CEDAREA BASARABIEI ȘI
NORDULUI BUCOVINEI
Intențiile și pretențiile cotropitoare
ale lacomului vecin de la Răsărit, au avut ca rezultantă dezlipirea din trupul
țării a unor teritorii însemnate cu populație majoritar românească care au fost
incluse în statul moscovit.
În aprilie 1711, Domnul Moldovei - Dimitrie Cantemir (care a domnit 1710-1711) a încheiat tratatul de alianță cu Petru I al Rusiei prin care acesta garanta granițele Moldovei prin articolul XI după delimitarea făcută (Nistru, Camenița, Bender cu tot ținutul Bugeacului, Dunărea, granițele Țării Muntenești, Ardealului, Poloniei). Dar țarul Rusiei a murit în 1725 și semnătura sa nu mai avea valoare și nu putea împiedica anexiunile hrăpărețe ale Rusiei. Ocuparea Țărilor Române ale Moldovei și Munteniei în timpul războiului ruso-turc (1768-1774) a fost anulată în tratatul de pace de la Kuciuk Kainargi din iulie 1774 în articolul XVI. Imperiul Rusiei restituie Sublimei Porți întreaga Basarabie și cele două principate Țara Românească și Moldova.
În urma altui război ruso-turc (1806-1812) prin pacea nefastă de la București turcii și-au salvat teritoriul „cedând ” Rusiei pământul strămoşesc al Basarabiei, care nu le-a aparţinut. La patrimoniul Rusiei ţariste a fost inclusă o suprafaţă de 45.630 km² (mai mult cu 7500 km² decât Moldova la Vest de Prut) 17 târguri, 685 de sate cu o populație de 483.000 de locuitori, cetățile Hotin, Tighina, Orhei, Soroca, Ismail, Cetatea Albă și Chilia. Noua provincie Bessarabskaia Oblasti ( Provincia Basarabească) a fost numită așa spre a nu fi acuzați ocupanții că au răpit regiuni din Moldova.
Teritoriul era organizat în 12 ținuturi (districte) divizate în ocoale sau plase. Administrația rusească păstrase vechea împărțire preluată de la Domnii Moldovei. Din 1813 a fost numită Provincia Basarabia, în 1873 Gubernia Basarabia. Inițial, cel care conducea administrația civilă (provincia era ocupată de armata rusă) a fost boierul Scarlat Sturdza cu reședința la Tiglina, apoi la Chișinău care a fost declarat capitală a Basarabiei printr-un ucaz din 1818 al țarului Alexandru I, care în acel an a vizitat Chișinăul. Guvernatorul civil era „ajutat” de Sfatul obștesc, compus din boieri moldoveni fideli Moscovei. După Sturdza, toți guvernatorii au fost ruși. Limbi oficiale erau rusa și „moldoveneasca”, iar din 1843, oficiala era numai rusa. A urmat un intens program de rusificare, de deznaționalizare prin colonizări și strămutări (deportări).
După războiul Crimeei început în 1853, Congresul de Pace de la Paris (februarie - martie 1856) a stabilit prevederi importante pentru Țările Române. Printre acestea, a fost și stabilirea graniței noi cu Basarabia, prin retrocedarea de către Rusia, Moldovei a trei județe: Bolgrad, Cahul, Ismail. Restul Basarabiei a rămas în continuare sub stăpânirea ţaristă. Moldova s-a bucurat puţin timp de realipirea unei părţi a teritoriului înstrăinat.
În anii 1877 şi 1878, România a participat la războiul româno-ruso-turc din Bulgaria, în urma căruia și-a câștigat independența. În aprilie 1877 a fost semnată de cele două părți, rusă și română, Convenția de liberă trecere a armatei ruse pe teritoriul României. Guvernul rus se oblige „ a menține și respecta drepturile politice ale statului român …. cum rezultă din legile anterioare și tratatele existente, … a menține și a apăra integritatea actuală a României.” În urma cererilor insistente ale marelui duce Nicolae (fratele Împăratului Alexandru al-II-lea), comandant al armatei ruse, ca armata română să se implice și să ajute pe rușii învinși serios de turci, trupele române au trecut Dunărea și au contribuit substanțial la victoria aliaților asupra turcilor. Și totuși diplomația rusă nu a permis participarea României la Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano. Mai mult, a influențat hotărârile Congresului de la Berlin ( 1/13 iunie - 1/13 iulie 1878). Delegația română nu a fost admisă la lucrările Congresului. Totuși membrii ei au adresat președintelui Congresului Otto von Bismarck un memoriu cu cinci revendicări. Într-una din acestea se cerea ca nicio parte a teritoriului să nu fie separată de România. Această solicitare se referea la pretențiile Rusiei de a reîncorpora cele trei judetețe ale Basarabiei, revenite la România în 1856, prin sfidarea și încălcarea Conventiei româno - ruse din aprilie 1877, prin care diplomații ruși garantau prin semnăturile lor integritatea României. La amenințările rusești de ocupare a țării și dezarmare a armatei române în caz de împotrivire a cedării județelor din Basarabia, Carol I a dat un răspuns demn țarului Alexandru al-II-lea: „Majestate, armata care a avut cinstea de a lupta sub ochii voştri pe câmpiile Bulgariei, va fi nimicită, dar niciodată dezarmată.” Forţa a avut câştig de cauză. Congresul a hotărât încorporarea județelor sud- basarabene la Rusia. Câștigam independența, Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor, dar eram jefuiți de Bugeac (Sudul Basarabiei).
În timpul Primului Război Mondial (1914 - 1918) în Basarabia a început o amplă activitate de eliberare de sub stăpânirea rusă și de unire cu România. Patrioții moldoveni cu ajutorul celor din Regat au înființat instituții care facilitau desideratele basarabenilor: partide, uniuni, asociaţii profesionale, societăţi, ligi, soviete (sfaturi). De o mare importanță au fost Partidul Național Moldovenesc (înființat în martie 1917) și Sfatul Țării (primul parlament al Basarabiei înființat la 21 noiembrie 1917). Acesta a proclamat Republică Democratică Moldovenească la 2 decembrie 1917. În aceeași zi a fost instituit un guvern numit Directorat General. La 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării a proclamat independența Republicii Democratice Moldovenești, iar Consiliul Directorilor Generali a devenit Consiliul de Miniștri. Încununarea eforturilor basarabenilor s-a produs la 27 martie 1918. Sfatul Țării întrunit în ședință solemnă la Chișinău, a votat unirea Basarabiei cu România. Patrioții care au realizat acest eveniment unic în istoria României trebuie menționați: Ion Inculeţ (preşedintele Sfatului Ţării), Pantelimon Halippa, Ion Buzdugan, Petre Erhan, Ion Pelimon, Onisifor Ghibu, arhimanditul Gurie Grosu, Pavel Gore, Daniel Ciugureanu ş.a. Declarația adoptată cu 86 de voturi pentru, 3 împotriva și 36 de abțineri preciza: „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile ei graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa România.” Așadar după 106 ani de stăpânire țaristă, Basarabia s-a unit cu România pentru totdeauna. Pentru biata Basarabie, totdeauna a durat ceva mai mult de două decenii.
Un intermezzo nedorit în existența nefericitei părți a României a fost protocolul secret al Pactului de neagresiune dintre Germania si Uniunea Sovietică. Actele au fost semnate la Moscova în limbile germană și rusă la 23 august 1939, de Ioachim von Ribbentrop ministrul de externe al Germaniei și Veaceslav Molotov, comisar al poporului pentru Afacerile Externe al Uniunii Sovietice (acesta înlocuise pe Maksim Litvinov, care fiind evreu nu putea fi cosemnatar al unui tratat cu Reichul care inițiase proiectul soluției finale pentru evrei). Articolul 3 prevedea: „În privinţa Europei sud-estice, partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic față de aceste teritorii.” Peste zece luni, în iunie 1940, un schimb de telegrame între Germania și URSS a hotărât soarta Basarabiei. Profitând de faptul că România nu mai avea sprijinul Franței, care capitulase în fața Germaniei, Molotov a informat Reichul că se va adresa Bucureștiului pentru lămurirea situației Basarabiei și Bucovinei, adică a ocupării celor două teritorii românești. Răspunsul iritat al Berlinului a precizat că „Germania își va respecta semnătura (pe care Moscova și-o încălca cerând Bucovina nepomenită în Tratatul de neagresiune) arătându-se uimit de pretențiile rusești asupra Bucovinei, fostă posesiune a coroanei austriece. În Basarabia și Bucovina locuiesc peste 100.000 de Volksdeutsche (cetățeni de origine germană). Reichul este interesat de soarta acestora.” Kremlinul a declarat la 26 iunie 1940 că și-a limitat pretențiile la Basarabia și Bucovina de Nord cu orașul Cernăuți. În aceeași seara de 26 iunie 1940 la orele 22:00, Molotov l-a convocat pe ministrul român la Moscova (ambasadorul României) Gheorghe Davidescu pentru a-i preda ultimatumul care pretindea: „Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României: 1.Să înapoieze cu orice preț, Uniunii Sovietice, Basarabia. 2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei cu granițele sale conform cu harta alăturată. Guvernul sovietic asteaptă răspunsul României în decursul zilei de 27 iunie.” Refuzând să ia harta în noaptea de 26/27 iunie, Davidescu a trimis la București nota ultimativă. În circumstanțele amintite a fost convocat Consiliul de Coroană de către regele Carol al-II-lea. Acesta a durat de la 12:00 la 14:10. Votul de la sfârşitul discuţiilor referitor la acceptarea ultimatumului a fost: din cei 26 de participanți, 11 au votat nu, 10 da, 4 pentru discuţii, unul rezervat. În notele sale, regele Carol al-II-lea a scris: „De la început s-a văzut tendința de cedare.” Răspunsul Guvernului român adresat Moscovei propunea discuții amicale în locul și data fixate de sovietici. Ministrul german la Moscova a intervenit pentru prelungirea termenului specificat din ultimatumul sovietic. Molotov a refuzat afirmând că dacă România nu va accepta, trupele sovietice vor începe operațiunile la miezul nopții. Ribbentrop a sfătuit guvernul român să se supună. Seara lui 27 iunie 1940, la orele 21:00 s-a întrunit din nou Consiliul de Coroană. După analiza situației și expunerea generalilor Ion Ilcuș (ministrul Apărării Naționale) și Florea Țenescu (Seful Marelui Stat Major) care informau Consiliul că România se poate împotrivi agresiunii cu 40 de divizii, împotriva a 141 de divizii a aliaților (URSS, Ungaria, Bulgaria), s-a procedat la exprimarea votului. După 4-5 ore de la primul Consiliu de Coroană, situația era radical schimbată. Au ales respingerea ultimatumului și rezistența la agresiune, numai 6 membri din cei 26: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ștefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu.
În aprilie 1711, Domnul Moldovei - Dimitrie Cantemir (care a domnit 1710-1711) a încheiat tratatul de alianță cu Petru I al Rusiei prin care acesta garanta granițele Moldovei prin articolul XI după delimitarea făcută (Nistru, Camenița, Bender cu tot ținutul Bugeacului, Dunărea, granițele Țării Muntenești, Ardealului, Poloniei). Dar țarul Rusiei a murit în 1725 și semnătura sa nu mai avea valoare și nu putea împiedica anexiunile hrăpărețe ale Rusiei. Ocuparea Țărilor Române ale Moldovei și Munteniei în timpul războiului ruso-turc (1768-1774) a fost anulată în tratatul de pace de la Kuciuk Kainargi din iulie 1774 în articolul XVI. Imperiul Rusiei restituie Sublimei Porți întreaga Basarabie și cele două principate Țara Românească și Moldova.
În urma altui război ruso-turc (1806-1812) prin pacea nefastă de la București turcii și-au salvat teritoriul „cedând ” Rusiei pământul strămoşesc al Basarabiei, care nu le-a aparţinut. La patrimoniul Rusiei ţariste a fost inclusă o suprafaţă de 45.630 km² (mai mult cu 7500 km² decât Moldova la Vest de Prut) 17 târguri, 685 de sate cu o populație de 483.000 de locuitori, cetățile Hotin, Tighina, Orhei, Soroca, Ismail, Cetatea Albă și Chilia. Noua provincie Bessarabskaia Oblasti ( Provincia Basarabească) a fost numită așa spre a nu fi acuzați ocupanții că au răpit regiuni din Moldova.
Teritoriul era organizat în 12 ținuturi (districte) divizate în ocoale sau plase. Administrația rusească păstrase vechea împărțire preluată de la Domnii Moldovei. Din 1813 a fost numită Provincia Basarabia, în 1873 Gubernia Basarabia. Inițial, cel care conducea administrația civilă (provincia era ocupată de armata rusă) a fost boierul Scarlat Sturdza cu reședința la Tiglina, apoi la Chișinău care a fost declarat capitală a Basarabiei printr-un ucaz din 1818 al țarului Alexandru I, care în acel an a vizitat Chișinăul. Guvernatorul civil era „ajutat” de Sfatul obștesc, compus din boieri moldoveni fideli Moscovei. După Sturdza, toți guvernatorii au fost ruși. Limbi oficiale erau rusa și „moldoveneasca”, iar din 1843, oficiala era numai rusa. A urmat un intens program de rusificare, de deznaționalizare prin colonizări și strămutări (deportări).
După războiul Crimeei început în 1853, Congresul de Pace de la Paris (februarie - martie 1856) a stabilit prevederi importante pentru Țările Române. Printre acestea, a fost și stabilirea graniței noi cu Basarabia, prin retrocedarea de către Rusia, Moldovei a trei județe: Bolgrad, Cahul, Ismail. Restul Basarabiei a rămas în continuare sub stăpânirea ţaristă. Moldova s-a bucurat puţin timp de realipirea unei părţi a teritoriului înstrăinat.
În anii 1877 şi 1878, România a participat la războiul româno-ruso-turc din Bulgaria, în urma căruia și-a câștigat independența. În aprilie 1877 a fost semnată de cele două părți, rusă și română, Convenția de liberă trecere a armatei ruse pe teritoriul României. Guvernul rus se oblige „ a menține și respecta drepturile politice ale statului român …. cum rezultă din legile anterioare și tratatele existente, … a menține și a apăra integritatea actuală a României.” În urma cererilor insistente ale marelui duce Nicolae (fratele Împăratului Alexandru al-II-lea), comandant al armatei ruse, ca armata română să se implice și să ajute pe rușii învinși serios de turci, trupele române au trecut Dunărea și au contribuit substanțial la victoria aliaților asupra turcilor. Și totuși diplomația rusă nu a permis participarea României la Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano. Mai mult, a influențat hotărârile Congresului de la Berlin ( 1/13 iunie - 1/13 iulie 1878). Delegația română nu a fost admisă la lucrările Congresului. Totuși membrii ei au adresat președintelui Congresului Otto von Bismarck un memoriu cu cinci revendicări. Într-una din acestea se cerea ca nicio parte a teritoriului să nu fie separată de România. Această solicitare se referea la pretențiile Rusiei de a reîncorpora cele trei judetețe ale Basarabiei, revenite la România în 1856, prin sfidarea și încălcarea Conventiei româno - ruse din aprilie 1877, prin care diplomații ruși garantau prin semnăturile lor integritatea României. La amenințările rusești de ocupare a țării și dezarmare a armatei române în caz de împotrivire a cedării județelor din Basarabia, Carol I a dat un răspuns demn țarului Alexandru al-II-lea: „Majestate, armata care a avut cinstea de a lupta sub ochii voştri pe câmpiile Bulgariei, va fi nimicită, dar niciodată dezarmată.” Forţa a avut câştig de cauză. Congresul a hotărât încorporarea județelor sud- basarabene la Rusia. Câștigam independența, Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor, dar eram jefuiți de Bugeac (Sudul Basarabiei).
În timpul Primului Război Mondial (1914 - 1918) în Basarabia a început o amplă activitate de eliberare de sub stăpânirea rusă și de unire cu România. Patrioții moldoveni cu ajutorul celor din Regat au înființat instituții care facilitau desideratele basarabenilor: partide, uniuni, asociaţii profesionale, societăţi, ligi, soviete (sfaturi). De o mare importanță au fost Partidul Național Moldovenesc (înființat în martie 1917) și Sfatul Țării (primul parlament al Basarabiei înființat la 21 noiembrie 1917). Acesta a proclamat Republică Democratică Moldovenească la 2 decembrie 1917. În aceeași zi a fost instituit un guvern numit Directorat General. La 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării a proclamat independența Republicii Democratice Moldovenești, iar Consiliul Directorilor Generali a devenit Consiliul de Miniștri. Încununarea eforturilor basarabenilor s-a produs la 27 martie 1918. Sfatul Țării întrunit în ședință solemnă la Chișinău, a votat unirea Basarabiei cu România. Patrioții care au realizat acest eveniment unic în istoria României trebuie menționați: Ion Inculeţ (preşedintele Sfatului Ţării), Pantelimon Halippa, Ion Buzdugan, Petre Erhan, Ion Pelimon, Onisifor Ghibu, arhimanditul Gurie Grosu, Pavel Gore, Daniel Ciugureanu ş.a. Declarația adoptată cu 86 de voturi pentru, 3 împotriva și 36 de abțineri preciza: „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile ei graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa România.” Așadar după 106 ani de stăpânire țaristă, Basarabia s-a unit cu România pentru totdeauna. Pentru biata Basarabie, totdeauna a durat ceva mai mult de două decenii.
Un intermezzo nedorit în existența nefericitei părți a României a fost protocolul secret al Pactului de neagresiune dintre Germania si Uniunea Sovietică. Actele au fost semnate la Moscova în limbile germană și rusă la 23 august 1939, de Ioachim von Ribbentrop ministrul de externe al Germaniei și Veaceslav Molotov, comisar al poporului pentru Afacerile Externe al Uniunii Sovietice (acesta înlocuise pe Maksim Litvinov, care fiind evreu nu putea fi cosemnatar al unui tratat cu Reichul care inițiase proiectul soluției finale pentru evrei). Articolul 3 prevedea: „În privinţa Europei sud-estice, partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic față de aceste teritorii.” Peste zece luni, în iunie 1940, un schimb de telegrame între Germania și URSS a hotărât soarta Basarabiei. Profitând de faptul că România nu mai avea sprijinul Franței, care capitulase în fața Germaniei, Molotov a informat Reichul că se va adresa Bucureștiului pentru lămurirea situației Basarabiei și Bucovinei, adică a ocupării celor două teritorii românești. Răspunsul iritat al Berlinului a precizat că „Germania își va respecta semnătura (pe care Moscova și-o încălca cerând Bucovina nepomenită în Tratatul de neagresiune) arătându-se uimit de pretențiile rusești asupra Bucovinei, fostă posesiune a coroanei austriece. În Basarabia și Bucovina locuiesc peste 100.000 de Volksdeutsche (cetățeni de origine germană). Reichul este interesat de soarta acestora.” Kremlinul a declarat la 26 iunie 1940 că și-a limitat pretențiile la Basarabia și Bucovina de Nord cu orașul Cernăuți. În aceeași seara de 26 iunie 1940 la orele 22:00, Molotov l-a convocat pe ministrul român la Moscova (ambasadorul României) Gheorghe Davidescu pentru a-i preda ultimatumul care pretindea: „Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României: 1.Să înapoieze cu orice preț, Uniunii Sovietice, Basarabia. 2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei cu granițele sale conform cu harta alăturată. Guvernul sovietic asteaptă răspunsul României în decursul zilei de 27 iunie.” Refuzând să ia harta în noaptea de 26/27 iunie, Davidescu a trimis la București nota ultimativă. În circumstanțele amintite a fost convocat Consiliul de Coroană de către regele Carol al-II-lea. Acesta a durat de la 12:00 la 14:10. Votul de la sfârşitul discuţiilor referitor la acceptarea ultimatumului a fost: din cei 26 de participanți, 11 au votat nu, 10 da, 4 pentru discuţii, unul rezervat. În notele sale, regele Carol al-II-lea a scris: „De la început s-a văzut tendința de cedare.” Răspunsul Guvernului român adresat Moscovei propunea discuții amicale în locul și data fixate de sovietici. Ministrul german la Moscova a intervenit pentru prelungirea termenului specificat din ultimatumul sovietic. Molotov a refuzat afirmând că dacă România nu va accepta, trupele sovietice vor începe operațiunile la miezul nopții. Ribbentrop a sfătuit guvernul român să se supună. Seara lui 27 iunie 1940, la orele 21:00 s-a întrunit din nou Consiliul de Coroană. După analiza situației și expunerea generalilor Ion Ilcuș (ministrul Apărării Naționale) și Florea Țenescu (Seful Marelui Stat Major) care informau Consiliul că România se poate împotrivi agresiunii cu 40 de divizii, împotriva a 141 de divizii a aliaților (URSS, Ungaria, Bulgaria), s-a procedat la exprimarea votului. După 4-5 ore de la primul Consiliu de Coroană, situația era radical schimbată. Au ales respingerea ultimatumului și rezistența la agresiune, numai 6 membri din cei 26: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ștefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu.
La Moscova, în seara zilei de 27 iunie după
orele 23, Gheorghe Davidescu a expus lui Molotov punctul de vedere al României:
„Basarabia a fost cinci secole românească. Bucovina niciodată nu a fost a
Rusiei.” Peste puțin timp, în 28 iunie 1940 ora 1:25, Davidescu a primit de la Molotov
încă un ultimatum cu un preambul în 5 puncte: „Timp de 4 zile începând cu data
de 28 iunie, orele 14:00 după ora Moscovei, teritoriul Basarabiei și Bucovinei
să fie evacuat de trupele române. În același timp trupele sovietice vor ocupa
Nordul Bucovinei. În 28 iunie, trupele sovietice vor ocupa Cernăuți, Chișinău,
Cetatea Albă. Guvernul României este răspunzător pentru păstrarea și
nedeteriorarea căilor ferate, podurilor, aerodromurilor, industriei, uzinelor,
telegrafului și instalațiilor anexe. O comisie comună româno-rusă formată din
câte doi reprezentanți va hotărî asupra chestiunilor litigioase. Guvernul
sovietic insistă să primească răspuns la orele 12:00 (ora Moscovei) în ziua de
28 iunie.” Răspunsul Guvernului Român până la ora precizată: „Este silit să
primească condițiile de evacuare pentru a evita gravele urmări ale deschiderii
ostilităților și recurgerii la forță.”
Trupele sovietice nu au respectat termenul. Trecuseră cu multe ore înainte granița și participau la silnicii, omoruri, abuzuri alături de bandele bolșevizate. Pentru populația românească a început prigoana, deportările, deposedările de bunuri: ocupația sovietică.
La 2 august 1940, Sovietul Suprem a adoptat legea pentru înființarea RSSM - Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Sovietul Suprem al RSSM a hotărât că Sudul Basarabiei și Nordul Bucovinei nu fac parte din RSSM. Conferința de Pace de la Paris (29 iulie - 15 octombrie 1946) a confirmat raptul sovietic din iunie 1940 (URSS a fost secondată de SUA, Marea Britanie, Franța). La 3 iulie 1940 la Chișinău s-a sărbătorit „eliberarea Basarabiei de jugul boierilor români.” Statuia regelui Ferdinand a fost drapată în pânză roșie și acoperită de portretul lui Stalin. Clopotnița catedralei acoperită cu pânză roșie era împodobită cu portretele lui Stalin și Molotov. Garda de onoare era alcătuită din unități NKVD și trupe SS germane care protejau coloniștii germani care se repatriau. La 1 ianuarie 1941 alfabetul latin a fost înlocuit cu cel chirilic. Din biblioteci au fost scoase și topite cărțile tipărite cu litere „burghezo-moșierești” (grafia latină). Constituția RSSM redactată după tipicul Constituției URSS a fost adoptată în 10 februarie 1941. Așa a inceput „raiul socialisto-sovietic” pentru bieții români basarabeni.
Trupele sovietice nu au respectat termenul. Trecuseră cu multe ore înainte granița și participau la silnicii, omoruri, abuzuri alături de bandele bolșevizate. Pentru populația românească a început prigoana, deportările, deposedările de bunuri: ocupația sovietică.
La 2 august 1940, Sovietul Suprem a adoptat legea pentru înființarea RSSM - Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Sovietul Suprem al RSSM a hotărât că Sudul Basarabiei și Nordul Bucovinei nu fac parte din RSSM. Conferința de Pace de la Paris (29 iulie - 15 octombrie 1946) a confirmat raptul sovietic din iunie 1940 (URSS a fost secondată de SUA, Marea Britanie, Franța). La 3 iulie 1940 la Chișinău s-a sărbătorit „eliberarea Basarabiei de jugul boierilor români.” Statuia regelui Ferdinand a fost drapată în pânză roșie și acoperită de portretul lui Stalin. Clopotnița catedralei acoperită cu pânză roșie era împodobită cu portretele lui Stalin și Molotov. Garda de onoare era alcătuită din unități NKVD și trupe SS germane care protejau coloniștii germani care se repatriau. La 1 ianuarie 1941 alfabetul latin a fost înlocuit cu cel chirilic. Din biblioteci au fost scoase și topite cărțile tipărite cu litere „burghezo-moșierești” (grafia latină). Constituția RSSM redactată după tipicul Constituției URSS a fost adoptată în 10 februarie 1941. Așa a inceput „raiul socialisto-sovietic” pentru bieții români basarabeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu