sâmbătă, 20 ianuarie 2018

MILENIUL DIN APOCALIPSĂ.

MILENIUL DIN APOCALIPSĂ

      Grea carte este Apocalipsa! Mulți s-au rătăcit, încercând să explice tainele cuprinse în ea!
    Sunt de părere că, atunci când se încearcă să se explice Apocalipsa, ca și alte profeții despre vremurile din urmă cuprinse în Noul Testament, trebuie renunțat la dogmatisme și trebuie să se manifeste deschidere pentru interpretările mai noi, care au avantajul de a fi adaptate, să zic așa, nivelului de cunoaștere și înțelegere al epocii actuale. Iată câteva exemple, cred edificatoare:
* steaua care cade din Cer și distruge o treime din omenire. În general, Părinții Bisericii au interpretat acest verset alegoric, ca referindu-se la ceva legat de Satan și demonii săi. Ei nu puteau să-și explice, - nici nu aveau cum -, posibilitatea reală a unui asemenea fapt. Astăzi, noi putem înțelege mult mai bine! „Steaua” poate fi foarte bine o bombă termonucleară! Se știe că, cele mai „slabe” bombe termonucleare echivalează cu explozia simultană a circa 10 000 de bombe tip Hiroshima!
* munții care fug din locurile lor - la fel, bombele termonucleare pot face munții să dispară, „să fugă din locurile lor”!
* Domnul ruinează pe cei care ruinează Pământul. Părinții Bisericii au văzut în expresia „pe cei care ruinează Pământul” acțiunea demonilor și a lui Satan de a distruge lumea, neputându-și închipui că omul ar putea să ruineze Pământul vreodată! Astăzi omul a ruinat Pământul, dezechilibrându-i profund clima, și Dumnezeu, drept urmare, în final îi va „ruina” pe oameni! Se mai pot da și alte exemple.
    Se pune întrebarea firească, consider eu - Dacă și mileniul din capitolul 20 s-ar putea împlini literal, nu alegoric? Din capul locului țin să subliniez că această chestiune nu are importanță, - cred eu -, pentru mântuirea omului! Este o chestiune de discuție teologică, o idee teologică, nu o dogmă! Și alte dogme ar trebui tratate, în opinia mea, tot așa, ca niște idei teologice, nu ca niște dogme fundamentale: Filioque, imaculata concepție, purgatoriul, vămile cerești etc.. La fel, trebuie să se procedeze și cu mileniul din cap. 20. Este o idee teologică, nu o dogmă, acceptarea sau neacceptarea sa!
      Credința în Mileniu suferă totuși, în opinia mea, de unele probleme. Iată câteva dintre ele:
1. Când începe acest Mileniu și cum pot oamenii să știe că Mileniul a început? La ce mă refer? În versetul 1 scrie că un înger l-a aruncat pe Satan în Adânc/Abis și l-a închis pentru 1 000 de ani (în traducerea ortodoxă se folosește expresia „miile de ani”, foarte discutabilă după cum au demonstrat mari teologi ai lumii - Karl Barth, Rudolf Bultmann, Erasmus din Roterdam - în timpul Renașterii, în faimoasa sa ediție critică a Noului Testament -, Cristian Bădiliță - în spațiul românesc, într-un comentariu teologic apărut cu niște ani în urmă - ). Cum pot oamenii să vadă acest fapt și să înceapă, din acel moment, să numere 1 000 de ani?
2. Iisus spune că, în Împărăția Lui, oamenii nu vor mai mânca, nu vor mai bea, nu se vor mai căsători etc., ci vor fi ca îngerii în Cer. Atunci, cum poate să existe un Paradis de 1 000 de ani pe Pământul acesta decăzut? Să nu pierdem din vedere amănuntul foarte semnificativ că, despre Cerul Nou și Pământul Nou se vorbește începând cu capitolul 21! Mai trebuie observat, la o lectură atentă a textului, că nu se spune în capitolul 20 că, Hristos și sfinții care vor avea fericirea de a se bucura de prima înviere, ar urma să domnească efectiv pe Pământ, ci dimpotrivă, se înțelege că vor domni în Cer!
    Totuși, ce se va întâmpla cu omenirea în acest răstimp? Satan, fiind legat în Adânc, putem interpreta Mileniul ca reprezentând o epocă da mare progres și dezvoltare, aproape un Paradis! Dar, oamenii nu vor fi conștienți că trăiesc într-un fel de Paradis și s-ar putea să considere că civilizația va fi progresat atât de mult datorită geniului uman! Cu alte cuvinte, cred că va exista o perioadă extraordinară de dezvoltare a civilizației, care va duce chiar la dispariția credinței în Iisus!! Da, cred așa ceva pentru că, altfel nu-mi pot explica cum de se vor revolta, în cele din urmă, oamenii împotriva lui Iisus din moment ce l-au văzut efectiv timp de 1 000 de ani și s-au bucurat de domnia lui fericită pe Pământ?
 3. Dacă Iisus ar domni efectiv pe Pământ timp de 1 000 de ani, ar rezulta că a doua Sa venire s-ar compune din două etape: una pentru a instaura Mileniul și a doua pentru a instaura, în cele din urmă, Cerul Nou și Pământul Nou! Acest aspect este incompatibil cu restul revelațiilor din Noul Testament unde se afirmă clar că va exista doar o singură A Doua Venire când Iisus va urma să-i judece pe oameni, împărțindu-i în „oi și capre”!
4. Ce rost ar avea un Paradis de 1 000 de ani în care oamenii ar trăi și s-ar bucura de o fericire deplină pentru ca, apoi, la sfârșitul celor 1 000 de ani, Satan să reușească să-i facă pe foarte mulți oameni - „ca nisipul mării”, de mulți -, să respingă din nou guvernarea divină și să se ridice la luptă împotriva lui Iisus și a sfinților Săi? Este absurd! Să nu se uite că, în cap. 20 scrie că, războiul împotriva „lui Gog și Magog” va avea loc la sfârșitul celor 1 000 de ani, adică cel mai crunt război între Bine și Rău va avea loc la sfârșitul unui Paradis în care oamenii s-au bucurat de toate fericirile pentru ca apoi, de prea multă fericire, - ca să ne exprimăm plastic -, să treacă într-un număr uriaș, - „ca nisipul mării”, să nu uităm! -, de partea lui Satan!
       Este posibil, în fapt, ca după o perioadă de înflorire fără egal a civilizației umane, să se producă o prăbușire extrem de rapidă și oamenii să ajungă, sub impulsurile celui rău, să nege orice urmă de religie, de credință în Iisus și să încerce să-i zdrobească definitiv pe cei care ar mai crede asemenea basme! Acei cerdincioși, - „tabăra sfinților” -, vor fi pe cale să fie distruși complet, dar, atunci va interveni Însuși Dumnezeu și va pune capăt istoriei umane și omenirii decăzute! Este clar că, războiul contra „lui Gog și Magog” nu va putea fi oprit decât prin „foc din Cer”; atât de puternică va fi ura foarte multor oamenii față de credincioși și asta, -  nu-i așa? -, la capătul unei domnii pământești a Domnului Iisus! Mă întreb încă o dată cum ar fi posibil, dacă Iisus ar domni pe Pământ, dacă oamenii l-ar vedea continuu timp de 1 000 de ani, ar sta de vorbă cu El, s-ar bucura efectiv de prezența Lui, să se răzvrătească în mod irațional contra Lui?
       Cred că, în perioada celor 1 000 de ani va fi posibil să se asiste la noi revelații despre Dumnezeu! Cu alte cuvinte, vor apărea „noi suluri”! Nu cred că Biblia n-ar putea fi niciodată completată cu noi scrieri care să țină pasul cu noile evoluții ale omenirii și care să aducă noi lumini asupra tainelor divine! Ar putea fi posibil ca aceste „noi suluri” să restabilescă adevărata credință creștină, dar cred că majoritatea oamenilor le vor respinge categoric, de aceea cei care vor cunoaște „moartea a doua” vor fi judecați după aceste noi suluri și după faptele cuprinse în Cartea Vieții!
5. Dacă Paradisul ar fi restabilit în mod concret pe actualul Pământ, de ce ar mai fi nevoie de un Cer Nou și un Pământ Nou?
6. Cei care susțin Domnia lui Iisus împreună cu sfinții pe Pământ trebuie sau ar trebui să explice de ce cetatea sfântă - Noul Ierusalim -, coboară din Cer abia odată cu Cerul Nou și Pământul Nou?
      Mai cred că războiul lui „Gog și Magog” nu va trebui să aibă numaidecât o motivație religioasă, cel puțin nu evidentă, întrucât este greu de crezut faptul că oamenii ar porni un război absolut distrugător doar din ură față de Iisus. Cred că războiul va avea și motivații politice, naționale, economice, prin care oamenii cei mulți „ca nisipul mării” vor încerca să instaureze o „nouă ordine” incompatibilă în mod absolut cu voia lui Dumnezeu! Nu se poate ști cum va porni acel război, care va fi pretextul. În mod evident nu va apărea cineva care să spună „Haideți să pornim la război contra lui Iisus!”. Mă întreb: Dacă Iisus ar domni efectiv pe Pământ timp de 1 000 de ani, cum ar putea lăsa ca omenirea să distrugă Paradisul terestru? Ce nebunie i-ar cupride brusc pe oameni de se vor răzvrări contra lui Iisus? 
7. Paradisul de 1 000 de ani ar produce o ciudățenie - Împărăția lui Iisus Hristos s-ar întrerupe dramatic după fix 1 000 de ani și apoi s-ar reinstaura din nou sub forma Cerului Nou și Pământului Nou. Practic ar fi vorba de un EȘEC uriaș prin distrugerea Paradisului de 1 000 de ani! Să nu uităm că în alte locuri din Noul Testament se scrie că, la cea de-a Doua Venire a lui Iisus, toți morții vor învia, iar cei aflați în viață în acel moment vor fi schimbați într-o clipă, primind și ei trupuri de tip nou - duhovnicești! Apostolul Pavel afirmă clar acest fapt! Nicidecum nu se spune că vor fi două învieri, - una a sfinților și alta a celor păcătoși -, despărțite de un interval de timp de 1 000 de ani!
     În concluzie, personal nu cred într-un Paradis de 1 000 de ani din motivele enunțate mai sus. Asta nu înseamnă că nu s-ar putea instaura un astfel de Paradis! Nu trebuie stabilite dogme în această chestiune pentru că ea depășește posibilitățile oamenilor de a o înțelege cu adevărat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

CE NE SPUN PSALMII? - Cartea a cincea. Prima parte.

  CE NE SPUN PSALMII? - Cartea a cincea. Prima parte Cartea a cincea - psalmii 107-150! Prima parte: Psalmul 107: Versetele 1-9: Cu ac...