sâmbătă, 6 iulie 2024

SENTIMENTELE NEGATIVE - POT FI ÎNVINSE?

 

SENTIMENTELE NEGATIVE - POT FI ÎNVINSE?

 „Categoric,nu! Sentimentele negative sunt prea puternice. Nu am de ales decât să le suport până când dispar.” Aceasta este reacţia multora la ideea învingerii unor sentimente cum ar fi anxietatea, teama, mânia, frustrarea, vinovăţia, autocompătimirea şi descurajarea. Dar aceste sentimente pot fi învinse. În loc să capitulaţi înaintea lor când apar, puteţi învăţa să le diminuaţi intensitatea sau poate chiar să le eliminaţi. Desigur, există o diferenţă semnificativă între sentimentele negative normale pe care le încercăm cu toţii şi depresia gravă. Aceasta din urmă poate pretinde un tratament de specialitate, însă celelalte menţionate mai înainte nu, şi acestea sunt sentimentele pe care putem învăţa să le înfruntăm. De fapt, nu toate sentimentele negative sunt dăunătoare. De exemplu, când comiteţi o greşeală gravă, probabil simţiţi remuşcări proporţional cu greşeala comisă. Dacă lucrul acesta vă determină să o corectaţi şi să evitaţi repetarea ei pe viitor, atunci acest sentiment a avut un efect pozitiv de durată. Sau, îngrijorarea normală pe care probabil o aveţi cu privire la o problemă vă poate determina să o înfruntaţi cu hotărâre şi să căutaţi o soluţie rezonabilă. Aceasta are totodată un efect salutar. Dar dacă, după ce faceţi tot ce este posibil în mod rezonabil pentru a corecta o greşeală, sentimentele de vinovăţie şi de inutilitate încă rămân, persistând probabil mult timp după aceea? Sau dacă, după ce aţi făcut tot posibilul pentru rezolvarea unei probleme, sentimentele de îngrijorare rămân, ba chiar se intensifică? În acest caz, starea dvs. de spirit poate deveni foarte rea. Cum puteţi, aşadar, depăşi această stare de spirit? Secretul poate consta în a ne ţine sub control gândirea.

Ne putem ţine sub control gândirea:

 Multe persoane care lucrează în domeniul sănătăţii mintale susţin că sentimentele sunt cauzate de gânduri. De exemplu, dr. Wayne W. Dyer explică: „Nu puteţi încerca un sentiment (sau o emoţie) fără să fi avut înainte un gând”. În aceeaşi ordine de idei, dr. David D. Burns spune: „Orice sentiment negativ pe care îl încercaţi este rezultatul unei gândiri negative şi denaturate”. Este interesant faptul că şi Biblia atribuie multe dintre sentimentele pe care le încercăm genului de gânduri pe care le alegem, subliniind astfel necesitatea de a ne ţine sub control gândirea. Observaţi versetele următoare: „Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat.” - Proverbele 15:15. „Să nu vă conformaţi veacului acestuia, ci să fiţi transformaţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi înţelege care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită.” - Romani 12:2. „Orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” - 2 Corinteni 10:5. „Cu privire la felul vostru de viaţă din trecut …  v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi … aţi fost înnoiţi în duhul minţii voastre şi v-aţi îmbrăcat în omul cel nou, creat după chipul lui Dumnezeu, în dreptatea şi sfinţenia adevărului.” - Efeseni 4:22-24. „Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă gândiţi.” - Filipeni 4:8. „Gândiţi-vă la cele de sus, nu la cele de pe pământ.” - Coloseni 3:2. Întrucât sentimentele sunt în principal un produs al gândirii, secretul învingerii sentimentelor negative rezidă în ţinerea sub control a gândurilor care le alimentează. Dedicând timp şi depunând efort puteţi învăţa să vă controlaţi mai bine gândurile. De aici rezultă că puteţi face acelaşi lucru cu sentimentele dvs.. Adevărat, este uşor de spus că putem învinge sentimentele negative, dar este cu totul altceva să facem aceasta. Ce putem, aşadar, face pentru a înfrunta aceste sentimente care ne pot crea atât de multe probleme?

Înfruntarea sentimentelor negative:

 Primul pas spre controlarea sentimentelor negative îl constituie identificarea gândurilor negative. Al doilea pas este faptul de a lucra la corectarea gândurilor negative. De exemplu, dacă gândeaţi: „Niciodată nu fac nimic cum trebuie”, înlocuiţi acest gând cu: „Sunt exact ca ceilalţi, fac multe lucruri bine, dar fac şi greşeli”. Nu vă aşteptaţi să vă simţiţi mai bine imediat după efectuarea acestei corectări (deşi este posibil), şi evitaţi să vă mai frământaţi cu privire la această problemă. Doar faceţi afirmaţia şi treceţi la pasul următor. Al treilea pas constă în faptul de a vă strădui să înlăturaţi din minte gândul care vă tulbură. Încercaţi să-l respingeţi cu forţa şi hotărârea cu care aţi respinge gândul comiterii unui delict grav. Deşi poate, cu un efort mintal serios, veţi reuşi să faceţi aceasta, de foarte mare ajutor în acest sens este cel de-al patrulea pas: Lăsaţi-vă absorbit de altceva, de ceva ziditor. Acest lucru este esenţial deoarece gândurile negative vor încerca în mod repetat să vă revină în minte. Dar aveţi avantajul că vă puteţi concentra profund numai asupra unui singur lucru o dată. Pentru a vă convinge, încercaţi să vă concentraţi totalmente asupra a două lucruri în acelaşi timp. Dacă mintea vă este deja din plin ocupată cu altceva, gândurilor dvs. negative le va fi dificil să revină. Modul în care gândurile negative pot fi înlocuite cu cele pozitive este ilustrat de dr. Maxwell Maltz care afirmă: „Când fonograful dvs. cântă o muzică ce nu vă place, nu încercaţi să-l forţaţi să cânte mai bine … Schimbaţi doar discul şi automat se schimbă şi muzica. Utilizaţi aceeaşi metodă în ce priveşte „muzica” ce vă parvine de la „fonograful” dvs. Interior”. Da, gândurile negative sunt adesea prea puternice pentru a fi înlăturate cu uşurinţă. Ele trebuie alungate prin alte gânduri ce le vor lua locul. Schimbaţi „discul”, „canalul”, „staţia”; optaţi pentru un „program” cu o „muzică” ziditoare şi lăsaţi-vă absorbit de ea.

Nu va fi uşor!

 Cei patru paşi menţionaţi mai sus sunt uşor de descris, dar cât de greu sunt de urmat! Aşadar, nu fiţi surprins dacă la început vă va fi greu să vă învingeţi gândurile şi sentimentele negative. Aşteptaţi-vă să fie dificil, dar fiţi sigur că pe măsură ce va trece timpul va fi mai uşor. Să luăm cazul lui Cindy, o profesoară care a fost crescută de o mamă alcoolică. Ani de zile, Cindy a suferit din cauza sentimentelor de vinovăţie şi insecuritate. Apoi s-a decis să înfrunte problema. Ce a făcut ea? Cindy explică: „În primul rând, m-am străduit să identific gândurile care îmi cauzau sentimente negative. Ori de câte ori aceste gânduri îmi apăreau în minte, le reexaminam în mod raţional şi obiectiv. Apoi m-am străduit să-mi umplu mintea cu gânduri pozitive. Mi-am obligat mintea să se gândească la elevii mei şi la modul în care îi puteam ajuta. Treptat, lucrul acesta a devenit mai uşor şi m-am simţit mai stăpână pe sentimentele mele”. Însă, v-aţi putea întreba -  De ce este atât de dificil? Este uşor să te debarasezi de obiceiurile rele, cum ar fi faptul de a mânca prea mult sau de a fuma? Nicidecum! Ele pot fi învinse numai prin eforturi conştiente şi hotărâte într-un interval de timp. Pentru mulţi, gândirea negativă este un obicei, şi la fel ca în cazul altor obiceiuri rele, ea este greu de înlăturat. Dacă gândirea negativă este un obicei pentru dvs., învingerea ei va pretinde probabil aceeaşi hotărâre care îi trebuie unei persoane pentru a urma o dietă sau uneia care decide să abandoneze fumatul. Important este să nu renunţaţi, luând decizia să rămâneţi deprimat doar pentru că aceasta este calea cea mai uşoară. Perseveraţi în lupta împotriva gândirii negative, chiar dacă ea înseamnă multe luni de încercări şi greşeli şi, probabil, de recidive. Continuaţi să depuneţi eforturi ca şi cum v-aţi antrena în vederea unei competiţii sportive. Priviţi la rezultatele de lungă durată mai degrabă decât la satisfacţia imediată.

Pot fi ele eliminate complet?

 Pot fi eliminate complet sentimentele negative? Ei bine, dacă vă aşteptaţi să obţineţi o fericire perfectă acum, vă veţi simţi frustrat şi deziluzionat. Fericirea este în lumea de azi  relativă şi incompletă. Dar ea este totuşi cu mult mai bună decât faptul de a fi constrânşi să trăim o viaţă de persistente şi istovitoare sentimente negative. În loc să căutaţi o sănătate mintală perfectă, lucru imposibil de realizat, veţi fi liberi să urmăriţi alte obiective care să vă aducă bucurie. Sunt sugestiile acestea doar ipotetice, sau sunt într-adevăr practice? Da, ele sunt practice, după cum o dovedesc experienţele care urmează.

Cum au învăţat unii să-şi învingă sentimentele negative?

 Cu toții avem uneori sentimente negative. Din cauza unor probleme serioase, de pildă, boli grave, vârstă înaintată sau moartea unor persoane dragi, unii pot avea sentimente negative adânc înrădăcinate care le pot afecta în mod nefavorabil viaţa. Totuşi, chiar şi printre aceştia există unii care au învăţat să-şi ţină sub control aceste sentimente, astfel încât îşi pot continua cu succes activităţile cotidiene. În continuare urmează exemple de astfel de persoane care au fost intervievate de o revistă - „American Psichology”:

*Janis urmează un tratament medical pentru o boală care îi afectează starea de spirit. Totuşi, ea declară: „Am găsit că cea mai eficientă cale de a înfrunta problema este aceea de a-mi controla gândurile. Reuşesc aceasta îndeplinind unele lucruri pentru alţii, de pildă, fac prăjituri sau cos la maşină. Fac totodată un efort special pentru a medita la amintiri plăcute şi la unele evenimente viitoare pe care le aştept cu nerăbdare. Din cauza bolii, nu-mi este uşor să fac niciunul dintre aceste lucruri. Uneori mi-ar fi mai uşor să abandonez şi să mă las pradă descurajării. Dar rezultatele bune care se obţin merită efortul”.

*După 45 de ani de căsătorie, Ethel a rămas văduvă. Deşi nu a putut evita suferinţa, Ethel reuşeşte să-şi ţină sub control sentimentele. Ea explică: „Mă menţin ocupată făcând unele lucruri pentru alţii. De asemenea, femeile mai tinere îmi solicită ajutorul în diverse probleme, iar faptul de a discuta despre lucrurile pozitive pe care le pot face ele în viaţă mă ajută să-mi înving sentimentele negative”.

*Arthur a avut timp de mulţi ani o viaţă activă, plină. Apoi, din cauza unei boli grave, a trebuit să-şi întrerupă munca şi să-şi restrângă toate activităţile din afara casei. Timp de multe luni, Arthur s-a simţit inutil şi deprimat. Cum a înfruntat el aceste sentimente? „Am încetat să mă mai gândesc la lucrurile pe care nu le mai puteam face. M-am concentrat în schimb asupra a ceea ce puteam face pentru a-i ajuta pe alţi oameni să facă îmbunătăţiri şi pentru a-i încuraja când erau deprimaţi. Fiind constrâns să stau în casă, utilizez mult telefonul. Întrucât sunt ocupat să-i ajut şi să-i încurajez pe alţii, am puţin timp pentru a mă autocompătimi.”

*În urma unui şir întreg de probleme, incluzând moartea soţului ei, Nita a căzut, după cum era de aşteptat, într-o stare gravă de tristeţe şi deprimare. Cu timpul ea a învăţat să-şi controleze aceste sentimente: „Când încerc un sentiment de tristeţe, caut să fac ceva pozitiv care să mă întărească. Îmi impun să fac o plimbare, îi telefonez unei prietene dragi, ascult muzică sau fac ceva ce ştiu din experienţă că mă va face să mă simt mai bine. Încerc să mă tratez cu compasiune întocmai cum aş face-o cu un prieten bun”.

*De 32 de ani Mary are probleme grave de sănătate. Dependentă de un cărucior cu rotile, ea părăseşte casa doar pentru a se duce la medic. Cum procedează Mary pentru a nu se lăsa copleşită de descurajare? Ea explică: „Soţul meu mă ajută foarte mult. De asemenea, mă adâncesc frecvent în lecturi ziditoare. Le sun pe prietenele mele cu regularitate, şi adesea iau iniţiativa de a le invita acasă. Mă bucur de vizitele lor şi nu utilizez aceste ocazii pentru a mă lamenta sau pentru a mă lăsa pradă autocompătimirii. Nu petrec timp gândindu-mă la lucrurile negative ale vieţii deoarece există atât de multe lucruri pozitive la care să mă gândesc”.

*Margaret este o fire realistă. „Când sentimentele negative îşi fac apariţia, spune ea, caut compania unei persoane optimiste - nu idealiste - a cuiva care mă cunoaşte bine şi care îmi va reaminti de succesele mele şi mă va încuraja.”

*Rose Marie a avut de-a lungul anilor cinci operaţii importante şi, recent, ea şi soţul ei au avut şapte decese în familiile lor într-un interval de un an şi jumătate. Desigur, toate aceste lucruri au cauzat sentimente negative. Totuşi, ei nu se gândesc prea mult la aceste lucruri. Fiind creștini practicanți, ei sunt susţinuţi de speranţa pozitivă şi reconfortantă pe care o oferă Biblia cu privire la o foarte apropiată lume nouă a dreptăţii în care Dumnezeu „va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”. Chiar cei morţi vor fi înviaţi, deoarece Iisus a zis că „vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Meu şi vor ieşi din ele”. - Apocalipsa 21:4; Ioan 5:28, 29.

2 comentarii:

  1. Teamă? Poate. Mânie? Sigur. Restul nu le simt. Sunt mânioasă, însă mă opresc la gândul că ajung la pușcărie dacă îmi urmez pornirile. Furioasă sunt adesea pe ceea ce nu îmi stă în puteri să ocolesc, să anulez ori să grăbesc. Dar mă calmez : nu vreau să ajung la balamuc. Dacă mi-e teamă? Mi se pare omenește, numai idioții nu se tem nici pe scaunul de execuție. Drept să spun : nu prea știu ce e aia anxietate și nu vreau să aflu. Prea multe te îmbolnăvesc.

    RăspundețiȘtergere

CARTEA „FAPTELE APOSTOLILOR”. COMENTARIU. Partea a douăsprezecea.

  CARTEA „FAPTELE APOSTOLILOR”. COMENTARIU. Partea a douăsprezecea 1. „Fii curajos!”: Pavel scapă de un complot pus la cale de evrei și ...