SFÂRȘITUL REPUBLICII TELEORMANISTAN!

SFÂRȘITUL REPUBLICII TELEORMANISTAN!

          

1. Despre alegerile europarlamentare și efectele lor:

   Sunt momente în care oamenii tind să considere că anumite lucruri fireşti ar fi senzaţionale. Surpriza unora vine din evaluări greşite, de unde iluzia că au survenit nemaipomenite răsturnări complet imprevizibile. Dacă ar fi fost mai atenţi, ar fi observat premizele care n-aveau cum să conducă la alte rezultate. În şi mai multe cazuri reacţiile sunt motivate psihologic: consecinţele cursului logic al evenimentelor se dovedesc atât de spectaculoase, încât nu se poate ca ele să fi urmat un drum lin, aşa-zicând „banal”. Trebuie să se fi produs „miracole”, „cataclisme”, mari răsturnări de situaţii. Aşa şi-n memorabilele zile de 26 şi 27 mai 2019, când - de fapt - ce trebuia să se-ntâmple pe scena politică românească s-a întâmplat.

   Mai întâi duminică 26, la prima ocazie, la primul scrutin organizat după alegerile parlamentare din decembrie 2016 şi după peste doi ani de guvernare dezastruoasă, nedemocratică a coaliţiei PSD-ALDE-UDMR-şi-restul-minorităţilor-etnice (cu excepţia celei germane), electoratul şi-a tradus protestul în voturi pentru partidele din opoziţie. Revolta faţă de guvernanţi se extinsese continuu, până la solidarizări impresionante, de la demne repudieri indignate la vitriolante persiflări colective. Sondajele indicau prăbuşirea susţinerii de care PSD s-a bucurat la finele lui 2016. Este adevărat, sociologii şi alţi comentatori considerau că participarea la scrutinul de acum va fi slabă, ceea ce ar fi avantajat partidele majorităţii parlamentare, votate de electorate mai disciplinate. La fel a doua zi, când era programată pronunţarea sentinţei în apelul procesului în care liderul PSD Liviu Dragnea fusese condamnat la închisoare cu executare. Completul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se afla „în pronunţare”, deci fără motive de a mai acorda amânări: audierile se încheiaseră, pledoariile finale fusese rostite, faptele se ştiau, fuseseră recunoscute de către împricinate şi toate mărturiile îl indicau pe Dragnea ca şef autoritar al Teleormanului la vremea respectivă, responsabil pentru fraudă. Speţă clară - verdicte previzibile, care au şi sosit luni 27 mai, la orele prânzului. Consecinţele celor două evenimente au fost şi sunt - da! - formidabile. Votul popular a arătat că PSD nu mai are legitimitate pentru a guverna. ALDE, partenerul de coaliţie, n-a atins pragul de 5%. În conjunctura general-europeană, cu îngrijorări şi probleme interne peste tot, şi cu atât mai mult la noi, în datele teribilei confruntări locale pentru şi contra statului de drept, alegerile pentru Strasbourg se încărcaseră de semnificaţia suplimentară - şi prioritară - a unor plebiscitări ale democraţiei. Teste trecute pe Continent, forţele declarat-antieuropene nereuşind să obţină sprijin majoritar (cu cazul special al Marii Britanii, blocate în tema „Brexit”-ului - de discutat separat). La noi - succes eclatant al formaţiunilor politice care au apărat moralitatea publică, semnificativă fiind şi larga susţinere a referendumului pentru justiţie. Ar fi fost destul pentru demisia cabinetului, pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare şi pentru preluarea guvernării de către partidele care s-au opus coaliţiei dominate de PSD-ALDE. Pe de altă parte, ar fi fost greu de imaginat că Liviu Dragnea şi echipa lui de propagandişti vor abandona de bună-voie poziţiile. Erau - mai degrabă - de aşteptat noi acuzaţii la adresa Occidentului, a „Europei”, a „multinaţionalelor” care ar fi „manipulat” votul etc.. Însă a doua zi a venit sentinţa care l-a scos din joc pe Dragnea, trimis la închisoare. PSD-ul s-a arătat brusc confuz, dezarticulat, în degringoladă. Fără lideri alternativi, partidul s-a agăţat instinctiv de putere, îmbrăţişând discursul „continuităţii”. Cei mai fideli „locotenenţi” ai lui Dragnea au fost îndepărtaţi şi au început să revină la vârf contestatarii săi din interior, de fapt complici la ororile antidemocratice comise de PSD şi de coaliţie, doar interesele personale şi de grup despărţindu-i. Un partid incapabil să înţeleagă ce i se-ntâmplă, ce „cutremur” - da! electoral l-a lovit şi ce „tsunami” s-a abătut, suplimentar, asupra sa odată cu arestarea „liderului maxim”. Confuzie şi la ALDE. Timp de câteva zile după alegerile din 26 mai, conducerea a „dispărut” din spaţiul public. Ce să mai declare după ce a primit din partea electoratului verdictul ieşirii din politică?! 

     La rândul său, partidele de opoziţie şi-au savurat triumful, în primul rând PNL şi USR-PLUS, secondate de PMP şi Pro România. N-a mai depăşit pragul de 5% la europarlamentare decât UDMR. Liberalii şi Alianţa 2020 şi-au afirmat dorinţa de a prelua puterea executivă, în conformitate cu mesajul transmis de societate, cerând chiar alegeri anticipate. Fără un nou scrutin, o altă majoritate trebuie constituită cu parlamentari aleşi în decembrie 2016, între timp producându-se oarecari „mişcări de trupe”, altele fiind previzibile. Pro România îşi declarase de-acum câteva săptămâni disponibilitatea pentru o guvernare „de uniune naţională”, fără PSD-ALDE. Se fac calcule, se negociază, sunt schiţate scenarii de lucru. Vor urma zile, poate săptămâni de asimilare a şocurilor din 26-27 mai. Scena politică se reaşează. Electoratul a transmis un puternic mesaj imperativ de relansare, de refondare a sistemului nostru democratic.

2.Problema ceaușismului din PSD: 

     Când ușile grele ale Penitenciarului Rahova s-au închis în spatele mașinii negre, o epocă s-a sfârșit în România. Și nu puțini au fost aceia cărora zgomotul tablelor le-a amintit de răpăitul mitralierelor de la zidul de la Târgoviște, de acum aproape treizeci de ani. O comparație forțată, desigur, vremurile sunt astăzi cu totul altele, contextul e altul, mentalitățile sunt altele. Și totuși, la o scară mai redusă, evenimentul din 27 mai a reprodus, într-un anumit fel, sfârșitul ceaușismului. Biografiile lui Nicolae Ceaușescu și, respectiv,  Liviu Dragnea se aseamănă - țărani din sud, porniți de jos și reușind să ajungă în vârf prin propriile forțe, într-o lume plină de pericole și neprevăzut. O lume în care trebuie să dai din coate și în care foarte ușor poți fi călcat în picioare. Într-un anumit fel, pesedismul (fost fesenism, fost pedeserism) a reușit să țină în viață ceva din ceaușism, chiar și în luxoasele proprietăți din România ori din diferite paradisuri, agonisite de social-democrați, în birourile cu uși capitonate și în mașinile scumpe. De la naționalismul pășunist la teoria „neamestecului străinătății în treburile interne” și până la cultul supunerii față de șef. Ceaușismul ar fi fost de neimaginat fără Dincă și Bobu - pesedismul târziu i-a avut pe Codrin Ștefănescu, pe Cătălin Rădulescu, zis Mitralieră și pe Lia Olguța Vasilescu. 

