TITULARIZARE-ISTORIE,
2021-2025. VARIANTE DE REZOLVARE
TITULARIZARE
- ISTORIE, 2021
SUBIECTUL
I (30 de puncte):
A. Citiţi,
cu atenţie, sursa de mai jos:
„Ducele
dʼOrléans știa
că, în caz de deces al regelui minor, prinții «legitimați» l-ar
sprijini [...] pe Filip V al Spaniei care, în ciuda clauzelor formale ale
tratatului de la Utrecht și a atașamentului pe care îl
manifestă supușii săi, n-ar șovăi să urce pe tronul Franței. El
se înțelege prin urmare cu Parlamentul și îi dă [...] dreptul de
critică la adresa edictelor regale [...]. În schimb, Parlamentul îi
recunoștea regentului toate puterile. Dornic să-și asigure partizani în cazul
în care tronul ar fi fost vacant, ducele dʼOrléans lasă să se desfășoare o reacție
aristocratică împotriva împuterniciților de origine burgheză ai domniei
precedente.” (Istoria Universală)
Pornind
de la sursa dată, răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Scrieți
o relație istorică de cauzalitate stabilită între
două informaţii selectate din sursa dată, precizând rolul fiecăreia dintre
aceste informații (cauză, respectiv efect). 1
punct;
2. Menţionaţi
o cauză politică și două consecințe economice ale instaurării
absolutismului monarhic în Franța. 3 puncte;
3. Prezentați
o asemănare și o deosebire dintre acțiunile politice desfășurate în
Anglia, între anii 1660-1700 . 4 puncte;
4. Prezentați
două consecințe ale revoluției industriale din secolul al XVIII-lea în
plan social. 4 puncte;
5. Analizați,
prin prezentarea a două fapte istorice, rolul ideilor iluministe în
constituirea SUA, în secolul al XVIII-lea. 5 puncte.
B. Citiţi
afirmaţia următoare:
„Ca
stat fruntaș al Greciei în Războaiele persane, Atena și-a revendicat
o ascendență militară și culturală care a ajuns la apogeu
odată cu Liga Deliană (478-404).” (S. Jenkins, Scurtă istorie
a Europei de la Pericle la Putin).
Argumentaţi,
în aproximativ două pagini, opinia dumneavoastră referitoare la
afirmația dată, prin prezentarea a trei fapte istorice.
Notă! Se punctează formularea
opiniei, precizarea faptelor istorice şi menționarea a câte
două caracteristici ale fiecăruia, utilizarea conectorilor care
exprimă cauzalitatea şi concluzia, utilizarea limbajului istoric
adecvat, respectarea succesiunii cronologice/logice, structurarea
argumentării și respectarea limitei de spaţiu. 13 puncte
Rezolvare:
Subiectul
I. A:
1.
Cauza: „ducele dʼOrléans (…) se
înțelege prin urmare cu Parlamentul și îi dă (…) dreptul de critică la adresa
edictelor regale.”
Efectul: „În schimb, Parlamentul îi recunoaște regentului toate
puterile.”
Rolul: Cauza,
aleasă de noi, scoate în evidență dorința ducelui, ca și a monarhiei franceze
în general, de a avea sprijinul Parlamentului, format din nobilimea de robă/de
funcție, care era garantul păstrării structurii politico-sociale a Franței.
Nicio lege nu putea intra în vigoare fără a fi fost mai întâi înscrisă în
condica parlamentului din Paris.
Efectul - arată clar faptul că această nobilime de robă
era cea care garanta exercitarea absolutismului regal, în condițiile în care îi
se satisfăceau toate pretențiile sociale și politice.
2. O
cauză foarte importantă a instaurării absolutismului monarhic în Franța a
reprezentat-o dorința monarhiei de a evita situația în care Adunarea Stărilor
Sociale, constituită în 1302, ar mai fi putut controla instituția regală, așa
cum se întâmplase în timpul războiului de o sută de ani (1337-1453), când
Etienne Marcel, starostele orășenilor din Paris și lider, de facto al Adunării,
reușise pentru un timp acest lucru. De altfel, din timpul lui Ludovic al
XIII-lea, Adunarea n-a mai fost convocată începând cu anul 1614.
În ceea ce privește consecințele economice
ale instaurării absolutismului, două ies în evidență, anume: prima -
instituirea unui sistem unitar de impozite care aducea monarhiei venituri
regulate, permanente; a doua - impunerea, din timpul lui Ludovic al XIV-lea
(1643-1715), a colbertismului ca politică economică de stat. Această politică a
fost instituită de către Jean Baptiste Colbert și reprezenta o formă adaptată
la condițiile Franței a mercantilismului - o doctrină economică care susținea
că bogăția unui stat este egală cu cantitatea de metale prețioase pe care o
deținea. Această doctrină a favorizat și ascensiunea primului imperiu colonial
francez, prin constituirea în America de Nord a coloniei Louisiana.
3. Cele
două acțiuni politice desfășurate în Anglia, între 1660-1700, sunt: „Declarația
de la Breda” și „Declarația Drepturilor”.
„Declarația de la Breda”, din 1660, a fost actul fondator al „restaurației
Stuarților”, în timp ce , „Declarația Drepturilor”, din 1689, a fost actul
fondator al monarhiei constituționale. Asemănarea dintre
aceste două documente este dată de faptul că, în ambele acte, regii garantau
drepturile Parlamentului, care devenea principalul factor de putere politică în
Anglia. Deosebirea este, însă, evidentă – în cazul
„Declarației de la Breda” nu erau foarte clar fixate atribuțiile de putere ale
monarhiei, fapt care a permis atât lui Carol al II-lea Stuart, cât și lui Iacob
al II-lea Stuart, să încalce frecvent drepturile Parlamentului și să încerce
revenirea la absolutism. În schimb, „Declarația Drepturilor” a prevăzut foarte
clar faptul că Wilhelm/William de Orania și soția sa Mary nu puteau sub nicio
formă să încalce drepturile Parlamentului iar fiecare act regal trebuia
contrasemnat de ministrul de resort.
4. Două
consecințe ale revoluției industriale în secolul XVIII au fost: prima -
creșterea rolului economic al orașelor, aspect valabil în special în Anglia.
Această situația va provoca și începutul exodului populației rurale spre orașe.
La sfârșitul acestui secol deja Londra avea peste 1 milion de locuitori. A doua
- creșterea importanței în ansamblul societății a burgheziei, care
deținea capitalul financiar necesar dezvoltării industriei. În aceste condiții,
burghezia va pretinde și dreptul ei de a conduce în plan politic. În Anglia
acest lucru se obținuse în timp ce în alte țări va fi nevoie de revoluții
violente.
5. Cele
două fapte istorice sunt:
Primul: „Declarația de
independență” - promulgată la 4 iulie 1776, în Congresul de la
Philadelphia, și redactată de Thomas Jefferson. Regăsim în acest document
ideile filosofice ale lui John Locke, înscrise în lucrarea „Al doilea tratat
despre guvernare” (1690), în care era configurat regimul democratic bazat pe
ideile de constituție, Parlament și domnia legii. În „Declarația de
Independență” aceste idei sunt adaptate realităților din America. În
conformitate cu prevederile sale, scopul guvernării este protecția proprietății
și garantarea drepturilor inalienabile - viața, libertatea, fericirea. Acestea
erau aspecte determinate pentru un regim democratic bazat pe domnia legii,
Parlament și constituție.
Al doilea: Constituția SUA -
aprobată în 1787 și intrată efectiv în vigoare în 1789. Convenția Federală de
la Philadelphia s-a inspirat, în elaborarea Constituției, din ideile lui
Montesquieu și, din nou, ale lui John Locke. Astfel, a fost preluată ideea
separării puterilor în stat descrisă de Montesquieu în lucrarea „Despre spiritul
legilor” și, bineînțeles, ideile referitoare la regimul democratic dezvoltate
de John Locke. În plus, a fost înscrisă ideea suveranității poporului,
dezvoltată cel mai bine de către Jean Jacques Rousseau. Ulterior, în
Constituție au fost trecute prevederile din „Declarația drepturilor
coloniilor”, - un alt document importat -, care au constituit primele 10
amendamente la Constituția SUA. În acest document erau trecute o serie de
drepturi ale cetățenilor, afirmate cel mai bine de către Voltaire în lucrările
sale: dreptul la liberă exprimare, la libertatea conștiinței, dreptul la o
judecată dreaptă bazată pe fapte etc..
B. Hegemonia Atenei în lumea greacă - secolul V î.H.:
În urma participării la războaiele medice/persane
Atena și-a impus o adevărată hegemonie peste mai mult de 200 de polisuri din
lumea greacă. Această situație s-a datorat rolului fundamental jucat de Atena
în aceste războaie – victoria de la Marathon obținută de atenieni sub
conducerea lui Miltiade și victoria flotei grecești sub conducerea atenianului
Temistocle de la Salamina. Atena și-a câștigat astfel un real prestigiu și,
astfel, în 478 î.H., se formează Liga de la Delos - o alianță politico-militară
cu peste 200 de cetăți/polisuri sub conducerea Atenei. Astfel, Atena își va
impune modelul său politic în lumea greacă, secolul V fiind cunoscut și ca
„secolul atenian”. Această realitate istorică se poate argumenta prin
prezentarea a 3 fapte istorice importante, anume:
Primul - impunerea modelului democratic de organizare al
vieții politice. Polisurile
adoptă modelul atenian, Pericle putând să afirmă că: „Atena este școala
întregii Elade.” Modelul politic atenian era democrația directă, în
care cetățenii aveau dreptul de a alege și de a fi aleși și, în plus, puteau
participa, în teorie, cu toții la luarea deciziilor. Cea mai importantă
instituție politică era Adunarea Poporului/Ecclesia la care participau 40000 de
cetățeni. Aceasta avea competențe depline legislative dar și executive. Modelul
democratic impus de Atena crea mari dificultăți Spartei și menținerii
controlului său în Liga Peloponesiacă. Pentru a-și apăra interesele hegemonice,
bazate pe regimul oligarhic-militarist, Sparta va declanșa, în 431 î.H., un
război pentru dominația asupra lumii grecești contra rivalei sale Atena, conflict
cunoscut ca „războiul peloponesiac”.
Al doilea - Atena impune modelul său cultural, civic și
educațional. Acest model a reprezentat
cea mai puternică susținere în plan imagistic și axiologic a hegemoniei
ateniene. Acest model pleca de la două afirmații de tip axiomă - „omul este o
ființă socială/zoon politikon”, afirmată de către Aristotel, și, „omul este
măsura tuturor lucrurilor”, afirmată de către Protagoras. Astfel, omul în
calitate de „zoon politikon” trebuie să participe activ la viața cetății, unde
își poate demonstra valoarea spiritului său civic. El, cetățeanul, se implică
în chestiuni politice legate de apărarea dreptății, a bunurilor tuturor
cetățenilor, în chestiuni educaționale - educația fiind obligație a tuturor
cetățenilor, etc.. În ceea ce privește a doua afirmație, aceasta a influențat
profund creația cultural-artistică din secolul V î.H.. Artiștii greci
„umanizează” toate formele de creație. Chiar și divinitățile sunt umanizate.
Această concepție se deosebea total de formele de creație ale altor civilizații
antice unde domina monumentalul, grandiosul, iar divinitățile erau suficient de
„nepământești” - exemplu: arta egipteană și cea mesopotamiană.
Al treilea - prin Liga de le Delos, Atena a impus o nouă
organizare militară. Astfel,
hopliții nu vor mai juca un rol determinant în plan militar. Mult mai
importante erau echipajele celor peste 1000 de vase ale Ligii, formate din
oameni simpli, săraci, care, până atunci, erau lipsiți de drepturi politice în
cele mai multe dintre cetățile grecești membre ale Ligii. De altfel, tocmai
această situație va impune chiar la Atena noi reforme politice introduse de
Efialte și, ulterior, Pericle.
În baza faptelor istorice prezentate, împărtășim
afirmația istoricului S. Jenkins. Într-adevăr, Atena și-a revendicat o
ascendență politică, culturală, educațională în lumea greacă a secolului V. Mai
mult, peste timp, modelele sale vor reprezenta sursă pentru europeni în efortul
lor de a-și elabora propriile modele politice, culturale, educaționale,
începând cu Epoca Renașterii. Parafrazând afirmația istoricului amintit, am
putea spune că, Atena își revendică „patentul” pentru modelele de organizare a
societății europene din timpurile mai apropiate nouă.
SUBIECTUL
al II-lea (30 de puncte):
Elaborați,
în trei - cinci pagini, o sinteză referitoare la evoluția spațiului
românesc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul
secolului al XX-lea, având în vedere:
-
menționarea a două acțiuni desfășurate în spațiul românesc extracarpatic,
între anii 1851- 1858 și a câte unei cauze specifice fiecăreia dintre
acestea;
-
menționarea a două măsuri adoptate de statul român în perioada
1862-1865 și a câte unei consecințe în plan economic a fiecăreia;
-
precizarea a două fapte istorice la care participă românii transilvăneni
în perioada 1865 - 1895 și prezentarea unei deosebiri și a unei
asemănări între acestea;
-
menționarea a două curente culturale existente în România, în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea și a câte două caracteristici ale
fiecăruia dintre acestea;
-
prezentarea vieții politice din România între anii 1891-1900, respectiv
1901-1910, utilizând câte două fapte istorice pentru fiecare perioadă.
Notă: Se
punctează și evidenţierea relaţiei de cauzalitate, respectarea succesiunii
cronologice/logice a faptelor istorice, utilizarea limbajului istoric
adecvat, structurarea sintezei elaborate, respectarea limitei de spaţiu.
Rezolvare:
Evoluția spațiului românesc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la
începutul secolului XX:
În
această perioadă, evoluția spațiului românesc a stat sub semnul dorinței de
realizare a unirii tuturor românilor într-un singur stat. După înfrângerea
revoluției pașoptiste, lupta pentru unire a continuat, mai ales datorită
revoluționarilor români exilați în Occident. Izbucnirea Războiului Crimeei a
favorizat impunerea problemei Unirii Principatelor ca problemă europeană.
Împrejurările istorice nu făceau posibilă atunci unirea tuturor românilor. Dar,
chiar și ideea unirii Principatelor a fost realizată cu multe greutăți cauzate
de interesele divergente ale Marilor Puteri. În Principate au luat ființă două
mișcări politice care urmau să conducă lupta pentru unire, mișcări numite
„Partide Naționale”. Mulți istorici consideră că este vorba, în realitate, de o
singură mișcare politică. Partidele Naționale au profitat de prevederile
Tratatului de la Paris din 1856 și au reușit, în cele din urmă, să impună
Unirea Principatelor sub un singur domnitor -Alexandru Ioan Cuza, în 1859,asta
în ciuda prevederilor Convenției de la paris din 1858, care oferea românilor un
simulacru de unire. Așadar, cele două acțiuni politice importante din perioada
1851-1858 au fost: prima: apariția Partidelor Naționale, aspect
favorizat de revenirea în țară a revoluționarilor exilați în contextul creat de
Războiul Crimeei, și, a doua - organizarea Adunărilor ad-hoc
din 1857 în baza prevederilor Tratatului de la Paris; în cedrul acestor adunări
a fost afirmată clar dorința de unire a românilor.
În
ceea ce privește domia lui Cuza, aceasta s-a caracterizat prin înfăptuirea unor
mari reforme, esențiale pentru modernizarea statului român. Astfel, în 1863,
alături de prim-ministrul Mihail Kogălniceanu, Cuza a reușit să impună
adoptarea de către Parlament a legii secularizării averilor mănăstirești. Mai ales
a averilor mămăstirilor închinate. În total, era vorba de o suprafață arabilă
de circa 25% din teritoriul României! Realizarea altor reforme va fi posibilă
numai prin dizolvarea corpurilor legiuitoare în urma loviturii de stat din 2
mai 1864. Prin acest act, Cuza și-a asumat întreaga autoritate în stat, dorind
să guverneze exact cum făcea Napoleon al III-lea în Franța. Cea mai importantă
reformă realizată, în acest nou context, a fost cea agrară. Circa 400000
de clăcași au fost împroprietăriți cu aproape 2000000 de hectare teren arabil.
De asemenea, claca a fost desființată. Concluzionând, reforma secularizării a
restituit statului român circa 25% din suprafața arabilă a țării, plus păduri,
iar reforma rurală a dat pământ capilor de familie. Dacă pe termen scurt
reforma agrară a avut consecințe positive, pe termen lung a avut urmări nefaste
- suprafețele agricole s-au fărâmițat iar cu trecerea timpului se va ajunge ca
foarte mulți țărani să nu aibă deloc pământ.
După
înlăturarea lui Cuza, la 11 februarie 1866, pe tronul României va fi adus
prințul german Carol I de Hohenzollern. În timpul domniei sale România își
obține independența, în 1878 (recunoașterea internațională), a avut loc unirea
Dobrogei cu țara (1878) iar în 1881 România devine Regat. De asemenea, s-a
intensificat sprijinul pentru lupta națională a românilor din provinciile
aflate sub dominație străină.
Cum
am amintit mai sus, împrejurările istorice n-au permis relizarea Marii Uniri,
în 1859, dar înfâptuirea Micii Uniri a impulsionat lupta națională a românilor
din provinciile aflate sub ocupație străină. La vremea aceea cea mai importantă
provincie aflată sub dominație stăină era Transilvania. Situația românilor
transilvăneni a devenit dramatică odată cu încheierea Pactului Dualist din 1867.
Transilvania a fost încorporată total în structura statală a Ungariei, în baza
refacerii Regatului Sfântului Ștefan. În urma unei serii întregi de legi, ca
Legea Uniunii, Legea oentru egala îndreptățire a naționalităților, Legea
învățământului, Legea electorală etc., românilor le-au fost încălcate
sistematic drepturile naționale. Înlăturarea Pactului Dualist și a
consecințelor sale pentru români va fi obiectul prioritar al luptei naționale a
românilor ardeleni. În contextul acestei lupte, se impun atenției noastre două
fapte istorice foarte importante. Primul îl constituie
Pronunciamentul de la Blaj, din 1868. Acesta a reprezentat prima
acțiune majoră a românilor ardeleni contra Pactului. A fost redactat de către
George Barițiu și publicat în numeroase ziare ale vremii, inclusiv din Vechiul
Regat. Al doilea - Memorandumul și mișcarea memorandistă dintre
1881-1895. A fost vorba de cea mai puternică acțiune contra Pactului și, care,
a avut un larg ecou internațional. Memorandumul a fost prezentat la Viena de către
o delegație de 300 de români, în 1892. Liderii memeorandiștilor, în frunte cu
Ioan Rațiu, aveau să fie condamnați la ani grei de temniță, în urma
„procesului” de la Cluj. Reacția națională a fost extrem de puternică
atât în Transilvania, cât și în Vechiul Regat. Deosebit de importantă a fost
reacția internațională - marii personalități ca W. Gladstone, G. Clemenceau,
Emile Zola etc., au intervenit în favoarea memorandiștilor. Aceștia vor, în
cele din urmă, eliberați. Între cele două fapte istorice avem o asemănare -
ambele documente condamnau Pactul Dualist și cerea revenirea Transilvaniei la
statutul juridic avut înaite de „unirea” cu Ungaria. Dar, între ecele două
fapte există o deosebire evidentă - Pronunciamentul nu a avut
un ecou puternic și nu a determinat o largă mișcare națională de susținere, în
timp ce, Memorandumul a implicat susținerea întregii națiuni, însuși regale
Carol I declarându-I împăratului Franz Joszef că „nu se poate opune
dezideratelor firești ale românilor.” Să mai amintim de ecoul internațional?
Acesta a fost ca și inexistent în cazul Pronunciamentului, dar cu totul
remarcabil în cazul Memorandumului.
În
ceea ce privește viața politică din Vechiul Regat, aceasta cunoaște importante
evoluții. Carol I a fost preocupat să asigure echilibrul politic și, astfel, în
1895, introduce rotativa guvernamentală prin care cele două
partide politice importante, - PNL și PC -, se roteau la guvernare. Prin acest
sistem, regele nu permitea vreunui partid din cele două să acumuleze o
putere politică prea mare. Pe lângă acest fapt istoric important din perioada
1891-1900, mai remarcăm un al doilea - apariția în 1893 a PSDM
din România, ca rezultat al creșterii importanței lucrătorilor industriali. Din
păcate, partidul se va destrăma în preajma anului 1900. Pentru perioada
ulterioară, - 1901-1910 -, viața politică a fost influențată de alte două fapte
istorice. Primul - unirea junimiștilor cu PC, în 1907,
junimiștii afirmându-se ca unii dintre cei mai duri opozanți ai liberalilor, -
de exemplu Mihai Eminescu îi considera pe liberali „dușmanii națiunii!” Al
doilea - problema țărănească care s-a agravat puternic, ajungându-se
la marea răscoală din 1907, înăbușită în sânge de guvernul liberal condus de
D.A Sturdza.
Analiza
evoluției spațiului românesc din această perioadă ar fi incompletă dacă nu am
aminti și rolul culturii. Cultura românească s-a integrat deplin în cea
europeană și a contribuit major la pregătirea spiritelor pentru Marea Unire. În
plan cultural Mica Românie a cunoscut mai multe curente, din care supunem
atenției două, anume: primul - junimismul. Acesta a fost dezvoltat
de Societatea Junimea de la Iași, condusă de Titu Maiorescu. Curentul junimist
s-a caracterizat prin deschiderea spre cultura germană, considerată superioară
celei franceze, și, prin promovarea marilor noștri scriitori clasici, - Mihai
Eminesc, I.L. Caragiale și Ion Creangă -, care n-au fost acceptați în Academia
Română în ciuda valorii operelor lor. Un al doilea curent a fost semănătorismul.
El a fost promovat mai ales de către Constantin Stere dar acestuia i s-au
alăturat, ulterior, mari nume, cum ar fi: Nicolae Iorga, Liviu Rebreanu
etc.. În opoziție cu junimismul, acest curent punea acentul pe valorile
tradiționale românești, mai ales cele ale satului. O a doua caracteristică o
reprezenta latura naționalistă, dusă uneori la extreme. Pot fi citate numeroase
pasaje din lucrările lui Nicolae Iorga unde românii par niște victime inocente
ale străinilor veșnic răi!
În
finalul analizei noastre, subliniem faptul că, evoluția spațiului românesc din
această perioadă a stat sub semnul dorințelor de modernizare și de realizare a
idealului Marii Uniri.
SUBIECTUL
al III-lea (30 de puncte):
Următoarele
secvențe fac parte din programele școlare pentru disciplina istorie:
A. Competenţe
specifice
4.2.
Utilizarea resurselor multimedia în scopul învăţării.
Domenii
de conţinut Conţinuturi şi studii de caz
8.
Europa medievală - Viaţa cotidiană în Evul Mediu: familia, aşezările,
alimentaţia,
sărbătorile,
economia şi tehnologia, credinţa şi biserica, proprietatea,
libertatea şi
dependenţa. (Programa școlară pentru disciplina Istorie, clasa
a V-a, OMENCȘ nr. 3393 / 28.02.2017).
B. Competenţe
specifice Conţinuturi
2.5
Examinarea consecinţelor directe şi indirecte ale acţiunii umane;
5.3
Plasarea evenimentelor şi proceselor istorice într-un context istoric mai
larg românesc, european sau universal;
5.4
Realizarea de analize comparative şi sinteze referitoare la spaţii şi
perioade istorice.
RELAȚIILE
INTERNAȚIONALE
•
Marile conflicte ale secolului XX
Probleme
de atins: primul război mondial - un nou tip de război, tratatele de
pace şi relaţiile internaţionale interbelice, al doilea război mondial,
Holocaustul. (Programa școlară pentru clasa a X-a – Istorie,
OMEC nr. 4598 / 31.08.2004).
1. Prezentați
activitatea didactică desfășurată pentru formarea/dezvoltarea
competenței specific din secvența A, având în vedere:
- precizarea
unei metode interactive de predare-învățare;
- precizarea
modului de organizare a clasei și menționarea a trei resurse didactice,
corespunzătoare
metodei interactive de predare-învățare pentru care ați optat;
- exemplificarea
a patru sarcini de lucru date elevilor în contextul utilizării acestei metode,
folosind informație istorică din Conţinuturi.
2. Evaluați
competențele specifice din secvența B, având în vedere:
- proiectarea
unui item cu alegere duală și a unui item cu răspuns scurt, precizând
competența specifică evaluată și utilizând informație istorică din Conţinuturi;
- menționarea
a două caracteristici ale referatului, ca metodă de evaluare;
- elaborarea
a trei criterii de evaluare corespunzătoare unui referat.
Notă: Se
punctează şi corectitudinea ştiinţifică a informaţiei istorice utilizate la
subpunctele 1. și 2., respectiv răspunsurile
corespunzătoare itemilor.
Rezolvare
- Subiectul III. A:
Pentru
formarea competenței 4.2, din secvența didactică prezentată, profesorul de
istorie poate utiliza metoda Cubului. Va avea în vedfere, în
special, 4 sarcini dintre cele 6 ale metodei. Pentru o mai bună orientare, ar
putea utiliza, ca procedeu didactic în cadrul acestei
metode, metoda Cadranelor. Clasa va fi organizată în 4 grupe,
fiecare grupă primind câte o sarcină. Pentru documentarea elevilor, profesorul
poate indica următoarele resurse: platformele educaționale Prezi, Didactica,
Digitaliada, Digitalpedia, Educație online. Aceste platforme conțin multe
materiale informative deosebit de atractive. Ele prezintă și o mulțime de
lectii care au și conținut video. Platformele indicate se pliază exact pe
competența avută în atenție. În afara acestor resurse, profesorul poate cere
elevilor să utilizeze motoarele de căutare de tip Google prin care pot
identifica o mulțime de surse de informare, cum ar fi enciclopediile online -
exemplu: Cronica ilustrată a omenirii online. În context, profesorul va atrage
atenția elevilor să utilizeze cu precauție enciclopedia Wikipedia deoarece
multe materiale nu sunt verificate științific sau nu sunt asumate. Mai mult,
există formularea „schimbare sursă” fără a se indica, în foarte multe cazuri,
despre care sursă este vorba. Pentru acei elevi care doresc să cunoască
informații de primă mână, atent documentate, profesorul le poate pune la
dispoziție surse bibliografice de execepție - este vorba despre două mari
sinteze de istorie universală de mare valoare, anume: „Ascensiunea Occidentului
- o istorie a comunității umane și un eseu retrospectiv”, autor William H.
McNaill, „Istoria lumii”, autor J.M. Roberts. Bineînțeles, profesorul îi
va orienta pe elevi spre capitolele care privesc secvența didactică „Viața
cotidiană în Evul Mediu”.
Sarcinile
efective, în baza resurselor/surselor indicate:
1.
Descrieți viața unei familii de țărani dependenți din Evul Mediu.
2.
Comparați nivelul de dezvoltare al tehnologiei în Evul Mediu cu cel din Antichitatea
clasică greco-romană și emiteți concluzii, judecăți, referitoare la progresul
sau regresul societății medievale față de Antichitate.
3.
Analizați obiceiurile, tradițiile, sărbătorile și precizați dacă erau cu
adevărat legate de creștinism sau prezentau influențe păgâne.
4.
Aplicați cunoștințele voastre despre viața cotidiană din multe sate românești
de astăzi la aspecet ale vieții cotidiene din Evul Mediu. Ce constatați?
5.
Asociați obligațiile țărănimii față de feudali cu evoluția generală a șerbiei
în diverse regiuni europene, și explicați de ce în Occident șerbia a fost
desființată începând cu secolul XIII, pe când în Răsărit ea s-a întărit foarte
mult.
6.
Argumentați, pro sau contra, privitor la afirmația: „Superstițiile, sărbătorile
de sorginte păgână, obiceiurile și tradițiile din societatea medievală au
reprezentat o puternică frână în calea progresului.”
Din
aceste 6 sarcini profesorul va alege 4. Se poate axa, în cazul nostru, pe
sarcinile „Comparați!”, „Analizați!”, „Asociați!”, „Argumentați!”,
deoarece prezintă un grad de dificultate mai mare față de cerințele de la
celelalte două sarcini.
B. Pentru
competența 2.5:
1.Item
cu alegere duală - Notați cu A (adevărat) și cu F (fals) următoarele afirmații:
a) Al
Doilea Război Mondial a fost rezultatul direct al Tratatelor de pace de la
Paris-Versailles, unde învingătorii nu au ținut cont și de punctele de vedere
ale învinșilor.
b)
Pactul Briand-Kellogg, prin prevederile sale, a dorit să pregătească Conferința
pentru dezarmare da la Geneva, organizată de Societatea Națiunilor.
c)
Holocaustul a vizat nu doar nimicirea evreilor, ci și a slavilor, țiganilor.
d)
Pactul Societății Națiunilor își propunea să respecte egalitatea în drepturi a
tuturor statelor, mari sau mici.
Răspunsurile
așteptate: a - A; b - F; c - A; d - A.
2.Item
cu răspus scurt - Cum a caracterizat George Clemenceau pacea de la
Paris-Versailles?
Răspunsul
așteptat: A caracterizat-o ca fiind „dreaptă și ipocrită în același timp”.
Tot el afirma: „Vai, noi trebuie să recunoaștem că am intrat în război cu un
program de … eliberatori.”
Pentru
competența 5.3.:
1.Notați
cu G (general) și cu P (particular) următoarele afirmații:
a) Un
episod important al politicii expansioniste italiene l-a constituit agresiunea
contra Abisiniei/Etiopiei.
b)
Pentru frontul din Pacific, o importanță morală deosebită a avut-o bătălia de
la Midway.
c)
Atacul Japoniei asupra Chinei a reprezentat o primă încălcare flagrantă a
principiului „securității collective”.
d)
Italia urmărea să edifice un nou Imperiu Roman.
e) Cele
două războaie mondiale sunt considerate „al Doilea Război de 30 de ani”.
f)
Hitler a fost influențat în ideile sale despre „rasa ariană superioară” de
lucrările unor filosofi germani.
h)
Într-un fel, al Doilea Război Mondial nu s-a încheiat nici în zilele noastre.
Răspusurile
așteptate: a - P; b - P; c - P; d - G; e - G; f - P; h - G.
2.Item
cu răspuns scurt - Enumerați două acțiuni politico-diplomatice din preajma
izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial.
Răspusul
așteptat: crearea Axei Berlin-Roma-Tokyo și Pactul Ribbentrop-Molotov.
Pentru
competența 5.4:
1.Item
cu alegere duală - Notați cu A (adevărat) și cu F (fals) următoarele afirmații:
a)
Războiul din Pacific a fost mai puțin nimicitor decât cel din Europa.
b)
Politica dusă de Kempeitaiul japonez în teritoriile ocupate din Asia a fost
chiar mai barbară decât cea dusă de Gestapoul nazist în Europa.
c)
Aristide Briand a fost inspiratorul „Convențiilor de definire a agresiunii” ,
semnate la Londra, în 1933.
d) În
fața agresiunii Germaniei, Franța a încercat să aplice strategia din Primul
Război Mondial.
Răspunsurile
așteptate: a - F; b - A; c - F; d - A.
2. Item
cu răspus scurt - Ce elemente au în comun bătăliile de la Stalingrad și
Guadalcanal?
Răspusul
așteptat: Cele două bătălii au fost decisive pentru cel de-al Doilea
Război Mondial și, în plus, au avut loc cam în aceeași perioadă.
Referatul
ca metodă de evaluare:
Referatul
este metodă de evaluare bazată pe acțiunea docimologică de cercetare.
2
caracteristici: poate fi referat de investigație științifică, independentă; are
caracter sumativ, angrenând cunoștințe, priceperi, abilități și atitudini
diverse, constituite pe parcursul unei perioade mai îndelungate de timp.
3
criterii de evaluare:
Primul - evidențierea
capacităților de analiză și interpretare critică a informațiilor;
Al
doilea - verificarea capacităților elevilor de a-și exprima
opinii personale și concluzii;
Al
treilea - succesiunea logică a ideilor.
Aceste
criterii, ca și altele, necesită, în fapt, o evaluare de tip holistic a
referatului.
TITULARIZARE
ISTORIE 2022
SUBIECTUL I (30 de
puncte):
A. Citiţi,
cu atenţie, sursa de mai jos:
„Oficial,
Augustus nu este decât Princeps, adică primul în Senat și în stat.
În realitate, «Împăratul» dispune de toate puterile. Puterea militară,
grație titlului de Imperator, și imperium-ului proconsular,
care îi conferă comanda supremă a armatei și guvernarea provinciilor ocupate
militar.Puterea civilă, prin exercitarea puterii tribuniciare și, când dorește,
a fostelor magistraturi (consulatul, cenzura). În sfârșit, puterea
religioasă, datorită funcțiilor sale de Mare Pontif și titlurilor divine
de Caesar și Augustus. [...] În anul 2 î.e.n., Senatul îi decernează
titlul de «Părinte al patriei». După el, toți succesorii vor lua aceleași
titluri și vor putea, din această cauză, să-și exercite aceeași
putere absolută.” (S. Berstein, P. Milza, Istoria Europei).
Pornind
de la sursa dată, răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Scrieți
o relație istorică de cauzalitate stabilită între două informaţii selectate din
sursa dată, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). 1
punct
2. Menţionaţi
o cauză și două consecințe ale Pax Romana. 3 puncte
3. Prezentați
o asemănare și o deosebire dintre organizarea politică a Imperiului Roman în
timpul lui Dioclețian, respectiv lui Constantin cel Mare. 4 puncte
4. Prezentați
două consecințe politice ale evenimentelor istorice desfășurate în secolul al
V-lea, în Europa Occidentală. 4 puncte
5. Analizați,
prin prezentarea a două fapte istorice, rolul religiei creștine în evoluția
lumii bizantine, în secolele al VII-lea - al XI-lea. 5 puncte
B. Citiţi
afirmaţia următoare:
„În
paralel cu Războiul Rece, decolonizarea va da naștere unui proces
rapid de descompunere a imperiilor coloniale europene de peste mări.‟ (I. Geiss, Istoria
lumii).
Argumentaţi,
în aproximativ două pagini, opinia dumneavoastră referitoare la afirmația
dată, prin prezentarea a trei fapte istorice.
Notă! Se
punctează formularea opiniei, precizarea faptelor istorice şi menționarea a
câte două caracteristici ale fiecăruia, utilizarea conectorilor care
exprimă cauzalitatea şi concluzia, utilizarea limbajului istoric adecvat,
respectarea succesiunii cronologice/logice, structurarea argumentării
și respectarea limitei de spaţiu. 13 puncte
Rezolvare:
SUBIECTUL
I. A:
1. Relația
de cauzalitate se poate stabili între următoarele informații:
Cauza:
„Oficial, Augustus nu este decât Princeps, (…). În realitate, „Împăratul”
dispune de toate puterile.”
Efectul:
„După el, toți succesorii vor lua aceleași titluri și vor putea, din această
cauză, să-și exercite aceeași putere absolută.”
Rolul
fiecăreia dintre aceste informații este: cauza selectată de noi pune în evidență
statutul superior al lui Octavian față de ceilalți membrii ai Sanatului. Titlul
de „Princeps” îl desemna pe primul dintre senatori, dar în cazul lui Octavian
va duce la întărirea puterii sale. Știm că, Octavian „renunțase” la putere,
declarând că „a restaurat libertatea Republicii. Eu mă retrag.” Senatul, pe o
cale constituțională, îi acordă acest titlu, apoi, treptat, și pe celelalte, ca
mulțumire pentru rolul său! Se va produce astfel o transformare radicală în
privința exercitării puterii, a cărei semnificație reală scapă contemporanilor.
Efectul arată cum această putere aproape absolută, - nu suntem
de acord cu formula din text -, se va transmite următorilor
împărați, epoca Principatului fiind o succesiune de Dinastii.
2. O
cauză importantă a „Pax Romana” a reprezentat-o dezvoltarea economică a
provinciilor imperiului începând cu secolul II. Dezvoltarea a fost facilitată
de politica fiscală a împăratului Hadrian care a redus datoriile acestora către
Roma și a încurajat procesul de urbanizare, orașele devenind centre
meșteșugărești foarte importante. De altfel, de la sfârșitul secolului I d.H.,
centrul vieții economice nu va mai fi Italia, ci provinciile, aspect subliniat
de către Plinius cel Bătrân, citat de Stelian Brezeanu. „Pax Romana” va avea, printre
altele, două consecințe foarte importante: prima: în această perioadă este
facilitat procesul de romanizare, unele populații mergând până la abandonarea
limbii materne în favoarea limbii latine; a doua: impriul devine o federație de
cetăți în frunte cu Roma. Acest aspect arată, în realitate, slăbiciunea
imperiului în timpul Principatului - el nu avea o conducere centralizată și
niciun raport clar între Împărat și Senat. După anarhia militară, de altfel, în
imperiu se va instaura o monarhie absolută numită Dominat.
3. O
asemănare - puterea imperială este una absolută, aspect ilustrat și prin
formula „Dominus et Deus” - „Stăpân absolut și Zeu”. De la termenul „dominus”
provine denumirea Dominatului. O deosebire - în vremea lui Dioclețian se crează
Tetrarhia, conducerea imperiului fiind împărțită între doi Auguști și doi
Caesari - aceștia fiind locțiitorii celor doi Auguști. În schimb, Constantin
cel Mare va pune capăt tetrarhiei și va conduce singur.
4. În
secolul V au avut loc migrațiile popoarelor germanice și formarea regatelor
barbare ale acestora. Aceste evenimente au avut importante consecințe. Iată
două dintre ele: prima - Imperiul Roman de Apus s-a prăbușit în anul 476, când
Odoacru/Odivacar a cucerit Roma, înlăturându-l pe Romulus Augustulus, un copil
de 13 ani. A doua - Imperiul Roman de Răsărit va supraviețui căderii
celui de Apus și se va considera singurul continuator legitim al vechiului
imperiu. Chiar și pentru conducătorii barbari din vestul Europei
Constantinopolul va rămâne capitala singurului imperiu roman universal,
„cetatea care împărățește”. În concepția elitelor barbare, autoritatea
Constantinopolului se extindea și asupra regatelor din vestul Europei. De
aceea, conducători barbari ca Odoacru și Theodoric cel Mare și-au luat titlul de
regi, nu de împărați!
5. Spre
deosebire de vechiul imperiu roman, Imperiul Roman de Răsărit/Imperiul Bizantin
a fost de la început un imperiu creștin. Biserica a jucat un rol esențial în
afirmarea ideologiei imperiale a acestui imperiu, puține state, de-a lungul
istoriei, având o concepție mai absolutistă asupra puterii în stat față de
acest imperiu. Un fapt istoric esențial demonstrează această realitate, astfel:
odată cu grecizarea imperiului, la începutul secolului VII, împărații primesc
titlul de „Basilei”, care, în concepția creștină a acestui imperiu, însemna că,
împărații erau „unșii lui Dumnezeu pe pământ”, acest fapt fiind recunoscut ca
atare de către Biserică. Reprezentările împăraților și împărăteselor în arta
religioasă prezintă aurore în jurul capului întocmai ca apostolii și sfinții
creștini. Un alt fapt istoric reliefează rolul creștinismului în evoluția lumii
bizantine - de-a lungul istoriei Imperiului Bizantin, Biserica a fost supusă
autorității statului, luând naștere „cezaropapismul”, - termenul nu are
legătură cu Papalitatea așa cum s-ar putea crede! Împărații își impun controlul
asupra Bisericii. Această realitate istorică este pusă în evidență în timpul
„luptelor hristologice” când împărații stabilesc ce este ortodoxie și ce este
erezie, dar, mai eles, în timpul „mișcării iconoclaste”. Mișcarea iconoclastă a
avut loc între secolele VIII-IX. La capătul ei, deși cultul icoanelor a fost
reintrodus definitiv, puterea imperială și-a întărit și mai puternic controlul
asupra Bisericii.
B:
Decolonizarea: După cel de-al doilea război mondial rolul marilor puteri
europene, - Marea Britanie și Franța, în special -, s-a redus dramatic. Au
apărut două superputeri, - SUA și URSS -, care în fapt au împărțit Europa în
două sfere de influență, între care se va desfășura războiul rece. Pe acest
fond, popoarele din colonii și-au intensificat lupta pentru eliberare
națională. Marile Imperii coloniale se vor descompune, aspect care va
redimensiona geopolitic lumea postbelică. Această realitate istorică o putem evidenția
prin prezentarea trei fapte istorice importante. Primul - intensificarea
mișcărilor de eliberare din colonii a dus la apariția a două poziții în raport
cu această mișcare. Astfel, Marea Britanie a acceptat independența fostelor
colonii pe cale pașnică în timp ce Franța a încercat să-și mențină coloniile,
implicându-se în războaie pustiitoare, ca în Indochina și Algeria, pe care le
va pierde. Marea Britanie va reuși să creeze Commonwealthul/Comunitatea
Britanică pe Națiuni, care va reuni aproape toate fostele colonii în timp ce în
Franța războaiele din colonii vor duce la o gravă criză politică. Pe acest
fond, apare „a Cincea Republică”, în frunte cu Charlles de Gaulle. Apariția
Commonwealthului și a celei de-a Cincea Republicii Franceze le putem considera
ca fiind o primă caracteristică acestui fapt. A doua caracteristică - în
fostele colonii franceze, cu mici excepții, s-au instaurat regimuri
dictatoriale, unele de-a dreptul absurde - cazul „Imperiului” din Republica
Centrafricană! Unele regimuri au avut chiar trăsături comuniste. În fostele
colonii britanice s-au instaurat regimuri democratice, este drept cu multe
lipsuri și improvizații. Explicația acestei realității ar pute fi: reacția
ostilă a popoarelor din coloniile franceze față de atitudinea Franței a dus la
„căutarea” unor modele de dezvoltare diferite de cel al Franței, în timp ce,
atitudinea britanică a dus, dimpotrivă, la o încercare a fostelor colonii de a
deveni democratice după modelul fostei metropole. Al doilea fapt istoric:
superputerile au sprijinit lupta de eliberare a coloniilor, dar în moduri
diferite. Astfel, URSS dorea să exporte modelul comunist, în timp ce, SUA, de
fapt, doreau să slăbească pozițiile puterilor coloniale europene, nu neapărat
să exporte democrația! Aceasta este o primă caracteristică/trăsătură a acestui
fapt istoric. O a doua trăsătură - în unele din fostele colonii cele două
superputeri s-au confruntat militar indirect, sprijinind diverse grupări care
le promovau interesele. Așa s-a întâmplat în Angola, Burundi, Nigeria, -
conflictul cu regiunea separatistă Biafra -, Etiopia etc.. Al treilea fapt
istoric: redimensionarea geopolitică a lumii postbelice, afirmată mai sus.
Acest fapt a presupus: cele mai multe foste colonii au aderat la „Mișcarea de
Nealiniere”, respingând împărțirea lumii în sfere de influență și blocuri
politico-militare. „Mișcarea de Nealiniere” a fost inițiată de
Iugoslavia condusă de Tito, care respingea controlul sovietic. O altă
caracteristică - statele postcoloniale s-au pronunțat pentru respectarea
independenței și suveranității oricărui popor, sprijinind astfel continuarea
luptei pentru decolonizare. Acest aspect a fost evidențiat în Conferința de la
Bandung, în formarea Organizației Unității Africane, în sprijinirea adoptării
de către ONU a Rezoluției 1514/1960 prin care s-a subliniat necesitatea
absolută a abolirii colonialismului. Din cele prezentate, se poate ușor
constata adevărul conținut în afirmația formulată de către istoricul Immanuel
Geiss.
SUBIECTUL al II-lea (30
de puncte):
Elaborați, în trei -
cinci pagini, o sinteză referitoare la spațiul românesc în secolele al XVII-lea
- prima jumătate a secolului al XIX-lea, având în vedere:
- menționarea a două
fapte istorice referitoare la spațiul românesc, desfășurate în
prima jumătate a secolului al XVII-lea și a câte două caracteristici ale
fiecăruia dintre acestea;
- prezentarea vieții
religioase din spațiul intracarpatic între anii 1661-1700, respectiv între
anii 1731-1770, utilizând câte două fapte istorice pentru fiecare
perioadă;
- precizarea a două
evenimente istorice referitoare la spațiul românesc extracarpatic,
desfășurate în perioada 1720-1800 și prezentarea unei deosebiri și a unei
asemănări între acestea;
- menționarea a două
fapte istorice desfășurate în spațiul românesc, în primele două
decenii ale secolului al XIX-lea și a câte unei cauze specifice fiecăruia
dintre acestea;
- menționarea a două
acțiuni politice care au loc în Țara Românească, în deceniul cinci al
secolului al XIX-lea și a câte unei consecințe a fiecăreia dintre
acestea.
Notă: Se
punctează și evidenţierea relaţiei de cauzalitate, respectarea succesiunii
cronologice/logice a faptelor istorice, utilizarea limbajului istoric
adecvat, structurarea sintezei elaborate, respectarea limitei de spaţiu.
Rezolvare: Spațiul
românesc între secolul XVII-prima jumătate a secolului XIX:
În
această prerioadă de timp, spațiul românesc a cunoscut afirmarea luptei de
emancipare națională a românilor; de altfel, răstimpul cuprins între 1601-1821
reprezintă, în concepția multor istorici, Epoca Premodernă a românilor, ce se
caracterizează prin apariția și dezvoltarea conștiinței naționale a acestora.
Această realitate istorică poate fi susținită de multitudinea de evenimente,
fapte și evoluții istorice care au marcat perioada. Astfel:
În
prima jumătate a secolului XVII se evidențiază două fapte istorice importante.
Primul: lupta contra creșterii influenței elementelor grecești la conducerea
Țării Românești și a Moldovei, influență încurajată de către Poarta Otomană.
Această influență greacă începe în timpul domniei lui Radu Mihnea în Țara
Românească, se accentuează în timpul domniilor lui Alexandru Iliaș și Leon
Tomșa. Boierimea autohtonă declanșează lupta contra acestor elemente grecești
și va reuși, în cele din urmă, să impună la domnie pe Matei Basarab în Țara
Românească și pe Vasile Lupu în Moldova. În timpul acestor domnitori, printre
altele, este introdusă limba română în serviciul religios al Bisericii Ortodoxe
și se intensifică apariția de cărți în limba română. Al doilea fapt:
Transilvania se bucura de o mai largă autonomie politică din partea otomanilor.
Această situație s-a datorat dorinței Porții ca Transilvania să se implice în
războiul de treizeci de ani contra Habsburgilor. Această autonomie a fost
favorabilă, însă, pentru toate cele trei Țări Românești, deoarece în acest timp
se vor încheia o serie de tratate sub oblăduirea principilor ardeleni Gheorghe
Rakoczi I și Gheorghe Rakoczi al II-lea. Acești principi au încheiat tratate cu
Matei Basarab, Vasile Lupu, dar și cu alți domnitori ulteriori - exemplu: Radu
Mihnea al III-lea cel Mare. Prin intermediul respectivelor tratate, cele trei
Țări Românești își consolidau autonomia față de Imperiul Otoman, dar, totodată,
principii ardeleni doreau să unească aceste țări într-un Regat Dacic,
considerându-se conducătorii legitimi ai acestui regat! Astfel, au contribuit,
fără să vrea, la intensificarea legăturilor dintre cele trei țări și la
afirmarea politică a românilor.
În
continuare, mișcarea de emancipare națională a românilor cunoaște evoluții
importante în Transilvania, în special, pe plan religios. Astfel, după ocuparea
habsburgică a Transilvaniei, înregistrăm o serie de aspecte. Pentru perioada
1661-1700 remarcăm două fapte istorice. Primul: prin „Diploma Leopoldină” din
1691 se recunoșteau patru religii recepte: catolicismul, lutheranismul,
calvinismul, unitarianismul, ortodoxia fiind în continuare „tolerată”. Al
doilea: Habsburgii, dorind să-și consolideze controlul asupra Transilvaniei și
să învingă opoziția nobilimii maghiare, i-au încurajat pe românii ardeleni să
adere la Biserica Greco-Catolică, cu promisiunea că „uniții” vor avea aceleași
drepturi ca și națiunile privilegiate și religiile lor recepte. Uniatismul a
fost acceptat de către mitropoliții Teofil și Atanasie Anghel în anii
1697-1698. De asemenea, și alți protopopi au acceptat uniatismul. Deși apariția
Bisericii Greco-Catolice în Transilvania i-a divizat religios pe români, totuși
greco-catolicismul va contribui decisiv la afirmarea națiunii române din Transilvania.
Lupta națională se afirmă puternic în perioada 1731-1770. Au loc două fapte
istorice importante. Primul: activitatea lui Innocențiu Micu Klein. Acesta, în
calitate de Episcop Greco-catolic și de membru al Dietei, a formulat primul
program politic național al românilor. El cerea egalitatea românilor,
indiferent de confesiune, cu celelate națiuni din Transilvania. La baza
revendicărilor sale a așezat argumentația originii latine, vechimii și
continuității românilor pe aceste meleaguri. Cererile sale au fost expuse și
într-un „Supplex Libellus” înaintat împărătesei Maria Tereza. Totuși, el va fi
exilat la Roma, până la moarte. Al doilea fapt: în urma intensificării mișcprii
naționale a românilor, va fi numit un nou episcope ortodox în Transilvania
- un sârb, Vasile Novacovici. Se restabilea, astfel, Episcopia Ortodoxă din
Transilvania, desființată după apariția Bisericii Greco-Catolice. Mai târziu,
va avea în frunte un român, pe Vasile Moga - 1809.
În
continuare, pentru lupta națională a românilor, remarcăm în spațiul
extracarpatic, în perioada 1720-1800, două evenimente importante - participarea
voluntarilor români la războaiele ruso-austro-ruse dintre 1736-1739 și
1768-1774. Primul: războiul dintre 1736-1739; în timpul acestui război, boierii
din Țara Românească și Moldova au întrevăzut în Rusia un sprijin în lupta
pentru înlăturarea dominației otomane. Mai mult, între Rusia și boierimea
moldovenească s-a încheiat un acord prin care Rusia promitea independența
Moldovei! La sfârșitul războiului, Oltenia a revenit Țării Românești - ea
fusese ocupată de Habsburgi în 1718. Al doilea: războiul dintre 1768-1774; în
urma acestui război s-a încheiat Tratatul de la Kuciuk-Kainardji. Acesta a
prevăzut pentru cele două țări românești extracarpatice un început de edificare
a statutului lor internaționl. Se prevedeau clar obligațiile față de Poartă,
care nu mai puteau fi stabilite arbitrar. De asemenea, se prevedea deschiderea
de consulate rusești la Iași și București. Prin intermediul consulilor, Rusia
va prezenta planuri de unificare a celor două țări românești într-un Regat al
Daciei condus de un prinț din familia imperială rusă. Astfel, Rusia va
contribui, fără să dorească evident acest lucru, la întărirea legăturilor
dintre cele două țări și la afirmare clară a idei de unire a acestora într-un
singur stat - idee expusă limpede de marele boier muntean Mihail Cantacuzino
într-un memoriu din 1772. Între cele războaie observăm o asemănare - Rusia se
afirmă ca „protectoare” a creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman, susținând,
sus și tare, drepturile acestora, deci și pe cele ale românilor din Principate.
Există și o deosebire clară: războiul din 1768-1774 a contribuit prin tratatul
de la Kuciuk-Kainardji la începutul edificării statutului internațional al
Principatelor, în timp ce, războiul din 1736-1739 nu s-a încheiat cu așa ceva,
având loc doar revenirea Olteniei înapoi la Țara Românească.
Începutul
secolului XIX a marcat o serie de evoluții negative pentru spațiul românesc.
Cea mai gravă a fost reprezentată de anexarea Basarabiei de către Rusia în
1812. Chiar și în aceste condiții au continuat și s-au amplificat acțiunile
pentru emanciparea națională a românilor. Acest aspect este pus în evidență de
două fapte istorice importante. Primul: în cele două Principate se accentuează
acțiunea boierimii autohtone de a trimite memorii marilor puteri. În aceste
memorii se cereau, printer altele, înlăturarea domniilor fanariote și
respectarea autonomiei Principatelor conform prevederilor din capitulațiile
încheiate cu Poarta Otomană. Printre cele mai importante memorii se remarcă cel
al lui Dimitrie I.Sturdza intitulat „Plan sau formă de oblăduire
republicească-aristo-democraticească”. Boierimea autohtonă devenea tot mai
conștientă de faptul că nu putea înlătura domniile fanariote decât prin
ajutorul forțelor sociale de jos, ale „plebei”. În această direcție se va
înscrie și încercarea de atragere în aceste acțiuni a „comandirului de panduri”
Tudor Vladimirescu. Un al doilea fapt: în Transilvania înregistrăm apogeul
activității reprezentanților „Școlii Ardelene”. La acest aspect a contribuit în
special marea răscoală din 1784 care a impus intelectualilor români
transilvăneni necesitatea absolută de a se implica total în lupta de emencipare
a românilor. Important este și amănuntul că, în 1809 în fruntea Episcopiei
Ortodoxe este numit un român, Vasile Moga, aspect amintit și mai sus.
Spre
sfârșitul perioadei de timp, ce constituie obiectul atenției noastre, remarcăm
două acțiuni politice desfășurate în țara Românească, în deceniul V al
secolului XIX. Prima: constituirea societății masonice „Frăția”, în 1843.
Aceasta cuprindea reprezentanți ai românilor din toate țările românești,
exemplu: Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri, Timotei Cipariu, George Barițiu,
Ion Ghica, Mihail Kogălniceanu etc.. Societatea va elabora practic programul
revoluției pașoptiste din Țara Românească, parțial și pe cel al revoluției din
Moldova, - se pare că „Asociația patriotică” reprezenta filiala moldovenească a
„Frăției”. De asemenea, în cadrul filialei de la Paris a „Frăției”, -
„Societatea studenților români” -, Nicolae Bălcescu a formulat progarmul
național al românilor: „Românismul este steagul nostru. Sub el trebuie să-i
aducem pe toți românii.”. La baza activității „Frăției” a stat, așadar, îndeplinirea
țelurilor fundamentale ale românilor: unirea și independența. Independența urma
să fie obținută în etape, mai întâi, trebuind să fie înlăturat protectoratul
Rusiei. A doua acțiune: activitatea guvernului provizoriu din timpul revoluției
pașoptiste din Țara Românească. La baza activității guvernului provizoriu a
stat „Proclamația de la Islaz” ale cărei obiective au fost inspirate, în mod
evident, de programul „Frăției”. Printre altele, reprezentanții guvernului
provizoriu au sprijinit ideea unirii tuturor românilor într-o singură țară. Mai
mult, la propunerea revoluționarului ardelean Augst Treboniu Aurelian ar fi
urmat să se desfășoare la București un „Congres general cu reprezentanți ai
tuturor românilor”.
Din
toate cele prezentate se observă că, într-adevăr, perioada 1601-1850 a fost
decisivă pentru apariția și afirmarea națiunii române, pentru apariția și
afirmarea programului politic național, îndeplinit parțial în secolul XIX -
Unirea Principatelor și Independența.
SUBIECTUL
al III-lea (30 de puncte).
Următoarele
secvențe fac parte din programele școlare pentru disciplina istorie:
A. Competenţe
specifice
2.2.
Argumentarea unei opinii referitoare la un fapt istoric prin utilizarea
informaţiilor provenite din diferite surse
3.1.
Valorificarea experiențelor istorice oferite de acțiunea
personalităților/grupurilor în contexte istorice variate
Domenii
de conţinut Conţinuturi şi studii de caz
9.
România secolelor XX-XXI
-
România şi Primul Război Mondial. Marea Unire din 1918
(Programa școlară pentru
disciplina Istorie, clasa a VIII-a, OMENCȘ nr. 3393 / 28.02.2017)
B. Competenţe
specifice Conţinuturi
2.3
Analizarea factorilor politici, sociali, economici, culturali care
alcătuiesc imaginea unei societăţi
2.4
Recunoaşterea continuităţii, schimbării şi a cauzalităţii în evoluţia
socială
STATUL ŞI
POLITICA
•Regimuri
politice în perioada interbelică
Probleme
de atins: regimuri democratice, fascismul, nazismul, comunismul (Programa școlară pentru
clasa a X-a - Istorie, OMEC nr. 4598 / 31.08.2004)
1. Prezentați
activitatea didactică desfășurată pentru secvența A, având în
vedere:
- precizarea
câte unei metode didactice adecvate pentru formarea/dezvoltarea fiecăreia
dintre cele două competențe specifice;
- exemplificarea
formării/dezvoltării uneia dintre competențele specifice prin metoda
pentru care ați optat (menționarea a trei resurse didactice și a trei
sarcini de lucru date elevilor, utilizând informație
istorică din Conţinuturi şi studii de caz);
- menționarea
a două avantaje și a două limite ale utilizării probelor orale ca metodă
de evaluare.
2. Evaluați
competențele specifice din secvența B, având în vedere:
- proiectarea
unui item obiectiv care evaluează una dintre competențele specifice,
precizând tipul itemului și utilizând informație
istorică din Conţinuturi;
- proiectarea
unui item semiobiectiv care evaluează ambele competențe specifice,
precizând tipul itemului și utilizând informație
istorică din Conţinuturi, diferită de aceea de la
itemul obiectiv.
Notă: Se
punctează şi corectitudinea ştiinţifică a informaţiei istorice utilizate la
subpunctele 1. și 2., respectiv răspunsurile
corespunzătoare itemilor.
Rezolvare
1:
Pentru
formarea/dezvoltarea competenței specifice 2.2 din secvența A este foarte utilă
metoda Cubului. Pentru competența 3.1 este utilă metoda SVA. Metoda Cubului
este una dintre cele mai adecvate metode pentru formarea/dezvoltarea
competențelor de argumentare și analiză. Astfel, pentru competența 2.2 se poate
proceda în felul următor: profesorul prezintă, mai întâi, resursele didactice
necesare. Acestea pot fi: bibliografice - exemple: „O scurtă istorie a
românilor povestită celor tineri”, autor Neagu Djuvara, „O istorie sinceră a
poporului român”, autor Florin Constantiniu, „România - 1866-1947”, autor Keith
Hitchins; resurse digitale - lecții de istorie de pe platformele Prezi,
Didactica.ro, Enciclopedia României.ro etc.; resurse bazate pe documente istorice
- Documente privind istoria românilor/DIR. Va împărți, apoi, elevii în trei
grupe, fiecărei grupe urmând să-i revină câte-o sarcină de lucru. Metoda
Cubului pentru competența 2.2 poate fi formulată astfel:
1.
Descrieți situația României în perioada anilor 1914-1916!
2.
Comparați modul de operare al armatei române din 1916 cu cel din 1917!
3.
Asociați următoarele noțiuni istorice/termeni și personalități: campanile
militară, misiune militară franceză, Crucea Roșie, Regina Maria, Alexandru
Averescu etc., într-un eseu cu tema: „Campania militară a anului 1917”!
4.
Aplicați cunștințele de istorie universală privitoare la anul 1918 și explicați
cum anume situația internațională a favorizat Marea Unire!
5.
Analizați documentele Marii Uniri!
6.
Argumentați, pro sau contra, afirmația: „România Mare a fost rezultatul
bacșișului oferit de Antantă aliatului român”!
Întrucât
metoda Cubului prezintă 6 sarcini la fel de importante, acestea pot fi
împărțite elevilor pe principiul o grupă-două sarcini. Sarcinile pot fi alese
de către grupele de elevi sau pot fi distribuite aleatoriu de către profesor.
Pentru rezolvarea lor, elevii vor consulta resursele indicare de profesor și
vor realize referate, comunicări sau proiecte.
În
ceea ce privește competența specifică 3.1, formarea/dezvoltarea acesteia pein
metoda SVA, iată o prezentare pe scurt: mai întâi, elevii vor nota în rubrica
„Știu” tot ceea ce cred că știu despre personalitățile care au contribuit la
înfăptuirea Marii Uniri - exemplu: acțiunile unor personalități ca Ion I.C.
Brătianu, Regina Maria la Conferința de Pace etc.; apoi, vor scrie în rubrica
„Vreau să știu” ce vor dori să cunoască/să știe - exemplu: Cum putem folosi
experiența luptei oamenilor politici români la Conferința de Pace din 1919-1920
pentru promovarea și apărarea intereselor României astăzi? La final, în rubrica
„Am învățat” vor scrie concluziile la care au ajuns în urma cercetării serselor
istorice.
În
ceea ce privește probele orale ca metodă de evaluare - evaluarea orală este o
formă a conversației didactice. Întrebările din cadrul conversației didactice
pot fi de tip catehetic sau de tip euristic. Acest tip de probe pot avea atât
avantaje cât și dezavantaje. Astfel, pot fi menționate două avantaje: primul -
întrucât numărul de ore de istorie pe săptămână este redus, de regulă o oră pe
săptămână, se pot face importante economii de timp. Probele de evaluare scrisă
necesită ore în acest sens, astfel încât, există riscul ca profesorul să nu
aibă suficiente ore rămase pentru parcurgerea întregii programe. Al doilea
avantaj: elevii pot fi evaluați direct în ceea ce privește capacitățile lor de
exprimare orală într-un limbaj științific specific istoriei. Prezentăm și două
dezanataje serioase: primul: nu există bareme controlabile; evaluarea răspunsurilor
oferite de elevi depinde mult de subiectivitatea profesorului. Al doilea: tipul
de întrebări poate determina răspunsuri bazate pe „toceala mecanică”, specifică
conversației catehetice, sau, răspunsuri care necesită descoperirea adevărului
istoric, specifice conversației euristice.
2. Pentru
evaluarea competenței specifice 2.3 din secvența B este foarte nimerit itemul
de asociere/perechi. Acest item face parte din categoria itemilor obiectivi și
pentru a fi mai concludent se vor utiliza asocieri pe trei coloane. Astfel:
A.
comunismul
a. Benito Mussolini
B.
statele
democratice
b. triumful rasei ariene
C.
nazismul
c. New Deal
D.
fascismul.
d. Stalin
e.
Adolf Hitler
f. dușmanii poporului.
1.
modelul suedez
2.
gulag
3.
marșul asupra Romei
4.
legile de la Nuremberg.
Răspusul
așteptat/corect + punctajul:
A-d,f-2 - 30 puncte;
B-c-1 - 15 puncte;
C-b,e-4 -30 puncte;
D-a-3 - 15 puncte.
Notă: se acordă 10 puncte din oficiu.
Pentru evaluarea ambelor competențe specifice din
secneța B este foarte util itemul întrebări structurate. Acest tip de item face
parte din categoria itemilor semiobiectivi. În fapt, poate cuprinde atât
întrebări cât și cerințe. În formularea itemului se pleacă de la un
text-suport. Astfel:
Citiți cu atenție textul următor:
„Victoria marilor puteri democratice în primul
război mondial și înfrângerea imperiilor cu regimuri politice autoritare sau
absolutiste a determinat răspândirea democrației în multe state din Europa. În
unele state democrația s-a consolidat, în altele aceasta a fost foarte slabă și
sub influența unor factori interni și externi a sucombat cedând locul unor
regimuri politice de tip autoritar sau totalitar.”
- Constantin Bușe, Mihai Sorin Rădulescu -
manual de istorie, clasa a XI-a.
Plecând de la text, răspundeți/rezolvați
întrebările/cerințele:
1. Ce factori au facilitat instaurarea regimurilor
totalitare în Italia și Germania? - 30
puncte;
2. Prezentați, pe scurt, soluțiile aplicate de unele
state democratice pentru a ieși din Marea Criză. - 20 puncte;
3. Care au fost trăsăturile cele mai severe ale regimului
sovietic în timpul lui Stalin?
- 30 puncte;
4. Enumerați câteva trăsături ale anilor nebuni”. - 20
puncte.
Notă: se acordă 10 puncte din oficiu.
Răspunsurile așteptate:
1. Factori: în Italia - nemulțumirea majorității
poporului italian pentru faptul că Italiei nu i se satisfăcuseră revendicările
teritoriale din Balcani pe care Antanta i le promisese pentru a o convinge să
intre în război pe partea ei; agravarea crizei economice post-război și
incapacitatea guvernului de a găsi soluții; dorința fasciștilor dar și a
majorității italienilor de a „reface” Imperiul Roman!
În Germania - cosecințele dramatice ale Marii Crize au
permis naziștilor să ofere „soluții” pentru rezolvarea lor; sprijinul oferit de
mari concerne industriale care a permis naziștilor să desfășoare o campanie
electorală extrem de costisitoare; cercuri politice occidentale au sprijinit pe
naziști să preia puterea deoarece au văzut în ei o stavilă în calea extinderii
comunismului.
2. Printre soluții s-au remarcat: politica de „New Deal”
în SUA, promovată de către președintele Franklin Delano Roosevelt. Această
politică a permis intervenția statului în economie pe baza principiilor
neoliberalismului. Printre măsurile din cadrul „New Deal” amintim: Legea de
refacere a industriei, moratoriul național bancar, înființarea Administrației
Lucrărilor Publice etc.. În Suedia, guvernul social-democrat a impus măsuri de
protecție socială în paralel cu cele de încurajare a economiei; aceste măsuri
au consacrat „modelul suedez” al statului social, ce s-a menținut decenii la
rând, până relativ recent.
3. Printre cele mai severe aspecte/trăsături amintim:
colectivizarea și foametea pe care a generat-o, mai ales în Ucraina -
holodomorul, epurarea „dușmanilor poporului” - milioane de oameni au fost
trimiși în gulag, cultul personalității lui Stalin care a luat proporții
grotești etc..
4. Trăsături: politici sociale; consum de masă;
răspândirea jazzului, charlestonului, tangoului; cumpărarea de acțiuni de către
un număr foarte mare de cetățeni și speculațiile bursiere; avântul
cinematografiei și al sportului profesionist; „febra” automobilului;
comercializarea Crăciunului și răspândirea „cultului” lui Moș Crăciun
etc..
TITULARIZARE
ISTORIE 2023
SUBIECTUL
I (30 de puncte): A. Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:
„În
momentul în care izbucnește războiul, toate guvernele consideră că acesta va fi
scurt: câteva săptămâni cel mult. Marea capacitate de distrugere a armelor
moderne, testate cu ocazia Războaielor Balcanice, alimentează ideea că este
imposibil ca acest conflict să se prelungească. Ca urmare, fiecare dintre
țările angajate își aruncă toate resursele în bătălie, cu aprobarea aproape
unanimă a populației, care crede că luptă pentru o cauză dreaptă. În ceea ce
privește imperiile centrale, aceeași stare de spirit animă atât pe conducători
cât şi populația. Viața economică este subordonată practic exigențelor
operațiunilor militare şi nimeni nu se gândește să o reorganizeze atâta timp
cât se crede cu tărie că războiul va fi scurt.” (S. Berstein, P. Milza, Istoria
Europei).
Pornind
de la sursa dată, răspundeți următoarelor cerințe:
1.
Scrieți o relație istorică de cauzalitate stabilită între două informații
selectate din sursa dată, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații
(cauză, respectiv efect).
2.
Menţionaţi o cauză și două consecințe ale mișcării revoluționare spartakiste
din Germania.
3.
Prezentați o asemănare și o deosebire dintre două fapte istorice referitoare la
Franța, desfășurate în primul deceniu după Primul Război Mondial.
4.
Prezentați două consecințe politice ale declanșării Războiului Civil din Spania
în 1936. 5. Analizați, prin prezentarea a două fapte istorice, rolul măsurilor
adoptate în plan intern, în perioada 1922-1930, pentru evoluția URSS.
B.
Citiţi afirmaţia următoare:
„Din
1789 până în 1791, revoluția franceză apare ca o concretizare [...] a ideilor popularizate
de filosofi şi aplicate, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, de
«revoluționarii din America».“ (S. Berstein, P. Milza, Istoria Europei).
Argumentaţi,
în aproximativ două pagini, opinia dumneavoastră referitoare la afirmația dată,
prin prezentarea a trei fapte istorice.
Notă!
Se punctează formularea opiniei, precizarea faptelor istorice şi menționarea a
câte două caracteristici ale fiecăruia, utilizarea conectorilor care exprimă
cauzalitatea şi concluzia, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea
succesiunii cronologice/logice, structurarea argumentării și respectarea
limitei de spaţiu. 13 puncte
Rezolvare:
Subiectul
I. A:
1.
Relația de cauzalitate se poate stabili înre următoarele informații: Cauza:
„În momentul în care izbucnește războiul, toate guvernele consideră că acesta
va fi scurt; câteva săptămâni cel mult.” Efectul: „Ca urmare,
fiecare dintre țările angajate își aruncă toate resursele în bătălie, cu
aprobarea aproape unanimă a populației, care crede că luptă pentru o cauză dreaptă.”
Rolul acestor informații este: cauza aleasă de noi pune în evidență convingerea
generală că, armele de distrugere moderne puteau anihila foarte rapid forțele
inamice și, astfel, războiul nu ar fi avut cum să dureze prea mult. Efectul -
pune în evidență faptul că, datorită convingerii că războiul va fi scurt, chiar
și populația civilă a fost de acord, în marea-i majoritate, ca aproape toate
resursele economice și militare să fie folosite în război, populația
acceptând sacrificiile necesare având certitudinea că nu va trebui să suporte
pentru prea mult timp aceste sacrificii.
2. Cauza -
radicalizarea aripii de stânga a Partidului Social Democrat German, sub
influența revoluției bolșevice din Rusia. Spartakiștii, conduși de Karl
Liebknecht și Rosa Luxemburg, considerau măsurile luate de PSD în favoarea
populației germane, puternic afectată de consecințele războiului, ca fiind prea
moderate și ezitante. Consecințe: prima -
după înfrângerea spartakiștilor, ai căror conducători au fost lichidați,
forțele democratice din Germania au hotărât să se coalizeze. Se remarcă mai
ales PSD-ul și Centrul catolic. Aceste forțe hotărau coalizarea pentru a evita
alte mișcări revoluționare radicale și pentru a instaura un regim democratic de
tip republican parlamentar - „Republica de la Weimar”. A doua -
aceste forțe politice coalizate au părut în ochii unei mari părți a poporului
german ca fiind gata să accepte condițiile impuse de învingători, indiferent de
costuri, doar pentru a fi la putere. Să nu uităm că vreme de multe decenii,
deși fusese partidul cu cel mai mare număr de voturi, PSD-ul nu putuse
influența prea mult politica germană, datorită faptului că Parlamentul avusese
prerogative limitate.
3.
Imediat după război Franța s-a confruntat cu mari dificultăți ale revenirii la
o economie normală în timp de pace. Pierderea prosperității și a bunăstării de
dinainte de război a alimentat mari nemulțumiri sociale. Se mai adăuga și
existența unui număr important de „profitori” de război care se îmbogățiseră
peste măsură, în vreme ce tinerii care luptaseră în război constatau că ei și
familiile lor se confruntau cu mari lipsuri și privațiuni. Această situație a
dus la declanșarea unor revolte sociale cu tentă radical-anarhistă. Aceste
revolte au determinat vechile partide coalizate în „Blocul Național” să ia
măsuri dure de represalii pentru a salva regimul parlamentar. Așadar, un prim
fapt istoric - mișcările anarhiste au încercat să
speculeze nemulțumirile sociale pentru a instaura un regim totalitar, neclar
totuși ca orientare ideologică. Blocul Național a încercat să disipeze
nemulțumirile sociale prin abaterea atenției populației spre Germania, care
nu-și îndeplinea obligațiile financiare din Tratatul de la Versailles, și,
astfel, Franța avea dificulțăți în depășirea crizei post-război. S-a trecut la
ocuparea Ruhrului, inima industrială a Germaniei. Ulterior, pe parcursul
perioadei 1924-1929, Franța cunoaște și ea o dezvoltare economică
spectaculoasă, dezvoltare care a caracterizat cam toate statele occidentale.
Însă, această dezvoltare economică nu a avut și o piață de desfacere pe măsură.
În Franța această retaliate este cumva mai surprinzătoare deoarece țara a fost
condusă începând cu anul 1924 de o coaliție de stânga - „Cartelul”. Acest
Cartel a încercat să mărească puterea de cumpărare a francezilor, dar n-a
„reușit” decât o creștere accelerată a inflației. Așadar, un alt fapt istoric -
politica populistă a Cartelului. Pentru a-și justifica eșecul politicii
sociale, și această coaliție a căutat vinovați externi, anume, politica SUA
față de despăgubirile financiare care trebuiau plătite de către Germania, a
căror reeșalonare afecta puternic economia Franței. Între cele două fapte
istorice există o asemănare - clasa politică a găsit vinovatul
pentru dificultățile Franței - Germania. Dar există și o deosebire:
dacă Blocul Național avea o oarecare legitimitate în a acuza Germania, Cartelul
de Stânga făcea același lucru pe fondul eșecului politicii sale populiste.
4.
Războiul civil din Spania a izbucnit pe fondul evoluțiilor politice care au
avut loc în această țară după căderea dictaturiii lui Primo de Rivera. Războiul
s-a declanșat în 1936, opunând o coaliție republicană, în care intrau și
comuniștii, unei coaliții fasciste dominată de „Falanga Spaniolă”. Războiul s-a
încheiat în 1939 cu victoria forțelor fasciste conduse de generalul Franco.
Războiul a avut o serie de consecințe: prima - instaurarea
puterii fasciste conduse de Franco. Acesta va reuși să-și mențină regimul
dictatorial până la moartea sa, în 1975. O a doua consecință: având
în vedere urmările dezastruase ale intervenției militare din partea Germaniei
și a Italiei, Franco a hotărât adoptarea unei politici de neutralitate,
surprinzând pe toată lumea. Această neutralitate a contribuit, în fapt, la
menținerea regimului fascist franchist atât de mult timp la putere.
5.
Regimul sovietic a adoptat o serie de măsuri în plan intern pentru a-și
consolida puterea politică dictatorială. Remarcăm două fapte istorice
importante prin urmările lor pentru consolidarea regimului. Primul -
adoptarea Constituției din 1924. Aceasta consacra caracterul dictatorial al
regimului. Se definea regimul ca reprezentând „dictatura proletariatului”.
Comuniștii se considerau „avangarda” proletariatului, singurii în măsură să ia
măsurile „obiective” în favoarea clasei muncitoare. Prin constituție se
specifica în mod clar rolul conducător al Partidului Comunist-Bolșevic al
Uniunii Sovietice. În acest fel, orice tip de opoziție la adresa regimului nu
putea fi tolerată pentru simpla rațiune că numai comuniștii
cunoșteau „legile obiective ale evoluției istoriei” și doar ei le puteau
aplica. Al doilea fapt: instaurarea dictaturii staliniste. I.V.
Stalin a reușit să-i îndepărteze pe toți potențialii concurenți la conducerea
PCUS după moartea lui Lenin. Printre aceștia îi putem aminti pe: Troțki,
Kamenev, Zinoviev, Buharin. Pentru a-i îndepărta Stalin i-a acuzat c-ar fi
„deviaționiști” de dreapta sau de stânga, complotiști și trădători ai „luptei
de clasă”. Devenind stăpânul absolut al partidului și al statului, Stalia a
declanșat programul de „construire a socialismului într-o singură țară”,
abandonând ideea de revoluție proletară mondială. Programul urma să se bazeze
pe industrializarea forțată cu accent pe industria grea și pe colectivizarea
agriculturii. În numele acestor obiective au fost lichidați milioane de oameni
considerați „dușmani ai poporului”.
B.
Revoluția franceză din 1789 a constituit forma clasică a revoluțiilor burgheze.
Societatea franceză a „Vechiului Regim” era caracterizată de existența marilor
privilegii ale înaltului cler și ale nobilimii. Era o societate a privilegiului
împotriva căreia s-a ridicat Starea a treia formată din burghezie, muncitorime
și țărănime - 96% din populație după cum susținea abatele Sieyes în broșura „Ce
este Starea a Treia?” În prima sa fază, 1789-1791, revoluția a concretizat
ideile marilor filozofi iluminiști și, într-adevăr, s-a inspirit și din
acțiunile revoluționarilor americani. De altfel, în revoluția
americană/războiul de independență au participat și mulți voluntari francezi,
exemplul cel mai cunoscut fiind cel al lui La Fayette. Așadar, suntem de acord
cu opinia celor doi istorici, S. Bernstein și P. Milza. Vom argumenta această
susținere prin prezentarea a trei fapte istorice concludente. Primul -
adoptarea „Declarației drepturilor omului și ale cetățeanului” de către
Adunarea Națională Constituantă, la 26 august 1789. Aici sunt cuprinse și
definite drepturile fundamentale/naturale ale omului: libertatea, proprietatea,
siguranța persoanei, rezistența la opresiune etc. Aceste drepturi au fost
formulate de marii filozofi iluminiști, mai ales de către J.J. Rousseau. În
formulări asemănătoare, aceste drepturi au fost incluse și de revoluționarii
americani în „Declarația de Independență” și apoi în Constituția SUA. Se
cosfințea prin Declarație desfințarea privilegiilor feudale, - hotărâre deja
luată de aceeiași Adunare la 4 august. Se proclama egalitatea tuturor
cetățenilor în fața legii. Al doilea fapt - secularizarea
averilor Bisericii și „Constituția civilă a clerului”, - adoptată în 1790.
Filozofii iluminiști, ca de pildă Voltaire, au formulat clar ideea separării
Bisericii de stat și au susținut libertatea de conștiință a individului. La
rândul lor, revoluționarii americani înscriseseră în Constituție o serie de
amendamente. Primul se referea la interdicția pentru guvern de a impune
locuitorilor SUA vreo religie obligatorie, deci se introdusese libertatea
exercitării religiei. Secularizarea averilor Bisericii a favorizat burghezia
iar „Constituția civilă a clerului” a prevăzut organizarea Bisericii ca o
instituție națională, independentă de Papalitate. Al treilea fapt -
adoptarea Constituției din 1791. Adoptarea Constituției a fost opera principală
a Adunării Constituante. Constituția avea ca preambul „Declarația drepturilor
omului și ale cetățeanului”. Stabilea suveranitatea poporului și separarea
puterilor în stat. Principiul suveranității poporului a fost clar formulat de
filozoful englez John Locke, iar separarea puterilor în stat a fost definită de
către filozoful Montesquieu și fusese înscrisă și în Constituția SUA. Conform
Constituției, puterile erau împărțite astfel: regele și guvernul exercitau
puterea executivă, Adunarea Legislativă, - aleasă pe doi ani -, exercita
puterea legislativă iar judecătorii aleși și tribunalele exercitau puterea
judecătorească. Este clar, așadar, că în perioada 1789-1791 revoluția a
concretizat principiile filozofiei iluministe. Această realitate a determinat o
largă participare a cetățenilor la viața politică și solidarizarea lor cu
Adunarea Națională Constituantă. Împotriva acestor acțiuni s-au îndreptat
nobilimea, înaltul cler și, bineînțeles, regele Ludovic al XVI-lea, - acesta a
și fost suspendat temporar din funcțiile sale. Pe fondul opoziției interne și a
intervenției externe contra revoluției, regele va fi executat iar revoluția
franceză va trece în faza ei radicală, - iacobină. Din acest moment, revoluția
se va îndepărta tot mai mult de principiile iluministe, promovând teroarea ca
formă de guvernare pentru îndepărtarea „suspecților”. Dar aste este o altă
poveste.
SUBIECTUL
al II-lea (30 de puncte): Elaborați, în trei
- cinci pagini, o sinteză referitoare la evoluția spațiului intra- și
extracarpatic în secolele al II-lea – al XIV-lea, având în vedere:
-
menționarea a două acțiuni politice din secolul al II-lea care vizează
provincia Dacia și a câte unei cauze specifice fiecăreia dintre acestea;
-
menționarea a două fapte istorice care au loc în spațiul dintre Carpați și
Dunăre în secolele al IV-lea – al VIII-lea și a câte unei consecințe a
fiecăruia dintre acestea;
-
prezentarea evoluției spațiului intracarpatic în secolele al IX-lea – al
XII-lea, respectiv a spațiului românesc extracarpatic în secolul al XIII-lea,
utilizând câte două fapte istorice pentru fiecare spațiu;
-
menționarea a două acțiuni referitoare la spațiul românesc est-carpatic,
desfășurate în deceniile cinci - opt ale secolului al XIV-lea și a câte două
caracteristici ale fiecăreia dintre acestea;
-
precizarea a două fapte istorice referitoare la Țara Românească în a doua
jumătate a secolului al XIV-lea și prezentarea unei asemănări și a unei
deosebiri dintre acestea.
Notă:
Se punctează și evidenţierea relaţiei de cauzalitate, respectarea succesiunii
cronologice/logice a faptelor istorice, utilizarea limbajului istoric adecvat,
structurarea sintezei elaborate, respectarea limitei de spaţiu.
Rezolvare: De la
etnogeneză la apariția statelor medievale românești:
Pentru
istoria poporului român perioada cuprinsă între secolele II-XIV este foarte
importantă deoarece aceasta cuprinde procesul de etnogeneză și apariția
primelor formațiuni prestatale românești și, ulterior, a statelor medievale
propriu-zise.
În
provincia romană Dacia, în secolul II. au loc două acțiuni politice foarte
importante: prima - numirea guvernatorilor romani. S-a început
cu Iulius Sabinus, s-a continuat cu Decimus Terentius Scaurianus. Aceștia au
luat primele măsuri pentru organizarea stăpânirii romane și începuturile
colonizării în provincie. Titlul oficial al guvernatorilor era legatus Augusti
propaetore Daciarum trium, - un trimis al împăratului de rang consular.
Capitala provinciei a fost Colonia Ulpia Traiana Augusta Sarmisegetuza.
Organizarea relativ rapidă a administrației provinciei s-a datorat importanței
strategice a acesteia pentru Imperiul Roman - era o provincie-frontieră care
asigura întărirea stăpânirii romane în S-E Europei împotriva atacurilor barbare
dar și a acelor daci ce nu fuseseră cuceriți. De remarcat că, provincia romană
Dacia avea ca scut Carpații Orientali. Următorul guvernator a fost Caius
Avidius Nigrinus, care a desăvârșit organizarea provinciei. O a doua
acțiune politică foarte importantă a avut loc în timpul împăratului
Hadrian, Astfel, pentru a apăra mai bine provincia dar și pentru a preîntâmpina
răscoale ale populației autohtone, împăratul împarte provincia în Dacia
Inferior și Dacia Superior. Această împărțire avea caracter strict
administrativ și de apărare și nu punea în discuție unitatea politică a
provinciei romane Dacia, condusă pe mai departe de un singur guvernator.
În
procesul de etnogeneză românească remarcăm două fapte istorice din perioada
secolelor IV-VIII. Primul - răspândirea creștinismului în
limba latină. Cea mai importantă parte a vocabularului care desemnează termeni
creștini din limba română provine din limba latină. În acest sens, o deosebită
importanță o are păstrarea în limba română a latinescului „basillica” sub forma
„biserică”. Termenul nu s-a păstrat în limbile neoletine apusene, cu excepția
limbii retroromane vorbite de un mic grup de oameni din Elveția. Răspândirea
creștinismului în limba latină a contribuit din plin la continuarea romanizării
la nord de Dunăre, după retragerea aureliană, aspect care a constituit una
dintre cele mai importante consecințe ale sale. Al doilea - apariția slavilor
la nord de Dunăre. Aceștia au zăbovit timp îndelungat în spațiul nostru, astfel
încât, influența limbii slave vechi asupra viitoarei limbii române va fi
importantă, acest aspect reprezentând cea mai importantă consecință a prezenței
slavilor. Limba română are un bogat repertoriu de cuvine slavice - dragoste,
prieten, nădejde, vreme, ceas, duh, maică taică, nevastă, bucurie, biruință,
popă etc.
Pentru
evoluția istorică a spațiului nostru, remarcăm constituirea în Transilvania a
primelor formațiuni prestatale și, apoi, apariția ungurilor și cucerirea
spațiului transilvan de către aceștia, - evoluții din secolele IX-XII.
Așadar, primul fapt istoric important l-a reprezentat apariția
primelor formațiuni prestatale. Cele mai importante sunt pomenite în cronica
lui Annonymus - „Gesta Hungarorum”: voievodatele conduse de Menumorut, Glad și
Gelu/Gelou. Cel din urmă este prezentat explicit ca fiind „un oarecare
blach/român”. Aceste voievodate vor fi cucerite, rând pe rând, de către maghiari.
De exemplu, după înfrângerea lui Gelu, voievodatul acestuia trece sub
conducerea căpeteniei maghiare Tuhutum. Al doilea fapt istoric -
îl reprezintă chiar apariția ungurilor și cucerirea spațiului transilvan de
către aceștia. Odată cucerită Transilvania va fi organizată, la început, ca
Principat iar, ulterior, ca Voievodat care dispunea de o largă autonomie în
cadrul Regatului Ungariei.
În
secolul XIII au loc importante evoluții și-n spațiul extracarpatic. Un prim
fapt istoric - invazia mongolă și consecințele ei dezasturoase, -
1241. În ciuda urmărilor negative, totuși această invazie și prezența
mongolilor în zonă au împiedicat sate ca Ungaria, Halici-Wolhinya și Imperiul
Bizantin să-și impună controlul politic în regiune. Al doilea fapt -
consolidarea formațiunilor prestatale existente. Unele dintre acestea sunt
menționate în „Diploma cavalerilor ioaniți” din 1247. Avem astfel: Țara
Severinului, voievodatele lui Litovoi și Seneslau, cnezatele lui Farcaș și
Ioan. Pe teritoriul viitoarei Moldove existau, printre altele, Țara
Bolohovenilor și Țara Brodnicilor, amintite în vechea cronică rusească a lui
Nestorie de Kiev, - „Povestea vremurilor de demult”.
În
continuarea evoluției istorice a spațiului românesc remarcăm două acțiuni
politice, care au avut loc pe teritoriul est-carpatic, desfășurate în deceniile
cinci-opt ale secolului XIV. Prima - în urma campaniilor
antitătărești ale regelui maghiar Ludovic I de Anjou, - 1245-1256 -, s-a creat
o marcă de apărare în nordul teritoriului condusă de Dragoș de Bedeu/Baden.
Această marcă trebuia să faciliteze extinderea dominației maghiare în întregul
spațiu carpato-nistrian și să permită Ungariei să controleze gurile Dunării, -
foarte importante pentru dezvoltarea comerțului cu porturile genoveze din
nordul Mării Negre. A doua acțiune - voievodul maramureșan
Bogdan I pleacă din Maramureș datorită presiunilor coroanei maghiare și,
împreună cu oamenii săi, ocupă marca de apărare ungară. Astfel se formează
statul medieval al Modovei. Bogdan I a fost cel care a eliminat prezența
maghiară în zonă și a reușit să-și întindă stăpânirea până la Nistru. Totuși
partea de S-E a teritoriului era ocupată în continuare de către mongoli.
Deplina unitate a teritoriului carpato-nistrian va fi realizată de către
voievodul Roman I.
Și
pe teritoriul dintre Carpați și Dunăre cunoaștem importante evoluții în a doua
jumătate a secolului XIV. Se remarcă, în mod deosebit, două fapte
istorice. Primul - întărirea organizării independente a Țării
Românești, după domnia lui Basarab I. Acesta reușise să unifice teritoriul
dintre Carpați și Dunăre și să obțină independența țării față de Ungaria.
Politica de consolidare a statului va fi continuată de domnitorii Nicolae
Alexandru Basarab și Vladislav Vlaicu. Al doilea fapt - domnia
lui Mircea cel Bătrân. În perioada de timp care ne interesează, el desăvârșește
unitatea teritorială a țării, ajungând la gurile Dunării. De asemena, unește
Dobrogea/Podunavia cu Țara Românească. Între cele două fapte istorice există o
asemănare - acținile de întărire și organizare ale Țării Românești. Dar avem și
o deosebire - Basarab I, Nicolae Alexandru, Vladislav Vlaicu și antecesorii
imediați ai lui Mircea au avut relații foarte reci cu Ungaria, în timp ce,
datorită primejdiei otomane, Mircea cel Bătrân s-a văzut nevoit să încheie un
tratat de alianță cu regele maghiar Sigismund de Luxemburg.
După
cum se poate observa, și din această prezentare succintă, perioada secolelor
II-XIV este foarte bogată în fapte istorice și acțiuni politice determinante
pentru istoria noastră națională.
SUBIECTUL
al III-lea (30 de puncte):
Următoarele
secvențe fac parte din programele școlare pentru disciplina istorie:
A.
Competenţe specifice 4.2. Aprecierea valorilor trecutului prin raportarea la
actualitate
OAMENII,
SOCIETATEA ŞI LUMEA IDEILOR: Umanismul. Renaşterea artistică (Programa școlară
pentru clasa a IX-a – Istorie, OMECT nr. 3458/ 09.03.2004)
B.
Competenţe specifice 2.1. Folosirea surselor istorice în vederea descoperirii
elementelor de continuitate şi schimbare în procesele istorice;
3.1.
Determinarea relaţiilor dintre personalităţile şi grupurile umane în
desfăşurarea faptelor istorice.
Domenii
de conţinut: Conţinuturi şi studii de caz: 3. Lumea în război - Al Doilea
Război Mondial: [...] fronturile de luptă (1939-1945), România şi Al Doilea
Război Mondial, Conferinţa de pace Studii de caz: Noile mijloace de
distrugere în masă§ Viaţa pe front şi în frontul de acasă§
Holocaustul§ (Programa școlară pentru disciplina Istorie, clasa a VII-a,
OMENCȘ nr. 3393 / 28.02.2017)
1.
Prezentați activitatea didactică desfășurată pentru secvența A, având în
vedere:
-
precizarea a două metode didactice pe care le considerați adecvate pentru
această secvență și a câte unui motiv al opțiunii pentru fiecare dintre aceste
metode;
-
exemplificarea formării/dezvoltării competenței specifice prin una dintre
metodele pentru care ați optat (menționarea modului de organizare a clasei, a
două resurse didactice și a trei sarcini de lucru date elevilor, utilizând
informație istorică din Conţinuturi);
-
menționarea a două avantaje ale utilizării probei scrise ca metodă de evaluare.
2.
Evaluați competențele specifice din secvența B, având în vedere:
-
proiectarea unui item semiobiectiv care evaluează ambele competențe specifice,
precizând tipul itemului din această categorie și utilizând informație istorică
din Conţinuturi şi studii de caz;
-
proiectarea unui item subiectiv care evaluează ambele competențe specifice,
precizând tipul itemului din această categorie și utilizând informație istorică
(diferită față de aceea folosită la itemul anterior) din Conţinuturi şi studii
de caz;
-
menționarea a câte unui avantaj și a câte unei limite ale utilizării fiecărui
tip de item proiectat. Notă: Se punctează şi corectitudinea ştiinţifică a
informaţiei istorice utilizate la subpunctele 1. și 2., respectiv răspunsurile
corespunzătoare itemilor.
Rezolvare: 1. Pentru
secvența A considerăm a fi adecvate două metode: metoda celor patru cadrane și
metoda cubului. Metoda Cadranelor permite esențializarea și
înțelegerea unui conținut prin patru sarcini. În cazul de față, aceste patru
sarcini pot fi:
1.
Apreciați valorile estetice ale Renașterii prin raportarea la cultura zilelor
noastre;
2.
Alcătuiți o sinteză cu titlul „Antichitatea clasică greco-romană - model demn
de urmat pentru umaniști”;
3.
Evidențiați câteva valori ale culturii renascentiste care sunt valabile și
astăzi;
4.
Alcătuiți un eseu cu titlul „Perenitatea culturii renascentiste.
Metoda
Cubului este una dintre metodele cele mai clar orientate spre
dezvoltarea gândirii critice. Prin cele șase sarcini, corespunzătoare celor
șase fețe ale cubului, se analizează și se înțelege în mod global orice
conținut și orice competență din programa școlară la Istorie.
Pentru
formarea/dezvoltarea competenței specifice 4.2 putem utiliza, așadar, metoda Cubului.
Mai întâi, profesorul împarte clasa în trei grupe de elevi cărora la va
solicita să rezolve câte două sarcini din cele șase. Le prezintă elevilor două
categorii de resurse didactice, anume: resurse bibliografice cum
sunt: „Ascensiunea Occidentului - 5000 de ani de istorie a comunității umane și
un eseu retrospectiv”, autor William H McNeill, „Istoria Europei”, autori
S.Bernstein și P. Milza, „Istoria lumii”, autor J.M. Roberts; resurse
on-line - lecții despre Renaștere de pe Didactica.ro și platformele
E-Learning și Prezi, Wikipedia, documentare despre Renaștere etc. Le
poate sugera elevilor să folosească și Chat GPT. Cele șase sarcini pot fi formulate
astfel:
1.
Descrieți trăsăturile principale ale artei renascentiste!
2.
Comparați valorile estetice ale Renașteriii cu cele ale culturii contemporane!
3.
Asociați cunoștințele despre Renaștere și Umanism într-un eseu cu tema
„Valorile Umanismului și ale Renașterii - valori perene ale civilizației
umane”!
4.
Aplicați cunoștințele despre Antichitatea clasică greco-romană asupra
Renașterii și apreciați constatările desprinse!
5.
Argumentați, - pro sau contra -, afirmația: „Subcultura de azi ne îndeamnă să
ne reîntoarcem la valorile clasice ale Renașterii”!
6.
Analizați trăsăturile științei umaniste! - exemplu: folosirea metodei
experimentale, observarea, analiza matematică a diverselor fenomene etc.
Grupele
de elevi pot alege liber două sarcini din cele șase sau aceste sarcini pot fi
distribuite de către profesor.
Proba
scrisă, ca metodă de evaluare, prezintă diverse avantaje. Iată două
dintre ele: primul - evaluează un număr mare de elevi/întreaga
clasă într-un interval relativ convenabil de timp, obținându-se, astfel,
importante economii de timp, mai ales în situația în care Istoria are la
dispoziție, în cele mai multe cazuri, 1h/săptămână. Al doilea -
conține diverse tipuri de itemi care pun în evidență capacitățile de sinteză,
gândire și creativitate ale elevilor. Pentru stabilirea clară a tipurilor de
itemi utilizați și a eficienței acestora este bine ca profesorul să aibă în
vedere o matrice de specificație detaliată și descriptori de performanță, -
aceștia sunt formulări calitative ale capacităților elevilor
în raport cu competențele specifice din programa școlară la Istorie.
2. Pentru
evaluarea ambelor competențe din secvența B putem utiliza, ca tip de item
semiobiectiv, itemul întrebări structurate. Astfel:
Citiți
următorul text:
„Izbucnirea
celui de-al Doilea Război Mondial nu a fost o surpriză pentru nimeni. El fusese
pregătit intens de gruparea statelor agresoare, - Japonia, Italia, Germania -,
printr-o serie de acțiuni agresive contra Chinei, Etiopiei/Abisiniei, Spaniei,
Cehoslovaciei. Față de aceste acțiuni, Marea Britanie și Franța s-au complăcut
în nafasta politică de conciliatorism, iar SUA erau departe în izolarea lor. În
ceeea ce privește Uniunea Sovietică, aceasta nu prezenta încredere și, mai
mult, va încheia un pact de neagresiune cu Germania.”
Rezolvați
următoarele cerințe:
1. În
ce a constat politica de conciliatorism dusă de Marea britanie și Franța? - 10
puncte;
2. Pe
baza diverselor surse, - exemplu: „Ascensiunea și căderea puterilor globale”,
autor John Darwin -, desprindeți câteva caracteristici ale politicii externe
americane și sovietice din perioada interbelică. - 20 puncte;
3.
Caracterizați activitatea unora dintre politicienii din tabăra conciliatoristă,
- exemplu: Neville Chamberlain -, și emiteți aprecieri asupra acestei
actiivtăți. - 20 puncte;
4.
Plecând de la afirmația „Al Doilea Război Mondial este fantoma care ne bântuie
și astăzi!”, analizați aspecte din acest război care au implicații până în
zilele noastre. - 20 puncte;
5.
Analizați afirmația „Al Doilea Război Mondial a fost mai mult decât un război
total!” și exprimați-vă opinii asupra ei. - 20 puncte.
Total -
100 de puncte. Se acordă 10 puncte din oficiu.
Pentru
a evalua cele două competențe din secvența B se poate utiliza, ca item
subiectiv, itemul eseu-structurat. Astfel:
Alcătuiți
un eseu, în maxim două pagini, cu titlul „Al Doilea Război Mondial - falimentul
moral absolut al civilizației umane”, având în vedere următoarele cerințe:
1.
Prezentarea caracterului războiului. - 10 puncte;
2.
Impactul utilizării diverselor mijloace de distrugere în masă. - 20 puncte;
3.
Evidențierea aspectelor care au contribuit la „falimentul moral absolut al
civilizației umane”. - 30 puncte;
4.
Prezentarea participării României la război. - 20 puncte;
5.
Politica „sferelor de influență” și impactul ei asupra evoluției ulterioare a
lumii. - 10 puncte.
Total -
100 de puncte. Se acordă 10 puncte din oficiu.
Eseul
de control: Al Doilea Război Mondial a avut caracter de război total,
folosind pe o scară cu mult superioară Primului Război Mondial toate mijloacele
umane și materiale ale participanților. A depășit chiar definiția de
„război total”, devenind război de nimicire în masă! Se pot cita, în acest
sens, ca exemple: distrugerea completă a unei lungi liste de orașe,
exterminarea unor grupuri întregi de oameni, bombardamentele nucleare.
Utilizarea mijloacelor de distrugere în masă a căpătat proporții apocaliptice -
sute de mii de bombe aruncate asupra orașelor Varșovia, Manila, Dresda, Tokyo,
utilizarea diverselor tipuri de arme chimice fără opreliști „morale”,
asasinarea în masă a civililor și, bineînțeles, bombele atomice aruncate asupra
orașelor Hiroshima și Nagasaki. Războiul este considerat, pe drept cuvânt,
„falimentul moral absolut al civilizației umane”. Iată câteva argumente în
acest sens: conciliatorismul rușinos al Marii Britanii și al Franței, - de
exemplu, premierul britanic Neville Chamberlain declara după încheierea
„Pactului de la Munchen” că „de acum încolo, pacea este garantată pentru o
întreagă generație” -, care a înlesnit politica agresivă a Germaniei naziste,
holocaustul evreilor în care au fost cuprinși și 1,5 milioane de copii,
colaboraționismul multor grupuri de oameni cu forțele Axei, utilizarea tuturor
cuceririlor științei și tehnologiei pentru distrugere. Lumea a fost zguduită
din temelii de război, unele consecințe simțindu-se până astăzi, - în multe
țări nu se acceptă în totalitate colaborarea cu Axa, participarea la holocaust.
Mulți lideri din timpul războiului sunt considerați în diverse țări eroi
naționali, deși comunitatea internațională i-a condamnat ca fiind creiminali de
război. În aceste împrejurări, unii se și întreabă, - mai în glumă, mai în
serios -, dacă acest război s-a încheiat cu adevărat! În ceea ce privește
România considerăm că, după cedările teritoriale teribile din anul 1940, când
nu s-a încercat niciun fel de rezistență militară, fie ea chiar și simbolică,
totul a mers prost și catastrofal, - implicarea în conflictul contra Uniunii
Sovietice a determinat ca, în cele din urmă, în ciuda participării după 23
august 1944 la războiul contra Axei, țara noastră să fie declarată stat învins.
Războiul a însemnat și împărțirea sferelor de influență între învingători, unul
dintre aspectele extrem de controversate ale războiului. Ideea împărțirii și
reîmpărțiririi sferelor de influență domină, din păcate, și azi, politica
Marilor Puteri!
Ambele
tipuri de itemi prezintă atât avantaje cât și dezavantaje. Astfel:
- itemul
întrebări-structurate prezintă ca avantaj cert
dezvoltarea gândirii divergente, în situația în care cuprinde și sarcini de tip
rezolvare de probleme. Astfel, elevii deprind tehnici euristice și algoritmice
necesare rezolvării problemelor. Dezavantajul - itemul poate
cuprinde cerințe care nu au legătură cu textul/textele support iar libertatea
de exprimare și gândire a elevilor nu este deplină.
- itemul
eseu-structurat - avantaj: este tipul de item cel mai clar
orientat spre evaluarea competențelor elevilor de a-și structura logic ideile
în conformitate cu cerințele formulate, de a utiliza limbajul de specialitate
al Istoriei, de a-și afirma gândirea critică, imaginația, creativitatea. Dezavantajul -
subiectivitatea profesorului este foarte ridicată, de aceea elevilor trebuie să
le fie clar formulate cerințele de atins pentru a se evita divagațiile; de
asemenea, li se poate impune o limită de spațiu, - 2 pagini, de exemplu -, care
îi poate forța, însă, pe elevi să fie prea generaliști, chiar reducționiști în
elborarea eseului. Li se poate prezenta elevilor din partea profesorului, la
finalul elborării eseurilor, un eseu de control ca bază pentru evaluarea
acestora pentru ca elevii să vadă cum ar fi trebuit să elaboreze un eseu de
nota 10.
TITULARIZARE
ISTORIE 2024
SUBIECTUL I (30 de
puncte):
A. Citiţi,
cu atenţie, sursa de mai jos:
„La
sfârșitul secolului al VI-lea [î.Hr.], lumea greacă și-a încetat expansiunea
colonială și se găsește, în multe privințe, în poziție de apărare. La vest,
cartaginezii și etruscii amenință sudul Italiei și Sicilia. [...] La est,
situația este și mai gravă. Spre 550 [î.Hr.], Imperiul med a trecut, odată cu
Cirus,fondatorul dinastiei Ahemenizilor, sub dominația perșilor, care nu au
încetat de atunci să se întindă spre est și sud, până la Indus și Egipt, și
spre vest, impunând autoritatea «Marelui Rege» grecilor din Asia Mică.” (Istoria
Universală)
Pornind
de la sursa dată, răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Scrieți
o relație istorică de cauzalitate stabilită între două informaţii selectate din
sursa dată,
precizând
rolul fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). 1
punct
2. Menţionaţi
o cauză și două consecințe ale bătăliei de la Salamina (480 î. Hr.). 3
puncte
3. Prezentați
o asemănare și o deosebire dintre civilizația Egiptului și cea a Mesopotamiei
în mileniile al IV-lea - al III-lea î.Hr. 4 puncte
4. Prezentați
două aspecte politice referitoare la Războiul peloponesiac. 4
puncte
5. Analizați,
prin prezentarea a două fapte istorice, rolul culturii în lumea greacă din
secolele al VI-lea - al IV-lea î. Hr. 5 puncte
B. Citiţi
afirmaţia următoare:
„În
timp ce Sfântul Imperiu, principala putere în Occident în secolele al XI-lea și
al XII-lea, își consumă ultimele forțe în lupta împotriva Papalității, […]
două state, Franța și Anglia, renasc încet pe ruinele fostului Imperiu
carolingian […].” (S. Bernstein, P. Milza, Istoria Europei)
Argumentaţi,
în una-două pagini, opinia dumneavoastră referitoare la afirmația dată,
prin prezentarea a trei fapte istorice.
Notă! Se
punctează formularea opiniei, precizarea faptelor istorice şi menționarea a
câte două caracteristici ale fiecăruia, utilizarea conectorilor care
exprimă cauzalitatea şi concluzia, utilizarea limbajului istoric adecvat,
respectarea succesiunii cronologice/logice, structurarea argumentării
și respectarea limitei de spaţiu. 13 puncte
SUBIECTUL
al II-lea (30 de puncte):
Elaborați,
în trei - cinci pagini, o sinteză referitoare la evoluția statului român în
prima jumătate a secolului al XX-lea, având în vedere:
-
menționarea a două acțiuni desfășurate de statul român în perioada 1910-1914 și
a câte unei consecințe a fiecăreia;
-
menționarea a două fapte istorice prin care statul român participă la relațiile
internaționale în anul 1916 și a câte unei cauze specifice fiecăruia dintre
acestea;
-
precizarea câte unui fapt istoric la care participă românii din Bucovina,
respectiv din Transilvania în anul 1918 și prezentarea unei deosebiri și a unei
asemănări între acestea;
-
prezentarea politicii externe a României între anii 1921-1930, respectiv
1933-1939, utilizând câte două fapte istorice pentru fiecare perioadă;
-
menționarea a două curente culturale existente în România, în perioada
interbelică și a câte două caracteristici ale fiecăruia dintre acestea.
Notă: Se
punctează și evidenţierea relaţiei de cauzalitate, respectarea succesiunii
cronologice/logice a faptelor istorice, utilizarea limbajului istoric adecvat,
structurarea sintezei elaborate, respectarea limitei de spaţiu.
SUBIECTUL al III-lea (30
de puncte):
Următoarele
secvențe fac parte din programele școlare pentru disciplina istorie:
A. Competenţe
specifice Conţinuturi
2.5
Examinarea consecinţelor directe şi indirecte ale acţiunii umane
5.2
Încadrarea unui eveniment sau a unei serii de evenimente într-un context
cronologic
RELAŢIILE
INTERNAŢIONALE
· Relaţiile
internaţionale postbelice
Probleme
de atins: organizaţii internaţionale, războiul rece, prăbuşirea comunismului în
Europa
(Programa școlară pentru
clasa a X-a - Istorie, OMECT nr. 4598 / 31.08.2004)
B. Competenţe
specifice
1.1.
Utilizarea coordonatelor de timp şi spaţiu în rezolvarea unor
situaţii-problemă
3.1.
Valorificarea experienţelor istorice oferite de acţiunea
personalităţilor/grupurilor în contexte istorice variate
Domenii
de conţinut Conţinuturi şi studii de caz
7.
Lumea românească până la jumătatea secolului al XIX-lea
-
Românii între Orient şi Occident. Conservatorism şi modernizare
Studii
de caz:
· Tudor
Vladimirescu
· Generaţia
paşoptistă. Programe şi consecinţe ale revoluţiei
(Programa școlară pentru
disciplina Istorie, clasa a VIII-a, OMENC nr. 3393 / 28.02.2017)
1. Prezentați
activitatea didactică desfășurată pentru secvența A, având în
vedere:
-
exemplificarea formării/dezvoltării uneia dintre competențele specifice din
această secvență (menționarea unei metode didactice interactive, a modului de
organizare a clasei, a două resurse didactice și a două sarcini de lucru date
elevilor, utilizând informație istorică din Conţinuturi);
-
menționarea a două caracteristici ale matricei de specificații;
-
menționarea unei metode complementare/alternative de evaluare pe care o
considerați adecvată acestei secvențe și a două avantaje ale utilizării
acesteia.
2. Evaluați
competențele specifice din secvența B, având în vedere:
- menționarea
a două avantaje și a două limite ale itemilor cu răspuns scurt;
- proiectarea
unui item cu răspuns scurt, precizând competența specifică evaluată și
utilizând informație istorică din Conţinuturi şi studii de caz;
- menționarea
a trei aspecte referitoare la itemii de tip eseu structurat;
- proiectarea
unui item de tip eseu structurat care evaluează ambele competențe specifice,
utilizând informație istorică (diferită față de aceea folosită la itemul
anterior) din Conţinuturi şi studii de caz.
Notă: Se
punctează şi corectitudinea ştiinţifică a informaţiei istorice utilizate la
subpunctele 1. și 2., respectiv răspunsurile
corespunzătoare itemilor.
REZOLVARE:
SUBIECTUL
I. A:
1.
Relația istorică de cauzalitate poate fi stabilită între următoarele două
informații: Cauza - „La sfârșitul secolului VI î.H., lumea greacă și-a
încetinit expansiunea colonială și se găsește (…) în poziție de apărare.”;
Efectul: „Spre 550 î.H., Imperiul Med a trecut, odată cu Cirus (…), sub
dominația perșilor, care nu au încetat să se întindă (…), impunând autoritatea
„Marelui Rege” grecilor din Asia Mică.” Rolul acestor informații: Lumea greacă
se caracteriza, în general, printr-o luptă permanentă între polisuri, mai ales
între Atena și Sparta. Tucidide afirma: „Starea de normalitate în lumea greacă
este războiul; pacea este accidentul care întrerupe normalitatea.” Cauza aleasă
de noi pune în evidență faptul că, luptele dintre polisuri îi orbeau, ca să spunem
așa, pe greci, care nu mai aveau timpul necesar de a observa adevăratele
amenințări la adresa lor. Efectul demonstrează cum, profitând de luptele dintre
greci, Imperiul Persan cucerește polisurile grecești din vestul Asiei Mici -
exemplu: Miletul.
2. O
cauză esențială a bătăliei de la Salamina a fost convingerea conducătorului
flotei grecești, atenianul Temistocle, că, strâmtoarea Salamina era cea mai
potrivită pentru înfruntarea flotei persane. Era deosebit de strâmtă prezenta
foarte multe stânci, nefiind favorabilă deplasării uriașelor corăbii persane.
În schimb, triremele grecești se puteau deplasa în voie, fiind construite
ținându-se cont de problemele pe care le creea navigația în lungul țărmurilor
Greciei. Bătălia de la Salamina a avut, printre altele, următoarele două
consecințe: prima - flota persană a fost nimicită, obligându-l pe Xerxes -
„Marele rege” -, să ordone retragerea. Restul flotei persane a fost distrusă
complet în promontoriul Mycale. A doua consecință: temându-se în continuare de
perși, multe polisuri vor încheia cu Atena o alianță militar-maritimă, - Liga
de la Delos. În baza alianței, se uneau flotele acestor polisuri sub autoritaea
Atenei. În fapt, Atena va profita de această alianță pentru a-și impune modelul
său politic democratic în toate polisurile aliate.
3.
Asemănarea: atât în Egipt cât și în Mesopotamia forma de guvernământ este
monarhia. Monarhul era considerat zeu sau fiu de zeu. Această concepție a
influențat total civilizațiile respective - modul lor de organizare economică,
socială cât și arta; arhitectura era subordonată monarhului zeificat și
construcțiile aveau proporții grandioase pentru a sublinia astfel
superioritatea monarhului asupra restului membrilor societății, de la
aristocrați la cei mai umili și neînsemnați oameni. Deosebirea: civilizația
egipteană este creația unui singur popor pe când civilizația mesopotamiană
este, în fapt, o sinteză a mai multor civilizații, - sumeriană, akkadiană,
asiriană, chaldeeană etc.. Termenul „Mesopotamia” nu a fost folosit de aceste
civilizații, ci a fost introdus de greci pentru a desemna „țara dintre cele
două fluvii”, - Tigru și Eufrat.
4.
Războiul peloponesiac, - 431-404 î.H. -, a reprezentat, în esență, o
confruntare de mari proporții între Atena și Liga de la Delos pe de o parte și
Sparta și Liga peloponesiacă pe de altă parte. Remarcăm două aspecte politice
importante. Primul - spartanii nu vor ezita să se alieze chiar cu Imperiul
Persan pentru a înfrânge Atena, recunoscând, în schimb, autoritatea „Marelui
Rege” asupra polisurilor grecești din vestul Asiei Mici, era marea trădare:
grecii îi chemau pe barbarii perși pentru a lupta contra altor greci. Al doilea
aspect: Atena a fost înfrântă și în locul regimului democratic s-a instaurat,
cu sprijinul Spartei, un regim intitulat „guveranarea celor treizeci de
tirani”. S-a impus în lumea greacă supremația Spartei.
5.
Cultura greacă este considerată unanim drept prima manifestare spirituală de
mari proporții din istoria omenirii. În veacurile afirmării sale, inclusiv
secolele VI-IV î.H., ea a elaborat o serie de idei, concept și noțiuni folosite
și astăzi de mulți dintre noi. În secolele VI-IV î. H., rolul culturii în lumea
greacă devine excepțional. Ilustră m această afirmație prin două fapte
istorice. Primul: separarea științei de filozofie. Grecii au fost primii care
au separat știința de filozofie, precizând regurile, principiile și legile
raționale, logice pe care știința se fundamentează. Până la greci nicio
civilizație antică nu a realizat așa ceva și nici măcar nu există minime dovezi
din care să rezulte că s-ar fi gândit la această separare. În
Grecia, în mod concret, cei care au realizat această separare au fost sofiștii
și Socrate. Ei au pus bazele, totodată, tehnicilor de comunicare, argumentare
logică, rațională, adică, au fundamentat dialectica. Dialectica a influențat
viața politică, - cei care voiau să se impună în Adunarea Poporului trebuiau să
convingă oamenii de justețea argumentelor lor. Al doilea fapt: formarea și
afirmarea idealului kalokagathiei. Platon și Aristotel au dezvoltat concepția
conform căreia în educația omului ca „zon politikon-ființă socială” trebuie
îmbinată armonios dezvoltarea fizică a trupului, conform idealului de forță
fizică din poemele homerice și din miturile despre viața și faptele marilor
eroi, ca de pildă Prometeu și Xerxules, cu idealul frumuseții sufletului,
manifestat în educația artistică, intelectuală și civică. Astfel, se forma un
om liber, bun și pe deplin responsabil de faptele sale. Aristotel, în
particular, a dezvoltat și ideea echilibrului în toate, a căutării căii de
mijloc pentru a se evita extremele și a gândi și acționa conform logicii. El a
pus, de fapt, bazele logicii ca știință. În concluzie, cultura greacă își
propunea formarea omului armonios, cu capacitatea de a gândi la nivel înalt
conform regurilor dialecticii, urmând calea demonstrațiilor logice - prin
kalokaghatie spre dialectică și încheind cu logica!
B.
Statul medieval în Apusul Europei - Franța și Anglia:
Începând
cu secolul XI, centrul vieții politice în Occident se mută de la ideea de
Imperiu, la noile realității politice în ascensiune - republicile urba ne
italiene și monarhiile centralizate. Această evoluție a fost favorizată de
slăbirea considerabilă a puterii Imperiului Romano-German în urma confruntării
îndelungate cu Papalitatea, dar și de slăbirea Papalității însăși care începuse
să utilizeze ideea de cruciadă pentru propriile ei scopuri. Argumentăm cele
afirmate prin prezentarea a 3 fapte istorice relevante. Primul - redescoperirea
ideei romane de stat; datorită dezvoltării Universităților, în Facultățile de
Drept din Occident se studia de mai mult timp dreptul roman păstrat în Codul
lui Iustinian, - Corpus Iuris Civilis. În această împrejurare este
redescoperită ideea de stat romană așa cum fusese păstrată în Imperiul
Bizantin. Această idee concepea statul ca pe o instituție de drept public, și
nu ca o instituție aflată la cheremul Bisericii Romano-Catolice prin
Papalitate. Din această concepție se vor inspira atât împărații romano-germani
în lupta lor contra Papalității, - Frederic I Barbarossa fiind printre cei mai
cunoscuți -, dar și regii Franței care au declanșat procesul centralizării și
unificării statului francez. La capătul acestui process, regii Franței din
Dinastia Capețiană au recuperate toate prerogativele specifice puterii unor
adevărați suverani, putându-se afirma, pe drept cuvânt, că-n Franța „regele
este împărat în regatul său”. Al doilea fapt - în acest proces de centralizare,
regii Capețieni au păstrat și întărit sistemul ierarhic feudo-vasalic,
dezvoltat în timpul Imperiului Carolingian. Dar, regele era acum suzeran al
tuturor, ne mai existând situația din timpul monarhiei senioriale când primii
Capețieni, deși formal regi, în realitate erau la cheremul marilor vasali din
Regat. Amintim că, situația primilor Capețieni se îngreunase considerabil în
momentul când unul dintre cei mai importanți vasali, ducele Normandiei
Wilhelm-William, a devenit și rege al Angliei. Aici trebuie să subliniem că,
Anglia a avut cu totul altă evoluție. Ea nu a renăscut ca Franța pe ruinele
Imperiului Carolingian. Unificarea regatelor anglo-saxone se realizase cu mult
înainte de începerea procesului de centralizare din Franța, de către regele
Alfred cel Mare, iar ducele William a cucerit Regatul Angliei, fiind supranumit
„Cuceritorul”, și a avut intuiția să introducă instituția vasalității preluată
de pe continent pentru a-i aduce la ascultare pe toți nobilii englezi dar și pe
cei normanzi deopotrivă. Astfel, Anglia a preluat vasaliatea, nu a moștenit-o
ca în cazul Franței. Pentru regii Franței Anglia a fost un obstacol foarte
puternic în calea procesului de unificare, deoarece regii englezi erau duci ai
Normandiei, și, în principiu, erau vasali ai regilor Franței. În realitate,
această vasalitate era mai mult decât teoretică, iar regii englezi au ajuns să
stăpânească și alte principate de pe teritoriul Franței medieval, exemplu:
ducatul Aquitaniei. Franța va trebui să poarte celebrul război de o sută de
ani, 1337-1453, pentru a elimina prezența engleză și a-și desăvârși unitatea
statală. Al treilea fapt - în procesul acesta de refacere și întărire a
statelor lor, principia apuseni au profitat și de slăbirea puterii Papalității.
papalitatea își disputase vreme îndelungată supremația în plan politic, nu doar
religios, cu Imperiul Romano-German, dar ajunsese să utilizeze ideea de
cruciadă ca pretext pentru a-i elimina pe toți cei care, într-un fel sau altul,
îi contestau pretenția de a fi principalul factor de putere politică
în Occident. De fapt, încă de la sfârșitul secolului X, Biserica
Romano-Catolică începuse să se confrunte cu o profundă criză morală iar
Papaliatea a fost incapabilă să îndrepte situația. De asemenea, mase importante
de oameni nu mai doreau cruciade în care lupta contra Islamului nu mai era
deloc clară, în schimb, ambițiile politice ale Papalității erau tot mai
evidente. În aceste împrejurări, regii Franței, în special, n-au mai avut de
întâmpinat opoziția dură din partea Papalității, ne mai existând pericolul să
se confrunte de o situație de înfrângere umilitoare, asemeni celei prin care
trecuse Imperiul Romano-German în timpul lui Henric al IV-lea. Mai mult, Papii
vor ajunge, mai târziu, să cunoască „captivitatea babilonică a Bisericii” de la
Avignon. Din prezentarea acestor 3 fapte istorice, considerăm că istoricii S.
Bernstein și P. Milza au dreptate parțial atunci când afirmă că Franța și
Anglia „au renăscut”, dar, în același timp, nu au dreptate când consideră că și
Anglia a renăscut pe ruinele Imperiului Carolingian. Avem de-a face cu o concluzie
forțată, datorată, credem, nevoii de a sintetiza. Cel puțin așa dorim să
credem. Sperăm că nu este vorba de … necunoaștere!
SUBIECTUL
II: Aspecte ale evoluției statului român între anii 1910-1939:
În
această perioadă statul român și-a desăvârșit unitatea națională, a cunoscut
importante evoluții interne, - în plan economic, social, politic -, și se
va manifesta ca un factor important în relațiile internaționale, - participând,
printre altele, la Primul Război Mondial. Întărim aceste considerații printr-o
serie de argumente. Astfel, în perioada cuprinsă între anii 1910-1914 România a
întreprins o seria de acțiuni care i-au consolidat statutul de factor important
de putere în Sud-Estul Europei. O primă acțiune a constituit-o intervenția în
Războaiele Balcanice. Acestea au izbucnit în 1912, când Serbia, Bulgaria,
Grecia și Muntenegru au pus bazele unei coaliții antiotomane, declarând război
Porții. Față de Primul Război Balcanic România a păstrat neutralitatea. În fața
pretențiilor Bulgariei de a controla, de facto, pozițiile strategice din
Balcani prin ocuparea întregii Macedonii cu orașul-port Salonic, România va
intra în cel de-al Doilea Război Balcanic. Intrarea era cu atât mai necesară în
contextul în care Austro-Ungaria sprijinea fățiș politica Bulgariei. În urma
intervenției românești, Bulgaria a cerut pacea. Aceasta s-a încheiat la
București, în august 1913. Prin pacea de la București România a obținut Sudul
Dobrogei - Cadrilaterul. O altă acțiune importantă a avut loc la scurt timp
după declanșarea Primului Război Mondial. Deși țara noastră încheiase o alianță
cu Puterile Centrale, la Consiliul de Coroană de la Sinaia din august 1914 s-a
hotărât ca România să adopte o politică de neutralitate. În declarația oficială
se spunea că România nu a fost informată despre declanșarea războiului
Austro-Ungariei contra Serbiei și că, țara noastră „nu poate invoca niciun
motiv de război”. Astfel, între anii 1914-1916 România a fost neutră față de
conflictul mondial. În această perioadă se vor duce tratative cu reprezentanți
ai Antantei pentru intrarea în război de partea acestei alianțe de forțe. În
schimb, Antanta trebuia să recunoască drepturile istorice ale României asupra
provinciilor istorice românești din cadrul Austro-Ungariei: Transilvania,
Banat, Crișana, Maramureș și Bucovia.
În
continuarea argumentării noastre, prezentăm două fapte istorice privitoare la
relațiile internaționale la care a participat România în anul 1916. Un prim
fapt istoric - în urma tratativelor cu Antanta, dar și a presiunilor acesteia,
în august 1916 s-au încheiat documentele colaborării României cu Antanta - o
convenție politică și una militară. În convenția politică Antanta recunoștea
drepturile României asupra teritoriilor românești din Austro-Ungaria iar în
convenția militară se prevedea ajutor militar pentru România. Astfel, România a
declarat război Puterilor Centrale, în mod special, Austro-Ungariei. Al doilea
fapt istoric - campania militară a anului 1916. Intrarea în război a României a
fost impusă, în special, datorită situației nafavorabile cu care se confrunta
Antanta pe principalele fronturi. Foarte rapid s-a dovedit că armata română n-a
fost pregătită pentru un război de o asemenea amploare. Mai mult, Antanta nu
și-a respectat obligațiile militare față de România, - ofensiva românească în
Transilvania nefiind susținută nici în Bucovia și nici de operațiunile militare
ale frontului anglo-francez de la Salonic contra Imperiului Otoman și
Bulgariei. Astfel, forțele Puterilor Centrale au declanșat două contraofensive,
- una germană și austro-ungară în Transilvania și alta germano-bulgaro-turcă în
Sudul Dobrogei. Campania militară a anului 1916 s-a terminat dezastruos pentru
România și a urmat retragerea autorităților, armatei și a unei părți bune din
populație în Moldova. Oltenia, Muntenia și Dobrogea au fost ocupate de Puterile
Centrale. Totuși, evoluția Primului Război Mondial a mers în favoarea Antantei.
Mai mult, deși România a trebuit să încheie umilitoarea pace de la
Buftea-București, din mai 1918, în cele din urmă a reintrat în război,
participând la victoria finală contra Germaniei. Prin participarea la război
România și-a câștigat dreptul la deplina unitatea națională. Aceasta a fost
realizată în 1918.
Anul
1918 a adus, așadar, împlinirea dezideratelor poporului român de atrăi în
limitele aceluiași stat național. Prima provincie ce s-a unit cu țara a fost
Basarabia. Au urmat apoi Bucovina și Transilvania, - în înțelesul extins. În
privința unirii Bucovinei și a Transilvaniei observăm un fapt istoric
important, anume: conducerea luptei pentru unire a fost preluată în ambele
provincii de câte un organism reprezentativ, în cazul Bucovinei acesta s-a
numit Consiliul Național, în conducerea căruia s-au impus Iancu Flondor și
Sextil Pușcariu, iar în Transilvania s-a înființat Consiliul Național Român
Central cu sediul la Arad, în conducerea căruia s-au impus Alexandru
Vaida-Voevod, Vasile Goldiș, Iuliu Maniu, Ștefan Cicio-Pop, Basil Surdu, Iosif
Jumanca etc.. Așadar, lupta pentru unire a avut în frunte câte un Consiliu
Național. Există și o importantă deosebire - hotărârea de unire a Bucovinei a
fost luată de Congresul General al Bucovinei, în vreme ce, Consiliul Național
Român Central a organizat Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde au
participat peste 100000 de români, și care a hotărât unirea Transilvaniei și a
Banatului cu România.
De-a
lungul perioadei interbelice România s-a manifestat în relațiile internaționale
încercând să-și apere integritatea și unitatea teritorială, noile hotare
recunoscute în cadrul sistemului Paris-Versailles. Între 1921-1930, în politica
externă a României remarcăm două fapte istorice importante. Primul -
participarea României la fondarea Micii Înțelegeri alături de Cehoslovacia și
Iugoslavia, - pe atunci Regatul Sârbilor-Croaților și Slovenilor. Această
alianță trebuia să se opună tentativelor revizioniste ale Ungariei. Al doilea
fapt istoric - tratatele încheiate de România în 1926: tratatul cu Polonia prin
care cele două țări se angajau să-și apere cu toate forțele independența,
tratatul cu Franța prin care ni se promitea ajutor militar în cazul unei
conflagrații generale, tratatul cu Italia prin care cele două țări își ofereau
ajutor în cazul în care securitatea uneia dintre ele era primejduită. Pentru
anii 1933-1939 politica externă românească a cunoscut alte evoluții importante.
Prezentăm, în acest sens, două fapte istorice relevante. Primul -
participarea României la Conferința pentru Dezarmare de la Geneva organizată de
Societatea Națiunilor. Această conferință a reușit un singur rezultat notabil -
semnarea Convenției pentru Definirea Agresiunii de la Londra pe baza unui text
inspirit de Nicolae Titulescu, diplomatul român care a fost secretar general al
Societății Națiunilor pe care a condus-o cu autoritate și credibilitate. Al doilea
fapt important - încercarea României de a apăra integritatea teritorială a
Cehoslovaciei în fața tendințelor revizioniste ale Ungariei și Germaniei dar și
a politicii conciliatoriste duse de Marea Britanie și Franța față de Germania.
În cele din urmă, cele două puteri occidentale au acceptat în cadrul
Conferinței de la Munchen, din septembrie 1938, sacrificarea integrității
teritoriale a Cehoslovaciei în fața pretențiilor lui Adolf Hitler. Astfel,
Regiunea Sudetă a fost luată de la Cehoslovacia, fără consultarea acestei țări,
și atribuită Germaniei naziste.
În
plan cultural perioada interbelică este considerată, pe drept cuvânt, ca fiind
„epoca de aur” a culturii române. S-a vorbit de afirmarea unei adevărate
viziunii culturale românești în Europa. Această viziune culturală s-a
caracterizat prin afirmarea și confruntarea de idei între două curente cultural
fundamentale. Primul - descoperirea și punerea în valoare a specificului
național românesc. Acest curent a avut la bază două caracteristici: prima - afirmarea
faptului că civilizația românească este continuatoarea legitimă a civilizației
bizantine, așa cum au susținut, printre alții, Nicolae Iorga -
istoric, Nicolae Bănescu - bizantinolog și compozitorul Paul
Constantinescu. A doua caracteristică - evidențierea importanței artei populare
ca fiind reprezentanta cea mai fidelă a specificului național - Dimitrie Gusti,
Liviu Rebreanu, Romulus Vulcănescu și compozitorul George Enescu cu „Rapsodia
Română” și „Suitele sătești” se numără printre cei mai străluciți oameni de
cultură aplecați asupra artei și creației populare. Al doilea curent -
deschiderea spre cultura europeană. Promotorii acestuia doreau promovarea
avangardismului cultural european și desprinderea de tradiționalul ancestral
românesc. O primă caracteristică a acestui curent - marii personalități s-au
înscris în cadrul lui: Eugen Lovinescu, Hortensia Papadat Bengescu, Panait
Istrati, Tristan Tzara, Horia Creangă etc.. Unii dintre acești creatori au
scris și în limbi străine pentru o mai rapidă receptarea a culturii românești
în Europa. A doua caracteristică - afirmarea foarte clară a
realității conform căreia cultura românească era parte integrantă din cea
europeană, depășindu-se complexul anterior al „integrării în Europa”. Acești
mari reprezentanți ai culturii interbelice au afirmat, contrar
tradiționaliștilor, că România și cultura ei sunt europene prin definiție,
opunându-se și unor păreri extremiste exprimate, printre alții, de filozoful
Nae Ionescu, conform cărora cultura română ar aparține unui spațiu ortodox
ideal ce nu ar avea nimic în comun cu Occidentul catolic și protestant.
SUBIECTUL
III.1:
Pentru
formarea competenței specifice 2.5 din secvența didactică A considerăm că este
adecvată metoda Cubului. Această metodă, prin cele 6 sarcini, permite
înțelegerea de ansamblu, globală a oricărui conținut, formarea oricărei
competențe care presupune analiză, argumentare etc.. Prin cele 6 sarcini elevii
parcurg toate nivelurile cognitive ale taxonomiei lui Benjamin Bloom. Mai întâi
profesorul va indica elevilor două categorii de resurse didactice. Prima -
resurse bibliografice: „Cronica Ilustrată a Omenirii”, apărută la Editura
Litera, „Ascensiunea Occidentului” - autor William H. Mc Neill, „Istoria Lumii”
- autor J.P. Roberts. A doua categorie - resurse multimedia diverse, ca de
exemplu: bloguri de istorie, lecții și referate de pe siteuri ca historia.ro,
historice.ro etc., sau lecții și tematici de istorie de pe platform
educaționale - prezi, de exemplu. Apoi, profesorul stabilește sarcinile pe care
le scrie pe suprafețele unui cub:
1.
Descrieți principalele organisme ale ONU și rolul acestora în cadrul relațiilor
internaționale postbelice, exemplu: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate;
2.
Comparați regimul comunist neostalinist ceușist cu regimurile comuniste din
Polonia și Iugoslavia;
3.
Aplicați cunoștințele despre rolul unor personalități ca H. Truman, N. Hrușciov
etc. în Războiul Rece și explicați de ce Războiul Rece nu s-a transformat
într-un nou război mondial;
4.
Asociați următoarele noțiuni și concepte istorice - revoluția din Ungaria,
sindicatul Solidaritatea, titoism, neostalinism - într-un eseu cu tema
„Trăsături specifice ale regimurilor comuniste est-europene”;
5.
Analizați factorii care au determinat eșecul economic al regimurilor comuniste
est-europene;
6.
Argumentați, pro sau contra, dacă Actul Final de la Helsinki, din 1075, a
contribuit la slăbirea și, ulterior, căderea regimurilor comuniste din Europa
de Est.
Elevii
vor fi împărțiți în 6 grupe, fiecărei grupe revenindu-I căte0o sarcină.
Organizarea elevilor se poate face și pe două grupe mari, fiecărei grupe
revenindu-i 3 sarcini din 3. După ce fiecare grupă își prezintă produsul final
în conformitate cu sarcina primită, elevii pot fi reîmpărțiți în două grupe
mari care vor trebui să resolve următoarele două sarcini:
1. Pe
baza celor studiate, analizați eficiența acțiunilor ONU în perioada postbelică
și în zilele noastre;
2.
Analizați consecințele prăbușirii comunismului în țările est-europene având în
vedere greutățile tranziției la economia de piață, mentalitățile oamenilor, și
explicați de ce în unele țări foste comuniste o bună parte a populației regretă
aceste regimuri.
Matricea
de specificație asigură validitate și obiectivitate ridicată evaluării. Ea se
stabilește având în vedere unele aspecte: selectarea conținuturilor de evaluat,
stabilirea nivelului de performanță avut în vedere de profesor în funcție de
nivelul clasei, - minimal, mijlociu, maximal -, stabilirea numărului de itemi
în funcție de competențele specifice și conținuturile de evaluat, - itemii
trebuie să fie formulați în așa fel încât să favorizeze gândirea, creativitatea
elevilor și personalizarea răspunsurilor acestora. Matricea poate fi de două
feluri: matrice generală, în care se bifează cu x competențele și conținuturile
evaluate, și matrice detaliată în care se stabilește ponderea în procente a
fiecărei competențe specifice și a fiecărui conținut ce trebuie evaluat; în
funcție de ponderea acestora se calculează numărul de itemi pentru aceste
competențe și conținuturi. Matricea prezintă, printre altele, două
caracteristici. Prima - este utilă în cazul testelor sumative-finale în care se
evaluează mai multe competențe specifice și conținuturi în conformitate cu
standardul de performanță avut în vedere. A doua - rolul profesorului evaluator
în alcătuirea matricei este esențial; de pildă, pentru matricea detaliată el
este cel care atribuie procentele ce urmează a fi evaluate din fiecare
competență specifică, pe fiecare domeniu-temă-conținut. Astfel, matricea de
specificație ajută la personalizarea evaluării și la adaptarea acesteia la
nivelui clasei de elevi.
O
metodă complementară-alternativă de evaluare adecvată pentru secvența didactică
A este portofoliul. Portofoliul este o metodă de evaluare longitudinală,
potrivită pentru evaluarea sumativă-finală. Pune în evidență capacitatea
elevilor de a se exprima într-un limbaj adecvat Istoriei și capacitatea de
învățare pe o perioadă mai lungă de timp. Portofoliul evaluează global,
holistic capacitățile elevilor raportate la competențele generale și specifice
din programa școlară. Capacitățile elevilor se evaluează diferențiat, pe
niveluri de performanță. Utilizarea portofoliului pentru secvența didactică A
prezintă multiple avantaje. Iată dintre ele: primul - sarcinile de învățare
enunțate mai sus în cadrul metodei Cubului pot fi rezolvate prin
portofoliu. În fiecare grupă, elevii își coordonează eforturile în
realizarea portofoliului. Întrucât majoritatea metodelor moderne sunt
cronofage, portofoliul permite economii importante de timp și o realizare a
sarcinilor într-un mod optim. Al doilea avantaj, amintit mai sus deja, -
permite evaluarea globală, holistică a elevilor pe niveluri de performanță. Din
păcate, marele dezavantaj al acestei metode este acela că o serie de sarcini
din cadrul său se realizează de către … părinți.
2. Itemii
cu răspuns scurt prezintă atât avantaje cât și dezavantaje. Printre avantaje se
numără: evaluarea unui mare număr de competențe operaționale-derivate dacă sunt
numeroși în cadrul probei de evaluare, răspunsurile pot fi ușor verificabile și
cuantificabile, - necesitând formularea unor definiții, recunoașterea unor
relații cauză-efect, definirea unor noțiuni și concepte -, nepermițând
divagații în jurul răspunsurilor. Printre dezavantaje menționăm: evaluează doar
niveluri inferioare ale taxonomiei lui Benjamin Bloom, - definiții,
recunoașterea relațiilor cauză-efct, cunoașterea unor concepte și noțiuni -,
favorizează memorarea mecanică întrucât răspunsurile au fost formulate de către
profesor, anterior evaluării, în predare și, astfel, nu pun în caloare gândirea
și creativitatea elevilor.
Pentru
evaluarea competenței specifice 3.1 din secvanța didactică B se poate proiecta
următorul item cu răspuns scurt: Menționați-precizați în ce fel a contribuit
Tudor Vladimirescu la afirmarea ideii de unire a Principatelor Române?
Răspunsul așteptat - A făcut apel la uniatea de acțiune cu moldovenii „ca unii
ce suntem de un neam, de o lege și sub autoritatea aceleiași puteri
protectoare, pentru ca la un gând și acțiune să câștigăm libertățile acestor
două Prințipaturi.”
Itemii
de tip eseu structurat prezintă numeroase aspecte specifice. Iată 3 dintre ele:
primul - evaluează în mod global și valid competențe specifice și conținuturi
care nu pot fi evaluate concludent prin itemi obiectivi și semiobiectivi; al
doilea - permit personalizarea răspunsurilor, facilitând gândirea și
creativitatea elevilor; al treilea - în cerințele formulate se pot găsi
situații-problemă care favorizează dezvoltarea gândirii divergente, dezvoltă la
elevii strategii euristice sau algoritmice pentru rezolvarea acestora.
Pentru
evaluarea ambelor copetențe specifice din secvența didactică B se poate
proiecta următorul item eseu structurat: Realizați în maxim 1-2 pagini un eseu
cu tema „Românii între două revoluții”, având în vedere următoarele cerințe:
1.
Argumentarea rolului Revoluției din 1821 în afirmarea ideii unirii
Principatelor Române - 20 de puncte;
2.
Prezentarea formelor de luptă ale românilor utilizate între 1822-1848 - 30 de
puncte;
3.
Argumentați afirmația: „Generația Pașoptistă - Generație europeană!” - 40 de
puncte.
Notă:
se acordă 10 puncte din oficiu.
Răspunsul
așteptat - de control: „Revoluția din 1821 a strigat Unitate!”, după cum
afirma, pe drept cuvânt, Nicolae Bălcescu. Într-adevăr, această revoluție a
deschis drumul afirmării ideii de unire a Principatelor. Mai mult, a pus în
lumină, prin ecourile ei, și manifestarea conștiinței naționale și a voinței de
unire ale românilor transilvăneni, care-l așteptau pe „crăiuțul Todoruț” să
vină să-i elibereze. Lupta pentru afirmarea drepturilor românilor la libertate
și unitate națională va continua în perioada ulterioară, până la Revoluția din
1848, mai ales în forma societăților secrete de tip masonic. Printre acestea
amintim rolul deosebit de important a societății conduse de Ion Câmpineanu,
societate cunoscută sub numele de „Partida Națională”. Această societate
masonică a dezvoltat clar ideea unirii românilor și a independenței lor în două
programe: „Actul de Unire și Independență” și „Osăbitul Act de numire al
suveranului românilor”. Ideile acestea vor fi dezvoltate la o scară mult
superioară de către conducătorii Revoluției Pașoptiste. Ideile de unitate și
independență s-au regăsit într-o serie de programe revoluționare. Amintim,
printre altele: „Dorințele Partidei Naționale din Moldova”, „Memoriul națiunii
române din Marele Principat al Ardealului, Banat, părțile vecine Ungariei și
Bucovina” etc.. Pe lângă cerințele privind emenciparea națională, pașoptiștii
au formulat și revendicări în spiritul modernizării societății după modelul
impus de Marea Revoluție Franceză din 1789. Enumerăm câteva dintre aceste
revendicări: separația puetrilor în stat, liberate de conștiință, drepturile
naturale ale omului, desființarea clăcii-iobăgiei, vot universal etc.. Chiar
dacă Revoluția Pașoptistă a fost înfrântă prin intervenția militară a Rusiei, a
Imperiului Otoman și a Austriei, pașoptiștii, - în mare parte exilați -, vor
continua lupta lor și vor contribui la impunerea problemei unirii Principatelor
ca o problem europeană. De asemenea, vor integra cerințele luptei românilor în
ansamblul desfășurărilor din Europa, - exemplu: pregătirea unei noi revoluții
europene. Prin aceste acțiuni, pașoptiștii au demonstrat aderarea lor deplină
la concepțiile modernizatoare europene, putându-se afirma, fără nicio reținere,
că: „Generația pașoptistă - (a fost) Generație europeană!”
TITULARIZARE
ISTORIE 2025
SUBIECTUL
I (30 de puncte):
A.
Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:
„Miza
primului război punic este Sicilia. În 264 î.e.n, neliniștiți de progresele
cartagineze în Sicilia, romanii hotărăsc să trimită trupe în insulă pentru a
susține [...] pe mercenarii italioți (mamertinii) [...]. Riscul unei înfruntări
directe cu Cartagina este mare, dar, la Roma, Senatul este supus presiunii
tuturor celor ce au de gând să cucerească Sicilia: marii proprietari funciari
care aspiră să cucerească noi pământuri şi sclavi, cei ce sprijină armata,
antreprenorii diverselor lucrări publice, dar şi muncitorii şi meșteșugarii
care trăiesc de pe urma expedițiilor militare. [...] «Opțiunea pentru război»
câștigând, lupta se angajează între cele două puteri mediteraneene.”
(S.
Bernstein, P. Milza, Istoria Europei)
Pornind
de la sursa dată, răspundeţi următoarelor cerinţe:
1.
Scrieți o relație istorică de cauzalitate stabilită între două informaţii
selectate din sursa dată, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informații
(cauză, respectiv efect). 1 punct;
2.
Menţionaţi o cauză și două consecințe ale triumviratului constituit în anul 60
î. Hr., în Republica romană. 3 puncte;
3.
Prezentați o consecință militară și una diplomatică ale ascensiunii Macedoniei
în lumea greacă, în secolul al IV-lea î. Hr. 4 puncte;
4.
Prezentați o asemănare și o deosebire dintre lumea greacă din secolele al
VI-lea – al V-lea î.Hr. și statul roman din secolele al V-lea – IV-lea î. Hr. 4
puncte;
5.
Analizați, prin prezentarea a două fapte istorice, rolul lui Carol cel Mare în
evoluția politică a Europei medievale. 5 puncte.
B.
Citiţi afirmaţia următoare: „În întreaga Europă, cele patru decenii postbelice
au adus la vest de Cortina de Fier o spectaculoasă îmbunătățire economică și
socială, care a avut loc pe un fundal de legalitate constituțională și pace
politică.”
(P.
Johnson, O istorie a lumii moderne 1920-2000)
Argumentaţi,
în una-două pagini, opinia dumneavoastră referitoare la afirmația dată, prin
prezentarea a trei fapte istorice.
Notă!
Se punctează formularea opiniei, precizarea faptelor istorice şi menționarea a
câte două caracteristici ale fiecăruia, utilizarea conectorilor care exprimă
cauzalitatea şi concluzia, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea
succesiunii cronologice/logice, structurarea argumentării și respectarea
limitei de spaţiu. 13 puncte.
Rezolvare:
1.
Relația istorică de cauzalitate se poate stabili între următoarele două
informații: cauza - „Miza primului război punic este Sicilia. În 264 î.e.n.
(…), romanii hotărăsc să trimită trupe în insulă pentru a susține (…) pe
mercenarii italioți (mamertini).”; efectul - „ (…), Senatul este supus
presiunii tuturor celor ce au de gând să cucerească Sicilia: marii proprietarii
funciari (…), cei care sprijină armata, antreprenorii (…), muncitorii și
meșteșugarii (…)” Rolul acestor informații: cauza, aleasă de noi, pune în
evidență miza pe care o avea Sicilia pentru Roma. Printre altele, oferea
posibilitatea controlării Mediteranei apusene și reprezenta o punte importantă
pentru atacarea directă chiar a Cartaginei. Efectul, selectat de noi, pune în
evidență posibilitățile pe care Sicilia le oferea diverselor categorii sociale
din Roma, - exemplu: marilor proprietari funciari aspirau să cucerească noi
pământuri și sclavi.
2. O
cauză importantă ce a determinat încheierea așa-numitului prim triumvirat în
anul 60 î.H. a fost reprezentată de necesitatea de a controla aristocrația
senatorială care dobândise largi privilegii și bogății în urma expansiunii
teritoriale a Republicii Romane. Triumviratul a fost încheiat între Pompei,
Caesar și Crassus. Nu a fost un triumvirat încheiat în condițiile legii, fiind
vorba, mai degrabă, de o înțelegere între cei trei generali și oameni politici
pentru exercitarea puterii și pentru a acționa contra nobilimii senatoriale.
Dintre consecințele triumviratului menționăm două. Prima: accentuarea rolului
exercitat în viața politică de generalii care se comportau ca niște adevărați
monarhi. A doua: a accentuat criza politică a Republicii Romane. Astfel, după
moartea lui Crassus din anul 56 î.H., în războiul cu parții, între
Caesar și Pompei a izbucnit un război civil pentru controlul deplin al puterii
politice, război care va duce la înfrângerea lui Pompei și la instaurarea
dictaturii lui Caesar.
3.
Consecința militară: Macedonia, condusă de regele Filip al II-lea, a învins
rezistența polisurilor grecești, și Filip al II-lea se va proclama hegemon al
Greciei. Consecința diplomatică: Filip al II-lea a încheiat cu polisurile
grecești „Liga de la Corint”, o alianță politico-militară, în urma căreia el a
devenit hegemon al Greciei, după cum am amintit, și s-a proclamat „campion al
luptei grecilor contra barbarilor perși”. Pe baza pretenției că Macedonia
conduce, de fapt, lupta contra „barbariei persane”, Alexandru Macedon/Alexandru
cel Mare, fiul lui Filip al II-lea, va fi primit în Egipt ca un adevărat
eliberator și continuator legitim al faraonilor.
4.
Asemănarea: și în lumea greacă a secolelor VI-V î.H., și în statul roman din
secolele V-IV î.H., au avut loc importante frământări și reforme. La Atena,
printre altele, au avut loc reformele lui Clistene și Pericle, iar la Roma se
instaurase, în urma revoltei din anul 509 î.H., împotriva ultimului rege etrusc
Tarquinus Superbus, Republica romană, un regim politic dominat de patricieni în
primii 200 de ani, un regim oligarhic. În urma reformelor Atena a devenit un
polis democratic, în timp ce, Republica Romană va cunoaște clivajul social
foarte puternic dintre patricieni și plebei. Deosebirea: în Atena, așadar, se
instaurează democrația - în secolul V î.H., Atena va deveni „școala întregii
Elade”, după cum afirma Pericle, modelul politic atenian răspândindu-se în
foarte multe polisuri grecești. În schimb, la Roma, luptele dintre patricieni
și plebei vor duce la o serie de reforme de care va beneficia pătura bogată a
plebeilor. Aceasta va fuziona cu patricienii, formându-se o nouă elită socială
și politică - nobilimea. Restul pelbei va deveni o pătură socială parazitară,
întreținută gratuit de către autorități prin „pâine și circ”.
5.
Pentru evoluția politică a Europei medievale rolul lui Carol cel Mare a fost
determinant. Ilustrăm această afirmație prin două fapte istorice fundamentale.
Primul - renașterea ideii de Imperiu Roman în Occident. Carol cel Mare, -
768-814 -, a lansat ample campanii de cuceriri militare. Printre altele, a
cucerit o însemnată parte a Italiei, inclusiv Roma. Astfel, el a pretins că a
restaurat Imperiul Roman de Apus. Inițiativa încoronării sale, la 25 decembrie
800, ca împărat roman, a aparținut Papei Leon al III-lea. În viziunea Papei,
Carol cel Mare trebuia să ia locul împăratului de la Constantinopol, căzut în
erezia iconoclastă. Carol cel Mare, însă, se considera „un nou David”, împărat
și preot în creștinătatea apuseană, rol care nu împieta asupra autorității
împăraților din Constantinopol în imperiul lor răsăritean. Aceasta era o
viziune politică realistă pentru că imperiul lui Carol cel Mare avea prea
puține în comun cu fostul Imperiu Roman. Printre altele, capitala Imperiului
Carolingian se afla al Aachen, nu la Roma. Chiar și așa, perioada domniei lui
Carol cel Mare a fost esențială pentru nașterea a două Europe politice cu două
centre - Aachen și Constantinopol. Aceste două Europe se vor despărți, mai
târziu, și în plan religios, în catolici și ortodocși. Al doilea fapt istoric -
generalizarea instituției vasalității. Carol cel Mare și-a dat seama de
fragilitatea raporturilor politice de supunere ale nobililor din imperiu față de
împărat. Astfel, a avut ideea de a generaliza relațiile de vasalitate la
nivelul întregii structuri nobiliare din imperiu. În aceste condiții, împăratul
a legat relații de vasalitate cu toți marii nobili și i-a detrminat și pe
aceștia să facă același lucru cu nobilii aflați în slujba lor. A apărut, în
final, o ierarhie vasalică ce laga întreaga nobilime din imperiu, de la marii
la micii nobili, și în care împăratul era suzeranul tuturor. Practic, Carol cel
Mare poate fi considerat, pe drept cuvânt, fondatorul oficial al regimului
feudal. Acest regim va caracteriza, ulterior, statele succesoare ale Imperiului
Carolingian - Franța, Italia, Germania.
B.
Citiţi afirmaţia următoare: „În întreaga Europă, cele patru decenii postbelice
au adus la vest de Cortina de Fier o spectaculoasă îmbunătățire economică și
socială, care a avut loc pe un fundal de legalitate constituțională și pace
politică.”
(P.
Johnson, O istorie a lumii moderne 1920-2000)
Argumentaţi,
în una-două pagini, opinia dumneavoastră referitoare la afirmația dată, prin
prezentarea a trei fapte istorice.
Notă!
Se punctează formularea opiniei, precizarea faptelor istorice şi menționarea a
câte două caracteristici ale fiecăruia, utilizarea conectorilor care exprimă
cauzalitatea şi concluzia, utilizarea limbajului istoric adecvat, respectarea
succesiunii cronologice/logice, structurarea argumentării și respectarea
limitei de spaţiu. 13 puncte.
Rezolvare: Europa
Occidentală în perioada postbelică:
După
cel de-al Doilea Război Mondial, statele din vestul Europei au cunoscut o mare
dezvoltare economică, fapt care a demonstrat că valorile promovate de aceste
state, - economia de piață, democrația parlamentară, drepturile și libertățile
fundamentale ale omului -, erau cele mai avansate și asigurau dezvoltare
economică și bunăstarea socială a cetățenilor. Vom argumenta această afirmație
prin prezentarea a trei fapte istorice determinante. Primul - Planul Marshall.
Pentru refacerea economică a acestor state, și chiar a celor din estul Europei,
S.U.A. au lansat Planul Marshall. Planul a fost respins de statele comuniste
aflate în sfera de influență a U.R.S.S.. Astfel, Planul Marshall s-a limitat la
statele vest-europene. El a asigurat refacerea rapidă a acestor state. Planul a
prezentat, printre altele, două caracteristici. Prima - a asigurat resursele
financiare de care aveau nare nevoie statele vest-europene, circa 16 miliarde
de dolari. Astfel, aceste state au reușit să-și reconstruiască economiile distruse
de război. Totodată, Planul a permis înlăturarea primejdiei ca Partidele
Comuniste să profite de situația economică și socială precară și să preia
puterea politică în țări ca Franța și Italia, unde erau foarte puternice și
foarte influente în societate. A doua caracteristică - pentru a fi bine dirijat
și orientat, Planul Marshall a contribuit la declanșarea procesului de
integrare europeană. S-a fosrmat Organizația de Cooperare Economică și
Dezvoltare/O.C.E.D.. Această organizație a dirijat procesul de reconstrucție în
mod unitar. Al doilea fapt istoric - declanșarea procesului de integrare
europeană. Statele vest-europene și-au însușit lecțiile severe ale celui de-al
Doilea Război Mondial și dorind să evite pe viitor noi conflicte distrugătoare
între ele, au declanșat procesul de integrare europeană. Integrarea europeană
prezintă o serie de carcteristici. Iată două dintre ele. Prima - prin această
integrare, statele participante, - la început 12, iar, odată cu trecerea
anilor, tot mai multe -, doreau să constituie o piață economică comună bazată
pe libertatea circulației bunurilor și a persoanelor. Prin crearea acestei
piețe unice, statele vest-europene puteau face față cu succes concurenței cu
puternicele forțe economice ale lumii: S.U.A., Canada, Japonia, China, India. A
doua caracteristică - integrarea europeană a contribuit la dezvoltarea
economică a statelor și la bunăstarea socială a cetățenilor. Al treilea fapt
istoric - „cei 30 de ani glorioși”. Planul Marshall și integrarea europeană au
stat, așadar, la baza unei puternice dezvoltării economice a statelor
vest-europene. Toate statele vest-europene, nu doar cele care erau angrenate în
procesul integrării europene, au cunoscut acești „39 de ani glorioși”. Acest
fapt are și el o serie întreagă de trăsături caracteristice. Menționăm două.
Prima - apariția „statului bunăstării sociale”, a „statului providență”.
Dezvolatrea economică puternică a permis alocarea unor mari sume de bani din
bugetele naționale pentru construcția de locuințe, pentru educație, sănătate,
turism, sport, cercetare științifică. În fruntea dezvoltării economice s-a
aflat R.F. Germană - s-a vorbit, în epocă, despre „miracolul economic
vest-german”. A doua trăsătură - dezvoltarea economică a declanșat, oarecum
paradoxal, mari frământări și revolte, mai ales ale tineretului. În 1968,
tinerii din mai multe state vest-europene au declanșat ample mișcări de
protest. Acestea au forțat statele respective să întreprindă mari reforme care
au dus la perfecționarea cadrului politic instituțional care stătea la baza
dezvoltării acestor state. Din prezentarea, pe scurt, a acestor fapte istorice,
putem constata că, într-adevăr, statele vest-europene au cunoscut în deceniile
postbelice, după cum afirmă istoricul Paul Johnson, „o spectaculoasă îmbunătățire
economică și socială, care a avut loc pe un fundal de legalitate
constituțională și pace politică.” Suntem, așadar, de acord cu opinia exprimată
de acest istoric, după cum am încercat să demonstrăm în scurta noastră
argumentare.
SUBIECTUL
al II-lea (30 de puncte):
Elaborați,
în trei - cinci pagini, o sinteză referitoare la evoluția spațiului
intracarpatic și a spațiului românesc extracarpatic în secolul al XIX-lea,
având în vedere:
-
menționarea a două acțiuni din domeniul cultural, desfășurate în spațiul
românesc, în prima jumătate a secolului al XIX-lea și a câte unei consecințe a
fiecăreia;
-
precizarea a doua fapte istorice desfășurate în Transilvania, în anul 1848 și
prezentarea unei deosebiri și a unei asemănări între acestea;
-menționarea
a două fapte istorice din perioada 1856-1857 referitoare la spațiul românesc
extracarpatic și a câte două caracteristici ale fiecăruia dintre acestea;
-
prezentarea politicii interne din statul român în anii 1860-1863, respectiv
1880-1884, utilizând câte două fapte istorice pentru fiecare perioadă;
-menționarea
a două fapte istorice prin care statul român participă la relațiile
internaționale în deceniul opt al secolului al XIX-lea și a câte unei cauze
specifice fiecăruia dintre acestea.
Notă:
Se punctează și evidenţierea relaţiei de cauzalitate, respectarea succesiunii
cronologice/logice a faptelor istorice, utilizarea limbajului istoric adecvat,
structurarea sintezei elaborate, respectarea limitei de spaţiu.
Rezolvare: Spațiul
românesc în secolul
XIX:
Secolul
XIX a fost numit, pe drept cuvânt, secolul naționalităților. Acest aspect
definitoriu s-a evidențiat și în spațiul românesc. Secolul a fost apreciat de
către Ion Ghica, importantă personalitate a secolului, ca fiind „cel mai
luminos din istoria multiseculară a poporului român”. În acest secol s-a
afirmat și s-a îndeplinit o parte însemnată a programului politic național -
unirea Principatelor și independența. De asemenea a avut loc un amplu proces de
adaptarea a modelului de dezvoltare vest-european la particularitățile
societății românești, societate care a cunoscut, pe întreg parcursul secolului,
mari transformări politice, economice, sociale și culturale.
În
plan cultural, în prima jumătate a secolului XIX, putem remarca două acțiuni
foarte importante pentru afirmarea ideilor de unitate națională ale românilor.
O primă acțiune a fost reprezentată de deschiderea cursului de istorie
națională la Iași de către Mihail Kogălniceanu. A doua acțiune - Nicolae
Bălcescu a elaborat lucrarea „Românii supt Mihai Voievod Vitaezul”, în care
Mihai Viteazul apare ca exemplu de acțiune hotărâtă pentru unitatea Țărilor
Române, exemplu demn de urmat de către contemporanii lui Bălcescu. De altfel,
cultura națională, prin progresele ei, a contribuit esențial la edificarea
programului național al românilor.
Acest
programul politic național a fost amplu afirmat în Revoluția Pașoptistă. Între
altele, în Transilvania, pe parcursul anului 1848, s-au remarcat două fapte
istorice importante. Primul - Marea Adunare Națională de la Blaj, 3-5 mai 1848.
În cadrul Adunării s-a adat citire „Petiției Națiunii Române” sau „Petiției
Țării” (cum mai este cunoscută). Aceasta afirma măzuința națiunii rpmâne de a
fi națiune independentă față de celelalte națiuni din Transilvania și dreptul
națiunii române de a se pronunța în mod decisiv în chestiunea unirii
Transilvaniei cu Ungaria. Ideea independenței națiunii române implica dreptul
românilor de a fi numiți în documentele oficiale ale celorlalte națiuni din
Transilvania cu numele de „români”, nu de „olahi”, „blachi”, „valahi”. Al
doilea fapt istoric important - Adunarea Națională de la Sibiu, din septembrie
1848. În cadrul acesteia s-a reafirmat programul revoluției române și a fost
condamnată politica de teroare a autorităților revoluționare maghiare conduse
de Lajos Kossuth. Între aceste două fapte istorice observăm o asemănare -
afirmarea programului politic național. Observăm și o deosebire - Adunarea
Națională de la Blaj a încercat să prevină unirea Transilvaniei cu Ungaria, în
timp ce, Adunarea de la Sibiu a argumentat opțiunea românilor de a coopera cu
Austria, văzută ca o țară liberală, și de a respinge cooperarea cu
revoluționarii maghiari, mai ales în contextual ultimatumului adresat de
Kossuth românilor de a reveni „la supunere față de patria ungară, altfel, vor
fi șterși de pa fața Pământului!”
După
Revoluția Pașoptistă, s-a intensificat lupta românilor pentru unire. În
contextual epocii, unirea va fi posibilă doar parțial, sub forma unirii
Principatelor Moldova și Țara Românească. Lupta pentru realizarea unirii a fost
favorizată de înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeei. Acțiuni decisive pentru
unire se realizează în anii 1856-1857. Ilustrăm această afirmație prin
prezentarea a două fapte istorice. Primul - Congresul de Pace de la Paris și
Tratatul încheiat la sfârșitul acestui Congres. Tratatul de la Paris, din 18/30
martie 1856, nu aproba explicit unirea Principatelor dar, nici nu o descuraja.
Tratatul prezintă, printre altele, două caracteristici. Prima - impunerea
garanției colective a Marilor Puteri asupra Principatelor, garanție ce înlocuia
protectoratul Rusiei. În contextul de atunci, nu se putea cere independența,
dar garanția colectivă însemna că nicio putere nu mai putea interveni militar
în Principate fără acordul celorlalte, lucru imposibil de realizat datorită
intereselor foarte diferite pe care le aveau aceste Mari Puteri. Astfel,
Principatele puteau fi ferite de noi intervenții militare, mai ales din partea
Turciei și a Rusiei. A doua caracteristică - Tratatul de la Paris a impus
organizarea de Adunări ad-hoc care să exprime voința românilor asupra unirii.
Al doilea fapt istoric - Adunările ad-hoc. Acestea și-au desfășurat activitatea
în 1857. Și pentru acest fapt istoric evidențiem două caracteristici. Prima -
pentru prima dată în istoria Principatelor, reprezentanții tuturor stărilor
sociale și-au exprimat puctele de vedere într-o chestiune esențială pentru
viitorul Principatelor - Unirea. A doua - Adunările ad-hoc au dat glas „celor
dintâi, celor mai generale, mai naționale dorințe ale Țării”. Printre altele,
„alegerea unui domn străin ereditar dintr-o familie domnitoare din Europa ai
cărui urmași să fie crescuți în religia Țării”.
După
înfăptuirea unirii, trebuia să se treacă la realizarea unor mari reforme
necesare dezvoltării României. Astfel, pentru anii 1860-1863 remarcăm două
fapte istorice esențiale în această direcție. Primul - acțiunea hotărâtă a
domnitorului Alexandru Ioan Cuza în direcția unificării administrative și
politice depline a Principatelor. Se remediau, astfel, din mers,
consecințele negative ale Convenției de la Paris din 1858. Au fost unificate,
de pildă, serviciile de telegraf, a fost unificată armata etc.. Reprezentanțele
diplomatice ale Principatelor au fost, de asemenea, unificate. Al doilea fapt
istoric - adoptarea unor legi fundamentale pentru dezvoltarea România. De
pildă, Legea secularizării averilor mănăstirești. Aceasta făcea referire, în
special, la averile mănăstirilor închinate care dețineau circa 25% din pământul
țării. Acțiunea reformatoare a lui A.T. Cuza se va intensifica după lovitura de
stat din 2/14 mai 1864.
Unirea
Principatelor și reformele lui Cuza au constituit temelia luptei pentru
independență a României. Această luptă pentru independență se intensifică odată
cu aducerea prințului străin, în persoana prințului german Carol I de
Hohenzollern-Sigmaringen. Lupta pentru independență a intrat în linie dreaptă
în urma redeschiderii „problemei orientale”, prin răscoalele antiotomane din
Bosnia-Herțegovina și Bulgaria. Remarcăm astfel, pentru deceniul 8 al secolului
XIX, două fapte istorice importante. Primul - participarea României la războiul
antiotoman din 1877-1878, alături de Rusia. Cauza imediată, a acestei
participării, a fost reprezentată de constituția otomană din 1876 care proclama
România drept „provincie privilegiată” a Imperiului Otoman, aspect care
însemna, practic, desființarea statului național român. România își va declara
independența la 9-10 mai 1877 și se va alătura Rusiei la război. Al doilea fapt
istoric - în 1878, prințul Carol a primit titlul de „Alteță Regală”. Astfel,
după obținerea independenței, era necesar ca România să-și ilustreze noul său
statut internațional și printr-o nouă formă de organizare politică a statului.
România a inițiat demersuri diplomatice pentru declararea ei ca Regat. Prima
etapă - în septembrie 1878, Carol a primit titlul, amintit mai sus, de „Alteță
Regală”.
După
recunoașterea internațională a independenței, în cadrul Congresului de la
Berlin, din 1878, era necesar ca România să se consolideze ca stat independent
prin acțiuni politice hotărâte. În această direcție, remarcăm, pentru perioada
anilor 1880-1884, două fapte istorice foarte importante. Primul - proclamarea
României, în mod oficial, ca Regat, în 1881. Aceasta s-a realizat prin votul
din Parlamant din 14 martie 1881. Apoi, la 10/22 mai 1881, Carol I și Elisabeta
de Wied au fost încoronați solemn ca suverani ai României. Ulterior, s-a
rezolvat și problema succesiunii la tron, stabilindu-se ca în lipsa unor
moștenitori direcți, succesor să fie Ferdinand de Hohenzollern, nepot de frate
al lui Carol I, care a sosit în România. Al doilea fapt istoric - înființarea
Domeniilor Coroanei/Regale. Astfel în 1884, Parlamentul a adoptat Legea
Domeniilor Regale, prin care familia regală a fost înzestrată cu 12 proprietăți
care aveau peste 118 000 de hectare de teren arabil și de păduri. Se consolida
și în acest mod monarhia constituțională, deși legea a fost amplu criticată, în
special de către liberalii radicali conduși de C.A. Rosetti și de către oameni
politici cu vederi antimonarhiste, ca de exemplu: Anton Bacalbașa, Gheorghe
Panu etc..
Către
sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, România se consolidase
destul de mult și devenise centrul spre care convergeau forțele politice și
sociale și din provonciile aflate sub dominații străine, aspect care pregătea,
încet dar sigur, marele act politic al anului 1918 - realizarea deplinei
unități naționale a românilor.
SUBIECTUL
al III-lea (30 de puncte):
Următoarele
secvențe fac parte din programele școlare pentru disciplina istorie:
A.
Competenţe specifice:
1.1.
Utilizarea coordonatelor de timp şi spaţiu în prezentarea faptelor şi
proceselor istorice;
2.2.
Explorarea surselor istorice prin utilizarea instrumentelor specifice gândirii
critice.
Domenii
de conţinut - Conţinuturi şi studii de caz:
1.
Lumea la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea
-
Primul Război Mondial. Evoluţia alianţelor. Fronturile de luptă Studii de
caz: Revoluţia industrială şi războiul. Noul armament şi victimele
lui§ Viaţa în tranşee şi frontul de acasă§ România şi Primul Război
Mondial§ - Tratatele de pace. Noua hartă a Europei (Programa școlară
pentru disciplina Istorie, clasa a VII-a, OMENCȘ nr. 3393 / 28.02.2017)
B.
Competenţe specifice:
1.2.
Evidenţierea relaţiei cauză - efect într-o succesiune de evenimente sau procese
istorice;
2.4.
Analiza critică a acţiunii personalităţilor şi grupurilor umane in diverse
contexte.
RELAŢIILE
INTERNAŢIONALE - Expansiunea europeană • Probleme de atins: Călătorii şi
descoperirea noilor lumi, imperii coloniale în secolele XVI-XVII (Programa
școlară pentru clasa a IX-a - Istorie, OMECT nr. 3458/09.03.2004)
1.
Prezentați formarea/dezvoltarea competențelor specifice din secvențele A și B,
având în vedere:
-
exemplificarea formării/dezvoltării unei competențe specifice din secvența A
(menționarea competenței vizate, a metodei didactice, a modului de organizare a
clasei și a trei sarcini de lucru date elevilor, utilizând informație istorică
din Conţinuturi şi studii de caz);
-
exemplificarea formării/dezvoltării unei competențe specifice din secvența B
(menționarea competenței vizate, a metodei didactice, diferite de aceea de la
secvența A, a două resurse didactice și a trei sarcini de lucru date elevilor,
utilizând informație istorică din Conţinuturi).
2.
Evaluați competențele specifice din secvențele A și B, având în vedere:
-
menționarea unui avantaj al utilizării itemilor semiobiectivi;
- proiectarea
unui item semiobiectiv, adecvat evaluării unei competențe specifice din
secvența A, precizând competența evaluată, tipul de item din această categorie
și utilizând informație istorică din Conţinuturi şi studii de caz;
-
proiectarea unui item subiectiv prin care să evaluați o competență specifică
din secvența B, precizând competența evaluată, tipul de item din această
categorie și utilizând informație istorică din Conţinuturi.
Notă:
Se punctează şi corectitudinea ştiinţifică a informaţiei istorice utilizate la
subpunctele 1. și 2., respectiv răspunsurile corespunzătoare itemilor.
Rezolvare:
1.
Pentru formarea/dezvoltarea competenței specifice 2.2 din secvența A,
profesorul de istorie poate utiliza metoda cadranelor. Metoda conține 4
sarcini. Elevii vor fi împărțiți în 3 grupe, fiecărei grupe revenindu-i o
sartcină de rezolvat. A patra sarcină va fi rezolvată în clasă de către toți
elevii, ca o concluzie după modelul/procedeul „analiză finală”. Cele 4 sarcini
pot fi formulate astfel:
Cadran
1 - Analizați impactul Revoluției industriale asupra armamentelor;
Cadran
2 - Realizați un eseu cu tema „Viața cotidiană și frontul de acasă”;
Cadran
3 - Alcătuiți o investigație privitoare la cauzele eșecului campaniei armate
române din 1916;
Cadran
4 - Argumentați că Primul Război Mondial a fost primul război total din
istorie.
Pentru
realizarea acestor sarcini, profesorul va indica câteva surse bibliografice ce
vor putea fi folosite de către elevi, anume: „Ascensiunea Occidentului - o
istorie a comunității umane și un eseu retrospectiv”, autor William H. Mc
Neill; „Istoria lumii”, autor J.P. Roberts; „Istoria Europei”, volumul V,
autori Serge Bernstein, Pierre Milza. Desigur pot fi utilizate și alte surse
bibliografice dar, considerăm că lucrările indicate mai sus, aparținând unor
istorici renumiți, conțin judecăți și analize pertinente care-i vor ajuta mult
pe elevi în realizarea sarcinilor. Grupele de elevi își vor prezenta analizele
în cadrul unei lecții-bilanț. După îndeplinirea primelor 3 sarcini, cea de-a patra
sarcină va fi realizată, cum am precizat mai sus, de către toți elevii, în
cadrul procedeului „analiză finală”.
Pentru
formarea /dezvoltarea competenței specifice 2.4 din secvența B, profesorul de
istorie va utiliza metoda cubului. Această metodă este foarte clar orientată
spre dezvoltarea gândirii critice a elevilor. Prin cele 6 sarcini înscrise pe
cele 6 fețe ale cubului, metoda îi introduce pe elevi în toate cele 6 nivele
ale taxonomiei cognitive a lui Benjamin Blum. Metoda se aplică cu succes pentru
aproape toate conținuturile istorice și pe aproape orice colectiv de elevi.
Cele 6 sarcini trebuie, în principiu, distribuite unor elevi organizați în 6
grupe, dar, pot fi distribuite și câte 2 sarcini unor elevi organizați în 3
grupe. Așadar, profesorul organizează colectivul de elevi în 3 grupe,
distribuindu-le câte 2 sarcini din cele 6. Sarcinile pot fi formulate astfel:
1.
Descrieți principalele călătorii care au dus la noile descoperiri geografice!
2.
Comparați nivelul de dezvoltare al societăților europene cu cel al
civilizaților asiatice - Japonia, China, India!
3.
Aplicați cunoștințele pe care le dețineți despre bogățiile și noile plante de
cultură din Americi și stabiliți impactul acestora asupra dezvoltării Europei!
4.
Asociați următorii termeni istorici și următoarele noțiuni istorice: imaginea
celuilalt, ozmoză, imperii coloniale, viceregat, Casa de Indias, misiuni
creștine, într-un eseu cu tema: „Consecințele expansiunii europene”!
5.
Analizați consecințele „revoluției prețurilor” asupra țărilor europene!
6.
Argumentați, pro și contra, cu privire la imapctul expansiunii europene asupra
apariției „istoriei globale” a societăților umane!
Pentru
documentarea elevilor, profesorul le poate indica două tipuri de resurse
didactice. Prima - resurse digitale: Wikipedia, Didcatica.ro, Școala 9.ro,
Historia.ro etc.; a doua - resurse bibliografice: „Ascensiunea Occidentului …
”, autor W.H.Mc Neill, amintită și mai sus; „Istoria lumii”, autor J.P.
Roberts, de asemenea, amintită mai sus; „Visul imperial - ascensiunea și
căderea puterilor coloniale, 1400-2000”, autor John Darwin. Sigur, pot fi
folosite și alte lucrări.
2.
Itemii semiobiectivi prezintă avantajul că permit nu doar simpla recumoaștere a
unor răspunsuri ca fiind adevărate sau false, ci evaluează și capacitățile
elevilor de a utiliza limbajul științific adecvat istoriei, de afirmare și
utilizare a gândirii critice.
Pentru
evaluarea competenței 2.2 din secvența A, se poate utiliza, ca tip de item
semiobiectiv, itemul întrebări structurate. Aplicație-model:
Citiți
cu atenție următorul text:
„La
începutul războiului mondial, conflictul a fost întâmpinat de populația dintr-o
serie întreagă de state cu mult entuziam. Se credea că războiul va fi scurt și
că, de Crăciun, soldații se vor întoarce la casele lor. Totuși, războiul va
dura vreme de patru ani și va deveni foarte repede un adevărat șoc pentru
milioane de oameni.”
Rezolvați
cerințele:
1. Cum
explicați entuziasmul oamenilor la începutul războiului? - 10 puncte;
2.
Precizați două motive pentru care războiul va deveni, în scurt timp, „un
adevărat șoc pentru milioane de oameni”. - 10 puncte;
3. Care
au fost principalele fronturi de luptă și principalele bătălii? - 20 de puncte;
4.
Analizați impactul Revoluției industriale asupra armamentelor. - 20 puncte;
5.
Precizați 3 motive pentru care Primul Război Mondial poate fi considerat
„război total”. - 20 puncte;
6. Ce
au reușit să realizeze românii în urma războiului? - 10 puncte.
Notă:
se acordă 10 puncte din oficiu.
Răspunsurile
așteptate din partea elevilor:
1.
Entuziasmul populației a fost provocat, în mare parte, de exacerbarea
naționalismului în toate statele implicate. De mai multe decenii se considera
că extinderea teritoriilor și a coloniilor reprezenta o modalitate de
evidențiere a mândriei naționale, mai ales în statele care doreau să devină și
ele puteri coloniale, - Italia, Germania.
2.
Primul - înrolarea masivă a bărbaților în război a determinat conștientizarea
faptului că o asemenea înrolare nu putea fi justificată de un război scurt.
Al
doilea - războiul s-a transformat, destul de repede, într-un „război de
poziții”, „război de tranșee”, „război de uzură”. Acest tip de război se
deosebea total de războaiele clasice „de mișcare”. Un astfel de război putea
dura mult timp, până în momentul când unii dintre combatanți și ar fi consumat
toate resursele umane și materiale disponibile.
3.
Principalele fronturi și bătlii:
Frontul
de Vest - aici se înfruntau armatele germane cu cele engleze și franceze;
principalele bătălii: Marna - 1914, Verdun - 1916;
Frontul
de Est - aici se înfruntau armatele ruse cu cele germane și austro-ungare;
principalele bătălii: Lacurile Mazuriene, Tannenberg.
4. În
urma Revoluției industriale, industria de armament a produs arme cu o putere de
foc și de distrugere nemaicunoscută în istorie - gazele toxice, tancurile,
mitralierele, avioanele de luptă etc.. Producătorii de armament s-au îmbogățit
considerabil în timpul războiului, fiind printre principalii „profitori de
război”.
5.
Primul - a folosit toate resursele economice și materiale ale combatanților;
Al
doilea - a mobilizat milioane de bărbați pe front;
Al
treilea - milioane de femei i-au înlocuit pe bărbați în industrie.
6. În
urma războiului, imperiile multinaționale țarist, german, austro-ungar, otoman
s-au prăbușit. În aceste condiții, și pentru românii s-a creat o conjunctură
favorabilă realizării deplinei unității naționale. Astfel, în 1918 s-au unit cu
România: Basarabia la 27 martie/9 aprilie, Bucovina la 15/28 noiembrie,
Transilvania, Crișana, Maramureșul și Banatul la 19 noiembrie/1 decembrie.
Pentru
evaluarea competenței specifice 1.2 din secvența B, se poate utiliza ca tip de
item subiectiv itemul eseu structurat. Acest tip de item considerăm că este cel
mai adecvat pentru evaluarea competenței respective deoarece îi ghidează pe
elevi în alcătuirea eseului, oferindu-le cadrul necesar, prin cerințele care
trebuie atinse și prin intermediul cărora le este oferită o bază clară pentru
evaluarea eseului.
Aplicație-model:
Alcătuiți un eseu structurat, în 1-2 pagini, cu tema „Expansiunea europeană -
lumini și umbre”, respectând următoarele cerințe:
1.
Șocul pentru Europa al descoperirii unor noi civilizații. - 20 puncte;
2.
„Imaginea celuilalt” și consecințele asupra amerindienilor ale expansiunii
europene. - 20 puncte;
3.
Situația Europei în raport cu marile civilizații asiatice. - 20 puncte;
4.
Impactul „revoluției prețurilor” asupra țărilor europene. - 10 puncte;
5.
Formularea unei judecăți/aprecieri proprii asupra expansiunii europene. - 20
puncte.
Notă:
se acordă 10 puncte din oficiu.
Răspunsul
așteptat din partea elevilor/eseul de control:
Marile
descoperiri geografice au avut un impact enorm asupra europenilor. Aceștia
aflau că nu erau singuri, că civilizația creștină nu era singurul mod de
existență al indivizilor socializați. Ei au descoperit fațete noi, originale,
de existență ale civilizației umane. În Asia au intrat în contact cu India
Marilor Moghuli, cu China Dinastiei Ming, cu Japonia shogunilor. Au descoperit
în hinduism, budism, confucianism, religii mai vechi decât creștinismul, cu
milioane de adepți fiecare. Pe de altă parte, civilizațiile amerindiene din
Americi puneau în discuției credibilitatea Bibliei care nu preciza originea
acestor civilizații și, mai mult chiar, nici măcar nu le amintea.
Și
de o parte și de alta, atât europenii, cât și amerindienii și-au format diverse
„imagini ale celuilalt”. Europenii au ajuns să dezbată probleme cum ar fi:
„dacă indienii au suflet”, „dacă pot fi considerați ființe umane” etc.. Astfel
de „idei” preocupau și mințile unor umaniști ca de pildă Juan Gines de
Sepulveda. Amerindienii, la rândul lor, i-au considerat pe europeni, la
început, un fel de zei. Mai ales aztecii au crezut că europenii sunt zeul
Quetzalcoatl și suita lui! Această imagine a paralizat spiritul de luptă
recunoscut al aztecilor. De altfel, pentru amerindieni consecințele marilor
descoperiri geografice au fost catastrofale. Milioane și milioane de
amerindieni au fost puși la munci supraomenești în minele de cupru și aur. De
exemplu, în minele de aur de la Potosi, - azi, în Bolivia -, au murit în 50 de
ani circa 25 de milioane!
În
ceea ce privește Asia, aici europeni au dat peste civilizații mult superioare,
- India, China, Japonia. Era evident pentru ei că orice încercare de cucerire
era sortită eșecului. Astfel, pentru o lungă perioadă de timp, europenii s-au
mulțumit să facă comerț cu aceste civilizații și să încerce răspândirea
creștinismului.
Enormele
cantități de aur extrase din Americi și aduse în Europa au declanșat un fenomen
nemaicunoscut până atunci - „revoluția prețurilor”. Aceasta a provocat inflație
și dezorganizare economică și socială. Unii negustori au devenit extreme de
bogați în timp ce mase întregi de oameni s-au trezit într-o sărăcie extremă. De
altfel, în epocă se afirmase mercantilismul, o concepție care susținea că
bogăția unui stat este dată de cantitatea de metale prețioase pe care o deține.
Această concepție a însprit la maxim conflictele dintre Marile Puteri pentru
colonii.
Per
ansamblu, cu toate umbrele sale, expansiunea europeană a avut rolul determinant
în apariția și dezvoltarea economiei globale și a pieței mondiale unice. A pus
în contact direct civilizații umane aflate până atunci relativ sau total
izolate unele de altele. I-a făcut pe oameni să conștientizeze că, până la
urmă, alcătuiesc o singură civilizație umană mondială.