CHESTIUNEA
CRIZEI ENERGETICE
1.
Criza energetică e artificială, dar va dura până când țara va fi pusă la
pământ!
De câteva săptămâni ni se tot spune pe toate
canalele că este criză energetică uriașă. În contrapartidă, am văzut că, în mod
aleatoriu, nu organizat, dar masiv, românii de pe internet spun că nu este
criză energetică, pentru că dacă ar fi, spre exemplu, Nibiru la Costinești s-ar
închide, nu ar continua în fiecare seară din cele 45 dedicate, iar Untoldul de
la Cluj nu s-ar fi ținut. Vă
rog să rețineți, din punct de vedere tehnic, o cifră: 20.000 MW este puterea
instalată a Sistemului Energetic Național, adică o putere de care am putea
beneficia dacă am fi în stare, dacă am fi vrednici. Doar o treime din această
putere instalată se află în uz în ultimii ani. Însă, le reamintesc tuturor, mai ales jurnaliștilor, că, la
începutul acestui an, ANRE, acea organizație cu sinecuriști care reglementează
energia din România, ne-a anunțat în mod consolidat, cu cifre - erau sfătoși și
preciși - că România, la nivelul finalului lui 2025, beneficia de 19.200 MW
putere instalată, dar că în acest an, 2026, prin punerea în funcțiune parțial
sau total a centralelor pe gaz, precum cele de la Iernut și Mintia, se vor
adăuga vreo 1.400 până la 2.000 MW, așa că, în orice caz, în absolut orice
scenariu, acest an al crizei mari, 2026, se va închide într-un mod confortabil
pentru România, pentru exportul de energie al României, cu o putere instalată,
repet, de peste 20.000 MW. Ba chiar erau atât de optimiști încât ne spuneau că
nu va fi nicio problemă, că, la final de an, Cernavodă, despre care se tot vorbește,
cu centrala nucleară, va fi închis vreo 2 ani de zile, dar asta nu va cauza
absolut nicio problemă: va fi retubat și retehnologizat sistemul de la Cernavodă,
ca să ne mai țină încă vreo 30 de ani. Astea sunt realități, sunt date publice,
pe care orbii din presă nu le văd. Ca și concluzie, să știți că, guvernul
nostru, puterile de orice fel, au luat în calcul nu oprirea centralei de la
Cernavodă din cauza secetei, care e acum pe tapet, ci oprirea în mod calculat,
pentru că nu aveam absolut nicio problemă să o oprim pentru retehnologizare. De
ce? Pentru că până în acest moment trebuiau să fie puse în funcțiune vreo 2.000
MW putere la centralele de la Iernut, Mintia și în alte părți. Adică de 5 ori
mai mult decât cei 400 MW pentru care se vaită toată lumea că se opresc din
cauza secetei. Cred că v-am convins. Dacă nu, puteți să studiați în mod
individual.
Apare întrebarea: de ce se mimează această
criză energetică și nu se explică în mod corect ce se întâmplă? Pentru că, până
când noi stăm cu săbiile, nu ale lui Damocles, ci ale lui Fitch și Moody’s,
agențiile de rating financiar, deci până când noi stăm cu aceste săbii ale lui
Fitch și Moody’s deasupra capetelor noastre tâmpe, activele României, de stat
sau private, să se deprecieze în mod susținut și accelerat. Cum? Pe fondul
percepției că aceste active, indiferent ce ar fi ele, nu sunt sustenabile din
punct de vedere energetic într-o țară care, de la o zi la alta, poate să intre
în blackout. Asta este concluzia și este foarte simplă. Lăsați analizele cu
SIDEX-ul sau șantierul naval Mangalia, care nu se vând, dom’le, nu se vând. De
ce nu se vând? Pentru că asasinii economici internaționali vor să le ia pe
gratis! Las ca exemplu, ca să vă dați seama despre ce vorbesc: un hotel al
unui român, al lui George Copos sau al lui Mohamed Murad, că tot e vară,
hotelul ăla, unul dintre ele, ar valora, astăzi, 5, 7, 10 milioane. Însă,
într-o țară în care nu se știe dacă mai e curent de pe o zi pe alta, prețul de
evaluare scade cu cel puțin 30-40%, dacă nu mai mult. Și hotelul ăla de 5
milioane, să zicem, nu va mai costa atâta, va costa 3, sau mai puțin. Cine este
interesat de această devalorizare a activelor românești? Păi ăștia despre care vă
vorbesc - asasinii economici internaționali, ăștia, șefii de la Moody’s, de la
Fitch, că tot ei sunt șefi și acolo. Da, dar tot ei sunt șefi și la Bruxelles,
sunt șefii politicienilor de la Bruxelles, care șefi de la Bruxelles sunt șefii
politicienilor noștri.