     Azi, în PSD-ul de după trântirea ușilor la Rahova, cuvântul de ordine este că Dragnea a fost vinovat pentru tot, că alegerile au fost pierdute de PSDragnea și nu de către partid. Dar unde era partidul atunci când Liviu Dragnea întreba, în Congresul extraordinar din martie 2018: „Vreți să fiu președintele vostru?”. Unde era partidul atunci când Liviu Dragnea adopta discursul extremei drepte și al propagandei rusești împotriva Uniunii Europene? Unde era partidul atunci când Liviu Dragnea dădea linia ofensivei anti-justiție și stat de drept? Partidul era acolo și aplauda. Ar fi avut șanse de a schimba cursul, în timpul revoltelor lui Grindeanu sau Tudose. Dar partidul i-a executat, așa cum PCR l-a executat la Congresul al XII-lea, pe Gheorghe Apostol, atunci când a încercat să se opună realegerii lui Ceaușescu. Sau cum PCR a ratat șansa din ceasul al treisprezecelea de a-l arunca peste bord pe Ceaușescu și de a se transforma în partid social-democrat, pe modelul deja aplicat în țările din Est, la Congresul al XIV-lea din noiembrie 1989. După această ultimă fărâmă de șansă ratată, Partidul Comunist Român s-a prăbușit în neant - i-au fost suficiente câteva zile. Nu i-a supraviețuit lui Nicolae Ceaușescu. 

     Întrebarea este dacă PSD îi va supraviețui lui Liviu Dragnea. Eforturi se fac și, spre șansa PSD, democrația, care nu exista în 1989, oferă astăzi șansa unei redresări. Dar drumul e dificil și plin de obstacole și nu e sigur că la capătul său se va afla un premiu sau o fundătură. Mai întâi de toate, PSD trebuie să-și refacă relația cu Europa, să iasă din izolarea în care singur a intrat. Și nu e suficient să renunțe la discursul despre Europa care ne trimite mâncare otrăvită sau la acuzațiile că instituțiile de la Bruxelles nedreptățesc România. Și nu este suficient nici să-i retragă în ultima clipă de pe lista pentru Bruxelles și Strasbourg pe acei candidați ce păreau pregătiți mai curând pentru o adeziune la grupul lui Salvini decât pentru social-democrația europeană. PSD trebuie să dea dovezi că a încetat ostilitățile pe terenul justiției. Și nu în vorbe. Să retragă toate prevederile din legile justiției, Codul Penal, Codul de Procedură Penală, care sunt contra recomandărilor Comisiei de la Veneția, Comisiei Europene și Parlamentului European. Să retragă sesizarea Curții Constituționale, întocmită de Florin Iordache, pe timpul cât îi ținea locul lui Liviu Dragnea la șefia Camerei Deputaților, privind completele specializate de la Înalta Curte. Să desființeze Secția Specială de cercetare a magistraților, pe care instituțiile europene o consideră o formă de presiune, de natură a afecta independența justiției. Să aplice întocmai recomandările din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare. Să renunțe la naționalismul economic păgubos, prin abrogarea Ordonanței 114. Este dureros pentru PSD, dar dacă merge pe linia asta, chiar are o șansă. Socialiștii europeni, cu toate pierderile suferite la aceste alegeri, sunt în situația de a participa la formarea coaliției majoritare în Parlamentul European. Ba chiar ar putea deveni vioara întâi, într-o alianță cu ALDE și cu verzii! Socialiștii europeni au mare nevoie de cele nouă voturi ale social-democraților români, dar nu le pot accepta oricum - cu un PSD care menține linia dură în raport cu Europa, poziția de negociere a socialiștilor europeni mai degrabă se deteriorează. Problema PSD este însă tocmai linia dură pe care a hrănit-o în interiorul său. Încă din vremurile FSN-ului, partidul a păstrat o bună parte din arsenalul propagandistic național-comunist. Acum, ar trebui să facă un efort colosal de exorcizare. Și, dacă toate acestea se întâmplă, nu este exclus ca nucleul antieuropean să-și caute o cale proprie. Ar fi o pierdere în plan electoral pentru PSD, dar o clarificare pentru democrația românească. 

Concluzie: S-a sfârșit coșmarul numit „Liviu Dragnea” dar, nu s-a sfârșit sistemul creat de acest … țăran de Teleorman! Să ne gândim la toți drăgniștii care ocupă diverse funcții în aparatul bugetar! Trebuie, în opinia mea, lustrați!!