TEOFIL DIN ANTIOHIA ȘI ÎNVĂȚĂTURILE SALE
„Tu mă numești creștin, ca și cum faptul de a purta acest nume ar fi un blestem; în ce mă privește, eu mărturisesc că sunt creștin și port acest nume ca să fiu iubit de Dumnezeu, sperând să-i fiu util lui Dumnezeu.”
Așa își începe Teofil lucrarea intitulată „Teofil către Autolicus”, formată din trei părți. În această lucrare Teofil se identifică în mod clar drept un continuator al lui Hristos. El pare hotărât să se comporte în așa fel, încât să devină „iubit de Dumnezeu,”în armonie cu semnificația numelui său în limba greacă.
Despre viața personală a lui Teofil se cunosc puține lucruri. El a fost crescut de părinți necreștini. Mai târziu, Teofil s-a convertit la creștinism, dar numai după ce a studiat cu atenție Scripturile. El a devenit episcopul Bisericii din Antiohia Siriană, localitate care astăzi este cunoscută sub numele de Antakya și se află în Turcia. Istoricul Eusebiu a scris că Teofil a fost al șaselea episcop al Antiohiei, calculând din timpul apostolilor lui Hristos. Teofil a redactat un număr considerabil de dezbateri orale și de lucrări de combatere a ereziei. El se numără printre cei 12 apologeți creștini din timpul său.
Răspunzând la polemica precedentă, Teofil îi scrie păgânului Autolicus cu aceste cuvinte introductive: „O limbă fluentă și un stil elegant le procură oamenilor deplorabili, a căror minte a fost coruptă, o plăcere și un gen de laudă în care se delectează vanitatea”. Teofil explică: „Cel care iubește adevărul nu acordă atenție cuvântărilor ornamentate, ci examinează sensul real al cuvântării ... Tu m-ai asaltat cu cuvinte goale, lăudâdu-ți dumnezeii din lemn și de piatră, lucrați cu ciocanul sau turnați, sculptați sau gravați, care nici nu văd, nici nu aud, pentru că sunt idoli, lucrarea mâinilor omului”. Teofil demască înșelăciunea idolatriei. În stilul său caracteristic, el se străduiește să prezinte cu elocvență, deși într-un mod pleonastic, natura reală a lui Dumnezeu. El declară: „Înfățișarea lui Dumnezeu este inefabilă, indescriptibilă și nu se poate vedea cu ochii carnali. Întrucât în glorie, El este incomprehensibil, în măreție, de nepătruns, în înălțime, inimaginabil, în putere, incomparabil, în înțelepciune, fără rival, în bunătate, inimitabil, în bunăvoință, inexprimabil”.
Continuând să-l descrie pe Dumnezeu, Teofil spune: „Dar El este Domn deoarece guvernează peste univers; Tată, deoarece este înaintea tuturor lucrurilor; Făuritor și Modelator, deoarece este creatorul și făuritorul universului; Cel Preaînalt, deoarece se află deasupra tuturor; și Atotputernic, deoarece El însuși îi conduce și îi cuprinde pe toți”.
Apoi, concentrându-se asupra unor realizări concrete ale lui Dumnezeu, Teofil continuă într-o manieră tipică stilului său meticulos și întrucâtva repetitiv, spunând: „Întrucât cerurile sunt lucrarea Sa, pământul este creația Sa, marea este lucrarea mâinii Sale; omul este produsul și imaginea Sa; soarele, luna și stelele sunt elementele Sale, făcute pentru semne și anotimpuri și zile și ani, ca să-i servească omului și să-i fie sclave; și Dumnezeu a făcut toate lucrurile din lucruri care nu erau în lucruri care sunt, pentru ca prin lucrările Sale să poată fi cunoscută și înțeleasă măreția Sa”.
Un alt exemplu al atacului lui Teofil împotriva dumnezeilor falși din timpul său se observă din următoarele cuvinte adresate lui Autolicus: „Cei în al căror nume spui că te închini sunt numele unor morți ... Și ce fel de oameni au fost ei? Nu a fost Saturn un canibal, care și-a ucis și și-a devorat proprii copii? Și dacă vorbești de fiul său, Jupiter,... cum a fost alăptat de o capră ... Și celelalte fapte ale lui, incestul și adulterul și lascivitatea lui”.
Lărgindu-și obiectivul, Teofil își întărește poziția împotriva idolatriei păgâne. El scrie: „Trebuie să mai amintesc și de mulțimea de animale la care se închinau egiptenii, atât reptile, cât și vite, animale sălbatice, păsări și pești ... Grecii și celelete nații se închină la pietre și la lemne, precum și la alte genuri de materiale . Dar Dumnezeului celui viu și adevărat, lui Dumnezeu, eu mă închin”, declară Teofil.
Mustrările și îndemnurile din cele trei părți ale lucrării prin care Teofil îl combate pe Autolicus înglobează multe aspecte și detalii. Teofil a scris și alte lucrări, împotriva lui Hermogene și Marcion. El a redactat și cărți de instruire și de edificare pe marginea Evangheliilor. Însă nu s-a păstrat decât un singur manuscris, care conține cele trei cărți adresate lui Autolicus.
Prima carte este o apologie către Autolicus în apărarea religiei creștine. A doua carte către Autolicus se pronunță împotriva religiei populare, a speculațiilor, a filozofilor și poeților ei. În cea de-a treia carte a lui Teofil se pune în contrast literatura păgână cu Scripturile.
Din cuvintele de început ale celei de-a treia cărți a lui Teofil se înțelege că Autolicus era încă de părere că Cuvântul adevărului este doar o poveste. Teofil îl critică pe Autolicus, afirmând: „Tu îi accepți pe proști cu bucurie. Altfel, oamenii fără judecată nu te-ar fi putut convinge cu vorbe goale și să dai crezare zvonului care circulă”.
Ce era acel „zvon care circulă”? Teofil dezvăluie sursa. Calomniatorii „cu buze blasfematoare ne acuză în mod fals pe noi, care suntem închinători ai lui Dumnezeu și ne numim creștini, susținând că soțiile noastre sunt folosite în comun și pentru scopuri promiscue; ba chiar că noi comitem incest cu propriile noastre surori și, cea mai mare blasfemie și barbarie dintre toate, că mâncăm carne de om”. Teofil s-a străduit să combată această opinie păgână extrem de neadevărată referitoare la cei din secolul al doilea (când a trăit și Teofil) care se declarau creștini. El s-a folosit de lumina adevărului conținut în Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu.
Frecvența cu care Teofil folosește și face referire la textele din Scripturi arată că era bine familiarizat cu Cuvântul lui Dumnezeu. El a fost printe primii comentatori ai Evangheliilor. Mulțimea referințelor făcute de Teofil la Scripturi furnizează o bogăție de informații cu privire la gândirea predominantă din timpul său. El și-a folosit cunoștințele despre scrierile inspirate pentru a arăta imensa lor superioritate față de filozofia păgână.
Modul de aranjare a materialui lui Teofil, tonul său didactic și stilul său repetitiv lasă oarecum de dorit pentru unii. Cu toate acestea, este evident că până la moartea sa, survenită în jurul anului 182 d.H., Teofil devenise un apologet neobosit, ale cărui scrieri prezintă mare interes pentru toți cei interesați de teologie și apologetică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu