EUSEBIU DIN CEZAREEA - PĂRINTELE ISTORIEI BISERICII
În anul 325 d. H., împăratul roman Constantin i-a convocat pe toți episcopii din vremea sa la Niceea. Scopul lui era acela de a soluționa chestiunea mult disputată a raportului dintre Dumnezeu-Tatăl și Fiul său. Printre cei prezenți se afla și Eusebiu din Cezareea, considerat a fi cel mai învățat om al vremii.
Eusebiu s-a născut, probabil, în Palestina, în jurul anului 260 d.H.. Încă de tânăr s-a asociat cu Pamfil, un preot din Cezareea. S-a alăturat școlii teologice a lui Pamfil și s-a dovedit un discipol sârguincios. Eusebiu a profitat de posibilitatea de a folosi impresionanta bibliotecă a lui Pamfil. El s-a dedicat studiilor sale, mai ales cercetării Bibliei.
Referitor la aspirațiile sale, Eusebiu a spus: „Vreau să scriu o relatare despre succesiunea sfinților apostoli și despre timpul care s-a scurs din ziua Salvatorului până în vremea noastră; să istorisesc nenumăratele fapte de seamă din istoria Bisericii, așa cum se spune că ar fi avut loc; să-i menționez pe cei ce au condus și au prezidat Biserica în parohiile cele mai de seamă și pe cei ce, de-a lungul vremii, au proclamat cuvântul lui Dumnezeu prin viu grai sau prin scrieri”.
Eusebiu este cunoscut pentru mult apreciata lucrare intitulată „Istoria Bisericii Creștine”. Publicată în zece volume în jurul anului 324 d.H., ea este considerată cea mai importantă istoriografie ecleziastică din Antichitate. Această operă i-a adus lui Eusebiu titlul de Părinte al istoriei Bisericii.
Pe lângă această lucrare, a mai scris „Cronica Universală”, în două volume. Primul volum este o sinteză a istoriei universale. În secolul IV, acesta a devenit un text de referință în ce privește cronologia lumii. Al doilea volum menționa date ale unor evenimente istorice. De asemenea, în coloane paralele, Eusebiu prezenta succesiunea dinastiilor regale ale mai multor națiuni.
Alte două lucrări istorice scrise de Eusebiu sunt: „Martirii din Palestina” și „Viața lui Constantin”. Cea dintâi se referă la evenimentele cuprinse între 303 și 310 d.H., evenimente la care Eusebiu trebuie să fi fost martor ocular, și vorbește despre martirii acestei perioade. Cea de-a doua lucrare, alcătuită din patru cărți și publicată după moartea împăratului Constantin, în 337 d.H., conține importante detalii istorice, dar ea se conturează, mai degrabă, ca un elogiu adus Împăratului, decât ca o lucrare istorică propriu-zisă.
Printe lucrările apologetice ale lui Eusebiu se numără și o replică la o lucrare împotriva creștinilor scrisă de contemporanul său, Hieracle, un guvernator roman. În lucrarea sa, Eusebiu vorbea în apărarea crețtinismului. Mai mult decât atât, el a scris 35 de cărți în care susținea caracterul inspirat al Scripturilor, cărți considerate cele mai importante și mai elaborate de acest gen.
Ce anume l-a motivat pe Eusebiu să înceapă scrierea unor lucrări uriașe, fără precedent? Răspunsul rezidă în convingerea sa că trăia într-o perioadă de trecere la o nouă eră. El considera că în timpul generațiilor trecute avuseseră loc evenimente importante ce meritau să fie așternute în scris pentru posteritate. În plus, considera că are menire unui apologet. El era absolut convins de originea divină a creștinismului
Eusebiu a citit și a dat ca referință în lucrările sale enorm de multe cărți. În plus, numeroși oameni proeminenți din primele trei secole ale erei creștine sunt menționați doar în scrierile sale. Numai în operele sale se găsesc informații despre unele mișcări importante ale vremii, deoarece au fost scrise pe baza unor surse care acum nu mai sunt disponibile.
Eusebiu a studiat îndelung chestiunea raportului dintre Tatăl și Fiul și la Concilul de la Niceea a avut un rol important în triumful punctului de vedere care accepta faptul că Tatăl și Fiul sunt coeterni și de aceeași substanță. Datorită acestui fapt este nu numai Părinte al istoriei Bisericii ci și Apărător al adevărului teologic, un Părinte al Bisericii de prim rang!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu