OPINII DESPRE CHESTIUNI LA ORDINEA ZILEI.

 

OPINII DESPRE CHESTIUNI LA ORDINEA ZILEI

1. Partida Străinătății domină România:

 Numai proștii și nepăsătorii nu văd cum un front politic puternic și agresiv se consolidează între liberali, useriști, udmeriști, ong-uri tutelate de rețeaua Soros, gen Freedom House, GDS, Declic, Funky Citizens etc. alături de care „combat” trompetele și amplificatorii de mesaj în frunte cu Digi24 și G4Media, plus alte câteva voci mai mărunte. Orice demers, poziție și exprimare a acestora arată cam același lucru. Adică o supunere imediată și fără crâcneală la comenzile venite de la Bruxelles, și, tot mai rar, de la Washington. De îndată, chiar fără să ajungi la sfârșitul unui enunț al acestora, poți să-ți dai seama de unde vine și, adeseori, ce ascunde. Vrem să aflăm ce urmăresc marile puteri în România? Vrem să știm ce nu le convine? Este suficient să urmărim pozițiile USR și PNL și ce zic invitații la Digi24 și cam ce scrie G4Media sau PressHub. Ei sunt agenți de influență, instrumente și portavoce a intereselor acestor forțe importante. Prin intermediul lor se aduc critici, cu ajutorul lor se lansează proiecte și personalități (nu neapărat) politice convenabile. Și tot prin diversiunile acestora sunt minimalizate personaje pe cale de  afirmare, posibili viitori lideri incomozi, și tot prin pozițiile acestor forțe sunt îngropate proiecte sau sunt cucerite valori românești necesare altora. Ce-i reprezintă și ce-i mână în luptă? Pe baza unor finanțări mai mari sau mai mici, a burselor și a promovărilor, a unor susțineri de grupuri minoritare, ei sunt adepții gălăgioși ai integrării necondiționate în Europa condusă de un guvern de la Bruxelles, mai nou cu Parchet și înarmare proprie. Adică a federalizării europene,cu posibile suspendări temporare (zic ei) de drepturi sau facilități, dar fără o atingere a drepturilor fundamentale (zic tot ei). Ce s-a ales de resursele României în schimbul dreptului de circulație liberă, inclusiv la muncă?Pro-europenismul lor (dublat și de prostia și frica de decont a PSD-ului) a ușurat o preluare totală a pieței, a resurselor și materiilor prime și a creierelor cu potențial performant. Operațiunea de trei decenii și jumătate a dus România la o îndatorare egală cu o subjugare economico-financiară și la o dependență totală de Uniunea Europeană și de Occident. Cum să nu vedem că orice vânt bate dinspre Vest, orice recomandare sau regulă este amplificată de aceștia, că este importată mot à mot și susținută cu insistență în instituții și în modul de viață? Cei din Partida Străinătății sunt agenții de influență ai Vestului și alcătuiesc o veritabilă orientare politică și informativă, cu forță de grupare, chiar dacă disputele privitoare la conducerea ei sunt adeseori și transoceanice. Ba vor americanii să controleze totul (mai ales că Traian Băsescu s-a oferit pe gratis la „marele licurici”), ba Bruxelles-ul sau Berlinul ori Parisul vor să își instaleze Omul în fruntea României. Numai patronii oarecum diferiți și vanitatea oarbă îi împiedică să se unească într-o forță și mai distrugătoare. Cei care colaborează în orientarea botezată Partida Străinătății au la bază stăpâni comuni și alianțe tacite, cu ajutorul cărora domină și acum România în instituții, în politică, în mass-media, în economie. Și când n-o domină o influențează major. Mai că putem zice că România este doar locul în care aceștia își desfășoară activitatea și își exercită puterea. Partida Străinătății din politică și disputele românești nu este un fenomen de dată recentă. A început cu hâra și mâncătoria între facțiunile boierești prin secolul XVIII și a continuat cu disputele între diverse grupuri la Revoluția de la 1848 și la Unirea din 1859. Unii țineau cu țara, alții cu diverse țări străine. De aici și vine numele. În accepțiunea istoricilor, Partida Străinătății desemna gruparea celor care nu aveau atașamentul și simțul realității locale și care se închinau orbește intereselor străinătății. Exact precum cea de azi. Partida Străinătății era cea mai importantă adversară a Partidei Naționale, cea bazată pe istorie și trecutul glorios al României, pe tradiție și spiritul poporului român, dar mai ales pe interesele presante ale acestuia! Cam la fel a funcționat împărțirea în două tabere mari și în anii comunismului. În primii ani, Partida Națională era aproape dispărută. Majoritatea patrioților români au fost arestați sau cenzurați, în vreme ce Partida Străinătății era alcătuită din cominterniștii veniți de la Moscova cu tancurile sovietice. Chiar și în vremea lui Nicolae Ceaușescu a funcționat o asemenea separare marcată de tensiuni. Partida Străinătății în literatura română funcționa sub aripa protectoare a lui Gogu Rădulescu (CPEX al PCR) și sub verdictul critic al lui Nicolae Manolescu, în timp ce Partida Națională însemna curentul care îi includea pe Ioan Lăncrănjan, Mihai Ungheanu, Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Dan Zamfirescu, Ion Coja etc.. În ce tabără l-ar încadra românii pe Traian Băsescu după a sa aplecare necondiționată în fața „marelui licurici”? Dar pe Klaus Iohannis, la ce partidă l-am putea socoti? Poate fi considerat Nicușor Dan un om legat și devotat unui spirit românesc? Sau Ilie Bolojan? Or fi mari patrioți Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi? Sau Cristina Guseth și Monica Macovei? Sau dirijorul internaționalismului românesc de peste Ocean, Vladimir Tismăneanu, fiul cominternistului Leonid Tismenetzky? Nu cumva toată lupta disperată a tandemului PNL-USR de a-l albi pe agresivul trumpetist german al democrației (importat inexplicabil de România), adică pe Dominic Fritz, nu are o valoare patriotică, ci este un efort disperat de a salva unul dintre pionii importanți ai Bruxelles-ului și ai Germaniei în România? Are demersul lor o legătură cu îndoielile publice privitoare la contractual guvernului cu Rheinmetall? Oare Dominic Fritz, Ilie Bolojan și Oana Gheorghiu reprezintă interese românești care se cuvin unei Partide Naționale sau sunt vârfuri de lance în Partida Străinătății? Nu cumva tot demersul lor se potrivește cu al altora și mai puțin cu al nostru?

2. Demișii bat tot ce mișcă!

 Una dintre ciudățeniile cele mai dureroase ale vremurilor cu multiple crize pe care le trăim este că cei demiși prin puterea Parlamentului au rămas bine mersi la butoane, au invadat și ministerele părăsite de PSD și toate secretariatele de stat și, deși nu mai au atribuții în acest sens, își exercită din plin puterea, chiar dacă, rând pe rând, justiția desființează toate hotărârile de guvern. România nu este în picaj, ci este gata picată, în timp ce unul dintre cele mai mici partide din Parlament, susținut astăzi electoral doar de 8% dintre cetățeni, se lăfăie la conducerea celor mai importante ministere din stat. Doi dintre reprezentantenții acestui partid conduc chiar unele dintre cele mai importante departamente pe care și le tot dorește pentru a face el însuși numiri, Nicușor Dan. Ambii au studii precare, niciun fel de pregătire în domeniu și adună bube în cap pe lângă alte bube aparținând trecutului lor. Oana Țoiu conduce nici mai mult, nici mai puțin decât Ministerul Afacerilor Externe și se screme să învețe din mers care sunt regulile care guvernează diplomația românească. La Apărare, de mai multe ori și-a dat în petic Radu Miruță, care, în plus, a pus mâna și pe departamentul Transporturilor și e extrem de bine finanțat. La Mediu tronează Diana Buzoianu, dată de două ori de pământ și pe bună dreptate de către Parlament.O dată prin moțiune simplă, a doua oară prin moțiune de cenzură, la pachet cu ceilalți membri ai guvernului. Și, în fine, Irinel Darău, un demnitar a cărui imagine este destul de opacă, conduce ditamai Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. În total, pe lângă cei 52 de secretari de stat, cei rămași în guvern după demiterea acestuia de către Parlament, în urmă cu mai bine de 120 de zile, conduc 16 ministere, dintre care „crema cremelor” este adjudecată de USR. Veșnicul „învârtit” în executiv, Cătălin Predoiu, omul de bază al lui Ilie Bolojan, deși demis împreună cu întregul executiv, conduce acum prin redistribuire nu numai Internele, ci și Justiția, unde, în total, dacă nu mă înșel, a fost de opt ori ministru plin sau interimar. Iar la Investiții, ce să vezi, îl avem pe faimosul Dragoș Pâslaru, care, de câte ori deschide gura, spune numai prostii, dar în pixul căruia se află sume uriașe de bani pe care le împarte cum îl taie capul. Maghiarii beneficiază și ei de două ministere - Agricultură și Dezvoltare - care, împreună, în mod evident, nu valorează cât Ministerul Finanțelor, deținut de Alexandru Nazare de la PNL. În materie de secretari de stat, demișii beneficiază de 23 din partea PNL, de 17 din partea USR și de 12 din partea UDMR. Au și minoritățile un post din totalul de 52. Dincolo de aceste cifre statistice, în definitiv reci, sunt tot atâtea aparate de conducere la dispoziția fiecărui demnitar, alcătuite din directori, subdirectori, șefi de cabinet, secretare și secretari și dotate cu șoferi, femei de serviciu și ospătari. Toți aceștia beneficiază de bani publici în plină curbă de sacrificiu, de autoturisme de serviciu, mulți dintre ei și de autoturisme SPP care le asigură protecția. O uriașă risipă de fonduri pentru nimic. Pentru că acest guvern, după atât de multe zile de la demitere, nu mai are nici măcar dreptul constituțional de a emite hotărâri cu caracter executiv. Toate, fără excepție, până în prezent, au fost anulate de justiție, consecințele acestei stări de lucruri fiind că întreaga activitate a statului este paralizată, instituțiile vitale pentru funcționarea societății, cum sunt spitalele, educația și transporturile, nemaifiind în stare să aibă minimul de fonduri pentru a supraviețui. După atât de multe zile de la căderea în Parlament a guvernului, haosul este total, cu observația însă că cei demiși pe bună dreptate pentru că au administrat prost țara își exercită mai mult sau mai puțin în secret și mai multe atribuții, împart în continuare sinecuri și încheie contracte pe ultima sută de metri, extrem de păguboase pentru statul român, declanșând inclusiv proceduri de înstrăinare a celor mai importante active de care încă mai dispunem. Fie mergem de urgență la anticipate, ceea ce presupune însă dizolvarea Parlamentului de către Nicușor Dan, ceea ce președintele numit (pentru cunoscători), de teama suspendării sale, nu acceptă în ruptul capului, fie va fi alcătuită conjunctural o nouă majoritate PSD+AUR, care să îl pună pe Nicușor Dan în fața faptului împlinit. Cele două partide, și nu președintele demis, urmând să-l desemneze pe noul candidat de premier.

3. Despre alte chestiuni:

Nicușor Dan ne bagă într-un pericol uriaș, invers proporțional cu numărul mic de soldați români trimiși contra Rusiei. Foarte recent a explodat această știre din interiorul Parlamentului, acolo de unde Nicușor Dan cere acordul pentru ca un număr de 20 de militari români să facă parte dintr-un stat major care coordonează loviturile contra Rusiei date din Ucraina. Deci nu vorbim de 2.000 de soldați trimiși la luptă, cu curaj, împotriva Rusiei, nici măcar de 200, vorbim doar despre 20. Și se specifică în document că ei nu vor lupta contra Rusiei, ci vor coordona aceste acțiuni din Ucraina, dar de departe, din Franța sau Marea Britanie. De ce facem asta? Există un singur răspuns: pentru ca să devenim țintă oficială pentru posibilele bombardamente rusești. Adică n-a mers treaba cu dronele, n-au putut să sugereze că rușii ne atacă direct și noi să mergem la luptă cu pieptul de aramă, și atunci l-au forțat pe Nicușor Dan să vină cu această inițiativă, să apărem în poză oficială de inimici militari ai Rusiei, cu ăștia 20 de ofițeri probabil pe care îi trimitem undeva. În ce perioadă se întâmplă asta? Într-o perioadă în care Serghei Lavrov, ministru de externe, chiar în aceste zile sugerează războiul de facto între NATO și Rusia, mai degrabă între Occidentul aparținând Uniunii Europene și Rusia, pentru că Statele Unite nu participă, în condițiile în care sute de generali ruși cer acțiuni militare imediate împotriva celor care sprijină Ucraina, iar Putin e din ce în ce mai presat să lovească aceste infrastructuri din țările respective, bineînțeles și România, așa cum de altfel ne-a avertizat cel mai important consilier geomilitar al lui Putin în această perioadă, celebrul profesor Karaganov. Concluzia? Cu o astfel de implicare, chiar minimă fiind, suntem în mult mai multă nesiguranță decât cum am fost.

AUR a dat o mare lovitură prin impunerea Sorinei Matei la conducerea TVR. De fapt, lovitura este multiplă, pe care a reușit-o AUR în Parlament. A dat la o parte conducerile de la TVR și Radio România, care erau impuse de către Ilie Bolojan și Dominic Fritz, anume Adriana Săftoiu la TVR, respectiv Schwartz la Radio România. Asemenea, punerea la pământ a celor doi inimici publici ai românilor și ai momentului, Bolojan și Fritz, este o mare victorie politică pentru AUR și, de fapt, pentru spectrul politic, dar nu se putea fără AUR. A reușit să impună un om serios, o jurnalistă foarte bună, la conducerea TVR: Sorina Matei. Faptul că a reușit să impună un jurnalist atât de serios la conducerea TVR, este foarte important pentru prestigiul public al partidului, deoarece arată că nu cultivă sinecurismul. În fine, al treilea nivel al loviturii pe care eu îl disting, în urma acestui eveniment: AUR se recomandă public ca partener instituțional pentru proiecte de stat. Neîndoielnic, TVR și Radio România sunt entități de stat importante, iar una dintre ele se află acum sub conducerea executivă a celor de la AUR, iar cealaltă nu putea să intre sub conducerea reprezentantului PSD, Răzvan Dincă, decât tot cu sprijinul AUR. Asta mie îmi pare că este primul pas din cei de parcurs de către AUR pentru spargerea blocadei referitoare la prezența la putere pentru acest partid suveranist.

Lavrov îl vehiculează pe Călin Georgescu în circuitul public internațional. Asta e o treabă serioasă și cu valoare de test. Desigur că în Rusia este campanie electorală acum, care, ca peste toate în lume, chiar dacă rezultatele sunt mai previzibile, e un prilej de mesaje mai bombastice, mai înflorate, ca să zic așa. Ei bine, a profitat și Serghei Lavrov, și într-un discurs la universitate, nu oriunde, deci în fața universitarilor, a proiectat că inclusiv în această campanie Rusia se luptă cu Occidentul Colectiv, care încearcă pe toate canalele să creeze probleme alegerilor în Europa, dar și în Rusia, și în general să le decredibilizeze. Și pentru că a vorbit despre asta, a discutat despre problemele Occidentului Colectiv, despre cât de decăzut este, și este greu să-l contrazici, pentru că asta este realitatea, dar în cuprinsul acestei descrieri negative a Occidentului Colectiv, Lavrov a făcut loc și pentru România. Bineînțeles că în mod rușinos, adică s-a referit la alegerile anulate în 2024, în decembrie, dar cu asta ne-am obișnuit să fim pomeniți rușinos. Chiar o glumă circula dăunezi pe internet, în care se întreba lumea când vor fi anulate alegerile în Germania, pentru că a câștigat AFD-ul, bineînțeles după modelul românesc. Este glumă europeană. Ce-a fost neobișnuit în referirea lui Lavrov la România a fost evocarea lui Călin Georgescu, descris ca „un om ce se opunea dictatelor Bruxelles-ului și din acest motiv nu a fost lăsat să meargă în finala prezidențială”, pe care ar fi câștigat-o probabil împotriva Elenei Lasconi. Asta n-a mai zis Lavrov. Asta spun eu. Ce-a reușit Serghei Lavrov? Ca rezultat, a reușit introducerea, pe această cale, a lui Călin Georgescu în circuitul public internațional, pentru că vocea lui Lavrov se aude și se reține, deoarece vine din partea, incontestabil, a celui mai prestigios diplomat internațional al momentului. Un Kissinger după 50 de ani. Cam acum 50 de ani Kissinger era la fel de prestigios cum este Lavrov astăzi. Ei bine, această pomenire, introducerea lui Georgescu în circuitul public internațional, poate însemna ceva bun sau foarte bun, poate însemna și ceva rău sau poate fi mai nimic. Depinde de continuarea jocului. Mai precis, depinde de felul în care Georgescu reacționează. Tic-tac. Ori aici este marea problemă. De altfel, dacă vreți mai precis, Lavrov l-a ajutat pe Georgescu de două ori: o dată marketându-l pe piața politică internațională, prin această evocare a lui, dar și sugerând în același timp cunoscătorilor că Georgescu nu e vreun om al rușilor, nu e vreun agent acoperit al rușilor, pentru că agenții acoperiți nu sunt pomeniți public de către șefii lor în mod avantajos. Deci Georgescu, din punctul meu de vedere, nu e omul rușilor. Desigur că, tot la fel, în logica presei occidentale, îi produce și un dezavantaj lui Georgescu, pentru că va fi etichetat cu atât mai mult de acum înainte, pentru prostovani, ca fiind omul rușilor. Am zis în subtitlu că ăsta este și un test - știind că nici regimul Trump nu-l girează pe Călin Georgescu (și vă reamintesc că niciodată Donald Trump sau altcineva, deși referindu-se la România și la anularea alegerilor, nu l-au pomenit pe Călin Georgescu) ei bine, Lavrov nu s-a reținut în a-l identifica după nume și CV pe Călin Georgescu, deci îi reduce astfel marja de manevră la răspuns. În același timp, este limpede că îi așteaptă reacția, pe care bineînțeles că oamenii lui o vor monitoriza, o vor clasa și o vor instrumentaliza în viitor, probabil cu prilejul altei referiri publice sau poate că nici nu va fi vreo referire, ci doar niște acțiuni subterane. Ei bine, tocmai din acest test pe care, evident, Lavrov i-l dă lui Georgescu, se iscă marea problemă pentru securisto-masonii ce-l coordonează din umbră pe Călin Georgescu (după opinia mea), deoarece nu știu cum să reacționeze. Altfel spus, le e frică să se servească din cadoul primit de la Lavrov.