doar despre faptul că va veni pentru ai Săi. Toți adepții învățăturii Răpirii după Necazul cel Mare nu interpretează perioada Necazului ad litteram. Înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, ei credeau că profețiile despre această perioadă s-ar fi împlinit deja. Potrivit acestora, Necazul cel Mare urmează să aibă loc, dar va fi scurtat pentru ca Biserica lui Iisus să treacă prin acestă perioadă fără mari pierderi. Această interpretare nu este confirmată în Apocalipsă, deoarece în capitolul 7 al acestei Cărți este vorba despre oamenii care suferă moartea de martiri și  despre distrugerea unei pătrimi din populația lumii  (v, Apoc 6: 7-8) . În Apocalipsa 16 sunt amintite judecățile îngrozitoare al căror punct culminant va fi reprezentat de un cutremur care  va distruge practic întreg pământul. Doar Israelul va fi ocrotit. Cum se mai poate vorbi atunci despre „o nădejde fericită”, dacă Biserica lui Hristos va trebui să treacă prin această perioadă de îngrozitoare  strâmtorare și de teribil  martiraj? Răpirea la sfârșitul Necazului cel Mare nu poate fi o mângâiere pentru cei credincioși dacă Mireasa lui Iisus va trebui să treacă prin această perioadă neagră,  fără niciun alt  precedent în istoria omenirii. Potrivit textului din 1 Tesaloniceni 1: 4-10, Biserica îl așteaptă „din ceruri pe Fiul Său.”  În fiecare capitol al Primei Epistole către Tesaloniceni  apropierea acestui eveniment extraordinar servește ca bază pentru avertizarea credincioșilor, în special în 1 Tesaloniceni 2: 15, 5: 6,   dar și în 1 Ioan 3: 2-3: „Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când Se va arăta EL, vom fi ca EL; pentru că îl vom vedea așa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în EL se curățește, după cum EL este curat.” Tânara Biserică din Tesalonic se afla într-o perioadă de mari persecuții, credința fraților fiind deseori pusă la încercare: au fost progoniți și au suferit multe necazuri (2 Tesaloniceni 1: 4-7). La toate acestea s-a mai adăugat faptul că unii învățători s-au ridicat și i-au învățat că Ziua Domnului ar fi sosit și că ei se aflau deja în Necazul cel Mare. Sosise oare  într-adevăr, Ziua Domnului? Unde mai era atunci promisiunea conform căreia,  înaintea acestor evenimente,  Fiul lui Dumnezeu va apărea din cer pentru a-i salva din fața mâniei viitoare (v. 1 Tes. 1: 10, 5: 9)? L-au așteptat ei zadarnic pe Domnul lor să-i salveze? Ajunseseră ei în acea perioadă de persecuție și de necaz, sub mânia lui Dumnezeu? Este evident că dușmanul lui Dumnezeu a vrut să răpească speranța tinerei Biserici din Tesalonic. El a împrăștiat printre credincioși un zvon fals, într-o vreme în care, într-adevăr, ei au fost încercați foarte greu, cu scopul de a semăna îndoiala și de a le distruge credința. Pavel a auzit lucrul acesta și le-a scris o a doua scrisoare fraților, scrisoare care - într-o vreme a nesiguranței - a avut menirea de a-i sprijini  în credința lor.  De fapt ce se întâmplase? În Biserică pătrunsese un mesaj distorsionat care susținea exact opusul afirmațiilor apostolului. Aici, este clar că  a fost la lucru, în opoziție cu Duhul Sfânt, un duh mincinos. Poate s-a încercat strecurarea unei scrisori false în rândul tesalonicenilor, având probabil și o semnătura falsă. Oricum,  învățătorii falși susțineau că Ziua Domnului a sosit deja, iar Necazul cel mare a început, punandu-se astfel la indoiala afirmatiile apostolului. De aceea Pavel i-a avertizat: „Să nu vă lăsați clătinați așa de repede în mintea voastră și să nu vă tulburați de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca venind de la noi,  ca și cum Ziua Domnului ar fi venit chiar (2 Tesaloniceni 2: 2) ”. Apoi a accentuat: “ Nimeni sa nu va amageasca ! “ ( v vers. 3 si vers 15 ). In ceea ce-l privea foarte personal, le-a mai atras atentia  si asupra semnului de recunoastere  a semnaturii sale : „Urarea de sănătate este scrisă cu mâna mea: Pavel.  Acesta este semnul în fiecare epistolă; așa scriu eu.”  (2 Tes. 3: 17). Mesajul potrivit căruia Biserica trebuie să treacă prin Necazul cel Mare le răpește creștinilor nădejdea că Răpirea poate avea loc oricând (v. 1 Corinteni 1: 7-8, 1Tesaloniceni 1: 10, Iacov 5: 7-8). Acest tip de învățătură este într-un puternic antagonism  cu așteptarea lui Iisus, deoarece susține că  Domnul nu poate veni încă, pentru că Biserica trebuie să treacă prin Necazul cel Mare. În mod greșit adepții acestei teorii destul de incoerente  așteaptă încă împlinirea unor  semne fără de care  Răpirea nu poate avea loc. Adevărul este însă altul. Răpirea poate avea loc oricând, deoarece semnele vremurilor din urmă (v. Matei 24, Marcu 13,  Luca 21: 7 etc.) se referă cu precădere la Israel și la întoarcerea lui Iisus cu slavă mare , în mod vizibil, ca Judecător, la sfârșitul perioadei Necazului cel Mare. Cei care așteaptă ca Necazul cel Mare să înceapă și Antihristul să se arate (înaintea Răpirii) nu au o perspectivă corectă asupra Harului care ne-a fost dăruit tuturor, în Iisus, prin Jertfa Sa de pe Crucea de la Golgota. Bineînțeles, și creștinii adevărați pot trece prin încercări,  greutăți și catastrofe. Asupra lor se pot abate războaie, necaz, foamete, boală și nevoi. Încercări diferite, și deloc ușoare, au fost prezente în lumea noastră și persistă și astăzi. Mulți evrei și creștini au suferit consecințele Primului și celui de-Al Doilea Război Mondial. În prezent, în întreaga lume, o mare parte a  Bisericii lui Iisus este prigonită; să ne gândim doar la țările cu regim islamist. Situația nu se va schimba până la Răpire. Dar Cuvântul Domnului adresat lui Petru : „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă …” (Luca 22: 31) cât și frumosul Adevăr: „Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta” (v. 32), sunt și rămân de mare actualitate pentru Biserică și astăzi. Iisus mijlocește și se roagă mereu ca Mare Preot,  înaintea lui Dumnezeu-Tatăl,  pentru cei care sunt ai Lui (v. Ioan 17, 1 Ioan 2: 1-2,  Evrei 6: 17-20, 10: 19-25). Dupa cunoștința mea, Domnul nu-și conduce Biserica prin judecățile Necazului cel Mare, care reprezintă Ziua Domnului, judecăți descrise astfel: „Atunci va fi un necaz asa de mare, cum n-a mai fost niciodată de la începutul lumii până acum,  și nici nu va mai fi.” (Matei 24: 21).  Judecata este hotărâtă pentru o lume necredincioasă și răzvrătită împotriva Ordinii  lui Dumnezeu. Acest adevăr este foarte bine exprimat în textul din 2 Tesaloniceni 2: 10-12: „ … toate amăgirile nelegiuirii pentru cei care sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire ca să creadă o minciună, pentru ca toți cei care n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiți.” (v. 2 Tesaloniceni 1: 9-12). Dacă Biserica lui Iisus ar trebui să aștepte descoperirea și lucrarea satanică a lui Antihrist,  și ar trebui să treacă prin urgiile înfricoșătoare ale  Necazului cel Mare, atunci ar putea socoti destul de precis momentul Răpirii,  și ar putea fi sigură că până atunci Domnul nu va veni. Acest lucru este însă cu totul neadevărat, potrivit tuturor contextelor biblice despre Revenirea Fiului lui Dumnezeu. De aceea,  tuturor urmașilor fideli ai lui Mesia le adresez îndemnul de-a nu lăsa ca mângâierea oferită de aceste promisiuni să le fie furată. „Va las pacea” - ne promite Domnul nostru Preaiubit - „vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” (Ioan 14: 27).  Amin - Glorie în veci Fiului!