Am ajuns să fim, noi românii, un popor de
struți. Ținem capul în nisip, de frică, crezând că astfel scăpăm. Da, da, și ni
se vede fundul acesta de popor fricos, un fund mare, cam cât puterea instalată
de 20.000 de megawați, pe care nu suntem lăsați, nu vrem, nu putem să o punem
în funcțiune. Ce rușine de popor am ajuns! Mă și gândesc cum râd de noi
toți prin lume: tu, ca popor, tu, ca român, să fii în pericol de blackout.
Copilașii tăi, nepoții, rudele, părinții tăi să fie în acest pericol, care este
unul groaznic. Gândiți-vă la spitale, gândiți-vă la oameni bolnavi, gândiți-vă
la oameni singuri. E ceva groaznic.
Presa? Păi presa este aceeași care, în
plandemie, vă sfătuia de zor să vă vaccinați, că e bine să vă vaccinați și că
noi, ăștia care v-am zis să nu vă vaccinați, suntem niște idioți
patentați. Ei spuneau acele lucruri pe banii de la guvern. Erau mituiți
din taxele noastre. După aceea, aceeași presă ne-a spus să mergem la război cu
Ucraina, împotriva rușilor. Erau cu „Slava!” tot pe bani. Iar acum se isterizează
de criza energetică, aceiași moderatori și moderatoare, aceleași televiziuni de
știri. Criza energetică, vai ce problemă! Stânca! Barja! Nici nu mai știu, se
încurcă în termeni, cred că n-au văzut în viața lor, stânci or fi văzut, dar
barje nu știu dacă au văzut. Băi, copiii durerii din presă, cei care învățați
pe de rost fără să pricepeți cum funcționează o centrală, o hidrocentrală, o
termocentrală, vedeți la rândul vostru ce a declarat ANRE-ul la începutul
acestui an apropo de sistemul energetic integrat al României și atunci o să vă
schimbați concluzia și, dacă veți fi lăsați, puteți să emiteți corect pentru
cei care vă urmăresc. Ați putea spune adevărul românilor îndobitociți înainte
să le vină sorocul.
Servitorii asasinilor economici internaționali
sunt ei, politicienii. Și cei din Guvern, și cei din Parlament, care se
prefac, din când în când, că sunt în sesiune. Guvernul Bolojan l-a scos la
rampă pe Bușoi. Era clar și conform cu teoria mea că totul este premeditat, că
doar Bușoi putea să fie scos în față. De ce? Cine e Bușoi? Păi vă spun eu, în
afară de ceea ce ați aflat de la diverși jurnaliști din presă, mai întregi la
minte: el este fostul șef al Comisiei de Energie din Parlamentul European, ca
europarlamentar. Este cel care trebuia arestat în locul grecoaicei în scandalul
Qatar. L-au scăpat securiștii români și apoi l-au pus în România secretar de
stat la Energie exact pentru astfel de momente în care acest Bușoi vine și
explică, ingenuu, dar atât de nesimțit, că, vezi, Doamne, termocentralele pe
cărbune sunt un pericol pentru România. Nu mai extind. UDMR tace, ca de
fiecare dată când treaba e groasă și sunt și ei vinovați, de USR nu-mi pierd
vremea să mai vorbesc. PSD-ul este supărat, se încordează la televiziuni, este
activ, se concentrează la problemă, dar, din nefericire, cam atât!
În fine, peste noi toți, plutind în
imponderabilitatea sa naturală, Nicușor Dan nu se preocupă de criza
energetică. Nici așa, nici altfel. Nu ne zice nici că e o criză și un
pericol de blackout, dar nu ne spune nici adevărul, să-i pună la zid pe cei
care mimează această criză energetică. L-a interesat însă foarte, foarte tare
să ne expună public, printr-o declarație de avere publicată, că Mirabela
Grădinaru, consoarta sa, nu este atât de bogată precum o bănuiau unii
răutăcioși. Asta a fost preocuparea lui în aceste momente. Și, oh da,
serviciile secrete, cele care servesc patria, e clar că sunt în vacanță. Ele se
activează de obicei numai când este rost de fonduri guvernamentale sau private
pentru buzunarele lor, deci când este rost de bani.
Țineți minte, prieteni, ce v-am spus: criza
energetică este artificială, da, dar se poate implementa fără probleme și
va dura până când țara asta, România, va fi pusă pe butuci, pentru ca să fie
devalorizate activele private sau de stat. Dar cele private se referă inclusiv
la casele sau proprietățile pe care voi le aveți, nu numai la afacerile
private. Prin atitudinea lor, românii arată că sunt un popor de struți,
fricoși, conduși lesne prin intermediul oamenilor asasinilor economici
internaționali.
2.
Cum am ajuns din exportatori de energie, importatori de neputință?
Există o întrebare pe care nimeni nu pare dispus să o pună. Cum este posibil ca o țară care producea energie pentru o industrie uriașă să aibă astăzi emoții în privința propriului consum, deși industria energofagă a fost în mare parte desființată? Unde s-a rupt lanțul? Nu, răspunsul nu este că România a rămas fără resurse. Încă avem gaze naturale și hidrocentrale. Avem energia nucleară de la Cernavodă. Avem vânt, soare și unul dintre cele mai diversificate mixuri energetice din Europa. Suntem însă vulnerabili. Înainte de 1990 exista un sistem energetic integrat. Nu era perfect. Era produsul unei economii centralizate, cu toate limitele și rigiditățile ei. Avea însă o logică pe care astăzi am pierdut-o. Minele alimentau termocentralele. Conductele alimentau rafinăriile și centralele pe gaze. Rețelele electrice deserveau marile platforme industriale. Petrolul, gazele, cărbunele, energia electrică și transportul lor făceau parte din aceeași arhitectură strategică. Statul gândea sistemul ca pe un organism viu. După 1990 am confundat reforma cu dezmembrarea. În loc să modernizăm ceea ce era depășit, am demolat. În loc să reconstruim, am improvizat. În locul unei strategii naționale, am avut, de prea multe ori, strategii de mandat. Ani la rând s-au închis mine, termocentrale, rafinării, combinate petrochimice și platforme industriale. Unele trebuiau restructurate, fără îndoială. Altele deveniseră nerentabile. Dar fiecare închidere ar fi trebuit urmată de o investiție nouă, de o capacitate modernă, de o alternativă. Prea des, alternativa a rămas doar pe hârtie. Au urmat privatizări care au avut rezultate foarte diferite. Unele au salvat companii și au adus investiții. Altele au rămas asociate, în percepția publică, cu lipsa de transparență, cu promisiuni neonorate, cu active strategice înstrăinate fără beneficii proporționale pentru stat și cu dispariția unor capacități industriale. În prea multe cazuri, interesul pe termen lung al României a părut subordonat intereselor de moment. Între timp, consumul industrial s-a prăbușit. Siderurgia, petrochimia, metalurgia și industria chimică nu mai consumă nici pe departe energia de altădată. Și atunci apare întrebarea firească: dacă avem un consum mai mic, de ce avem mai multe probleme? Pentru că energia nu înseamnă doar cantitate. Înseamnă continuitate. Astăzi, o parte importantă a producției vine din surse regenerabile. Este un pas necesar și firesc. Dar soarele nu strălucește la comandă. Vântul nu bate după programul de consum. În orice sistem modern, această variabilitate trebuie compensată. Cu ce? Cu centrale flexibile. Cu hidrocentrale cu acumulare prin pompaj. Cu baterii de mare capacitate. Cu rețele inteligente. Cu investiții făcute la timp. Nu se pot construi sute de megawați în eolian și fotovoltaic fără construirea, în același timp, a infrastructurii care să le susțină. Nu se poate produce un excedent de energie la prânz care să fie folosit automat seara. Energia electrică nu se depozitează în fire. Ea trebuie consumată pe loc sau stocată în instalații speciale, iar România are încă prea puține asemenea capacități. La fel de grav este că s-a pierdut viziunea integrată asupra întregului sector energetic. Petrolul merge într-o direcție - gazele în alta. Energia electrică și ea în altă direcție. Transportul prin conducte are propriile priorități. Rețelele electrice altele. Fiecare companie își urmărește propriile obiective, fiecare minister își prezintă propriile planuri, fiecare guvern își rescrie propriile priorități. Din păcate, prea mulți ani România a înlocuit planificarea strategică cu improvizația administrativă. A tolerat întârzieri, proiecte abandonate, investiții amânate și decizii contradictorii. Iar acolo unde lipsa de competență s-a întâlnit cu interese private sau cu suspiciuni persistente de corupție, nota de plată a fost achitată de cetățeni și de economie. O națiune care nu mai controlează coerent modul în care își produce, își transportă, își stochează și își valorifică energia riscă să descopere, prea târziu, că lipsa viziunii este o problemă mai gravă decât lipsa resurselor.
