sâmbătă, 13 ianuarie 2018

MEMORABILA CĂLĂTORIE A LUI VASCO DA GAMA.

MEMORABILA CĂLĂTORIE A LUI VASCO DA GAMA

     Corabia tăia cu prora ei de lemn valurile mării, care o învăluie de-o parte și de alta. După luni de zile petrecute pe mare, timp în care s-au luptat cu multe greutăți, Vasco da Gama și echipajul său sunt pe punctul de a fi primii europeni care ajung în India, ocolind extremitatea sudică a Africii. O asemenea călătorie ar fi istovitoare chiar și-n zilele noastre, cu toate cunoștințele și echipamentul din domeniul navigației maritime de care dispunem. Însă, cu 500 de ani în urmă, această călătorie trebuie să li se fi părut bărbaților aflați la bordul celor trei nave mici ale lui Vasco da Gama ca o călătorie spre Lună. Ce i-a împins pe acest neînfricat explorator portughez și pe oamenii săi să pornească într-o asemenea aventură? Cum a schimbat această călătorie lumea?
     Înainte ca Vasco da Gama să se nască, prințul portughez Henric, numit uneori și Navigatorul, a pus bazele acestei călătorii. Sub patronajul lui Henric, arta navigației și comerțul pe mare au înregistrat mari progrese. Henric și exploratorii aflați în slujba sa considerau că descoperirile, comerțul și religia sunt strâns legate între ele. Țelul lui Henric era să facă din Portugalia o țară bogată și să sprijine catolicismul. El era conducătorul „Ordinului lui Hristos”, cel mai înalt ordin militaro-religios din Portugalia. Acest ordin era susținut pe plan financiar de Papă, iar proiectele lui Henric erau plătite în mare parte din fondurile puse la dispoziție prin acest ordin. Din acest motiv, toate corăbiile sale aveau pe pânze o cruce roșie.
     În 1460, când Henric a murit, portughezii exploraseră deja coasta vestică a Africii, ajungând spre sud până la Sierra Leone de astăzi. În 1488, Bartolomeo Diaz a reușit să ocolească extremitatea sudică a Africii. Imediat după aceea, regele Ioan al II-lea, foarte sigur pe sine, a ordonat să se facă pregătiri pentru o expediție în India. Regele Manuel I, care a urmat la tron, a continuat aceste pregătiri. În acea vreme, mirodeniile din India puteau fi procurate în Europa numai prin intermediul legăturilor de uscat care existau între negustorii italieni și cei arabi. Comerțul pe Oceanul Indian era controlat de negustorii arabi. Manuel știa că cel ce urma să conducă expediția trebuia să fie „un bărbat în care să se împletească curajul unui soldat, șiretenia unui negustor și tactul unui diplomat”, după cum se exprima foarte plastic chiar el însuși! Probabil că Manuel l-a ales pe Vasco da Gama având aceste lucruri în minte.
     La 8 iulie 1497, cu steagul „Ordinului lui Hristos” în frunte, Vasco da Gama și echipajul său format din 170 de marinari s-au îndreptat în marș, doi câte doi, spre noile lor nave. Pe țărm, un preot i-a acordat exploratorului, precum și echipajului său, iertarea de păcate. În cazul în care vreunul dintre ei murea în timpul călătoriei, acesta avea să fie iertat de orice păcat pe care l-ar fi făcut de-a lungul drumului. După cât se pare, Vasco da Gama se aștepta să întâmpine greutăți. De altfel, el a plecat echipat cu tunuri, precum și cu multe arbalete, lănci și sulițe.
      Exploratorul a hotărât să ocolească vânturile și curenții nefavorabili pe care Diaz îi întâlnise cu 10 ani în urmă. Când a ajuns în dreptul Sierrei Leone, el și-a îndreptat navele spre sud-vest până când s-a aflat mai aproape de Brazilia decât de Africa. De aici, vânturile care bat frecvent în Atlanticul de Sud l-au purtat înapoi spre Africa, ajungând aproape de Capul Bunei Speranțe. Din niciun document existent nu reiese că înainte de Vasco da Gama ar mai fi fost altcineva pe această cale maritimă. Mai târziu însă, toate navele care se îndreptau spre Capul Bunei Speranțe au urmat această rută.
    Trecând de locul din care Diaz se întorsese, Vasco da Gama a navigat cu flota sa de-a lungul coastei estice a Africii. În Mozambic și la Mombasa, sultanii locali au pus la cale comploturi pentru a-i ucide pe explorator și echipajul său. Ca urmare, Vasco da Gama s-a dus la Milindi, aflat în sud-estul Kenyei de azi. Aici el a găsit în cele din urmă un pilot iscusit care i-a ajutat să traverseze Oceanul Indian. 
     La 20 mai 1498, după 23 de zile de când plecaseră din Milindi, Vasco da Gama, aflat în culmea fericirii, și echipajul său au coborât ancora la Calicut, în India. Vasco da Gama l-a găsit pe zamorinul (regele) hindus lăfăindu-se în lux și bogăție. Marinarul i-a explicat acestuia că misiunea lui era una de prietenie și că el și oamenii lui căutau creștini. La început nu a spus nimic despre comerțul cu mirodenii. Însă negustorii care controlau comerțul din acea zonă au înțeles imediat că le era amenințată poziția și l-au sfătuit pe rege să-i ucidă pe intruși. Ei l-au avertizat că, în cazul în care încheia vreo tranzacție cu portughezii, avea să piardă totul. Din cauza acestui avertisment, regele șovăia. Însă, în cele din urmă, el i-a dat lui Vasco da Gama ceea ce dorea: o scrisoare către regele Portugaliei prin care arăta că el, zamorinul, era de acord să facă comerț cu acest rege.
     Vasco da Gama s-a întors la Lisabona în 8 septembrie 1499, fiind primit ca un erou. Datorită lui portughezii au ajuns să dețină controlul în Oceanul Indian. Cu timpul, ei au organizat multe expediții spre Malacca, China, Japonia și insulele Moluce (Insulele Mirodeniilor). Marele navigator a deschis calea maritimă dintre Europa și Asia. Astfel a început o nouă epocă a explorărilor, exploratorii ducând cu ei noi concepte la popoarele pe care le-au întâlnit în drumul lor. „Niciunul dintre aceste popoare nu a scăpat de influența europeană; ea s-a făcut pe plan social, religios, comercial și tehnic”, scrie profesorul J. Parry. Conceptele orientale au fost aduse de exploratori, acestea începând să exercite o influență tot mai mare în Europa. În cele din urmă, acest schimb de concepte a fost util, deoarece oamenii au putut să fie conștienți într-o mai mare măsură de imensa diversitate a culturii umane care există. Înr-adevăr, indiferent de rezultat, bun sau rău, lumea modernă simte și azi efectele memorabilei călătorii a lui Vasco da Gama.   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

DESPRE CHESTIUNI POLITI ... CHISTE!

  DESPRE CHESTIUNI POLITI … CHISTE! 1. Coaliția renunță la Cârstoiu și fiecare merge cu candidat propriu pentru București: Firea și Burduj...