DIVERSE - Partea a șasea.

 

DIVERSE - Partea a șasea

24. La Bambouseraie - Un vis devenit realitate:

 Cu peste 170 de ani în urmă, Eugène Mazel, un importator de mirodenii din Asia, a creat în sudul Franţei o pepinieră de bambus, care în prezent a devenit cea mai mare pepinieră de acest gen din lume, conţinând aproape 200 de soiuri ale acestei plante erbacee cu multe întrebuinţări, care creşte foarte rapid. Până în 1855, ambiţia lui Mazel nu s-a putut concretiza deloc din cauza unui mare obstacol: bambusul nu creşte în Europa. Toate încercările de a importa această erbacee din Asia au eşuat. Deşi bambusul este foarte rezistent în mediul său natural (anumite soiuri rezistă până la temperaturi de  -24 grade C; în plus, planta poate creşte până la o altitudine de 5 000 de metri), în timpul îndelungatei călătorii de-a lungul continentelor, rădăcinile plantelor s-au uscat. Însă, odată cu apariţia navelor mai rapide, Anglia a reuşit să importe în 1827 unele specii de bambus, iar mai târziu şi Franţa a importat bambus. Visul lui Mazel era mai aproape cu un pas de realitate! Următorul obstacol greu de trecut a fost găsirea unui loc potrivit pentru pepiniera sa. În 1855, el a cumpărat o proprietate de 84 de acri, în apropierea oraşului Anduze, din sudul Franţei. Acest teren beneficia de clima mediteraneană şi avea un sol potrivit, ceea ce era o adevărată binecuvântare. A trebuit să se efectueze lucrări de mari proporţii pentru a aduce apă dintr-un râu ce curgea în apropiere. Însă toată osteneala lui Mazel a meritat. Din păcate, în 1890, Mazel a dat faliment şi a trebuit să-şi vândă valoroasa grădină. Dar, din fericire, alţii au continuat acest proiect de unde l-a lăsat Mazel, iar, în prezent, aproximativ 350 000 de persoane vizitează în fiecare an La Bambouseraie - visul lui Mazel devenit realitate.

25. Copierea uluitoarelor proiecte din lumea vie:

 Copiii mici se împiedică, cad şi se lovesc la cap. Copiii mai mari cad din copac şi de pe bicicletă. Sportivii se ciocnesc unii de alţii pe terenul de sport. Automobiliştii sunt victime a nenumărate accidente rutiere. Însă, chiar dacă ne lovim, cădem sau ne ciocnim unii de alţii, de cele mai multe ori scăpăm fără răni grave. Noi, oamenii, avem tendinţa să luăm rezistenţa şi capacitatea corpului nostru de a se reface ca pe ceva de la sine înţeles. Dar pe măsură ce oamenii de ştiinţă fac noi descoperiri înţelegem că, începând de la oase până la piele, suntem rezultatul unor proiecte într-adevăr de excepţie. Această combinaţie dintre tărie şi rezistenţă - la o greutate relativ mică - se poate observa pretutindeni în natură. Copăceii firavi cresc în crăpăturile din beton şi stâncă şi le lărgesc pe măsură ce devin copaci viguroşi. La rândul lor, copacii pot rezista în faţa unor vânturi care doboară stâlpi de înaltă tensiune şi distrug case. Ciocănitorile găuresc lemnul, supunându-şi capul la forţe care ar fărâmiţa orice creier obişnuit. Pielea crocodililor şi a aligatorilor face să ricoşeze suliţele, săgeţile şi chiar gloanţele. Milenii la rând, aceste lucruri i-au impresionat şi i-au nedumerit în acelaşi timp pe oameni. În ultimii 70 de ani, progresele remarcabile înregistrate în domeniul tehnologiei le-au pus la dispoziţie oamenilor de ştiinţă noi instrumente eficiente pentru a studia secretele ce stau la baza acestor proiecte, dintre care cele mai multe sunt ascunse în interiorul celulei vii. Dacă ne uităm la calitatea proiectului la această scară microscopică, rămânem pur şi simplu fără cuvinte, uluiţi de complexitatea lui. Însă ştiinţa şi-a propus nu doar să descopere secretele care stau la baza remarcabilelor materiale din natură, ci şi să copieze aceste materiale - cel puţin în linii mari. Acest domeniu de studiu este atât de promiţător, încât a dus la apariţia unei noi ramuri a ştiinţei, numită biomimetică (termenul are la bază două cuvinte greceşti, şi anume bíos, care înseamnă „viaţă”, şi mímesis, care înseamnă „imitaţie”).

Biomimetica promite o lume mai bună: „Biomimetica studiază structurile biologice şi funcţiile lor”, se explică în cartea Biomimetics: Design and Processing of Materials (Biomimetica: crearea şi prelucrarea materialelor). Tot aici se spune că acest domeniu are ca obiectiv „găsirea unor idei noi şi aplicarea lor la nivel sintetic aşa cum se observă la nivel biologic”. Savantul Stephen Wainwright declară că „biomimetica va îngloba biologia moleculară şi îi va lua locul, devenind astfel cea mai captivantă şi mai importantă ramură a biologiei în acest secol”. Profesorul Mehmet Sarikaya afirmă: „Ne aflăm în pragul unei revoluţii în domeniul materialelor, care va fi la fel de importantă ca şi epoca fierului şi revoluţia industrială. Înaintăm rapid spre o nouă eră a materialelor. Cred că, în următorii ani, biomimetica ne va schimba considerabil modul de viaţă”.

26. „Darul inestimabil” al lui Joachim Barrande:

 „Un dar inestimabil, cel mai nobil omagiu adus naţiunii cehe!” Cu aceste cuvinte a descris un ziarist moştenirea lăsată Muzeului Naţional Ceh de către Joachim Barrande, renumitul paleontolog din secolul al XIX-lea. „Darul lui inestimabil” pentru poporul ceh consta într-o importantă colecţie alcătuită din 1 200 de lăzi pline de fosile, pentru colecţionarea, studierea şi clasificarea cărora petrecuse zeci de ani. Deşi, pe cei mai mulți dintre noi o colecţie de fosile nu ne entuziasmează, pentru paleontologi darul lui Barrande este mai preţios decât o comoară! Un paleontolog este un om de ştiinţă care, cu ajutorul fosilelor, studiază viaţa din epocile geologice anterioare. Paleontologia este o ştiinţă relativ nouă. Pe parcursul Evului Mediu, fosilele erau considerate „accidente ale naturii” sau se credea că erau rămăşiţe de dragoni. În secolul al XVIII-lea însă, oamenii din înalta societate au început să fie interesaţi de colecţionarea fosilelor. Şi oamenii de ştiinţă din multe ţări au început să manifeste interes faţă de studierea fosilelor. Unul dintre aceştia a fost Joachim Barrande. Ce anume cunoaştem despre Barrande şi cât de mare a fost contribuţia lui în domeniul paleontologiei? Întrucât era contemporan cu Charles Darwin, care era punctul de vedere al lui Barrande referitor la teoria evoluţiei enunţată de Darwin?

Barrande îşi schimbă cariera: Joachim Barrande s-a născut în 1799 în Saugues, un orăşel din sudul Franţei. A studiat ingineria la Paris, specializându-se în construcţia de drumuri şi poduri. În acelaşi timp, a făcut cursuri de ştiinţele naturii. La scurt timp s-a observat că era talentat în acest domeniu. După absolvire, Barrande a început să lucreze ca inginer-constructor, dar, când a fost remarcat de familia regală din Franţa, a fost invitat să-l instruiască pe nepotul regelui Carol al X-lea. Domeniul: ştiinţele naturii. În 1830, în urma unei revoluţii din Franţa, familia regală a fost exilată şi în cele din urmă s-a mutat în Bohemia. Barrande a însoţit-o în această ţară. El a început să lucreze din nou ca inginer în Praga, capitala Boemiei. Fiind expert în construirea de drumuri şi poduri, lui Barrande i s-a dat responsabilitatea de a cerceta zonele rurale din jurul oraşului Praga în vederea construirii unei căi ferate pe care vagoanele aveau să fie trase de cai. În timp ce-şi desfăşura munca, Barrande a observat că în zonă exista o abundenţă de fosile. La o examinare mai atentă, el a rămas uimit când a descoperit asemănări izbitoare între formaţiunile geologice din Bohemia şi cele din Britannia. Întrucât pasiunea lui pentru ştiinţele naturii s-a reaprins, în cele din urmă Barrande a abandonat ingineria, iar următorii 44 de ani şi i-a dedicat studiului paleontologiei şi al geologiei. Laboratorul lui Barrande a fost zona rurală plină de fosile din partea centrală a Bohemiei. Fiecare zi aducea cu sine descoperiri de o frumuseţe şi o varietate de excepţie. În anul 1846 era pregătit să publice primele rezultate ale cercetărilor sale. În lucrarea sa, el a descris şi a clasificat specii noi de trilobiţi, care trăiau cândva pe fundul mării. Barrande a continuat să colecţioneze şi să studieze fosile. Apoi, în 1852, a publicat primul volum al unei monografii, sau al unui tratat, intitulată The Silurian System of Central Bohemia (Sistemul silurian din Bohemia centrală). În volumul I se vorbeşte despre trilobiţi. Acesta a fost urmat de volume dedicate crustaceelor, peştilor cartilaginoşi, cefalopodelor, lamelibranhiatelor şi altor organisme fosilizate. În timpul vieţii sale, Barrande a publicat 22 de volume în care a descris în amănunţime peste 3 500 de specii. Lucrarea este una dintre cele mai mari monografii din domeniul paleontologiei.

Meticulos şi ordonat: Metodele lui Barrande îl deosebeau de alţi cercetători. El a adăugat muncii sale de naturalist disciplina unui inginer constructor. Ca proiectant, nu tolera calculele şi desenele inexacte. Ca paleontolog, el s-a străduit să atingă un grad foarte înalt de precizie în ce priveşte desenele sale, luptând din răsputeri ca acestea să corespundă realităţii în cele mai mici detalii. A retuşat personal multe dintre desenele pe care le conţinea monografia sa, deşi originalul acestora fusese schiţat de un artist profesionist. Însă meticulozitatea lui Barrande nu se limita la domeniul desenelor. După ce se efectua paginarea fiecărui volum, el verifica personal textul. Dacă nu era mulţumit, trimitea părţile care-l nemulţumeau pentru a fi repaginate. Ţelul lui Barrande era acela de a face ca fiecare lucrare pe care o publica să fie cât mai exactă posibil. Eforturile sale au fost încununate de un mare succes. În prezent, cercetătorii continuă să folosească Sistemul silurian ca lucrare de referinţă.

Dar ce se poate spune despre evoluţie? Când, în 1859, a fost publicată cartea lui Charles Darwin Originea speciilor, mulţi oameni de ştiinţă s-au alăturat imediat acestei noi teorii, şi anume teoriei evoluţiei. Însă Barrande nu a procedat astfel. Încă de la început, el a respins teoria evoluţiei deoarece, în studiul său asupra fosilelor, nu găsise nimic care să-l convingă că această teorie era adevărată. Barrande a afirmat că, scopul muncii sale era acela „de a descoperi realitatea şi nu acela de a elabora teorii efemere.” De fapt, pe frontispiciul fiecărui volum al Sistemului silurian a scris motoul: „C’est ce que j’ai vu” (Acestea sunt lucrurile pe care le-am văzut). Barrande a observat că, corpul multor animale se afla în diferite stadii de dezvoltare. Cu toate acestea, el a tras concluzia corectă că acestea făceau parte din aceeaşi specie, dar că erau de vârste diferite. El nu a găsit nicio dovadă că o anumită specie de animale ar fi evoluat în alta. Rezumând filozofia lui Barrande, cartea A Petrified World (O lume pietrificată) spune: „Întreaga lucrare a lui Barrande este clădită pe lucruri reale, iar acesta este aspectul ei cel mai preţios. În acest stadiu al cercetărilor de bază nu există loc nici pentru speculaţii sau presupuneri şi nici pentru teorii generale”.

Un om umil oferă „un dar inestimabil”: În pofida marelui succes de care se bucura, Barrande nu a căzut în capcana mândriei sau a necinstei. Deşi se putea integra cu uşurinţă în intelectualitatea europeană şi vorbea mai multe limbi, el nu a manifestat niciodată un aer de superioritate. A învăţat ceha ca să poată fi mai aproape de oameni. Acest lucru l-a ajutat în munca pe care o desfăşura, deoarece i-a permis să comunice cu cei ce lucrau în carierele de piatră, care l-au ajutat să intre în posesia a noi specimene pentru colecţia lui. Barrande era un om religios, iar ceea ce descoperea în natură îi întărea credinţa în Dumnezeu. El numea fosilele „medalioane ale celor dintâi creaţii”. Mai mult decât atât, în introducerea lucrării sale, el a făcut referire la simţămintele care l-au îndemnat să-şi continue cercetările: „Un sentiment de admiraţie, de satisfacţie şi de apreciere care-l pătrunde şi îl farmecă pe cel ce descoperă sau contemplă o parte a lucrărilor Creatorului”. Joachim Barrande a murit în 1883, lăsând în urmă materiale ştiinţifice de o valoare inestimabilă. Oamenii de ştiinţă din lumea întreagă apreciază meticulozitatea ce transpare din lucrarea sa. Datorită modului realist şi bazat pe dovezi în care a tratat subiectul, descoperirile atent documentate ale lui Joachim Barrande le sunt încă de folos cercetătorilor din prezent. Din punct de vedere ştiinţific nu a fost o exagerare faptul de a numi moştenirea lui Barrande „un dar inestimabil”.

Notă: „Silurian” este un termen geologic folosit cu privire la ceea ce se consideră a fi una dintre cele mai vechi perioade din istoria planetei noastre.

27. Bratislava - De la o străveche aşezare din vecinătatea unui vad la o modernă capital:

 Imaginați-vă că puteţi călători înapoi în timp până în anul 1741. Atmosfera este încărcată de nerăbdare. Se aude sunetul sărbătoresc al fanfarelor în timp ce oamenii se înghiontesc ca să se apropie cât mai mult de strada pe unde urmează să treacă o procesiune. Sunt prezenţi ţărani gătiţi în straie de sărbătoare şi orăşeni mândri, din mica burghezie, îmbrăcaţi după ultima modă, precum şi nobili care au venit să vadă şi să fie văzuţi. Reprezentanţi ai curţii regale distribuie monede de aur şi de argint cu efigia unei tinere doamne, în timp ce oamenii aclamă plini de emoţie. De ce tot acest freamăt? Maria Tereza, arhiducesa de Austria, se îndreaptă spre oraş ca să fie întronată ca nouă regină a Ungariei. Să ne întoarcem în prezent. Dacă aţi dori să vizitaţi locul unde s-a ţinut această importantă festivitate de încoronare, unde aţi merge? Nu la Viena, unde, în prezent, palatul regal al Mariei Tereza este admirat de mulţi turişti, nici la Budapesta, capitala Ungariei din zilele noastre. Ar trebui să vizitaţi Bratislava, un oraş situat pe fluviul Dunărea, la aproximativ 56 de kilometri est de Viena. Bratislava de astăzi este  capitala pitorescului stat Slovacia. În comparaţie cu capitalele cu care se învecinează, şi anume cu Budapesta, Viena şi Praga, Bratislava este acum ca o soră mai mică. Totuşi, timp de peste două secole, aceasta a fost capitala Ungariei şi s-a bucurat de gloria pe care o aducea cu sine acest statut privilegiat. Într-adevăr, în acest oraş s-a ţinut încoronarea a 11 regi maghiari. Dar ce anume l-a făcut deosebit?

O aşezare antică: Bratislava se mândreşte cu o poziţie avantajoasă pe Dunăre, al doilea fluviu ca lungime în Europa. În trecut, aici Dunărea îşi încetinea cursul şi scădea în adâncime, formând astfel un vad natural. Oamenii, împreună cu animalele şi căruţele lor, treceau fluviul pe aici cu mult înainte ca podurile să-i lege malurile. Prin urmare, încă din antichitate zona actualului oraş Bratislava a fost o aglomerată răscruce de drumuri. Încă din 1500 î.H., prin acest oraş trecea una dintre Căile Chihlimbarului, importante căi comerciale ce legau nordul Europei de sudul acesteia. Mai târziu, trecerea vadului a fost supravegheată de o fortăreaţă situată pe colina din apropiere pe care se află în prezent Cetatea din Bratislava. Dacă aţi putea călători înapoi în timp, pe cine aţi întâlni în vecinătatea vadului? Dacă aţi fi sosit prin secolul al IV-lea î.H., aţi fi fost întâmpinaţi de celţi, care au transformat zona într-un centru cultural specific celt. Colina era un fel de acropolă pentru comunitatea celtică locală, care fabrica ceramică şi bătea monede. Dar dacă aţi fi vizitat locul la începutul erei noastre? Dacă aţi fi ştiut puţină latină, aţi fi putut conversa cu localnicii, deoarece pe atunci romanii îşi extinseseră graniţele nordice până la Dunăre. În aceeaşi perioadă însă, aţi fi putut întâlni şi popoare germanice care veneau dinspre vest. Dacă v-aţi fi programat vizita mai aproape de Evul Mediu, să zicem prin secolul al VIII-lea, aţi fi dat de un amestec de etnii. În această perioadă începuse ceea ce în prezent numim Marea Migraţie, iar slavii veniţi din est deja se stabileau pe acest teritoriu. Ungurii se stabiliseră în sud şi pătrunseseră şi în regiunea Bratislavei. Dar, într-un fel sau altul, influenţa slavă a predominat. Dovada o constituie numele de origine slavă al primei cetăţi adevărate din zonă, care a fost construită în secolul al X-lea. Aceasta era cunoscută sub numele de Brezalauspurc, care înseamnă „cetatea lui Braslav”, despre care se credea că a fost numită după un ofiţer de armată de rang înalt. De la această denumire a derivat numele slovac Bratislava.

Oraşul medieval: Cu timpul, ţara care în prezent se numeşte Slovacia a ajuns să aparţină Ungariei. O consemnare istorică datând din 1211 numeşte Cetatea din Bratislava cetatea cel mai bine fortificată din Ungaria. După treizeci de ani, această afirmaţie laudativă s-a dovedit adevărată când cetatea a rezistat atacului invadatorilor tătari. Acest succes a contribuit la extinderea aşezării din jurul cetăţii, iar, în 1291, regele ungar Andrei III a acordat oraşului privilegii depline ca municipiu. Locuitorii acestuia au primit astfel dreptul de a-şi alege primarul, de a-şi transporta bunurile pe Dunăre şi de a face negoţ „atât pe apă, cât şi pe uscat”. Întrucât viilor le mergea bine pe pantele însorite ale oraşului, dreptul locuitorilor de a-şi vinde vinul de casă a fost foarte apreciat. Mai târziu regii maghiari au acordat oraşului privilegii suplimentare, care au contribuit la o şi mai mare extindere a acestuia. În 1526, Bratislava şi-a început lunga domnie în calitate de capitală a Ungariei, poziţie pe care s-a menţinut până în 1784. Între timp, amestecul de etnii prezent în oraş a ajuns tot mai variat. Populaţia acestuia, alcătuită în mare parte din slavi şi unguri, a fost îmbogăţită de un aflux de germani şi evrei. În secolul al XVII-lea, pe măsură ce turcii îşi extindeau dominaţia spre vest şi spre nord, mulţi croaţi s-au refugiat în zona Bratislavei, acelaşi lucru făcându-l şi exilaţii cehi din cauza Războiului de Treizeci de Ani dintre catolici şi protestanţi, care avea loc mai la vest în Europa.

Bratislava în secolul al XX-lea: Pe la începutul secolului al XX-lea, Bratislava devenise un oraş multinaţional şi multicultural. Pe atunci, cel mai sigur mod de a obţine ceea ce doreai din magazine era acela de a cere în germană sau în maghiară. Însă cehii şi romii aveau şi ei un rol important, precum avea şi comunitatea evreiască. Înaintea Primului Război Mondial, doar aproximativ 15 la sută din populaţie erau slovaci. Dar, în 1921, slovacii ajunseseră cea mai numeroasă comunitate dintre multele comunităţi ale oraşului. La scurt timp, norii întunecaţi ai celui de-al Doilea Război Mondial au început să se contureze la orizontul Europei. Astfel a început partea tristă a istoriei Bratislavei, care a tulburat armonia etnică a oraşului. La început, cehii au fost forţaţi să plece. După aceea, romii şi locuitorii evrei au fost expulzaţi, iar, în cele din urmă, mii au murit în lagăre de concentrare. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, au fost expulzaţi şi majoritatea rezidenţilor de limbă germană. În cele din urmă, unii membri ai acestor grupuri etnice s-au întors în vechiul lor oraş, iar prezenţa lor continuă să îmbogăţească atmosfera Bratislavei.

O vizită în Bratislava de astăzi: Să facem o scurtă plimbare prin Bratislava de astăzi. Mai întâi, vom efectua un tur al Cetăţii din Bratislava frumos restaurate. Din grădina cetăţii se deschide o frumoasă perspectivă asupra oraşului ce se întinde pe ambele maluri ale Dunării. În vale, la poalele cetăţii, intrăm în oraşul vechi, centrul istoric al Bratislavei. În timp ce ne plimbăm pe străzile înguste şi interesante, simţim că parcă respirăm aerul secolelor demult apuse. Admirăm arhitectura atrăgătoare a palatelor şi a caselor orăşenilor. Dacă dorim, ne putem opri şi la una dintre cafenelele tradiţionale ca să bem o ceaşcă de cafea sau de ceai şi să gustăm câteva dintre renumitele produse de patiserie din Bratislava pline cu nucă sau cu mac. Pe tot parcursul anului, vizitatorilor le face plăcere să se plimbe pe malurile Dunării din apropierea oraşului vechi. Aici nu putem ocoli un simbol al oraşului modern: Noul Pod cu restaurantul lui situat în vârful unui turn înclinat. Designul îţi dă impresia că restaurantul pluteşte deasupra cartierului Petržalka de pe cealaltă parte a fluviului. Pe lângă părţile recent restaurate ale oraşului vechi, pe parcursul ultimilor 20 de ani au fost înălţate multe structuri atrăgătoare de oţel şi sticlă, existând multe alte proiecte. Aceste birouri, centre comerciale şi bănci sunt cele care îi dau oraşului un aspect modern. Cu siguranţă, vom dori să rămânem cu un suvenir frumos în urma vizitei noastre în Bratislava. Prin urmare, ne putem opri la magazinele în care se vând produse de artizanat, cum ar fi frumoase feţe de masă din dantelă sau păpuşi îmbrăcate în costum naţional. Sau, putem merge la Piaţa Principală în aer liber, unde putem face cumpărături aşa cum fac de secole locuitorii oraşului. Poate că într-o bună zi într-adevăr veţi vizita Bratislava. Iar, dacă o veţi face, vă va încânta, cu siguranţă, această capitală modernă plină de varietate, care s-a dezvoltat dintr-o străveche aşezare aflată în vecinătatea unui vad.