DESPRE INTUIȚIE.

 

DESPRE INTUIȚIE

 Într-o seară din anul 1893, în Detroit, Michigan, un funcţionar care lucra pentru o companie de cărbune a văzut trecând pe stradă cu mare zgomot o maşinărie ciudată compusă din piese de schimb şi roţi de bicicletă. Dintr-odată, a avut o presimţire - o sclipire genială. Într-un fel ştia că aceasta era o invenţie cu perspective de viitor. Şi-a scos imediat toate economiile sale de-o viaţă, o mie de dolari, şi le-a investit în compania inventatorului, ignorând batjocurile experţilor care susţineau că acel obiect bizar nu avea să fie niciodată foarte popular. Circa 30 de ani mai târziu, el şi-a vândut acţiunile de la compania automobilistică Henry Ford pentru suma de 35 de milioane de dolari. Fără îndoială, intuiţia sa i-a adus un profit frumos! O altă persoană care a acţionat pe baza intuiţiei a fost renumitul savant Albert Einstein. El a avut o idee - pe care mai târziu a definit-o drept cel mai fericit gând din viaţa sa - care l-a condus la formularea faimoasei teorii a relativităţii generalizate. După opinia lui Einstein, intuiţia a jucat un rol fundamental în descoperirea legilor naturii. Totuşi, nu toate presimţirile lui Einstein s-au bucurat de un astfel de succes. El a mărturisit că odată a irosit doi ani de muncă asiduă în urmărirea unei intuiţii înşelătoare. Evident, intuiţia nu conduce întotdeauna la faimă şi bogăţie, nici nu constituie în exclusivitate apanajul geniilor şi multimilionarilor. Pentru cei mai mulţi dintre noi, intuiţia face parte din viaţa cotidiană. Ea poate influenţa într-o anumită măsură multe din deciziile pe care le luăm: de exemplu, decizia de a nu ne încrede într-un străin, hotărîrea de a încheia o afacere, bănuiala că ceva nu este în regulă cu un prieten a cărui voce pare puţin diferită la telefon. Mulţi însă se bazează pe intuiţie pentru luarea unor decizii mult mai importante: ce carieră să urmeze, unde să locuiască, cu cine să se căsătorească şi chiar ce religie să adopte. Când intuiţia dă greş în aceste domenii, preţul poate fi mult mai mare decât irosirea a doi ani de muncă, cum s-a întâmplat în cazul lui Einstein. Ce este, aşadar, „intuiţia”? Cum funcţionează ea? Cât de demnă de încredere este ea? O adolescentă, citată în cartea „The Intuitive Edge”, de Philip Goldberg, a propus această definiţie: „Intuiţia este atunci când eşti sigur de un anumit lucru fără să-l poţi explica”. Potrivit unei definiţii mai oficiale, intuiţia este „o cunoştinţă pe care o persoană o obţine fără vreo amintire conştientă sau raţionament.” Se pare că intuiţia comportă un fel de salt - direct de la observarea unei probleme la cunoaşterea soluţiei. Dintr-odată, ştim un răspuns, înţelegem o situaţie. Aceasta nu înseamnă însă că intuiţia este acelaşi lucru cu un impuls sau cu o dorinţă. De exemplu, atunci când zicem: „Îndată ce l-am văzut, am ştiut că trebuia să-l am”, aceasta nu are de-a face cu intuiţia, ci cu dorinţa. Intuiţia poate părea asemănătoare dorinţelor prin faptul că nu este rezultatul unui raţionament metodic efectuat pas cu pas. Însă rădăcinile sale sunt incomparabil mai puţin misterioase şi condiţionate de sentimente, decât cele ale dorinţelor, acestea izvorând din inima noastră, care adesea este înşelătoare. După cât se pare, intuiţia nu este un fel de al şaselea simţ misterios. „The World Book Encyclopedia” spune: „Unii oameni definesc în mod incorect intuiţia drept „al şaselea simţ”. Dar cercetările indică, în general, că intuiţia este bazată pe experienţă, în special pe experienţa persoanelor cu un înalt grad de sensibilitate.” Potrivit acestei enciclopedii, cu toţii acumulăm „un bagaj de amintiri şi impresii”, din care mintea poate extrage o „impresie subită numită intuiţie, sau presimţire.” Aşadar, departe de a fi o calitate misterioasă sau magică, intuiţia pare să rezulte în mod natural din experienţa acumulată. Recent, revista „Psychology Today” a făcut observaţia: „Cercetătorii au descoperit că persoanele cu intuiţie au ceva comun: sunt experte în anumite domenii. Şi ele fac cu uşurinţă apel la erudiţia lor pentru a rezolva probleme din sfera lor de competenţă. De fapt, se pare că oamenii au intuiţie tocmai pentru că - şi în măsura în care - posedă experienţă.” Dar de ce experienţa dă naştere la intuiţie? Michael Prietula, profesor asistent în domeniul administraţiei industriale, teoretizează că pe măsură ce se câştigă mai multă cunoştinţă cu privire la un subiect, „se înregistrează o schimbare treptată a modului de gândire şi de raţionare. Mintea organizează informaţiile în unităţi mai mari, sau blocuri.” Acest mod schematic de organizare a informaţiilor îi permite uneori minţii să ocolească paşii mai lenţi şi istovitori ai unui raţionament analitic şi să sară direct la concluzii bazate pe intuiţie, sau presimţiri. Potrivit lui Prietula, intuiţia se îmbunătăţeşte pe măsură ce creierul interconectează un număr mai mare de astfel de „blocuri”. Să analizăm un exemplu tratat în cartea „Brain Function”: „Urmăriţi un lăcătuş în timp ce lucrează. Cu o simplă sârmă îndoită el deschide fără greutate un lacăt complicat, fiind parcă ghidat de o intuiţie misterioasă.” Intuiţia lăcătuşului poate părea misterioasă pentru un observator; în realitate, ea provine din ani de experienţă. Cu toţii ne folosim de acest tip de intuiţie. Când mergeţi cu bicicleta, de exemplu, nu vă spuneţi în mod conştient: „Ar fi mai bine să mişc roata din faţă puţin înspre dreapta, altminteri mi-aş putea pierde echilibrul.” Nu, creierul ia decizii de acest gen în mod intuitiv, bazându-se pe cunoştinţa pe care aţi dobândit-o prin experienţă. În mod asemănător, intuiţia lui Einstein în domeniul fizicii nu avea în sine nimic miraculos. Ea decurgea din vasta sa experienţă. Însă experienţa într-un domeniu poate să nu conducă la intuiţie în alt domeniu. Astfel, intuiţia lui Einstein nu i-ar fi fost de vreun folos într-o problemă din domeniul instalaţiilor.

 Mulţi asociază cuvântului „intuiţie” adjectivul „feminină”. Au femeile într-adevăr mai multă intuiţie decât bărbaţii? Şi dacă da, cum se poate explica acest fenomen prin dobândirea de experienţă? Să analizăm un exemplu obişnuit. Un bebeluş plânge. Mama cu experienţă, fiind ocupată în altă cameră, pune mâna pe scutece în loc să se pregătească să-i dea să mănânce copilului. De ce? Ea a învăţat să intuiască motivul pentru care plânge copilul. Ea distinge diferitele tipuri de plâns şi ştie ce anume este posibil să dorească bebeluşul la o anumită oră. Într-o fracţiune de secundă şi fără vreo raţionare conştientă, ea este în măsură să înţeleagă necesităţile copilului şi reacţionează ca atare. Este ea dotată cu un al şaselea simţ misterios? Nu, intuiţia ei se bazează pe experienţa ei de mamă, experienţă pe care a acumulat-o în timp. În aceeaşi situaţie, o mamă fără experienţă sau o baby-sitter s-ar putea simţi în încurcătură în primul moment. Noţiunea de intuiţie feminină nu este limitată însă numai la domeniul maternităţii. Mulţi au observat că adesea femeile par să fie în măsură să sesizeze mult mai repede şi mai intuitiv decît bărbaţii subtilităţile unor situaţii care au de-a face cu oameni şi cu caracterul lor. Savanţii nu cunosc cu exactitate motivul pentru care cele două sexe par să difere în această privinţă. Pe baza studiilor sale cu privire la acest subiect, psihologul Weston Agor de la sediul El Paso al Universităţii din Texas a ajuns la concluzia că, dacă femeile au, în medie, mai multă intuiţie decât bărbaţii, acest lucru se datorează mai mult factorilor culturali decât celor fiziologici. Şi alţi experţi au ajuns la concluzia că, graţie rolului său tradiţional, femeia învaţă să devină o bună psihologă. Antropologa Margaret Mead a afirmat: „Datorită îndelungii lor experienţe în ce priveşte relaţiile umane - pentru că în aceasta rezidă în realitate intuiţia feminină - femeile au o contribuţie specială la orice iniţiativă de echipă.” În timp ce se recunoaşte că intuiţia feminină este un subiect controversat, tot mai mulţi experţi sunt de acord cu faptul că intuiţia este un instrument extrem de util atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. În cartea sa „The Process of Education”, psihologul Jerome Bruner afirmă: „Elogiile pe care savanţii le acordă cu generozitate colegilor lor care şi-au câştigat apelativul de „intuitive” constituie o dovadă importantă că intuiţia este un bun preţios pentru ştiinţă, un bun pe care trebuie să ne străduim să-l cultivăm în studenţii noştri“. Dar nu numai studenţii în ştiinţă apreciază facultatea intuiţiei şi doresc s-o cultive. Întrebarea este: Se poate ea cultiva? Este adevărat că unii oameni sunt pur şi simplu mai dotaţi decât alţii în ce priveşte intuiţia. Dar având în vedere că intuiţia pare să fie atât de strâns legată de dobândirea de experienţă, unii experţi consideră că ne putem intensifica această abilitate înnăscută acordând mai multă atenţie modului în care învăţăm. De exemplu, când citiţi nu încercaţi doar să asimilaţi o mulţime de informaţii. Puneţi întrebări. Clarificaţi toate lucrurile pe care nu le înţelegeţi. Încercaţi să rezumaţi ideile principale şi să anticipaţi concluziile. În loc să vă străduiţi să reţineţi o mulţime de detalii, căutaţi să sesizaţi schema generală, conceptele fundamentale. Potrivit profesorului de psihologie Robert Glaser, la baza intuiţiei se află chiar „capacitatea de a înţelege schemele generale după care sunt dispuse informaţiile.” Desigur, nu orice intuiţie este bună. Ce se poate spune, de exemplu, dacă ea se bazează pe o cunoştinţă defectuoasă? Acest lucru ar trebui să ne determine să reflectăm şi să verificăm cu atenţie acurateţea lucrurilor pe care le învăţăm. Un alt dezavantaj al intuiţiei este faptul că ea poate fi afectată de starea noastră de spirit. Iată de ce, faptul de a ne baza în exclusivitate pe intuiţie când luăm decizii importante sau când facem aprecieri cu privire la oameni, poate fi periculos. „Când investiţi o doză de afecţiune în ceva, intuiţia poate să vă amăgească, afară de cazul în care vă analizaţi sentimentele în mod raţional”, avertizează psihologul Evelyn Vaughan. Mânia, teama, invidia şi ura - aceste sentimente puternice, deşi ele în sine nu sunt intuiţii, pot influenţa şi chiar contamina intuiţia noastră. Să luăm cazul a doi oameni care au nutrit mult timp o antipatie reciprocă. Când se iveşte o nouă neînţelegere, fiecare dintre ei „ştie” în mod intuitiv că celălalt are motive rele. Trebuie să fim înţelepți în fața acestui fel de a judeca după valoarea aparentă. Un alt sentiment, orgoliul, ne-ar putea determina să acordăm prea multă greutate intuiţiilor noastre, de parcă ele ar avea o valoare deosebită raportată  la judecata şi opiniile altora. Am putea lua decizii pripite fără să ne consultăm cu cei afectaţi. Sau orgoliul ne-ar putea determina să ţinem cu încăpăţânare la o decizie luată pe bază de intuiţie în pofida faptului că rănim sentimentele sau ignorăm sfatul bine gândit al altora. În fine, faptul de a ne baza prea mult pe intuiţie poate favoriza lenevia mintală. Nu există scurtătură pentru acumularea cunoştinţei, înţelegerii şi înţelepciunii; studiul sistematic este unica modalitate. Aşadar, în loc să se bazeze pe prima idee intuitivă care îi trece prin minte, o persoană înţeleaptă înmagazinează cunoştinţă care, la rândul ei, devine o sursă de discernământ, de perspicacitate - şi adesea de intuiţie.