CATACOMBELE - CE-AU FOST ELE?

CATACOMBELE - CE-AU FOST ELE?

    În pasajele întunecoase, ascunse în măruntaiele Romei antice, sălășluiesc catacombele. Dar ce sunt, de fapt, catacombele? De ce au fost ele construite?

   În principal, catacombele sunt tuneluri săpate în rocă, construite pentru a fi folosite ca cimitire. Se crede că termenul „catacombă”, a cărui semnificație nu se cunoaște cu exactitate (probabil, „la caverne”), a fost denumirea topografică a unui anumit cimitir de pe Via Appia, în apropiere de Roma. Cu timpul, acesta s-a aplicat tuturor cimitirelor subterane. Chiar dacă există catacombe în multe regiuni din bazinul mediteranean, catacombele din Roma sunt cele mai bine cunoscute și, de asemenea, cele mai mari (lungimea lor totală este estimată la câteva sute de kilometri). Au fost identificate în afara centrului istoric al orașului, de-a lungul drumurilor care făceau legătura între Roma și provincii și erau construite din ordinul consulilor.

    Se pare că, în secolul I creștinii romani nu aveau propriile lor cimitire, ci își înmormântau morții la un loc cu păgânii. Pe la jumătatea secolului II, cei care s-au convertit la creștinism și erau bogați și-au pus la dispoziție proprietatea ca să fie folosită pentru construirea unor cimitire creștine. Pentru a rezolva problema spațiului fără să fie necesar să se deplaseze prea departe de oraș, au început săpăturile.

    Primele săpături s-au făcut, probabil, de-a lungul flancurilor dealurilor sau în carierele abandonate. Apoi a început lucrul la o galerie cu puțin mai înaltă decât statura unui om. Pe partea dreaptă și pe partea stângă au fost săpate tunele laterale, care, ulterior, puteau comunica la cealaltă extremitate printr-un alt pasaj, paralel cu primul. Astfel s-a format o rețea la început simplă, apoi, treptat, tot mai mare și mai comlexă.

   Cea mai mare dezvoltare a avut loc în secolele III și IV.  Odată cu convertirea lui Constantin, în 313 d. H., catacombele au devenit proprietatea Bisericii din Roma, iar unele dintre ele au ajuns să aibă, în cele din urmă, proporții colosale. Luate la un loc, catacombele romane puteau adăposti sute de mii de morminte!

   În această perioadă cimitirele se împodobeau și se extindeau, iar pentru facilitarea accesului unui val tot mai mare de vizitatori au fost construite scări noi. Faima presupuselor morminte ale Papilor și ale martirilor s-a răspândit atât de mult, încât catacombele au devenit un loc de pelerinaj în masă. Odată cu căderea Romei și cu primele invazii barbare de la începutul secolului V, întreaga zonă a devenit extrem de periculoasă, iar catacombele au încetat să mai fie folosite drept cimitire. 

   Pe parcursul secolului VIII, mormintele au ajuns într-o stare deplorabilă, fiind prădate și jefuite nu numai de către armatele invadatoare, ci și de „mediatorii romani binevoitori”, care le ofereau numeroase amintiri sfinte stareților germani și francezi tot mai avizi de relicve prin care să sporească prestigiul catedralelor și al mănăstirilor lor. Neputând să restaureze sau să apere catacombele, Papa Paul I a dus cea mai mare parte din osemintele rămase la un loc sigur, în interiorul zidurilor orașului, unde, ulterior, deasupra a ceea ce se credea că erau rămășițe ale sfinților martiri, s-au construit biserici impresionante. Cât despre catacombe, ele au fost abandonate și uitate.

   Străvechile ghiduri scrise între secolele V și IX, menite să-i îndrume pe vizitatori spre faimoasele morminte, le ofereau indicii prețioase erudiților care, în secolul XVII și, ulterior, în secolul XIX, au început să caute, să stabilească identitatea  și să exploreze cimitirele ascunse printre dărâmături și vegetație. Începând de atunci s-a făcut multă muncă de cercetare și restaurare, astfel încât astăzi pot fi vizitate câteva dintre aceste locuri evocatoare.

   Unii dintre cei care foloseau aceste locuri aveau, evident, cunoștiințe despre Biblie, întrucât unele morminte sunt decorate cu scene biblice. Unele inscripții sunt emoționante expresii ale credinței în nemurirea sufletului și în așteptarea învierii: „Aquillina doarme în pace”. Sau sunt mărturii ale credinței că cei mântuiți pot mijloci pentru cei rămași în această lume: „Amintește-ți de soțul și de copiii tăi”; „Roagă-te pentru noi”. Alte inscripții reflectă credința în puterea de mijlocire a Apostolilor: „Petre et Paule petite pro nobis!” ( Petre și Paule rugați-vă pentru noi!).

    Autoritățile imperiale romane cunoșteau atât de bine aceste catacombe, încât pe timpul persecuției de pe vremea împăratului Valerian, atunci când creștinilor le era interzis să intre în catacombe, Papa Sixtus al II-lea a fost executat fiindcă a fost găsit acolo, în 258 d.H..

   Catacombele reprezintă, așadar, puternice mărturii ale credinței creștinilor din primele secole, ale unei credințe simțite și trăite cu adevărat și, pentru care, mulți erau gata să-și dea viața! Să ne gândim bine la situația noastră de astăzi! Pe noi, deocamdată, nu ne persecută nimeni atunci când spunem că suntem creștini, dar suntem noi gata să ne jertfim viața, dacă va fi nevoie, pentru credința în Iisus, așa cum au făcut-o cei înmormântați în catacombe? Personal îmi este teamă să răspund sincer la această întrebare!