MARCO POLO ȘI LEGENDARA SA CĂLĂTORIE.

MARCO POLO ȘI LEGENDARA SA CĂLĂTORIE

        Trei bărbați debarcă dintr-o galeră pe un chei din Veneția. Nimeni nu aleargă în întâmpinarea lor. După 24 de ani petrecuți departe de casă, sosirea lor ar fi trecut, probabil, neobservată dacă atenția trecătorilor n-ar fi fost atrasă de înfățișarea lor ciudată. Erau înveșmântați în stil mongol, în haine lungi și zdrențuite, din ceea ce odinioară fusese o mătase fină. Apoi, aveau „în felul lor de-a vorbi un aer de tătar, greu de descris; de fapt. aproape că uitaseră dialectul lor venețian”, se arată într-o lucrare de referință. Călătorii nu sunt alții decât Marco Polo cu tatăl și unchiul său, iar scena se petrece în 1295. 

     Contemporanilor nu le-a venit să creadă când au auzit povestea celor trei venețieni despre călătoria făcută până în îndepărtata țară Cathay (China). Memoriile lui Marco Polo au fost așternute în scris - lucrarea intitulându-se „Cartea minunilor lumii”, iar mai târziu numindu-se „Milionul” sau „Călătoriile lui Marco Polo”. În paginile cărții se vorbește despre civilizații necunoscute, unde existau bogății fabuloase și o mulțime de mărfuri, atât de căutate de negustorii occidentali. Cititorii ei au dat frâu liber imaginației. După 25 de ani de la întoarcerea lui Marco Polo existau deja versiuni ale manuscrisului redactate în dialectul francez septentrional, în franceză, în dialectul toscan și cel venețian și, se pare, chiar în germană. A fost o realizare fără egal în Evul Mediu. 

      Marco Polo este, probabil, cel mai faimos occidental care a ajuns în China străbătând Drumul Mătăsii. De ce a făcut el această călătorie? Și putem crede chiar tot ce a spus el că a văzut și a făcut?

Negustorii venețieni

     

       În secolul al XIII-lea, mulți negustori venețieni s-au stabilit la Constantinopol, unde au devenit foarte bogați. Printre ei erau și Niccolo și Matteo Polo, adică tatăl, respectiv unchiul lui Marco Polo. Cam prin 1260, ei au vândut tot ce aveau, au cumpărat bijuterii și au pornit într-o lungă călătorie spre Serai, capitala hanatului occidental al Imperiului Mongol, situată pe malurile fluviului Volga. Aici afacerile le-au mers foarte bine și și-au dublat averile. Întrucât nu se puteau întoarce în Constantinopol din cauza războiului, ei au pornit spre Est, probabil călare, către un important centru comercial, orașul Buhara (din actualul Uzbekistan).

        Situația tulbure ce domnea în oraș i-a împiedicat să-și continue călătoria. Astfel, au rămas aici trei ani, până când în Buhara au sosit niște soli ce mergeau la Marele Han al tuturor mongolilor, Kubilai-Han, al cărui imperiu se întindea din Coreea până în Polonia. Solii i-au invitat pe Niccolo și pe Matteo să-i însoțească, deoarece, după cum a povestit Marco Polo, Marele Han nu mai văzuse până atunci vreun „latin” -probabil se referea la sud-europeni- și cu siguranță că ar fi fost încântat să stea de vorbă cu ei. Călătoria până la curtea lui Kubilai-Han, nepotul lui Genghis-Han, întemeietorul Imperiului Mongol, a durat un an.

     Marele Han i-a primit cu căldură pe cei doi frați și le-a pus multe întrebări despre lumea occidentală. La plecarea lor spre Europa, el le-a dăruit o plăcuță de aur ca document de liberă trecere și le-a încredințat o scrisoare prin care îi cerea Papei să-i trimită „vreo sută de înțelepți pricepuți în legea lui Hristos și cunoscători ai celor șapte arte, ca să le predice supușilor” (lui Kubilai-Han).

        Între timp, s-a născut Marco-Polo. În 1269, când și-a văzut pentru prima oară tatăl, avea 15 ani. Revenind în Italia, Niccolo și Matteo au aflat că Papa Clement al IV-lea murise. Au tot așteptat să fie numit un succesor, însă tronul pontifical a rămas vacant timp de trei ani, aceasta fiind cea mai lungă perioadă de tron vacant din istorie. După doi ani, în 1271, au pornit înapoi spre Marele Han, dar de dată asta l-au luat cu ei și pe Marco, în vârstă de 17 ani.

Călătoria lui Marco Polo

        În Acra, un înalt prelat al Bisericii care se ocupa și de treburile politice, Teobaldo Visconti, le-a dat câteva scrisori pentru Marele Han, explicând motivul pentru care cei trei nu putuseră satisface cererea hanului referitoare la cei o sută de înțelepți. Ajungând în Asia Mică, celor trei le-a ajuns vestea că fusese ales Papă chiar Visconti. Așadar, s-au întors la Acra. Dar, în loc de o sută de înțelepți, noul pontif, consacrat sub numele de Grigore al X-lea, a trimis doar doi călugări, pe care i-a împuternicit să numească preoți și episcopi. Le-a mai dat scrisori de acreditare și daruri pentru Marele Han. Grupul a pornit din nou la drum, dar, în scurt timp, călugării s-au întors de teama războaielor ce făceau ravagii în acele zone. Cei trei însă și-au continuat călătoria.

        Au străbătut ținuturi care în prezent aparțin Turciei și Iranului și au coborât până la Golful Persic cu intenția de a porni pe mare. Dar când au văzut cum arătau corăbiile, s-au gândit că n-ar face față unei călătorii pe mare întrucât nu erau „decât niște vase jalnice...legate cu sfoară”. Deci au ales să meargă pe uscat. S-au îndreptat spre Nord, apoi spre Est și au traversat pustietăți imense, au trecut peste munți semeți, au străbătut platourile înverzite și pășunile bogate ale Afganistanului, precum și Munții Pamir, ajungând în Kashgar, adică Regiunea Autonomă Uigură Xinjiang, cum este cunoscută azi în China. De aici au urcat vechea rută sudică a caravanelor prin Bazinul Tarim și Deșertul Gobi, poposind în cele din urmă la Cambaluc, actualul Beijing. Întreaga călătorie a durat trei ani și jumătate, din cauza vremii aspre, dar și a unei boli necunoscute ce l-a chinuit pe Marco Polo

      În drumul său, Marco Polo observă tot felul de curiozități: muntele pe care se spune că s-ar fi oprit arca lui Noe, în Armenia; presupusul loc unde ar fi fost înmormântați magii, în Persia; dar și regiuni din Nordul îndepărtat cu temperaturi foarte scăzute, unde „lumina Soarelui nu se vede niciodată”. Marco Polo este primul occidental care scrie despre petrol. El mai dezvăluie că „salamandra” nu e nicidecum lâna unui animal mitologic ce rezistă în foc, cum se credea pe-atunci, ci un mineral (azbestul) care se găsește în regiunea Uigură Xinjiang. El spune că pietrele negre care ard sunt atât de rîspândite în China, că puteai face o baie fierbinte în fiecare zi. Consemnează tot ce vede în drumurile sale: obiecte de podoabă, mâncăruri și băuturi - îndeosebi băutura fermentată din lapte de iapă pe care obișnuiau să o bea mongolii -, ritualuri religioase și magice, meșteșuguri și mărfuri. Un lucru complet nou pentru el este hârtia-monedă utilizată în Imperiul Marelui han.

       Marco Polo nu-și dezvăluie însă niciodată gândurile, ci spune doar ceea ce vede ori aude. Nu putem decât bănui cum s-a simțit când au fost jefuiți de tâlhari, care i-au luat prizonieri pe unii dintre tovarășii lor de drum, iar pe alții i-au ucis.

În slujba lui Kubilai-Han?

       Marco Polo susține că toți trei s-au aflat în slujba lui Kubilai-Han timp de 17 ani. În tot acest timp, Marco Polo a fost trimis de multe ori în zone îndepărtate ale Imperiului în misiuni de strângere de informații. Mai mult, el susține că a fost numit guvernatorul unui oraș care, în prezent, e cunoscut sub numele Yang-chou (provincia Jiangsu, China).

       Unii se îndoiesc că povestea lui Marco Polo e în întregime adevărată. Se știe că mongolii n-aveau încredere în chinezi, pe care îi cuceriseră, și puneau străini ca să guverneze în imperiul lor. Dar pare greu de crezut că Marco Polo, un bărbat fără carte, ar fi devenit guvernator. Poate că a exagerat când a vorbit despre rangul său. Totuși, unii erudiți ar accepta ideea că fusese, probabil, „un emisar util, de un anumit rang”.

       Cu toate acestea, Marco Polo a reușit să facă o descriere uluitoare a unor metropole nespus de bogate, dar și a unor obiceiuri păgâne foarte ciudate, aparținând unei lumi despre care unii occidentali nici n-auziseră, iar alții știau câte ceva doar din auzite ori din povești. Au existat în realitate aceste civilizații cu o populație așa de mare, mai bogate decât cele din Europa? Pare imposibil să fi fost așa.

       Palatul Marelui Han era „cel mai mare palat din câte au existat vreodată”, a spus Marco Polo. „Construcția este atât de mare, de plină de bogății și  de frumoasă, încât niciun om de pe fața pământului n-ar fi putut concepe ceva mai impresionant”. Pereții erau poleiți cu aur și argint, împodobiți cu sculpturi ce înfățișau dragoni suflați cu aur, animale sălbatice, păsări, cavaleri și idoli. Tavanul înalt - pictat în roșu aprins, galben, verde și albastru - strălucea de parcă era de cristal. Splendidele parcuri erau pline de tot felul de animale.

      Spre deosebire de aleile întortocheate din Europa Medievală, străzile orașului Cambaluc erau drepte și late, astfel că de la un capăt al străzii puteai zări zidul orașului din celălalt capăt. În Cambaluc erau „aduse în cantități uriașe obiecte foarte rare, de mare preț..., cum nu se aduceau în niciun alt oraș din lume”, spunea venețianul. „În tot timpul anului, nu trece o zi fără să intre în oraș cel puțin 1000 de căruțe pline numai cu mătăsuri”.

       E uluitor cât de multe corăbii navigau pe fluviul Yangtze, unul dintre cele mai mari fluvii din lume. Potrivit aprecierilor făcute de Marco Polo, în portul Sinju erau ancorate în jur de 15 000 de corăbii.

      Vorbind despre obiceiurile mongolilor, Marco Polo amintește și căsătoria copiilor morți. Dacă într-o familie murea un băiețel de vreo 4 ani, iar în alta murea o fetiță de aceeași vârstă, tații puteau decide să-i căsătorească pe cei doi copii morți, încheind un contract de căsătorie și organizând un mare ospăț.

      Marco Polo a fost foarte impresionat de măiestria militară a mongolilor, de metodele lor de guvernare, dar și de toleranța lor religioasă.

       Cartea lui Marco Polo a fost reevaluată de erudiții epocii moderne. După ce au fost date la o parte inexactitățile din ea, ei o consideră o „descriere fără egal” a perioadei de glorie a lui  Kubilai-Han.

Întoarcerea la Veneția

       Cei trei negustori venețieni au părăsit China în jurul anului 1292. După cum spune Marco Polo, călătoria de întoarcere a durat 21 de luni. Au pornit din orașul care astăzi este cunoscut sub numele de Guangzhou, au făcut mici escale în Vietnam, Peninsula Malaysia, Sumatra și Sri lanka, după care au navigat aproape de coasta Indiei până au ajuns în Persia. În ultima etapă a călătoriei au ajuns la Constantinopol și, în sfârșit, la Veneția. Aflăndu-se departe de casă pentru 24 de ani, e lesne de înțeles de ce rudele de-abia i-au recunoscut. La întoarcere, Marco Polo avea 41-42 de ani.

        E greu de apreciat cât de departe a ajuns Marco Polo în călătoria lui. Relativ recent, un scriitor a încercat să refacă acest drum, mergând pe urmele lui Marco Polo; el a parcurs 10 000 de km numai între Iran și China. Chiar și cu mijloacele moderne de transport a fost foarte greu să se repete o asemenea realizare.

      Se spune că Marco Polo și-ar fi dictat amintirile unui anume Rustichello, într-o închisoare din Genova, în anul 1298. El fusese luat prizonier în timp ce comanda o galeră venețiană într-o bătălie pe mare cu genovezii, care erau în război cu Veneția.

      Marco Polo a fost, probabil, eliberat în 1299, când Veneția și Genova au încheiat un tratat de pace. S-a întors la Veneția unde s-a căsătorit și a avut trei fiice. În 1324 s-a stins din viață în orașul său natal, la vârsta de 69 de ani.