ISRAEL ȘI MESIA - Partea întâi
Talmudul,
textul central al iudaismului rabinic și principala sursă a legii
iudaice, în b. Avodah Zarah 9a face această afirmație. „Omenirea trebuie să
existe vreme de șase mii de ani; primele două mii de ani vor fi nule;
următoarele două mii de ani sunt perioada Torei, iar următorii două mii de ani
sunt perioada lui Mesia. Din pricina păcatelor noastre, unele dintre
acestea au trecut deja și Mesia nu a venit încă.” Un articol de pe site-ul Israel 365.com explică: „Talmudul
(Tractatul Avodah Zarah 9a) afirmă că lumea va dura 6.000 de ani. Aceasta este
împărțită în trei perioade: timp de 2.000 de ani, lumea a stat fără nimic, apoi
2.000 de ani lumea a existat „în Tora”, iar ultimii 2.000 de ani vor constitui
epoca în care Mesia va veni, potrivit cu acțiunile omenirii. La sfârșitul celor
6.000 de ani, Mesia va trebui să vină, chiar dacă omenirea nu va fi
pregătită.” Se spune că cei 2000 de ani de pustiu este perioada de la Adam la
Avraam, că cei 2000 de ani ai Torei este intervalul de la Avraam încoace (sau
Moise). Acest lucru duce apoi la 2000 de ani ai erei mesianice.
Potrivit acestei socoteli, acum ar trebui să fim în vremea lui Mesia.
Comentatorul evreu medieval Rashi,
explică astfel: „După 2000 de ani de Tora, Dumnezeu a hotărât venirea lui Mesia
ca generația stricată să dispară și să se încheie subjugarea lui Israel”. După
Rashi, Mesia nu a venit din pricina păcatelor lui Israel. Rashi consideră că
Mesia nu a venit din cauza păcatelor noastre, iar Noul Testament ne spune că
tocmai de aceea a venit Mesia. El a venit să ne mântuiască de păcatele
noastre, împlinind profeția din Isaia despre Mesia, omul durerii obișnuit
cu suferința: „Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul
lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor. El a
fost luat prin apăsare și judecată, dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut
că El fusese șters de pe pământul celor vii și lovit de moarte pentru păcatele
poporului meu?” (Isaia 53:6,8). Creștinii cred că aceast verset s-a
împlinit în persoana lui Yeshua ha Mashiach, Iisus Hristos. Prin urmare,
acum ne aflăm în epoca următoare primei apariții a lui Mesia, care a avut loc
în urmă cu peste 2000 de ani. Deși Talmudul nu este o scriptură
inspirată, există un pasaj în profeții evrei care indică, de asemenea, o
perioadă de 2000 de ani referitoare la aparițiile lui Mesia. Profetul Osea
vorbește despre un moment în care Israel va fi lăsat o vreme deoparte, pentru
ca mai apoi, în final Israel să se întoarcă la Domnul: „Căci copiii lui
Israel vor rămâne multă vreme fără împărat, fără căpetenie, fără jertfă, fără
chip de idol, fără efod și fără terafimi. După aceea, copiii lui Israel se vor
întoarce și vor căuta pe Domnul Dumnezeul lor și pe împăratul lor David și vor
tresări la vederea Domnului și a bunătății Lui în vremurile de pe urmă.” (Osea
3:4-5). Rabinul David Kimchi
(1160-1235) a comentat Osea 3: „Acestea sunt zilele actualei robii în
care ne aflăm sub puterea neamurilor, a împăraților și prinților lor, fără
jertfă adusă lui Dumnezeu, fără efod și fără terafimi - fără un efod către
Dumnezeu prin care să putem prezice viitorul ca și cu Urim și Tumim și fără
terafimi. Este starea copiilor lui Israel în această robie prezentă.”
Intervalul de timp de pustiu trebuia să dureze „multe zile” și este
perioada îndelungată de dispersie a evreilor în țările lumii. Acest lucru
se va termina când copiii lui Israel se vor întoarce la Domnul și regele
lor David (David aici este Mesia fiul lui David/Mashiach ben David,
denumirea ebraică pentru regele domnitor Mesia). Când începe și când se
termină această perioadă? Răspunsul include conceptul
dispensațiilor (epoci) consemnate în Biblie. Aceste epoci sunt intervale
de timp în care Dumnezeu prezintă adevărul Său lumii în moduri diferite. În
intervalul de timp de la Moise la Mesia, Dumnezeu a mediat adevărul Său
prin Israel și Legea dată lui Moise. După venirea Domnului Iisus ca
Mesia, El își mediază acum adevărul prin Noul Legământ. Acesta este
mesajul Bisericii conduse de Duhul Sfânt, alcătuită din evreii și neamurile
care cred că Iisus este Mesia. Ieremia 31.31-34 profețește Noul
Legământ pe care Dumnezeu îl va face „cu casa lui Israel și casa lui Iuda” prin
care vor ajunge să-L cunoască pe Domnul, să primească iertarea păcatelor cu
Legea lui Dumnezeu scrisă în inimile lor. Cartea Faptele Apostolilor descrie
pogorârea Duhului Sfânt peste ucenicii evrei ai lui Iisus. Acest eveniment
s-a întâmplat la sărbătoarea evreiască a Șavuothului, Ziua Cincizecimii, care,
potrivit iudaismului rabinic, celebra primirea Legii lui Moise la
Sinai. Rusaliile/Șavuoth au avut loc în primele zile după moartea și
învierea lui Mesia și la zece zile după ce El s-a ridicat la cer părăsind acest
pământ, așa cum este consemnat în Faptele Apostolilor 1-2. Înainte de
înălțarea Sa, Iisus a trimis ucenicii în Ierusalim unde urmau să primească
Duhul Sfânt după care i-a delegat să meargă în toată lumea să predice
Evanghelia. În ziua Cincizecimii, Petru i-a condus pe ucenicii iudei ai lui Iisus
în predicarea Evangheliei. Mesajul său a fost acesta: Iisus a murit
pentru păcatele noastre și a înviat din morți iar prin pocăință și credința în
Iisus primim iertarea păcatelor și viața veșnică. Petru a predicat unei
mulțimi de evrei și 3000 dintre ei au fost mântuiți prin credința în Iisus. Apoi
mesajul s-a răspândit de acolo mai întâi evreilor care trăiau în
Ierusalim, în Iudeea și împrejurimi și apoi neevreilor, până la marginile
pământului. Rețineți - asta nu înseamnă că Dumnezeu a înlocuit pe Israel
cu Biserica, ci că El a înlocuit Tora cu Noul Legământ ca bază a relației Lui
cu umanitatea. Biserica primară s-a clădit pe temelia legii, a profeților și a
noului legământ mediat prin Mesia. Ucenicii evrei ai lui Iisus au scris
aceste fapte în Noul Testament și au fost primii care au răspândit mesajul Său
în lume. Cartea Faptele Apostolilor consemnează că în zilele Bisericii primare
mii de iudei, inclusiv mulți farisei, au ajuns să creadă în Iisus. Cu
toate acestea, liderii religioși au continuat să respingă mesajului Evangheliei
și au încercat să-i împiedice pe apostoli să-l predice. Acest lucru a
atras judecata lui Dumnezeu peste acea generație: dărâmarea Templului și
a Ierusalimului în anul 70, după revolta evreiască eșuată împotriva romanilor,
urmată de lungul exod al evreilor printre națiunile lumii, profețit în mod
special în Daniel 9.26 și în Luca 21.21-24. Proorocii evrei au scris că
în zilele din urmă ale acestui veac poporul evreu va reveni în patria lui și va
reconstrui țara lui Israel și cetatea Ierusalim (Isaia 11, Ieremia 31, Ezechiel
36, Zaharia 12). Profeția lui Osea indică faptul că va exista, de
asemenea, o întoarcere a poporului evreu la Domnul în zilele din urmă. În
Osea 5.14-15 citim cum Domnul se adresează lui Israel: „Voi fi ca un leu pentru
Efraim și ca un pui de leu pentru casa lui Iuda; Eu, da, Eu voi sfâșia și apoi
voi pleca, voi lua și nimeni nu-Mi va răpi prada. Voi pleca, Mă voi
întoarce în locuința Mea până când vor mărturisi că sunt vinovați și vor căuta
Fața Mea. Când vor fi în necaz, vor alerga la Mine.” (Osea 5:14-15). Yeshua
Mesia a venit pe pământ mai întâi în Israel la poporul evreu. El nu
a fost acceptat ca Mesia și a fost răstignit după judecata
nedreaptă a Sinedriului și guvernatorului roman Pilat. După învierea din morți
s-a arătat ucenicilor Săi evrei timp de 40 de zile, iar înainte de
înălțare a instruit ucenicii să ducă mesajul Său în toată lumea.
În acest pasaj, se spune că El va rămâne acolo (în cer) „până când își vor
recunoaște vina” (se vor pocăi că l-au respins și îl vor recunoaște pe Iisus ca
Mesia). Această ofensă a dus la anii lungi de dispersie, după cuvântului
Domnului din Osea: „Eu, da, Eu voi sfâșia și apoi voi pleca, voi lua și
nimeni nu-Mi va răpi prada.” În Luca 21, Iisus proorocește dărâmarea
Ierusalimului după revolta evreilor împotriva romanilor din anul 70,
urmată de risipirea poporului evreu în națiunile lumii. „Când veți vedea
Ierusalimul înconjurat de oști, să știți că atunci pustiirea lui este
aproape. Atunci, cei din Iudeea să fugă la munți, cei din mijlocul
Ierusalimului să iasă din el și cei de prin ogoare să nu intre în el. Căci
zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris.
Vai de femeile care vor fi însărcinate și de cele ce vor da țâță în acele zile!
Pentru că va fi o strâmtorare mare în țară și mânie, împotriva norodului
acestuia. Vor cădea sub ascuțișul sabiei, vor fi luați robi printre toate
neamurile, și Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor
împlini vremurile neamurilor.” (Luca 21:20-24). Profeția potrivit căreia
Ierusalimul va fi călcat în picioare sau condus de neamuri „până când se
va împlini vremea neamurilor” anunță lungul exil și supunerea
Ierusalimului în fața neamurilor până în final, când poporul se va întoarce în
Israel și va deveni locul de unde va domni peste pământ Domnul Iisus, Mesia.
Reconstrucția actuală a statului Israel cu centrul la Ierusalim este un semn că
se apropie venirea lui Mesia (Ezechiel 36, Ieremia 31, Zaharia 12, Luca
21.24). Procesul de restaurare a națiunii Israel început în 1948 a
fost urmat de capturarea Orașului Vechi al Ierusalimului în 1967 și se va
termina la a doua venire a lui Iisus. Atunci se va
sfârși „vremea neamurilor” (domnia neevreilor asupra Ierusalimului),
după cum a fost profețit în Daniel 2.44-45, Daniel 7.13-14 și Zaharia 12-14.
Din perspectiva mântuirii Israel a fost lăsat o perioadă deoparte în împietrire,
pentru ca mântuirea să ajungă la neamuri (vezi Romani 11). Cu toate
acestea, poporul evreu a rămas un popor unit, cu o identitate proprie
de-a lungul anilor de exil, și este pregătit de restaurarea finală.
Există scripturi care indică faptul că, în vremurile din urmă Israel și poporul
evreu vor fi parte esențială în planul lui Dumnezeu (Romani 11.11-32,
Apocalipsa 7, 11.1-13). Iisus a profețit Ierusalimului că, la revenirea
Sa va fi întâmpinat cu salutul evreilor de întâmpinare a lui Mesia „Baruch
ha ba be shem Adonai”/ „Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului.” Matei
23.39. Zaharia 12 arată că la
final, poporul evreu va reveni în Ierusalim și statutul acestei cetăți va
genera un conflict mondial. Dumnezeu le va descoperi cine
este Cel care a fost străpuns (a murit prin răstignire) ca
unicul Fiu al lui Dumnezeu și Fiu al Omului - Yeshua/Iisus Mesia: „Atunci voi
turna peste casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare
și de rugăciune și își vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns.
Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu și-L vor plânge amarnic,
cum plânge cineva pe un întâi născut.” (Zaharia 12:10). În Osea capitolul
6 întoarcerea la Domnul este însoțită de promisiunea
renașterii spirituale a lui Israel. „Veniți să ne întoarcem la
Domnul! Căci El ne-a sfâșiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot
El ne va lega rănile. El ne va da iarăși viața în două zile; a treia zi ne
va scula și vom trăi înaintea Lui. Să cunoaștem, să căutăm să cunoaștem pe
Domnul! Căci El Se ivește ca zorile dimineții și va veni la noi ca o ploaie, ca
ploaia de primăvară, care udă pământul!” (Osea 6:1-3). Domnul va compensa
judecata (El a sfâșiat, El a lovit) și va aduce o vreme de vindecare și
restaurare. În versetul doi se spune: „ El ne va da iarăși viața în
două zile, a treia zi ne va scula și vom trăi înaintea Lui”. O
interpretare ar fi că „cea de-a treia zi” este legată de învierea din
morți a lui Iisus a treia zi, dar o altă interpretare pe care o prefer este
legătura dintre cei 2000 de ani (două zile) care se apropie de sfârșit odată cu
reconstrucția lui Israel la începutul celei de-a treia zi (ultima perioadă de
1000 de ani). În scripturi la Domnul o zi este ca o mie de ani: „Căci
înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, și ca o strajă
din noapte.” (Psalmii 90:4 - T.M.). „Dar, preaiubiților, să nu uitați un
lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, și o mie de ani sunt ca o
zi.” (2 Petru 3:8). Așadar, între prima și a doua venire a lui Mesia ar fi
2000 de ani? Unii s-au grăbit să creadă că este vorba de anul 2000, au
așteptat fără să se petreacă nimic important. Anul 2000 este la 2000 de ani de
la nașterea lui Iisus, deși El s-a născut între 4 î.H. și 1 î.H. Sistemul
de datare î.H./d.H. a fost creat de un savant străromân, Dionisos Exiguus, în secolul al V-lea, care a făcut o mică eroare
de calcul cu privire la data nașterii lui Iisus. Indubitabil, deși
nașterea Domnului a fost un eveniment minunat, dispensația sau epoca prezentă a
fost marcată de moartea și învierea Domnului, urmată de pogorârea Duhului Sfânt
în ziua Cincizecimii. Dumnezeu a pus în mișcare noua dispensație, prin
care ne-a împăcat cu Sine prin credința în Iisus Mesia care a murit pentru
păcatele noastre, a fost îngropat și a înviat în a treia zi. Acest mesaj
al Evangheliei a dat naștere adevăratei Biserici (eclezia sau cei chemați ai
lui Dumnezeu) formată din evreii și neamurile care cred în Iisus. Data
răstignirii și învierii lui Mesia este undeva între anii 30 și 33 d.H. Acesta
este cel mai important eveniment din istorie, ziua în care Domnul Iisus a
pecetluit Noul Legământ cu sângele Său, prin care toți cei care cred, primesc
iertarea păcatelor, viața veșnică și ajung să-L cunoască pe Dumnezeu (Ieremia
31.31-34). Dacă adăugați 2000 de ani la această dată, ajungeți în 2030-2033.
Prin urmare, este aceasta data întoarcerii lui Mesia pe pământ și sfârșitul
veacului? Nu neapărat, pentru că rămân o serie de necunoscute, dar merită
notat, mai ales prin prisma vitezei cu care se împlinesc profețiile în
jurul nostru. Dacă este așa, ne putem aștepta ca în următorii zece ani să se
întâmple lucruri extrem de importante legate de profeția biblică. Este
interesant și faptul că 2030 este termenul limită stabilit de ONU pentru
îndeplinirea „Agendei 30”. Oricare ar fi data venirii Sale, Domnul ne-a spus să
veghem și să așteptăm revenirea Sa, „fericita nădejde” a adevăratei Biserici
credincioase: „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți
oamenii, a fost arătat și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele
lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie,
așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu
și Mântuitor, Iisus Hristos. El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne
răscumpere din orice fărădelege și să-Și curățească un norod care să fie al
Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.” (Tit 2:11-14).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu